După 1989, foști nomenclaturiști, securiști noi și vechi, convertiți în politicieni postdecembriști, istorici, oameni de cultură, ofițeri de „intelligence” etc. au acreditat ideea că în România a existat o represiune sistematică împotriva românilor, însă aceasta a fost opera „alogenilor” și a avut loc în contextul unui regim de ocupație sovietică. Complementar acestei teze, au mai susținut că după 1964 nu a mai existat o represiune sistematică împotriva românilor, ci cel mult câteva fapte individuale ale unor angajați ai aparatului represiv. Le-au descris ca având un caracter accidental și le-au definit drept abuzuri ale unor „determinați” lucrători din Securitate, Miliție și alte structuri colaboraționiste, exonerând astfel nu doar Securitatea, Miliția, ci chiar statul comunist de orice responsabilitate[1].
La 34 de ani de la căderea regimului comunist în decembrie 1989, Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat, cu bună știință sau în necunoștință de cauză, această teză nomenclaturist-securistă, motivându-și hotărârea de achitare a ofițerilor învinuiți de asasinarea lui Gheorghe Ursu astfel:
„Spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, reținute și în hotărârile anterior menționate, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune. […]
Așadar, Înalta Curte reține că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacțiuni ale organelor de stat (chiar organe ale securității) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenței, în perioada în care se reține comiterea infracțiunii de către inculpați, a unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică aautorităților de exterminare fizică sau psihică a populației sau a unei părți din acesta pe diverse motive (așa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948- 1965, împrejurări reținute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced).
Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situație premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situație premisă de intenție sistematică de exterminare din partea autorităților face diferența dintre infracțiunile contra păcii și omenirii și infracțiunile individuale cu același element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.)”[2].
Firește, ne putem întreba de unde știe ÎCCJ că toată opoziția și întreaga activitate de reprimare a opozanților, disidenților și contestatarilor regimului comunist a fost doar „un conflict limitat la câteva persoane determinate”?
Nu cumva ÎCCJ și-a bazat motivarea tocmai pe „arheologia deresponsabilizării” care, în ultimii 30 de ani, s-a impus drept cheia de interpretare a represiunii comuniste? Nu cumva tocmai lipsa accesului la documentele create de regimul comunist în anii 1972-1982 și trecerea lor sub consemn i-au îngăduit ÎCCJ să motiveze astfel achitarea foștilor ofițeri de securiști? Este de la sine înțeles că faptele și actele ofițerilor de Securitate sau Miliție din acea perioadă nu pot fi decât „secrete” – ceea ce cauzează, pe de o parte, imposibilitatea documentării acțiunilor represive, de natură sistematică și în formă continuată, comise de instituțiile polițienești ale statului comunist și de regimul comunist împotriva cetățenilor români. Pe de altă parte, este greu de înțeles de ce un stat democratic, pro-occidental, cel puțin la nivel declarativ, continuă să păstreze secrete secretele regimului comunist.
Până când nu vor fi ridicate consemnele de pe toate documentele produse nu doar până la 31 decembrie 1989, ci și în primii ani de după 1990, nu va liberalizat accesul la arhive[3], orice tentativă de a face dreptate victimelor și de a-i pedepsi pe făptuitori va fi sorită eșecului.
Note:
[1] Termenul preluat din Andi Mihalache, Memoria epocii Gheorghiu‑Dej: literatura autobiografică şi posterităţile compensatorii ale comunismului românesc, în Adrian Cioflâncă (coordonator), Represiune şi control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, vol. V-VI, Iaşi, Polirom, 2011 p. 185.
[2] Sursa citatelor: Damian Matei, Motivarea deciziei prin care Înalta Curte i-a achitat pe foștii securiști acuzați de uciderea disidentului Gheorghe Ursu…,accesibil la adresa https://www.g4media.ro/breaking-motivarea-deciziei-prin-care-inalta-curte-i-a-achitat-pe-fostii-securisti-acuzati-de-uciderea-disidentului-gheorghe-ursu-imprejurarea-evocata-de-procuror-in-sensul-ca-represiunea-or.html și din motivarea hotărârii publicată în același articol, accesibilă la adresa https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2023/07/anonimizare-2500-2-2017.pdf.
[3] Termenul de „arhive” este folosit generic pentru toate instituțiile deținătoare de materiale de arhivă. De altfel, am constatat în ultima perioadă de timp o înăsprire a condițiilor de acces la documente sub diferite pretexte, precum documente clasificate, documente care privesc viața privată a persoanelor etc.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Judecătorul Robert Fremr a fost acuzat că a condamnat bărbați nevinovați la închisoare pe baza mărturisirilor forțate în timpul unui proces politic sub fostul regim comunist din Cehoslovacia
27 iulie 2023
Un proces al comunismului est mai mult decat necesar pentru stabilirea adevarului si mai ales a criminalilor care au trait fara a raspunde pentru crimele lor
Sau pentru a demonstra ca dupa 1964 nu au existat deloc a uzuri ale organelor de stat! ICCJ are perfecta dreptate! Nu uitati ca faptele abominabile ale unor scelerati in anii ‘50 au fost condamnate chiar de guvernul comunist, unii chiar la moarte.
O spun cu toata raspunderea insusi tatal meu a stat 8 ani fara serviciu imediat dupa 1948 si numai pentru ca fusese jandarm inainte de razboi. Dupa ‘60 mai toti fostii detinuti politici au fost eliberati.
Ceea ce e foarte grav pentru o instanța, indiferent de rangul ei, e sa facă aprecieri de natura istorică, intr-un context in care nu are acces la o baza documentara.
Întâi de toate, statul roman a recunoscut in 2006 ca regimul comunist, pe întreaga lui durata, ca a fost un regim criminal. Deci, dintr-o perspectiva istorico-juridica, judecătorii de la ICCJ au pronunțat o decizie care e in conflict direct cu recunoașterea făcută chiar de statul roman.
Apoi, e un fapt incontestabil ca in timpul regimului comunist, “pastrarea ordinii in stat” se făcea prin mijlocirea organelor de forța și a unui lanț uriaș de “turnători”, iar chestiunea care a și generat revoluția a fost tocmai “ordinea in stat”. Prin urmare, era absolut banal pentru ditamai judele de penal de la ICCJ sa priceapă ca tocmai sistemul care reprezenta “ordinea im stat” a fost cel care a generat reacția in masa a populației, adică era un sistem care viza pe absolut toți.
Totodata, “ordinea in stat” se fondează pe aplicarea legii in mod legal, iar nu prin acțiuni de instituire a fricii, brutale pana la exterminare, cum s-a întâmplat in cazul Ursu. Iar eu ma întreb dacă ditamai judele de penal de la ICCJ își amintește de frica care bântuia întreaga populație și dacă își amintește, ce anume a determinat-o.
In fine, istoria reala și completa a regimului comunist nu va putea fi finalizată decât atunci când accesul la toate fondurile arhivistice create de instituțiile acestui regim vor fi declasificate. Este de notorietate ca MAI-ul se straduieste sa creeze o procedura arbitrara și neprevăzută de lege prin intermediul căreia sa aibă controlul informației din fondul sau arhivistic (inventarea ideii ca Legea 182/2002 ar impune emiterea unui HG prin care sa se ridice consemnele instituite anterior intrării in vigoare a acestei legi, ceea ce e un abuz administrativ al unei autorități a statului care s-a ocupat tocmai de instaurarea fricii in masa intr-o anumită epoca si stie exact ce riscuri asuma dacă nu ar mai avea controlul informației din fondul sau arhivistic… iar asta o face prin DGPI.
Așadar, începând cu decizia de ieri a ICCJ in cazul Ursu se neagă cea mai banala realitate, aceea care a determinat acțiunea unei întregi societăți in decembrie 1989, acțiune pe care însăși Constituția in vigoare a calificat-o “revoluție”…. Iar judele de penal de la ICCJ ar trebui sa stie de ce si in ce scop se face o revoluție… dacă nu stie, atunci e grav. O revoluție se face pentru a răsturna violent un regim politic asupritor. Iar aceasta revoluție s-a făcut in 1989, nu in 1964, iar acest fapt atesta ca ideea de acțiune sistematica de asuprire a populației a continuat si după 1964… iar negarea acestei realitati ridica un mare semn de întrebare in privința obiectivității judelui de penal de la ICCJ care a scris si a asumat prin semnătura sa ca după 1964 nu au mai existat acțiuni sistematice de asuprire a populației ,..
Nu ma mai mira nimic in tara aia, incet-incet incepe sa se vada adevarata fata a Romaniei. Eu mi-am facut datoria civica si am protestat in felul meu, emigrand in alta parte. Incep sa cred ca cei care decid sa ramana in Romania devin, tacit, complici, fara voia lor, cu regimul criminal securist care a acaparat toate institutiile. E simplu: traiesti in Romania, produci in Romania si jumatate din ceea ce produci merge la stat, adica la caracatita mafioto-securista, pe care o intretii cu voia sau fara voia ta.
Concluzia e super simpla, plecati cat mai puteti din acest stat rusofil pentru ca veti deveni partasi, cu sau fara voia voastra, la crime impotriva umanitatii.
Daca mai era nevoie de inca un motiv de a parasi pentru totdeauna aceasta tara.
Nu am știut PINA astăzi ca documente existente după anul 1972 sint încă secretizate!
Secretizarea permite accesul liber la conducere țării multor torționari si exonerarea faptelor comise de către aceștia!
ICCJ este neinformata sau controlată de către acești tovarăși!
Va mulțumesc pentru opinia lucida!
Doar o remarca asupra deciziei ICCJ:
„În acest context, Înalta Curte reţine că victima nu a fost un opozant al regimului comunist şi nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu organele de Securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale şi dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoştinţa publicului larg pe vreo altă cale şi nu au produs vreo consecinţă în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei şi concepţii ostile ori de a instiga la acţiuni împotriva orânduirii socialiste). Astfel, victima nu şi-a manifestat public dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat şi partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilităţii de influenţare a opiniei publice şi de instigare a populaţiei împotriva conducerii de stat şi partid. Opiniile şi nemulţumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, dar nu a fost făcut public, fie prin materialele transmise la postul de radio Europa Liberă, dar nu a fost menţionat numele său, fie prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenţia organelor de Securitate, fiind arestat şi deţinut pentru infracţiuni de drept comun (infracţiunea de operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine)”.
Pasajul de mai sus intra in contradictie cu urmatorul pasaj in care se recunoaste ca „victima a fost avertizată la locul său de muncă, în prezenţa mai multor persoane din conducerea institutului, ocazie cu care a recunoscut faptele”, vezi:
„La data de 03.08.1985, victima a fost avertizată la locul său de muncă, în prezenţa mai multor persoane din conducerea institutului, ocazie cu care a recunoscut faptele şi s-a angajat ca în viitor să nu mai comită nicio faptă de natură să lezeze interesele statului, precizând că este conştient că dacă în viitor va mai proceda în acest fel poate fi tras chiar şi la răspundere penală şi a mulţumit organelor de stat pentru clemenţa de care au dat dovadă în cazul său, fiindu-i luat un angajament scris. Prin referatul din data de 14.08.1985 întocmit de inculpatul (…), s-a propus neînceperea urmăririi penale, în cauza privind pe Gheorghe Ursu, pentru infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste”.
Sint atit de multe gauri in argumentatia curtii dar imi lipseste timpul sa le comentez pe toate. Cred ca CEDO va sterge pe jos cu decizia respectiva.
Corect. Dovezile scrise despre caracterul sistematic represiv al Securității nu sunt accesibile. Știu că asta era cheia de boltă a acuzatorilor din dosar. În lipsa lor, oare nu cumva acuzarea a țintit pe lângă?
Sigur, miza condamnării unui întreg sistem represiv e cu mult mai importantă, dar dacă nu am dovezile din arhive mă văd nevoit să țintesc ce pot dovedi dincolo de orice dubiu. Moral, știm. Dar nu cu morală lucrează justiția.
Și eu vă reamintesc despre cum se intra la Drept până prin 2000, nu 1990, și cine erau cei care știau subiectele și plin de forță dădeau la o parte o duzini de candidați ca să ocupe ei locul pe care ii găsiți azi in sys.
Apăruseră niste particulare, e adevărat, însă neacreditate și…
Forța fie cu voi!
Curtea a afirmat de fapt ca în 1965 Ceaușescu a oprit „exterminarea sistematică” si Gheorghe Ursu a fost un infractor de drept comun. Cu acest precedent si cei din 1987 de la Brașov au fost tot infractori, un fel de „golani” cum au fost numiți în 1990 de un comunist de frunte. Dar cei peste o mie de morți de la Revoluție nu au fost exterminați de comuniști? Ei de ce nu s-ar numara? Mâncarea pe cartelă nu era politică de exterminare? Oamenii erau călcați de tractor sau cădeau pe geam cum e azi în Rusia?
Arheologia deresponsabilizarii pe scurt: „Pe vreamea lui Ceaușescu era bine”.
Eu inteleg ca motivarea ICCJ arunca pisica in curtea procuraturii: Procurorul, cerand incadrare la „crime impotriva umanitatii” trebuia sa faca dovada „unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta”. Iar probele prezentate au facut dovada doar a unui „conflict limitat la câteva persoane determinate”.
Dupa parerea mea ICCj are dreptate: nu este responsabilitatea judecatorului sa faca dovada ci este responsabil sa judece pe baza dovezilor prezentate. Este responsabilitatea procurorului sa aduca dovezi care sa confirme incadrarea. Cred ca un judecator care intervine in procesul de adminstrare de dovezi, luand partea procurorului este al unui sistem opresiv.
Pe de alta parte, cred, d-le Lacatusu, ca aveti dreptate: procuratura nu poate demonstra „crime impotriva umanitatii” fara desecretizarea arhivelor securitatii. Iar asta este o decizie politica pe care votantii trebuie sa o impuna alesilor!
Dar una peste alta, aici s-au jucat de-a imaginea: procurorii au cerut „capul lui Motoc” ca asa vrea poporul, nu si-au construit cazul riguros („cum adica, daca poporul vrea, la ce mai trebuie dovezi?”), iar ICCJ, chiar daca stiu si constata ca Motoc e vinovat, constata totusi ca probele aduse nu justifica capul, si cum altceva nu s-a cerut ii dau drumul, desi tocmai ce constatasera …
Si uite asa securistii nu sunt bagati la zdup si nu exista riscul sa se apuce sa toarne!
Procurorii merita trecuti la amenzi de circulatie pentru ca au aruncat tot dosarul in aer (si sunt foarte surprins ca toata lumea se ia de judecatori si nimeni de procurori), iar judecatorii … aici e dificil!
hmmm…ar fi interesant sa stim parerea instantei despre modul in care s-au declansat si desfasurat evenimentele din 16-22 dec 1989 si cum au murit impuscati peste 1000 romani….
Totusi motivatia judecatorilor este halucinanta!
@Constantin (2) _ „… asta este o decizie politica pe care votantii trebuie sa o impuna alesilor!”
Așa au făcut.
România a avut pentru un timp un guvern cât de cât democratic, rezultat al ultimelor alegeri generale. Scena „celor doi elefanți din încăpere” o confirmă.
La un moment dat, însă,din motive aparent de neînțeles, Președintele Republicii a moșit chiar pe când se organizau concursurile transparente pentru ocuparea funcțiilor de procurori-șefi ai Marilor Parchete o alianță care a generat „guvernul lui Nicu și Marcel”, marionetă a cleptocrației.
Evident, acest lucru a fost făcut pentru înlăturarea de la guvernare a celor „cu care nu se poate vorbi”, după cum spuneau reprezentanții PSD și PNL. Adică, refuzau să participe la „combinații”.
Concluzia pe care îmi permit să o relev e că cleptocrația securisto-comunistă este mai puternică decât ne-am închipuit eu și dumneavoastră. …Și dispune de resurse care pot influența decisiv rezultatele alegerilor viitoare, iar evoluția AUR este un elocvent exemplu.
„Cei cu care nu se poate vorbi”
Va multumesc, @Constantin, pentru ca mi-ati sugerat aceasta expresie foarte exacta, pe care nu o gasisem inca.
Inlaturarea celor „cu care nu se poate vorbi” a fost metoda prin care cleptocrația securisto-comunistă si-a impus marionetele imediat dupa decembrie 1989: colaboratori, santajabili, precum si oameni cu care, din experienta lor de securisti, stiau ca se „poate vorbi”.
Asa s-a creat clasa politica, asa au fost promovati in posturi de mica sau mare responsabilitate mediocri dispusi la compromisuri.
Asa au infiltrat si controlat chiar si partidele istorice, au barat posibilitatea de a fi alesi oamenii puternici, de caracter.
Asa au ocupat institutii precum CCR, ICCJ, CSM, Avocatul Poporului, parlament etc si tara e pusa pe butuci.
Folosind intens acest criteriu, ma intreb daca presedintele doar l-a utilizat instinctiv…
” Firește, ne putem întreba de unde știe ÎCCJ …”
La subordonarea Justiției de către cleptocrația securisto-comunistă a contribuit cu sârg, după cum încă ne amintim (sau ne ajută presa vremii), domnul Tudorel Toader, rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, cea dintâi din România.
Tot presa scria că la concursul pentru ocuparea funcției nimeni nu a mai îndrăznit să candideze…Doar un student.
Efectele sunt cele pe care le vedem și erau ușor de anticipat.
Pur și simplu nu înțeleg de ce se mai prefac unii că se miră cum de a ajuns Justiția din România un instrument de șters picioarele și de curățat onoarea foștilor membri ai Securității și ștabilor PCR, deveniți (ei, sau apropiați ai lor) prosperi oameni de afaceri, care guvernează cleptocratic România de peste trei decenii?!