Armand Goșu: „Eu mă pricep la Rusia și vă spun că nu e deloc de neînvins, e o țară în criză profundă, cu oameni nemulțumiți și chiar disperați”

• Armata rusă nu va izbuti să ajungă în această iarnă până la granițele administrative ale regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson.
• Care e miza operațiunii ucrainene de desant de pe malul stâng al Niprului
• Nu putem vorbi de un succes al contra-ofensivei ucrainene din 2023?.
• Viitorul Rusiei nu sună prea bine, ultimul imperiu colonial e condamnat la dispariție.
• Alegerile locale din Republica Moldova. Cine le-a câștigat și cine le-a pierdut.
• Cum a câștigat Ion Ceban primăria Chișinăului și de ce este primit la București de primul ministru Marcel Ciolacu
• Șansele Maiei Sandu la preziențialele de anul viitor

A început să ningă în Ucraina, putem spune că s-a încheiat campania militară din 2023?

Pe frontul lung de circa 1200 km, mai sunt încă trei zone foarte active, e vorba de ofensiva rusească din Donețk, de la Avdiivka, de cea din Lugansk, lângă Bahmut, în direcția Kupiansk-Kreminna, și cea ucraineană în zona Hersonului, unde câteva unități au traversat Niprul și avansează în teritoriul controlat de ruși. Cea mai importantă mi se pare concentrarea a circa 40.000 militari ruși la Avdiivka. Dacă sunt corecte evaluările spionajului britanic, rușii pierd zilnic la Avdiivka între 500 și 1000 de oameni. Este o cifră neverosimil de ridicată. Comandatul operațiunilor rusești, șeful Marelui Stat Major, generalul Valerii Gherasimov, are nevoie de o victorie, și de dispus să plătească orice preț pentru ea. E un mister, cum la Avdiivka, care practic se află încercuită parțial încă din 2015, ucrainenii au putut construi un sistem de fortificații care rezistă atât de mult. În ultimele zile, ucrainenii au contra-atacat pe câteva aliniamente. E un război de poziții, cu lovituri de artilerie, cu imposibilitatea unor atacuri de infanterie din cauza muniției cu dispersie primită de la americani, pe care ucrainenii o utilizează cu mult succes în câmp deschis. Din câte pot să-mi dau seama, Gherasimov are ordinul să curețe de trupe ucrainene regiunile Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, care au fost anexate de Rusia, în septembrie 2022. În martie 2023, urmează alegeri prezidențiale în Rusia, iar Putin are nevoie de o victorie. Dar dacă forțează și pierderile sunt foarte mari, s-ar putea să fie obligat să decreteze o nouă „mobilizare parțială”, ceea ce a încercat să amână până după alegeri.

Chiar dacă cu mari pierderi va reuși să ocupe Avdiivka, armata rusă nu va izbuti să ajungă în această iarnă până la granițele administrative ale regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson.

Această operațiune de forțare a Niprului pare să fie un succes neașteptat. Cum vedeți evoluția din zona respectivă?

Ca ofensiva să se dezvolte ar trebui ca armata ucraineană să mute peste Nipru tehnică militară. Ceea ce e dificil, greu, aproape imposibil de realizat în acest moment. Cred că obiectivul tactic al acestei ofensive peste Nipru este altul, anume să îndepărteze artileria care teroriza satele din dreapta Niprului în ultimele luni, să oblige comandamentul rusesc să trimită unități din zona Avdiivka înspre sud, slăbind presiunea acolo. Și poate, să construiască un punct de plecare pentru viitoarea ofensivă, pe care o poate dezvolta fie spre Crimeea, fie spre Zaporojie.

Contra-ofensiva ucraineană din 2023 a fost un succes? Cum ați caracteriza-o?

Și-a îndeplinit obiectivul? Nu! Nu și l-a îndeplinit! Deci, nu putem vorbi de succes.

Dar care era obiectivul acestei contra-ofensive?

Să elibereze teritoriul ocupat de armata rusă. Asta a declarat în repetate rânduri președintele Volodimir Zelenski. În ciuda unor progrese pe linia frontului, rezultatul acestei ofensive a fost mult sub așteptări. E vorba de așteptările opiniei publice din Ucraina, așteptările cancelariilor occidentale, și chiar așteptările președintelui Zelenski, a cărui dezamăgire a tensionat situația politică de la Kiev.

Dacă Ucraina a eșuat în a-și atinge obiectivul pentru 2023, putem spune că Rusia și le-a îndeplinit?

Nu, pentru că obiectivul Rusiei era – în această etapă – să curețe cele patru regiuni anexate, Harson, Zaporojie, Donețk și Lugansk de trupele ucrainene, ceea ce armata rusă n-a reușit. Singura victorie notabilă din acest an a fost Bahmut și datează din luna mai, și-i aparține lui Evgheni Prigojin și mercenarilor Wagner. O paranteză aici: la Bahmut n-au luptat doar mercenari, decisive au fost acolo unitățile de parașutiști ale Ministerului Apărării, care sunt bine antrenate și care au dus greul luptelor în primele luni ale acestui an. Dar, pentru marele public care n-are timp de detalii, Bahmut a fost luat de Prigojin.

Dar, chiar dacă Rusia nu și-a atins obiectivul, faptul că a respins ofensiva ucraineană și că a înghețat practic frontul, îl face pe Putin să se simtă învingător.

Și n-are motive să creadă asta? Economia rusească a supraviețuit sancțiunilor, populația nu s-a răsculat, nu s-a produs nici o defecțiune majoră la nivelul elitei, sondajele de opinie arată că Putin se bucură de simpatia a circa 80% din populație, în vreme ce susținerea pentru război scade în Ucraina. Tot mai multe cancelarii occidentale s-au săturat de război și sugerează că ar fi cazul ca Zelenski să fie rezonabil și să facă pace cu Putin.

Cu Putin nu se poate face pace, cei care cred asta sunt fie agenți, fie idioți utili ai Rusiei. Este o iluzie că economia rusească merge bine, pentru că nu merge. Da, tehnocrații din guvernul condus de Mișustin au reușit să stabilizeze ruble, în ultimele zile chiar s-o întărească, iar economia rusească a beneficiat de sprijinul major al Iranului, Coreii de Nord, și mai ales Chinei și în mai mică măsură Indiei. Da, economia rusească este pusă pe picior de război, produce obuze într-un număr mai mare decât cea occidentală. Da, Occidentul se mișcă mai greu, se mobilizează mai lent pentru război, dar n-am nici o îndoială c-o s-o facă. Producția de obuze de 155 mm din SUA este de circa 28.000 pe lună, ceea ce armata ucraineană epuizează în 5-6 zile pe front. Dar nici Rusia nu mai are atât de multe obuze, ca să tragă 20.000 pe zi, cum s-a întâmplat în primele luni de război.

Faptul că Rusia a luat 1 milion de obuze din Coreea de Nord, iar Ucraina nici măcar jumătate de milion din tot Occidentul, n-ar trebui să ne facă să ne îndoim de capacitatea economică și militară a lumii libere. Sper că nu-i trece nimănui prin minte să ceară ieșirea României din NATO și intrarea într-o alianță cu Coreea de Nord și Rusia, pe motiv că armata română ar avea atunci suficiente obuze.

Optimismul dvs în ceea ce privește victoria Ucrainei este contrazis de situația de pe front. Ucrainenii n-au primit armele solicitate, îmi povesteați că au ajuns acolo tancuri Leopard stricate, din generații diferite, fără piese de schimb.

Am tot felul de astfel de istorii, ceea ce nu mă face să-mi pierd încrederea în capacitatea Ucrainei de a rezista și chiar a învinge Rusia. Unii definesc victoria Ucrainei ca o eliberare integrală a teritoriului său în granițele din 1991. Alții cred că victoria Ucrainei înseamnă integrarea în NATO și UE și ieșirea din zona de influență a Rusiei, cu garanții ferme din partea Occidentului. Eu încerc să văd mai departe, pe mine mă interesează ce se va întâmpla cu Rusia. Ucraina mai devreme sau mai târziu va fi parte a Occidentului instituționalizat. Problema mea este Rusia. Eu la asta mă uit de peste 30 de ani, asta predau la universitate de 20 de ani, asta e meseria mea.

Și ce vedeți, dacă vă uitați?

Ce văd mă îngrijorează teribil, pentru că vor veni vremuri și mai tulburi în fostul spațiu sovietic. Văd o Rusie condusă de o elită sinucigașă, văd o țară cu un potențial uriaș cum o să dispară, pentru că, în cele din urma, asta e soarta tuturor imperiilor. Nu întâmplător, Rusia poartă acum un război de tranșee, de poziții, de tipul Primului Război Mondial. Lovitura de stat bolșevică, Războiul Civil au făcut ca Rusia s-o apuce pe alt drum în 1917, păcălind istoria. Rusia a fost singurul „imperiu” teritorial care și-a menținut în linii mari granițele. Procesul de disoluție a imperiului păruse a fi unul pașnic, odată cu colapsul Uniunii Sovietice. Însă, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, procesul pașnic din 1991 va fi repetat acum, dar într-un fel violent. Asta nu se va întâmpla în câteva luni sau ani, va fi un proces care va dura. Dar asta e direcția în care vor evolua lucrurile, cu cât se vor amâna cu atât prețul plătit va fi mai mare.

Nu pare să fie bine ales momentul în care vorbiți despre înfrângerea Rusiei. Din contră, Ucraina pare să iasă rău din acest război. Occidentul începe să uite de Ucraina, se concentrează pe Israel și Hamas, trimite arme tot mai puține, muniția este pe terminate, reportaje de la Kiev reflectă disperarea lui Zelenski.

Eu nu mă pricep la Occident, poate că e mai slab și mai haotic decât îmi închipuiam. Eu însă mă pricep la Rusia, și vă spun că nu e deloc de neînvins, e o țară în criză profundă, cu oameni nemulțumiți și chiar disperați, cu tineri condamnați la 7 ani închisoare pentru că au lipit  pe produse în magazin cinci manifeste anti-război, care au fost văzute de trei persoane. Oameni care sunt trimiși în lagăre și condamnați pentru câteva like-uri sau postări pe rețele sociale, care sunt umiliți de o trupă de profitori care fac propagandă agresivă pe canalele televiziunilor și de niște instituții militarizate a căror principal obiectiv este să inspire groază populației. O astfel de țară poate duce un război de poziții timp de mai mulți ani pentru că are resurse, zeci de milioane de oameni, poate să trimite sute de mii de bărbați la moarte. Dar nu-l poate câștiga, pentru că războiul ei este împotriva Occidentului, nu împotriva Ucrainei. Iar Occidentul va sprijini Ucraina.

În ciuda previziunilor, Ucraina a rezistat aproape doi ani și a transformat în cenușă investiții de zeci de miliarde de dolari în modernizarea armatei ruse.

Și dacă în dimineața de 5 noiembrie 2024, o să ne trezim cu Donald Trump la Casa Albă?

Sper că nu va fi cazul, dar și atunci Occidentul va găsi o soluție pentru a susține Ucraina. Liderii din Vest vor trebui să explice opiniei publice din fiecare țară care este miza și natura confruntării cu Rusia, și că războiul din Ucraina chiar dacă s-ar sfârși, nu va pune punct politicii agresive a Rusiei față de lumea occidentală. Iar pentru a câștiga acest război, Occidentul are nevoie de o strategie pe termen lung de susținere a Ucrainei și de containment a Rusiei, cum s-a întâmplat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Vreau să discutăm și despre Republica Moldova unde tocmai a avut loc turul doi al alegerilor locale. Îmi povesteați că este fără precedent în istoria recentă ce a încercat să facă Rusia cu această ocazie în Moldova. Și că guvernul a trebuit să intervină ca să scoată în afara legii partidul lui Șor. Ceea ce nu e deloc democratic. Mai ales felul cum a făcut guvernul de la Chișinău acest lucru, cu două zile înaintea alegerilor.

De fapt, decizia de scoatere din cursa electorală a candidaților partidului „Șansă”, așa se numea partidul lui Ilan Șor, a fost luată de Comisia pentru Situații Excepțională, condusă de primul ministrul al guvernulului Moldovei, Dorin Recean. Potrivit acestuia, decizia a fost luată pe baza unor probe puse la dispoziție de SIS, asta este Serviciul de Informații și Securitate. Raportul SIS a fost desecretizat și publicat în ziua în care candidații „Șansă” au fost excluși din competiție. Cine vrea detalii, să citească cele 32 de pagini ale raportului SIS, surprinzător de bine redactat pentru o instituție cu un astfel de profil. Sunt relatări despre schemele de corupere a electoratului din Republica Moldova, cu sume neverosimil de mari. Așa ceva mai încercase fostul oligarh Plahontiuc, dar la o scară mai mică. Ei bine, acum oligarhii fugari, Plahotniuc și Șor, cu rețelele pe care încă le mai controlează în Moldova, mai ales în Justiție, cu banii Rusiei și susținerea rețelelor interlope, au încercat să pună mâna pe primării, consilii raionale, pentru a-și consolida pozițiile în vederea prezidențialelor de anul viitor. Au reușit să facă asta la alegerile din Găgăuzia, câștigate de un candidat promovat de Șor, iar acum încercau la nivelul întregii țări. Abia intervenția SIS și a guvernului a oprit această operațiune.

Vorbim de bani introduși prin muncitorii moldoveni din Rusia, care se întorc la Chișinău via Erevan, adică 10.000 dolari de persoană, vorbim de carduri bancare cu sume uriașe, sute de mii de dolari, bani plimbați prin Kazahstan, Turcia, Israel, Emiratele Arabe etc… sunt 7-8 țări menționate, vorbim de implicarea oligarhului rus Abramovici dar și a altora în finanțarea acestei operațiuni împotriva guvernului pro-european de la Chișinău, de cripto-valute, care sunt mai dificil de urmărit și interceptat. Avem chiar și un caz depistat de încercare de introducere a jumătate de milion de dolari cash în Moldova, pe la graniță. Sunt zeci de dosare de probe, sunt mii de pagini. Nu pot fi negate.

Trebuie subliniat că scoaterea din cursa electorală a unui partid cu două zile înainte de alegeri ridică întrebări asupra respectării unor principii democratice, iar instanțele de judecată din Moldova încă nu s-au pronunțat pe acest caz.

Din păcate, instanțele sunt ele însele parte a problemei, pentru că reforma Justiției a mers într-un ritm mai lent decât se preconiza. Abia acum s-a avansat cu procedura de vetting. Deci, până astăzi, în justiția din Moldova funcționează rețelele controlate lui Plahotniuc, ceea ce explică deciziile ciudate ale instanțelor, blocarea reformelor în multe domenii și, din punct de vedere politic, erodarea guvernării. Populația este nemulțumită – pe drept cuvânt – de întârzierea reformelor de Justiție, de prezența în fotoliile judecătorilor a unor oameni corupți, cu averi imposibil de justificat, cu un trecut dubios, cu legături vinovate cu oligarhul Plahotniuc, în condițiile în care anti-corupția și reformarea Justiției au fost asumate ca prioritare de Maia Sandu și de PAS.

Să analizăm rezultatul alegerilor locale. Citind analizele și comentariile, nu mi-e deloc clar cine le-a câștigat și cine le-a pierdut.

Mulți comentatori au afirmat – atât la Chișinău cât și la București – că PAS a pierdut alegerile, că ar fi suferit o mare înfrângere. Argumentul acestora a fost că la alegerile locale recente PAS n-a mai luat numărul de voturi de la prezidențiale și parlamentare. Și a mai contat și pierderea Chișinăului în primul tur, cu un rezultat modest pentru candidatul PAS, Lilian Carp.

Părerea mea este că nu poți compara rezultatele Maiei Sandu la prezidențiale cu rezultatele partidului la locale. Ar fi legitimă comparația între scorul PAS la alegerile locale din 2023 cu cel de la localele din 2019, dar atunci PAS era parte a blocului ACUM, alături de partidul lui Andrei Năstase. Deci, nici această comparație nu ne ajută.

Votul politic la locale este cel pentru consilierii raionali și municipali. Aici, PAS a adunat peste 300.000 voturi, fiind urmat de socialiștii lui Igor Dodon cu 185.000. Pe locul trei, partidul lui Ion Ceban, Mișcarea Alternativa Națională, cu 85.000.

PAS a luat la parlamentarele din 2021, circa 775.000 voturi, aproape 53%, dar atunci peste 10% din alegători au fost în afara țării, iar aceștia nu votează la locale. Sigur că diferența e mare, dar nu trebuie să ne grăbim cu niște concluzii dramatice. Cam tot atât au pierdut socialiștii și comuniștii. În 2021 când formau un bloc electoral, au luat aproape 400.000 voturi, iar zilele trecute, candidând separat, socialiștii au luat 185.000 iar comuniștii 45.000, deci ceva mai mult de jumătate din scorul de la parlamentare.

Nu mai puțin de 310 candidați PAS au devenit primari, din aproape 900 de primării în Moldova. Mi se pare un rezultat bun, peste 32% pe țară pentru PAS, ceea ce infirmă comentariile care spun că din cauza dificultăților cu care s-a confruntat, COVID și războiul din Ucraina, PAS s-ar fi prăbușit preferințele electoratului. PAS este urmat la mare distanță de socialiștii lui Dodon cu 144 de primării. Iar Mișcarea lui Ceban a câștigat în total 5 primării, capitala și pe lângă ea. Dar a pierdut în favoarea PAS Țânțăreni, din Anenii Noi, unde e groapa de gunoi a Chișinăului, și unde Ceban are mari probleme administrative. În concluzie, decesul PAS se amână.

A fost o supriză victoria lui Ceban în primul tur?

Nu, toate sondajele de opinie o indicau. Ba chiar diferența din sondaje între scorul lui Carp și cel al PAS era mai mare. De asemenea, mai toate sondajele indicau o victorie a lui Ceban în primul tur, la un scor chiar mai mare. Nu-mi amintesc rezultate ale alegerilor în Republica Moldova care să fi confirmat sondajele de opinie, cum s-a întâmplat la aceste alegeri.

De ce n-a mai contat factorul geopolitic la localele din Chișinău? Sau transformarea lui Ion Ceban din fost comunist, fost socialist, unul dintre cei mai vehemenți adversari ai apropierii Moldovei de Uniunea Europeană într-un primar pro-european a fost atât de convingătoare?

Factorul geopolitic române important. Numai că Ceban a știut cum să dezamorseze această temă. Chiar dacă era la Moscova în momentul începerii invaziei Rusiei în Ucraina, Ceban a știut să se distanțeze de Rusia, să frecventeze ambasadele statelor membre UE și mai ales ambasada SUA la Chișinău. Pe paginile lui Ceban de pe rețelele sociale, o să găsiți menționate vizite externe, în SUA, în România, poze de la întâlnirile cu demnitarii de la București, mai ales din PSD, în primul rând cu premierul Marcel Ciolacu.

Politica guvernului României în Moldova este să-l susțină pe Ceban, cunoscut drept om al rușilor, împotriva Maiei Sandu?

Da, așa pare că stau lucrurile. Dar nu m-aș grăbi cu concluziile. Aici ar fi trei lucruri de spus. PSD nu s-a împăcat niciodată cu pierderea lui Vladimir Plahotniuc, oligarhul care capturase o țară întreagă, Republica Moldova. Iar Maia Sandu a jucat un rol important în înfrângerea și alungarea lui Plahotniuc în vara 2019. În ciuda strângerilor de mână și zâmbetelor pe care le primește la Cotroceni sau Piața Victoriei, doamna Sandu e prea inteligentă ca să nu înțeleagă că Bucureștiul n-o va ierta niciodată. Speranța ei era reformarea SIE/MAE/Administrație prezidențială și aducerea unor oameni noi care să nu ducă în spate zgura jocurilor politicianiste ale PSD la Chișinău, ceea ce nu s-a întâmplat. Asta s-a văzut mai clar în momentul în care PSD a numit-o pe Monica Babuc, colaboratoarea apropiată a lui Plahotniuc în fruntea Institutului Cultural Român de la Chișinău, aflat în subordinea MAE de la București.

Al doilea lucru, ține de ambițiile și evoluția lui Ceban. Îi urmăresc declarațiile politice de aproape un deceniu. Amici de la Chișinău mi-au atras atenția asupra lui, spunându-mi că va face mare carieră, că ar fi alesul serviciilor rusești în Moldova. Asta se întâmpla în 2014, la începutul verii, când Moscova a decis să mute finanțarea de la comuniști la socialiști. Deci, cu peste 9 ani în urmă. Între timp, Ceban anti-europeanul și pro-rusul, s-a schimbat. Schimbarea a început după alegerile pierdute la primăria Chișinăului din 2018. În campania din toamna 2019, era alt Ceban, mult mai echilibrat, mai puțin politicianist, ceva mai tehnic, aproape că ascundea faptul că el este candidatul socialiștilor la primărie. Pe afișele lui electorale de un roșu strident, într-un colț, pitit, era menționat PSRM. Era mâna consilierilor ruși cu care lucra Ceban și despre care presa a relatat. În timpul mandatului, Ceban a jucat rolul gospodarului, a primarului care se ocupă de nevoile cetățenilor. A evitat declarațiile politice, s-a mulțumit cu postări pro-europene. A ieșit din PSRM și și-a înființat propriul partid politic, Mișcarea Alternativa Națională. Prin Statut și Programul înregistrate la tribunal, MAN este un partid politic pro-european. În mod curios, și asta e probabil rodul unor sugestii venite de la consilieri din România, Ion Ceban a introdus în documentele partidului propunerea privind semnarea unei Declarații politice similare celei de la Snagov. Greu de imaginat că sugestia cu Declarația de la Snagov ar fi venit de la consilieri ruși. Nu știu de când lucrează Ceban cu consilieri din România. Poate că din 2019, după fuga la Plahotniuc.

Deci, Ceban din 2014 nu mai seamănă cu cel din 2019, cu atât mai puțin cu cel din 2023. Nici părintele istoric al PSD, Ion Iliescu cel din 1952, student proaspăt sosit la Moscova, nu mai seamănă cu cel din 1965, sau cu cel din 1989, ori cu cel din 2004. PSD are ceva generos în el, crede în capacitatea omului de a se schimba în bine. Frumos din partea lui.

Această generozitate a PSD-ului explică vizitele dese ale lui Ceban la București? Ultima a avut loc recent, după câștigarea alegerilor pentru primăria Chișinău. A fost primit de Ciolacu la guvern, nu la sediul PSD.

Ceban vine foarte des la București, ați fi mirat să aflați cât de des. Vi-l mai amintiți pe Renato Usatîi, alt „instrument” al FSB, la numele căruia ziariștii din România intrau în fibrilație. Ei bine, sora sa este soția prietenului președintelui Iohannis, cel care vinde BMW-uri Poliției Române. Iar, din câte știu, Renato Usatîi petrece foarte mult timp în România. Gruparea la care era conectat Usatîi la Moscova, a fostului șef al căilor ferate din Rusia, a intrat în dizgrația președintelui și a fost decimată. Acum, Usatîi este căutat de justiția din Rusia, motiv pentru care s-a refugiat în România de câțiva ani. Dacă Usatîi are dreptate în ce declară prin interviuri la TV, și de multe ori a avut informații corecte, Bucureștiul pregătește MAN-ul lui Ceban pentru colaborarea cu fostul partid al lui Plahotniuc, Partidul Democrat, care și-a schimbat numele în Partidul Social-Democrat European, condus de un domn, Sulă. Această viitoare construcție politică va ocupa centrul, cu un potențial să adune 20% din voturi, ceea ce este enorm.

Cum la viitoarele alegeri parlamentare PAS ar putea să nu mai facă majoritatea singur, va avea nevoie de un aliat pentru a forma o coaliție. Deci, s-ar putea repeta istoria cu PD-ul lui Plahotniuc, pe care unii din Kiseleff, Aleea Alexandru și Pădurea Băneasa credeau că-l controlează, dar de fapt ei erau controlați de oligarh, care era un jucător cu mult mai versat.

Și ar mai fi ceva important de adăugat aici. E vorba despre felul în care funcționează serviciile secrete. Dacă Ceban era în 2015-16 „omul Moscovei”, asta nu înseamnă că el o să rămână până la pensie „omul Moscovei”. Politicienii aleargă după sprijin pe la diverse cancelarii și ambasade. Moldova este o țară mică, resurse puține, în care parte din voturi se cumpără cu pungi de orez, zahăr, sticle de ulei. Așa a fost în ultimii 30 de ani. Acum voturile sunt cumpărate cu bani cash. Ceban e un politician ambițios, el vrea putere cu orice preț, iar pentru asta caută susținere. De vreme ce la Moscova cei care țin dosarul relației cu Republica Moldova sunt de la serviciile secrete, trebuie să te vezi cu ei, să-i convingi că merită să investească în tine. Acestea sunt regulile jocului. Ceban nu cred că a negat vreodată că a avut relații cu serviciile secrete rusești. La Kremlin, unde Ceban a mers de multe ori, cei care se ocupă de Moldova în cadrul Administrației prezidențiale, sunt toți ofițeri de informații. Deși ar trebui să fie un mare avantaj pentru diplomațiile occidentale, pentru că știu cum gândesc și acționează ofițerii ruși de informații, lucrurile nu stau întotdeauna așa. Adesea, serviciile rusești continuă să-i controleze pe cei care chipurile au trecut de partea Occidentului, americanilor și altora care desfășoară astfel de operațiuni la Chișinău. Faptul că Republica Moldova, după 2014, adică după anexarea Crimeii, n-a reușit să demanteleze rețelele rusești, să reducă semnificativ influența Moscovei, e cel mai puternic argument pe care-l pot avansa. Mi se pare limpede că serviciile rusești mai controlează oameni atât la guvernare cât și în opoziție, și nu doar din partidele care vor orientarea țării spre Kremlin. Astăzi, pentru prima dată de la independența Moldovei, Moscova se teme că influența ei la Chișinău este amenințată serios, de unde și reacțiile extrem de agresive. La asta trebuie adăugat contextul foarte special, generat de invadarea Ucrainei de către Rusia. Politicieni ambițioși, cum este și Ceban, și-au căutat imediat altă protecție și pare că a găsit. Poate așa se explică desele lui călătorii la București.

Aceste contacte cu occidentalii pot explica rezultatul realegerea lui în primul tur?

Nu, nu asta. Ceban are consilieri buni pe care-i ascultă. El a avut o campanie bună. Chișinăul cu o populație de 780.000 de oameni, e destul de complicat. În centru este un tip de electorat, cu o agendă specifică, în margine, în suburbii domină alte agende. A evitat dezbaterile, a fost un fel de Iohannis în 2019. Contracandidații lui alergau dintr-un studio într-altul, Ceban a stat departe, subliniind că el nu e politician, este gospodar. S-a înfășurat în steagul UE, insistând pe faptul că el a adus zeci de milioane de euro pe proiecte urbane, de la partenerii europeni. A cerut, la fel ca Băsescu în 2004 la București, un consiliu municipal care să-i susțină proiectele. Și lista MAN pentru consiliu a luat cele mai multe voturi la Chișinău, cu 500 mai mult decât a luat PAS-ul, undeva la 33%, dacă-mi amintesc bine.

Dacă tot a câștigat alegerile în turul întâi, Ceban ar putea încerca la prezidențiale, anul viitor, în noiembrie? Ar fi un contra-candidat redutabil pentru Maia Sandu?

Nu cred că va încerca. Iar dacă o s-o facă, nu va fi o mare amenințare. La prezidențiale nu poți să eviți dezbaterile, nu poți să mergi să vorbește despre trotuare reparate și parcuri modernizate. Ceban nu va putea evita dezbaterea geopolitică. Cei care ieri l-au votat la primăria Chișinăului, o să-i dea votul Maiei Sandu la prezidențiale. Mai degrabă eu cred că Irina Vlah poate fi proiectul centrului politic la prezidențialele de anul viitor. La care și Rusia să pună umărul. Vlah ca profil de prezidențiabil, presupun că depinde de context, foarte mult. Deci, dacă va fi cineva, nu va fi Ceban candidatul la prezidențiale. O să rămână la primărie, să-și facă al doilea mandat. Are timp, este tânăr, are 43 de ani.

Poate și de aceea, Ceban mi se pare un proiect politic pe termen lung. În 2025, cred că el ar putea să joace rolul de liant al centrului, alături de fostul partid al lui Plahotniuc, rebotezat din PD în PSDE, și – poate, deocamdată pare improbabil – de partidul cu nume ciudat al fostului premier Ion Chicu, ceva cu Dezvoltarea și Consolidarea Moldovei. Toate trei împreună ar putea strânge 20-25% la parlamentare. Dar, depinde de PAS, dacă va reforma Justiția, dacă vor fi progrese în combaterea corupției, dacă va aduce măcar un condamnat celebru în cătușe pe aeroportul din Chișinău, atunci are șanse să-și păstreze majoritatea în viitorul parlament și să guverneze singur. Însă, nimeni nu le dă vreo șansă acum.

Există riscul ca Moldova să fie deviată de la cursul său european? Există partide pro-ruse puternice acolo? Pot ele câștiga alegerile și reorienta Moldova către Rusia?

Există riscul acesta, fără discuție. Dar el ține foarte mult de contextul regional, de evoluția războiului din Ucraina, de care am vorbit la începutul discuției noastre.

La Chișinău sunt înregistrate 60 de partide politice, dintre care jumătate au în program și statut menționat obiectivul integrării europene. Alte 20 de partide vorbesc de o politică multi-vectorială, între Est și Vest, adică un fel de balet între Rusia și Occident. Alte 5 partide nu au nimic geopolitic în program, și doar 5 dintre ele își asumă necondiționat o orientare pro-rusă. Astea sunt partide minore, nu trec pragul electoral.

Dacă ne luăm după sondaje, în jur de 60%, sunt pentru integrarea europeană. Mai sunt cei din diaspora, care participă activ la alegerile prezidențiale și parlamentare. Însă, doar jumătate, circa 30% formează nucleul dur, ideologizat, pro-european. Restul vrea nivel de trai ridicat, vrea școli și spitale mai bune, votează adesea cu partide și candidați de centru. PAS a pierdut acest electorat și-i va fi dificil să-l recâștige. Probabil că la prezidențiale va vota cu Maia Sandu, care a luat masiv voturi de pe centru, tocmai pentru că nu a promovat un discurs geopolitic, deși a candidat împotriva lui Dodon. Însă, la parlamentarele din 2025 ar putea să nu mai voteze PAS. Mai e mult până atunci, până în 2025 se pot întâmpla multe.

Deci, există riscul ca Moldova s-o apuce spre Est, asta să înțelegem?

Teoretic, există. Practic, e foarte puțin probabil. Vă amintesc de Vladimir Vororin care a promis în campania electorală din 2000 că duce Moldova în Uniunea Rusia-Belarus. Nu doar că n-a dus-o acolo, dar în noiembrie 2003, exact acum 20 de ani, a respins memorandumul Kozak, ceea ce Putin n-a uitat și n-a iertat până astăzi. Iar cu un an înainte de asta, Voronin a semnat decretul privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Până acum câțiva ani, atât timp cât era improbabilă, integrarea europeană s-a aflat în programul partidelor comuniștilor și socialiștilor. Dar, important să rețineți acest lucru, nici Voronin și nici Dodon nu duc o politică asumată, coerentă, publică împotriva integrării europene. Dar prin tot ce fac, sabotează reformele și procesul de integrare europeană.

Deci, sunt uneltele Rusiei în Moldova care le-a finanțat ani la rând.

Într-un fel, da. Dar ele existau și fără banii Moscovei. Numai că banii trimiși din Rusia sunt cei care fac o ierarhie în tabăra stângii pro-ruse, anume ierarhia dorită de Kremlin. De pildă, a fost decisivă pentru configurația stângii în ultimul deceniu vizita emisarilor Moscovei care au decis în aprilie 2014 încetarea finanțării comuniștilor și reorientarea banilor către socialiști care au și făcut un scor bun la alegerile din noiembrie 2014. Pe lângă bani, foarte importantă e susținerea mediatică, iar asta depinde de decizia Administrației Prezidențiale. Cu aceste două instrumente, banii și imperiul mediatic rusesc, Moscova controlează zona de stânga pro-rusă din Moldova.