Teza mea e următoarea: AUR este expresia acelei Românii pe care nu o cunoaştem. Care nu citeşte – şi, în particular, nu ne citeşte –; care se descurcă în fel şi chip, uneori trăind asemeni strămoşilor săi din alte veacuri, alteori împânzind instituţiile puterii, uneori luându-şi lumea în cap, alteori aplaudând frenetic “vedetele” unei muzici (populare?, ţigăneşti?) despre care – iarăşi – nu ştim aproape nimic. E acea Românie care n-are probleme cu exprimarea, pentru că oricum şi oriunde o face se simte autentică, care a abolit principiul non-contradicţiei şi crede – simultan – în lucruri perfect opuse; care-i acuză pe toţi de furt, frustrată că n-are şi ea parte la jaful general; ce vrea să trăiască mai bine, dar pe banii altora; pe care o dezbină orice problemă concretă a cotidianului unei naţii şi o uneşte instantaneu respingerea a tot ce “ne impune” străinătatea. E România care mutându-se de la sat la oraş a transformat oraşul în sat; care a călătorit în toată Europa şi detestă Europa; care îşi creşte adrenalina la meciuri şi savurând bălăcărelile atâtor televiziuni şi “se relaxează” vegan, isihast sau yogin (aşa cum a văzut la emisiuni de duzină sau a citit în cărți pretențioase). Şi mai e acea ţară care nu-şi cunoaşte aproape deloc istoria, dar şi-o reinventează mereu, adunând petice din “opera” lui Nicolae Densuşianu (popularizată pe diverse site-uri), din filmele lui Sergiu Nicolaescu, din benzile desenate ale “Cutezătorilor” şi din amestecul de mitologie şi magie ai “sfinţilor” (religioşi sau laici) pe care îi celebrează media. E acea lume în care fraţii se ignoră (dacă nu se plimbă prin tribunale), dar care exaltă “frăţietatea”; care “ţine la respect” femeia şi-şi abandonează bătrânii şi copii, dar care suspină după “familia adevărată”; care crede în astrologie, în farmece şi în happy-end-urile siropoase, dar se declară “creştină”; pentru care legionarii au fost tineri buni şi naivi; iar comunismul a construit industrii şi blocuri. E România unui “noi” care se opune întotdeauna unui “ei”. Departe de-a fi tăcută, România aceasta e cea a unui zgomot frenetic, care nu capătă voce şi chip decât ocazional. Iar atunci ne amuză, sau ne sperie. Sau poate amândouă simultan, căci – cine ştie – poate şi noi, cei care citim aceste rânduri suntem mai legaţi decât am fi dispuşi s-o credem de această Române.
Ea nu s-a născut nici odată cu alegerile din 6 decembrie, nici la începutul anului – cu reacţia la restricţiile sanitare, nici măcar cu “Dragnea şi ai lui”, cu eşecul Convenţiei Democratice, cu naşterea “capitalismului de cumetrie”, ori cu comunismul. Nu. Ea e dintotdeauna aici. Fantazând romantic asupra trecutului nostru – aproape inevitabil lipsit de glorie – uităm că lumea aceea nu era alcătuită din câteva zeci de tineri studenţi exaltaţi (dintre care unii au avut şansa realizării afară), nici din domnişoarele de onoare ale Reginei, nici dintr-o subţire pătură politică levantină şi nici măcar din puţinii oameni serioşi care încercau să-şi facă un nume în ştiinţă, în industrii sau în comerţ. Din păcate, în strivitoare ei majoritate, lumea noastră de la începuturile modernității era alcătuită dintr-o enormă masă de făpturi sărace şi ignare, care speriau sau înduioşau călătorii ce ne traversau ţara. Izolaţi în ţarcul lor de succesivele stăpâniri străine şi izolaţi (poate chiar mai radical) de casta conducătoare autohtonă – care a preluat toate obiceiurile stăpânilor străini, oamenii aceştia trăiau în lumea lor, cu imaginarul lor, cu felul lor de a crede (care i-ar îngrozi pe teologii de azi), cu judecata lor (căreia legea formală nu-i spunea nimic) şi s-au topit în natură asemeni caselor de lemn, a căror urmă n-o mai ştie nimeni. A rămas din ei doar acea reflexul magmei care erupt în răscoale şi jafuri atunci când le-au fuzionat – într-o combustie apocaliptică – speranţele şi frustrările. Ce ştim despre ei, despre cei din care ne tragem cei mai mulţi dintre noi? Aproape nimic. În strivitoarea lor majoritate, lucrările istoricilor şi – mai ales – ale literaţilor nu vorbesc despre acea lume, ci despre reconstrucţiile ei abstracte care, la un moment dat, se adună într-un mare mit, a cărui funcţie nu e cea de a lega prezentul de trecut, ci aceea de a le separa.
Principala problemă a acelei lumi era faptul că nu era capabilă să-şi creeze o modernitate. După ce s-a îndepărtat puterea mâinii care – vreme de veacuri – o ţinuse în sclavie, oamenii aceia n-au înţeles nici ce e libertatea, nici la ce e bună ea. O vor fi înţels măcar cei din vârful ţării? Greu de spus. Poate unii vor fi fost – cel puţin o vreme – animaţi de iluziile tinereţii. Cert e că, destul de repede, au înţeles că vechea cale e cea mai eficientă în a conduce o mulţime ce oscilează, ameninţător, între supunerea pasivă şi exploziile anarhice. Pe de altă parte, “elita” altui timp şi-a păstrat fascinaţia pentru Occidentul în care se descoperise pe ea însăşi (descoperire care o legitima în calitatea ei de clasă conducătoare). Aceasta e drama noastră istorică: nevoia de presiune sau de mobilizare (ce lunecă pe făgaşul străvechi al şerbiei şi al boieriei) în interior, dublată de fascinaţia egalităţii şi a prosperităţii apusene (care s-au născut tocmai din abolirea şerbiei şi a boieriei). Unii au spus-o, apăsat: doar o reformă totală, care să pună în centrul vieţii sociale şcoala (ca mediu de formare) şi proprietatea (ca orizont al realizării) şi care să facă din muncă şi pasiune numitorul lor comun ar putea duce la abolirea şerbiei pe meleagurile noastre. Numai că abolirea şerbiei ar fi însemnat şi dispariţia boierimii şi elitele noastre au oscilat mereu între reformismul tinerilor şi conservatorismul bătrânilor. În fapt, reformele noastre n-au fost niciodată împlinite; ceea ce s-a făcut le dădea prea puţin avântaţilor şi le lua prea mult scepticilor. Acest perpetuu cadril, cu paşi înainte şi paşi înapoi, cu încurajarea propăşirii celor mulţi şi apoi reprimarea ei (cea mai eficientă formă de descurajare a oricărei iniţiative fiind o administraţie pletorică şi coruptă) a sfârşit, o dată, în ultima Jacquerie a Europei, a doua oară în trei dictaturi consecutive. Şi aici vedem doar “elitele”, dar “carnea de tun” a războaielor (cu crasa incompetenţă a celor ce le-au comandat) şi, mai ales, a feudalismului deghizat în modernism ne scapă. Pentru încă odată, singurul numitor al acelei lumi era sărăcia şi ignoranţa. Nici Generalul (Averescu), nici Căpitanul, nici Petrache Lupu, nici Mareşalul n-ar fi fost posibili fără acel sentiment stihinic al maselor care vor totul dintr-o dată deşi nu au nici un proiect şi nu înţeleg deloc paşii necesari realizării unui proiect.
Lumea aceea se schimba şi se moderniza, în felul ei: încet şi pentru foarte puţini. Oaza acestei minorităţi (o Cale a Victoriei, ea însăşi reasamblată din memoriile celor ce-o frecventau) avea să fie submersă de valul celor pe care avea să-i disloce industrializarea. Creând industrii, umplând oraşele de blocuri (şi, în felul acesta, schimbându-le şi structura socială), comunismul a canalizat – şi, mai ales, a disciplinat – în scopuri proprii potenţialul revoluţionar al lumii rurale pe care, deja, libertăţile formale ale statului naţional o dezechilibraseră. Comunismul a fost el însuşi paradoxal: pe de-o parte a afirmat egalitatea tuturor (şi, până la un punct – cel al răsturnării, la propriu /a/ vechii ordini sociale –, a susţinut-o), pe de alta a perpetuat (şi în noile condiţii, “de masă”, a accentuat) sistemul segregaţionist al lumii vechi. Chiar înaintea urbanizării (şi, în bună măsură, ca o condiţie a acesteia), forma cea mai patentă a proiectului egalizării sociale l-a reprezentat educaţia. Cumuniştii se pretindeau a fi moştenitorii iluminiştilor şi, cu toate că cei aflaţi la conducere nu păcătuiau prin excesul de studii, aveau o credinţă candidă în puterea cuvintelor. Era vorba, evident, şi de propagandă – ea însăşi o variantă modernă a magiei capabile să schimbe realitatea cu ajutorul vorbelor. Cert e că dacă interbelicul, în siajul reformelor lui Haret, a extins masiv şcoala elementară, comunismul a ridicat-o la nivelul gimnaziului şi, în cele din urmă, a liceului. Numai că lumea pe care a vrut, atât de radical, s-o şcolarizeze s-a dovedit a nu ţine pasul cu “iniţiativele Partidului”. Una din raţiuni era aceea că – trecută etapa primară – şcoala era, în multe cazuri, du mécanique plaqué sur du vivant: celor ce nu intenţionau să se specializeze (şi, până la urmă, masa “ţăranilor cooperatori” şi a “muncitorilor necalificaţi” a rămas covârşitoare) nu le folosea la nimic. Propaganda cu privire la “omul nou”, care e – simultan – ţăran, muncitor şi intelectual nu ajuns la destinatarii ei. Locul unde cunoştinţele chiar contau, Universitatea, a rămas accesibil foarte puţinora şi, exceptând perioadele de explozie industrială şi de dezvoltare a serviciilor urbane (finele anilor ’60, începutul anilor ’70), perspectiva ei era mai curând descurajantă pentru cei mai mulţi elevi.
Care a fost rezultatul şcolarizării comuniste? Fără îndoială, lichidarea analfabetismului efectiv şi îndoctrinarea tuturor cetăţenilor cu câteva rudimente de ideologie şi, mai ales, cu vulgata istoriei naţionale (reluată, în egală măsură, şi de literatura şi de filmografia de divertisment). A rămas, în urma ei, dacă nu ideea excepţionalismului românesc, măcar aceea că suntem – la fel ca-n gimnastică sau în fotbal – una din marile puteri ale lumii. Şi că dacă nu avem locul “pe care-l merităm”, acest lucru se întâmplă doar din cauza uneltirilor şi a obstrucţiei străinilor care ne vor divizaţi şi dominaţi. Poate părea straniu, dar acesta a fost unul din cele mai bizare efecte ale producţiei istorice comuniste (cu toate derivatele ei): faptul de a fi transformat opresiunea de clasă (temă dragă marxiştilor) în ameninţare la adresa “fiinţei naţionale”, pusă în cârca străinilor. Lucrul nu e total initeligibil, ţinând cont de faptul că, în timp (mai ales odată cu generalizarea penuriilor), România comunistă capătă, tot mai mult, accente sociale. Aşa că modalitatea cea mai eficientă de-a deturna frustrările sociale ale oamenilor era aceea de-a focaliza nemulţumirea lor pe un duşman ubicuu şi redus la câteva stereotipuri (deoarece odată cu sărăcia, creşte şi izolarea românilor). Răul vine din afară, marile puteri se înţeleg peste noi şi nu ne recunosc drepturile, iar noi – indiferent cum suntem (adică în ce mizerie trăim) – suntem fraţi şi “soldaţi credincioşi” ai “Conducătorului Iubit”. Ce altceva e aceasta decât o ideologie tribală, ce exaltă comunitatea primară, opunând datele elementare ale vieţii – limba, sângele, pâmântul – unui străin căruia tocmai sofisticăria dezvoltării îi trădează caracterul malefic? Alfel spus, cu cât suntem mai săraci şi ne e mai greu, cu atât le suntem superiori celor care trăiesc bine pentru că (prin intermediul industriilor, al finanţelor şi al dezvoltării tehnologice) îi subjugă şi-i exploatează pe alţii. Redus la esenţe, acesta e mesajul cel mai stabil pe care l-a vehiculat propaganda comunistă. Şi el a prins, incredibil de adânc şi de bine. Poate tocmai pentru că a atins nivelul de bază, cel al solidarităţii de clan, pe care – ca (încă) un straniu paradox – lipsurile ultimilor ani ai comunismului îl activaseră din plin. Ideea era aceea că eu, ca individ, pot să nu fiu de acord cu regimul, dar – dacă e vorba de familia mea, de satul meu şi de “familia mare” care e ţara (aşa cum o livra propaganda) – atunci trebuie să fiu de partea lui, în confruntarea cu străinii ce ne vor răul.
Întâmplător sau nu, comunismul preia o Românie în care, pe de o parte, contactul cu străinii era – în primul rând din cauza sărăciei celei mai mari părţi a locuitorilor ei – aproape inexistent, în al doilea rând în care exista o reacţie la străinii care vreme de veacuri dominaseră politica şi/sau economia ţărilor române. La toate acestea se adaugă antimaghiarismul transilvan (ce renaşte în anii ’80), antisemitismul dintre războaie (şi cel clamat în timpul războiului), antirusismul ce-l însoţeşte (şi reapare în anii ’60), antiamericanismul anilor ’50. Probabil că cei care iau în serios propaganda sunt puţini în orice societate, însă discursul ei (inclusiv cel vizual) funcţionând neîntrerupt o groază de timp stabilizează mesaje subliminale. Cu atât mai mult cu cât acestea sunt reluate – ceva mai pop –de literatura escapistă şi de filmografia de divertisment. În fine, există – la toate nivele sociale ale lumii noastre – un soi de raportare ambiguă la străin, care e descrisă de René Girard sub numele de dorinţă mimetică. Oamenii comuni sunt fascinaţi de prosperitatea unei lumi pe care o întrevăd (în faimoasele reviste “Neckermann”, “Quelle”, “Burda”) sau în serialele cu high-life-ul capitalist (“Dallas” sau “Bulevardul Paulista”), dar la care nu au acces. O doresc, îi mitizează pe cei care dispun de ea şi, în acelaşi timp – ajutaţi şi de mesajul propagandei – îi urăsc, tocmai pentru că au ceea ce muncitorii socialişti nu-şi pot permite. Căci, să nu uităm acest lucru, sărăcia crează în primul rând frustrare şi reactivitate. Nici intelectualii nu stau mai bine: sunt meduzaţi de Occidentul pe care-l descoperă citind şi, în acelaşi timp (în buna tradiţie a romantismului autohton), îl copiază – cel mai adesea stângaci – în producţii autohtone ce se vor originale. Când sunt prezentate ca ceea ce reprezintă cu adevărat – nişte cópii – reacţionează, afirmând anterioritatea copiei asupra modelului şi generând faimosul protocronism. Şi acesta este, în fond, expresia unei frustrări: interesele culturale ale Parisului şi ale New York-ului sunt total indiferente ideilor şi opiniilor de la Bucureşti. Destul de repede, Vestul (după expulzarea lui Soljeniţîn) şi-a găsit în Est Havel-ul şi un singur Havel – ridicat la rangul de simbol al rezistenţei – era suficient.
Dincolo de xenofobie, e – adând înrădăcinată în mintea oamenilor – ura faţă de stăpânire. Aşa cum am mai spus, vreme de veacuri stăpânii ţărilor române au fost străini. Autohtonii ce le-au urmat le-au preluat atât obiceiurile, cât şi privilegiile. Foarte repede în istoria noastră modernă “fanariotismul” a ajuns principalul atribut al clasei politice ieşită din revendicările “partidei naţionale” şi din idealismul paşoptist. Primul Război Mondial a fost un colaps pentru România, însă Unirea din 1918 a şters memoria dezastrului, trasformând-o într-o renaştere de proporţii religioase. Abia sfârşitul dictaturii carliste, dezmembrarea României Mari în 1940 şi aruncarea în război a ceea ce-a mai rămas din ea îi vor face pe contemporani să decopere (cu inevitabilaul efect de ecou propriu lumii noastre) ceea ce Occidentul resimţise la finele primei conflagraţii mondiale: că vechea clasă politică – şi tot ceea ce reprezenta aceasta: democraţia parlamentară, diplomaţia europeană, mezalianţa economiei cu statul – era falimentară, fiindcă fusese incapabilă să se opună tuturor dezastrelor care ruinaseră ţara. Fără această conştiinţă difuză, care străbate discursul anti-sitem al legionarilor, peroraţiile marţiale ale lui Antonescu şi dispreţul învingătorilor războiului, instaurarea comunismului ar fi arătat altfel în lumea noastră. La rândul lui, acesta a fost perceput – în anii lui cei mai grei – ca sistemul de exploatare pe care l-a impus ocupantul ţării (unul din mulţii ei ocupanţi din istorie). Nimeni nu era pro-rus, decât – eventual – de faţadă. “Liberalizarea” lui Ceuşescu – aşa cum a fost (tot timpul supravegheată) şi atâta câtă a fost – a reprezentat, probabil, momentul în care distanţa dintre putere şi popor a părut a fi cea mai scurtă. Sărăcia consecventă plăţii datoriei externe a accentuat-o mai apoi până la abisul pe care l-a detonat Revoluţia. Atitudinea omului obişnuit faţă de stăpânire e structurată de o neîncredere ancestrală: tot aşa cum la scara popoarelor suntem “noi” şi “ei”, la fel e şi în politica internă. “Ei” sunt acolo sus, intangibili, fac ceea ce vor şi nu dau de seamă nimănui; “noi” suntem condamnaţi la a le plăti birurile şi, în plus, suntem oropsiţi cu legi (precum faimosul “Decret”), norme şi regulamente. De aceea, orice încercare de-a ne sustrage acestora, de-a “ciupi” din ceea ce se duce ca bir – pe scurt, de a minţi, a fura şi a înşela – e o formă de rezistenţă. O putere opresivă, a cărei principală “operă” socială e sărăcia de masă, nu permite – la bază – altă libertate decât pe aceea a şmecheriei şi a hoţiei.
După ’90, am avut (ne)şansa de-a vedea cum toate lucrurile acestea, care ne însoţiseră difuz istoria, se cristalizează. La aproape toate nivelele, progresul nostru a fost unul prin inflaţie. Am devalorizat moneda pentru a susţine plata pensiilor celor pe care falimentarea industriilor i-a condamnat la periferia socialului. Am transformat diplomele în simple hârtii colorate, pentru a încadra într-un fel un tineret pe care piaţa muncii e puţin disponibilă a-l integra (altfel decât la nivelul “muncii la negru”). Am importat (sau am creat sub licenţă) o groază de produse de slabă calitate care – dublate de second-hand-uri – au devenit, sub forma consumului de masă, justificarea “drumului pe care l-a ales România”. În fine, am deversat în exterior enorma masă de şomeri pe care – acasă – nu-i puteau prelua nici firavele industrii apărute în ultimii ani, nici sistemul social (incluzând aici şi educaţia sau medicina). Pe scurt, încă înainte de-a ne inunda fake-news-urile, am creat o realitate fake pe care – în mod interesat – o bună parte din media (în primul rând televiziunile) ne-a oferit-o ca fiind realitatea însăşi. Când crizele de tot soiul – economice, sociale (“Colectivul”), politice (“epoca” Dragnea), dar mai ales cele ale educaţiei – i-au evidenţiat inconsistenţa, n-a mai rămas decât o enormă frustrare care îşi caută expresia. Bineînţeles, din nou, istoria noastră recentă a fost cea a “elitelor”, compuse din politicieni, o mână de intelectuali şi câţiva antreprenori (unii renumiţi nu prin mari realizări, ci prin fapte mai curând condamnabile). Dezvoltarea exponenţială a mediei, a “vedetelor” ei (inclusiv în rândul politicienilor, intelectualilor sau a oamenilor de afaceri) şi deschiderea către imensitatea lumii ce ne era ascunsă ne-au monopolizat atenţia de aşa manieră încât cealaltă Românie – a majorităţii populaţiei – ne-a rămas (tot mai) străină.
O ştim bine: în fiecare lume coabitează – adeseori fără a se întâlni, sau întâlnindu-se tangenţial – mai multe lumi. Azi le numim “bule”, deşi nu e tocmai potrivit, pentru că majoritatea nu au nici un contur. Cine le alcătuieşte? Cine e în măsură a avea o idee cum arată şi câţi sunt tinerii care au făcut pasul radical al plecării din sat şi al urbanizării (aici sau oriunde pe glob)? Ce va fi însemnat şcoala pentru ei? Ce au reţinut – şi până unde au reţinut – din cunoştinţele greoaie, predate în ritm de instrucţie militară pe care le oferă o instituţie ce se ruinează sub propria ei greutate? Ce şi cum înţeleg ei din lumea în care trăiesc? Nimănui nu i-a atras atenţia faptul că bună parte din exodul spre Spania a fost posibil din cauza faptului că, prin satele patriei, fetele murmurau fraze desprinse din serialele siropoase sud-mericane. Nimeni nu s-a gândit că bună parte din engleza (de aeroport) a generaţiei tinere e deprinsă prin jocurile pe calculator, în cotrobăitul prin cotloanele internetului, ori în muzica vârstelor incerte. Nimeni nu pare a înţelege că conspiraţionismele nu sunt nimic altceva decât plasa care conectează între ele cunoştinţele precare, adunate de pe cine ştie unde, ale unor oameni care n-au rămas din şcoală decât cu termeni vagi şi cu impresii. Şi, iarăşi, nimeni nu ia în serios frustrarea imensă a unei mase de oameni care înţeles că secretul lui Polichinelle e adevărat: şcoala te împinge înainte la fel cum tractul intestinal împinge bolul alimentar, examenele se truchează, diplomele se cumpără, dar – dincolo de triumful şmecheriei de moment – nu au nici o valoare (decât aceea de gablonţuri în CV-urile unor personaje sus-puse). O şcoală proastă, ştiută ca atare de toţi, nu mai constituie premisa ascensiunii sociale. Şi, pe cale de consecinţă, şi-a pierdut ultima urmă de prestigiu. I-am criticat pe comunişti (şi pe bună dreptate) pentru o groază de lucruri; dar să nu uităm că în educaţie am distrus şi ceea ce ei au făcut: bibliotecile rurale, manualele inteligibile, programele cu un rost (evident, pe vremea lor). În locul lor avem generaţii fără manuale, licitaţii trucate şi revocate, un curriculum cârpit şi plin de zădărnicii, manuale fără noimă, plus o enormă birocratizare a activităţii didactice care-l epuizează pe profesor. Departe de-a asuma aceste lucruri ca pe nişte probleme, le-am şi găsit panaceul universal: calculatorul. Ceea ce se întâmplă acum sub ochii noştri, ruinarea ultimă a şcolii în “învăţământul online” nu e nimic altceva decât capătul de drum al unui lung proces, început cu decenii în urmă, cu Liceele Industriale şi industria meditaţiilor.
Ce ştim noi despre cum gândesc cei care nu gândesc ca noi? Mai nimic. Şcoala – cu temele ei sterile – i-a abandonat încă înainte de-a o fi abandonat ei. Economia nu le oferă decât condiţia de sclavi moderni, plătiţi cu ora, cu ziua, cu luna, aflaţi la dispoziţia “şefului”, cu singura perspectivă a muncii silnice pe viaţă. Majoritatea au rămas cu nişte “meme” din copilărie sau adolescenţă, pe care le-au îmbogăţit cu detalii culese din blockbuster-e şi seriale şi le-au lustruit cu îndoielile şi certitudinile celor asemena lor. Sunt anti-sistem pentru că n-au loc în arhitectura sistemului. Sunt conspiraţionişti pentru că nu au încredere în nimeni (toată lumea – începând cu părinţii – făcându-le morală, dar neridicându-se la nivelul ei). Sunt credincioşi (sau măcar se cred astfel) pentru că au o enormă nevoie de a crede şi de a spera. Sunt superstiţioşi pentru că trăiesc într-o realitate magică, populată cu personaje din filme, pe care nu ştiu (şi – uneori – nici nu vor) să o raţionalizeze. Singurul lor adevăr e banul. Şi, totuşi, visează la o lume în care oamenii să se poată întâlni dincolo de condiţia materială. Unii au carte, dar nu au parte de nimic, alţii au parte de tot şi nu au nici un fel de carte. Păstrează multe amintiri din lumile din care vin (cea rurală, cea a muncitorimii urbane, cea instersţială a celor ce procură de toate), dar se topesc în consumerismul occidental în aceeaşi măsură în care se răzvrătesc împotriva lui. Vor sacouri de la Londra, dar vor şi să le poarte cu opinci şi cu cuşmă. Şi, mai presus de toate, e în ei o enormă frustrare. Împotriva părinţilor ce nu şi-au depăşit condiţia, împotriva profesorilor ce i-au umilit (şi a intelectualilor ce “nu-s buni decât de gură”), a statului care i-a etichetat ca loser-i, a economiei ce i-a condamnat la exil (extern sau intern), a Occidentului care nu i-a dorit, a unei lumi pustiite în care totul se destramă în zădărnicie. Vor sensuri înalte şi realizări mari. Şi, ca toţi cei dinaintea lor, sunt convinşi că ajunge să le strige în gura mare pentru a le şi întrupa.
Sunt generaţia unui ideal pe care noi, ceilalţi, l-am pierdut? Sunt extremiştii care vor să reducă diversitatea lumii la puţinul înţeles de ei? Sunt mărturia eşecului a 30 de ani de tranziţie din care nu ne-a salvat decât faptul că Europa ne-a integrat când eram pe marginea prăpastiei? Sunt reacţia fondului autohton la o globalizare consumeristă fără limite? Sunt ajungerea şi la noi – cu efectul de ecou binecunoscut – a ideilor suveraniste, iliberale şi antisitem din alte părţi? Întruchipează resurecţia credinţei sau sunt unul din avatarurile secularizării ei? Sunt pasionali sau numai cabotini? Probabil câte puţin din toate. Cel mai probabil, dincolo de nişte slogane de circumstanţă, nici ei nu ştiu exact cine sunt. Când vor şti, se vor topi printre ceilalţi. Deocamdată sunt expresia României neştiute. A acelei Românii care – puțin sensibilă la praful lor de AUR – rămâne acolo, neştiută şi ameninţătoare în incognoscibilul ei. O Românie ce nu are nimic spectaculos, despre care media nu vorbeşte şi autorii de ISI-uri nu scriu, o Românie pe care o agită contorsiunile descurcării de fiecare zi şi spasmele eterelor ei frustrări.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
AUR este expresia acelei Românii pe care nu o cunoaştem.
De regula imi plac articolele d-voastra si impartasesc ideile, dar de data asta sunt complet impotriva.
AUR e expresia Romaniei, asa cum expresia Ro e si PSD si PNl si chiar si defunctul PMP. Ca ne place sau nu, ca suntem sau nu de acord cu ea, e alta chestie. In general mi se pare absurda, mai intotdeauna incercarea unora de a discredita o parte din electorat ca au iesit altii decit se dorea.
Nu domnule Maci, desigur d-voastra, in pozitia d-voastra, sunteti obligat sa combateti, dar nu ajuta la nimic, din contra as zice.
Sa presupunem ca pocinogul de la Paris cu arbitrul s-ar fi intimplat inainte de alegeri, sunt sigur ca AUR ar fi luat 15 procente.
Spuneti „Sunt extremiştii care vor să reducă diversitatea lumii la puţinul înţeles de ei?” as raspunde, e corectitudinea politica care vrea sa reduca complexitatea lumii la putinul inteles de ei? Nu sesizati incercarea de a se crea un echilibru, extremism vs extremism? Extremism verde, extremism feminist, extremist rasist…
De data ast am-ati dezamagit!
Nu cred ca autorul are dorința de a combate doar de dragul (sau datoria) de a combate, ci cred ca încearcă sa ne avertizeze ca pe fondul problemelor socio-politice majore apar fracțiuni extremiste și exemplul național-socialiștilor din Germania anilor 1930 s-a încheiat cu milioane de morți și cu Al Doilea Război Mondial. Totul pornește ca o iluzie, mai ales pentru cei lipsiți de cultura istorica, și se termina cu dezastre majore. E foarte ok sa fim și naționaliști, și creștini (sau ce alte religii am avea), dar ponderat și mai ales raționali, nu habotnici.
exemplul național-socialiștilor din Germania
vesnica sperietoare, cum se spune baietilor, daca te autosatisfaci, orbesti.
Mai terminati cu reducerea la Hitler si cu numararea mortilor din ww2. Sunt alte vremuri, sunt alti oameni. De altfel un razboi mondial in Europa nici nu ar fi posibil, oricum nu prea exista avioane, tancuri, pusti si nici pistoale, decit pe la clanurile de banditi.
De ce nu dai exemplul comunistilor care au omorit chiar mai multi oameni?
Bineînțeles că și comuniștii au omorât mai mulți oameni. Exact de asta spuneam ca e ok sa fim ponderati. Și comuniștii sunt niște extremiști, de stânga de aceasta data.
Cât despre alte vremuri… omenirea nu se schimba în esența ei. Dorința de dominare, fuga după bogații nelimitate… asta este esența omenirii și cauza tuturor războaielor. Și, Doamne ferește, de un război unde , precum ai spus, nu vor fi tancuri și pusti. Va fi la nivel de Nagasaki, și nu neapărat război atomic. Uite-te în profunzime sa vezi ce tensiuni politice sunt la nivel mondial, câți râvnesc la ceea ce au alții, și vei înțelege ca războiul este foarte posibil și în vremurile acestea, dar, dacă ar fi, ar fi extrem de violent.
Va înțeleg opiniile politice, însă ce am vrut sa spun este ca tendința spre orice extrema nu are un sfârșit bun. Chiar dacă 99% din cei ce gândesc radical au control, apare acel 1% care își scoate la iveala caracterul „uman” de care vorbeam anterior și idealurile se transforma în violenta.
Corect
„AUR e expresia Romaniei, asa cum expresia Ro e si PSD si PNl si chiar si defunctul PMP.”
Bineinteles, ca e, daca lumea ar fi auzit de ei ar fi putut (si inca pot) ajunge in cativa ani la procentele PSD. E exact expresia Ro de care vorbeste autorul, dupa mine grozav de bine. Nu vedeti?
Problema majora este care este procentul real al acestei Ro. Si mai mult nucleul ei dur, adica cati indivizi limitati dar convinsi fara drept de apel ca sunt geniali unici. Pe langa ei sunt multi asemenea dar care sunt forjati de societati asezate in varii specimene atenuate si care in general se lasa la un moment angrenati dar renunta usor daca comoditatile derivate din forja se mentin. E de sapat in istorie si cu cap limpede aici pentru a decide daca e ceva periculos sau doar o bula de mamaliga fierband… NSDP-ul a fost de pilda subestimat, ca si miscarea anilor ’68.
Excelenta analiza ! Multumesc pentru aceasta abordare plina de sensuri a evolutiei natiei ca straturi sociale in ultimele trei decenii si nu numai. Arata ca de fapt acum suntem in o fundatura economica, sociala, cuturala datorata a tot ceea nu s-a schimbat dupa 1990.
cind zimbetul obscen al lui iliescu a aparut pe ecran orice roman c o minima inteligenta a nteles ca „revolutia” s a sfirsit. „speranta” cdr s o fi aprins doar in mintea naivilor, oamenii decenti ce n apucasera sa emigreze au inteles ca un secretar utc (constantinescu) modest mobilat intelectual nu va face decit sa perpetueze sistemul nenorocit. a urmat usl (fratia „liberala” cu cleptocratia) si marinelul (petrov) ce a dat puteri nelimitate ciomagarilor (numite institutii „de forta” sa mascheze slabiciunea si „intelligence” sa si acopere prostia). cei dotati plecati afara exceleaza, cei care muncesc isi cistiga cinstit piinea. Romania de afara i apreciata pentru ca sistemul le o permite. Romania din interior este asa cum o descrieti. asadar care i problema ? taranul „urbanizat” sau cloaca institutionala ce n a fost nicicind functionala ?
Calculat la o prezentă normală la alegeri de peste 60% într-adevăr nu știm câți sunt și câți vor vota AUR în anii viitori. De acord cu unele precizări. Nu prea știm, nu prea cunoaștem pe cei care acum apar în Parlament cu 9 % (din 32% participare la vot).
…”….. comunismul preia o Românie în care, pe de o parte, contactul cu străinii era – în primul rând din cauza sărăciei celei mai mari părţi a locuitorilor ei – aproape inexistent, în al doilea rând în care exista o reacţie la străinii care vreme de veacuri dominaseră politica şi/sau economia ţărilor române. La toate acestea se adaugă antimaghiarismul transilvan (ce renaşte în anii ’80), antisemitismul dintre războaie (şi cel clamat în timpul războiului), antirusismul ce-l însoţeşte (şi reapare în anii ’60), antiamericanismul anilor ’50… „…..
„Patria, familia, credința” indică viraj la dreapta. Agitțtia politica de ieri, împreună cu BOR, pe tema „familia” are azi efecte neașteptate? A fost o campanie politică de ieri reușită azi pentru inițiatori? Xenofobia nu e ceva nou pe plaiurile mioritice. E ceva banal ca vorbele lui Colțescu la Paris ”cel negru”?
Cred că cert este azi faptul că acum în Parlamentul dâmbovițean există 2021-2025 o opoziție de dreapta. Mai puțin inspirată din teorii și cărți groase și mai mult în legătură cu cuvinte ca ”cel negru”.
„cel negru” ce inseamna? Daca era arbitru german spunand „swart” sau danez spunand „sort” se mai scandaliza cineva? Probabil ca nu intelegea nimeni nimic. Astia se faceau vinovati ca vorbeau romana sau cum?
Pă dracu limba.
„Cel negru” s-a auzit în stadionul fără spectatori peste tot inclusiv la TV unde erau milioane de fani. Cel vizat a protestat și a obținut sprjinul celor două echipe. Din muscă s-a făcut elefant? Ce mai contează. UEFA are o campania contra rasismului. Nu e bine să fluieri în biserică.
În vest, RFG etc sunt multe excese cu „political corectness”. Acum se scrie Minister*innen. Steluța * pentru al treilea sex și „innen” feminin. Moda se schimbă. Fac parte din generația pletoșilor (interzis la liceu în naționalcomunismul ceaușist), azi moda e chelie și sus ca la cocoș.
Imi aduce aminte de un banc olandez. Care este femininul de la castravete? Komkommerin [castravetele fiind komkommer in olandeza, ‘in’ fiind chestia ptr feminin]. Spoiler, in olandeza kom kom erin inseamna putin altceva, cred ca o sa sesizati :)
„Teza mea e următoarea: AUR este expresia acelei Românii pe care nu o cunoaştem.”
Imi dati voie? inlocuiti „nu o cunoaştem”, cu „pe care o ignoram”. Si da ” Care nu citeşte – şi, în particular, nu ne citeşte”.
Unii au luat-o atit de mult inainte, fara sa se uite in urma, incit si-au pierdut concetatenii. Si se mira.
Cred ca daca printre parlamentarii balonului de moment, AUR, nu ar fi si dl Sorin Lavric, nu ar fi fost „soc si groaza”.
Sa fie dl Sorin Lavric cu partidul sau mai nociv decit Liviu Pop, Andronescu ori altii?
Înainte de a-l „corecta” pe autor, uitați-vă în DEX care este sensul prim al verbului „a ignora”. Apoi fiți mai atent cu virgula. Și cu sofismul „tu quoque”. Non ultra crepidam…
Un articol exceptional! Eu judec valoarea unui material editorial (şi) prin multimea de titluri pe care i le pot da. Am socotit aici si cred că pot scoate linistit vreo 20! Jos Pălăria!
Autorul zice: „teza mea e următoarea: AUR este expresia acelei Românii pe care nu o cunoaştem. Care nu citeşte – şi, în particular, nu ne citeşte –; care se descurcă în fel şi chip, uneori trăind asemeni strămoşilor săi din alte veacuri, alteori împânzind instituţiile puterii, uneori luându-şi lumea în cap, alteori aplaudând frenetic “vedetele” unei muzici (populare?, ţigăneşti?) despre care – iarăşi – nu ştim aproape nimic.” –-
Da, de acord cu autorul, dar nu e doar atat, e vorba de acea Romanie care e injurata si jignita de hipsterii cosmopoliti, scolitii la Bruxelles si Paris si care au invatat sa faca nod cravatei si care au preluat ideologia progresistilor neomarxisti, si de intelectualii elitisti ce se uita de sus la ea si stramba din nas superior. E ca in bancul ala cu cel care face ceva in fata ferestrei omului si apoi bate in geam si cere hartie igienica. Hipsterii USR injurau cu manie proletara biserica ortodoxa si pe traditionalisti/conservatori si apoi tot ei le cereau votul. No, romanii s-au prins si au votat si altceva. Acum exista in parlamentul Romaniei doua partide bici: USR si AUR. Primul a fost USR, care si-a propus sa curete scena politica de „hoti si talhari”. Nimeni nu s-ascandalizat, nici macar la derapajele lui Caramitru junior. Dar in schimb toti s-au scandalizat la aparitia AUR si la zicerile lui Lavric al lor. Binenteles ca stiu de ce: pentru ca AUR nu marseaza pe ideologia sexomarxista, religia hipsterilor USR si a sponsorilor lor . Daca marsau atunci erau considerati baieti buni si laudati. Dubla masura in actiune.
Caramitru Jr nu este membru USR. Doar postator pe rețelele de socializare, folosind USR că ținta. Atât.
Legea conservarii energiei e fundamentala si universala. Daca ne uitam pe istoricul alegerilor vedem ca acest electorat a existat dintotdeauna. Ca alesul s-a numit PRM, PUNR, PUR, PPDD, partial PSD, sau ca parte a fost ascuns sub prag, e prea putin important. Cert este ca nu a aparut din neant si nici nu disparut vreodata. Structura electoratului nu se poate schimba altfel decat prin educatie.
In prima instanta am fost socat si dezamagit ca au obtinut acest scor. Dar sa stam stramb si sa judecam drept. Avem dreptul sa ignoram o parte a cetatenilor romani doar pentru ca nu sunt suficient de educati pentru standardele noastre? Eliminam discriminarile pe baza de rasa, orientari sexuale, dar le facem pe educatie? In felul lor rudimentar, acesti oameni au atins niste probleme fundamentale pe care alte partide le-au ignorat.
Spre exemplu UDMR, a fost complice direct cu PSD-ul la modificarile legilor justitiei (si multe altele de-a lungul timpului, cum ar fi jaful padurilor). PNL putea (trebuia) sa afirme clar si raspicat ca nu va face alianta cu UDMR pana nu-si asuma partea de raspundere ce-i revine. Nu aveau nevoie de o alianta preelectorala, UDMR e disponibil oricand, o arata schimbarile de la o zi la alta in relatiile cu PSD.
Pe relatia cu Moldova; Cehia, Polonia, Ungaria investesc masiv in banci, energie, samd. Ungaria investeste miliarde in Transilvania, in conditiile mult mai restrictive ale legislatiei UE. Noi stam si ne uitam.
Te declari partid construit pe valori traditionale, crestine, dar ignori relatia cu biserica, si te certi in public prin comunicate de presa? In loc sa creezi o comisie mixta pentru discutarea problemelor pandemiei?
Pana la urma acest partid, AUR, este un bufon al scenei politice romanesti. Alcatuit din oameni cu CV-uri care le fac pe Viorica Dancila si Carmen Dan sa para somitati, e cu siguranta incapabil sa produca o reforma de orice natura. Va disparea cum au disparut predecesorii, doar pentru a renaste sub alta forma. Dar sa nu uitam un lucru esential. Bufonul, in felul lui caraghios sau grotesc, de multe ori spune adevaruri pe care multi nu vor sa le vada.
nnm
sa ne fereasca Al de Sus ca acest … bufon al scenei politice romanesti sa isi gaseasca un lider mai putin soitar ! Unu gen Franco, Salazar sau chiar Maledtto Mussolini !
Intrebarea cu care raman dupa ce am citit articolul e a cui e ignoranta din titlu? Teza de pornire, firul discursiv, culminand cu intrebarile fara raspuns ferm de final ne vorbesc clar de o ignoranta a filozofilor fata de aceasta Romanie profunda care a erupt in AUR. Filozofii incearca sa ne explice in fel si chip, dandu-si cu parerea, dar fara vreun argument stiintific sociologic.
Pe de alta parte, in ignoranta si ignaritea lor, plebea aceasta dispretuita sunt in avangarda luptelor ideologice contemporane, in centrul carora este chestiunea identitatii. Analistul insipid care reia la nesfarsit discursul sau prafuit al individualismului liberal, acelasi de la revolutia franceza incoace, este total depasit de realitatile momentului, la care omul simplu este conectat perfect in mod organic. Am elaborat in comentariul la articolul domnului Liiceanu.
In ignoranta lor, s-ar zice ca romanii acestia fata de care ne declaram ignoranti aplica pana la ultima litera teoriile socio-politice emancipative care se predau astazi in marile universitati occidentale la disciplinele cu „studies” in ele. Autorul ori nu e la curent, ori alege sa treaca cu vederea ca ceea ce critica la romanii marginalizati este exaltat ca mare virtute a marginalizatilor occidentali, pe scurt Back Lives Matter. „A rămas din ei doar acea (sic) reflexul magmei care erupt în răscoale şi jafuri atunci când le-au fuzionat – într-o combustie apocaliptică – speranţele şi frustrările.”
Parca sunt citate dintr-un curs de Afican American Studies.
„modalitatea cea mai eficientă de-a deturna frustrările sociale ale oamenilor era aceea de-a focaliza nemulţumirea lor pe un duşman ubicuu şi redus la câteva stereotipuri (deoarece odată cu sărăcia, creşte şi izolarea…). Răul vine din afară, marile puteri se înţeleg peste noi şi nu ne recunosc drepturile, iar noi – indiferent cum suntem (adică în ce mizerie trăim) – suntem fraţi şi “soldaţi credincioşi”… Ce altceva e aceasta decât o ideologie tribală, ce exaltă comunitatea primară, opunând datele elementare ale vieţii – limba, sângele, pâmântul – unui străin căruia tocmai sofisticăria dezvoltării îi trădează caracterul malefic? Alfel spus, cu cât suntem mai săraci şi ne e mai greu, cu atât le suntem superiori celor care trăiesc bine pentru că (prin intermediul industriilor, al finanţelor şi al dezvoltării tehnologice) îi subjugă şi-i exploatează pe alţii.”
„Dincolo de xenofobie, e – adând înrădăcinată în mintea oamenilor – ura faţă de stăpânire. Aşa cum am mai spus, vreme de veacuri stăpânii… au fost străini.”
O Romania a nostra , a tuturor sau o Romanie aidoma noua celor ce suntem romani si numai romani de veacuri . O Romanie doar a crestinismului ortotox ?O Romanie doar a celor ce se autodeclara romani ? O Romanie a tuturor cetetenilor ei fie ei maghiari , germani sau alte etnii , ce traiesc pe acest teritoriu de sute sau mii de ani ? Ce ne dorim oare cu adevarat ? Poate, chiar daca nu o sa va vina sa credeti , aparitia acestui partid numit AUR este benefica pentru societate . Abia acum putem vedea ce inseamna Romania pentru unii dintre noi . Cei ce nu sunt asemeni noua sau cei pe care noi ii consideram ca nefiind parte a fintei neamului , devin dusmanii nostrii ?Oare asa suntem noi ca natie, ca un inreg ? Nu cred , dar este bine sa ne trezim si a ne trezi inseamna sa acceptam ca nu suntem toti la fel ,ca nu gindim toti la fel doar ca aidoma noua adica -OAMENI- sunt toti ceilalti .
Acest articol merita sa fie citit si recitit cu multa atentie. Imi place cum incercati sa explicati un context mai larg asupra formarii „miscarii ignorantei”. Totusi, as rezista tentatiei de a merge cu 2-3 generatii in urma, deoarece nu faceti decat sa desfiintati titlul pe care l-ati ales. Practic nu exista nici o ascensiune a ignorantei – exista doar o perpetuare a acesteia, de la o generatie la alta.
Pe de alta parte, ignoranta nu este o rusine. Nu este o virtute, adevarat, dar nici o rusine. Ati mentionat deopotriva cauza principala a ignorantei: educatia deficitara, precum si consecintele ei: saracia. Insa acesti ignoranti, asa cum ii vedeti, propun o solutie de bun simt, pe care nimeni nu pare deocamdata sa o ia in serios: aceea de unificare a aspiratiilor societatii. In ignoranta lor, sunt singurii care par sa realizeze pericolul real al disolutiei institutiilor statului din lipsa credibilitatii acestora! Aceste institutii ar trebui in primul rand sa-i sprijine neconditionat pe compatriotii lor indiferent de greselile pe care le-ar fi comis, insa – din pacate – nu o fac si nu-si asuma acest rol. Iar tacticile de demonizare utilizate in campania electorala s-au intors ca un bumerang impotriva tuturor celor care le-au folosit.
Sigur ca putem sa comentam mult si bine in contradictoriu pe tema „ignorantilor”. Insa nu putem trece sub tacere ca pauperizarea produsa accentuat in ultima perioada ne face tot mai mult sa ne indreptam spre satisfacerea nevoilor de baza din piramida lui Maslow. Este asta o ignoranta sau un reflex de aparare? Eu cred ca dupa orice perioada de mare fierbere in societate, discursul unificator este cel care are sansele sa prinda cel mai bine la electoratul roman debusolat. De ce credeti ca in ’90 a castigat „Un Presedinte pentru Linistea Dumneavoastra?”
Oamenii astia despre care scrieti or fi ignoranti, dar nu sunt prosti. Prostia este „incremenirea in proiect” – adica sa repeti la nesfarsit acelasi lucru, sperand sa obtii acelasi rezultat. Iar votul „ignorantilor” reflecta tocmai disperarea lor ca nu sunt intelesi. Ei cred instinctiv ca acum este nevoie in primul rand de solidaritate din partea tuturor, in timp ce toti conducatorii politici dau semnale exact opuse: „Nu facem guvern cu aia. Nu suntem de acord cu ei.”
Putem fi in dezacord in multe privinte cu „ignorantii”, insa fara condescendenta sau superioritate. Pentru ca, personal, am intalnit mai multi oameni lipsiti de caracter printre intelectuali decat printre „ignoranti”. Si daca am de ales intre bunatate si desteptaciune, intotdeauna voi alege bunatatea!
Foarte frumos scris! Ce radiografie perfecta a societatii romanesti din ultimii 100 de ani ati facut stimate autor! Din pacate, acum vedem urmarile acestui regim comunist, urmari care nu s-au sters odata cu Revolutia din ’89. Nu, ele s-au transmis mai departe pana astazi si probabil ca vor mai fi vizibile inca multa vreme de acum inainte. Aceasta Romanie de „AUR” nu reprezinta decat reflexul generatiilor anterioare modelate in regimul comunist. Poate ca, cineva trebuia pana la urma sa-i reprezinte pe acesti conationali la care ne uitam socati ca la niste indivizi teleportati dintr-un trecut tenebros in prezentul nostru occidentalizat, ca printr-o minune. Sunt lumi diferite in Europa si nu ar trebui sa ne miram astazi de „faliile” ideologice care se casca intre EST-Vest sau Nord-Sud. Pentru mine se desprinde o concluzie de aici: ignoranta sociala naste monstri.
„Post factum” multi filozofi ne lamuresc. Dar de ce nu „ante”?
Filozofii ca filozofii dar politicienii, sociologii, „sondajele” si, la urma urmei, „Serviciile ” ce-au pazit ?
as adauga , avand ceva contacte cu lumea occidentala , ca oameni de tipul acesta sunt si pe acolo. nu stiu cati din germani credeau in miturile si propaganda naziste sau italieni in cele fasciste dar cred ca au fost destui. asa ca prostia nu este monopolul sarmanei noastre populatii. prostia claselor needucate ia forme diferite in occident dar in esenta e tot o colectie de religie sumar inteleasa, intelegere incompleta a modului in care functioneaza societatea, confuzie in domenii precum originea pamantului , a vietii , superstitii etc
Foarte corect sezizat! Acest asa-zis exceptionalism romanesc este de fapt similar ca origine si manifestare cu cel francez, german, maghiar, italian, polonez, canadian(vs usa), belgian(aici mai au vreo doua subdiviziuni), nord vs sud, est vs vest, east coast vs west coast vs mid west, britanic etc, peste tot, indiferent de nivelul de dezvoltare exista mase ignorate – si acest aspect general ar merita sa fie analizat mai degrabă, pt. Ca mecanismele sunt similare.
Nici măcar nu putem clama ca al nostru exceptionalism e mai primitiv cata vreme formele de manifestare din alte tari sînt mult, mult mai radicale: gilets jaunes+ black bloc, afd, blm, jobbik etc.
Mi se pare interesant cum acest gen de analize realizate pornind de la un punct de vedere aparent de mijloc sfarsesc întotdeauna, cel putin la noi, intr-un mod mai mult sau mai putin voalat, discriminator la adresa unei parti a romanilor! Cu exceptia cazurilor in care tavalugul filozofic nu generalizea la întreaga populatie.
Si as mai adaugă ceva, apropos de scoala: Asa cum nimeni nu se asteapta ca 100% dintre elevii care termina liceul sa inteleaga teoria relativitatii in acelasi grad, nu putem avea pretentia ca toata lumea aibă acelasi nivel de intelegere al istoriei, politicii, democratiei, etc.
Mulțumesc pentru aceste rânduri …
AUR= expresia României nestiute, ignorante….zice autorul. Cum sa fie acesta Romanie nestiuta, despre care zice autorul ca media nu vorbeste de ea şi autorii de ISI-uri nu scriu (are si autorul ofurile lui cu ISI si nu e singurul!)?
Unde traieste autorul in afara unui iluzoriu turn de fildes? Cum iesi pe strada o vezi aceasta Romanie, oameni saraci trasi la fata si fara nici o speranta, tineri debusolati , abulici, daca nu cumva drogati, batrani care tarasc cu ei o plasa murdara….Mii si mii de oameni nefericiti pe langa care trec masini Audi, Mercedes , 4 ori 4 , multe cu geamuri fumurii sa nu vezi cine e inauntru…Oameni care tremura acum de frig in casa ca s-au spart conductele, oameni care pandesc un mar cazut de pe taraba in piata, oameni care dorm pe strada, oameni care scormonesc in gunoaie, oameni bolnavi plasati in spitale insalubre, murdare, cu peretii crapati din comunism, unde uneori un ATI ia foc si ard de vii pacientii….Tineri arsi in cluburi, procese care dureaza la nesfarsit cu judecatori platiti cu pensii speciale uriase …..Trebuie sa fii orb sa nu vezi toate astea!
Milioane care au plecat de aici de nevoie si pe unde sunt majoritatea nu au contract de munca si sunt santajati si umiliti…. Asta e Romania reala pe care eu o vad in fiecare zi pe strada in Bucuresti, uneori la televizor , uneori in presa…
Si am scris putin din ce vad, si recitind ma cuprinde furia fiindca de toate astea nu e nimeni vinovat, nu-i asa? Unii isi umplu buzunarele si altii multi indura si sufera de prea mult timp.
In acest timp, au loc tranzactii ca la piata pe posture de ministri aducatoare de bani si profituri. Nu, nu m-am inscris la AUR ,nu m-am “indracit” , dar va veni ceva mult mai rau ca AUR , o miscare care fara alegeri ,fara manusi si fara consultari la Palatul Cotroceni va matura toata aceasta mizerie morala a Romaniei.
Cat, oare cat, mai poate indura Romania “nestiuta”, acesta Romanie reala si care sufera de prea mult timp?
Miscarea aia care va „matura mizeria morala” se numeste Legiunea Arhanghelului Mihail? Va intreb pentru ca a mai venit odata…
Nu, numai niste naivi , niste inculti sau niste exaltati mai pot crede ca legionarii ar putea sa mai joace un rol in Romania . Miscarea asta nu are nume, in Franta se numeste “Les gilets jaunes’ si nu e formata din batausi asa cum ii arata presa , ci din mii si mii, milioane de nemultumiti, de oameni dati la o parte de economia globala bazata pe profit a carui unica valoare e banul.
Putin a lipsit acum 2 ani ca aceasta miscare sa distruga in 2 luni economia Frantei si presedintele Frantei impreuna cu parlamentul sa devina istorie. Miscarea a fost oprita prin intervenitia dura a fortelor de ordine care au folosit arme de foc si grenade in multe situatii astfel incat ONU, Consiliul Europei, sau Amnesty International au criticat violenta excesiva a jandarmilor si a politiei. Dar atat…Am fost acolo la Paris, am vazut frustrarea, ura a mii si mii de persoane impotriva unui sistem care ii umileste si nedreptateste zi de zi.
In Romania frustrarea e imensa , doua din patru salarii sunt egale cu salariul minim pe economie! Pensia medie este 800-900 ron/luna. Cum sa traiesti asa? Si intr-o zi si in Romania vor iesi pe strada….si vor bloca tot, vor arde, …. rabufnirea va fi imensa. Deocamdata frustrarile s-au focalizat pe votul AUR, care va dispare in timp , distrus de presa, amatorism si multa, multa prostie.
Si ce se va intampla daca in Franta Les gilets jaunes se vor inarma si ei intr-o zi? Ce va fi atunci? Toti domnii acestia grasuni si rozalii de la Bruxelles, apostolii corectitudinii politice si a profitului, vor disparea intr-o zi. Ce va urma? Cine stie?
Pregateste-te, dragul bunelului, pregateste-te !
Teza dumneavoastra e falsa din pacate, cunosc autori de articole stiintifice in reviste cu factor ISI-WOS de impact ridicat (peste 8) care au votat cu AUR. Banuiesc ca profilul votantilor este in acest moment o enigma.
Articolele ISI nu dau masura valorii unui om. decat poate intr-o specialitate ingusta anume..si asta fiind discutabil.
Exista o serie intraga de laureati ai premiului Nobel care au fost fascisti sadea ca Philip Lenard , de exemplu, sau comunisti sadea ca Gabriel Garcia Marquez. Deci excelenta intr-un domeniu, nu duce neaparat la viata frumoasa, si nici la alegeri fericite , si asta de cele mai multe ori. Poate cel mai bun exemplu este Martin Heidegger cel mai mare filozof in ultimii 100 de ani si care a aderat la fascism, cu carnet de membru si nu a regretat niciodata public aceasta alegere dupa incheierea razboiului.
Felicitări domnule profesor! O analiză fenomenală (și la obiect)!
Ce i de făcut? Să răspundă „ELITELE” că eu unul nu mă pricep la a da soluții la așa ceva.
Buna analiza, va multumesc!
Nu inteleg cum un partid (AUR) care a avut un procent de 0.77% la alegerile locale din 27 septembrie 2020 a reusit sa ia un procent de 9.12% la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Cum?
Nu-mi amintesc sa-l fi vazut in vreunul dintre sondajele electorale din perioada oct-nov, nu a fost mentionat de niciunul dintre comentatorii si ziaristii nationali pe care-i urmaresc, nu am niciun cunoscut care sa fi auzit macar de acest partid inainte de rezultatele partiale de duminica seara.
Am citit tot felul de explicatii dar niciuna convingatoare. Mai stie cineva in istoria recenta a vreunui stat european un caz in care un partid total nou isi inzeceste procentul in 2 luni de zile?
Astept sa vad o analiza a vreunui sociolog care sa gaseasca o explicatie a acestui miracol…
Da, e corect ca acest electorat, foarte bine explicat de autor, astepta un vehicul politic. Dar de ce nu s-a manifestat deloc in septembrie 2020? Ce resurse imense trebuie investite pentru a creste un partid – oricare – de la sub 1% la peste 9%? De unde aceste resurse, cine isi poate permite? Au obtinut 540 000 voturi. Se zice ca pentru a obtine acest numar e nevoie ca mesajul lor sa ajunga la 5mil de oameni. Explicatia cu facebook e valida poate pentru procentul obtinut in diaspora, dar restul? Au batut tara-n lung si-n lat cu mii de masini si au tinut sute de meetinguri electorale? N-am auzit de asa ceva. Ar trebui sa fie material studiu in sociologie.
Partea pozitiva e ca, in absenta AUR, PSD se ducea catre 40% dupa redistribuire.
V.ati uitat putin la oamenii din acesta grupare, ce am putut vedea, destul de multi tineri.
In acest context, crescuti in mediul online, ei s-au putut adresa „sub radar” prin retelele de socializare unei alte categorii de alegatori decat cei clasici.
In lipsa evenimenetelor electorale clasice ei s-au concentrat exclusiv pe mediul online, pe la TV nu i-a vazut nimeni, astfel s.au putut strecura la apropae 10 % adevarat, in conditii exceptionale si o participare de ca. 30 % la vot.
Este un exemplu cat se poate de concludent, a la carte cum s-ar spune, ce inseamna absenteism electoral si miserupism generalizat, castiga partidele mici, apar extremisti peste noapte cu toate efectele nedorite.
In aceste conditii valabile peste tot in „lumea libera” politicul ar trebui sa regandeasca foarte bine activitatile politice din mediul online, nu de alta, predomina fake news, predomina dezinformarea si poate ar fi bine chiar interzicerea activitatilor politice in mediile de socializare, pericolul destramarii democratiei, atomizarii, polarizarii, cum vreti, fiind prea mare.
Ei, aici m-ar interesa sa stiu mai mult despre aceste „conditii exceptionale”. Care ar fi aceste conditii extrem de diferite fata de sept 2020?
Nu conteaza electoratul lor, nu ma refer la politica AUR, doar ma intreb cum de acest electorat, oricare ar fi el, a fost sub radar in septembrie 2020 si a aparut brusc cu 9,2% doar dupa doua luni.
In sept 2020 la o prezenta de vot de 46% AUR a obtinut 1% (rotund) iar in decembrie obtine 9,2% la o prezenta de 32%.
Explicatiile dvs. sunt corecte in general, sunt de bun simt, dar nu adreseaza timpul extrem de scurt pentru aceasta crestere de Fat Frumos, doar 2 luni!
La ignoranta dvs. va referiti sau a penibililor votanti de AUR? Pentru ca daca ruptura intre intelectuali si masa poporului este atat de adanca incat cele doua parti nu se mai recunosc si nu se mai identifica decat prin mirari , cruci pe piept si vorbe slobozite din pod inseamna ca ignoranta fiecaruia este semnul distinctiv al celuilalt. Daca intre cele doua lumi este distanta asta , cine trebuie sa faca primul pas? Muntele sau Mahomed? Prostul sau desteptul? Banuiesc ca ultimul. Cred ca intelectualul trebuie sa construiasca instrumentul comunicarii, sa toarne intr-o materie palpabila cheia intelegerii. Daca intelectualul are nevoie de cineva sa-i schimbe sabotii de frana si nu va putea intelege lumea lucratorilor cu mainile si cu spatele , cine are sansa sa devina personajul privit cu condescendenta? Intr-adevar ideile schimba lumea dar cea care ii da consistenta este multimea care profita de sansa prezentului. Romanii nu au fost capabili de prea multa cultura si civilizatie dar sunt prezenti aici si acum. Daca vor crea istorie sau doar o vor devaliza depinde intr-adevar de o idee, buna sau proasta. Intrebarea este daca cineva se va chinui sa le-o ofere sau nu.
Sunteti sigur ca votantii AUR sunt prosti sau post informati? Va inselati amarnic, exact ca media main-stream dinRomania inainte de alegeri! La aLEGERILE VIITOARE VOR AVEA PESTE 30% daca media continua asa si cei ca dvs. asisderea! Cititi intai programul de tara a lor (este singurul partid care are unul) si dupa aceea comentati.
Eu sunt 1000% convinsa ca sunt prosti. Sa vorbesti de „stat suveran sub semnul crucii” si de familie cu componenta X in 2020 si de alte gugumanii descinse din Evul Mediu e prostie (prostie din aia inechivoca, fara nuante). Poti sa invoci cretinismele astea cu note de subsol si cu citate latine (ca nu-i deloc dificil, credeti-ma), dar tot prostie cat casa e!
Probabil fiecare va incerca sa-si gaseasca propria teza insa acesta aparitie la noi „din nimic” trebui privita intr-un context mai mare, tendintele putand fi observate din anii 90, dupa cadera Cortinei de Fier in Europa.
Dupa o oarecare perioada de acalmie ele au inceput de devina tot mai pronuntate dupa criza economica din 2007/2008 , globalizarea accentuata fiind unul dar nu singurul dintre motive.
Nu-i putem acuza numai pe conationalii nostrii care , cred in „mantuirea” care poate veni din partea acestei noi grupari. Exista asemnea partide in Germania AFD, Italia Lega Nord, Franta, LePen, in Austria, Olanda, Ungaria, Polonia iar de Trump sa ce mai vorbim.
Fenomenul este european, daca vrem putem cauta cauze in propriul trecut, unele fiind intradevar plausibile.
Cauzele le-asi vedea in primul rand in modul radical in care s-a schimbat viata sub impactul globalizarii, a schimbarilor din economie, a modului de a munci si trai.
Paradoxal abundenta de tot felul incepand de la pantofi pana la masini si servicii de tot felul a trezit dorinte, dorinte care unii si le-au indeplinit, multi nefiind in masura cu toate ca volumul muncii depuse a devenit tot mai mult, ei simtind ca ceva nu este in regula insa fara a gasi cauza obiectiva din lipsa educatiei, a informatiilor dar mai ales a intrepretarii acestora.
Esta ca si cu datele ele fiind tot informatii, majoritatea le produc, unii le aduna pt ca stiu cum insa sunt numai cativa care le si pot interpreta, aici fiind cheia.
Suntem undeva la nivelul inceputurilor existentei noastre, atunci n-am putut gasi raspunsuri la fenomene ale naturii, astazi nu suntem in masura sa intelegem ce se intampla in jurul nostru datorita exploziei noilor technologii si a impactului acestora asupra noastra efectul, oamenii se refugiaza catre ce cunosc mai bine, familie, tara, natiune, reliegie, valori conservatoare, discriminari de tot felul, neacceptarea diversitatii.
Ce este rau in acest fapt se poate intreba ?
Vedeti ce scandal monstru s-a iscat pe seama unui arbitru roman care a uitilizat cuvantul negru pt o persoana de culoare cu toate ca de culoare poate fi si un chinez , sudamerican etc.etc. daca il numea „colorat” intelegeam numai noi romanii ce inseamna asa, au sarit pe el sa-l linsesze, nu cred ca dansul sa fie rasist, nu si-a dat seama la momentul respectiv de impactul ce lor spuse.
Dar nu este insasi acest „political correctness” exacerbat care produce partide precum AUR ? este reactia celor pt care sa numesti pe cineva negru este ceva firesc si nicidecum o provocare rasista.
Este reactia impotriva homosexualilor si a lesbienilor care de Christopher Street Day intr-un mod foarte exaltat isi exprima apartenta sexuala astfel incat popilor ortodocsi li se incaruntesc barbile si se indoiae unghile.
Este reactia albilor impotriva negrilor din SUA din diferite motive, este reactia bisericii impotriva avorturilor, a emanciparii femeilor, miscarile ecologiste care nu convin celor care neaga incalzirea globala si nu vor sa renunte la luxul actual si multe altele.
Lumea a devenit in decursul ultimilor 20 – 30 cu totul alta si se va schimba in continuare, suntem doar la inceput.
De acesta grupare nu s-a auzit in presa, n-a prea discutat nimeni de ei, in mediul online in schimb au fost foarte activi, altfel cum se explica acest succes rasunator, de la 0 la aproape 10 % ?
Sunt multi tineri in randul lor, obisnuiti si crescuti in mediul online, mediile de socializare fiind ” cutia cu nisip” in care se joaca, cu succes si trebuie sa ne dea foarte mult de gandit care va fi pozitia societatii, pro sau contra insa fiti siguri, din pareta BOR avea tot sprijinul, periculos context.
Acum au tribuna, parlamentul, vor primi spatiu mediatic mai mult decat ar fi necesar si „infectarea” cu ideile va continua, va fi democratia romanesca stabila si puternica sa poate face face acestei provocari ?
daca nu polarizera se va accentua si numai mediul politic moderat de centru poate tine in frau toate aceste manifestari alfel anarhia politica si sociala ne va paste si nimeni nu cred ca doreste ca discutiile contradictorii sa alunce in violenta,
Să nu uităm totuşi că e vorba de 9% doar, mai puțin decât PPDD in 2012.
In final sunt…. 3%
Articol de f.buna calitate, multumesc.
E Romania PRM-ului, au fost si multe voturi de penalizare, e si parte din valul antiprogresist (fenomenul e paneuropean) etc, e complex. Mi-as fi dorit conservatori moderati (in acceptiunea adevarata, clasica) cu accente libertariene / minarhiste, dar asa ceva noi nu avem ca optiuni, din pacate suntem la nivel dacopat/religios/oniric/pasunist, asta e dreapta noastra…
Observ surprinderea cu privire la AUR și sunt la rându-mi mirat. Cei care, profesori universitari și formatori de opinie, ori analiști politici fiind, au criticat aprig formațiunile politice militante pentru înlăturarea cleptocrației, respectarea principiilor democratice, a independenței justiției șamd., pentru că sunt imperfecte, se miră acum că critica lor a dat roade.
Lucrurile sunt extrem de simple, în opinia mea, indiferent cât de filosofic încercăm să le împachetăm ori să le analizăm. Li se tot spune de vreo câteva săptămâni bune cetățenilor români că „sigur, e bine să mergeți la vot, dar toți sunt la fel, nu ai cu cine vota, așa că puteți sta acasă, că oricum nu se schimbă nimic”. Astfel încât cleptocrația să rămână neclintită. Și marea majoritate au stat acasă…
Așadar, cei care au votat și au dorit să se schimbe ceva în parcursul istoric al patriei noastre – dar nu cu partidele vechi, după cum le-au spus formatorii de opinie – au votat cu AUR. Iar aceștia au fost puțini (în cifre absolute), însă au fost mobilizați online de câțiva „catalizatori” din țară și de pe-afară.
De fapt, formatorilor de opinie „le-a ieșit” ce-au dorit și-au propovăduit. Cum PSD a rămas cu nucleul dur de votanți, iar despre PNL și USRPLUS le-au spus „deștepții” că nu-s „ce trebuie” națiunii, vreo 500.000 de români au votat cu AUR.
Felicitări formatorilor de opinie!
Excelent comentariu. Adaug ca si sustinatorii USR au avut o contributie la ascensiunea AUR, caci tot timpul au indemnat sa se voteze cu un partid nou, neharsit in rele. Se gandeau chiar la ei, dar uite ca au aparut altii si mai noi ca ei, si mai vicleni, cu si mai mari pretentii.
Super comentariul si la obiect!
Macar o data trebuie sa nu fiu de acord cu dvs:
„AUR este expresia acelei Românii pe care nu o cunoaştem. Care nu citeşte ……”
Ma tem ca Romania pe care nu o cunoastem se gaseste si la PSD si la PNL. Si la aceste partide se gasesec in proportie mare oameni care nu citesc, oameni cu cazier, ministri agramati, oameni care asculta manele, avocati smenari, etc.
Cei de la AUR au vazut ca nu trebuie sa fii genial ca sa ajungi in Parlament sau in Guvern, si si-au zis ca pot prinde si ei un loc caldut.
Ceea ce uitam ca multimea de fraieri care i-au votat acum 4 zile au votat in 2016 PSD sau PNL.
Singurul partid decent din politica romaneasca ramane USR-Plus. Sunt singurii care stapanesc gramatica limbii romane, care au fost scoliti pe la universitati adevarate de prin Occident (nu pe la Targoviste, Coleraine sau Iowa).
Spuneti ca: „Nici Generalul (Averescu), nici Căpitanul, nici Petrache Lupu, nici Mareşalul n-ar fi fost posibili fără acel sentiment stihinic al maselor care vor totul dintr-o dată deşi nu au nici un proiect şi nu înţeleg deloc paşii necesari realizării unui proiect.” Mi se pare ca nu observati ca toate numele din lista de mai sus au fost personalitati reale, nu avocati galagiosi sau jurnalisti ratati.
@cinicul
Ante si post 6 dec am umblat pe fbucurile usr, ca sa vad daca renunta la vrajba si se profesionalizeaza. Daca ati sti cata propaganda faceau trolii Aur! Am ramas surprins de acest fenomen. La comentariiile postacilor usr, care schimbau si ei idei, bune sau rele le raspundeau grobian, cu expresii de peluza gen ” ai parizer pe ochi” (se duceau pe fb comentatorilor iar acest raspuns era adresat unei persoane ochelariste). Se vede clar ca au fost instruiti. E adevarat ca si un copil foloseste internetul, dar din exprimarile acestor postaci aur exhiba ed precara ( v-a face, va placut) plus putinele idei si fixe. Jignirile gen sosoaca ma fac sa ma intreb daca avocata s-a inspirat de la postaci sau invers. Nu stiu daca au trollat si alte site psd, pnl etc dar siteurile usr au fost trollate la greu. Cotrobaind prin net am dat peste fb lui T. Paleologu. Si acolo trolii aur se dau in stamba, ceea ce ma duce cu gandul ca sunt organizati f bine. Dupa nici 5 min de la o postare despre aur 3,4 troli „sosoceau” pe acolo.
Nu cumva sunt prea organizati?
Totusi AUR are un Proiect de Tara, asa ca….
Da, pedeapsa cu moartea
Excepțional. Mă întreb pe câți dintre oamenii politici i-ar pune măcar pe gânduri, asta presupunând că s-ar încumeta să citească și ar fi și capabili să înțeleagă ceva.
Felicitări, Mihai Maci!
EXCEPȚIONAL!!!! Cu excepția titlului (spune prea puțin, limitează, în opinia mea, conținutul), mi se pare un eseu excepțional!!! De astfel de analize au nevoie românii! De citit și recitit, de meditat, apoi discutat fiecare paragraf! Când scriu ”discutat” nu mă refer la agora on line, plină de anonimi ”telectuali”, ci la cei care doresc să conducă această țară !
O lamentaţie intelectuală în stil Cioran din „Schimbarea la faţă a României”, bine scrisă dar tristă şi pe alocuri nedreaptă.
Dar, da, după epoca comunistă şi făurirea „omului nou”, după „revoluţia” din ’89 şi tranziţia la democraţia „originală”, după intrarea în UE şi Revoluţia informatică, etc trebuie constatat că societatea românească NU MAI ESTE cea din cărţile de istorie şi din literatură. Poporul român este acum altceva, a devenit de fapt o populaţie atomizată( în „bule” cum zice autorul), aproape anarhică în totalitatea ei, neînţelegând mersul lumii şi al propriei existenţe. Pe fond, o situaţie periculoasă.
Dar nu trebuie să disperăm, şi prin alte state mult mai evoluate situaţia este oarecum similară( vezi SUA, Franţa, etc). Şi acolo agitaţia din societate a luat forme anarhice mergând până contestarea propriilor identităţi naţionale. Numai că, în cazul României sunt nişte agravante:
a) acolo statul este puternic, în România statul e slab
b) acolo există elite responsabile( politice, intelectuale, profesionale, etc), în România nu
c) acolo există mari segmente de populaţie bine educate social care pot asigura stabilitatea societăţii, în România nu există decât grupări aflate în contradicţie, chiar URĂ societală( vezi rezultatele ultimelor alegeri).
Ce-i de făcut, cum putem să schimbăm starea negativă a societăţii româneşti şi să o transformăm într-o stare pozitivă, constructivă? Cu o populaţie/ popor şi cu nişte elite care încă nu au avut timp să asimileze la nivel intim mecanismul democratic al conducerii sociale. Şi care, neasimilându-l, nu-l înţeleg, nu le place, ba chiar îl urăsc….
Există o stare periculoasă în societatea românească care poate degenera în orice, de la anarhie la dictatură, ba poate duce chiar la destrămarea statului şi la aneantizarea poporului român.
Cioran zicea că soluţia ar fi o Românie luptătoare, cu interese naţionale pentru care trebuia să lupte permanent. Dar, oare, azi, în România cine mai vrea să lupte? Toţi se lamentează….
Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte! La luptă!
Super comentariul!! Si…chiar f. la obiect, ptr. ca la ora actuala (din pacate) isi dau mainile, mai pe fata sau in spatele usilor inchise, multi dusmani ai existentei statului roman. Trebuie sa fii orb sau prea corupt sa nu vezi realitatea in fata! Eu la sectia de votare din Nürnberg am vazut ca cei care venisera la vot erau majoritatea pana in 30 de ani, deci viitorul Romaniei! Asa ca analizele astea post factum imi par cam…la comanda dar fara substrat, fara baza, ca sa ma exprim asa! Si multi romani si-au dat seama de asta. Eu prevad ca daca AUR nu face greseli in urmatorii ani vor avea peste 30% voturi la urmatoarele alegeri. Parerea mea…
Cioran spunea si mai mult: popoarele care n-au dus nici un razboi de cotropire/expansiune nu au loc in istorie. Noi ne laudam de secole cu virtutile noastre legate exclusiv de apararea gliei stramosesti si asta ne-a blegit, ne-a emasculat. Pana si razboiul din Est a fost unul defensiv, iar cand am trecut Nistrul (era imposibil altfel) au venit istorici lobotomizati in timpul comunismului si altii mai noi spalati pe creier in Occident sa ne spuna ca n-a fost bine. Cat nu ne-ar place asta trebuie sa-i admiram pe unguri, au fost un mare regat si au ramas un popor mandru chiar si arunci cand nu sunt decat o tarisoara.
Cinicule, m-am contrat cu tine in trecut, dar acum imi scot palaria. Bravo
Multumesc, nu totdeauna putem fi de acord, daca ar fi asa am fi in Coreea de N.
Cinicul: da, au fost puţine momentele istoriei când românii au luptat în afara graniţelor. Ca părere, iată câteva:
-Mihai Viteazu şi unirea militară a ţărilor române la 1600
-Războiul de independenţă cu Turcia la 1877
-Războiul balcanic şi câştigarea Cadrilaterului în 1913
-Primul război mondial cu atacarea Austro-Hungariei în 1916 şi apoi expediţia contra Hungariei din 1919
-Al doilea război mondial şi atacul contra URSS din 1941-1943
Se detaşează războiul contra URSS care, deşi am fost învinşi, rămâne ca o mare acţiune politico-militară a poporului român.
Mai toate aceste războaie menționate de dvs au fost defensive sau in interiorul tarii. Chiar cel din 1919a fost o reacție la agresiunea lui Bela Kun.
Singurul ofensiv a fost cel din 1913 cand am atacat Bulgaria împreuna cu Serbia Grecia si Turcia. A fost o expeditie stupida, lasa din care ne-am ales cu morți de tifos. Cand a fost vorba de apara cu adevărat un teritoriu in 1940 am cedat fara un cartus (Basarabia, Transilvania de N si Cadrilater).
Cunoasterea e o arma cu doua taisuri. Acest articol m-a ajutat enorm sa inteleg lumea din jurul meu, ceea ce mi-a provocat o oarecare satisfactie. Pe de alta parte, constientizand amploarea problemei si lipsa sperantei am cazut intr-o depresie adanca… Zicerea „Fericiti cei saraci cu duhul” are de astazi, cel putin pentru mine, intelesuri mai profunde,
Abordarea elitista nu e buna. Trebuie sa le ridici nivelul. Nu se stie inca ce va fi daca nivelul general va urca, vor fi transformari serioase, consecinte sunt multe.
Este clar ca o parte din actori sunt rupti de la realitatea de pe teren. Au fost prinsi in interminabilele show-uri si discutii cu sine insusi. Lumea simpla nu ii mai crede sau urmareste.
In ultimii ani am citit o multime de bazaconii legate de stat si organismele lui.
Toata lumea a uitat cel mai fudamental lucru.
Rolul de baza si absolut fundamental al statului este sa ne apere.
De ce a votat lumea AUR deoarece ne-am saturat ca statul ROMAN sa fie dusmanul romanilor. Statul Roman din obedienta fata de bruxel, soros, obama, globalisti etc. ii considera pe romani un fel de dusmani bun de tuns si taxat.
Eu nu pot sa imi amintesc nenumaratele situatii din trecut ca de exemplu. Acum vreo 15 ani un sportiv roman la calarie a fost oprit in Austria unde vamesii s-au batut joc de el incalcand inclusiv legile austrie. Statul Austriac a luat aparare vamesilor austrieci obtuzi iar statul Roman l-a abandonat pe sportivul roman.
Cel mai nou caz cel al albitrului Coltescu care a fost declarat vinovat de toata presa fara sa fie judecat. Cu asta ne-am obisnuit.
Dar cand am vazut un ministru al statului Roman care a alergat gafand la o televiziune publica ca sa isi ceara prea umile scuze si sa bata temenele in numele poporului roman pentru o vina inexistenta si nedovedita m-am ingretosat. Ministrul este un tradator si ar trebui sa infunde puscaria si o confiscare extinsa pentru pagubele aduse tarii ar fi foarte utila.
M-am saturat de pseudointlectualii romani rataciti prin turnul de fildes, cu capul in nori care debiteaza numai bizantinisme si care au uitat lucrurile de baza.
Comunismul a demonstrat ca nui poti invinge gravitatia, matematica sau legile cererii si ofertei.
Ghici ce? In urmatorii ani spre uimirea unora nici globo-homo-sorosimul nu poate invinge gravitatia.
Eu zic sa-l impuscam pe stadion, rudele lui sa fie trimise in siberii de ghiata iar la tv sa spara Lavric sa ne expuna parerile lui despre femei!
„Rolul de baza si absolut fundamental al statului este sa ne apere.”
Aici gresesti, el nu ne apara, dimpotriva el ne da in cap. El ca sa existe are nevoie de noi doar ca sa ii furnizam cele necesare pentru viata.
Din păcate presa mainstream(o bulă informațională) și mare parte din intelectualii noștri eșuează în a înțelege în bună parte fenomenul AUR. Că să înțeleagă trebuie în primul rând să se informeze și să constate că ei nu sunt un grup eterogen!
Probabil ați vrut să spuneți că ei nu sunt un grup omogen ci sunt un grup eterogen!
Sunt omogeni ca au familii intregi pe liste. Sunt eterogeni dpv intelectual. Tot citedc ca au un program bun. Cu cine- l vor implementa daca ajung la putere? Cu Sosoaca, cu penalii pe care.deja ii au, inainte de a fi validati in parlament? Cu Mircea Diaconu care pe fb ne spune cu cine va vota (aur), care face apologia unui partid sau al altuia in functie de ce primeste?
genul de articol dupa care imi iau notite .. specificand evident , sursa
va multumesc!
Scrieți: Principala problemă a acelei lumi era faptul că nu era capabilă să-şi creeze o modernitate. … oamenii aceia n-au înţeles nici ce e libertatea, nici la ce e bună ea.
Nu, domnule Maci, dovada că sunt capabil sa actioneze coerent în modernitate este chiar obtinerea a 10% din voturi.
Nu sunt lăsați să se integreze în modernitate, de caracatita administatiei în primul rând.
Un singur exemplu, pe care un universitar care trăiește în altă bulă decât a acestora nu o cunoaște. Cei mai multi votanti AUR sunt bărbați între 35-47 ani. După ce s-au integrat în modernitatea unor tări din UE, multi au dorit să se întoarcă în tară, să deschidă mici afaceri: o pizzerie, o coafura etc. Prima cerință, dincolo de birocratia stufoasă: șpaga la primar. Spagă peste spagă la tot ce înseamnă administratie…
De aici revolta, în cea mai mare parte.
Si sunt multe alte exemple, pe care le-ati afla dacă înainte de a scrie v-ati coborâ în bula lor să stați de vorbă cu ei 1-2 ore.
Votul pro-AUR este consecinta inapoierii mintale a unei parti a „electoratului”. Sa spunem clar lucrurilor pe nume! Eludarea adevarului nu ne ajuta cu nimic! Sa incetam sa mangaiem pe creieri acea masa de „electori” care nu stie pe ce lume traieste, care e complet lipsita de moralitate si cu un coeficient de inteligenta sub limita minima. Ma refer inclusiv la votantii grupului infractional organizat numit PSD.
Nu cred ca exista popor pe planeta asta care sa fie atat de capabil sa-si faca singur rau, care sa fie atat de iresponsabil cu soarta proprie, care sa nu inteleaga mai nimic din ceea ce i se intampla si din ceea ce s-a intamplat in Romania ultimilor 30 de ani. Astept eventual dovezi ca exista pe planeta asta o natie mai imbecila decat a noastra!
As zice ca imbecilitatea e uniform raspandita pe glob… Diferenta este la gradul de imbecilizare al sefilor de turma (politicieni, magnati, vedete, elite intelectuale, etc). Peste tot sunt multi idioti, dar la noi cel putin aparent e un procent mai mare, probabil datorita conjuncturii geo-istorice… Deci exemplele trebuie cautate in locatii asemanatoare, de pilda zone de granita intre influente (imperii) majore. Sigur veti gasi „imbecilitate” nationala similara.
Ce frustrare! sa faci parte dintr-un popor cu oameni supusi ” inapoierii mintale a unei parti a „electoratului”.
Comunistii ii numeau „dujmani ai popolului”
Cei care nu sint cu noi sint impotriva noastra!
Si cum se imperecheaza: dupa „moarte exploatatorilor”, a venit „moarte intelectualilor”.
Dar cum nu toate dorintele se indeplinesc, intelectualii sint mai toleranti: cei care nu voteaza ca ei sint asistati social, cu studii precare, incaltati in slapi si stirbi. Hahaha.
Multimea de imbecili era exact masa de prostovani pe care se baza comunismul, prostimea a fost aliata de nadejde a comunismului. Din masa de mocofani erau selectati atat varfurile comuniste, cat si marea majoritate a membrilor aparatului de represiune comunist. asa ca trebuie sa fii ori nemernic, ori ignorant de ultima speta, atunci cand spui ca gasca de imbecili era numita de comunisti „dusmanii poporului”!
Si cum e cu frustrarea? Deci sunt frustrat refuzand sa am compasiune si intelegere pentru idioti? Mai trebuie sa-i si iubesc, pentru ca suntem parte a aceleiasi natii? Nu prietene! Prostii, daca nu-si vad lungul nasului si se mai si maimutaresc, ca fiind buricul pamantului, nu merita nimic altceva decat ciomege peste boturile lor obraznice!
Comunismul este unicul tip de organizare sociala, la nivel mondial, care propovaduieste dominatia prostilor si a mocofanilor asupra celorlalti!
Diferenta majora intre prostii din Romania si cei din celelalte tari este ca cei din alte tari isi cam cunosc lungul nasului si nu se cred motul pamantului, precum prostii din Romania. Si asta pentru ca au fost incurajati de bestiile comuniste, nu doar inainte de 1989, cat mai ales dupa, in anii asa zisei democratii de filiatie iliesciano-bolsevica!
Ceea ce trebuie sa-i fie clar oricarui cetatean roman, este ca pana nu vom scapa de metehnele comuniste si manifestarile lor in societate, sansele de dezvoltare si civilizare vor fi extrem de mici. Comportamentul indivizilor din AUR este exact tipul de comportament specific prostovanilor obraznici generati de educatia de tip comunist! Ce dreapta, ce extrema dreapta? Astia sunt niste derbedei obraznici generati de toleranta nemaiintalnita a romanilor la comunism si egalitarism. Un partid serios de extrema dreapta ar avea clar ca prim scop impuscarea tuturor acestor papagali din gasca asta numita AUR!
Apreciez introspecția socială făcută de dumneavoastră. Istoric, da, dorim un „mai bine” prin imitație, decât un mai bine definit de noi înșine, ca persoane sau cs stat. Pentru că noi nu prea știm ce vrem. Pe noi, că români, ne incomodează întrebarea de interviu: „și unde te vezi peste 5 ani”. Nu avem acest exercițiu al viitorului. Noua ni se întâmplă acum. Noi construim pentru acum, ne revoltăm pentru acum, alegem pentru acum.
Partidul AUR a reușit pentru că și-a dorit să reușească. Nu s-au încurcat în filosofii și discuții sterile.
-au un site curat, clar, meniuri simple, ușor accesibile și utilizabile.
-incep simplu cu „viziune și obiective”, fara sloganuri sau articole de presă sau poze-spam.
-se adresează oamenilor simpli, ne-complicati, cu cuvinte directe și simple,
-valorile clasice: familia, națiunea, credință creștină, libertatea. Mai rezonant decât atât nici că se poate!
-doctrina și modul de organizare este pe prima pagina, direct, simplu, necomplicat
-infiintat de 3 persoane: un om de afaceri și fratele său (așa par după nume) și un ong-ist.
-are in conducere un activist și ….inca un activist.
-a cooptat sub forma de membru supleanți mai toți intelectualii 60+ care nu se mai regăseau in doctrina niciunui partid.
-a avut și are inițiative sociale gen: reporneste Romania, schimba primarul.
– cuvinte simple, directe, penetrante. Generalități bine expuse, fără particularizare.
-promovare la singurele evenimente vizibile din perioada pandemiei: sarbatorile ortodoxe ale Cuvioasei Parascheva, Sfântului Dumitru, Sfântul Andrei. Realist vorbind, nu au existat alte eveniment sociale vizibile în aceste 9 luni.
-promovare intensa pe Facebook. Experientele anterioare de activiști și ong-isti au ajutat enorm. Targetat, cei care au semnat inițiativa cu „Familia” de acum 2-3 ani au fost primii vizați. Datele de contact deja existau în bazele de date. Targetat, cei care au donat in diverse cauze sociale promovate de ong-isti, au fost iar vizați. Targetat, cei care au votat sau au interacționați cu paginile ONG-urile sau ale cauzelor promovate de cei doi activiști din conducere.
-cand meseriile lor au fost, și sunt, de promovare și implicare sociala => toate skillurile au fost folosite pentru Partid.
-promovare (agresiva) in comunitățile rurale simple, unde oamenilor li s-au vorbit pe înțelesul lor: vrem „patriotism”, vrem că fii plecați peste hotare sa nu devina gay, vrem familie (chiar daca noi nu avem familie, sau disprețuim femeia, sau suntem la al 5-le divorț), vrem libertate (dar până la valorile noastre), vrem relansare, vrem autostrăzi, vrem tot ce este mai bine (cine nu vrea!?)
-candidatii din București trimiși în județele cele mai probabile: Botoșani, Suceava, constanta, Neamț.
Fix același start l-am avut și usr-ul acum ceva timp. Mai rafinați: fara penali în funcții publice, 300 de parlamentari, tăierea pensiilor speciale. Simplu, direct, targetati direct intelectualii.
Aur targeteaza oamenii simpli cu: familie, națiune, credință , libertate. Cum este sa fii izolat în pandemie la Cuca Macaii și să vezi in colbul străzii autobuzul AUR? Că se oprește în fața casei tale și îți acorda atenție personala? Că vorbește pe limba ta, despre copiii plecați, despre neam, despre libertate?
Cum este sa fii șomer dau cu afacerea închisă din cauza pandemiei și să vina activistul cu portavocea strigând că vrea să restaureze Romania și să redeschidă totul? Sigur că te activează!
Simplitate. Targetare. Comunicare agresiva.
Super comentariul!!! Dar ma intreb cati din cei care se dau mari intelectuali sau formatori de opinii (sau servicii) il vor citi, intelege si mai ales sa isi schimbe opiniile?
@N.Lisievici, intelectualii si formatorii de opinii își schimbă mintea și imaginea asupra lumii pe măsură ce înaintează în filosofiile lor. Își găsesc „bulele” lor, rafinează cu cei asemenea lor, se simt din ce in ce mai comod cu rezonatorii. Iși restrang tot mai mult „bula”, pentru că, de la un anumit nivel de rafinament încolo, nu se mai pot întoarce singuri să priveasca simplu realitatea.
De aceea se recomanda, ca și exercițiu de dezvoltare personală și creștere intelectuala, călătoriile în singuratate de tip „pelerin”- revenirea la simplitate, re-conectarea cu oamenii simpli și nevoile lor. Readucerea intelectualului filosof din sferele înalte, la nivelul realității brute. Abia atunci filosofia se transforma in acțiune și înțelegere.
In afara de aceste sloganuri dv.vedeti si ceva concret, ca activitati productive, investitii directe, economie de piata reala?!!! Caci pana la urma nu aceste afirmatii ne fac mai empatici si respinsabili!
@Stefan / N.Lisievici
Uluitor.
…”…. -valorile clasice: familia, națiunea, credință creștină, libertatea. Mai rezonant decât atât nici că se poate! …
-a cooptat sub forma de membru supleanți mai toți intelectualii 60+ care nu se mai regăseau in doctrina niciunui partid…”….
Regimul generalului PETAIN/Vichy are aceste formulări în Franța 1940-1944 ocupată de naziști. Tinerii de azi din țară cunosc numai libertate pace și democrație. E bine. Lor la doresc bunăstare, belșug și prosperitate, cândva un trai ca în vest, salarii ca în vest. Tinerii de azi din țară își vor clădi viata și țara după aspirațile si aptitudinile proprii, în nici un caz după cele de la AUR și al „frunților plecate” (intelectualii 60+), prea mulți au fost complici și colaboratori cu izolaționismul naționalist din „Natiunea ceaușistă”.
Cu vorbe se face numai un început, urmează ….
J”acuse!
Nimic nu e bătut în piatră în România și UE.
Încercare și eroare….
Viitorul e deschis în România și UE.
@Aristotel. Sigur că nu se vede nimic. Nici nu ar avea cum. Nici nu cred că și-au dorit asta. Nu au lucrat la fineturi, la „viitor”. Au lucrat doar la „acum” și la „basic”.
Imaginati-va piramida lui Maslow ca si dorințe. •Prima treaptă, dorințele definite: familie, credință, neam și libertate. Atât. Basic.
•A doua treaptă ar fi rafinarea acestor dorințe in acțiuni.
Definiția familiei: a fost un referendum si nu s-a rezolvat, clar nu se va rezolva în următorii 10 ani. Deci nici o acțiune de asumat, dar zâzania persista.
Credință: cultele sunt plătite de la bugetul de stat, deci nici o acțiune nu e necesara din partea vreunui Partid.
Neam: o noțiune foarte subiectivă, in afara de hore populare și stimularea consumului autohton, nici o acțiune de asumat.
Libertate: suntem in UE și libertățile vin de acolo, nu de la politicienii din Ro. Deci nici o acțiune de asumat.
•a treia treaptă este nevoia de apartenență, recunoaștere și nevoi înalte. Fix pe aceste nevoi se pliază discursurile AUR. Apartenență la „neam”, „lupii dacici”, „suntem speciali”, „nu ne sunt recunoscute meritele”, „libertatea de a fi noi înșine” și toate aceste sloganuri. Pentru că aici sunt sloganuri, nu acțiuni.
Realist vorbind, sloganurile nu presupun acțiuni. De aceea rămân „sloganuri”.
Multumesc pentru completari. Pentru cei din AUR eu nu le agreez radicalismul limbajului, amintesc de talibani.
@Stefan
mai precis:
Una din teorii care a încercat să întroducă priorități în modul de actionare și gândire al cetățenilor e veche de ca. 90 de ani. Oamenii au nevoie de hrană, apă, aer, au necesități fiziologice. Cei infometați se gândesc întâi la mâncare. Familiile au nevoie de adăpost, siguranță și căldură. Jobs și salar acceptabil urmează. La vârful piramidei lui MASLOW, deci pe ultimile locuri, sunt plasate transcendența, arta, literatura etc, plăcerile cu burta plină. Pare simplu.
Pe primul loc e hrana, aer, apa, adăpost, securitate.
Pe locul doi vine familia, sănătatea, etc.
Pe ultimul loc e transcedenta, credinta, arta etc.
“So far, our theoretical discussion may have given the impression that these five sets of needs are somehow in a step-wise, all-or-none relationship to each other. We have spoken in such terms as the following: ‚If one need is satisfied, then another emerges.‘ This statement might give the false impression that a need must be satisfied 100 per cent before the next need emerges.”
„Bisher hat unsere theoretische Diskussion möglicherweise den Eindruck erweckt, dass diese fünf Sätze von Bedürfnissen irgendwie in einer sukzessiven Alle-oder-keine-Beziehung zueinander stehen. Wir haben es so formuliert: ‚Wenn ein Bedürfnis erfüllt ist, so entsteht ein anderes.‘ Diese Aussage könnte den falschen Eindruck schaffen, dass ein Bedürfnis zu 100 Prozent erfüllt sein muss, bevor das nächste entsteht.“
– ABRAHAM MASLOW: A Theory of Human Motivation, 1943, S. 388–389
„Destruktivität, Sadismus, Grausamkeit sind nicht inhärent (also sie sind keine ureigenen menschlichen Bedürfnisse wie etwa bei Freud), sondern wesentliche Reaktionen auf Frustrationen unserer inhärenten Bedürfnisse.“
– ABRAHAM MASLOW: Psychologie des Seins – Ein Entwurf, 1973, S. 21
(Die Maslowsche Bedürfnishierarchie, bekannt als Bedürfnispyramide, ist ein sozialpsychologisches Modell des US-amerikanischen Psychologen Abraham Maslow (1908–1970). Es beschreibt auf vereinfachende Art und Weise menschliche Bedürfnisse und Motivationen (in einer hierarchischen Struktur) und versucht, diese zu erklären.
1. Das ist die Maslowsche Bedürfnispyramide
2. Physiologische Bedürfnisse
3. Sicherheitsbedürfnisse
4. Soziale Bedürfnisse
5. Individualbedürfnisse
6. Selbstverwirklichung
Die „klassischen“ fünf Ebenen
Hierzu zählt Maslow (1943) alle Grundbedürfnisse, die zum Erhalt des menschlichen Lebens erforderlich sind, wie Atmung, Wasser, Nahrung, Schlaf, Fortpflanzung, Homöostase (z. B. Hütte, Witterungsschutz). Dabei unterscheidet er hier eine Gruppe von Elementarbedürfnissen (Mineralien, Hormone, Vitamine usw.), die der Körper selbst reguliert (vergleiche dazu das Homöostase-Konzept von Walter Cannon (1932)).
Dieser Artikel oder nachfolgende Abschnitt ist nicht hinreichend mit Belegen (beispielsweise Einzelnachweisen) ausgestattet. Angaben ohne ausreichenden Beleg könnten demnächst entfernt werden. Bitte hilf Wikipedia, indem du die Angaben recherchierst und gute Belege einfügst.
Insbesondere auf dieser Ebene sei es unsinnig, einzelne Bedürfnisse aufzulisten, denn deren Anzahl hänge lediglich von der Spezifität der Beschreibung ab. So können wir etwa nicht sicher bestimmen, ob das unspezifische Bedürfnis nach „Mineralwasser“ auf ein bestimmtes Element seiner Einzelbestandteile, z. B. Natrium, Calcium oder Nitrat, zurückzuführen ist. Man kann zudem nicht alle physiologischen Bedürfnisse auf eine Selbstregulation zurückführen. Schlaf, Sexualverhalten oder Mutterliebe lassen sich genauso wenig ausschließlich homöostatisch erklären wie sensorischer Genuss (Geschmack, Geruch, Kitzeln, Streicheln), zumal es sich dabei oft um hochkomplexe, nicht monokausale Verhaltensstrukturen handelt.
1. Physiologische Bedürfnisse
Physiologische Bedürfnisse sind alle Grundbedürfnisse, die für das menschliche Überleben notwendig sind. Sie bilden daher die Basis der Bedürfnispyramide.
Es handelt sich dabei etwa um die Versorgung der Menschen mit
• Sauerstoff
• Wasser
• Nahrung
• Homöostase (Schutz vor Witterung, Behausung)
1. Physiologische Bedürfnisse
Hierzu zählt Maslow (1943) alle Grundbedürfnisse, die zum Erhalt des menschlichen Lebens erforderlich sind, wie Atmung, Wasser, Nahrung, Schlaf, Fortpflanzung, Homöostase (z. B. Hütte, Witterungsschutz). Dabei unterscheidet er hier eine Gruppe von Elementarbedürfnissen (Mineralien, Hormone, Vitamine usw.), die der Körper selbst reguliert (vergleiche dazu das Homöostase-Konzept von Walter Cannon (1932)).
2. Sicherheitsbedürfnisse (Familie!!)
Sind physiologische Bedürfnisse relativ gut befriedigt, taucht eine neue Reihe von Bedürfnissen auf: Sicherheitsbedürfnisse (wie: körperliche und seelische Sicherheit, materielle Grundsicherung, Arbeit, Wohnung, Familie, Gesundheit).
Maslow beschreibt, dass es bezüglich der Untersuchung von Sicherheitsbedürfnissen besser ist, Kinder zu untersuchen. Ihre Reaktionen auf grobe Behandlung (plötzliches Fallenlassen) oder ungewöhnliche sensorische Stimulation (blinkende Lichter, plötzlicher Lärm) ist unverfälscht – im Gegensatz zu Erwachsenen, die durch Sozialisation oft gelernt haben, Angst oder Mangel an Sicherheit äußerlich nicht zu zeigen.
In der Gesellschaft seiner Zeit sah Maslow die Sicherheitsbedürfnisse als weitgehend erfüllt an. Eine weitere Untersuchung und direkte Beobachtung dieser Bedürfniskategorie hielt er daher nur bei neurotischen Personen oder wirtschaftlich und sozialen Außenseitern für sinnvoll oder gar möglich.
Im weiteren Sinn sei die Suche nach Sicherheit und Stabilität aber auch in der menschlichen Bevorzugung des Bekannten gegenüber dem Unbekannten präsent. Darüber hinaus bedinge das Sicherheitsstreben zumindest anteilig die Entstehung von Religionen und naturwissenschaftlichen Weltbildern: Der Mensch strebe auch in dem Sinne nach Sicherheit, dass er jedes Phänomen erklären und Zusammenhänge aufdecken wolle. Nur in einem Nebensatz erwähnt Maslow, dass Menschen, bei denen die Sicherheitsbedürfnisse aktuell motivierende Kraft haben, oft spezifisch dadurch charakterisiert sind, dass für sie Suche nach einem Beschützer, einer stärkeren Person, von der man abhängt, von großer Bedeutung ist.
Personen, die an Zwangsstörungen (Reinlichkeitszwang, Zählzwang, Ordnungszwang usw.) leiden, sieht er als prototypische Vertreter der Kategorie der Sicherheitsbedürfnisse. Sie versuchen verzweifelt, durch Rituale und Regeln die Welt derart zu ordnen und zu stabilisieren, dass alles Unbekannte, Unerwartete und nicht Handhabbare verschwindet.
3. Soziale Bedürfnisse
Sind die ersten beiden Kategorien weitgehend befriedigt, erlebt der Mensch einen starken Drang nach sozialen Beziehungen (Anschlussmotiv). Dazu gezählt werden u. a. Familie, Freundschaft, Gruppenzugehörigkeit bzw. Zugehörigkeitsgefühl, Kommunikation, sozialer Austausch, Gemeinschaft, gegenseitige Unterstützung, Beziehung, Zuneigung, Liebe und sexuelle Intimität. Die Abwesenheit von Freunden, eines geliebten Menschen, des Lebenspartners oder der Kinder wird ein starker Motivator sein, diese Lücke zu überwinden oder eine nicht frustrierende Situation wiederherzustellen. Gleichzeitig wird er versuchen, eine bestimmte soziale Rolle zu erfüllen oder sich einen Platz in einer sozialen Gruppe zu sichern.
Maslow benutzt hier das Wort „Liebe“ und betont den Unterschied (nicht synonym) zum Wort „Sex“. Geschlechtsverkehr könne auch als rein physiologisches Bedürfnis untersucht werden. Gewöhnliches Sexualverhalten (nicht von der Norm abweichendes) ist nach seiner Ansicht aber mehrdimensional, d. h., dass es zusätzlich nicht erotisch definierte Komponenten wie Zuneigung und Geborgenheit enthält. Außerdem dürfe nicht vergessen werden, dass das Zuwendungsbedürfnis sowohl das Empfangen als auch das Geben von Liebe beinhaltet.[Maslow 1943 6]
4. Individualbedürfnisse
Zu den Individualbedürfnissen rechnet Maslow u. a.: Vertrauen, Wertschätzung, Selbstbestätigung, Erfolg, Freiheit und Unabhängigkeit. Maslow versucht hier noch einmal, zwei Unterkategorien zu unterscheiden:
• den Wunsch nach (mentaler/körperlicher) Stärke, Erfolg, Unabhängigkeit und Freiheit,
• den Wunsch nach Ansehen, Prestige, Wertschätzung, Achtung und Wichtigkeit, also eine passive Komponente unserer Selbstachtung, die nur von anderen Menschen für uns erfüllt werden kann.
5. Selbstverwirklichung
Wenn bis auf diese Stufe alle Bedürfnisse befriedigt sind, wird nach Maslow eine neue Unruhe und Unzufriedenheit im Menschen erwachen: Er will seine Talente, Potenziale und Kreativität entfalten, sich in seiner Persönlichkeit und seinen Fähigkeiten weiterentwickeln und sein Leben gestalten und ihm einen Sinn geben.
Den Begriff Selbstverwirklichung, den Maslow Kurt Goldstein zuschreibt, versucht er als ein spezifisches und begrenztes Konzept zu definieren. Es geht dabei um den Wunsch bzw. die Tendenz, das eigene Potential auszuschöpfen, also das zu werden, was einem anlagebedingt überhaupt möglich ist (Entelechie). In welcher Form sich dieses Bedürfnis letztlich ausdrückt, ist somit im höchsten Maße vom Individuum selbst abhängig (eine gute Mutter sein, ein Athlet, ein Erfinder usw.).
Maslow sah die weitgehende Befriedigung der ersten vier Bedürfniskategorien in der Gesellschaft seiner Zeit eher als Ausnahme an und betrachtete den Untersuchungsgegenstand „Selbstverwirklichung“ als Herausforderung für die Forschung. Er schätzte einmal den Anteil der Weltbevölkerung, die diese Stufe erreichen, auf etwa 2 %.)
Pe primul loc e hrana, aer, apa, adăpost, securitate.
Pe locul doi vine familia, sănătatea, etc.
Pe ultimul loc e transcedenta, credinta, arta etc.
@Kurt, da.
Familie, credință, neam, libertate activează pe nivelele superioare ale piramidei. Și firesc, ii activează, că și slogan, pe cei care au nivelul de baza și nivelul 2 încă problematic.
Un om care deja are libertatea integrata in modul lui de viață, nu va mai fi trigger-uit de sloganuri de acest fel. La fel și cei care au depășit într-un fel, sau altul, nevoile nivelului 2, de securitate. Credința /spiritualitatea e prea intima atunci când vine dintr-o evoluție firească a nevoilor individuale, și nu dintr-o impunere exterioara.
Dar da, ați dat copy-paste corect. Și translate-ul meu a funcționat corespunzător. :)
Că și exercițiu, incercati să scrieți propriile opinii, după ce citiți Wiki. Chiar daca opiniile nu vor fi „accurate”, veți adăuga nota dumneavoastră de personalitate. Și, in timp, veți cristaliza și expune mai bine părerile personale, ceea ce contează cu adevărat.
Hm, hai sa nu fim [chiar asa de] ipocriti. „Nu o cunoastem?” Ba bine ca da, o cunoastem EXTREM de bine, dar ne e tarsha sa spunem, frontal, ca o parte din RO sunt un gunoi, arierati, melteni. Inteleg, inteleg, greaua mostenire, viata la bloc, internetul, epoca [X], Dragnea, etc. Am impresia ca sunteti la 99% de a face pasul [probabil purificator] de recunoastere ca majoritatea bipezilor din RO sunt vai de mama lor [tradus: sub nivelul la care ar trebui sa aiba drepturi, de orice fel]. Sigur, sigur, inteleg, e politically incorrect, rasist, nazist, pianist, sa spunem asta. Dar putem sa fim [online macar] coerenti, daca nu sinceri, cu ce postam? RO, nu o cunoastem. Ba o cunoastem foarte bine. Dar nu vrem sa tragem conscecintele, ca doare. Si ca e complicat.
Multumesc domnule Maci. Domnule Moise sper ca intre titlurile la care va referiti sa fie si cel de radiografie limpede/clara, enuntat de mike. As putea spune chiar prea clara (radiografie). Nu este nevioe de nici un fel de ochelari „pentru citirea ei”. Propun chiar indepartarea ochelarilor.
AUR este creatia SIE, ca maciuca anti-rusa, asa cum USR este creatia aripii CIA din SRI, iar PLUS un esec deplin al DGSE; restul sunt povesti de alinat frustrarile autorului
nu știu de ce…… dar prea seamănă a fascism liberal…..
Votez AUR!
Mult, prost si fara rost. Daca ati cobori din norii luciferici ai cunoasterii in care credeti ca va aflati, ati descoperi oameni simpli, minunati, cinstiti si care s-au saturat de furtul generalizat si de incalcarea flagranta a drepturilor si libertatilor lor. Acesta este Aur, un partid al bogatiei interioare nationale, a carui vina este neafilierea la curentul globalist autodistructiv al omenirii. Fundatia pentru o societate deschisa este in spatele acestor atacuri furibunde si prin aceasta atitudine nu face decat sa creasca fenomenul Aur. 2021 va fi un an greu, in care va va fi greu sa mai fiti atat de convingatori! Sanatate si minte ascutita!
Da, aveti doar parțial dreptate pentru ca in barca AUR s-au urcat și o groaza de oportunisti unii cu cazier, altii agramati, ceva avocați și jurnaliști ratați. Si nu ma refer la membrii de rând.
excelent articol!
presimt ca va fi citit de multa lume, ar merita sa mai treceti o data prin el sa eliminati si greselile de scriere…
Multumesc!
Sa descoasem putin asa-numitele contradictii pentru care romanii sunt acuzati ca sunt gata sa aboleasca principiul non-contradictiei.
„Ii acuză pe toţi de furt, frustrată că n-are şi ea parte la jaful general” – se aplica si la USR?
„Vrea să trăiască mai bine, dar pe banii altora” – se aplica si la BLM?
„O dezbină orice problemă concretă a cotidianului unei naţii şi o uneşte instantaneu respingerea a tot ce “ne impune” străinătatea.” E un proverb arab: Eu impotriva fratelui; eu cu fratele impotriva varului; eu cu fratele si cu varul imporiva lumii.
„mutându-se de la sat la oraş a transformat oraşul în sat” – unii isi fac iluzii ca mutand Asia in Europa, Asia se va europeniza.
„a călătorit în toată Europa şi detestă Europa” – adica nu poti detesta ceva in cunostinta de cauza?
„care îşi creşte adrenalina la meciuri şi savurând bălăcărelile atâtor televiziuni şi “se relaxează” vegan, isihast sau yogin (aşa cum a văzut la emisiuni de duzină sau a citit în cărți pretențioase) – cine aplica la perfectie conduita la care aspira?
„nu-şi cunoaşte aproape deloc istoria” – nu e mai bine decat sa o repudiezi en gros ca o crima nesfarsita impotriva umanitatii, cum fac occidentalii?
„fraţii se ignoră” – de unde stiti?
„care “ţine la respect” femeia şi-şi abandonează bătrânii şi copii, dar care suspină după “familia adevărată” – din nou cliseul exasperant, nedemn de un scolar, dar colportat de ditamai filozoful cu doctorate, conform caruia imperfectiunile omenesti impun redefinirea cuvintului casatorie in dictionar
„pentru care legionarii au fost tineri buni şi naivi; iar comunismul a construit industrii şi blocuri.” – chiar aici pe Contributors am citit, chiar anul asta, un articol cu argumentul ca comunismul romanesc a fost o continuare a legionarismului
„care crede în astrologie, în farmece şi în happy-end-urile siropoase, dar se declară “creştină” – Adica sunteti gata sa respingeti argumentul ateu ca religia nu e altceva decat superstitie?
E România unui “noi” care se opune întotdeauna unui “ei”. – S-ar putea sa fie cheia dainuirii unui popor, de invatat de la un popor care chiar are experienta. https://www.youtube.com/watch?v=brynYSCI2u8&t=20m59s
Despre contradictiile liberalismului de care nu se sinchiseste nimeni, am tot scris. Iata inca una la ordinea zilei: Main stream media ne spune ca opozita la coronavirus e antisemita, in timp ce evreii ortodocsi sunt cei mai vocali si cei mai de succes contestatari ai interdictiilor COVID.
„The President of the Central Council of Jews in Germany, Josef Schuster said, “Just as the demonstrators show complete disregard for the health of others so, too, they show no respect for the victims of National Socialism.” Annette Kahane, a prominent Jewish SJW in Germany, went further. Among the protesters there are leftists, rightists, Muslims and Christians. This means that they are united by anti-Semitism, for there is nothing else to unite them with, she said.
Annette Kahane … is a leading SJW, an anti-fascist fighting for every good cause against all bad causes. Her seal of approval had been quoted by German papers: so indeed, the Corona protesters are anti-Semites, if Ms Kahane says so.”
Votul pentru Aur e mai mult decat orice un cartonas galben.
Pe moment e singura optiune de dreapta, ca atare au fost votati de multi intelectuali, care nu recunosc asta (vezi fenomenul trump, vox, afd, swe dem etc).
Stanga pseudo-progre (cu comportament de bully de gimnaziu) este atat de salbaticita incat ataca furibund tot ce nu se conformeaza discursului sau.
Ca atare, incepe contrareactia. Cu cat virajul inapoi spre dreapta catre centru si echilibru se produce mai curand, cu atat mai bine. Altfel riscam reasezari cataclismice si exagerate.
Din păcate analizele fac un istoric al bolii dar nu identifica cauzele. Când a ieșit Trump președinte toată lumea s-a repezit sa-i disece personalitatea controversată fara sa se aplece prea mult spre întrebarea: și totuși cum a fost posibil. Aur nu este boala ci simptomul ei. Mâine poate fi interzis dar cauzele care au dus la succesul lor vor rămâne. Boala pe de o parte este eșecul unei clase politice de a produce oameni de stat capabili, cu anvergura necesara sa convingă că statul are conducători. Avem carieriști, oportuniști dar de 30ani niciun om de stat pe care istoria să-l consemneze. Pe urmă românii au început să circule și să vadă. Și vad cu stupoare un Occident care se reneagă, penetrat de urmașii Școlii de la Frankfurt urmând o agendă neo-bolsevica impregnata de principii egalitariste și relativist- marxiste dar cu aceleași înclinații totalitariste de justiție ad-hoc și inchiziție ideologică. Sa nu uitam de altfel că nazismul și legionarismul au fost reacții la comunismul fanatic al acelor ani. Dacă coroborăm absenteismul absolut masiv cu apariția acestui partid anti-sistem la alegeri putem spune că trăim un cutremur în viața democratica a societății și numai anii ce vor veni ne vor revela magnitudinea.