joi, mai 2, 2024

Ati mintit poporul cu televizorul

Nu-ți trebuie prea multă perspicacitate să-ți imaginezi dimensiunile tulburărilor publice pe care încearcă să le provoace echipa de realizatori a Antenei 3. Cu misiunea asumată de a salva existența singurului canal de televiziune liber, independent, vajnic slujitor al adevărului, pus în totalitate în slujba celor mulți și năpăstuiți, într-un cuvânt ”Antena 3”, ei cheamă o lume întreagă să iasă în stradă la un asalt necruțător împotriva ”Justiției băsiste” și a președintelui țării.

Nu pun în discuție felul în care ei se văd și auto-evaluarea pe care și-o fac. Personal, mi se pare de domeniul grotescului (mă întreb dacă oamenii aceștia mint cu nerușinare pentru a onora în continuare ”fișa postului”, sau dacă nu cumva judecata lor chiar a ajuns să sucombe otrăvită de propriile minciuni), problema de fond care trebuie însă clar evidențiată este că toată disperarea și toată luptă la care cheamă lumea să se angajeze alături de ei este construită pe (încă) o minciună flagrantă: ”ANTENA 3 CONFISCATĂ!”. Cu aerul și cu tonul unor disperați care au fost puși la zid, în fața plutonului de execuție, ei mint orice om de bună credință dispus să creadă că de la o oră la alta postul își va înceta emisiune, că aparatura va fi aruncată în stradă și că angajații Antenei vor îngroșa de mâine rândul șomerilor. În fapt, confiscat a fost imobilul, clădirea, zidurile în interiorul cărora au lucrat până acum și pentru care i-au plătit chirie proprietarului ICA/Dan Voiculescu – același imobil în care își vor putea continua activitatea ca chiriași ai noului proprietar: statul român. Nu există niciun cuvânt în sentința care îl condamnă pe Dan Voiculescu care ar putea fi citit ca o minimă amenințare la funcționarea liberă a postului de televiziune. Încercarea de victimizare, dramoleta regizată să provoace convulsii celor slabi de înger nu este decât o încercare grosolană de manipulare!.

Ați mințit poporul cu televizorul!”, la începutul anilor ’90, a fost strigătul de revoltă al oamenilor, când au descoperit în ce a transformat FSN/PSDR ceea ce se spera să devină postul național de televiziune – ”Mințiți poporul cu televizorul!” este felul în care niște oameni iresponsabili își imaginează  că se mai pot pune azi în calea funcționării libere a Justiție.

Indiferent de motivele pentru care o fac, slugi sau orbi, îndemnul celor de la Antena 3 îi descalifică și trebuie respins cu fermitate.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Din textul PM Victor Viorel Ponta inteleg ca esenta mesajului linistitor ptr Antene este ca in pixul dlui Ponta (ca si in trecut in cel al lui A Nastase) sta libertatea presei.
    Pai daca merge pe acest drum va ajunge si Dsa la parnaie cu sau fara glont ratat inainte :)

  2. E just cand ii ziceti „dramoleta”. Cel putin in parte e minciuna isterica, pe care o crede chiar mincinosul. Dar aproape ca e o caracteristica a discursului public la romani. Așa se „cuceresc inimile” in aceasta țară. Ganditi-va si la lacrimile lui Basescu, pentru ca fac parte exact din aceeasi specie. Nu vreau sa deviez atentia catre Basescu. Ptr. ca e fenomen de masa. (Am aflat de curând ca „bocitoare” se află in Nomenclatorul național de meserii). Insa ideea ca nu se va desfiinta postul le-a venit celor de la B1, abia aseara după ora 20: a fost un domn care a explicat IN SFARȘIT !- ca NU despre asta e vorba. Insa ideea pluteste in aer de mult timp de altfel, si a fost generata chiar de Basescu, „inamicul public nr. 1”. Cum se simte prostul aflat in incertitudine? Nu stie sa discrimineze. Nu are decat argumente „de suflet” (minte nu are, sa discearnă). Experienta abuzurilor e inca proaspătă. Trebuie ca cineva sa spuna lucrurile cu claritate, si am iesi din că..t. (Ponta le-a zis tot „cu sufletul”). De ce oare nu explica „Palatul Cotroceni” ca nu va fi desfiintata TOCMAI pentru ca e „politică”?

    • GROAZA!!! dar provine din ipoteza ca fiscul nu reuseste sa recupereze 60 mil. Asa ca ANAF va trebui sa ceara executarea debitorilor: Gadea cu 300 mii euro, Badea cu 250 mii, etc .
      Lor le este groaza ca vor trebui sa returneze acesti bani [confiscarea averii personale? plata esalonata?].
      Restul sunt palavre.
      PS. Daca marile companii vor incepe sa retraga publicitatea [uneori smulsa prin santaj -alt proces al lui Voiculescu] abia atunci se va prabusi cu adevarat A3.

      • @cinic. Evident. Asta e problema reala. Gadea poate sa plateasca chiria pe sediul A3 la fel de bine Statului cat lui Voiculescu. (S-ar putea sa si castige ceva cu schimbarea proprietarului). Dar: 1. probabil ca sunt implicati in „afacerile” Voiculescu; daca procesele continua -si vor continua, cu V in puscarie- se poate sa fie atinsi si ei. 2. se poate sa Statul sa nu poate recupera tot. si atunci, intr-adevar, Gadea si alti datornici ai lui V, ar fi executati. Cred ca au trait toti acolo in nori: banii curgeau, sub protectia sefului. Acum constata ca seful nu e Dumnezeu, ca lumea e mai mare, si nu stiu la ce sa se astepte. Ponta n-a fost foarte explicit asupra protectiei pe care o asteptau. In orice caz, pana la alegeri, sau daca au noroc, pana in 2016, îi vor fi vasali.
        @viorel popescu. Aceasta fiind zis, INTR-ADEVAR, Basescu a folosit TOT santajul sentimental ! Nimeni nu stie de ce santajul sau ar fi „bun” iar al lui V, „rau”. Nu putem decat sa le uram (lui V si B) sa imparta aceeasi celula, in cele din urma. De ce aveti nevoie sa faceti parte dintr-o tabară? Le datorati ceva?

    • institutiile care trebuie sa preia obiectivele confiscate de catre stat, printre care si cladirea din care emite latrina 3 sunt in subordinea directa p.m. fa viorel ponta, asa ca nu devia discutia sre Basescu, e doar manipulare pt. ca acum totul depinde de interesul si pixul mitomanului.

  3. Aşa este dle. Radu F. Alexandru !
    Nu trebuie mai deloc nici cea mai mică clarviziune realistă
    a desluşi în meandrele nu doar ale istoriei recente,
    că nu se ascunde absolut nimic istoric în spatele unei normalităţi
    şi nici în „importanţa diabolic-messianic-revoluţionaristă”
    a televiziunilor, televiziunii din televizorul din bibliotecă !
    Şi totuşi intelectualism-jurnalismul post-comunist o face de 25 de ani
    cu un apetit şi o bucurie demnă de cei mai mari propagandişti-ideologi ai tuturor vremurilor.
    Tocmai această furibundă „gălăgie” în jurul cazului „voiculescu”,
    este mai mult decît firească post-securist-comunismului înfloritor,
    o subtilă Diversiune tocmai bună şi frumoasă în ascunde cu adevărat Racilele Sistemului
    în plină expansiune şi dezvoltare,
    şi o nemaipomenită abureală-înceţoşare a adevăratelor probleme care macină RomâniaD’AZI
    de 25 de ani, printr-o superbă eludare fantastică a Soluţiilor urgente şi inevitabile.
    Absolut nimic istoric ! La bâlci ca la bâlci ! E Firesc !

  4. Ne faceţi să rîdem dragi intelectuali celebri sau nu !
    La cîte am mai văzut „noi” la televizor,
    revoluţii-n direct,
    actori şi poeţi inflamaţi de patima Schimbărilor la Faţă,
    procese istorice,
    condamnări şi legări de mîini cu sfoară soldăţească,
    execuţii sîngeroase autentice-n direct înregistrate târgoveţ la Tîrgovişte de Crăciun,
    chestiunea asta „la ordinea zilei” cu bandit-flegma-rahatul ăsta de securist „voiculescu”,
    intelectuali celebri, miniştri sau înalţi funcţionari de stat,
    acum, chestiunea asta,
    nu-i decît un MIZILIC
    cu care, iată-n continuare VREŢI
    să înnebuniţi oamenii, poporul, boborul şi pe cine mai doriţi,
    boieri dumneavoastră .
    Aşa cum Ei, vi l-au oferit pe tavă ca-ntr-un tablou de Caravaggio telembizat pe ăla de-i ziceţi „ceauşescu”
    AZI
    tot aşa, tot Ei,
    Toţi,
    vi l-au oferit pe
    „ăstălaltu”.
    Ciosvîrtă pentru „mulţi”!
    Momeală pentru „deştepţi” !
    Temă de „defecţie” !

  5. Nu-i dramoleta. E patologie sociala, psihica si etica:
    http://ihincu.wordpress.com/2014/07/07/fenomenul-antena-3-un-asasinat-cultural-si-psihologic/

    Iar de ce intampla de ieri incoace la A3, e fara precedent:
    http://ihincu.wordpress.com/2014/08/09/jurnalism-non-jurnalistic-si-presa-care-nu-e-presa-antena-3-rinocerizare/

    Sunt doua lucruri la care mi-a zburat permanent mintea ieri seara, privind comedia grotesca a Antenei 3:

    Intai la sarmanul Eminescu, finalul Scrisorii a III-a. Cum zicea raposatul despre urmasii astia ai Romei? Zicea sa vina careva (poetul il prefera pe Tepes), sa-i imparta-n doua cete, in smintiti si in misei, sa-i imparta si plaseze pe categorii – casa de nebuni, respectiv puscarie – si sa le dea foc.

    In fine, era secolul 19, vremuri ceva mai grele, tanarul Eminescu (la fel de tanar ca Gadea, dar infinit mai lucid) era excedat si nu vedea alta iesire. Plus, pe vremea aia nu exista doctrina drepturilor omului, Carta Europeana a Drepturilor Omului, nici Inaltul Comisariat ONU pe problema, si nu era ilegal sa le dai foc.

    Totusi, dincolo de aspectul “incendiar” si non-umanitar, Eminescu, un geniu vizionar, stia ce zice: astia-s fara scapare. Care n-ajung la puscarie, si-au castigat pe merit un loc la balamuc. Si iata, dupa mai bine de un secol, specia – inerenta naturii umane, se pare – n-a disparut.

    Al doilea este fragmentul din Rinocerii cu care am inceput si cu care si inchei rotund:
    “DOMNUL BĂTRÂN (Logicianului): E foarte frumoasă logica.

    LOGICIANUL: Cu condiţia să nu abuzezi de ea.

    BERENGER (lui Jean): E anormal să trăieşti.

    JEAN: Dimpotrivă. Nimic nu e mai natural. Dovada: toată lumea trăieşte.

    BERENGER: Dar morţii sînt mai numeroşi decât viii. Iar numărul morţilor creşte. Viii sînt rari.”

    Da. E frumoasa logica, dac-o stapanesti. Si e natural sa traiesti. Dar nu asa.

    Asta nu e viata, nu e normalitate, este un soi de moarte a sinelui rational si etic, o forma de subzistenta gregara si subumana. De care, cand pot rad, cand nu pot, o deplang. Si uneori, de atata sminteala, ma inspaimant.

    Asta nu e jurnalism. E rinocerizare.

  6. „”Ați mințit poporul cu televizorul!”, la începutul anilor ’90, a fost strigătul de revoltă al oamenilor, când au descoperit în ce a transformat FSN/PSDR…”
    Ghici cine facea parte din guvernul Petre Roman in acei ani?

  7. O fi mare chiria pe care Antena 3 a plătit-o până acum vechiului proprietar al clădirii în care îşi are sediul?

    • Buna intrebare, Cornelia Neagu! La asta ma gandeam si eu. Daca ajunge Statul proprietar, informatiile legate de chirie banuiesc ca nu mai sunt „confidentiale”.
      In ritmul ei, cred ca Justitia isi va face treaba, metodic.
      La fel si cu „plimbarile” sau „flash-mob” -urile. Daca vor degenera, s-ar putea ca aceste „convocari” sa frizeze penalul, chiar daca sunt facute pe facebook. Sa avem rabdare! La un moment dat, unii vor intelege ca a avea posibilitatea sa diseminezi „informatie” catre mase poate implica si responsabilitati. Chiar daca CNA zice ca nu.

      Cand se discuta despre posibilitatea de epidemie de hepatita pe litoralul bulgaresc, era intervievata (a doua zi de la aparitia alertei) o turista din Romania. Tanti zicea ca „Totul e OK! Am facut baie si noi si copiii, apa era limpede, n-am avut nimic, astazi. E OK!” Tanti uita, cred, de „perioada de incubatie”. Fiecare dosar penal are o „perioada de incubatie”, perioada in care „bolnavul” se simte OK. :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu F. Alexandru
Radu F. Alexandru
Senator PDL. Profesor-asociat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România; membru PEN-CLUB România; membru titular al Uniunii Cineaștilor din România

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro