marți, octombrie 4, 2022

Au oare oamenii nevoie de libertate?

Am fost uimit (și, desigur, încântat) să văd cât de multe persoane au citit și au comentat textul pe care l-am publicat aici cu câteva zile în urmă, intitulat Despre fiara lăcomiei. De aceea, înainte de a vorbi astăzi despre ceea ce mi-am propus, simt nevoia să mă adresez direct cititorilor Contributors.

Dragi prieteni,

Nu cred că există bucurie mai mare decât aceea pe care ți-o dă gândul că ai putut face binele. Cred chiar că binefăcătorul e cineva care uită de el și care, făcând binele, cunoaște beția întâlnirii cu celălalt în cea mai frumoasă formă a ei. Când spunem „beat de fericire”, ne gândim îndeobște la starea de bine pe care o resimte cineva strict în raport cu sine. Dar nu cumva poți fi „beat de fericire” și în raport cu altul? Ei bine, cred că întâlnirea cu celălalt în fapta binelui e cea mai frumoasă ieșire din tine și cea mai frumoasă beție. Pesemne că a face binele este forma laică a extazului. Iar viața noastră, căreia îi căutăm toți cu disperare sensul, își capătă unul când, făcând binele, ne oglindim în ceva mai mult decât în noi înșine.

După ce am scris Despre fiara lăcomiei, am înțeles de la dumneavoastră că așteptați de la noi, intelectualii umaniști ai locului, „să coborâm din sfera ideilor” către „aspectele sordide ale vieții” și, comentându-le, să generăm o „schimbare la față a României”. Nu săruturi christice pe gură, nu importanța limbii în ființa unui popor, nu la ce e bun adevărul bine rostit, nu problema fricii în economia vieții și a libertății…

Mi-e teamă să nu vă dezamăgesc. Pentru că eu cred că fără o înțelegere prealabilă a reperelor cruciale ale vieții, nici unul dintre noi nu e „dispus” cum trebuie pentru a rezolva aspectele ei sordide. Cred că există o formidabilă epică a ideilor și că ea face parte din recuzita fundamentală a unui om care își propune să se bată pentru libertate. Problema pentru un intelectual ca mine nu este cum să coboare din „sfera ideilor”, ci cum să coboare sfera ideilor în viața celorlalți. Simt nevoia să dau curs, când și când, indignărilor pe care mi le provoacă lucrurile strigătoare la cer din țara asta. Am făcut-o și o voi mai face. Dar n-aș vrea să mă plasez de-acum pe orbita publicisticii curente. Chiar dacă mă veți citi câteva mii în loc de câteva zeci de mii, eu tot cred că forma ideală în care vă pot întâlni, în care pot atinge „extazul binelui” e, ca acum de pildă, să vorbesc despre nevoia de libertate.

Într-o discuție publică pe care am avut-o cândva cu Lucian Boia, i-am pus această întrebare: „Pomeniți undeva de patru forțe care mișcă omenirea: dorința de putere, averea, sexul și cunoașterea. Dar libertatea? Au oamenii nevoie de libertate?” – „Oamenii au nevoie de protecție”, a răspuns Lucian Boia.

Nu-mi mai amintesc dacă pe loc, sau după ce dialogul nostru s-a încheiat, mi-a venit în minte următoarea replică: Dacă oamenii ar fi avut nevoie doar de protecție, s-ar fi aflat și astăzi în peșteră mestecând carne crudă. Dar au existat, din când în când măcar, și câțiva care au sporit gradul de protecție cu nevoia lor de libertate. Roata, de pildă, n-au inventat-o „toți”, ci unul singur în folosul tuturor. „Cineva” nu s-a mai împăcat cu târâtul în grup al animalului ucis, ci i-a eliberat pe toți de sclavia acestui obicei și a scornit roata. La fel, becul, care face și el parte din recuzita protecției, l-au inventat nu toți, ci unul singur în folosul tuturor. Acel „unu” care nu s-a mai împăcat cu protecția oferită de opaiț sau de lampa cu gaz. Toată istoria tehnicii este scrisă de oameni liberi care s-au pus în slujba protecției tuturor.

Și-atunci, nu cumva istoria protecției omenirii atârnă până la urmă de istoria libertății ei? Poate că protecția dorită de toată lumea e opera celor puțini care au știut ce să facă cu libertatea lor. Să îndrăznim atunci să spunem că toți oamenii au nevoie de protecție, în vreme ce nu prea mulți se dau în vânt după libertate? Dacă aruncăm o privire în istoria lumii (sau pe o hartă actuală a ei), cu greu vom putea susține că nevoia de libertate dă regula omenirii, chiar dacă nevoia de protecție a fost constantă.

Cuvintele „libertate” (eleuthería) și „cetățean” (polités) au apărut abia în Grecia în secolul V î. Hr., iar ideea că oamenii în totalitatea lor, și nu un monarh absolut sau o persoană, sunt autorii cadrului lor de viață a prins contur și s-a-ntrupat (dar numai în zona occidentală a lumii) abia în secolele XVIII – XIX. Putem chiar afirma că libertatea nu e mai mult decât o întâmplare fericită a istoriei. Dacă atenianul Temistocle nu l-ar fi învins pe regele persan Xerxes la Salamina în 480 î. Hr., Orientul s-ar fi revărsat definitiv peste noi și femeile ar fi purtat astăzi văl pe toată planeta.

Așadar, nu romantica „sete de libertate” pare să fi mișcat masele în istorie. Să ne amintim o clipă de Cartea Exodului, de povestea ieșirii din robia egipteană a poporul lui Israel condus de Moise. (1) Cei patruzeci de ani de traversare a deșertului, cât durează drumul către „Țara Făgăduinței”, se consumă de fapt ca o sfadă permanentă între poporul lui Israel (câteva zeci de mii de „revendicatori ai protecției”) și Moise ca „agent al libertății”. Traversarea deșertului are ca laitmotiv reproșul adresat lui Moise (și fratelui său Aaron) de către poporul său: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt?” („…căci e mai bine pentru noi să fim robi egiptenilor decât să murim în pustiu.” – Exodul 14, 12; „De ce nu ne-a fost dat să murim în țara Egiptului, când ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine pe săturate? Ci voi ne-ați adus în pustiul acesta, ca să moară de foame toată mulțimea aceasta.” – Ibid., 16, 3)

Parabola poveștii e simplă: statistic vorbind, omul preferă să moară în robie lângă „oala cu carne”, decât flămând pe drumurile libertății. Iar în povestea lui Dostoievski, de care am amintit într-un alt text, Marele Inchizitor îi spune „de la obraz” lui Isus că oamenii n-au nevoie de darul libertății, de „pâinea Cerului” pe care le-a adus-o El, ci de pâinea pământului oferită de Satana în „ispitirea în pustie”.

Istoria libertății, ca istorie a lungului drum de la pâinea pământului la pâinea Cerului, este așadar un raport subtil între puțini și mulți. Ameliorarea stării omenirii se datorează de fiecare dată câtorva „agenți ai libertății” care, prin faptele lor, lucrează în folosul celor mulți doritori de protecție. Ce dialectică stranie! Calitatea protecției depinde în permanență de o libertate pe care protejații nu o revendică defel și care, pentru nu puțini, nu-i altceva decât „o plictiseală și o belea” (Alfred Jarry). Instalați pentru un timp nedefinit în inerția vieții, cei mai mulți dintre noi se mulțumesc să asiste cum noul și salvarea vin peste ei dintr-un cer care cel mai adesea le rămâne străin. Orice pas în bunăstarea noastră a fost fapta cuiva care a îndrăznit să înfrunte „despotismul Obiceiului”:

„Această minoritate este sarea pământului; fără ea viața omului ar deveni o baltă stătută. […] Oamenii de geniu sunt – și vor fi probabil mereu – doar o mică minoritate; dar pentru a avea această minoritate, trebuie să păstrăm solul din care ei răsar. Un geniu poate respira doar într-o atmosferă de libertate. […] Nici un lucru nu s-a făcut vreodată fără să-l fi făcut cineva primul. Tot ce e bun e rod al originalității. […] Începutul tuturor lucrurilor înțelepte și nobile vine de la indivizi; în general, mai întâi de la un singur individ. Toată cinstea și gloria omului obișnuit constă în a fi capabil să urmeze această inițiativă..”.(2)

Cuvintele acestea se află în faimoasa carte a lui John Stuart Mill, On Liberty (1859). Frustrații lumii s-au grăbit să strige că au fost jigniți, că „există intelectuali” care și-au arogat dreptul de a se considera, ei doar, „agenți ai libertății”, că în felul acesta omenirea a fost împărțită în „puțini” și „mulți”, „cei puțini” (geniile și elitele) disprețuindu-i și sfidându-i, cu aroganța lor binecunoscută, pe „oamenii obișnuiți”. Nedându-și seama că, din toate punctele de vedere, este mai rentabil să admiri și să iubești decât să invidiezi și să urăști, ei s-au grăbit să strige: „Jos elitele!” Dar niciodată „cei de jos” nu vor putea fi ridicați coborându-i pe „cei de sus”. (3). Ațâțând ura împotriva „celor puțini”, ei n-au făcut doar să văduvească comunitatea pe care-o instigau – și pe ei înșiși – de uzufructul unor fapte excepționale, dar au promovat în același timp, de la nivelul unei mediocrități neîmpăcate cu ea, o enormă minciună. Căci în fapt, isprava oricărei ființe aparte înzestrate este bazată nu pe dispreț, ci pe dăruire. Un muzician de geniu nu și-a compus muzica pentru a o asculta între patru pereți, iar marii scriitorii nu s-au îngropat cu manuscrisele lor. Putem fi jigniți de existența lui Platon? A lui Dostoievski? A lui Fleming? A lui Marconi? A lui Einstein? A lui Churchill? A lui Steve Jobs? Sau mai degrabă profităm cu toții de pe urma existenței lor? Nu cumva suntem toți mai bogați și suntem ceea ce suntem grație lor? A iubi agenții libertății nu-nseamnă a nu iubi oamenii în general. A-i admira pe cei puțini nu-nseamnă a-i disprețui pe cei mulți. Îți poate fi cel mult milă de cei care n-au ajuns să se înfrupte din tot ce a dat omenirea mai bun.

Poate că oamenii – în majoritatea lor – n-au nevoie de libertate, ci, preponderent, de protecție. Și totuși! Ei au nevoie de cei care au nevoie de libertate nu numai pentru a-și spori gradul de protecție, ci deopotrivă pentru a învăța de la ei nevoia de libertate. Cei puțini i-au iubit pe cei mulți, le-au oferit protecție, un trai mai bun, un grad sporit de civilizație, un mod mai rafinat de a simți, un comportament superior și, mai ales, le-au deschis calea către propria lor libertate. Agenții libertății au devenit educatorii ei. Căci acesta e lucrul nemaipomenit care s-a întâmplat la un moment dat în istoria libertății: interesul câtorva gânditori s-a mutat de pe produsele libertății pe condiția ei. N-ar putea oare libertatea deveni însăși starea societății, s-au întrebat ei? Cândva, la începutul modernității europene, o mână de oameni au început să-și bată capul nu cu un mod mai avantajos de a învârti o piatră de moară sau de a iriga un teren, ci cu proiectarea unui spațiu social care ar fi urmat să-i pună pe toți în condiția libertății. Gândul acestor clasici ai „societății deschise” era simplu: numai într-un cadru al vieții în care libertatea e garantată, societatea poate să aștepte de la fiecare o ispravă în folosul tuturor. În felul acesta, agenții libertății nu deveneau cei mulți (nu toată lumea, având-o, își poate folosi creator libertatea), dar puteau deveni, prin eliberarea unui uriaș potențial social, mai mulți. Iată axioma, formulată de Mill în cartea amintită, care fixează definitiv raportul ideal dintre protecție și libertate: „Grație libertății pot exista tot atâtea centre independente de promovare a îmbunătățirilor câți indivizi există” (4).

Cu poticnirile de rigoare, aceasta a fost istoria Occidentului. Alta mai bună, specia umană nu a cunoscut. Aceasta e istoria la care încercăm să ne-ntoarcem și din care nu vrem să fim din nou azvârliți. E istoria în care, în ultimele luni, ucrainienii se chinuie, cu măreție și disperare, să intre. Orice dezertare din istoria Occidentului presupune mizerabila revenire la „oala cu carne” și la „robia Egiptului”, la șantajul conductei de gaze siberiene, la kilul de zahăr și litrul de ulei cu care se cumpără un vot, la micii lui Vanghelie, la „suta” devenită simbolică pe care, cu privirea rătăcită, Ceaușescu o oferea din balcon sclavilor „lui” ca preț al perpetuării celei mai dezgustătoare „protecții” din istoria poporului român. (Pentru ei „oala cu carne” devenise de mult o fantasmă!)

Dar dacă libertatea nu este prima nevoie a omului și nici nu e neapărat dorită de cei mulți, dacă prețul ei e scump, s-a spus, și factura trebuie plătită în fiecare zi, de ce, atunci, se cuvine să punem piciorul în spațiul ei de risc și să vrem, uneori cu prețul vieții, să rămânem acolo?

De dragul speciei umane. Ca să nu arătăm ca niște dobitoace zgribulite de frică, la care un dobitoc mai obraznic și lipsit de scrupule rage de câteva ori pe zi.

_________________________________________

1 Lucrurile par să se fi petrecut prin secolul XIII î. Hr., pe vremea faraonului Ramses al II-lea.

2 John Stuart Mill, Despre libertate, București, Humanitas, 2005, ed. a III-a, trad. Adrian-Paul Iliescu, pp. 132, 133, 134, 135-136

3 Ibid., p. 146

4 Ibid. p. 141

Distribuie acest articol

214 COMENTARII

  1. Platon, Dostoievski, Fleming, Marconi, Einstein, Steve Jobs au opere.
    Altii doar se burzuluiesc: „eu sunt din elite, voi sunteti cei de jos, faceti ca mine si ganditi ca mine”. In rest, doar cate un articolas ici-colo.
    Acestia sunt elite gen Himmler, elite doar cu numele, dar implicare politica mare.

  2. Multumesc,Domnule Liiceanu. Va rog,sa stiti ca sunt mandra,bucuroasa si fericita ca sunt libera ca pot aprecia,ca pot elogia ,pe omul,intelectualul de exceptie ,ca doresc sa-l citesc zilnic.Ma simt mai puternica,mai bogata spiritual ,dar si protejata,de libertatea pe care o inteleg la varsta cand nu mai pot schimba nimic.Toate cele bune ,pretuire si respect

  3. Libertatea este un concept foarte vag. Dar o definitie foarte buna pare:

    „Freedom is just another word for nothing left to lose.” (Kris Kristofferson and Fred Foster)

    Daca ai ceva de pierdut nu esti liber decit pina incepi sa pierzi.

  4. „să coboare sfera ideilor în viața celorlalți” este bine, dar nue ste suficient, domnule Liiceanu. sau, nu intotdeauna. Intr-o tara unde lucrurile merg bine, filozofii au rolul (si dreptul) de a lupta cu ideile. Intr-o tara unde lucrurile merg rau, filozofii trebuie sa incerce si ei, ca cetateni, sa indrepte lucrurile pentru a-si capata dreptul mai inainte citat.

    da, fiecare are dreptuls a aleaga si sa se ocupe (sau sa nu se ocupe) de ceea ce vrea si ii place. dar pretul acestei neimplicari il platiti si dvs. caci, iata, din cand in cand, va lovitid e consecintele acestei lipse de implicare.

    unii sunt filozofi, altii nu sunt filozofi. dar toti sunt cetateni.

    priviti in Rusia la Kasparov.

  5. Eu unul nu ma astept de la dumneavoastra „să coborâm din sfera ideilor” către „aspectele sordide ale vieții”.

    Eu imi doresc sa deschideti in continuare ochii oamenilor, cum faceti acum.

  6. Ca omul sa obtina libertatea trebuie sa depaseasca instinctul de conservare si cel de reproducere. Altfel el ramane sclavul acestor doua instincte si toate celelalte care le adauga sunt substituite de acestea doua.

    Omul nu ii poate vedea pe altii pentru ca este prea ocupat cu sinele si supravietuirea proprie. Instinctul de procreere il domina si il indeamna la competitie. Femeile si barbatii nu se vad unii pe altii ca oameni decat arareori.

  7. Domnule Liiceanu, cu scuze , intervin cu un citat din Hegel care ar putea fi util pentru descrierea situatiei in care ne gasim „Istoria umanitatii nu e nimic altceva decat un progres in constiinta libertatii”. Libertatea, inainte sa o ai, trebuie sa o constientizezi – si asta porneste, in umila mea opinie, de la cel mai banal lucru pe care trebuie sa simti ca il poti schimba (in cazul unor tineri pe care i-am cunoscut recent cazul unui semafor mutat urmare a unor petitii repetate catre primarie orchestrate de ei si colegii lor) si progreseaza apoi spre familie, spre comunitatea mica in care traiesti, spre oras, abia apoi spre tara. Va citesc cu placere si va rog si eu (au facut-o si altii) sa continuati a scrie pe Contributors.

    • Stimate Domnule Orasanu,

      Este foarte adevarat ce spuneti.
      La fiecare venire in tara, am fost uimit de prezenta din ce in ce mai pregnanta a coruptiei la nivelul individului de rand.
      Solutia este tot la nivelul individului.
      Elibereaza-te tu prima oara. Incearca sa-i eliberezi pe cei apropiati apoi. Si tot asa.
      Un proverb chinezesc spune ca orice calatorie, oricat de lunga, porneste cu un pas.

      Ps. Felicitari pt primul pas, in noua calatorie.

  8. Foarte frumos articol! i-mi face placere sa vad suflete trezite care se pot face cumva auziti. Tineti in continuare acel ochi deschis, incet incet lucrurile se vor schimba, si conexiunile vor deveni si mai puternice ;) !

  9. D-le Liiceanu,

    Va sunt recunoscator franturilor din viata dv. pe care ni le daruiti, dar nu ma pot abtine sa va intreb de ce atat de putina dragoste din partea dv?
    Romania cerseste „schimbarea la fata”, Romania are nevoie de repere, chiar daca asta presupune rezolvarea „aspectelor sordide ale vietii”. Inteleg ce inseamna coborarea sferei ideilor in viata noastra, este ceea ce ne arata aceasta noua interventie, dar inteleg si ceea ce inseamna Iulia Timosenko pentru ukraineni. De ce ati tacut ca si cum bolsevicii v-ar fi invins, de ce nu contribuiti la vindecarea acestei natii de confuzie?! Romania postcomunista sufera de confuzie, abureala cultivata de bolsevici, hrana lor. Romanii sunt prinsi in capcana minciunii, iar cel mai mic indiciu de orientare este extrem de benefic. Scuzata-mi fie indrazneala de a-l fi intrebat pe cel mai harnic minoritar, desigur ma adresez acum intregii elite si chiar intregii societati civile. Cum se poate explica faptul ca in ’90 aceasta se manifesta in exces, iar acum parca nu exista? Fara voi natiunea este in deriva, este oarba.

  10. Frumoase cuvinte, frumos text, impresionabil, dar indraznesc totusi sa ma trezesc din betia subiectivului cusut cu ata roz, si sa revin in planul obiectiv, care e deosebit de maro..

    Obiectia nr 1. Elita.
    Sper ca folosirea cuvantului elita exprima totalitatea geniilor, si nu elita economica/bancara/politica a lumii :) ar fi dezamagitor sa luati partea acestei adunaturi internationale, depravate, insetata de energia-vietii muritorului de rand.

    Obiectia numarul 2, Einstein.
    Da, omenirea ‘in final’ ar putea fi jignita.. nu de existenta unora dintre ei, ci de faptul ca si-au oferit ‘telentele’ elitei economice/politice/imperiale.

    Einstein a oferit americii bomba atomica. Cand al 3-lea razboi mondial va avea loc (e o intrebare de ‘cand’ si nu ‘daca’), va fi luptat cu arme atomice, atunci omenirea va plange, iar Enstein e foarte posibil ca va fi demonizat. (culmea el, si nu administratia americana care a creat bomba..)

    Steve Jobs ? Cu ce a contribuit la imbunatatirea lumii ? :) cu crearea de dispozitive de calcul prohibitive de scumpe pentru >80% din populatia globului.. ? nu cred ca merita mentionat…

    Nu l-ati mentionat pe Zuckerberg.. si el va fi demonizat de planeta, cand vom ajunge sclavii securismului BigData (vezi big data, si sondeaza imaginatia pentru a vedea unde poate duce, pentru ca daca poate fi folosit ca o arma, atunci va fi, in sistemul nostru), facebook e echivalent cu descoperirea fisiunii nucleare, dar bomba construita pe baza lui nu va fi o simpla bomba, ci va fi genocid.

    Obiectia numarul 3.. Europa.
    1. Imperiul corporatist vestic, buricul caruia e Europa, primeste mai multa importanta decat merita. Este mai bun decat comunismul ? Poate.. dar nu sunt departe unul de celalalt.
    a) Atitudinea vechiului comunism a fost „sa reducem geniile la tacere pentru ca ne pot baga bete in roate, si pot rasturna increderea in dictator sau dependenta populatiei de ‘resursele oferite de dictatura’ „.
    b) Atitudinea capitalismului nostru European, drag, fata de genii e : „sa le recoltam cu drag, si sa le folosim intru vesnica noastra crestere economica tumoroasa, asa sa fie.”
    – asta in conditiile in care capitalismul nostru drag nu ezita sa distruga/cucereasca culturi intregi, cu arme si revolutii, in numele sfintei asimilari economico-politice.(vezi primavara araba / Romania 89, etc)
    c) Atitudinea comunismului modern, aka China contemporana, si-a schimbat total atitudinea fata de genii ! apropo! exista zeci de mii de publicatii stiintiice pe an care vin din china, incerc sa imi gasesc o tema pentru lucrarea de dizertatie in domeniul ‘calcul evolutiv’/’calcul quantic’, si oricand imi vine o noua idee, caut internetul sa vad daca exista deja o lucrare pe aceasta tema, si invariabil exista deja cate o lucrare scrisa pe fiecare subiect de cate o mana de studenti chinezi. se pare ca comunistii au renuntat la vechile obiceiul de a starpi geniul. acum il cultiva si ei, nu de alta, trebuie sa se ridice la nivelul concurentei (capitalismului).

    Numarul de genii recoltate / interval de timp arbitrar = rata de acceleratie a dezvoltarii unei culturi.

    Problema e ca in ambele sisteme, ‘liniile de productie’ pe care trec geniile, ii ghideaza inspre dezvoltarea de solutii tot mai imorale si tot mai perfectionate, tot mai aproape de distopie.
    Se investesc trilioane de dolari global pentru combaterea cancerului/obezitatii/bolilor de inima ? nu. Se investesc trilioane de dolari global in dezvoltarea de arme si in expansiunea tumorilor economice ? da. Ambele sisteme sunt imorale si ar trebui starpite.

    Omul de geniu nu ar trebui sa se lase prada vreunuia din aceste aberatii draconice, rude dragi de sange, capitalism si comunism.
    Spiritul geniului ar trebui sa ramana liber, neinfluentat, obiectiv.

    Geniile ar trebui sa ‘scorneasca’ singure un sistem socio-politic, care probabil ar fi cea mai buna aproximare a unei utopii; dar pentru asta trebuie interzisa manipularea la toate nivelurile, demonizata inca din educatie, si sanctionata extrem de sever, eventual cu pedepse capitale.

    Atata timp cat exista profit, exista sarpele dependent de acumularea de profit, iar sarpele intotdeauna va fi capabil sa manipuleze geniul (statistic vorbind, majoritatea geniilor sunt manipulate pentru dezvoltarea tumorilor economico-politice).
    Implicit trebuie construit un sistem in care sa nu poata fi acumulat profit personal de orice fel,
    dar profitul nu ar trebui interzis prin lege, pentru ca unde exista lege va exista revolta, ci sistemul in sine ar trebui sa aiba proprietatea intrinseca de a nu corela profitul cu incentivele personale, la asta ar trebui sa lucreze geniile, nu la perpetuarea tumorilor capitaliste si comuniste.

    • @Q
      Sunt foarte departe de a fi de acord cu viziunea dumneavoastra asupra temelor pe care le abordati dar ce mi-a atras atentia in comentariul dumneavoastra si mi se pare interesant de aprofundat (chiar daca nu are o legatura foarte evidenta cu tema articolului) este corporatismul vazut ca o tumora a capitalismului (intelegand capitalismul ca pe un organism sanatos pe care s-a dezvoltat o tumora numita corporatism). Puteti recomanda un articol (sau mai multe) care sa prezinte o analiza serioasa a acestui fenomen? Ne putem debarasa cumva de aceasta tumora? Dumneavoastra ati fi dispus sa va lipsiti de avantajele pe care vi le aduce folosirea produselor dezvoltate de aceste corporatii? Ar putea ele exista (si ar putea fi comercializate la preturi accesibile) in afara fenomenului numit corporatism? Sa luam de pilda produsele IT care orice ati spune, sunt folosite pe scara larga si de oameni cu venituri mici (nu stiu care sunt statisticile, dar in Romania aproape toata lumea are telefon mobil – eu nu cunosc pe nimeni, oricat de sarac, care sa nu aiba).
      Cat despre comunism, sper ca sunteti de acord ca este cu totul o tumora maligna, neavand macar o celula sanatoasa care sa poata fi extrasa din el :-). Formula dumneavoastra „tumori capitaliste si comuniste” mi se pare cel putin nepotrivita.

    • Ca atare solutia este comunismul!
      Se prea poate.
      Cheia, din punctul meu de vedere, este individul.
      Si nu orice individ, chiar TU.
      In relatia cu oricine si orice, de la la rude la corporatii etc, sunt doua parti. TU si EI.
      Cine decide ce faci? Atentie! Cine decide ce faci, nu cine decide ce vrei.
      Ai vazut? TU decizi ce faci.

      De aceea, solutia este un individ pregatit, informat, educat moral, plin de iubire.

      • Om Normal, concluzia ta este forțată.
        Q a încercat să ofere un răspuns la întrebarea domnului Liiceanu: ”Au oamenii nevoie de libertate ?”.
        În mod necesar răspunsul la această întrebare trebuie să atingă paradigma Modului de Producție pentru că acesta este creuzetul în care sunt aruncate componentele aliajului uman.

        Soluția oferită de Q depășește net posibilitățile de înțelegere ale comuniștilor, corporatiștilor, falansteriștilor, elitiștilor, etc, șamd.

        Pentru a se face înțeles Q apelează la o formulă ceea ce, pentru orice minte care abordează realitatea metodologic, este normal, adică inevitabil. Formula sa este lesne de înțeles pentru orice om de bună credință. Citez din Q:
        ”Numarul de genii recoltate într-un interval de timp arbitrar ales este direct proporțional cu rata de acceleratie a dezvoltarii unei culturi.”

        Cu alte cuvinte:
        ”Libertatea izvorăște din Cunoaștere, Cunoașterea are nevoie de Cultură, Cultura este permisă numai în sistemele care înțeleg Conceptul de Libertate.”

        Dacă ții un copil de la naștere și până la împlinirea varstei de 18 ani într-o singură încăpere fără nici un acces la lumea exterioară se poate spune că i-ai construit un model de cultură din care este exclus conceptul de Libertate ?
        Nicidecum !
        Ceea ce va simți acel individ ca Libertate va fi faptul că nu-l oprește nimeni să se deplaseze de la pat până la masă. El nu Cunoaște altceva doarece Cultura lui nu i-a oferit deschiderea necesară și suficientă pentru ca Mintea sa să acceadă la Conceptul de Libertate. Cultura de tipul ăsta se numește Comunism.
        Pentru a obține modelul omolog pentru cultura de tip Capitalist este suficient să înlocuim Camera din modelul de mai sus cu Lumea Întreagă populată cu indivizi cărora li s-a extirpat organul care se numește Suflet. Individul nostru va fi liber să Interacționeze (sau Nu) cu oricare alt individ din Lumea Întreagă, singurul criteriu de selecție fiind Interesul Personal. Se numește asta Libertate ? Cultura de tipul ăsta se numește Capitalism.

        Așadar nici vorbă de Comunism sau de Capitalism în soluția lui Q.
        Cu atât mai puțin poate fi Corporatismul o soluție.
        Corporatismul este o formă de Comunism deoarece orice salariat se supune fără a crâcni concurenței Meritelor – din moment ce Meritul este asigurat automat prin acceptarea Dogmei – eliminat fiind Omul, mai precis slăbiciunile sale care îi diluează Meritul prin slăbirea capacităților sale concurențiale.
        Comunismul este, la rândul său, o formă de corporatism din care a fost eliminată concurența Meritelor – din moment ce Meritul este asigurat automat prin acceptarea Dogmei – prin concurența Dosarelor care clasifica Oamenii după nivelul de acceptare a Dogmei.

        • @Mihai Popa
          Spuneti asa:
          „Pentru a obține modelul omolog pentru cultura de tip Capitalist este suficient să înlocuim Camera din modelul de mai sus cu Lumea Întreagă populată cu indivizi cărora li s-a extirpat organul care se numește Suflet. Individul nostru va fi liber să Interacționeze (sau Nu) cu oricare alt individ din Lumea Întreagă, singurul criteriu de selecție fiind Interesul Personal. Se numește asta Libertate ? Cultura de tipul ăsta se numește Capitalism.”
          Cred ca faceti aici o eroare categoriala. Capitalismul desemneaza acel segment al schimburilor dintre oameni care priveste producerea si vanzarea bunurilor. Eroarea categoriala consta in a pretinde sa judeci schimburile comerciale (capitalismul) dupa criteriile categoriilor sufletesti. Este stupid sa-i pretinzi unui om care vinde un serviciu, sa o faca nu potrivit interesului material (un castig), ci potrivit unui imperativ sufletesc. Daca oamenii si-au cedat sufletul (ceea ce putem sa discutam) asta nu i-a fost impus de capitalism ca o conditie de functionare ori de existenta a lui. Schimburile bazate pe interese nu iti pretind abandonarea sufletului. Abandonarea lui este o decizie individuala a tuturor acelor oameni care au decis ca detinerea de bunuri materiale este pentru ei mai importanta decat posedarea unui suflet.

          • @ALX, crezi că
            ”Este stupid sa-i pretinzi unui om care vinde un serviciu, sa o faca nu potrivit interesului material (un castig), ci potrivit unui imperativ sufletesc”

            Da este stupid, într-adevăr, dar este adevărat !

            Comunismul conta pe implicarea programatică a sufletului omului nou în serviciul public. ”Să dăm țării cât mai mult cărbune !” Ce poate fi mai stupid decât această lozincă ? O fi fost stupidă însă a fost obligatorie. Cei care nu au respectat-o au fost trimiși să muncească, până la epuizare, la un Canal care fusese deschis exact cu scopul de a deveni un cimitir al nesupușilor.
            În ultimă instanță orice regim sucombă atunci când devine suficient de stupid încât să-și bată joc de populație.

            Dar nici Capitalismul nu-i mai breaz !
            Capitalismul ar fi handicapat dacă ar accepta influența criteriilor umanitarismului asupra parametrilor eficienței Sistemului Ratei de Creștere continuă a Productivității. Cel care nu mai corespunde cerințelor locului de muncă este îndepărtat imediat. Plafonul Umanitarismului este limitat la cota pe care o permite The Union – Sindicatul și The Law – Contractul Individual de Munca. Capitalismul ține cont doar de eficiența lucrativă a individului dar este conștient că această eficiența depinde decisiv de bunăstarea sufletului său, what ever that soul might be.

            Diferența dintre Capitalism și Comunism, esențială din punctul de vedere al răspunsului la întrebarea domnului Liiceanu, constă în Înțelegerea Conceptului de Libertate:
            Comuniștii erau îngroziți de Libertatea Individului, mai ales libertatea de A Gândi; de aceea primii care au fost asasinați în închisorile comuniste au fost Intelectualii și Preoții.
            Capitaliștii consideră că Individul este singurul responsabil pentru Libertatea sa.

            În Comunism era liber cel care înțelegea că: ”-Nu este eficient să mă opun dogmei, ba chiar este mortal !” Corolarul acestei Legi a fost cel care a făcut din Comunism un regim criminal: ”-Dacă devin biciul Dogmei voi trăi mult mai bine !”

            În Capitalism este liber cel care înțelege că depinde doar de el însuși cât de liber va fi.

        • Stimate domn,

          V-am citit cu atentie raspunsul, dar am esuat sa identific argumentele ca a mea concluzie
          „De aceea, solutia este un individ pregatit, informat, educat moral, plin de iubire.”, ar fi gresita. (fortata) .Din contra, am avut senzatia ca pledati catre aceasta concluzie.

          Daca va refereati la prima propozitie din argumentul meu, speram sa sesizati mica ironie. Argumentele privind egalitatea dintre membrii unei societati, prezenta in textul domnului Q, sunt foarte apropiate de una din ideile de baza ale comunismului.

          Daca gresesc, va rog sa ma luminati, chiar sugerand sa recitesc argumentul dumneavoastra.

          • Om Normal, mea culpa !

            Poate că am sesizat ironia (subtil semnificată de acel semn al exclamării) însă nu m-am putut abține să nu amendez duritatea deciziei de a atribui Individului calități de factotum.
            Este impardonabil faptul că argumentația mea nu s-a finalizat corespunzător. Am avut o continuare prin postarea de la ora 13:10 nefinalizată nici aceea…

            Încerc acum.
            Succesul metodei:
            ”In relatia cu oricine si orice, de la la rude la corporatii etc, sunt doua parti. TU si EI. Cine decide ce faci? Atentie! Cine decide ce faci, nu cine decide ce vrei. Ai vazut? TU decizi ce faci.”
            din punctul MEU de vedere poate însemna Război în timp ce EI sunt convinși că doar Pacea rezolvă problema. Sau invers…
            Așa au început toate războaiele.

            Orice Om Normal știe că este adevărată soluția dumitale:
            ”Solutia este un individ pregatit, informat, educat moral, plin de iubire.”

            ”-Sună ca un Superman !” a fost prima mea reacție, impulsivă.

            Dar, într-adevăr, un astfel de Om va găsi întotdeauna cuvintele și gesturile cu care să medieze și să stingă orice Conflict în care este implicat, deoarece principala lui forță este Empatia. Inteligența și Educația susținute de o solidă Moralitate sunt sterile în lipsa Empatiei.

            (În particular, o dovadă în acest context este chiar răspunsul dumitale la postarea mea, răspuns care țintuiește agresivitatea răspunsului meu lovindu-l, cu delicatețe, în punctul său vulnerabil – lipsa argumentului pertinent și confirmă sinceritatea crezului dumitale; este într-adevăr un răspuns empatic adică ”plin de iubire”.)

            Un simplu mulțumesc este nesemnificativ în fața iubirii.
            În fața violenței scuza este penibilă.

            De aceea îți voi răspunde dezvăluind crezul meu, dar într-o formă care poate părea ciudată: este o contra-incantație !

            ”-Ești nefericit ?” întrebă Oracolul. ”-Privește, lacrimile tale cad în deșertul Indiferenței ! Nu există suferință care să schimbe direcția dunelor …”

            -Crezi că ai atins Realitatea ? Teme-te, căci este doar o himeră ! Ceilalți îți vor spune că adevărul tău nu este altceva decât vântul care spulberă nisipul …

            -Simți cum te cuprinde Înțelegerea ? Nimic nu este mai fals decât senzația ! Vei vedea cum se năruiește Logica în fața Întâmplării…

            -Ce vrei ? Să-ți fii Stăpân ? Apleacă-te, căci în fața ta te afli Tu, sclavul propriilor tale Dorințe și Halucinații !

            -Unde te duci ? Crezi că te îndrepți către destinul tău ? Este labirintul intențiilor care te cheamă ! Nimic nu este mai decisiv decât o intenție ratată…

            -Mă întrebi: ”-Ce-mi mai rămâne ?” Ești Om și-ți rămâne Omenia ! Nimeni și nimic nu ți-o poate lua. Este singura ta forță.
            Și nu uita: Omenia nu pleacă niciodată la drum neînsoțită de îngerul ei păzitor: Dragostea.”

            • Precizare:
              Răspunsul de mai sus este adresat domnului Om Normal.

              Contra-Incantația nu are nicio legătură cu practicile ezoterice.

              Ea poate fi folosită doar ca o poartă către dobândirea stării de Libertate.
              Dragostea adevărată este empatică iar Empatia nu este posibilă în afara Culturii Umaniste.

            • Multumesc
              Nu pot sa va dau un raspuns echilibrat. Din egoism,cred.
              Atat de placuta este starea pe care mi-ati indus-o incat nu vreau inca sa ies din ea.
              Sunt inca multe de spus, dar doar doua idei imi vin acum in minte.
              1. Acceptarea slabiciunii este parte integranta a eului liber.
              2. Senzatiile pure sunt mai des intalnite la cei saraci cu duhul. Partea buna este ca cei mai putin saraci cu duhul pot trai aceste senzatii eliberandu-se, momentan, de duh.

  11. Toate bune si frumoase in vorbe, dar cu ,,oala de mincare” din Romania goala ori cu ceva zgirciuri, libertatea este cam amara.
    Cu siguranta ca cei putini construiesc ,,proiectele” tehnice ori sociale, dar cind lipseste proiectul lor, care sa articuleze libertatea cu ceva si in ,,oala cu mincare”, totul intra in povestiri utopice, la fel ca democratia noastra, aflata economic sub limita de subzistenta.
    Cei ,,putini” au construit proiecte de ,,libertate” minunate, dar suportul economic, care sa dea durabilitate libertatii, nu se intrevede a fi realizat.
    Asa ca totul ramine o poveste luminoasa despre libertatea in saracie, cita vreme cei putini nu vin cu proiectul economic al ,,bunastarii nationale”, care este asteptat de la intelighentie, nu de la politruci…
    Fara acest proiect, libertatea este sufocata de imaginea protectiei, de ,,oala cu carne”, chiar dac-i vorba de citiva mici si o bere, ori o punga cu ulei si zahar.
    Unde clasa politica si intelighentia nu ofere absolut nimic, in lipsa unor proiecte care sa puna ceva in ,,oala cu mincare”, omul sarac se multumeste si cu micii si punga cu ulei si zahar, logica economica functionind corect:decit chiar nimic, mai bine ceva in punga si ca ajutor social, de la primarie…

  12. Domnule Liiceanu,
    Imi pare rau ca v-am creat neplaceri, raspunzandu-va fara rost la primul dumneavoastra articol, in care ati amintit de cunintele lui Nietzsche cu privire la rolul educatiei in general.
    Desigur, a fost o lipsa de intelegere a ideilor dumneavoastra, sau mai bine zis o proasta interpretare a intregului dumneavoastra articol.
    Din aceasta cauza intervin a doua oara ,in speranta ca veti citi si cuvintele mele de acum.

  13. Omul are nevoi. Are nevoie de hrana, de apa, de haine, de un loc unde sa doarma, de caldura. A fi liber nu inseamna ca nu mai ai nevoi. Nevoia de protectie nu este o nevoie, in fapt este dorinta omului de a fi sigur ca are tot timpul cele necesare pentru a-si satisface nevoile de baza, este frica de a le pierde, instinctul de supravietuire care il mana sa faca tot ce-i sta in putere sa le aiba.

    Nimeni nu poate garanta ca le vei avea tot timpul. Sunt oameni care nu le au, care sufera de foame, care dorm pe unde apuca. Asta este situatia lor. Nu inseamna ca pentru ei viata s-a terminat, ca au devenit sclavi. Sunt oameni care ajuta, exista institutii ale statului care se ocupa in masura mai mica sau mai mare de acesti oameni.

  14. Nu vreau sa supar prea tare, mai ales ca sunt incepator pe contributors, dar am remarcat cateva lucruri.
    Atat excelentul articol de fata cat si articolul domnului Aligica au un numar similar de vizualizari, chiar cu mai multe comentarii de partea domnului Aligica.
    Desi folosesc tehnici total diferite, rezultatul este aparent similar.
    Lasand la o parte diferenta de notorietate intre autori, mai putin pregnanta pe contributors, marea diferenta este rezultatul.
    Domnul Aligica foloseste socul pentru a acapara atentia, tehnica folosita la scara larga in mass-media. Rezultatul a fost un cerc foarte strans in care s-a invartit toata lumea.
    De cealalta parte, articolul domnului Liiceanu a deschis un drum. Si toti am luat viteza, unii sa aratam ce putem, altii sa ne antrenam.

    Punand la un loc ideile din articolul de fata si comentariile lui si avand contraexemplu celalalt articol, solutia la situatia actuala este urmatoarea, din punctul meu de vedere:

    Convertirea celorlalti, unul cate unul, prin idei si iubire.

    Desi am clar in minte definitia termenilor ‘celorlalti’, ‘idei’, ‘iubire’, va las pe dumneavoastra sa folositi definitia proprie.

    Cu dragoste
    Un om normal

    • Libertatea nu este rezultatul unei convertiri. Omul are dreptul sa aleaga daca doreste sau nu sa fie liber. Altfel nu s-ar mai chema libertate.

      • In primul rand trebuie oferite alternativele.
        Asa cum am mai spus, decizia finala apartine in totalitate individului.
        Convertirea, in cazul de mai sus, are sensul de aprindere a luminii.

          • Nu sunt sigur ca inteleg ce vreti sa spuneti. Mai sus ati afirmat ca omul are dreptul sa aleaga intre a fi liber sau nu. Adica are alternative (sa fie liber sau nu). Acum spuneti ca pericolul, cand sunt alternative, este sa aleaga una dintre ele. Luminati-ma!

      • Vlad, am ales (in mod liber) sa fiu liber.
        Din pacate insa, altii nu sunt de acord cu libertatea mea, pentru ca ei au preferat siguranta in detrimentul libertatii, iar siguranta lor depinde (inclusiv) de mine?

        De ce nu pot sa fiu lasat in pace, cu singura conditie de a-i lasa pe ceilalti in pace?
        De ce sunt obligat sa folosesc „serviciile” oferite de stat, chiar daca nu am nevoie de ele?
        De ce sunt nevoit sa-mi asum raspunderea pentru actiunile – sau inactiunea – altora?

        Iubirea cu de-a sila se numeste viol! Cum pot fi liber daca statul insista sa ma violeze?

        • Pai cred ca interactionati cu statul intr-o forma sau alta. Exista posibilitatea sa va retrageti in padure. Daca nu mai aveti proprietati, legaturi cu statul nu cred ca va mai cauta nimeni sa va violeze acolo.

          Legat de altii care nu va lasa in pace, cred ca si dumnevoastra doriti cumva sa nu fiti lasat in pace altfel nu ati da curs.

          • Usor simplist… Recunosc, ma asteptam la mai mult!

            Nu am nevoie de servicii medicale din partea statului. De ce le platesc?
            Nu am nevoie de pensie sau ajutor de somaj din partea statului. De ce cotizez la ele?
            Nu am nevoie de protectie din partea statului. De ce sunt obligat sa achit „taxa de protectie”?

            Si de ce ar trebui sa ma mut in padure ca sa fiu lasat in pace? Am proprietatea mea, pe terenul meu, si nu pretind servicii de la stat. Sau ca sa fiu mai precis, pretind sa pot intra in mod neingradit in schimburi comerciale cu entitati private, iar daca acestea au nevoie (sau prefera) serviciile oferite de catre stat inseamna ca isi platesc si taxele aferente, dar asta nu imi creaza mie vreo responsabilitate.

            Cat despre afirmatia ca „altfel nu as da curs”, va rog sa incercati sa „nu dati curs” obligatiilor catre stat, vorbim dupa… Eu va asigur ca „nu dau curs” – in masura posibilitatilor, desigur – iar daca ar mai fi si altii ca mine statul ne-ar permite o viata mai libera, nu de alta dar n-ar avea incotro!
            Dumneavoastra aveti curajul sa va asumati riscuri pentru a beneficia de libertate, sau pledoaria pentru libertate se limiteaza la vorbe, dar dupa cum bine spunea Confucius: „bai discipolilor, teoria e cool, nasol ca practica ne cam omoara!”?

            • Nu tot timpul in viata lucrurile sunt asa cum le dorim. A fi liber nu inseamna ca nu exista, uneori constrangeri din exterior. Putem sa le acceptam, sa luptam impotriva lor, este o alegere.

              Da mi-am asumat riscuri pentru libertate. In momentul de fata sunt complet liber. Nu ma constringe nimic.

              Societatea este un incubator pentru a-i asigura omului protectie. La un moment dat incubatorul devine neincapator, daca omul nu a iesit din el, incepe sa se simta incorsetat. Societatea nu e o entitate abstracta, este formata din oameni, mai mult sau mai putin conditionati, unii dintre ei chiar liberi, care interactioneaza intre ei, unii pentru a o modifica in directia dorita. Poate aparea intrebare cum pot eu contribui la dezvoltarea societatii … sau nu …
              Nu toti oamenii, au abilitati naturale innascute sau dezvoltate care sunt apreciate si condiderate de oameni „de valoare”. Daca nu le ai atunci societatea poate deveni o constrangere sau nu … depinde de circumstante. Daca vrei sa fii absolut sigur atunci trebuie sa iei niste actiuni, acestea pot presupune iesirea din sistemul social sau nu.

            • Din ce spuneti pare ca vreti sa va faceti o enclava, de asta v-am recomandat padurea ca destinatie, cred ca exista si pasuni unde o astfel de actiune e posibila. Sigur intrati in conflict cu statul roman daca doriti sa va faceti o unitate teritoriala cu administratie proprie pe teritoriul lui, dar in functie de cum negociati e posibil sa ajungeti la un compromis.

  15. Multumesc pt raspunsul civilizat,

    Dl Liiceanu a fost pt cultura romana mult mai mult decat mine, insa tocmai din principiul libertatii la care se refera dumnealui, eu ii criticam ii criticam ideile din acest articol, si din cel anterior despre Daianu. Elitismul intelectualilor romani mi se pare suparator, e probabil de origine franceza, desi maj filozofilor romani vin mai degraba pe filiera germana. Ati adus o opinie interesanta, si anume ca majoritatea oamenilor nu vor sa raspunda pt faptele lor. E posibil, insa eu nu merg atat de departe: daca spun ca oamenii nu vor protectie nu spun automat ca vor libertate. Oamenii vor chestii punctuale: sa nu plateasca taxe mari, sa calatoreasca etc.. vezi drepturile omului. Da unii vor sa fie lasati sa fure, insa ma indoiesc ca e majoritatea romanilor. Chiar si pt multi care fura e mai degraba o modalitate de supravietuire. Oamenii vor sa traiasca, nu?

    Cum am rasuns si mai sus, opinia asta inradacinata in intelectualii romani, ca avem 10% din tzara care se ocupa cu scrisul la birou si aia sunt elitele care ne salveaza pe noi .. e extrem de daunatoare pt romani. Si dl Liiceanu chiar se vede pe soclul asta, al corifeilor care ne aduc ideile si ni le pun pe masa. Este spalata pe creier o noua degeneratie..
    Nu sunt criminali domnule,

    • Banuiesc ca mie imi este adresat acest raspuns.
      Pentru a evita confuzia, trebuie sa spun ca libertatea ca forma de a nu raspunde pentru faptele noastre, nu se referea la majoritate. Defineam strict sensul folosit de dumneavoastra. Citez din comentariul dumneavoastra „Protectia nu si-o doresc tinerii occidentalizati si corporatisti, si nici capsunarii, nici manelistii. Toti vor libertate”.

        • Este un mod interesant de a defini liberattea.
          Sunt doua moduri de a atinge libertatea de care vorbiti. Primul este cel indicat de domnul Vlad iar pentru cel de-al doilea sunt diferite institutii spitalicesti.
          Libertatea, ca forma superioara de protectie, nu presupune ruperea tuturor legaturilor cu societatea. Doar transformarea celor nocive in unele nenocive.
          De aceea este importanta prezenta iubirii (de semeni, de natura etc), in orice forma de libertate.

  16. Despre onestitatea sociala si piruetele axiologice, deontologice si morale

    Domnul Liiceanu recunoaste in mod onest uimirea si incantarea pe care le-a trait afland ce impact a avut asupra cititorilor Contributors.ro un recent articol al domniei sale (http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-fiara-lacomiei-scrisoare-deschisa-lui-daniel-daianu/ ) publicat pe aceasta platforma ( dar fara sa se intrebe si de ce !) :

    „ Am fost uimit (și, desigur, încântat) să văd cât de multe persoane au citit și au comentat textul pe care l-am publicat aici cu câteva zile în urmă, intitulat Despre fiara lăcomiei.”

    Cu aceasta ocazie aflam si cateva din asteptarile pe care le au cititorii de la un intelectual de talia domnului Liiceanu considerat in acelasi timp un simbol si un punct de reper :

    „ După ce am scris Despre fiara lăcomiei, am înțeles de la dumneavoastră că așteptați de la noi, intelectualii umaniști ai locului, „să coborâm din sfera ideilor” către „aspectele sordide ale vieții” și, comentându-le, să generăm o „schimbare la față a României”. Nu săruturi christice pe gură, nu importanța limbii în ființa unui popor, nu la ce e bun adevărul bine rostit, nu problema fricii în economia vieții și a libertății…”

    Din nefericire pentru toata lumea , intre asteptarile cititorilor si convingerile domnului Liiceanu exista un divort evident care ne arata vesnica fractura sociala existenta intre elitele intelectuale de la noi si cetatenii de rand . In acest caz , si indiferent de consecinte , atitudinea domnului Liiceanu este una categorica.
    Simplu spus, nu doreste sa-si asume rolul de lider intelectual si moral asteptat de catre cititori considerand probabil ca acesta ar echivala cu definirea maselor drept turme si prefera o alta perspectiva. Daca privim lucrurile cu umor, este vorba de binele care ar trebui facut cumva cu forta . Mai exact , daca pentru un ciocan toate lucrurile sunt cuie, domnul Liiceanu defineste masele drept patrate reprosandu-le ulterior faptul ca nu sunt cercuri :

    „Problema pentru un intelectual ca mine nu este cum să coboare din „sfera ideilor”, ci cum să coboare sfera ideilor în viața celorlalți.”
    „Dar n-aș vrea să mă plasez de-acum pe orbita publicisticii curente. Chiar dacă mă veți citi câteva mii în loc de câteva zeci de mii, eu tot cred că forma ideală în care vă pot întâlni, în care pot atinge „extazul binelui” e, ca acum de pildă, să vorbesc despre nevoia de libertate.”

    Cu alte cuvinte, si dupa ce au trecut 25 de ani de la prima epistola deschisa adresata doar unor cetateni ( este vorba despre celebrul „Apel catre lichele”, restul nu au beneficiat de atentie ) , domnul Liiceanu se adreseaza acum cititorilor Contributors.ro si de fapt cetatenilor acestei tari , dar ca si cum acestia ar fi studenti in anul I si in amfiteatrul Facultatii de Filozofie.

    De unde vine aceasta atitudine si care este de fapt originea acestei formidabile fracturi sociale ? Oricat ar parea de ciudat , acest demers nu este deloc original si nu ii apartine domnului Liiceanu , ci provine din tezele ideologice predate inainte de 1989 la facultatile de filozofie din tara si la Academia Stefan Gheorghiu din Bucuresti.
    Conform acestor teze , atunci existau specialistii in stiinte sociale ( peste ani, elitele de astazi…) si cetatenii obisnuiti , respectiv masele de „oameni ai muncii” ( „constiinta comuna” , sau „simtul comun” in formularea profesorului de socialism stiintific Radu Florian de la Facultatea de Filozofie din Bucuresti ) care „nu erau capabile sa inteleaga conceptele filozofice abstracte pentru ca nu aveau pregatirea necesara” .

    Din aceasta perspectiva ne reintalnim acum , chiar daca sub o noua infatisare, tot cu unele teze din vechea propaganda. Ca atare, problema nu este aceea ca elitele intelectuale sa ofere modele sociale si sa contribuie in acest mod la reconstruirea „lumii ideilor” si a spatiului moral intr-o societate adusa in starea de parabioza , ci ca cetatenii obisnuiti sa se ridice la inaltimea ideilor care coboara in mijlocul lor !

    Asta este. Dupa ce au fost tradati in mod constant de catre clasa politica prin intoxicare mediatica , manipulare si santaj social care i-a transformat fara speranta in cetateni turmentati pentru ca nu stiu cu cine sa voteze deoarece nu au nici ce , nici de unde alege din formele fara fond numite partide, damnarea sociala a romanilor continua . Ei au fost, sunt si vor fi in continuare ca puii fara closca deoarece societatea noastra nu ofera modele de urmat ( pentru rolul de lideri intelectuali si morali in societatea romaneasca nu prea se inghesuie candidati , iar unii dintre cei carora li se face oferta, o declina) si din aceasta cauza spatiul moral al societatii romanesti nu prea are repere.

    Pe de alta parte , daca pentru starea generala a Romaniei clasata pe ultimele locuri din Europa la toate variabilele importante care definesc o societate europeana si democrata vina integrala este a clasei politice , pentru prabusirea sistemului de valori , apatia , depresia sociala si disperarea cetatenilor , vina integrala apartine intelectualilor de frunte ai acestei tari acestei tari .

    De ce ? Pentru simplul motiv ca ca reperele sociale, valorice si morale ale unei societati nu trebuie stabilite de catre hotii, escrocii, infractorii , criminalii si tortionarii ei, ci de catre elitele si intelectualii ei !
    Dupa cei 25 de ani care au trecut deja , si dupa starea actuala a societatii romanesti, intelectualii care sunt sau au fost propusi drept „simbol si punct de reper” pentru societatea civila , se afla la ora unui decont social . Ar trebui sa aprecieze singuri daca si-au indeplinit sau nu rolul atribuit de catre cetateni in refacerea societatii civile si a spatiului moral, si sa actioneze in consecinta pentru ca istoria nu asteapta si nu iarta.

    • ….pentru că s-a pomenit într-un comentariu mai sus de „pariul lui Pascal” – mi-am amintit de extraordinara conferință a domnului Patapievici ținută la la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Se numește “Despre dovezile existenţei lui Dumnezeu şi rugăciune. Cazul fraţilor Pascal” (textul conferinței poate fi citit aici http://mihneamaruta.ro/2013/10/30/patapievici-la-cluj-iii-textul-conferintei-despre-dovezile-existentei-lui-dumnezeu-si-rugaciune-cazul-fratilor-pascal/comment-page-1/).

      Mă gândesc cu nedisimulată tristețe la faptul că s-a ajuns la situația în care și domnul Patapievici, și domnul Cărtărescu s-au retras din publicistică, ba mai rău, au ales să nu mai fie „intelectuali publici”. Ne-au explicat ei înșiși de ce au ales așa. Nici n-a fost o alegere, de fapt. Printre alții, oameni ca dvs., dle Sergiu Simion, i-ați stigmatizat, i-ați îndepărtat, și tot dvs. vă lamentați, ba mai mult, îi faceți responsabili de „starea națiunii”: „pentru prabusirea sistemului de valori , apatia , depresia sociala si disperarea cetatenilor , vina integrala apartine intelectualilor de frunte ai acestei tari acestei tari ” (!). Nu știu exact ce înțelegeți prin „depresia socială”, dar nu cred că disperarea omului de pe stradă, sau a celui care emigrează, sau a oricărui scârbit de incompetența crasă, corupția, vulgaritatea și nesimțirea guvernului este din vina domnului Liiceanu, sau că „prabusirea sistemului de valori” are ca sursă „integrală” conferințele sau articolele sau cărțile sau tăcerile intelectualilor. Vă recomand „Bulversarea Valorilor”(Dan Tăpălagă).

      Citiți, vă rog:
      http://mihneamaruta.ro/2013/10/27/patapievici-la-cluj-i-primele-declaratii-dupa-un-an-de-tacere-nu-voi-mai-fi-un-intelectual-public-mi-a-ajuns/ A aparut și pe hotnews: http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-15903147-horia-roman-patapievici-nu-voi-mai-intelectual-public-ajuns.htm
      http://www.revista22.ro/am-fost-eliminat-din-via539a-publica-de-la-noi-cu-o-brutalitate-securistica-ma-consider-deja-un-expatriat-27737.html „Am fost eliminat din viața publică de la noi cu o brutalitate securistică.”

      La tristețea și disperarea LOR v-ați gândit vreodată? Sau poate că sunteți dintre cei care (ca să parafrazez ce spune domnul Liiceanu în articol la un moment dat) vă simțiți „jignit de existența” lor? Dacă da, atunci măcar ignorați-i, e mai bine decât a le pune în cârcă toate relele pământului, sau, mai rău, a-i amenința, vă citez: „se afla la ora unui decont social . Ar trebui sa aprecieze singuri daca si-au indeplinit sau nu rolul atribuit de catre cetateni in refacerea societatii civile si a spatiului moral, si sa actioneze in consecinta pentru ca istoria nu asteapta si nu iarta.” Nu știu de ce dar, în spatele mărețului cuvântului invocat de dvs. – „istoria” -, nu se simte nimic altceva decât „o bâtă” personală pe care o ridicați și o agitați. Pentru mine, este șocant să citesc ceva atât de agresiv aici, pe „Contributors”.

      Într-un fel, domnul Liiceanu spusese clar, chiar aici, pe „Contributors”, in iunie 2012, în articolul „Începutul răfuielilor” (http://www.contributors.ro/cultura/inceputul-rafuielilor/): NU „intelectualii” sunt cei care au întors spatele… Citez:

      „În 2007, la scurtă vreme după intrarea României în Uniunea Europeană, am crezut cu toții că ne vom apuca, în frunte cu clasa politică, să lucrăm pentru a alinia standardele vieții noastre la cele ale Europei. Dar politicienii aveau alte priorități. Ne-au întors spatele și au început să se lupte, ignorând urgențele și nevoile noastre, pe împărțirea prăzii. România însăși, pusă pe noua orbită, era, pentru ei, o provocare, o pradă-trufanda, care cerea, din partea acestor contorsioniști de profesie, abilități înnoite. Atunci, Grupul pentru Dialog Social a scris un Apel către clasa politică semnat de mii de oameni. Apelul acesta i-a deranjat teribil pe politicienii noștri. Acolo se spunea: „Niciodată de șaptesprezece ani divergenţa de interese dintre clasa politică […] şi binele modern şi recivilizator pe care îl merită poporul nostru după decenii de coşmar istoric nu a fost atât de mare.”
      După fiecare ciclu al alegerilor, după fiecare nouă rundă de demagogie și de vane promisiuni, cei care ajung la putere ne întorc spatele, își freacă mâinile și „se pun pe treabă”. Își inspectează țara ca pe o moșie. N-au importanță continuitatea instituțiilor, truda depusă de alții, beneficiile comune. Ura lor politică e mai importantă decât binele nostru. Nu binele comun dictează comportamentul politic.”

      Din fericire, și domnul Patapievici, și domnul Cărtărescu scriu, țin conferințe, continuă. Își împlinesc menirea, vocația – direct sau chiar și așa, pe ocolite, printr-o deviere. Toți cunoaștem avertismentul din Evanghelie: „nu aruncați [cele sfinte câinilor și nici] mărgăritare porcilor, ca nu cumva să se întoarcă împotriva voastră și să vă sfâșie”, și atunci, ca să nu se trezească, cumva, cu vreun „mărgăritar” aterizat întâmplător între ei, unii deviază, cu mână altora, preventiv, traiectoria „mărgăritarului”.

      Cât despre prezența domnului Liiceanu în publicistică, aici și în Revista 22, nici nu e nevoie să comentez căci au comentat mulți: rodește. Cei mai mulți se hrănesc cu fructele acestor cuvinte; alții poate că se îneacă cu ele. Selecție spirituală.

      • Doamna Lia ,

        De regula atunci dand folosim o formula de politete ne adresam numelui de familie, dar cum dvs , si din motive care va privesc, ne-ati oferit numai un diminutiv , alta formula de adresare politicoasa nu am gasit, pentru ca atat ati vrut sa spuneti despre dvs.
        Revenind la subiect , remarc faptul ca ne povestiti despre amintirile personale pe care vi le-a trezit acest dialog . Frumos, e dreptul dvs suveran , cu atat mai mult cu cat dreptul la o opinie civilizata a fost castigat pentru toti, dar nu trebuie sa uitam ca pentru a avea acest drept noi acum si a discuta cum discutam ( unii in nume propriu, altii sub pseudonim ) , unii oameni au murit cu adevarat in urma cu 25 de ani.

        Din acest punct de vedere inteleg ca sunteti o persoana sensibila si ca sensibilitatea dvs a fost ranita de cateva propozitii ca acestea de mai jos pe care mi le asum integral :

        ” Pe de alta parte , daca pentru starea generala a Romaniei clasata pe ultimele locuri din Europa la toate variabilele importante care definesc o societate europeana si democrata vina integrala este a clasei politice , pentru prabusirea sistemului de valori , apatia , depresia sociala si disperarea cetatenilor , vina integrala apartine intelectualilor de frunte ai acestei tari acestei tari.
        De ce ? Pentru simplul motiv ca ca reperele sociale, valorice si morale ale unei societati nu trebuie stabilite de catre hotii, escrocii, infractorii , criminalii si tortionarii ei, ci de catre elitele si intelectualii ei ! ”

        Cum se manifesta sensibilitatea dvs deosebita care va agita sub pseudonim ? Asa :

        ” Nu știu de ce ( 1) dar, în spatele mărețului cuvântului invocat de dvs. – „istoria” -, nu se simte nimic altceva decât „o bâtă” personală pe care o ridicați și o agitați ( 2) . Pentru mine, este șocant să citesc ceva atât de agresiv ( 3) aici, pe „Contributors”.”

        ( 1 ) Daca singura nu stiti de ce , atunci e mai bine sa-i intrebati si pe altii si sa va ganditi de doua ori inainte de a scrie ceva .

        ( 2 ) Unde vi s-a nazarit dvs ca ati simtit „o bâtă” pe care o vedeti ridicata si agitata :)) ?!

        ( 3 ) Ce v-a socat si ce ati vazut atat de agresiv intr-un text care afirma simplu si in limba romana urmatoarele :

        ” reperele sociale, valorice si morale ale unei societati nu trebuie stabilite de catre hotii, escrocii, infractorii , criminalii si tortionarii ei, ci de catre elitele si intelectualii ei !”.

        Cu sau fara pseudonim , daca aveti o opinie diferita de aceasta , aveti ocazia sa o prezentati cu toata taria si toate argumentele dvs celor care urmaresc acest dialog . Astept cu mare interes punctul dvs de vedere , si cred ca nu sunt singurul !

        In sfarsit , si ca sa lamurim lucrurile , afirmati fara sa clipiti , dar sub pseudonim :

        ” Mă gândesc cu nedisimulată tristețe la faptul că s-a ajuns la situația în care și domnul Patapievici, și domnul Cărtărescu s-au retras din publicistică, ba mai rău, au ales să nu mai fie „intelectuali publici”. Ne-au explicat ei înșiși de ce au ales așa. Nici n-a fost o alegere, de fapt. Printre alții, oameni ca dvs., dle Sergiu Simion, i-ați stigmatizat, i-ați îndepărtat, și tot dvs. vă lamentați, ba mai mult, îi faceți responsabili de „starea națiunii”: „pentru prabusirea sistemului de valori , apatia , depresia sociala si disperarea cetatenilor , vina integrala apartine intelectualilor de frunte ai acestei tari acestei tari ” (!).

        Foarte interesant. Mai intai , pe ce baza indrazniti sa afirmati dvs ( era sa uit, sub pseudonim, desigur ! ) ca (eu) am stigmatizat pe domnul Patapievici si domnul Cartarescu ?! ( ” oameni ca dvs , ia-ti stigmatizat…”) Poftim ?! Sa intelegem de aici ca si dvs sub pseudonim beneficiati de o imunitate speciala si puteti sa faceti orice afirmatii doriti , dar fara nici un argument si fara nici o consecinta ? Nu de alta , dar este deja o moda pe aici :))

        In rest, observ ca vorbiti ( asa, in general ) despre Evanghelie si cele sfinte , dar de fapt va preocupa cainii, porcii si margaritarele. Selectie spirituala , aveti dreptate. Sanatate.

        • Mulțumesc pentru faptul că vă gândiți la „sensibilitatea” mea. La rândul meu, dacă v-am rănit vreo „sensibilitate”, îmi pare rău.

          Poate nu sunteți dintre cei ce i-au stigmatizat în trecut, dar îi stigmatizați cu siguranță acum pe „intelectuali” tocmai prin ceea ce (re)afirmați: „pentru prabusirea sistemului de valori , apatia , depresia sociala si disperarea cetatenilor , vina integrala apartine intelectualilor de frunte ai acestei tari.”. Poate nu e nici o „bâtă” în spatele ultimatum-ului pe care-l dați „intelectualilor”. Dar tot îmi sună amenințător ceea ce spuneți aici: „intelectualii […] se afla la ora unui decont social . Ar trebui sa aprecieze singuri daca si-au indeplinit sau nu rolul atribuit de catre cetateni in refacerea societatii civile si a spatiului moral, si sa actioneze in consecinta pentru ca istoria nu asteapta si nu iarta.”
          …De altfel, nu știu nici când anume li s-a atribuit „intelectualilor” de către „cetățeni” rolul despre care vorbiți. Cred că nu știu nici „cetățenii” înșiși.

          Așadar, tot nu pot să fiu de acord cu, și mi se par nedrepte (am explicat de ce) aceste singure două afirmații ale dvs. pe care le-am comentat anterior și acum:
          1)„pentru prabusirea sistemului de valori , apatia , depresia sociala si disperarea cetatenilor , vina integrala apartine intelectualilor de frunte ai acestei tari.”
          2)„intelectualii […] se afla la ora unui decont social . Ar trebui sa aprecieze singuri daca si-au indeplinit sau nu rolul atribuit de catre cetateni in refacerea societatii civile si a spatiului moral, si sa actioneze in consecinta pentru ca istoria nu asteapta si nu iarta.”

          Cât despre „Lia” (care este un prenume, nu un „diminutiv”): dacă vreodată ajungem să ne scriem personal (lucru de care vă îndoiți, cred, și dvs.), atunci veți ști cu siguranță și restul numelui meu. Altfel, propuneți editorilor „Contributors” să introducă obligația ca cei care comentează să semneze cu numele întreg. Dacă aș fi un autor de articole, sau cineva cu o istorie publicistică demnă de atenție, sau cineva care scrie lucruri memorabile, atunci da, numele meu ar merita să fie menționat întreg. Dacă o să ajung vreodată persoană publică, promit că o să menționez că sunt eu, „Lia aia care …”. Deocamdată, sunt un comentator oarecare. Iată, așadar, de ce nu semnez cu numele întreg, după cum nu mă interesează care e numele dvs. de familie: atenția este pe ce scrieți în comentariul postat, nu pe cum vă cheamă… Dacă v-aș spune numele meu de familie, ați înțelege altfel cele ce am scris în comentariu? Ce diferență ar face? „Formula de politete”, cum spuneți, nu se folosește numai atunci când „ne adresam numelui de familie”. Dacă e așa, n-ați putea spune niciodată „mă scuzați” unui necunoscut pe care l-ați călcat din greșeală pe picior în autobuz. Politețea există sau nu există chiar și între necunoscuți.

          Și, da, mă preocupă, așa cum spuneți, „câinii și mărgăritarele” (în moduri diferite). Recunosc că „porcii” mai puțin.

  17. Dum,

    mersi pentru compliment. Si eu gandesc la fel despre tine.

    Cum ti-ai dat seama ca „taranii” nu vor protectie? Daca nu vor taxe, vor protectie, e simplu.
    Si pensionarii, la fel. Insumeaza mai mult de jumatate din populatie. Asta nu e rau, in sine. Toata dragostea pentru ei. Doar ca tu nu poti intelege, ai misiunea sa combati, stim.

    Ai aceleasi grave probleme cu ortografia. Ai pus virgula inainte de „si”. Si in engleza se pun virgule, sa stii. Atentie mare! Stiu, e o problema grea pentru un om veleitar dar cu IQ redus. Si care scrie agresiv, sub pseudonim.

    Reciteste textul meu sau al d-lui Liiceanu si observa cum se pun semnele de punctuatie. Curaj, daca vrei poti!

    Adio! Si n-am cuvinte.

  18. Sergiu Simion,

    „Despre onestitatea sociala si piruetele axiologice, deontologice si morale”. Nu e cam mult sa spui de patru ori (cam) acelasi lucru? Nu prea ai proprietatea termenilor. Asta se numeste betie de cuvinte.

    Si apoi sa spui ca d-l Liiceanu e indoctrinat la Stefan Gheorghiu; e o mare magarie, pentru asta nu exista scuza. Nu te scuip, ar fi o risipa.

    ” este vorba despre celebrul „Apel catre lichele”, restul nu au beneficiat de atentie” – alta prostie. Chiar daca nu esti lichea (tu e posibil sa fii) acel text ne privea pe toti. Era nevoie sa insiruie douazeci de milioane de nume ca sa intelegem „andrisantul”?

    s.a.m.d.

    • Stimate Gabarelo,

      Dialogul contradictoriu este o excelenta cale catre progres.
      Cu cateva conditii. Cea mai importanta este sa il asculti pe interlocutor. Tot una importanta este sa argumentezi logic si eventual cu exemple de ce interlocutorul nu crezi ca are dreptate.
      Daca am fi posesorii adevarului absolut, lumea ar fi departe. Dar nu suntem.
      Asa ca, rezultatul unei discutii contradictorii corecte, este fie consolideaza opiniile precedente cu noi argumente, fie ne schimba opinia.
      Daca, in urma unei discutii contradictorii, nu avem noi argumente, dar aceeasi opinie, inseamna ca nu a fost o discutie corecta.

      Din pacate expresia „hai sa iti spun eu cum e” e folosita foarte des la noi, dar mai niciodata insotita de argumente logice si nejignitoare.

      om normal
      cu legaturi la Rm Valcea

      Ps Poate au cazut cateva virgule din text, asa ca le pun aici ,,,,,,,,,,

      • Nu toate dialogurile decurg „corect”. E si asta o realitate. Putem alege sa le continuam sau nu. Fiecare se exprima cum stie si cum poate.

    • Domnule gabarelo ,

      In primul rand suntem in spatiul public si acesta nu este proprietatea dvs personala chiar daca unii v-au pacalit cu aceasta iluzie .
      In acest spatiu public , chiar daca nu va convine , trebuie sa respectati regulile dialogului si comportamentului civilizat , desi altii v-au pacalit ca aveti si aici o derogare ( dar desigur, unde nu este nici Dumnezeu nu cere , si fiecare pasare piere pe limba ei ) .

      In al doilea rand , pe dvs va preocupa in mod special nu filozofia sau problemele civice ci scuipatul , insultele, invectivele, si atacul la persoana predate pe vremuri pe la Stefan Gheorghiu si pe la Baneasa ( le gasiti inventariate aici impreuna cu comportamentul dvs cu tot – http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html).

      Regret ca trebuie sa va dezamagesc , dar din nefericire pentru dvs spatiul public nu este nici mahala , nici satra, desi ati fost pacalit si cu aceasta iluzie .
      In al treilea rand , mi-e teama ca va dezamagesc din nou , dar spatiul public nu este nici un penitenciar formati din detinuti sau o cazarma formata din soldati la care dvs sunteti seful sau gardianul , si pe care puteti sa-i tutuiti , sa-i insultati sau sa-i injurati dupa cum vor muschii dvs anonimi , deci iar v-au vandut unii blana ursului din padure…

      In sfarsit , nu ne cunoastem ( si ca sa fiu sincer nu ma intereseaza absolut de loc cine se ascunde sub pseudonimele de pe aceasta platforma ) dar in mod evident iar v-a mai pacalit cineva cineva ca aveti un drept din nastere sa va trageti de sireturi si sa tutuiti inclusiv pe cei pe care nu-i cunosteti . Din acest punct de vedere aveti o problema grava cu lipsa politetii si bunului simt , deci va trebui sa va limitati aria tutuirii aruncate in eter doar la rudele, prietenii si cunoscutii dvs care va permit acest lucru pentru ca spatiul public functioneaza dupa alte reguli nu dupa cele din ograda dvs.
      In cazul acestei platforme, ati citit probabil cu atentie totul , dar v-a scapat exact esentialul ( se mai intampla ) :

      „ Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor. ”

      In acest caz nu sunteti deloc relaxat , deci din nefericire in cazul dvs a fost incurajat exact contrariul. Deocamdata ati reusit doar performanta sa incalcati regulile acestui site si regulile dialogului civilizat ( e drept, pentru unii aceste reguli sunt un adevarat chin) iar daca ati vrut sa demonstrati ca sunteti un sustinator al domnului Liiceanu ( ceea ce sincer , nu cred pentru ca nu demonstrati de loc ca ati citit articolul initial ) ati reusit exact contrariul .

      Va lipsesc complet argumentele , in schimb va preocupa in mod special insultele, invectivele, si atacul la persoana deoarece in viziunea primitiva a celor ca dvs, dialogul in spatial public trebuie sa fie echivalent cu “stuchitul între mâţe” cum zicea marele Creanga . Deci cititorii acestui site se pot intreba, si pe buna dreptate , cine si ce sunteti dvs daca vi se permite un astfel de comportament nesanctionat in spatiul public si de fapt ce cautati aici ?!

      Aveti ocazia sa le demonstrati pentru ca platforma Contributors.ro v-a oferit si dreptul la cuvant ( care dupa dvs echivaleaza cu dreptul la insulta) si aceasta posibilitate, deci puteti continua acest dialog cu administratorii si moderatorii Contributors.ro. care este sau ar trebui sa fie “ o platforma civica de opinii si analize” , nu de insulte , si care va pot ajuta in demersul dvs de a aratati cititorilor ce statut ( privilegiat ) aveti si cine sunteti cu adevarat . Sanatate.

      • Sergiu Simion,

        Ce raspuns lung, fara sa spuneti nimic! Mi se pare nepotrivit sa invocati lipsa argumentatiei, cand dvs. insiva faceti doar afirmatii fara acoperire.

        V-a marcat institutul „Stefan Gheorghiu”, pareti sa il cunoasteti foarte bine, in fiecare comentariu reveniti la el. De fapt si stilul dvs. mustind de ideologie este tipic; as paria ca aveti o indelungata simbioza cu acea sinistra scoala. Reciti-va comentariul, ati spus de cateva ori acelasi lucru doar la cateva randuri distanta. Ati fost nervos.

        Daca nu il amestecati in mod murdar pe d-l Liiceanu in obsesia dvs., nu aveam nici o treaba, oricum bateti apa in piua. Aveti o epica dilatata si diluata. Nu sunteti convingator, desi pareti activist. Mi s-a parut nedrept ce afirmati, atata tot.

        Cum puteti sa spuneti (mai grav, sa scrieti): „restul nu am beneficiat de atentie”? Evident ca acel „apel” ne privea pe toti, lichele sau nu. Justitia, de exemplu, condamna un vinovat, dar ne intereseaza pe toti, fara sa fim parte directa la proces. E clara reaua dvs. interpretare.

        Ca o paranteza, cred ca stiu cine sunteti in realitate.

        Sunt foarte relaxat, nu am norma la comentat, ca altii.

        Om normal,

        ma surprinde ce spui. Am argumentat cu citate ambele afirmatii.

        Daca ti se pare tolerabila o astfel de afirmatie:

        ” este vorba despre celebrul „Apel catre lichele”, restul nu au beneficiat de atentie” nu cred ca avem ce dialoga.

        Nu sunt adeptul injuriilor, de nici nu fel, dar unii oameni nu pot fi treziti la realitate decat cu niste cuvinte mai tari.

        De fapt, stiu ca ma insel, de obicei nu pot fi treziti nicicum. Dar macar se enerveaza si isi dau arama pe fata, vezi cazul de mai sus.

        La mine e doar un impuls, o rabufnire in fata nedreptatii. Desi mai folosesc cuvinte dure (doar ca raspuns, precizez), o fac doar ca o reactie la rautati si mai mari si gratuite.

        Scuze.

  19. Aristotel spunea ca sclavii sunt sclavi prin natura lor. Deja este un loc comun faptul de a-i considera pe cei mai multi oameni traitori in civilizatia vestica drept sclavi – eventual chiar sclavi fericiti, dupa titlul unei carti de acum cativa ani. Sclavul modern este omul care are nevoie de altcineva pentru a-i organiza viata, de cineva care sa-i spuna ce sa faca si cum sa faca. Acesti oameni simt nevoia naturala a unei protectii. In schimb, oamenii care – tot potrivit lui Aristotel – sunt prin natura lor liberi (adica au ragaz – dupa cum sublinia candva Al. Baumgarten) au nevoie de libertate. Diferenta dintre civilizatia noastra si cea de pe vremea lui Aristotel este ca atunci deveneai sclav printr-un concurs de imprejurari pe care de principiu nu-l puteai influenta sau controla. De aceea si dl. Boia are dreptate, si dumneavoastra, domnule Liiceanu, aveti dreptate: unii oameni au nevoie in mod natural de protectie, iar altii de libertate. Dar, avem nevoie de libertate pentru ca oamenii sa traiasca potrivit naturii lor, iar acest deziderat este garantat doar de statul liberal; statul protectionist transformându-ne pe toți în sclavi.

    Cu stima,
    Eduard Jürgen Prediger

    • De ce sa fim sclavi, de ce sa avem nevoie de altcineva pentru a ne organiza viata, de ce sa spuna altcineva ce sa facem si cum sa facem? Nici o “incantaţie magică” nu va deschide uşa inchisorii. Libertatea este ceva mult mai simplu şi mai la îndemână.
      Paul Ferrini spune “Tu nu esti o victima a lumii, ci esti cel care detine cheia spre libertate”.

      Cred ca cel mai mult conteaza modul fundamental de conştientizare, atitudine si acţiune… de a ne sti rolurile in viata, de a constientiza puterile noastre creative, de a fi întotdeauna constienti de instrumentele pe care la avem la dispozitie.
      In primul rand ca nu exista asa ceva ca un creator handicapat (in inima nostra e dragostea care dă naştere tuturor miliardelor de fiinţe din univers), asa ca jocul acesta de a fi un astfel de creator handicapat trebuie sa inceteze, apoi… cum mai spune Ferrini: “Trebuie să încetaţi de a mai pretinde că nu vi s-au dat instrumentele potrivite. Trebuie să luaţi lutul şi să-l prelucraţi.”

      Ne place să sclavi/prizonieri, sa fim „victime inocente”, iar problema e ca victima inocentă nu va admite niciodată că are instrumentul necesar pentru a se extrage din suferinţă, deoarece, de îndată ce admite că are acest instrument, ea încetează de a mai fi victimă.

      Discutia aceasta despre Libertate vs Protectie, se leaga cumva, dupa parerea mea, de o alta discutie Legea Constientizarii vs Legea Atractiei, pt ca suferinta este rezultatul utilizarii intrumentelor necorespunzatoare, este un rezultat direct al utilizarii mintii fizice pt a rezolva atat modul prin care putem face ca ceva sa se intample cat si de a-l crea propriu-zis, rolul mintii fizice nefiind acela de a controla realitatea exterioara.
      Legea Atractiei afirma ca atragem sincronistic (“ca prin minune”) din exterior ceea ce rezoneaza cu gandul din interior.
      De ce ar fi necesara implicarea în mod intenţionat în crearea realitatii prin vizualizarea si energizarea viitorului dorit?
      De ce fiind pur şi simplu conştienţi, non-anticipativi, şi având o vibratie sufleteasca mai inalta, nu e de ajuns ca totul sa mearga.
      „Vizualizarile” si „energizarile” acestea ne pot duce in teritoriul lipicios al magiei negre, iar dacă sunt făcute prea des, prea intens şi prea egoist (cu o frecventa mai joasa deoarece, conform teoriei vibratiilor gandurilor, altruismul este o vibratie mai inalta)…. nu e bine deloc.

      Nu sunt atrasa de aceasta Lege a Atractiei, dupa cum nu sunt de acord nici cu aceasta armă psihologică periculoasă („the stepchild of CIA/MK ULTRA human cybernetics research and development”), acest instrument perfid de manipulare, acest mod de utilizare perversă a puterii cuvântului, acest sistem comercial bazat pe machiavelica idee că scopul scuză mijloacele.
      Sunt atrasi de treaba asta în special indivizi interesati să îi controleze pe ceilalţi, fie din frica obsesivă de a nu ajunge ei însisi să fie manipulati, fie dintr-o avidă dorinţă de putere şi succes material.
      Asadar, iata ca exista un “sistem care permite să învăţăm paşii prin care putem ajunge la un obiectiv, indiferent de natura acestuia”.

      Usor de zis “decat dependent de „oala cu carne”, mai bine flămând pe drumurile libertății”, insa pt a fi cu adevarat si un „om liber care s-a pus în slujba protecției tuturor”, un om care „își propune să se bată pentru libertate”, cum spune dl Liiceanu, ar trebui ca sa ne cultivam constiinta principala, ar trebuie ca nu ego-ul să detina puterea, ci noi sa fim comandantul propriei noastre aeronave, EU, nu alti eu, nu copilotii.

  20. Conceptul de Libertate se bazează pe Înțelegere.
    Libertatea este O STARE.
    Constat că sunt sau nu sunt Liber !
    Dacă mă raportez la Cultura Umanistă atunci faptul că cineva îmi restrânge aria mea de manifestare ca Persoană îl interpretez ca pe o privare de Libertate. Dar mai întâi trebuie să-mi dau eu seama, să Înțeleg că restricția este reală.

    Comuniștii anulează posibilitățile prin care Oricine ar putea ajunge la Înțelegere deci Ei oferă Libertatea completă de a deveni proprii noștri Temniceri.

    Capitaliștii permit existența tuturor posibilităților prin care Eu pot ajunge la Înțelegere deci Ei îmi oferă Libertatea de a mă descurca într-un Uriaș Labirint al Cunoașterii din care am toate șansele de a nu ieși Niciodată devenind astfel propriul meu Temnicer.

    Soluția stă în Remanența Rezilientă a Culturii Umaniste !
    Un copil care s-a născut și s-a educat în Comunism va căpăta starea de libertate prin același comportament ca și cel născut și educat în Capitalism: prin absorbirea Culturii Umaniste la care poate accede.
    De aceea orice gest pe care un Om de Cultură din Comunism sau din Capitalism îl face pentru a minimiza pierderea de Cultură Umanistă este o șansă în plus pentru asigurarea Stării de Libertate.

  21. Pentru Q
    (26/02/2014, 14:48)
    Nietzche a spus: “Apogeul culturii e diferit de cel al civilizaţiei ; nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi cu privire la antagonismul extrem dintre cultură şi civilizaţie. Marile momente ale culturii au fost mereu, din perspectivă morală, vremuri de corupţie; în schimb epocile dresajului animal intenţionat şi silit al omului (“civilizaţie”) au fost vremuri de intoleranţă pentru naturile cele mai spirituale şi mai semeţe. Civilizaţia vrea altceva decât cultura: poate ceva contrar . . .”

    Eu NU ii cred pe cei din Partidul Comunist Chinez, care au spus ca „Nu se poate face nimic semnificativ fără minciună” si care nu si-a schimbat absolut deloc atitudinea fata de nimeni.

    Uitati-va cum de aproape 15 ani PCC tortureaza, recolteaza organe pe viu si ucid prizonierii de constiinta (tibetani, uiguri, practicanti Falun Dafa) si asta doar pt ca acestia promoveaza adevarul, compasiunea si toleranta, iar ei indeamna la minciuna, ura si lupta. (http://apel.falundafaromania.net/)

    Înşelăciunea şi minciunile au jucat si joaca in continuare un rol foarte important în obţinerea şi menţinerea controlului de către PCC.
    Când violenţa devine insuficientă pentru menţinerea controlului, PCC recurge la înşelătorii şi minciuni care servesc la justificarea conducerii prin violenţă, sau la mascarea adevărului.

    Cel mai infam exemplu este persecuţia împotriva intelectualilor, din 1957. Partidul Comunist Chinez a făcut apel la intelectuali, cerându-le părerea sinceră, într-o chestiune legată de salvarea/binele ţării, pentru ca mai apoi să-i eticheteze drept „politicieni de dreapta” şi să-i persecute, folosindu-le discursurile drept dovadă a „crimelor”. Când s-au ridicat voci care au criticat această persecuţie drept o conspiraţie sau „un complot din umbră”, Mao Zedong a susţinut public: „Nu este un complot din umbră, ci strategie deschisă”.

  22. trăiască e-lefteria!

    Daca dnul Liiceanu iar ne-a pomenit de greci, asa cum se si cuvine, si pt. care i-o multumim din nou, sa o luam pe bunul drum pe care dinsul il foloseste metodic si implicit ni-l recomanda, cel al etimologiei, – aflam astfel rapid ca o forma, de regula nedorita, a libertatii, una negativa deci, este si cea pecuniara:
    a fi lefter=a fi liber de bani…

    Lefter vine deci de la eleutheria, sau – in greaca (mai) noua, pare-mi-se – elefteria.

    Grecii antici foloseau doi termeni pt. libertate, sus-numita elfterie/eleutherie, precum si autonomia.
    Primul termen se referea la libertatea interna a polis-ului, de pilda cea fata de un tiran, in timp ce al doilea se raporta la libertatea externa a polis-ului, fata de alte polis-uri, respectiv fata de straini.
    (autos=insusi, nomos=lege; deci drepturile cetatenilor se raportau la legea interna, proprie polis-ului lor si independente de legile altor polis-uri).
    Ar mai fi si un al treilea termen, an-archia, dar si asta pagubos, ba chiar mult mai rau decit lefteria.

    Putem aplica acest dublet al libertatii tocmai la actuala situatie dramatica din Ucraina, pe care dnul Liiceanu o aminteste in finalul textului sau:
    ucrainienii au izbutit acum sa ajunga la elefterie (ex-presedintele a fugit, a fost izgonit), ramine insa de vazut in ce masura vor reusi sa atinga si o autonomie, fata de Rusia lui Putin, desigur – f. dificila chestie, Rusia e al naibii de aproape, UE-ul se cäcäie, nu indrazneste sau nu stie ce sa faca, iar americanii isi freaca palmele desigur, ca in sfirsit se mai clatina ceva pe-acolo, in marea Rusie.

    Sa inchidem tema cum se cuvine, adica tot cu grecii, – cam asta a ramas azi din renumita dubla libertate greceasca:
    domnisoara Elephteria Elephteriou
    http://www.youtube.com/watch?v=isPtzi5cxBg
    Ma retin in a aprecia daca domnisoara E.E. e total libera de talent muzical/artistic, dar de rochie lunga sau de pantaloni e in orice caz libera – macar atita!

    Multumind din inima dnlui Liiceanu, ca scrie asa de bine, pentru noi si in numele nostru,
    ramin cu stima,
    Radu Pavalache / Bavaria – 2.3.2014
    //

  23. Dle Liiceanu, m-ati facut sa plang, desi sunt un om in varsta. Incerc sa nu mai disper. Comentariile pe care le-ati starnit (atat de multe !?!) mi-au incalzit inima. Multumesc autorilor lor. Parca nu ma mai simt atat de „ciudat”, asa cum m-am simtit toata viata.

  24. 1. Setea de libertate
    Este suficient să fii în siguranță, fără a fi și liber? Te poți simți liber, fără să fii protejat? Se poate una fără alta? Ce libertăți poate sau trebuie să-mi ofere statul ? Ce obligații are statul față de mine ? Ce obligații-responsabilități am eu față de stat? Necesitate, protecție, libertate, responsabilitate, demnitate, adevăr, dreptate . Este necesar să fii liber : să poți vorbi deschis cu oricine, să-ți poți exprima liber opinia,să poți alege profesiunea, să te poți duce unde dorești, să râzi cănd ai poftă, să poți discuta orice cu oricine, oricând și oriunde, să nu- ți fie frică de oamenii cu uniforme pentru că ei au obligația să te apere, iar tu ai obligația să-i respecți, să te poți opune dacă ceva ți se pare nedrept,necinstit sau mincinos ? Nevoia de protecție este la nivelul 2 al piramidei nevoilor umane a lui Maslow , conține siguranța corpului, ocupația, resursele, proprietatea(grav afectată în comunism). La nivelul 1 sunt nevoile fiziologice; nivelul 3 apartenența conține relațiile familiale, de prietenie; nivelul 4 conține stima de sine, respectul față de alții, recunoașterea de către alții(grav afectate în comunism) ; nivelul 5 conține realizarea sinelui prin capacitățile potențiale ,creativitate,spontaneitate,rezolvarea problemelor. Nevoia de libertate o prețuiești întotdeauna atunci când nu o ai. În antichitate o bună parte din sclavi nu vroiau să fie eliberați, tocmai pentru că se simțeau protejați având locuință, hrană,siguranța propriei vieți, posibilitatea întemeiereii unei familii cu condiția servirii stăpânilor. Libertatea s-a obținut greu întotdeauna cu sacrificiul oamenilor prin sângele vărsat pe câmpurile de luptă sau în piețele de obște. În secolul XX în Europa, legănul civilizației occidentale, au apărut două ideologii monstruoase ,ce au generat două sisteme politice autoritare totalitare : fascismul și comunismul care au oprimat în mod extr em libertățile oamenilor. Oamenii au fost manipulați de o propagandă deșănțată cu lozinci populiste despre superioritate rasială sau ideologică, promisiuni hegemonice de stăpânire a lumii, PROMISIUNI MINCINOASE DE BUNĂSTARE ȘI PROTECȚIE INDIVIDUALĂ ȘI FAMILIALĂ.Principiile morale umaniste : adevărul, dreptatea, libertatea,altruismul, responsabilitatea, compasiunea, onestitatea, respectul, devotamentul, au fost mereu încălcate de activiștii comuniști, sau deturnate de la conținutul lor, prin folosire demagogică abuzivă și fiind în contradicție flagrantă cu ceea ce se întâmpla în viața socială reală . În comunism valorile morale creștine iubirea, iertarea, smerenia, cumpătarea, mila au fost criticate și denigrate, mulți preoți au fost pedepsiți cu închisoarea sau persecutați, bisericile au fost închise sau dărâmate. În schimbul PROTECȚIEI oferite cu generozitate de Conducător și de clasa politică de acoliți și parveniți, oamenii au trebuit să execute neabătut ordinele Conducătorului . În comunism oamenilor le-au fost distruse libertățile fundamentale individuale : de exprimare, de întrunire, de proprietate, de liberă circulație, democrație multipartidică, alegeri libere . MĂ DOARE SUFLETUL ȘI ÎMI ARDE INIMA CĂND AUD CĂ 40% DIN CONAȚIONALI REGRETĂ DICTATURA COMUNISTĂ ȘI DECLARĂ CĂ PE VREMEA ACEEA A FOST MAI BINE PENTRU CĂ ERA DE LUCRU ȘI AVEAI CE MÂNCA ! Acesta să fie adevărul : NEVOIA DE PROTECȚIE SĂ FIE MAI PRESUS DE SETEA DE ADEVĂR, DREPTATE, LIBERTATE ? În mod sigur acest răspuns dureros este o acuzație stângace a acestor oameni împotriva POLITICIENILOR PENTRU UN LUCRU ESENȚIAL PE CARE ACEȘTIA TREBUIAU SĂ-L FACĂ VREME DE 25 DE ANI ȘI NU L-AU FĂCUT- CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ! Cele mai mari abuzuri din comunism cred că au fost : 1/ Atac împotriva dreptății . În represiunea comunistă au fost pedepsiți pe nedrept cu închisoarea , deportați, strămutați, cu domiciliu obligatoriu două milioane de oameni. Acești oameni s-au exprimat și au avut o atitudine fățișă împotriva comunismului , au luptat pentru libertate de opinie, dreptul de a avea mai multe partide, dreptul de alegeri libere, dreptul la proprietate, dreptul de a se opune colectivizării forțate, dreptul de a citi orice carte. http://www.memorialsighet.ro/ http://martirii-inchisorilor.blogspot.ro/ http://www.fenomenulpitesti.ro/ http://www.tvrplus.ro/emisiune-memorialul-durerii-o-istorie-care-nu-se-invata-la-scoala-134 Foarte mulți dintre aceștia au murit în închisori, sau imediat după ce au ieșit din închisori, ca o consecință directă a regimului de exterminare, iar familiile acestora au fost persecutate ani și ani de zile. În România în perioada 1944 – 1962 a existat o rezistență și o opoziție anticomunistă armată care a fost reprimată cu cruzime . http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezisten%C8%9Ba_anticomunist%C4%83_din_Rom%C3%A2nia http://www.miscarea.net/Brisca.htm 2/ Atac împotriva adevărului și a libertății de opinie , politica „ pumnului în gură”,dacă spuneai ceva împotriva regimului erai pedepsit. Cu consecința folosirii minciunii și a înșelăciunii , limbajul dublu, dedublarea personalității și a comportamentului . 3/ Venituri exagerate și privilegii multiple pentru clasa politică de activiști comuniști și a aparatului de represiune,de supraveghere și de pedepsire din miliție, securitate și justiție. 4 /Propaganda, populismul, lozincile de laude și osanale,demagogia . Cultul deșănțat al personalității conducătorului N. Ceaușescu. Nerușinarea, tupeul și obrăznicia cu care activiștii comuniști obligau oamenii să aclameze , să iubească Conducătorul și să slăvească partidul comunist . M-au contrariat și m-au indignat foarte mult timp și în mare măsură apatia și inerția oamenilor, precum și lipsa unei mișcări organizate de disidență și de opoziție activă față de abuzurile comunismului. DOMNULE PROFESOR GABRIEL LIICEANU , DA , ÎI ADMIR, ÎI RESPECT PROFUND ȘI ÎI IUBESC PE ACEȘTI AGENȚI AI LIBERTĂȚII : TOȚI EROII MARTIRI AI ÎNCHISORILOR COMUNISTE, Grigore T. Popa, Iuliu Maniu,Corneliu Coposu,Adriana Georgescu,Lena Constante, Harry Brauner,Ion Negoițescu, Nicolae Balotă, Ion Desideriu Sârbu, Teohar Mihadaș, Adrian Marino, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu,Dumitru Banu,Ion Caraion,Mircea Vulcănescu,Costantin Noica,Dinu Pillat,Nicolae Steinhardt , Mina Dobzeu,Alexandru Paleologu,Sandu Tudor,Alexandru Ivasiuc,Dumitru Țepeneag,William Totok,Ion Vianu,Mihai Botez, Paul Goma,Vasile Paraschiv,Victor Frunză,M.Nițescu,Ionel Cană,Gheorghe Brașoveanu,Oana Orlea,Ion Caraion,Doina Cornea,Ion Brătianu,Radu Filipescu,Dumitru Iuga,Dorin Tudoran,Bujor Nedelcovici,Ana Blandiana, Dan Deșliu,Mihai Stănescu,Gheorghe Calciu Dumitreasa,Gheorghe Ursu,Hertha Muller,Richard Wagner,Dumitru Mazilu,Marian Bia,Mihai Torje, Marin Brâncoveanu,Marian Lupu,Marius Oprea,Sorin Matei,Caius Dobrescu,Sergiu Ștefănescu,Ileana Mălăncioiu,Tia Șerbănescu, Liviu Babeș, Mircea Dinescu,Liviu Cangeopol,Dan Petrescu,Mariana Marin,Petre Mihai Băcanu,Mihai Creangă,Anton Uncu,Gabriel Andreescu,Cassian Maria Spiridon,Noel Bernard,Vlad Georgescu,Emil Georgescu,Monica Lovinescu,Virgil Ierunca și toți oamenii de la Radio Europa Liberă precum și alții pe care nu-i cunosc ȘI CARE AU LUPTAT PENTRU LIBERTATE. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia_disiden%C8%9Bei_anticomuniste_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia http://www.europalibera.org/section/rfe_archive/645.html
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Greva_minerilor_din_Valea_Jiului_din_1977
    http://www.revista22.ro/greva-minerilor-din-valea-jiului-1977-1051.html
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Bra%C8%99ov
    http://www.revista22.ro/revolta-muncitorilor-din-brasov-1987-702.html

  25. La libertad es el derecho de hacer lo que no perjudique a los demas / Libertatea este . . . dreptul de a face ceea ce nu aduce prejudiciu celorlalti (Henri Lacardaire).

    Din punctul meu de vedere cel mai elocvent exemplu pentru ceea ce inseamna „libertate” il gasim la camasa de zale. Daca o camasa de zale talia 44 este imbracata de o persoana de talia 48, va exista o tensiune care va lasa foarte putine zale sa beneficieze de libertate.
    Daca in schimb o luam si o aruncam intr-un colt, se produce acel efect numit „innabusire” care lasa tot la fel, putine zale in stare de libertate.

    Omul este o „fiinta sociala”. Afara din acest sistem, moare. Un alt elocvent exemplu il regasim la cultura de grau. Daca sadesti un bob de grau, izolat, el nu va rodi. Nu rodeste decat in lan, ceea ce numim „infratire” fiind una din „cheile succesului”. „Om” inseamna in acelasi timp si individul si specia. Trebuie sa facem diferenta intre „liber” si „slobod”. Un caine nu este liber cand ii dam drumul din lesa si nici cand il abandonam pe strada ci este „slobod”. Omul nu poate fi liber doar „de forma” (fizic) sau doar „de fond” (mental), ci este liber doara daca le cumuleaza pe amandoua (si forma si fondul). Mult mai mult gasim explicat in varianta spaniola a notiunii de „demnitate” (varianta in romaneste este extrem de
    saraca, iar alte limbi le cunosc mai putin) http://es.wikipedia.org/wiki/Dignidad .
    Eu nu sunt mai liber daca sunt mai bogat decat azi, si nici mai putin liber daca as fi mai sarac (si, vorba lui Creanga, „sarac ca anul asta, ca anul trecut si ca . . . de cand sunt, n-am fost niciodata). „Libertatea” ti-o da doar „cunoasterea”, iar „cunoastere” nu poate insemna altceva decat „a vorbi, a trai in „cunostinta de cauza” (a intelege pe ce lume traiesti).

    Nu-ti serveste daca te comporti ca vreunul din cei doi „eroi” ai Divertis-ului, unde unul era extrem de trist pentru ca isi imagina ca a pierdut o imensa suma de bani, iar altul era foarte bucuros pentru ca isi imagina ca a gasit-o el. Cel mai mult servesc cuvintele lui Cratilos:
    „Lo mejor es no decir nada sino señalar con el dedo / Cel mai bun lucru este sa nu spunem nimic ci să indicam cu degetul”, cuvinte spuse acum mai bine de 2500 de ani, sau cele spuse vreo 500 de ani mai tarziu de catre cel caruia i s-a atribuit „nike-name”-ul de Isus si care-si invita a lui contemporaneitate sa nu emita concluzii pe baza de „reprezentare mentala” (icono) ci pe baza de „informatie obiectiva”, pe baza de ceea ce „Ayn Rand a numit (1980 de ani mai tarziu decat Isus) „Obiectivism”.

    Este foarte adevarat ca intre „libertate” si „foame” (spre un exemplu) exista o corelationare, venita mai ales din aceea ca pentru a fi un om liber conditia primordiala este sa existi, iar „foamea” este unul din „atributele” aflate la partea de la baza a piramidei lui Maslow. Libertatea este mai inainte de orice o „stare de spirit”, o „stare sufleteasca”. „Setea” (necesitatea, tendinta) acestei libertati eu o asemui acelei sete pe care o manifesta acul busolei de a cauta nordul magnetic.

  26. Buna dimineata, Domnule Liiceanu,
    Doresc sa va multumesc pentru seara culturala la care am fost martora aseara, la Facultatea de Drept. A fost, in ceea ce ma priveste, o evadare din cotidian, un moment special, la care rar am sansa sa particip. M-am simtit din nou la scoala, ca un discipol in fata unui maestru, care a reusit sa imi ofere cateva minute de libertate spirituala.
    Cu sinceritate,
    Mona Haghighi

  27. Nimic nu e perfect. Nici macar raul. Nici opresiunea. Binele este un defect a raului, iar libertatea este o discontinuitate a opresiunii. Totul este sa fii in asteptare permanenta cu urechile ciulite si cu simturile ascutite in astepaterea aparitiei celei mai mici fisuri in construcţia raului si opresiunii, care vrea sa para perfecta. Totul e sa ai dicernamantul, dar mai ales curajul de a distinge raul in spatele mastii binelui, opresiunea sub masca libertatii. Si sa spui la timpul potrivit lucrurilor pe nume.
    Dar cati dintre noi sunt in stare de asa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro