AcasăAutoriArticole adaugate de către Ioana Bara-Bușilă
Ioana Bara-Bușilă
1 ARTICOLE
0 COMENTARII
Ioana Bara-Bușilă este jurist internaţional, cu expertiză în drepturile omului și drept european. După obținerea Licenței în Drept și a unui Master 2 în Drept Internațional și European, ambele de la Universitatea din Toulouse, pe parcursul carierei ei a intervenit atât în sectorul public cât și în cel privat, dobândind o experiență profesională foarte diversă.
Astfel, în calitate de consilier pentru administrația centrală și pentru companii multinaționale, ea a gestionat numeroase proceduri precontencioase și contencioase, la nivel național și internațional (în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Centrului internațional de soluționare a litigiilor de investiții - ICSID, a instanțelor naționale din România). Lucrând la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ea a fost responsabilă pentru susținerea activității judecătorilor privind presupusele încălcări ale drepturilor omului.
În prezent, având un interes deosebit pentru drepturile copiilor în mediul digital, ea își propune să contribuie la creșterea conștientizării faptului că este nevoie de introducerea unei educații digitale, integrată în obiective didactice clare, și de instrumente juridice adaptate, astfel încât tinerii să poată beneficia la maximum de oportunitățile pe care le oferă internetul și noile tehnologii.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.