joi, noiembrie 7, 2024

Avatarurile Occidentului. De la „The Wall” (Pink Floyd, 1979) şi „Mr. Gorbachev, Tear Down This Wall!” (Reagan, 1987) la „Walls Work” (Trump, 2019)

Puncte cheie:

  • Preşedintele american Donald Trump va decreta „starea de urgenţă naţională”, pentru a putea imediat autoriza, fără aprobarea Congresului, construirea Zidului la graniţa cu Mexicul, din fondurile bugetare ale Departamentului Apărării (se pare că ideea nu fusese acceptată de fostul secretar al Apărării, Jim Mattis, care a demisionat în decembrie anul trecut);
  • În Discursul recent despre Starea Naţiunii, Trump a afirmat că „Walls Work and Walls Save Lives”, adică o totală inversare a discursului port-drapel al SUA din epoca de glorie, când America şi Occidentul fascinau şi inspirau generaţia tinerilor est-europeni ai anilor 80 prin promisiunea deschiderii, a valorilor liberale şi globalizării iar preşedintele Ronald Reagan rostea, în Berlinul de Vest, pe 12 iunie 1987, faimoasa frază „Mr. Gorbachev, Tear Down This Wall!”[1] (recunosc că fac parte din generaţia celor care scapă o lacrimă şi astăzi, după 32 de ani, când revăd imaginile din epocă, încărcate de speranţă şi entuziasm, inclusiv cele de la căderea Zidului Berlinului, de doi ani mai târziu, secvenţe mari ale istoriei, cu atitudini politice demne şi evenimente care ne-au schimbat tuturor vieţile);
  • Astăzi, situaţia pare inversată cu 180 de grade iar preşedintele SUA pledează nu pentru dărâmarea zidurilor, ci pentru construirea lor! Care va să zică „zidurile sunt bune, zidurile funcţionează şi salvează vieţi”. În timpul Războiului Rece de ce nu erau bune? Era doar ipocrizie? Când manipula preşedintele SUA, atunci sau acum?;
  • Avatarurile Occidentului par că se reflectă simbolic în această uriaşă, flagrantă, strigătoare la cer transformare a discursului politic american şi în raportarea total schimbată la un concept-cheie din ultimele decenii, Zidul;
  • Congresul a aprobat 1,3 miliarde de dolari pentru construirea unor porţiuni de gard, dar Trump are nevoie de 5,7 miliarde de dolari pentru a-şi face Zidul de care crede că depinde realegerea sa ca Preşedinte, anul viitor. Este atât de evident şi de meschin acest calcul politic şi electoral încât nu mai are sens să dezvoltăm. În 2016 a făcut o promisiune pentru alegători cu minte puţină şi, dacă Zidul nu poate fi arătat până în noiembrie anul viitor (măcar o parte din el, o butaforie, ceva), tractoriştii, şoferii de tir şi fermierii cu gâtul ars de soare (li se mai spune rednecks) din statele sudice o să stea acasă la vot, necăjiţi că Trump i-a păcălit;
  • Pe un palier mai amplu de analiză, în cei 40 de ani de la mega-hitul The Wall al britanicilor de la Pink Floyd (colosal impact în Europa şi în societăţile totalitare, în special printre tineri) la Walls Work al lui Trump, trecând prin excepţionalul Mr. Gorbachev, Tear Down This Wall! al lui Ronald Reagan (culmea, Trump pretindea acum câţiva ani că Reagan este un model de preşedinte pentru el!) Occidentul a parcurs un lung proces de transformare a sensibilităţii politice a masei critice, de la cultura politică liberală spre mentalitatea protecţionistă, iliberală, de la libertăţi la ziduri şi de la integrarea în spaţii libere la închidere şi reintroducerea controlului la frontiere (în esenţă, pentru asta au votat britanicii Brexitul), ceea ce decumpăneşte şi ne lasă în faţa unor întrebări fără răspuns privind direcţia în care se îndreaptă lumea în care trăim.

*

Neputând convinge Congresul să-i dea cei 5,7 miliarde de dolari pentru ridicarea Zidului de care crede că are nevoie pentru a fi reales anul viitor (ci doar 1,3 miliarde pentru câteva porţiuni de gard), Trump va recurge la artificiul tehnico-politic (permis de lege, se pare) al decretării „stării de urgenţă naţională”, urmat de autorizarea imediată a utilizării fondurilor bugetare ale Pentagonului pentru construcţia Zidului de la frontiera cu Mexicul. Fostul secretar al Apărării, Jim Mattis, excludea varianta ca Departamentul pe care îl conducea să construiască Zidul din fondurile proprii, spunând sec că asta nu e treaba Armatei SUA. A demisionat în decembrie anul trecut. De bună seamă, interimarul de acum şi cel care va fi numit curând la Depart”amentul Apărării se va supune acestui ordin al preşedintelui.

Spectacolul politic pe care ni-l oferă astăzi Trump este jalnic. Nimic nu pare mai ipocrit decât dorinţa acestui histrion de a fi reales în noiembrie anul viitor. Fireşte, Zidul nu rezolvă problema migraţiei ilegale, aşa cum Zidul Berlinului nu a protejat şi nu a salvat comunismul şi mai ales nu i-a împiedicat pe est-europenii care voiau cu adevărat să fugă în Vest să o facă. Dimpotrivă, zidurile cresc tentaţia de a fi trecute, depăşite, evitate, direct sau indirect.

S-a discutat inutilitatea asta de nenumărate ori în Statele Unite iar experţii din poliţie şi administraţie publică au arătat că Zidul e un infantilism politic, un instrument electoral de păcălit alegători cu minte puţină, „bigoţii lui Trump”. Traficanţii de persoane şi cei care planifică pătrunderea ilegală pe teritoriul SUA vor găsi alte metode (circulă deja pe Internet variante, dar nu e rolul acestui articol să le menţioneze). În inteligenţa populară există o vorbă – lacătele nu sunt pentru hoţi.

Nici nu are rost să mai discutăm despre Zidul lui Trump. Alte lucruri sunt mai interesante şi mai grave, iar acestea se petrec într-un plan mai profund, al sensibilităţii (culturii) politice occidentale, americane şi nu numai. Se prăbuşeşte o lume şi apare alta. Un întreg sistem de gândire, bazat pe deschidere, valori liberale şi globalizare pare că este treptat dislocat de un bloc masiv de ură, frustrare, xenofobie, naţionalism stupid şi submediocritate intelectuală.

În general, nivelul politic este în scădere accelerată în democraţiile occidentale şi în Europa Centrală, cu unele excepţii. Nu e vorba numai de Trump aici şi de predecesorii săi din deceniile sau secolele trecute. Uitaţi-vă ce lideri politici jalnici au britanicii astăzi şi ce lideri inteligenţi şi cultivaţi aveau acum 50, 100 sau 150 de ani. Uitaţi-vă la caricaturile de lideri politici ai Italiei de astăzi, un triumf total al neamprostiei în democraţie (cam ca la noi), „emanciparea” politică a omului ne-educat, ne-şlefuit, ne-trecut prin lecturi şi ajuns la putere (în fine, italienii au găsit şi au pus până la urmă o păpuşă universitară în fereastră, dar puterea nu e la domnul profesor şi avocat, ci la liderii de partide ai coaliţiei). Şi exemplele pot continua.

În anii 30, o parte a Europei i-a mai crezut o dată pe aceşti lideri care vorbeau „pentru popor”, pe limba poporului, „în sfârşit unii care spun lucrurilor pe nume”, care erau anti-sistem,  şi a ieşit un dezastru, o tragedie. Şi, din nefericire, nu au murit sub bombe numai cei ce i-au votat pe liderii naţionalişti şi populişti, „hotărâţi şi adevăraţi bărbaţi”, dar au mai murit pe lângă ei milioane de nevinovaţi iar cel puţin o generaţie ulterioară a fost distrusă şi traumatizată. Nu tot ce zboară se mănâncă, pare să fie lecţia politică amară a Europei interbelice, uitată astăzi în tot mai multe democraţii ale lumii occidentale.

Acum, să privim lucrurile şi altfel. Haideţi să presupunem că Trump nu e chiar atât de prost încât chiar să creadă că zidurile funcţionează. Ştie şi el, de bună seamă, că se pot săpa tuneluri, că se poate veni cu bărcile din larg (de ce nu face Grecia un zid?) sau, mai nou, că circuitul se va schimba şi vor intra prin Canada. Va face un zid şi la graniţa cu Canada? Nu, evident nu îi mai trebuie, dacă obţine al doilea mandat va abandona tema şi se va apuca de altceva.

Dar, chiar şi dacă admitem că toată povestea cu zidul e doar electorală, doar pentru 3 noiembrie 2020, şi nu crede o iotă din ceea ce spune (ceea ce măcar l-ar salva pe el din punct de vedere intelectual, nu şi pe alegătorii lui), tot nu e în regulă. Dacă democraţia americană ajunge să funcţioneze pe niveluri atât de înalte de ipocrizie electorală, tot un eşec se numeşte iar perspectivele lumii în care trăim tot ameninţătoare rămân. Căci oare ce mai putem crede cu adevărat din ceea ce spune? Ce este electoral şi ce este real din discursurile lui Trump? Oare şi abordarea sa faţă de Venezuela (am salutat poziţia lui Trump de recunoaştere a opozantului lui Maduro ca preşedinte interimar) tot electorală este? Şi negocierea cu Kim Jong Un, şi promisiunea denuclearizării peninsulei coreene, tot electorale sunt? Şi promisiunea de respectare a articolului 5 din Tratatul NATO, tot electorală este?

Îmi veţi spune că sunt naiv, că tot ce spune un politician este electoral, că în era populismului nu se mai poate face distincţie între discursul cu funcţie electorală şi discursul din convingere. Aici pare că intrăm în capcana democraţiei. Alegerile se câştigă, desigur, cu promisiuni. Cine nu promite nimic, nu câştigă. Apoi, în principiu, trebuie „să livrezi”, să îţi respecţi promisiunile electorale (măcar pe cele mai reprezentative, iar Zidul a fost cu siguranţă emblema campaniei lui Trump) dacă mai doreşti să fii reales.

Da, ştim aceste axiome ale jocului politic, dar asta nu înseamnă că trebuie să promiţi prostii în care nici tu nu crezi, doar pentru că îţi desconsideri alegătorii sau chiar ştii cu siguranţă că doar cu prostii ai putea fi ales. Cercul vicios în care se va intra va fi catastrofal pentru calitatea democraţiei. Deja în Congresul SUA au apărut democraţii intraţi la „jumătatea mandatului”, cu nişte discursuri de care orice om raţional se sperie, pentru că sunt reflectarea în oglinda socialismului isteric a fenotipului Trump. Par veniţi exact pentru a-l ajuta pe Trump să fie reales.

Dilemele radicalizării ideologice par absolut de netrecut pentru cei moderaţi, echilibraţi şi raţionali. Nu de zidul lui Trump mă tem, ci de semnificaţiile şi consecinţele lui, de care depind calitatea şi responsabilitatea globală a democraţiei americane şi, implicit, securitatea şi prosperitatea regiunii de frontieră în care ne aflăm. Căci aici sigur nu ne va face Trump un zid care să ne ferească de expansiunea Marilor Puteri care vin de la Răsărit.

NOTE_________


[1] https://www.youtube.com/watch?v=7NjNL4Nsa4Q

Distribuie acest articol

176 COMENTARII

  1. Lipsește un mic detaliu: Zidul de la Berlin era destinat să țină oamenii înăuntru, era zid de închisoare. Zidul sau gardul de la granița cu Mexicul nu e destinat să-i țină pe americani înăuntru.

    • @Harald

      Desigur, gardul de la granita SUA-Mexico este destinat sa-i tina pe mexicani afara. In urma caderii cortinei de fier, europenii din vestul continetului s-au confruntat cu problema migratiei ilegale din fostul bloc de la Varsovia (inclusiv cu mafiile, criminalitatea organizata, etc). Italia, Austria, Germania aveau destule motive sa invoce ridicarea unui zid de 5 metri inaltime, asa cum doresc conservatorii americani sa faca la frontiera lor din sud. Europenii din vestul continentului insa au reusit sa faca fata provocarilor cu ajutorul politicilor UE (UE-politica + UE-economica, politicile de vecinatate, etc). http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/170/the-european-neighbourhood-policy

      P.S. saracia de la frontiera de sud SUA este o rusine… iata ca merg europenii acolo sa astupe putin santul. https://www.youtube.com/watch?v=xqFv3FRrMl0

    • E interesant de remarcat ca actualele teritorii americane California, Utah, nordul Arizonei, si o parte din Wyoming si Noul Mexic au fost teritorii mexicane. Texas-ul la fel, a fost incorporat In Statele Unite in 1845 ( in particular fie spus chestia asta a prelungit sclavagismul de vreo 30 de ani in acest stat; in Mexic fusese deja abolit). In urma razboiului din nordul Mexicului, acesta a pierdut 1300 000 de km ^2. Ar fi cazul sa cititi ceva mai mult despre razboiul si cauzele care au dus la pierderea acestui teritoriu de catre Mexic. Un zid intre Mexic si Statele Unite nu este doar un mod de a impiedica trecerea mexicanilor in Statele Unite ci o o forma la dispret la adresa acestei tari: noi suntem cei mai puternici, v-am invins, v-am luat teritoriile, acum facem si zid sa nu mai auzim de voi.
      Pe cand un zid intre Moldova si Romania decis de autoritatile pro-ruse, pentru ca primii sa nu mai treaca in UE?
      Sau unul intre Europa de Est si Europa de Vest, cum bine remarca cineva, ca doar si Europa de vest e satula de imigrantii din est, si de usurinta cu care alti imigranti ( asiatici) ajung in UE trecand prin tarile estice corupte? Suna frumos?

      • Dumenavoastra chiar tineti cu ursu’?!

        Pai daca se intorc teritoriile alea la Mexic, bietii mexicani care s-au zbatut atata (in unele cazuri riscandu-si viata) sa scape din minunatul si fascinantulm Mexic se trezesc din nou ca vine frontiera inapoi peste ei. Copios! Va dati seama ce v-ar face bietii mexianii daca va-ti dice prin California spunandu-le ca e un teritoriu mexican care trebuie sa se uneasca cu Mexicul?!

        Nu uitati sa ne povestiti de cum a ajuns teritoriul ce e azi Texas in componenta Mexicului. S-al fi adus hisapnicii cu ei in bagaje din Spania?

        Zidul e pursi simplu o modalitate de a te apara de mizrei si abrutizare. O mizerie si o abrutizare de care insasi mexianii fug unde vad cu ochii. Si nu de acum, ci de secole. E foarte util pentru oricine sa treaca cu masina (blindata de preferinta :)) frontiera dintre Texas si Mexic la El Paso/Ciudad Juarez de exemplu. El Paso e o zona saraca, mizera si destul de inapoiata a Texasului. Insa Ciudad Juarez in Mexic e ceva de-a dretul cumplit. Parca ai trece unde in evul mediu populat de masini americane second hand :)

  2. O mica mentiune: Wall-ul celor de la Pink Floyd a devenit un simbol datorita…numelui. Inainte de 90, printre tinerii romani circula caseta, insotita de mesajul: „ai grija, e muzica interzisa, e despre zidul Berlinului’. Nu este adevarat, Wall-ul a aparut din dorinta (geniala nebunie ?) lui Waters de a nu mai interactiona cu publicul.
    Zidul floydian nu are nicio legatura cu zidul „politic”.Are cu totul si cu totul alte mesaje.

    • În iulie 1990 Roger Waters a stabilit un record în Berlin, care dăinuie și astăzi. E vorbe de The Wall Live, care avea mesaj explicit Zidul Berlinului. Deci însuși autorii au legat numele piesei lor de evenimentul major al Germaniei de la finele secolului trecut.
      Spectacolul a avut momente legate de actualitatea politică de atunci, iar regia a pus în scenă construirea zidului în prima parte a spectacolului și dărâmarea lui ulterioară. Nu mai era deci vorba despre un zid care să evite interacțiunea cu publicul.

      • A fost doar o adaptare post factum, tema initiala era total diferita – critica sistemului educational. Piesa este parte a intregului dublu LP si cuprinde o arie mult mai larga.

      • Ca au legat numele de acord, dar mult mai tarziu. Informati-va si veti vedea ca The Wall a aparut in 1979, deci nici urma de legatura cu zidul. Chiar si videoclipul nu prea are legatura, nu credeti?

      • The Wall (1977) a fost preluat de evenimentele politice ulterioare, fara ca sa aiba vreo legatura. Toate din cauza…titlului. Ca sa fie clar: Ideea albumului i-a venit lui R.Waters dupa ce in timpul unui concert, aici la Montreal, un grup de galagiosi l’au iritat, iar Gilmour n’a mai vrut sa cante. Dupa concert, a discutat intamplarea cu B. Ezrin, producatorul, si i-a spus ca era mai bine daca se puteau izola de public printr-un zid. Aceasta a fost ideea, care a fost dezvoltata apoi ca o poveste fantezista, destul de intotocheata…. albumul nefiind considerat la nivelul celor anterioare. In rest, articolul i se pare din nou, emotiv-superficial… nu cred ca nu puteti face diferenta dintre Zidul Berlinului si cele ce se ridica pentru apararea lumii civilizate. Va recomand sa va cumparati, ca si mine, o bucatica din Zidul Berlinului, de pe e-bay….

      • Acum la locul corect
        La concertul de la Berlin unele piese au fost actualizate si adaptate conjuncturii politice. Au fost prezentate si piese care nu apar pe albumul original “The Wall”.
        Mesajul albumul cum bine spune Marius, este unul cu totul altul. Are masaje care pot fi asociate cu situatia existenta , domnul Waters probabil “mirosind” momentul prielnic, titlul albumului “The Wall” fiind predispus pentru relansarea vanzarilor.
        Se poate numi si o actiune de marketing foarte bine pusa la punct dupa deviza, la momentul potrivit , la locul potrivit.
        Va garantez cu titlul unui alt album spre exemplu “The Darkside of the Moon” sau oricare altul nu se ajungea in fata Zidului de la Berlin. Da, domnul Waters pe langa muzician este si un bun om de afaceri.
        Nu vreau sa-l vorbesc de rau pentru mine personal formatia “Pink Floyd” este prima pe lista si inca n-am gasit alta care s-o poata inlocui.

        • Ursul Bruno,
          Reiau ultima frază a comentariului meu: Nu mai era deci vorba despre un zid care să evite interacțiunea cu publicul.
          Am dorit doar să întregesc informațiile antevorbitorului deci, nu să le contrazic. Consideram că toate elementele privind albumul sunt cunoscute, nemaifiind nevoie să le amintesc.
          La timpul potrivit, la locul potrivit, se poate, dar transpunerea a fost asumată chiar de artiști iar conexiunea astfel realizată va dăinui. Exact la fel ca mantia roșie a lui Moș Crăciun, „cusută” de Coca-Cola.

  3. Articolele dstră mi se par cele mai aproape de realitate, coroborând cu ceea ce mai citesc pe site-urile internaționale (în rest, găsesc unele pe contributors parcă scrise de niște tineri în ianuarie 1990 – niște tineri care n-au mai îmbătrânit). Pentru a-l cataloga pe Trump, nu-ți trebuie studii de înaltă politică. Omul vine din lumea afacerilor imobiliare, e trecut prin lumea show-biz-ului și se vede câtă diplomație cunoaște când îi scutură mătreața de pe umeri lui Macron ori când îl înjură pe Kim, ca peste două săptămâni să-l declare prieten. Prin 1989, un tip pe nume Felix Guattari (da știu, francez, stângist, ecologist, … deci NEO-MARXIST, ca să folosim înjurătura la modă în gura hipstelectualilor dâmbovițeni!) punea în gardă față de proliferarea unor indivizi ca Trump, care reprezintă o speciei invazivă și dăunătoare ecosistemului social.
    M-aș bucura foarte mult pentru SUA dacă, după construirea zidului, dronele de transportat 1-2 persoane ar deveni accesibile călăuzelor mexicane. Pentru multe benzinării, restaurante, numeroase afaceri, ar continua afluxul de mână de lucru ieftină, ceea ce ar ține prețurile jos și pe cei diin pătura mică medie departe de statutul de homeless.
    În calitatea dstră de specialist, ne-ați putea spune ce s-a întâmplat, de regulă, când au survenit crize economice drastice și când au ajuns la conducere personaje „mesianice” de teapa lui Trump? Ce se poate întâmpla când vedem băieți nervoși cu o bâtă pe umăr dând ocol carului cu oale?

    • Comparatia se potriveste precum cea dintre pruna si bostan, pesemne admisa in „logica” progresista. La suprafata D Trump este intr-adevar rudimentar, insa in profunzime pare relativ consistent. Ambele au legatura cu indeletnicirea particulara. Admit ca nu-i chiar facila intelegerea personalitatii sale, hipsterii invocati nenumarindu-se printre acestia.

  4. Din anii 80 si pana azi in State migratia a fost peste 80% provenita din tari din lumea a 3-a(Ann Coulter -Adios America), votanti de democrati stangisti. De ex in categoria celor calificati – indienii foarte etnocentristi au adus numai de ai lor odata ajunsi in functii de conducere in firmele IT si nu numai.
    Dupa cum vedeti democratii merg din ce in ce mai la stanga ex noua vedeta Alexandria Ocasio-
    Cortez unii ar cataloga-o ca si extremista de stanga…Green New Deal…ce costuri…cine le va plati…garantarea locurilor de munca(cum erau la noi)…inca o iteratie a vindecarii lumii , a mai fost una nepedepsita si anume comunismul.
    I fine in State trebuie schimbat ceva legat de migratia legala si mai ales ilegala altfel va fii de nerecunoscut cand, datorita demografiei va ajunge socialismul la putere si acolo. Atunci sa vezi distractie – in fine au fost si tradati din interior de elitele stangiste mai mult sau mai putin pe fata(de ex economic mutarea productiei in Asia), bunatatea americanilor adevarati s-a intors impotriva lor.
    Un lucru e cert they ain’t going down without a fight – americanii adevarati, patrioti, par sa aiba niste resurse interioare de invidiat. Trump a fost primu care a spus unor lucruri pe nume dar conteaza si cine vine dupa el, e probabil nevoie de un ciclu de cativa zeci de ani pentru a indrepta ultimii 50 de ani de dominatie a stangii internationale.

    • Exact cum spune și dl. Naumescu, rednecșii au spus lucrurilor pe nume. Nu e vorba de zid, e vorba de modul de a face politică.
      Zidul va funcționa cât timp nu va fi terminat. Ăsta e paradoxul lacătului: nimeni nu-l forțează cât timp nu închide nimic. Exemplul Greciei sau al Italiei pe țărmurile cărora ajung zilnic ambarcațiuni precare, pline până la limită cu fugari în căutare de slujbe decent plătite indică strategiile viitoare ale traficului cu persoane de la graniță.
      Că-i votează pe democrați e ceea ce doare?! Păi abia după ce obțin cetățenie au drept de vot. Iar cetățenia americană n-o obțin cei care săvârșesc fărădelegi. Și atunci de ce se vorbește despre ei prezumându-le vinovăția?!

      • „rednecșii au spus lucrurilor pe nume. ”
        vorbe’n vant, insulte de dragu’ insultelor. guler alb care se da smecher pe seama tractoristilor, asta pana ajunge sa’si faca si el o casa in suburbii. atunci se schimba foaia si brusc isi ridica gard, pardon, zid de beton de 3 m inaltime [cum nu o sa vezi niciodata in batatura vreunui taran].

        si aiurelile continua. ca asa le place intelectualilor rumani sa’si confirme public imaginara superioritate: indrugind nonsensuri pretioase. cica:

        „Nu e vorba de zid, e vorba de modul de a face politică.
        Zidul va funcționa cât timp nu va fi terminat. Ăsta e paradoxul lacătului: nimeni nu-l forțează cât timp nu închide nimic.”

        Se vede treaba ca nu ati atarnat vreodata un lacat pe gard. Ca ati fi aflat de specia vandalilor. Adica a alora care sparg lacate si daca te prind prin curte iti sparg si capul; asa, din senin, ca nu suporta ideea de interdictie. evident, vandalii sunt stramosii comunistilor.

        „Exemplul Greciei sau al Italiei pe țărmurile cărora ajung zilnic ambarcațiuni precare, pline până la limită cu fugari în căutare de slujbe decent plătite indică [blabla]”
        Nu indica nimic, si nu, Grecia nu e niciun exemplu. Iar daca’s ‘precare’ barcile, apai fii tu om si d asigurati’le un mijloc de transport mai uman, luptati si cu mafiotii care’i traficheaza si nu mai plangeti de mila lor cu lacrimi de crocidil aici, pe forum, unde nu stiu daca cineva le inghite. Noi ceilalti, rednecsii, avem o solutie mai simpla: descurajarea imigratiei ilegale si expedierea rapida a celor prinsi in taramul lor de bastina, caci asa, daca afla dinainte ca tot drumu’i degeaba poate s’or apuca de munca p’acasa in loc sa vina ajutoare sociale/cersit/furat in Occident.

        „Că-i votează pe democrați e ceea ce doare?! Păi abia după ce obțin cetățenie au drept de vot. ”
        serios? dar cu milioanele de ilegali care au votat deja in ultimele alegeri cum e? sa nu aud iarasi ineptia cu ‘teoria conspiratiei’ ca vomit.

        „Iar cetățenia americană n-o obțin cei care săvârșesc fărădelegi. ”
        Mai oameni buni, vad ca nu intelegeti un lucru simplu: daca ai trecut granita fraudulos DEJA ai comis o faradelege! La fel, daca mi’ai sarit gardu’ ca sa muncesti ‘onest’ in ciresul meu esti un infractor, chiar si in Romania! se numeste tulburare de posesie plus furt. Stiu ca iar viseaza ‘telectualii comunisti, pardon, progresisti la un regim ‘special’ al proprietatii private dar, slava Americii, inca avem legi si o superfederatie care protejeaza proprietatea privata global.

      • in locul dumitale, m-as abtine de la comentarii, pentru ca habar n-ai de realitatea din SUA si in special din sudul SUA.
        stirile pe care vi le serveste cnn (clinton news network – cum e aici poreclita) si bloomerg sint intr-adevar fake news, dupa cum sint caracterizate de presedinte.
        realitatea e mult mi complexa decit iti inchipui, iar domnul Naumescu, da dovada ca habar n-ar despre ce fac aici poilticienii si despre cum gindesc americanii.
        noua realitate de aici este aceea, ca dintr-un partid social-demovcrat, partidul democrat a devenit un partid condus, de „elite” superbogate care datorita faptului, ca si-au pierdut electoratul, in favoarea republicanilor, cauta sa isi aduca cu orice pret noi votanti, dinafara. in acest timp partidul republican, a devenit partidul oamenilor care muncesc si mai ales al clasei de mijloc, ceea ce unii conducatori, republicani, inca nu pricep si fac din cauza asta greseala de a nu-si proteja alegatorii, spre deosebire de „democrati”. Toata vinzoleala asta, nu este decit o lupta pentru putere, iar Trump ii reprezinta, pe americanii, care muncesc si nu vor sa-si piarda locurile de munca si bunastarea.
        in ce priveste alegatorii imigranti ( in special ilegali), exista state, cum ar fi California si chiar Texasul, unde au fost pusi pe liste sa votezechiar daca nu detin cetatenia americana si au votat, fara ca acestia sa faca dovada cetateniei americane.
        Toate chestiile astea sint acum, anchetate de diversele servicii abilitate.
        aceste fapte au putut ave loc, datorita legislatiei gaunoase si permisive, implementata de „democrati” in ultimele decenii.

        • „Toate chestiile astea sint acum, anchetate de diversele servicii abilitate.”

          Pentru că nici eu nu sunt foarte bine familiarizat cu „realitățile americane”, spuneți-mi, vă rog, vă referiți cumva la ancheta condusă de procurorul Robert Mueller?

      • Zidul va functiona atat vreme cat va fi in picioare. Bucatile de zid deja consturite (cel mai norotiu e cel dintre San Diego si Tijuana) lucreaza foarte bine.

        Faptul ca ilegalii ajung in Italia pe mare si ca multi se ineaca in Mediterana e de asemenea o dovada a faptului ca zidurile functioneaza. Cine si-ar risca pielea pe mare, respectiv cine ar plati sume oneroase traficantilor de carne vie daca cele doua enclave UE din Africa n-ar avea ziduri de ~ 6 metri care sunt greu de trecut?! Nu le-ar fi mult mai simpu sa treaca pe gratis in Ceuta si Melilla si de acolo cu vaporul confortabil oriunde in UE? Ca doar cele doua enclave, protejate 100% de garduri inalte, sunt in zona Schengen…

        Da, faptul ca gunoaiele alea ii voteaza pe stamgisti e intr-adevar o problema enorma. In America singurele voturi sigure si masive (de regula peste 85%) vin din ghetto-uri si inchisori (unde au chiar peste 95% din voturi). Exact asa cum in Romania cel mai sigur bazin electoral al stangii sunt zionele subdezvoltatate si sarace + inchisorile. Evident ca leftarzii americani au tot interesul sa cultive saracia, criminalitatea si abrutizarea. De aici si inversunarea cu care apara migratia ilegala, ce e cea mai sigura metoda de promovare a mizeriei. Fara cele 10-12 milioane de voturi din ghetto-uri & inchisori politica progresista americana n-ar exista.

        Evident ca niciun om cat de cat normal si onest nu poate accepta deseuri umane ce stimuleaza saracia si criminalitatea. Nu-i asa? Stiu ca va e extrem de dificil sa intelegeti modul in care rationam noi oamenii normali si onesti, dar cred ca merita totusi sa incercati…

        • Ceuta și Mellila sunt tocmai dovada că gardurile pot fi evitate. Dacă o poartă are două și doar una e încuiată, atunci nimeni nu va încerca să o deschidă.
          În rest n-am contestat dreptul nimănui de a-și face zid sau gard, că n-ar fi moral sau demodat. Doar ineficient. Însă frica de concurență suplimentară îi înnebunește pe cei nesiguri de talentele proprii.

          • Ceuta și Melilla sunt exact dovada că gardurile și zidurile sunt cât se poate de eficiente. În lipsa lor Europa ar fi supusă unui șuvoi de sute de mii sau milioane de ilegali anual. Ca-n 2015.

            Înțeleg că sunteți adânc întristat că nu ajung suficienți votaci ai stângii în UE. Acum ca să închei într-o notă poitivă sper că realizați că cu cât sunt ei mai puțini cu atât vă rămân mai multe pomeni dumneavoastră. Cu timpul veți înțelege asta. E aritmetică simplă. Leftarzii din America încep deja să realizeze asta cu groază. Prin ghetto-uri încep lupte crâncene între negrii neaoși și hispanicii nou veniți, ce ar putea duce la schimbări radicale ale politicilor partidului democrat. Nu mă îndoiesc că într-un târziu aritmetica elementară va trece oceanul și atunci veți începe să vă mai schimbați
            și dumenavoatră opțiunile ca să nu ajungeți „deviaționist” (adică unul care merge drept în timp ce linia partidului șerpuiește :))

          • Cât timp poarta e deschisă, nu sare nimeni gardul.
            Dacă pe cireșul din curte stă scris welcome, nu ajută nici zidul de 9 metri.
            La švejk nu mă miră, dar genialul nu știe astea?!

    • Evident ca e trecut sub tacere in mod strategic. E unul din cele mai eficiente. Conform autoritatilor israeliene a avut o constributie determinanta la reducerea dramatica a umarului de atacuri teroriste arabe din Israel.

  5. In buna tradiție progresistă dl. Naumescu face confuzie între zidul casei (Trump) și zidul închisorii (Hrușciov).

    Am așa o bănuială că inclusiv dl. Naumescu are ziduri (horribile dictu!) la casă, ușă cu zăvor și nicidecum drone roind în fața intrării, așa cum vor socialiștii americani să „păzească” frontiera țării. Și ca să vezi minune inclusiv acești „umaniști plini de compasiune locuiesc (mai ales în California și NY) în comunități închise ce nu tolerează oameni mai bronzați la față, drogați (că tot militează pemntru legalizarea marijuanei) sau LGBT-ei și sunt adevărate fortărețe înconjurate de ziduri groase și înalte. Așa cum i-au bunghit de altfel caricaturiștii:

    https://i.redd.it/gpp7ri2nms821.jpg
    https://image.cagle.com/220287/750/220287.png

    Dacă vreo-un nenorocit din ăsta mai bronzat la față sau mai zdrențăros chiar reușește prin cine știe ce miracol să pătrundă într-o asemenea comnunitate păi cerberii umaniștilor le moaie oasele și bagă de-a șocuri electrice în ei de rămân ăia fluorescenți vreo săptpămână :) .

    Da domnule Naumescu, zidurile chiar funcționează. Așa cum funcționează cele ale casei dumneavoastră, funcționează cele dintre San Diego California și Tijuana Mexic (construit acum 15 de ani). Cel de la El Paso Texas și Ciudad Juarez Mexic (construit acum 10 ani) cel dintre Del Rio (Texas) și Acuna (Mexic, construot tot acum 10 ani). Așa cum funcționează zidurile de securitate din Israel ce au au redus infiltrările teroriștilor cu peste 99%.

    Toate aceste ziduri funcționează și salvează vieți. E adevărat că ele sunt bariere în calea celor mai fervenți și fideli viitori alegători ai progresimii, dara asta e viața…

  6. Excelent articol, reconfortant.
    Trump e inevitabil pervers, adica e un „sincer” ipocrit.
    Cat despre „walls work”, asta e o vorba luata de pe buzele lui Bibi Netanyahu , Trump dovedindu-se un inversunat suporter al lui „Israel first”, nu „America first”, cum ar lasa, grandilocvent, sa se creada. Trump se face oricand, in orice imprejurare, ecoul lui Bibi Netanyahu…cand nu este ecoul exasperant al vreunui rege Wahhabit-Sunnit, Mohammed ibn Sultan, de exemplu…
    Altminteri Trump se viseaza in binefackator al natiunii sale de gringos, mesianismul sau se revarsa implacabil pe calea interventionismului umanitar de dupa ziduri…

    • Completare: https://www.breakingisraelnews.com/92564/trump-contracts-israeli-defense-firm-build-high-tech-mexican-border-fence-report/
      Merita de mentionat faptul ca scaderea semnificativa a atentatelor se datoreaza Autoritatii Palestiniene de la Ramallah, a carei activitate este, de maniera paradoxala, una de cooperare constructiva cu Serviciile de Securitate israeliene! Destul pentru ca Mahmoud Abbas sa fie considerat de carte unii Palestinieni diasporici, un tradator, un sionist, un colaborationist…Acesta este ciudatenia, politica Fatah (OEP) este factorul disuaziv major iar daca aceeasi AP din Ramallah va hotara sa inceteze aceasta contributie securitara in favoarea Statului Israel, atentatele vor apare ça ciupercile dupa ploaie! Zidul ala sionist isi merita denumirea de zid al Apartheid-ului, al rasismului si nu face nici doi bani pe chestie de aparare!

    • Rectificare si completare:
      Mohammad Bin Salman al Saud nu e rege, ci doar cel mai mediatizat tanar Principe Saudit recent implicat in sumbrul scandal „Adnan Khashoggi”, afacere care numai bine nu i-a cazut presedintelui Trump…
      Multumesc.

  7. Faceti confuzie intre ziduri. Unul este Valul lui Traian, care era destinat sa opreasca navalirile popoarelor migratoare, altul, Marele Zid Chinezesc, destinat sa apere China de triburile mongole agresoare, altul Zidul de la Berlin, destinat sa ii mentina pe germanii din DDR sub teroarea comunista, altul, Zidul de la granita de sud a Statelor Unite. Zidul de la Berlin, domnul meu, apara Totalitarismul Comunist, in timp ce zidul proiectat a se ridica la granita cu Mexicul este destinat ca sa protejeze Democratia. Fiindca Democratia este cel mai vulnerabil sistem politic din istorie, se construieste in multe generatii si se poate distruge rapid, cu multa usurinta, asa cum procedeaza regimul neocomunist PSD-ALDE de cand s-a instalat la putere, cu abia doi ani in urma. Avem nevoie de ziduri tari care sa apere Democratia, pretutindeni unde un popor inclina spre acest sistem mai degraba decat spre tiranie. Aceste ziduri sunt in fiecare individ care a decis sa spuna Tiraniei: Pe aici, prin sufletul meu, nu se trece. Iar cand mari gloate umane dirijate in scopuri politice malefice ameninta din exterior un stat democrat, acel stat are in totalitate si dreptul moral de a ridica ziduri. Fiindca dreptul la autoaparare este si el un drept fundamental al omului, la nivel individual si la nivel de natiune. De fapt, nu noi suntem cei care dorim ziduri, ci dusmanii nostri ne obliga sa le ridicam. Iar daca nu o facem, devenim complici cu cei care vor si nu stiu altceva decat sa ne distruga.

    • Doriti un zid intre Europa de est si Europa de Vest? Pentru ca, va citez:

      „Fiindca dreptul la autoaparare este si el un drept fundamental al omului, la nivel individual si la nivel de natiune. De fapt, nu noi suntem cei care dorim ziduri, ci dusmanii nostri ne obliga sa le ridicam. Iar daca nu o facem, devenim complici cu cei care vor si nu stiu altceva decat sa ne distruga.”

      • Pai deocamdata nu avem un zid intre est si vest, erau ziduri dar au fost daramate, in interesul celor din vest si celor din est. Cum interesele sunt schimbatoare, ar putea sa apara din nou, cel putin ca sarma ghimpata.
        Asa cum au spus mai multi, zidurile functioneaza si au multe semnificatii. Pot fi ziduri de inchisoare, cum am avut multi ani aici in Romania, pot fi ziduri ale libertatii – ganditi-va la zidurile Vienei supuse asaltului turcilor. Sa le demonizezi pur si simplu e o prostie, e ca si cum ai demoniza curentul electric pentru ca e folosit la executia unor criminali. Deci zidul e un instrument si poate fi foarte bun, la apararea libertatii sau pentru a tine prizonieri niste nevinovati.

        • Asta spuneam si eu: ca deocamdata nu exista zid inre vest si est. Dar cei care sunt pentru zidul intre Mexic si Statele Unite, in mod sigur doresc un zid si intre Europa de Est si cea de Vest, motivele fiind identice.

    • Cineva vă lămurește într-un comentariu anterior că la frontiera SUA-Mexic unele „ziduri” care despart familii, rude șamd trec prin mijlocul comuniităților, formând două localități cu același nume de fiecare parte a frontierei, pentru că teritoriile au aparținut cândva Mexicului…

      • Aveti un singur exemplu de pe frontiera Mexic / SUA de localitate impartita in doua de frontiera?

        Fara indoiala ca sunt membrii ai aceleaiasi familii de ambele parti ale ei. Unii care au trecut ilelgal mai demult si altii care spera sa aiba sansa sa o ttreaca ilegal.in viitor. Interesant ca nimeni nu ia in considerare intregirea familiilor prin trecerea de la nord la sud ci doar invers . De ce oare?

  8. Deci asa? Zidul Berlinului a fost construit degeaba, ca nici n-a protejat comunismul (interesanta alegere de cuvinte), nici nu i-a impiedicat pe aia care voiau CU ADEVARAT sa fuga.
    I-a impiedicat un pic pe aia care erau mai sovaielnici, mai dubitativi, asa, dar nici pe aia prea tare, atita doar cit sa-i impuste granicerii ca pe iepuri, mama lor de nehotariti care doar au intinat nobilele idealuri ale comunismului!
    Daca as avea timp si stomac de bolsevic, as da la Facultatea la care confrentiati numai si numai sa apuc sa va spun in fata: dom’le, comunismul e pur si simplu socialism facut cu arma. Nu cu forta, ca asta avem deja, ci cu arma.

  9. Nu stiu de unde ati luat informatiile astea, dar nu sint de acord de loc, cel putin cu unele din ele. Ca unul care am trait in comunism 32 ani si care a plecat LEGAL din tara dupa ’89, nefortand nici o granita, cred ca stiu ce a fost, macar partial.
    Deci:
    – Da zidul Berlinului nu a fost impenetrabil, dar a fost o piedica enorma in calea celor ce vroiau sa treaca de partea cealalta. Ganditi-va numai cati au murit la zid sau incercand alte cai, si cat de greu reuseau unii, dar mult mai putini, sa ajunga in vest.
    – Apoi, nu se poate compara zidul Berlinului cu cel al lui Trump sub nici o forma. Primul impiedica pe unii sa plece, iar aceia nu aveau nici o alta solutie LEGALA de a pleca! Al doilea, impiedica pe unii sa vina, si anume NUMAI pe cei care vor sa vina ILEGAL. Tineti cont ca majoritatea vin din state care chiar daca nu chiar 100% democratice, macar sunt cat de cat democratice, unde emigrarea e posibila, exista ambasade sau consulate unde se poate aplica LEGAL pentru o viza in SUA, si odata obtinuta nu-i opreste nimeni sa plece. Asa cum nici nimeni nu-i opreste nici acum, nu-i impusca nimeni la plecare!
    De acord ca zidul nu va opri pe toti (asa cum nici cel al Berlinului nu a oprit pe toti), dar va face mult mai grea penetrarea.
    Asa ca va rog sa analizati putin inainte de a echivala cele doua ziduri.
    Va multumesc!

  10. Evident , plecați de la ideea preconceputa ca “walls don’t work” pt a va susține teoria . Și dacă “”walls work”? O sa scrieți un articol ?

  11. Cand zidurile sunt facute pt a tine oameni in interior, avem o puscarie pt o natiune.
    Cand zidurile sunt facute pt a tine oamenii afara, avem suveranitate pt o natiune.
    E o chestie care se intelege greu printre membrii Internationalei Socialiste.

    Si nu e o chestiune meschina, este o promisiune de campanie.
    Prin birourile socialistilor si birocratilor, promisiunile sunt vorbe goale; „gloata oricum nu le pricepe, stim noi mai bine ce e bine pt ei”.

    „Zidul nu rezolvă problema migraţiei ilegale”
    Mda…in teoria socialista asa o fi.
    Din pacate pt strutii socialisti, exista exemple care contrazic teoria: Israel, Ungaria, Australia (sub guvernarea lui Tony Abot).

    De altfel, Trump a spus in Discursul despre Starea Natiunii: „America will never be a socialist country”.
    Fetele comunistului Sanders si ale marxistei Cortez, atunci cand Trump a rostit aceste cuvinte – priceless.
    https://www.facebook.com/DonaldTrump/videos/1662992430512851/UzpfSTEwMDAwMTYxNTg5NjY1MjoyMTYzMDI5NzI3MDk0MjAz/

  12. Criza de la granita nu exista, este una fabricata. Zidul nu rezolva problemele invocate, imigratia e la minime istorice, rata infractionalitatii in randul imigrantilor e mai scazuta decat cea din randul americanilor, traficul de droguri se desfasoara prin intermediul cailor de acces legale si nu prin zonele unde nu exista zid.

    Este un proiect costisitor, lipsit de utilitate reala si foloseste doar in scopuri pur populiste, mentinerea unui electorat radical cu tendinte xenofobe. Zidul a devenit un simbol al sovinismului intolerant si al izolationismului. Donald Trump a iesit sifonat din confruntarea cu democratii si a ridicat miza prin dorinta de a declara stare de urgenta nationala, un gest cu vadite accente autoritariste prin care ignora vointa Congresului.

    Tentativa va fi cel mai probabil oprita de instante care vor invalida decizia presedintelui datorita lipsei unei situatii de urgenta care sa justifice acest act politic.

    • E vorba de cifre intre zeci si sute de mii de ilegali la frontiere in fiecare an. E deci o criza si inca una foarte grava.

      Aia cu rata infractionalitatii in randurile migrantilor ilegali mai scazuta ca cea in randurile restului populatiei e o minciuna sfruntata. Rata infractionalitagtii in randurile ilegalilor e de 100%. Odata ce au intrat ilegal in tara au comis o infractiune. In al, doilea rand orice crima comisa de imigrantii ilegali e una prea mult si complet evitabila daca ilegalul e oprit sa intre in tara sau neutralizat la trecerea frontierei.

      Zidurile si usa locuintei in care traiti reprezinta cumva tot simboluri ale xenofobiei, intolerantei si sovinismului?! La o adica nenorocitul care traieste in strada are mult mai mare nevoie de un adapost cald si primitor (mai ales acum iarna aspra a incalzirii globale) ca dumenavoastra, ce nu sunteti in pericol nici sa degrerati si nici sa pierit de foame. De ce nu demonstrati o umbra de umanism desfiintandu-va usa si facand niste sparturi in pereti?!

      Fara indoiala ca progresimea va lupta pe viata si pe moarte cu Trump prin tribunale, dupa datina. Partea cu adevarat vesela e ca Trump a avut sansa sa numeasca pana acum 2 judecatori, ce nu au gargauni ideologici, la Curtea Suprema. Adica oameni ce au demonstrat pana acum ca judeca exlcusiv in litera si spiritul legii. Cum starea de urgenta nationala e, conform legii, un atribut exclusiv al puterii executive (presedintele) indiferent ce se vor abera curtile de nivel inferior infestate de bolsevici, Curtea uprema ii va da dreptate presedintelui. Asa cum i-a dat dreptate si la circul cu interdictia de intrare in SUA a cetatenilor a 5 tari musulmane ce a provocat atata zvarcolirea in 2017… Brace for the impact! :)

  13. A, da chiar, gardul lui Orbán a fost ok ? Sau trebuia lăsați toți cetățenii unor terțe state sa migreze cum vor , din Africa și Asia pina in Germania traversind in lung și-n lat fâșiile de granița dintre tari ? Amestecați voit și greșit domnule profesor zidul rușilor cu cel al Americanilor intr-o ipocrizie nepermisa : zidul rușilor era construit ca sa îi țină pe oameni înăuntru pe când zidul lui Trump și gardul lui Orbán sunt menite sa țină populațiile migratoare CLANDESTINE ( uitați de fiecare data acest amănunt ) in afara granițelor . Eu cred ca sunteți capabil și de analize serioase, va rog nuanțați .

  14. La fel ca si cazul Brexitului adevarata problema e imigratia. Daca elitele euro-americane nu se trezesc la realitate si incep sa controleze strict granitele nationale si sa opreasca imigratia (legala sau ilegala, nu conteaza) atunci revolta nationalist-populista la care asistam va continua si va lua forme si mai agresive, chiar ca asemanatoare fascismului.
    Nici un popor nu poate accepta fara lupta invazia si colonizarea teritoriului national cu straini fiindca asta inseamna pierderea controlului asupra propriului destin si transformarea in minoritate in propria tara.

    • Ce vorbesti Franz, unde e urgenta?

      In fiecare an sunt 1 milion de noi cetateni americani. Asta pare mult, insa la nivelul SUA (300 milioane) asta e sub 1% crestere (mai curand vreo 0.33%). Imigratia e mult mai mica in SUA decat in alte state care accepta imigranti, cum sunt Australia si Canada.

      Nu e nici o urgenta la granita decat in gura lui Trump. Traficul s-a inversat la granita, cu mexicanii mai curand plecand decat venind. E o criza umanitara de refugiati. Trump are o ipocrizie cumplita citand criza umanitara ca sa construiasca un zid. Nu o sa mai moara oameni in detentie sau in mijlocul desertului. O sa moara in afara zidului. In sa rezolve cauzele pentru care refugiatii se apropie de granita si poate colabora cu ONU pentru a le gasi un camin nou (cum ar fi norma), Trump vrea sa construiasca un zid sa ii opreasca cu totul in a intra. Daca ii pasa cu adevarat de refugiatii astia, lucra cu Mexicul sa creeze tabere de refugiati in Mexic si un program de stramutare cu ONU pentru ei. Si nu s-ar mai fi apropiat de granita americana, Si daca ar fi venit, tot intr-o tabara de refugiati in Mexic ar fi terminat. Insa doar constructia unui zid dovedeste o cumplita lipsa de umanitate pentru Trump si ciracii lui.

      • @John Doe:
        Or fi 1 milion de noi cetateni americani in fiecare an, dar e vorba de treceri ilegale, nu? Droguri, prostitutie, spalare de bani, chestii din astea. Cetatenii aia noi intra in sistem, au o adresa, un impozit de platit, problema e cu aia despre care nu se stie.

        Zidul va descuraja refugiatii. Ei vin acum pentru ca stiu ca au o sansa sa treaca (exact ca cei din Europa, stiu clar ca daca ajung vor ramine).
        Si apoi, de ce SUA ar avea obligatia sa rezolve criza umanitara de refugiati? Ce, tu dai de pomana la toti cersetorii? Infiezi copii, culegi ciini vagabonzi de pe strada?

        • @New level,

          Vii cu fapte rasuflate.

          Traficul de droguri nu vine prin desert, ci chiar prin punctele de intrare legale. La fel si traficul de persoane legate de prostitutie. Singurii care vin prin desert la ora asta sunt refugiatii, si sunt alte solutii disponibile de a avea de a face cu ei, mult mai ieftine decat a construi un zid.

          Nimeni, nici macar eu, nu contesta necesitatea securizarii frontierei, insa un zid, cum se arata prin alte parti in forumul asta, nu e o solutie. In California exista un zid de multi ani, si o gramada de tuneluri sapate pe sub zid, sau submarine minuscule livrand droguri la mal, sau drone livrand droguri sau persoane peste zid la vreme de noapte.

          Cu tehnologia moderna, un zid e depasit, si atunci de ce sa cheltuiesti miliarde de dolari ca sa il construiesti? Numai pentru ca trump si ciracii lui sunt depasiti de vremuri si tehnologie si incearca sa aplice o solutie medievala la o situatie moderna?

          • @ John Doe (17/02/2019 la 20:09)

            Realitatea va contrazice; trump nu este depasit de tehnologie ci o foloseste chiar si cateva ori pe zi (twitter), ori pentru dvs. nu-i destul ?

            • Si in afara de Twitter ce mai stie?

              SI badea Gheorghe din Caracal a inceput sa stie de Facebook si a auzit de Twitter cel putin.

              Faptul ca cineva stie sa foloseasca media sociala nu ii face experti in tehnologie, dimpotriva.

    • Marea Britanie a fost si este un stat multietnic datorita trecutului sau colonial, stat in care traiesc aproape toate natiile lumii si asta nu de ieri si peste noapte problema emigrantilor a devenit atat de acuta incat s-au gandit sa paraseasca UE. Ceva nu se potriveste.
      Poate ar fi interesant de privit care sunt cauzele si motivele acestor fenomene emigrationiste si va asigur daca cautati veti ramane uimit, cauza suntem chiar noi, europenii si americanii,

  15. „Secure Fence Act of 2006”, acesta este numele documentului semnat la data de 26 octombrie 2006 de catre presedintele Bush.Acesta prevedea construirea unui gard pt.impiedicarea imigratiei ilegale , la granita cu Mexicul.Lunginea sa era de 1125 de km, din care s au construitaproape 1000 de km.Votul pentru Secure Fence Act of 2006 s a dat în Congres si Senat la 13 septembrie.60 de congresmeni și 26 de senatori democrați au votat pentru. Printre senatorii care au votat DA, câteva nume: Chuck Schumer actualul lider al senatorilor democrați si foarte vocal si indignat impotriva zidului lui Trump, Joe Biden…Hillary Clinton…si, cu voia dvs., ultimul pe lista Barack Hussein Obama… Acum, dl. Naumescu, luati articolul asta, faceti un cocolos din el si aruncati l direct la gunoi. Acolo îi este locul! Poate așa, mai scăpați un pic de ipocrizie.
    Toate cele bune.

    • Da, dar nu e frumos sa li se aminteasca progresistilor asta!

      In mintile lor istoria trebuie mereu rescrisa, iar idealul supream este o minunatie de „Minister al Adevarului” precum cel imaginade Orwell in opera sa „1984”

  16. Citind articolul mai pe fuga, ca deh e cotropit de stiri care mai de care mai adevarate, cetateanul european onest si naiv ramane cu impresia ca Europa si puii sai ‘occidentali’ de peste oceane ar fi o civilizatie superioara si supranaturala care a reusit candva in istoria ei sa depaseasca atat complexul de superioritate cat si nevoia fireasca de a’si pazi frontierele de eventualii barbari invadatori. Evident, este un basm -ca sa nu zic altcumva ca suna rau- cu feti-frumosi, zane, elfi si moscraciuni.

    In fapt, in acest moment, Europa intretine 2 mari ‘ziduri’ construite ca sa blocheze accesul prea facil al barbarilor [unii dintre ei agresivi si cuceritori]:
    1. imprejmuirea exclavelor Ceuta si Melilla [6 metri inaltime, constructie 1993-2005]
    2. zona de buffer dintre Cipru si regiunea aflata sub ocupatie turca cunoscuta sub numele de Cipru de Nord [teritoriu legal european dar aflat sub administrare turca]. din 1974.

    Nu mai zic de sumedenia de garduri, zidulete, baricade ce apar si dispar in toate tarile/regiunile Europei. Ori de cate ori se isca vreo galceava, taberele se separa indata si poti zari in buricul cel mai civilizat al Europei, la Paris, cum rasar baricade. Chiar si junii bolsevicii ce se indeletnicesc astazi cu ocuparea cladirilor ‘parasite’ prin Vestul Europei au drept prima grija sa se separe de restul lumii pe care pretind ca o ridica pe cele mai inalte culmi ale progresului; ca deh, lumea’i rea si d’aia nu pot ei pasamite sa’si tranteasca salas fix in mijlocul ulitei, fara gard, fara utilitati, si mai ales…fara ziduri. Visul de aur tine pana cand hipiotu’ vesel are nevoie de o buda cu 4 pereti, acolo descoperta ca e deranj mare sa se uite tovarasu’ de cauza unde nu tre’be. Ca, intr’adevar, in Europa au existat cateva mii de comunisti nauci ce visau sa traiasca in comunitati egalitare in care intimitatea, spatiul vital personal, securitatea individului si a familiei sa fie abolite pe veci caci erau privite ca mofturi burgheze; dar de aici si pana la a lega civilizatia europeana de un deziderat ridicol si utopic e cale lunga…si cine o parcurge mi’e teama ca se compromite.

    • Excelenta observatia cu Ceuta si Melilla! Ele reprezinta singura frontiera a UE cu Africa si aceasta frontiera e 100% zidita! Oribil! Asta-i trumpism avant la lettre!

      Asteptam cu interes ca dl. Naumescu, alaturi de alti europiteci de frunte, sa manifeste la Bruxelles si Strassbourg cu furie impotriva trumpismului, nazismului si populismului de 2 bani al UE care tolereaza aceste monstruozitati oribile si care inca nu a fortat Spania sa le darame.

      Manifestarea trebuie musai sa se incheie cu strigatele: „Mister Junker tear down these walls!!!” pe acordurile grave ale „Internationalei” in timp ce demnii protestatari isi dau foc pasapoartelor cu emblema UE – simbol al oprimarii si rasismului…

      • Zidurile encalvelor spaniole din Maroc sunt o rusine (chiar si existenta enclavelor este o rusine).
        O rusine este si inconjurarea cu ziduri a unor cartiere de middle and upper class din lumea asa zis zis civilizata. Nu prea este de trait intr-o societate in care cetatenii isi cladesc ziduri ca sa se fereasca de restul lumii, fie de frica, fie de rusine.

  17. Diferenta dintre zidul lui Trump si cel din Berlin este data de faptul ca cei din Berlinul comunist nu aveau resursele necesare pentru a penetra zidul ridicat de minunatul stat socialist si democrat al oamanilor muncii (utilaje si informatii, STASI fiind cu urechile ciulite si ridicandu-i pe doritori inainte sa faca vreo prostie).
    Traficantii de carne au tot ce le trebuie putand sa faca tunel de autostrada pe sub sau peste fara sa se zbata prea mult.
    E o mare diferenta!
    Suplimentar fara ilegalii aia economia americana nu ar avea suficienta forta de munca, asa ca multumita alora preturile produselor si serviciilor sunt mai mici!

    • Deci renunțăm la orice lacăt, pentru că sunt larg accesibile uneltele pentru a-l tăia. Sau nu mai fixăm nimic în șuruburi, că își poate cumpăra oricine o șurubelniță. Interesantă logică.

      Well, în realitate lucrurile stau altfel, iar bunică-mea avea o vorbă: ”lacătele sunt pentru oameni cinstiți”. Interpretarea e destul de complexă și fiecare poate vedea doar partea care-i convine, dar interpretarea rămâne totuși valabilă în ansamblul ei, așa că fiecare se poate confrunta și cu partea care-i nu-i convenea, chiar dacă a încercat inițial să o ignore.

      Hoțul se poate păcăli singur cu ideea că lacătul nu-l poate opri. Da, dar tocmai asta îl încadrează incontestabil în categoria hoților. Așa s-a dat în vileag singur, prin faptul că lacătul nu l-a oprit. Astfel că ulterior nu mai poate avea pretenția să fie considerat om cinstit, știe toată lumea cu cine are de-a face.

      Pe de altă parte, dacă proprietarul alege să se păcălească singur că lacătul va opri hoții, va afla repede că nu i-a oprit. Deci mai erau necesare și alte măsuri în plus, pe lângă lacăt. Dar abia de la un lacăt încep măsurile de siguranță. Dacă nu pui un lacăt, lumea va crede că accesul e liber. Iar hoții în mod sigur așa vor pretinde, ei au înțeles că accesul era liber. Dacă ar fi fost vreun lacăt, sunt gata să jure cu mâna pe inimă că nu s-ar fi atins de el și și-ar fi văzut de altceva.

  18. You have two families: “Joe Legal” and “Jose Illegal”. Both families have two parents, two children, and live in California .
    Joe Legal works in construction, has a Social Security Number and makes $25.00 per hour with taxes deducted.
    Jose Illegal also works in construction, has NO Social Security Number, and gets paid $15.00 cash “under the table”.
    Ready? Now pay attention. . ..
    Joe Legal: $25.00 per hour x 40 hours = $1000.00 per week, or $52,000.00 per year. Now take 30% away for state and federal tax;
    Joe Legal now has $31,231.00.
    Jose Illegal: $15.00 per hour x 40 hours = $600.00 per week, or $31,200.0 0 per year. Jose Illegal pays no taxes.
    Jose Illegal now has $31,200.00.
    Joe Legal pays medical and dental insurance with limited coverage for his family at $600.00 per month, or $7,200.00 per year.
    Joe Legal now has $24,031.00.
    Jose Illegal has full medical and dental coverage through the state and local clinics and emergency hospitals at a cost of $0.00 per year.
    Jose Illegal still has $31,200.00.
    Joe Legal makes too much money and is not eligible for food stamps or welfare. Joe Legal pays $500.00 per month for food,
    or $6,000.00 per year.
    Joe Legal now has $18,031.00.
    Jose Illegal has no documented income and is eligible for food stamps, WIC and welfare.
    Jose Illegal still has $31,200.00.
    Joe Legal pays rent of $1,200.00 per month, or $14,400.00 per year. Joe Legal now has 9,631 .00.
    Jose Illegal receives a $500.00 per month Federal Rent Subsidy. Jose Illegal pays out that $500.00 per month, or $6,000.00 per year.
    Jose Illegal still has $ 31,200.00.
    Joe Legal pays $200.00 per month, or $2,400.00 for car insurance. Some of that is uninsured motorist insurance.
    Joe Legal now has $7,231.00.
    Jose Illegal says, “We don’t need no stinkin’ insurance!” and still has $31,200.00.
    Joe Legal has to make his $7,231.00 stretch to pay utilities, gasoline, etc..
    Jose Illegal has to make his $31,200.00 stretch to pay utilities, gasoline, and what he sends out of the country every month..
    Joe Legal now works overtime on Saturdays or gets a part time job after work.
    Jose Illegal has nights and weekends off to enjoy with his family.
    Joe Legal’s and Jose Illegal’s children both attend the same elementary school. Joe Legal pays for his children’s lunches, while Jose Illegal’s children get a government sponsored lunch. Jose Illegal’s children have an after school ESL program. Joe Legal’s children go home.
    Now, when they reach college age, Joe Legal’s kids may not get into a State School and may not qualify for scholarships, grants or other tuition help, even though Joe has been paying for State Schools through his taxes, while Jose Illegal’s kids “go to the head of the class” because they are a minority.
    Joe Legal and Jose Illegal both enjoy the same police and fire services, but Joe paid for them and Jose did not pay.
    Do you get it, now?
    If you vote for or support any politician that supports illegal aliens. . . You are part of the problem!
    We need to keep this going–we need to make changes ASAP!
    It’s way PAST time to take a stand for America and Americans!

      • Articolul la care faceși trimitere e plin de minciuni sfruntate și absurde.

        Pentru ca cineva să plătească taxe pe venit în țara asta trebuie să aibă fie un SSN (formularul de aplicație la: https://www.ssa.gov/forms/ss-5.pdf) sau un ITIN (fromularul de aplicație la https://www.irs.gov/pub/irs-pdf/fw7.pdf) . Altă variantă NU EXISTĂ. Cine citește cele două fromulare realizează rapid că un ilegal pur și simplu nu le ăpoye obține.

        ITIN nu e utilizat la plata taxelor (așa cuminte articolul) ci la clamarea dependenților. De exemplu părinții mei și ai soției mele au pbținut ITIN-uri în perioada în care le aplicasem pentru cărțile verzi și nu aveau încă SSN-uri, ca depenendeți ai mei respectiv ai soției mele pentru a-i putea clama ca dependeți la taxe, deoarece toți 4 trăiau și atunci ca și acum mai mult de 6 luni pe an în SUA.

        Rămâne cum am stabilit: Ilegalii NU PLĂTESC NICIUN FEL de TAXE PE VENIT pentru că nu pot să o facă și pentru că nu au niciun interes să o facă

          • Nu e frumos să colportați minciuni. Cine se uită pe formularul de aplicație de la https://www.irs.gov/pub/irs-pdf/fw7.pdf) vede imediat că un imigrant ilegal n-are cum să obțină un ITIN.

            ITIN e o soluție pentru o situație temporară pe temren scurt. De exemplu pentru ca părinții unui copil înfiat din afara SUA să-l poată clama dependent la taxe pâmă ce copilul primește acte americane, pentru situația în care un străin cu viză temporară de lucru vrea să-și clameze familia ca dependenți la taxe, sau pentru situația în care un cetățean își aduce părinții străini în SUA, până ce aceștia primesc acte americane.

            De altfel ca să demontăm și mai mult minciuna formularul de taxe 1040 (completat de sute de milioane de americani anual) https://www.irs.gov/pub/irs-pdf/f1040.pdf nici nu permite introducerea unui ITIN la persoana plătitorului de taxe ci doar la depenendeți.

            Tot nu ați răspuns la:

            – De ce ar dori un ilegal să plătească taxe pe venit?
            – La ce i-ar folosi ilegalului să plătească taxe pe venit?
            – De ce ar dori un ilegal să-și dea anual (ITIN trebuie reînoit periodic) adresa autorităților?
            _ De ce ar dori un ilegal să dea date detaliate despre angajatorul său care poate fi astfel supus unor amenzi mari sau chiar detenței?

            • Ba mi se pare ca scrie foarte clar:

              Don’t submit this form if you have, or are eligible to get, a U.S. social security number (SSN).

              Getting an ITIN doesn’t change your immigration status or your right to work in the United States and doesn’t make you eligible for the earned income credit.

              In plus exista o clauza extrem de importanta privind acest ITIN: legea federala INTERZICE transmiterea acestor date Departamentului de Securitate interioara a Statelor Unite.

              Dumneata te lauzi ca traiesti in Statele Unite, dar nu numai ca habar nu ai de legi, dar nici nu stii sa traduci din engleza!
              Incearca cu google traduction:

              nytimes.com/2007/04/16/nyregion/16immig.html?scp=21&sq=loans%20using%20tax%20identification%20numbers&st=cse#

            • Tiii, ce de-a mai avantaje au ilegalii!
              De ce nu se transformă și Joe în ilegal să beneficieze de ele? Când puteți să răspundeți la întrebarea asta, veți putea răspunde și la celelalte.

    • Foarte distractiv! Mi-a adus aminte de următoarea zicere poporală: Maria mulgea vaca pe malul lacului și-n apă se vedea invers.
      Un florilegiu de falaciozități cu care nu mai poți trezi interesul nici măcar unei tone de sudiști (repartizată în cel mult 5 indivizi) într-un bar, la ore târzii.
      Eu zic să-i întindă o cursă lui Jose: să-l aștepte la cabinetul stomatologic unde n-are asigurare și să-l angajeze forțat pe același salariu ca pe Joe (care-și merită situația din moment ce nu a fost în stare să-și trăiască visul american ca patron și milionar!).
      Ca exercițiu, se pot compara Rocco și Rockefeller, Trampo și Trump, etc. Cu condiția ca să nu se depășească numărul de un ilegal per pereche.
      Iubesc America, dar detest gândirea de tip A3 și fanteziile de tip Realitatea.

    • Comentariul dvs in engleza ar fi convingator daca ati fi facut si comparatia Employer Legal si Employer Ilegal (adica care angajeaza muncitori ilegali). Care din ei iese mai bine?
      In loc sa construim ziduri ar trebui sa-i punem la zdup pe cei care nu respecta legea si in acest fel incurajeaza imigratia.
      De ce credeti ca stau africanii sau asiaticii la Calais si vor sa treaca in UK? De ce nu se duc in Germania unde este nevoie mai mare de forta de munca? Pentru ca in UK, ca si in USA, se lucreaza cel mai usor la negru. Un prieten din R a fost in California cu o viza turistica si a lucrat doua luni intr-un azil de batrani, altul lucra in Londra in constructii inca din anii 90 (cash only), cand romanii nici nu puteau intra in UK.
      De ce credeti ca sunt asa de multi romani la casele de schimb, mai ales in august si decembrie? Pentru ca f multi romani lucreaza pe aiurea intr-o economie subterana.
      Daca in toate tarile care sunt un magnet pentru imigranti s-ar aplica cu strictete legea impotriva localnicilor care-o incalca nu s-a mai gasi atat de multi necajiti care sa-si incerce norocul. Am colegi si prieteni in UK, Germania, Belgia si USA care au ajuns acolo la inceputul anilor 90 cu vize turistice si apoi si-au angajat un avocat specializat care i-au facut peste noapte dizidenti. Cand legea va fi lege si pentru avocatii smecheri care-o manipuleaza se va termina cu imigratia ilegala.

      • Imigratia in lant cu sau fara avocati smecheri este alta problema. The Economist spune ca un indian a venit legal in UK in 1953 cau gandul sa lucreze cativa ani pana face 5000 rupii si apoi sa plece inapoi. Fiul sau, un dentist, spune ca peste 65 ani omul isi adusese in UK 150 rubedenii!

        • Daca indianul si-a adus rubedeniile legal si acestea au putut sa se stabileasca in Marea Britanie atunci este problema tarii respective. Daca au venit ca turisti si, iarasi, au putut sa ramana legal tot problema tarii respective este. Deci, tarile in cauza, Marea Britanie si altele, nu au nici un drept sa se planga de imigratie daca legile lor sunt atat de laxiste la acest capitol.

          • Englezii pretind că e o mare diferență între imigrația controlată prin vize a indienilor (300.000 de vize pe an după unele surse, 1 milion de vize la fiecare 3 ani, după alte surse) și imigrația necontrolată a est-europenilor.

            Pe de altă parte, est-europenii mai și pleacă. Unii plecau chiar și înainte de referendum, alții au plecat după. Indienii n-au de ales, n-au la ce să se întoarcă în țara lor, așa că rămân cu toții.

            • „Pe de altă parte, est-europenii mai și pleacă. Unii plecau chiar și înainte de referendum, alții au plecat după. Indienii n-au de ales, n-au la ce să se întoarcă în țara lor, așa că rămân cu toții.”

              Sigur, romanii se intorc sa lupte pentru tara in frunte cu neinfricata veorica de Videle, ungurii nu mai pot dupa Orban care ii obliga sa faca ore suplimentare cat are chef patronul ( nu mai vorbesc de libertatea presei si declaratiile belicoase la adresa UE), bulgarii si ei sunt morti dupa conducatorii lor si nivelul de trai din tara……asa ca se intorc de nu mai pot in tara.
              Iar indienii nu au la ce sa se intoarca….bof, cate intreprinderi straine sunt implantate in India si cate in estul Europei?
              http://fr.transnationale.org/pays/indp.php
              Cei care stiu foarte bine o limba straina si au ceva studii sau/si stiu meserie au de ce sa se intoarca in orice caz nu mai putin ca est-europenii). Cei care pun ceva deoparte in Anglia pot sa-si deschida o mica afacere, mana de lucru fiind foarte ieftina in India: multi prefera sa fie patroni la ei acasa decat soferi sau mai stiu eu ce in Anglia. Mentalitatea nu este diferita de cea a est-europeanului.

          • @Alexa – românii se întorc ca să nu-și dea copiii la școală în Anglia. Știu mai multe cazuri, am chiar un prieten destul de bun în situația asta. Ambii copiii sunt născuți aici, în UK, dar când fetița a ajuns la 4 ani și urma să înceapă școala, părinții au decis că Anglia nu e o țară în care să-ți dai copiii la școală, așa că s-au întors în RO după vreo 6 ani de stat aici.

            Mai recent, un alt amic pare să fie tot în situația asta, și-a găsit o nevastă prin Peru și a adus-o aici, au și un copil, dar acum îmi spunea cineva despre ei că și-au închiriat deja un apartament în București și pleacă înapoi. Oamenii simpli țin mai mult la identitatea lor decât elitele academice auto-proclamate.

            • „Ambii copiii sunt născuți aici, în UK, dar când fetița a ajuns la 4 ani și urma să înceapă școala, părinții au decis că Anglia nu e o țară în care să-ți dai copiii la școală, așa că s-au întors în RO după vreo 6 ani de stat aici.”

              Probabil parintii fac parte din cele 40 de procente de analfabeti functional „formati” la scoala romaneasca. Si sunt extrem de entuziasmati de nivelul lor „functional”, asa ca vor acelasi lucru pentru copiii lor…..nu cumva sa-i intreaca!

            • @Alexa – părinții fac parte dintre oamenii cu o identitate sexuală clară, de asta nu vor să-și dea copiii la școală în Anglia. Separat de asta, ție chiar ți se pare normal să desconsideri niște oameni despre care ai auzit prima dată? Nu-i cunoști, nu știi nimic despre ei în afara celor două-trei fraze scrise de mine, dar îi desconsideri. Well, asta are legătură cu experiențele din copilăria mică ale fiecăruia, nu cu acei părinți pe care-i desconsideri.

    • Visul ce mai mare al lui Jose Illegal (JI) este să devină Joe Legal (JL).
      Pentru că :
      JL are două săptămâni concediu plătit pe an. JI nu are, deci -1200$
      JL beneficiază de asistență medicală gratuită. Pe JI îl costă alte -2000$.
      JL are concediu medical 1 săptămână / an. JI e zilier: dacă e bolnav, nu primește nimic.
      JL are bonitate la bancă. Poate lua un credit de 200k, rambursabil în 20 ani. Plătește anual în medie 2500$ dobânzi, dar după 20 ani are o proprietate în valoare de 300k. JI nu e solvabil și locuiește cu chirie într-un apartament al lui JL. Îi dă ăstuia 600$ în fiecare lună. După 20 ani JI are un Ford, iar JL își instalează piscină.
      JL iese la pensie sănătos și avut. Pleacă în excursii exotice. Pe JI, îmbătrânit înainte de vreme, știrb și miop, nu l-a mai angajat în ultimii 6 ani nimeni. De la ultima razie, când a fost prins și dat afară, trăiește din munci ocazionale, grădinărie sau curățat grajdurile lui JL, muncind cate 10-12 ore pe zi pentru 10-12$ pe oră.

      La firma de construcții unde lucrau JL și JI, erau angajați 100 de JL și 25 de JI. La razia de pomină au fost arestați toți cei 25, iar patronul a plătit daune. Cifra de afaceri era de 12 milioane $, din care 7 milioane cheltuieli de personal, iar alte 4 milioane mijloace fixe, transport, impozite pe imobile, chirii șamd. Pentru a livra la timp și a-și menține clienții, firma angajează alți 20 de JL în locul celor 25 de JI. Cheltuielile de personal cresc cu 0,5 milioane, dar totuși nu reușește să-și onoreze contractele, datorită personalului nou, neexperimentat, mai scump și mai puțin. Clienții cer daune, iar patronul renunță la o parte din contractele de construcții și reziliază contractele de muncă a 15 JL dintre cei noi. Începe spirala declinului, iar firma care supraviețuia la limită cu cei 25 de JI își închide afacerea. Toți angajații sunt nemulțumiți și îi înjură pe ilegali, căci de la ei a început totul.

      • E, totuși, puțin exagerat. Dacă avantajul comparativ constă in cei 25 JI parcă nu mi se pare corect….. Seamănă a fraudulent competition atât față de celelalte firme cât si față de JL angajați. Nu blamez JI ci pe cel/cei care profită de o astfel de situație.
        Problema poate fi privită și așa. Nu?!? Strict intr-o paradigmă a libertății economice.

        • JB, nu am pretenția că sunt exact în aprecierile mele, dar cu siguranță sunt mai aproape de realitate decât comentariul la care am replicat. Am dorit să arăt lucrurile și din partea cealaltă. Mai ales în construcții, firmele folosesc ilegali. Iar dacă aceștia încearcă să ajungă în Statele Unite e mai ales pentru faptul că știu că sunt așteptați de mulți angajatori.
          Excavatoristul și șoferul unei firme de construcții sunt JL, dar ăia de pe schele, ăia care cară, care încarcă, care mânuiesc picamerul șamd sunt hispanici. Toți! N-or fi toți ilegali, dar este evident că sunt angajați pe motive ce țin de costuri.
          Comentariul inițial conține manipulări crase. El încearcă să arate că ilegalii reușesc să economisească banii câștigați, în vreme ce JLs sunt obligați să îi cheltuie. Dar JIs mănâncă și ei, nu?! In momentul când aplică pentru food stamps sau welfare, neavând venit oficial, poate fi identificat și trimis înapoi de unde a venit. La fel când solicită servicii medicale de urgență.
          De ce nu se întâmplă asta? Complicitatea statului?! De ce ar fi necesară?
          De asemenea, în comentariul inițial JI nu vrea să-și facă asigurare de sănătate, pentru că-i pute. Fiind ilegal nici nu o poate face. În cazul lui JL sunt contabilizate sumele pentru asigurare, însă JI e obligat să plătească serviciile medicale prntru el și familie. Tocmai pentru a-și proteja situația, apelarea la serviciile de urgență e riscantă.
          Dar dacă are un accident de muncă? Sunt cazuri în care angajatorul și-a părăsit în astfel de cazuri angajații, cu amenințări că nu vor mai putea obține vreun loc de muncă, lăsându-i să se descurce cum pot. E drept, de cele mai multe ori însă angajatorul îl recomandă unui medic cunoscut, pentru un tratament cât mai ieftin, pe care i-l plătește chiar el. Dar nu înseamnă că pentru JI situația rămâne roz: aproape invariabil, își pierde jobul.
          Dar JI trebuie să locuiască cu familia și copiii pe care-i trimite la școală într-o locuință. Oricât de sărăcăcioasă ar fi, costă. În vreme ce cheltuielile lui JL sunt contabilizate acribic, comentatiul repetă obsedant ca JI are încă $31200. Pe care îi cheltuie pe distracție.
          În realitate, cei care reușesc să acumuleze venituri sunt JL, în vreme ce banii, mulți – puțini, pe care-i câștigă JIs se întorc integral în consum. Iar prin salariile lor „under the table” permit angajatorilor să mențină afacerile profitabile. Într-o lume concurențială, faptul că absolut toate firmele mici și mijlocii apelează, cu diferite intensități desigur, la imigranți, e un indiciu clar că altfel nu pot supraviețui.
          Btw, chiar Trump a apelat la imigranți ilegali.

          • Evident, comentariul initial era manipulator, la modul grosier.
            Dar problema muncii „la negru” chiar e o problemă. Semi-generalizarea ei aduce dezechilibre importante sist.socio-economic.
            Pe Trump&co nu putem să îi acuzăm de lipsa maximei ipocrizii. Partea cea mai rea e că opoziția e, cel puțin, la fel de ipocrită. Triste/tragice alternative…..

            • JB: Partea cea mai rea e că opoziția e, cel puțin, la fel de ipocrită.

              De acord! NU fac parte dintre cei care innegresc o latura, ca sa para celalalta dalba.

      • Sunteți ca deobicei plin de sofisme ieftine.

        JL nu „beneficiază de asistență medicală gratuită” pentru că el o plătește prin asigurarea medicală pe care JI nu o poate cumpăra nici dacă vrea.

        JI beneficiază în schimb de asistență medicală „gratuită” pe banii lui JL pentru că se duce la serviciul de urgențe orice boală ar avea, chiar și un guturai. El va fi tratat acolo fără să i se pună întrebări (dacă e în California Illinois sau NY) iar facturile se duc la bugetul statului care trăiește din banii lui JL.

        Aceeași figură și cu școala. Copiii lui JL vor fi educați din taxele lui sale. Problema e că și copiii lui JI sunt educașți tot din taxele lui JL. Dacă e vorba de educație superioară, copiii lui JI au toate șansele să obțină o bursă la o universitate de stat ptogresistă, pentru că bieții de ei n-au niciun venit. S-a ajuns la situații absurde în care fiica unui șef de bandă de narcomani ce avea un venit anual cu 7 zerouri primeau burse de stat la Berkley, pentru că atât ea cât și tatăl său n-aveau statut legal deci niciun fel de venit oficial. Cel mai probabil copiii lui JL vor trebui să-și plătească educația superioară pentru că fondurile universităților de stat se duc în statele progresiste exclusiv pe plata studiilor ilegalilor și nu mai rămân bani și penrur ăia care le duc în cârcă.

        Faptul că JI n-are concediu plătit sau bonitate la bancă e exclusiv problema lui. Nici cerșetorul de pe stradă n-are concediu legal plătit și nici linii de credit. Dacă JI rămânea în Mexic avea concediu legal plătit și credite bancare. Ce i-o fi venit să treacă ilegal în SUA?

  19. Domnule Naumescu, ia sa nu mai incuiati acasa cand plecati sau veniti!
    Zau asa, hai sa si aplicati ce propovaduiti!
    Si in aceeasi ordine de idei, daca Germania, Franta, Olanda sustin cu atata pasiune libertatea deplina de circulatie, atunci de ce nu primesc imediat Romania in Schengen, sa zicem in seara asta in jurul orelor 19 sa apuce si dl. Presedinte Iohanis sa dea marele anunt?
    Ca e coruptie si haos in Romania?
    Pai asa e si in Africa si Arabia, de unde vin emigrantii astia ilegalo-legali.
    Deci?

  20. Foarte bun titlul! De la Reagan care a luptat pentru libertate, a fost un adversar neobosit al URSS si a cerut demolarea zidului Berlinului, pana la Trump banuit de propriile servicii de informatii de legaturi cu Rusia, mare admirator al lui Putin si doritor de ziduri, trecand prin Pink Floyd cu puternica lor metafora legata de ziduri. S-au dus vremurile cand discutia despre imigratie se purta in termeni civilizati, cand imgrantii erau priviti ca niste fiinte umane si cand republicanismul nu se identifica cu extremismul politic.

    Reagan 1981:
    We shall continue America’s tradition as a land that welcomes peoples from other countries. We shall also, with other countries, continue to share in the responsibility of welcoming and resettling those who flee oppression.

    Illegal immigrants in considerable numbers have become productive members of our society and are a basic part of our work force. Those who have established equities in the United States should be recognized and accorded legal status. At the same time, in so doing, we must not encourage illegal immigration.

    We shall strive to distribute fairly, among the various localities of this country, the impacts of our national immigration and refugee policy, and we shall improve the capability of those agencies of the Federal Government which deal with these matters.
    https://www.reaganlibrary.gov/research/speeches/73081a

    Trump 2018:
    These aren’t people. These are animals
    https://eu.usatoday.com/story/news/politics/2018/05/16/trump-immigrants-animals-mexico-democrats-sanctuary-cities/617252002/

    George H.W. Bush si Ronald Reagan despre imigratie in 1980:
    https://www.youtube.com/watch?v=YsmgPp_nlok

    • Reagen a spus f clar: „sa vina legal si sa plateasca taxe”.
      Evident ca cei care vor alege aceasta cale, nu sunt animalele la care se refera Trump; adica aia care sunt implicati in activitati criminale.

  21. Gardul se va construi:
    „”Voi semna decretul pentru starea de urgenţă naţională, au mai existat de multe ori astfel de hotărâri. Şi alţi preşedinţi au semnat decrete de urgenţă, din 1977. Le oferă putere preşedinţilor şi acest lucru a fost rar o problemă, îl semnează şi nu îi pasă nimănui”, a declarat Donald Trump”
    Dar obiceiurile cu cenzura al celor ce au ridicat zidul Berlinului nu vor disparea usor.

  22. Notiunea de zid , facand abstractie de cele ale unor cladiri, il putem asocia cu evul mediu, ev in care oameni se baricadau in spatele unor ziduri inalte si puternice pentru a se apara in fata celor care doreau sa-i cucereasca si …. Nici un zid n-a putut sa tina piept navaliror, nici cel chinez , nici Limesul din Europa si nici fortaretele falnice ale cruciatilor din Tara Sfanta.
    Gardurile ghimpate intre est si vest au fost daramate cu mainile goale de oameni descatusati din tarile fostului lagar comunist, lagar aproape similare celor naziste.
    Dupa caderea acestor ziduri si garduri reale pe nesimtite si aproape neobservat sau ridicat ziduri noi insa de data aceasta in captele si mintile oamenilor, paradoxal cu cat evolueaza tehnicile de informare in masa cu atat aceste ziduri devin mai inalte, mesajele „constructorilor” fiind implantate direct in creier.
    Globalizarea economica este diametral opusa acestui fenomen de autoizolare in care conducatori si elitele politice doresc sa impinga tari si natiuni intregi.
    Discul „The Wall” al formatiei Pink Floyd face exact la acest zid referire, zidul ridicat in capul tanarului Pink in urma experientelor si ale escurilor din viata.
    Intelegand ca nu poate darama acest zid el resemneaza si decade consumul de droduri si medicamente care il sedeaza, imagine exceptional exprimata de soloul lui David Gilmour in titlul „Comfortable Numb”
    Si totusi zidul din capul lui Pink este daramat eliberandu-l intr-o noua viata posibila insa melodia „Outside the wall” se termina axact acolo unde incepe intreaga poveste.
    Aceste cicluri cu cladirea / daramarea unor ziduri reale cat si imaginare pot fi asociate evolutiei omului, acum fiind un moment in care multi oameni cred ca ar fi mai bine sa se se ascunda in spatele unor ziduri.
    Daca cladirea acestor ziduri a avut si are loc in vremuri mai linistite, daramarea lor va fi violenta si cu urmari imprevizibile.
    In 89 romanii au darmat zidul din captele lor invingand frica impusa de regimul totalitar ceausist rasculandu-se impotriva sa , acum lideri tari dorind ridicarea unui nou zid care sa ne separe de „strainii cei rai” vezi UE.
    Daca Trump ridica zidul la granita cu Mexicul inevitabil va trebui sa ridice si unul la granita cu Canada cu conditia ca americanii il vor realege, datorita lui Trump SUA incepe sa semene din ce in ce mai mult, cu Romania si nu invers, circ politic.

    • Cher Bruno,
      Zidurile, ca cel despre care e vorba, nu funcționează niciodată ca bariere impenetrabile prin simpla lor existență. Forța armată e necesară.
      Zidurile: Antonin, Hadrian, Constaninopole, chinezesc au funcționat excelent….. atât timp cât au fost integrate unui sist.de apărare. Altfel…..
      Și chiar au funcționat/rezistat pe perioade îndelungate. Construcția celui chinez a durat 3 secole….. Dacă era o pierdere de vreme și de bani ar fi renunțat. Nu crezi ?!!?

      • Normal, fara forta armata ale ar fi fost inutile dar n-au rezistat o vesnicie. Ce imi da de gandit este discursul tot mai violent si militarismul care incepe sa se reinstaureze, pt mine este o intoarcere in trecut si nicidecum un pas catre viitor, exista semnale care arata intr-o anume directie.
        Eu am urmarit cele intamplate la conferinta de securitate de la München, viitorul suna altfel dupa declaratiile cancelarului Merkel, ale lui Lavrov si fostului ministru de externe chinez decat si-l inchipuie unii.
        Problema americana cu zidul dorit la granita mexicului nefiind relevanta pe plan global
        Defapt se doreste daramarea zidurilor si instalarea unui multipolarism, noile „ziduri” fiind marile si oceanele care despart continentele.
        In fata proiectului euroasiatic atat militar cat si economic , cel american va fi pe locul secund.
        Vom vedea, totul depinde daca Trump va fi reales si va contina dupa deviza „America first.
        In aceasta varianta si o eventuala inasprire a razboiului economic impotriva intregii lumi, visul euroasiatic va deveni realitate iar NATO o organizatie fara viitor.

        • Da, un proiect euro-asiatic poate fi ceva interesant. In principiu poate fi ok. Rămâne de văzut concretu/materializarea. The devil is in the details……

          Nu contestă nimeni că „zidurile” NU au rezistat o veșnicie si nici că ar fi putut suplini lipsa celorlalte elemente ale sistemului. Dar au rezistat suficient ptr.a constitui o alternativă rezonabilă.

          Din nefericire, militarismul NU a lipsit niciodată de pe prima agendă globală. Niciodata.
          Dar nici nu cred că se poate altfel. Când o putere reduce motoarele securității/apărării vor fi altele care vor amplifica ptr.a reduce decalajul sau ptr a-l mări. Depinde unde se află.
          Cu ușurință putem observa asta in business. Și să nu ne facem iluzii că vor utiliza doar tactici de ameliorare. No way!!! Vor „da la gioale”, vor sabota fără scrupule, vor presa puterea publică ptr.a beneficia de masuri protecționiste de care, neapărat, să fie privată concurența, etc.

          Nu cred că e o întoarcere inapoi ci mai degrabă o accelerare/sfârșitul unei acalmii/sfârșitul unui armistițiu. O să vedem ce și cum…..

  23. Scandal, mare scandal… danezii s-au apucat sa faca un gard la granita cu Germania, motivul… impiedicarea trecerii porcilor mistreti bolnavi. http://www.spiegel.de/wissenschaft/natur/schweinepest-durch-wildschweine-daenemark-will-2019-grenzzaun-bauen-a-1223046.html

    Oamenii de bine spun ca nu-i bine pt ca acest gard le-ar impiedica si pe alte animale sa-si intregeasca familia. Se da exemplul lupilor, da, au aparut lupi rai in Germania, unu chiar a facut sa plinga un copilas deoarece a omorit un ied. Si mai rau e ca lupii rai se imperecheaza cu catelusi si ies ciini rai. Expertii au zis sa-i impuste pe lupi, mai ales dupa ce s-a descoperit ca acestia sunt in stare sa sara peste gard.

    Iata ca nu numai zidul lui Trump naste probleme..

  24. Statele Unite, legile si coruptia:

    video.lefigaro.fr/figaro/video/le-requisitoire-d-une-jeune-elue-du-congres-contre-la-corruption-fait-sensation-sur-twitter/6002718517001/

  25. Nu priviți doar Zidul. Niciodată nu este atât de simplu. Zidul este doar un simbol. Simbolul. Pe langa multe celelalte.
    „America first” este un slogan. Sloganul.
    Taxele, China și locurile de munca sunt acțiuni.
    Sigur, puteți să vi-l imaginați le Trump ca pe omul care a bătut din picior și a obținut întotdeauna ceea ce a dorit. Pentru că așa a fost, mereu a obținut ceea ce și-a dorit, de la familie sau dde la stat (prin declararea falimentelor). (Cred că toată lumea a citit bibliografia). Dar Trump este omul care a știut întotdeauna ce să facă pentru a obține.
    Zidul este doar o „piesa” pe tabla de șah. Dar una importantă în marketingul politic.
    Cat a costat statul american greva administrației din ianuarie? Blocajul din administratie, corect spus. Mai bine de 5 miliarde, cred. Nu, nu subestimați determinarea lui Trump de a obține ce dorește.

    Realist vorbind, sunt 7.5 miliarde de oameni pe aceasta planetă. Care fac presiuni tot mai mari către țările cat de cat civilizate/evoluate economic. Evoluția s-a obținut cu prețul sângelui, a luptelor interne, a războaielor mondiale, a revoluțiilor economice, a investițiilor în educație și cercetare. E ușor sa vina „hoarde de barbari” sa ia totul de-a gata. Undeva trebuie spus stop.
    Pare că nu mai este vorba neapărat despre democrație și socialisme. Ci despre evoluție și etape. Sunt suficiente studii care arată că, admițând o masă critica de persoane într-un grup, poți schimba mentalitatea și așteptările grupului. Îl poți influența iremediabil.

    Deja poporul american și-a pierdut mult din valorile traditional
    americane. Trump este exponentul ideal al conducătorului alb, creștin, familist, cu grija excesiva fata de copii și prieteni, preocupat de bunăstarea lui și a țării, fără filosofii inutile. Daca americanii își doresc America tradițională inapoi, acum e momentul.

    • „Trump este exponentul ideal al conducătorului alb, creștin, familist…”
      Presedintele grab them by the pusy, care se culca cu staruri porno in timp ce nevasta-sa (a treia) era insarcinata…crestinul familist model :))))))
      A…sa nu uitam…si alb…asa e foarte important, nu cumva sa fie negru, mexican…se stie ca aia nu sunt exponenti ideali…Si nu, asta nu e rasism…e convingerea sincera a fanilor sai :)))

      • Eeee…mai scapa si crestinul uneori in balarii (daca or fi adevarate barfele; cica si Kovesi a facut nefacute – ii crezi pe aia de la Latrina3?), dar una peste alta, e infinit mai bine decat ceea ce propun si voteaza dragii tai progresisti.
        https://www.telegraph.co.uk/news/2019/02/14/schools-france-replace-mother-father-parent-1-2-controversial/

        Si pana la urma ma intereseaza ce face politicianul pt cetateni, nu cu viata lui proprie (atata timp cat nu comite ilegalitati).
        Asa ca votez Trump, Bolsonaro, Kaczynski, Rasmussem (care a facut din Danemarca o tara „xenofoba” si „nazista”, sic! – ca asa aziceti voi cand un om apara valorile crestine, familia, natiunea si traditiile propriei natii si le pune inaintea intereselor migratorilor primitivi), pt ca vreau mama si tata, iar nu parinte 1 si parinte 2.

  26. Autorul inca nu a explicat de ce Trump e rau pentru SUA si lume.

    Daca analizam, vedem ca America merge mult mai bine, China e cu botul pe labe, Europa se pare ca s-a impacat cu gindul ca 2% merita cheltuiti pe aparare, Coreea de Sud deja a acceptat sa plateasca.

    Zidul e o masura disperata; zidurile sint bune. Israelul a facut unul si bine a facut.

    Desigur, mai e o masura alternativa: de partea americana a frontierei, mine antipersonal si antitanc, sensori de miscare, mitraliere automate, lumina din belsug, foisoare si drone inarmate – ar fi si mai eficient…

    Lumea deschisa e un concept, nu o realitate.

    I-o fi placind sau nu autorului, dar toti imigrantii (clandestini sau nu) sint atrasi de o cultura edificata prin munca crincena de la Mayflower incoace – ar trebui ca americanii autentici sa asiste cum tara le este furata de nou veniti pusi pe distrus si schimbari incompatibile cu civilizatia crestina ?

  27. De acord cu concluziile articolului,insa,trebuie sa avem curajul si sa recunoastem deschis ,cum s-a ajuns aici.Vina nu o poarta numai politicienii,vina o poarta si alegatorii dar si sistemul electoral ,bazat pe votul universal neconditionat.Priviti ce s-a intamplat in istoria umanitatii ,in ultima suta de ani ,de cand s-a trecut la votul universal!Ce cumplite revolutii ,cate razboaie mondiale,genocidul a devenit parte a unor doctrine….etc!Astazi ,o luam se pare,de la capat!Cred ca trebuie regandit felul in care cetatenii pot vota.Cred ca trebuie sa faci dovada ca esti intreg la minte si ca ai minima educatie pentru a intelege semnificatia votului tau.Altfel vom vedea tot mai multe caricaturi in locul unor politicieni cu adevarat pregatiti si responsabili.

  28. Nu introduceti Canada in aceeasi oala cu Mexicul pentru ca: 1) emigrantii vin din America Centrala si America de Sud, nu de la Polul Nord.
    2) Canada nu e un stat corupt precum Mexicul.
    Deci un zid la granita cu Canada nu-si are rostul.
    „Prosti, dar multi” ar fizis Alexandru Lapusneanu. Ce ne facem daca America profunda nu are o viziune corecta politic ? Le retragem dreptul de vot pe motiv ca nu stiu ce fac? Ne.place sau nu, asta-i jocul democratic, minoritatea se supune deciziilor majoritatii.

  29. Ca mjloace de apărare, walls work….. Sau cel puțin așa ne arată istoria.
    Evident că au un efect puternic disuasiv pe termen scurt și mediu. Dar nu singure „de capul lor”…..ci în conjuncție cu use of deadly force. Altfel sunt construcții inutile.
    Exemple de walls care au funcționat f.bine atât timp cât au fost parte al unui sist.de apărare bine întreținut:
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Hadrian%27s_Wall
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Antonine_Wall
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Walls_of_Constantinople#Wall_of_Constantine
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Great_Wall_of_China
    și contemporanul West Bank wall

    Fac precizarea că primele două sunt opera unor împărați f.capabili parte a unei dinastii extraodinare (antonină).

  30. Am o intrebare pentru romanii stabiliti in SUA. Cum ati reusit sa treceti de zidul intre Romania comunista si restul lumii, de zidul intre SUA si restul lumii (vize , permise etc.etc.) astfel incat sa deveniti sustinatori ai zidului lui Trump ? si mai am una, ce sa va intampla la granita cu Canada ? ruta ocolitoare este deja functionala.
    O sa ridice Trump und zid si la granita canadiana ?

    • Ata ete!
      Unii au o multime de intrebari.
      Altii le rezolva si merg inainte.
      Tu intrebi miriapodul cum face sa nu se incurce cu atitea picioare.
      Altii sint multumiti ca miriapodul nu se incurca si il vad mergind.
      Unii mor de grija altora; altii de prea multa curiuozitate.

    • 1. Am venit cu viză de transfer în cadrul corporației L1A. Compania mi-a plătit cam o lună (până ce am primit SSN-ul) hotel, mașină închiriată și echivalarea studiilor din România printr-o chestie numită WES. Echivbalarea studiilor soției am plătit-o din buzunar și era o sumă modestă (cam $100, nu mai rețin exact). După ce am obținut SSN-ul am aplicat pentru un permis de conducere în Michogan, unde stăteam atunci, am dat examenul de conducere cu masina închiriată și am plătit o taxă de câteva zeci de USD pentru mine și soție. Am închiriat ceea ce se numește aici un „townhome”- e o secțiune dintr-un imbobil locuit de alți ingineri europeni de la ”Advanced Hybrid System” (alianță între GM, Chrysler și Mercedes și mai târziu BMW pentru realizare celui mai performant sistem de propulsie hibrid pentru automobile), unde lucram atunci. În aceeașli zi am cumpărat o maină în rate – cea mai proastă afacere făcută în țara asta.:). Câteva luni mai târziu am aplicat pentru rezidența permanetă (cartea verde) sponzorizată de compania la care lucram. Ei au plătit taxele pentru aplicația mea, și mi-au oferit grauit serviciile unui jurist specializat în imigrări al companiei. Eu le-am plătit pe cele pentru aplicația soției și a copilului mai mare, ca dependenți ai mei. Nu mai rețin exact, dar erau câteva sute de USD.

      Procesul de obținere a rezidenței trebuia normal să dureze 6-7 luni numai câ între timp a fost 11 Septembrie și practic tot sistemul de imigrări a fost paralizat vreo 2 luni. Toată povvestea a durat în total vrreo 10 luni până la începutul lui 2002. La început de 2002 imigrările mi-au cerut „dovezi suplimentare” pentru aplicația de carte verde, ceea ce m-a emoționat un pic. Dosarul inițial avea (după ochi) vreo 1000 de pagini. Juristul m-a lămurit că vor doar formularul W2 ce e sumarul primit de fecare angajat de la compania sa al tutror venmiturilor, bonusurilor, taxelor și poverilor sociale plătite în anul precedent. Ideea era că penru vizele de manageri si plicațiile aferente de carte verde venitul petentului trebuie să fie de peste $75000/an, altfel respingeau aplicația. După ce le-am trimis W2-ul s-au liniștit și cred că la 1-2 săptămâni am primit cărțile verzi prin poștă. Era să ratez momentul. Tocmai se născuse copilul #2 și plicurile au zăcut bone merci uitate pe frigider. La sfîrșitul lui 2007 după 5 ani de rezidență permanetă am aplicat pentru cetășenia SUA. Proces ce mai costat câteva sute de USD și a durat cred 1-2 luni. Am depus jurământul de naturalizare în fața unii judecător și voila.

      Majoritatea românilor pe care îi cunosc aici au venit cu vize de transfer L1 (ca mine), cu vize de lucru H1 sau cu vize de studii care permit la încheierea studiilor o viză de lucru. Nu cunosc pe nimeni care să fi sărit gardul.

      2. În ce privește trecerea ilegalilor prin Canada nu e deloc simplu. Odată că doar mexicanii pot căclători fără viză în Canada, nu și ceilalți latino-americani. E scump. trebuie să plătească un avion până acolo și să aibă ceva bani ca să poată dovedi că au ce se întreține. Altfel sunt trimiși înappi. Am văzut asta cu ochii mei pe aeroport la Toronto. Chiar și pentru standardee americane erau brutali. Trecerea în SUA în sine nu e deloc simplă, pentru cine a văzut zone de frontieră. Zona Toronto- Detroit e cu baraje de securitate, poliție, etc. nu văd cum pot trece. Dacă pot trece pe acolo pot trece și pe la San Diego Să meargă de la Toronoto, cred că vreo 1500 de mile până la fronitera terestă cu Minnesota sau North Dakota au nevoie de o mașină. De unde? Să zicem că au ajuns totuși la frontieră. Now what? E o zonă sălbatică cu lupi și urși, puțin populată unde toată lumea știe pe toată lumea și toți locuitorii sunt republicani fanatici care-s înarmați până în dinți inclusiv copii de 10-12 ani :) și care nu au grețuri să tragă dacă ceva pare în neregulă. Nu circulă autobuze și nu sunt trenuri…

        • In loc de acest multumesc scrisnit, poate ca ar trebui sa te prezinti si tu.
          Sau numai despre „dujmanul de clasa” trebuie sa stim?

        • Ursule tu faci confuzii…voite sau nu…

          S-a mai spus aici.
          ZIdul Berlinului trebuia sa tina oamenii cinstiti in puscarie.
          Ziudul lui Trump, este cel care protejeaza oamenii cinstiti. Niciun om cinstit nu intra ilegal intr-o tara al carei cetatean nu este.

          Internationala socialista nu explica un concept simplu – libertatea de circulatie.
          Care inseamna ca guvernul propriei mele tari nu imi poate restrictiona circulatia in tara sau daca vreau sa ies din tara.
          In schimb libertatea de circulatie nu presupune ca guvernele planetei imi garanteaza libera circulatie oriunde, oricand. Asta pt ca acele guverne raspund in fata propriilor cetateni.

          In cazul de fata Trump a fost mandatat sa construiasca in zid – proimisiune de campanie. Si ce sa vezi? Chiar vrea sa isi onoreze promisiunile.

          • „Niciun om cinstit nu intra ilegal intr-o tara al carei cetatean nu este.”
            Hm, vrei sa spui ca romanii care au fugit din Romania inainte de ’89 nu erau cinstiti?
            Sau cei care au plecat din tara inainte de intrarea Romaniei in UE si au intrat ilegal in Italia, Franta, Spania etc nu erau cinstiti?
            Tu crezi ca mexicanii pleaca din tara lor de prea mult bine? Crezi ca tarile din vest trebuia sa faca un zid ca sa se protejeze de imigrantii estici, dintre care multi lucreaza la negru si astazi?
            Romania ar trebui sa faca un zid la granita cu Moldova, Ucraina, ca sa se protezeje de imigranti? Situatia este aceeasi ca Statele Unite/Mexic chiar daca dv nu o vedeti.

    • Am venit cu viza de studii, am facut doctoratul, am gasit de lucru si acum sunt cu viza de lucru temporara.

      De cand sunt aici nu am televizor. Mi-am dat seama imediat de partizanatul ideologic si politic profund al mass mediei pretins independente, de aroganta moralizatoare si ipocrizia lor. In plus, asta inseamna ca ceea ce trece in prresa romaneasca drept valori occidentale si jurnalism american nu e decat jumatate din spectrul de opinii. Vrand-nevrand, esti expus la aceasta jumatate trambitata din toate directiile, dar pentru cealalta jumatate trebuie sa sii unde sa cauti. Iar daca o gasesti, e mult mai profunda, variata si stimulanta intelectual. Din partea cealalta, practic, auzi un singur argument: esti rasist. Toate astea m-au impins decisiv de partea conservatorilllor si a republicanilor. Iar in batalia impotriva stangii nu poti ceda nici macar un centimetru; le dai o farama, maine iti iau casa. Orice idealism iluzoriu legat de un posibil compromis sau separare de obiective punct cu punct trebuie abandonat si facut zid in jurul propriei tabere.

      Concret, despre zid si celelalte subiecte la ordinea zilei recomand cu incredere acest blog

      https://sultanknish.blogspot.com/2019/01/how-wall-became-americas-dividing-line.html

      • Dragă AT, chestia cu „rasismul” este din aceeași familie de imbecilitate precum calomnia cu Președintele SUA fiind marioneta lui Puțîn.

        Ultima bombă a falsului rasism a fost dezamorsată abia ieri – un actoras de trei parale a susținut că doi albi supremisti l-au atacat urlînd „asta e țara lui Trump” sau ceva similar.

        După investigații și risipiri de fonduri foarte mari (dar nu atît de imense precum cele risipite pe falsele istorii cu „complicitatea cu Rusia”) încă o dată s-a dovedit că „rasismul”, de mult ce există, trebuie inventat.

        https://www.bbc.com/news/world-us-canada-47269827

        Nu fusese atac ci înscenare, nu erau caucazieni ci nigerieni, și actorasul de trei parale îi plătise ca să pozeze în victimă. În rest, vorba Radio Erevan, totul e adevărat!

        Ceea ce se remarcă imediat în SUA este că rasismul, netrebnicia, ura, ignoranța, incoerența sînt TOATE apanajul democraților, al mediei corupte și al naivilor care se lasă otrăviți de aceste „puncte vorbitoare” încărcate de minciună și toxicitate.

        Din fericire, Chihuahuas latră, caravana trece. Moș Trump e ca un Saint-Bernard care se uită cu milă la jăvruțele care i se încurcă neputincios printre picioare.

        • Evident, cunoastem, si cazul Covington boys, si Ralph Northam, trecut de CNN la republicani, si jurnalistul premiat Claas Relotius, etc, etc.

          • Apropo de rasism: făcea unul pe aici o afirmație cum că „americanii autentici au înțeles că nu poți scoate Africa din negrii” (citat din memorie, deci aproximativ). Este evident, nu doar discurs rasist, dar mai ales postat în numele „americanilor”. Și totuși nimeni dintre cei în numele cărora a făcut afirmația nu s-a oprit fie să o sancționeze, fie să se disocieze de ea. Cine e prea-ocupat să găsească pete în soare, e prea orbit să mai vadă și afirmații atât de cuprinzătoare.

            • Aaaa, celebra mutare a stingistilor americanii – trebuie sa va „disociati”.

              Obama a fost prietenul intim al teroristului Bill Ayers, care i-a si scris una din cele doua carti (aia mai buna literar, prima), al antisemitului islamofascist Louis Farrakhan, care s-a distins prin admiratia deschisa pentru Hitler, si al „pastorului” ultrastingist Jeremiah Wright, un black supremacist celebru pentru improscarile pline de ura la adresa netrebniclor de albi. . .

              Nu i-a deranjat pe antirasistii rasisti si ipocriti din SUA, cum nu i-a deranjat nici liderii democrati de teapa liderului KKK William Byrd, mentorul lui Hillary sau Ted Kennedy, asasinul dement-alcoolic care a ucis cu cruzime o fata de 28 de ani, Mary Jo Kopechne, fara nici un fel de consecinta legala – pentru ca era stingist si era un Kennedy.

              Stiti ceva, inainte de a varsa lacrimi de crocodile pentru observatii discutabile (in sensul ca se pot discuta) legate de cultura de coruptie din Africa, mai disociati-va si dv. de superbii lideri ai stingii pe care ii promovati – violatori, rasisti, asasini si corupti demni nu numai de Premiul Nobel dar chiar si de premiul El Chapo.

            • Pardon, l-am uitat pe inefabilul Al Sharpton, adviser-ul si apropiatul lui Baroque Hussein (Heidegger a venit cu Dasein, Kenya a venit cu Husein, n-ar mai fi venit).

              Pentru nivelul intelectual al acestei gigant al activismului minoritar ultrarasist si violent, a se vedea clasicul video

              https://www.youtube.com/watch?v=2CifYWxJXaI

              Pentru nivelul moral al acestei mincinos rasist si ucigas, prieten extrem de apropiat al perlei semi-kenyene care a decorat Casa Alba vreme de opt ani blestemati, a se vedea celebra pacaleala legata de Tawana Brawley

              https://en.wikipedia.org/wiki/Tawana_Brawley_rape_allegations

              dar si atacurile antisemite din Crown Heights, cu victime evreiesti nevinovate, conduse de aceasta poama de om

              https://en.wikipedia.org/wiki/Crown_Heights_riot

              Cind vine vorba de necesare „disocieri” sint multi si multe la coada inainte de un biet commentator care a facut o observatie legata de cultura corupta a TUTUROR tarilor africane!

            • @Hantzy – problema e culturală, nu e genetică, așa că ar trebui să lași văicărelile cu rasismul. Dacă românii fură (și da, o mulțime de români fură, peste 75% în opinia mea) problema e cultura furtului în care cresc ei. Însă dacă țiganii fură (și da, o mulțime de țigani fură) problema se încadrează brusc la rasism, în viziunea ta!

              Jumătate din comentariile tale sunt victimizare, iar ăsta nu face excepție. Autorii trebuie să te apere pe tine, moderatorii trebuie să te apere pe tine, iar tu vii cu toate inepțiile de pe agenda progresistă (efectiv toate, încă n-am găsit excepții) dar ai grijă să te declari mereu jignit, să inventezi rasism acolo unde e vorba de norme culturale, să promovezi diverse forme perpetuum mobile economice și/sau energetice, iar asta cu o aură de martir.

            • @absurdistan : mai incet cu fake news-urile. De exemplu „uiti” ca Obama a declarat in nenumarate randuri ca este scandalizat de declaratiile lui Wright , ba mai mult si-a si retars adeziunea de la biserica la care il convertise acest pastor cu mult timp inainte.
              Si faptul ca apari intr-o poza cu cineva, cand esti politician deci persoana publica, nu inseamna nimic. Daca apari intr-o poza cu un tip care se dovedeste ca este pedofil, inseamna ca esti de acord cu actele lui, ca esti si tu un pedofil?
              Cat despre Ted Kennedy, daca sunteti asa de sigur ca este un ucigas de ce nu anuntati autoritatile americane ca ati elucidat moartea lui Mary Jo Kopechne si stii tu sigur ce s-a intamplat in „accidentul de la Chappaquiddick”?
              Ceea ce faceti in comentariile de mai sus este sa amestecati fapte reale cu pareri proprii ( daca nu or fi pescuite depe cine stie ce site-uri debile) si sa dati impresia celorlalti ca sunteti atotcunoscator. Fara argumente, fara nimic.
              Inteleg ca va place Trump ( prostul gust nu este ceva ilegal) dar toata fanfaronada asta este inutila pentru orice persoana cat de cat informata.

            • Absurdy,
              Ieri era „grasun”, azi e „disociere”. Aveți obiceiul de a alege cate un cuvânt din comentariile mele și să vă certați de unul singur.
              În România există un Blogger, Roncea pe numele său, care are aceeași manie ca și dumneavoastră: să caute senzaționalul și putreziciunea la ceilalți. Și e scrie bine, dar fără logică. Exemplele oferite sunt încă incomplete: ați uitat de Benalla, cel puțin. E, oricum, modul cel mai ineficient de a-i discredita pe cei ce nu vă plac. Vina prin asociere, fie la nivel de grup sau individual, nu are niciodată aceeași putere de persuasiune cu prezumarea vinovăției unui grup distinct. Fanul vreunui politician sau al vreunei doctrine nu se simte niciodată responsabil pentru greșelile individuale ale altora. Mai ales când sunt prezentate tendențios. Spurcati-i cat vreți pe toți nobeliabilii de carton, mie nu-mi incumbă cu nimic. Faptul ca amendez un comentariu, nu e suficient să apreciați că aș avea simpatii de partea cealaltă a eșichierului politic. Dar dacă asta e singura paradigmă în care reușiți să vă puneți ideile în ordine… vă las cu bine!

              Harald,
              Dumneavoastră nu știți să citiți nici ceea ce scrieți, darămite să aveți pretenția a deduce ce scriu eu. M-ați „amenințat” că veți căuta un comentariu al meu care conține nu știu ce negație. Mai căutați atunci și unele în care să mă dau martir sau să susțin utopii gen Perpetuum mobile! Gând le găsiți, mai discutam. Până atunci e cel mai bine pentru dumneavoastră să nu vă amestecați în ce nu puteți înțelege.

            • @Hantzy – ai zeci de comentarii la articolele Dl.Crânganu în care promovezi diverse forme de perpetuum mobile (CO2-ul care generează energie de capul lui) tot acolo susțineai și că nu există neo-marxismul, tot acolo te declarai jignit pentru că erai considerat progresist, tot acolo susțineai că Pământul se află în echilibru termic în raport cu Soarele etc.

              Mai multă agresivitate în comentarii nu te ajută cu nimic, agresivitatea nu elimină mistificările din ele.

            • Harald

              Am spus deja ca dumneata nu intelegi ce scriu comentatorii, deci fara exemple afirmatiile dumitale nu valoreaza doua cepe degerate.

      • E foarte bine ca nu va pierdeti vremea cu televizorul, aceasta inventie extraordinara devenita, din pacate, cea mai diabolica unealta de spalat creiere (la concurenta cu scolile publice) ajunsa, peste tot in lume, la dispozitia quasi-exclusiva a celor care, pentru a se eterniza la putere, intretin iluzia telespectatorului captiv ca el voteaza cum ii dicteaza propria constiinta, ca el alege presedintii si restul politrucilor si ca nu exista alternativa la acest circ pe care toti acesti circari il numesc – cu solemnitate demagogica – democratie (la fel ca Ceausescu, fiindca si el isi numea dictatura personala democratie), un concept diversionist si subversiv care a dobindit in zilele noastre un statut de cult, de dogma politica inatacabila, orice abatere de la dogma fiind infierata ca extremism, finantatorii din umbra ai propagandei televizate, deghizati in companii care isi fac publicitate, scotindu-i urgent de pe post pe eretici prin „taierea” publicitatii. Daca ar fi sa-i credem pe fabricantii de pantofi, bere, pasta de dinti etc., ei platesc miliarde pentru publicitate in primul rind ca sa promoveze democratia, corectitudinea politica si altele asemenea si abia la urma pentru a-si vinde marfa si a face profit. Ca sa vezi unde erau ascunse virtutea si inalta moralitate!

        dar pentru cealalta jumatate trebuie sa sii unde sa cauti.

        Asa e. Doar ca si in jumatatea asta exista locuri toxice. Si unul dintre cele mai toxice (apropo de Daniel Greenfield) e frontpagemag si cei care scriu pe-acolo. M-au pacalit si pe mine o vreme, cu ani in urma. Uitati-va si la cei care publica prin alte parti (pe unz, sa zicem, unde spectrul e foarte larg) si cintariti.

        • Dadusem si eu peste unz.
          De acord, lucrurile trebuie privite cu scepticism, in special pe anumite subiecte. Unele sunt mai greu de digerat pentru cine vine de la centru. De aceea am afirmat ca gama de opinii la dreapta politica e variata.

  31. Singurul zid necesar in SUA e acela care sa-l tina pe Donald Trump intre peretii unei celule. Si probabil ca vom avea ocazia istorica sa asistam la asa ceva nu peste mult timp.

    • Nu toate vocile se aud pina la Ceruri :P
      Mai ales ca Merkel a declarat azi ca „Rusia e un partener”
      Parca suna cunoscut.

  32. Erau multe de zis la acest icnet de disperare concentrat în cîteva puncte cheie . . . dar au cam fost zise deja.

    Aș vrea să le mulțumesc comentatorilor care mi-au economisit timpul și efortul de a demantela ipocrizia unui efort propagandistic ridicol care trasează semnul egalitățîi între intenția dictatorial-arbitrară de a separa locuitorii aceleiași țări (aceluiași oraș!) în numele ideologiei socialiste… și inițiativele absolut legitime de a restaura o ordine MINIMĂ (nicidecum fascistă, excesivă sau irațională) la granițele unei țări.

    În calitate de trumpist timpuriu (mă certam gingaș cu dl. Svejk prin 2015, spunînd clar că pentru mine Donald Trump NU este răul cel mai mic, un vehicol imperfect sau un compromis CI o șansă nesperată, un om strălucit ale cărui calități sînt uluitoare, și cu atît mai eficiente cu cît inamicii săi sînt orbi în fața lor, și ale cărui defecte sînt utile, justificate și practic de neevitat. (Dacă nu am fost clar aici, mult-criticatele abrupteți și grosolănii ale președintelui sînt EXACT de ce este nevoie, în fața asaltului incredibil de concertat, intens și neonest al armatei de ziariști și vedete mincinoase, specialiștilor în nimic, experților în admiratul propriului buric și sutelor de mii de birocrați interesați numai în conservarea propriilor sinecuri parazitice.)

    Toată viața am detestat cultul personalității și investirea de speranțe exagerate într-un singur om. Donald Trump nu mi-a anihilat dezgustul pentru cultul deșănțat, obligat și cenzurios al personalității (Ceaușela) dar m-a făcut să îmi revăd opiniile despre cît poate să realizeze cinstit un singur om.

    Din punctul acesta de vedere, deja mi se pare – toutes proportions gardées (vreme de pace) -egalul lui Churchill și superior marelui Ronald Reagan.

    Nu contează cîte milioane de chihuahua mediatici și pseudo-expertofili își clănțăne neputincios dinții tociti la gleznele acestui om brav, el continuă să confrunte mincinoșii care îl acuză… mincinos și să facă, în măsura în care sistemul democratic pe care îl respectă implicit îi permite, TOT ceea ce poate pentru cetățenii țării sale.

    Durabilitatea moștenirii sale este încă în cumpănă, dar ceea ce a făcut deja în sensul deșteptării unei mari părți a populației americane la porcăriile sinistre și inimaginabile care se envizajeaza la adăpostul unui fals liberalism, fals umanism și al unui globalism din ce în ce mai strident și calp, este inestimabil. Nu am admirat niciodată pe cineva recent angajat în politică în măsura în care îl admir pe acest moș de imens curaj, care suferă „the slings and arrows of outrageous fortune” gîndindu-se tot timpul la cei pe care îi reprezintă, nu la chibiți, la lătrăi și la sufocantele și disperatele „elite” de hoți, de smintiți și de mișei.

    Mulțumesc, domnule președinte. Sînteți un om mult mai curajos, mai cinstit în esență, decît aș spera să devin vreodată.

    • Cu cine luptau americanii in Siria?
      „Statele Unite cer aliaţilor europeni să îşi ia înapoi peste 800 de combatanţi ai Statului Islamic, capturaţi în Siria, şi să îi judece, relatează Reuters.”

      • Pai stim, Victor, sint europeni de-ai nostri, cetateni de vaza ( :

        Sa nu-i vorbim de rau, si ce ca se inchina la Mohamed si lupta pentru „califatul universal” (o alta forma de globalism).

        Mai degraba sa ne dam in spectacol exhibind toxine de nevindecat in ura patologica indreptata impotriva presedintelui SUA – cind vine vorba de Trump Derangement Syndrome, nu stii daca sa te amuze aceste deversari de ura infinita, care otraveste sufletele celor care o emana, sau sa chemi doctorul.

      • Trump a scris asta din doua ciripeli pe twitter acum citeva ore, exact la 10:51 PM – Feb 16, 2019:

        The United States is asking Britain, France, Germany and other European allies to take back over 800 ISIS fighters that we captured in Syria and put them on trial. The Caliphate is ready to fall. The alternative is not a good one in that we will be forced to release them……..

        ….The U.S. does not want to watch as these ISIS fighters permeate Europe, which is where they are expected to go. We do so much, and spend so much – Time for others to step up and do the job that they are so capable of doing. We are pulling back after 100% Caliphate victory!

        https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1096980408401625088
        https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1096982979107278850

        p.s.
        De cite ori am facut pe aici cea mai mica aluzie la originea, organizarea, finantarea si inarmarea ISIS, comentariile mele au fost sistematic eliminate.

        Poate il cenzureaza si pe Trump.

  33. La Conferința de Securitate de la München Februarie 2019 Preşedintele României a reprezentat UE.27, a tinut discursul său în fața reprezentanților lumii într-o engleză excelentă. După discursul preşedintelui egiptean Aisisi a vorbit Presedintele K.W Iohannnis în fața publicului învitat.
    Preşedintele K.W. Iohannis a fost invitat de organizatorul Conferinței de Securitate Irschinger să prezinte interesele României. Preşedintele României a vorbit (fără manuscript în engleză cursivă) despre flancul de est NATO şi de zona Mării Negre. Preşedintele K.W. Iohannis a pus accent pe cele două alianțe UE şi NATO de care depinde securitatea României.
    Presedintele egiptean Aisisi a amintit de întâlnirea în Egipt UE-Africa la sfârşitul lunii Februarie 2019. Preşedintele Român a vorbit de relațiile tradițional (de mult timp ) bune cu lumea arabă.
    Ministrul de externe Lawrow/Rusia al vorbit la Conferința de Securitate 2019 München cu totul altfel de zona Mării Negre şi Marea Asow. Lumea e invitatată de Lawrow/ Moscova să „danseze” după regulile ruseşti, nu numai în Marea Asow şi Marea Neagră (tratat economic şi politic cu Erdogan/ Turcia).

    Sunt întemeiate grijile autorului V. N.?
    …”.. securitatea şi prosperitatea regiunii de frontieră în care ne aflăm. …… să ne ferească de expansiunea Marilor Puteri care vin de la Răsărit. .. „…

    Preşedintele K.W. Iohannis (vorbeşte cursiv trei limbi) va fi înlocuit 2019 de un „mândru român ortodox” (Victor Ponta/ Tăriceanu)?

    • Eu am urmarit cele intamplate la conferinta de securitate de la München, viitorul suna altfel dupa declaratiile cancelarului Merkel, ale lui Lavrov si fostului ministru de externe chinez decat si-l inchipuie unii.
      Se doreste daramarea zidurilor si instalarea unui multipolarism, noile “ziduri” fiind marile si oceanele care despart continentele.
      In fata proiectului euroasiatic atat militar cat si economic , cel american va fi pe locul secund.
      Vom vedea, totul depinde daca Trump va fi reales si va contina dupa deviza “America first.
      In aceasta varianta si o eventuala inasprire a razboiului economic impotriva intregii lumi, visul euroasiatic va deveni realitate iar NATO o organizatie fara viitor.
      Johannis nu are alta alternativa decat sa tina Romania pe un curs european cu sau fara NATO, parteneriatul strategic cu SUA fiind doar in cadrul NATO relevant.
      Sa nu creada cineva, presupunand dispratia NATO, Romania va fi aparata de SUA , si Romania sa devina un „Irak” european.
      Lavrov s-a exprimat clar fata de Marea Neagra, problemele legate de ea sa fie discutate in cadrul cooperational adoptat de membri riverani acestei mari + Albania, Armenia, Aserbaidschan, Grecia , Serbia si Republica Moldova.
      Se doreste construierea unei inel de autostrada in jurul Marii Negre astfel incat acesta regiune sa devina o zona economica relevanta. Nimeni nu discuta si aceste aspecte totul fiind axat pe confruntare si inarmare pana in dinti.
      Exista alternative pasnice, intrebarea fiind, este dorita sau preferam o Mare Neagra in care Marile puteri se pot juca „dea razboiul”.

      • Deci Marile Sperante sint acum in Putin, Xi si Schroeder/Merkel. Coallitia euroasiatica, preponderant asiatica nu euro.

        Interesant. Atunci macar informati-l pe dl. Constantin mai jos cum sta treaba cu Trump-Rusia-Rusia-Rusia.

        Something doesn’t compute in the world of propaganda. (:

        • Dupa cele spuse de politicieni de anvergura internationala, da.
          Proiectul euroasiatic este in plina derulare numai ca nu este luat in considerare si mediatizat pe masura. Viitorul va arata alfel decat cu ce am fost obisnuiti , chiar daca uni mai cred ca totul va ramane cum a fost.

      • Autostrada chineză a trecut de Kasachstan şi a ajuns la Orenburg, la Ural. Rusia /Putin nu are poftă şi nu are bani să construiască o autpostradă până la Marea Neagră (mai devreme spre Minsk). Centura la Marea Neagra nu se va realiza în viitorii 20 de ani. Conductele de tiţei din Kasachstan (20 milioane tone anual) spre China sunt deja o parte a conceptului chinez “strada de mătase”. România poate importa din China. Care produse româneşti pot fi exportate în China pentru a se ajunge la salarii mari în industria din ţară?

        Industria 4.0 are nevoie de HUAWEI, de generatia 5 internet. Influenţa chineză la Bucureşti? Estul luminează?

        La Conferinţa de Securitate din München au participat foarte mulţi din Congresul American. Kongresmenii americani sunt adepţii alianţei transatlantice (nu permit ieşirea SUA din NATO). Cancelara A. Merkel a primit standing ovations. Spune ceva?

        Preşedintele K.W. Iohannis a vorbit în engleza în interesul României pe înţelesul tuturor (în direcţia Moscova foarte clar) . Va fi înlocuit 2019 cu un PSDist?

        • @Kurt – Cancelara A. Merkel a primit standing ovations. Spune ceva?

          Spune că și-a făcut ucenicia pe vremea lui Honecker, asta spune. Primește cam des standing ovations de câte 10 minute, e clar că sunt organizate cu știința ei. ”Stima noastră și mândria / …”, mai ții minte? Așa-i că ți se umezesc ochii când o vezi și pe Merkel la fel, ”cea mai iubită fiică a poporului?

  34. Conservatorismul american a murit in 2016 odata cu alegerea matrioskai in fruntea SUA. S-a intors cu 180 de grade fata de valorile sale traditionale. In loc de demolari de ziduri si cortine de fier vor ridicarea unora noi, in loc de lupta cu imperiul raului au ajuns sa accepte cu un proxy al Rusiei care dezavueaza serviciile de informatii americane dar il crede pe Putin, au ajuns sa nege implicarea Rusiei in alegeri in scopul protejarii infiltratului, de la considerarea imigrantilor un castig pentru America au ajuns sa-i considere un pericol, criminali si violatori, de la sustinatori fara rezerve ai comertului liber au ajuns sa sustina ruperea tratatelor de comert si razboaie tarifare, de la promotori ai unei Americi puternice, prezente in lume au ajuns sa contempleze pasiv diminuarea rolului international jucat de SUA.

    Au ca lider o caricatura sinistra, cel mai prost, mincinos si ticalos presedinte din istoria SUA, mare admirator al marilor dictatori si autocrati, de la Putin pana la Duerte si de la Erdogan pana la Kim Jong Un si Bolsonaro. Un specimen egocentric manat de ura fata de presa, care si-a facut un tel din distrugerea a tot ceea ce a facut bun fosta administratie, un ignorant instabil urat de majoritatea colaboratorilor sai si considerat un imbecil, un ins care invrajbeste si divizeaza zilnic natiunea americana, care se foloseste abuziv de functie pentru a opri anchetele impotriva sa si pentru a acapara si mai multa putere, un incult care dispretuieste stiinta si principiile democratice pe care se fundamenteaza natiunea americana.

    Nicicand in istoria Americii nu a fost promovata atata ura, prostie, incultura, manipulare si distrugere ca sub conducerea acestei papusi rusesti sustinute de conservatori. Sub conducerea intunecata a acestui ipochimen conservatorii americani si-au sapat propria groapa in care vor fi ingropati in 2020 impreuna cu aceasta papusa dezarticulata, ca intr-un macabru ritual egiptan. RIP Partidul Republican.

    P.S. Ce specatocol jenant sa-i vezi pe liderii republicani dandu-se de ceasul mortii sa justifice declararea starii de urgenta, o schimbare de optica radicala fata de ceea ce sustineau pe vremea fostului presedinte, cand calificau o asemenea masura drept antecamera dictaturii.

    https://www.youtube.com/watch?v=czgAjt7IMUE

  35. În vreme ce chibitii media rasiști și măcinați de ura patologică nu fac decît să saboteze și să otrăvească mințile mai slabe de înger, Președintele Trump a produs în mai puțin de doi ani (lista din articol e din octombrie 2018, se pot găsi și surse mai actualizate) un număr imens de rezultate pozitive:

    https://www.washingtonexaminer.com/washington-secrets/trumps-list-289-accomplishments-în-just-20-months-relentless-promise-keeping

    Lista e remarcabil de lungă și se poate consulta la linkul dat, dar legat de invadatorii ilegali, acest pasaj este deosebit de relevant:

    In 2017, ICE Enforcement and Removal Operations (ERO) arrested more than 127,000 aliens with criminal convictions or charges, responsible for

    Over 76,000 with dangerous drug offenses.
    More than 48,000 with assault offenses.
    More than 11,000 with weapons offenses.
    More than 5,000 with sexual assault offenses.
    More than 2,000 with kidnapping offenses.
    Over 1,800 with homicide offenses.

  36. Zidul de la granita Mexicului cu Uniunea se va face curand. Probabil the Red Scary il va completa, in situatii de urgenta declarate chiar de el.
    Intunecat de luminatii din „padurea sfanta” californiana ne-au tot spus -cu mijloacele lor- despre Zid, in ultimele doua decenii;cate productii au tot vorbit de Zid…!!! La fel si despre starile de necesitate-chiar de razboi civil- pe pamanturile „pieilor rosii”.
    Aia nu clantanesc degeaba, fiind parte a mecanismului ocult care exercita puterea in Uniune.
    Red Scary e doar o puppet ingaduita, parte din nwo game.
    Totul de vazut !

  37. Acum, mie mi se pare ca Zidul est -european a functionat si ne-a oprit pe cei mai multi sa incercam macar sa trecem „dincolo”. A fost un zid al armelor dar si al propagandei, care a functionat mult mai bine decat m-as fi asteptat. El da si astazi rezultate, uitati-va sa vedeti cate minti inguste se hranesc din acea propaganda.
    Cat priveste ceea ce traim astazi, marea schimbare, ea e normala si vine dupa o serie intreaga de greseli de apreciere facute de occidentul liberal. Occident care a considerat dorinta de libertate o constanta universala si care s-a trezit sa vada ca nu e chiar asa, ca pentru a aprecia si a lupta pentru libertate trebuie o anumita cultura. Cultura specifica Europei occidentale, atat. Restul omenirii vrea confort. Confortul insemna si ascultare, ce poate fi mai confortabil decat sa cedezi altuia greutatea luarii deciziilor. Asa, pe urmerii iluziilor liberale au aparut si s-au instalat confortabil Orban, Putin sau Erdogan, acolo unde in ’89 credeam ca vor fi urmatoarele mari tari democratice, alipite unei Europe deja liberale „pe veci”. Vor veni vremuri grele si Romania sta in calea furtunii.

  38. Ca la majoritatea articolelor publicate de dl Naumescu, și acum se mobilizează un grup de vreo cinci colegi comentatori care, folosind un limbaj trivial, promovează ideile d-lor Putin și Trump. Nu-s multe, dar fixe și periculoase pentru democrație. Pentru a crește eficiența manipulării, ei spun în numeroase comentarii și cu diverse nick-uri că tot ceea ce are legătură cu democrația, economia deschisă de piață și principiile statului de drept, cu libertățile fundamentale, este parte a ideologiei socialiste. Iar ei, propagandiști ai urii, autarhiei, izolării economice și sociale, ai guvernării prin regimuri autoritare, sunt susținători ai „dreptei”.

    Tehnica manipulatorie este simplă, se gândesc că cititorii articolelor d-lui Naumescu, având o minte mai „destupată”, opțiuni liberale (în sensul dat de Adunarea Stărilor Generale) și susținere pentru economia concurențială deschisă, nu-i pot contrazice pe cei auto-declarați „de dreapta” nici măcar atunci când afirmă principii aparent „de stânga”. Pentru că sistemele economice închise, frontierele îngrădite, identificarea unui pericol extern, a unui inamic (vezi Soros, mexicanii, klingonienii etc.) și îndreptarea tuturor spaimelor populare spre acesta, reprezintă caracteristici ale guvernărilor autoritar-socialiste. Iar socialismul, după cum arată istoria, este atât de dreapta, cât și de stânga…

    Amuzant este că tocmai cei care provin „din afară”, din societăți disfuncționale, state cu un nivel de dezvoltare mai redus etc., sunt cei mai înverșunați inamici ai celor care vin „din afară”, din societăți disfuncționale, din state cu un nivel de dezvoltare mai redus etc. … -:)

    Tocmai asta își doresc adversarii democrațiilor veritabile, cum sunt Rusia, China, Coreea de Nord șamd., anume, disensiune, anarhie, demolarea ordinii sociale și slăbirea societății occidentale, până la negarea valorilor ei tradiționale. Și asta, chiar dacă în demersul lor manipulator, țuțerii „iliberalismului” trebuie să pretindă că o fac în numele „adevăratei democrații”. Adică, cea propusă de d-nii Putin, Trump, ori Erdogan… -:)

    • Draga Constantin, imi pare rau ca sinteti atit de contrariat.

      In acelasi timp, va sugerez sa va informati din surse mai variate. Noi citim ce cititi dv. dar dv. nu cititi ce citim noi.

      Repetarea papagaliceasca a refrenului Trump-Putin Trump-Putin Trump-Putin Trump-Putin Trump-Putin, pe 18 februarie 2019, nu 2017, este oarecum anacronica si obsoleta. Embarassingly so.

      Pina si multi dintre inamicii presedintelui Trump si ai SUA si-au „updated” deja punctele vorbitoare (-;

      Cu tot respectul etc.

      • PS Imi dau seama ca am parut oarecum sarcastic asa ca nuantez:

        realmente si fara ironie cred ca sinteti un om cumsecade (in masura in care imi permit sa imi dau cu parerea si am dreptul) . . . nici nu pareti (simpla intuitie) un parazit a carui plata e conditionata de punctele cheie si de mafia criminala bruxelleza.

        Astfel incit v-am abordat cu respect real – informati-va, va rog frumos, incercati sa nu reiterati fara contributie micile pilule otravite din media corupta.

        La un moment dat situatia internationala se va schimba, Donald Trump se va pensiona sau, Doamne fereste, va muri (dar toti ne ducem) . . . revelarea coruptiei din media „onorabila” nu va fi reversibila . . .

        Nu voi uita. Multi nu vor uita. Pentru ca nu e teorie conspirationista, nu e rautate, nu e „iliberalism” (ce oribil barbarism) . . . nu mai poate fi ascunsa.

      • „Noi citim ce cititi dv. dar dv. nu cititi ce citim noi.”

        Ei, aș!
        Avem acces și din România la predicile minunate ale pastorului Cristian Terheș,
        Și admir ecumenismul.

        Cu tot respectul și „etc.”

    • @Constantin – un grup de vreo cinci colegi comentatori care (…) promovează ideile d-lor Putin și Trump (…) în numeroase comentarii și cu diverse nick-uri (…)

      Păi, de ce nu dați și vreo două exemple concrete? Care comentarii de la articolul de față aparțin de fapt aceleiași persoane, utilizând nick-uri diferite?

      • Mi-a scapat asta, merci Harald. (Sau poate imi multumesc mie insumi (-: )

        Mai era unul, Ioan Botezatorul care sustine ca Svejk si cu mine am fi aceeasi persoana.

        As vrea eu!

        • Am trecut și eu prin faza asta, am fost și eu Svejk în viziunea lui @Ioan. S-a lămurit până la urmă că nu (am eu multe păcate, dar cu Trump n-am avut cum să votez) însă peste câteva săptămâni a luat-o de la capăt, iar eram Svejk :)

      • @ Constantin considera umilitor ca exista unii care nu-i impartasesc opiniile.
        Dar cind ai ajuns sa pui pe acelasi taler pe „Putin, Trump, ori Erdogan”, nici nu mi-as dori tabara lui @ Constantin.
        Se sparie gindul de asemenea opinii :D

  39. „…ci doar 1,3 miliarde pentru câteva porţiuni de gard…”–>Si acest lucru mi se pare destul de ingrijorator. Adica nu i-au fost de ajuns 1.3 miliarde, mai vrea pana la 5.7 ca sa construiasca un gard de la un capat la altul al granitei cu Mexicul. Trump uita faptul ca in companiile americane din Texas si alte state din sudul tarii lucreaza in mare parte numai mexicani? Este la fel ca in UK, daca romanii sau bulgarii snt nevoiti sa paraseasca MB, cine va mai lucra acolo?
    „Democratii intrati la jumatatea mandatului” ce reprezinta de fapt? „Democratia” lor este cumva o acoperire legala in politica, sunt ei un fel de „cai troieni” in Congresul SUA? Daca este asa, inseamna ca ne putem cumpara de pe acum bilete de avion in niste insule din mijlocul Pacificului, departe de orice conflicte. Rasturnarea ordinii mondiale nu vine prin breaking news.

  40. „…recunosc că fac parte din generaţia celor care scapă o lacrimă şi astăzi, după 32 de ani, când revăd imaginile din epocă, încărcate de speranţă şi entuziasm, inclusiv cele de la căderea Zidului Berlinului, de doi ani mai târziu, secvenţe mari ale istoriei, cu atitudini politice demne şi evenimente care ne-au schimbat tuturor vieţile)”–> Eu aveam vreo 11 ani in ’89 si am avut aceleasi sentimente ca si dumneavoastra in anii ’90, acelea de speranta si entuziasm. Eram fascinat de America si de civilizatia americana. Era un sentiment greu de descris; cred ca este acelasi sentiment ca atunci cand iesi din comunism si esti liber. Niciodata, dar niciodata nu credeam ca astfel de vremuri se vor mai intoarce. In fine, daca avem de a face cu o rasturnare a actualei ordini globale, macar noua era ce va veni sa se bazeze tot pe libertate (de a calatori, de exprimare), inovatii, idei si capitalism. Poate ca singura solutie pentru actuala destabilizare venita din Rusia lui Putin ramane colaborarea economica si acordurile cu Rusia. Business. Poate ca nu ar trebui sa ignoram Rusia, daca asta este singura solutie pentru a-i calma pe rusi. In caz contrar acest razboi nu se va sfarsi niciodata. Poate ca acel gazoduct North Stream II este necesar si este un lucru intelept pentru a-i mentine pe rusi calmi si pentru a compensa agresivitatea lor. Poate ca nemtii sunt mai inlelepti decat noi toti, mai ales dupa atatea razboaie si orori care au avut loc in Europa….

  41. D-le Naumescu si stimati specialisti si comentatori de politica americana: trebuie sa intelegeti ca astazi politica ‘liberala’ a democratilor si consensul din media ‘liberala’ conduc un mars fortat al societatii catre un socialism utopic. Nostalgici marxisti (cu duiumul in universitati) si mass-media practica o ofensiva ideologica fara precedent a ‘identity politics’, sub mantia political corectenss-ului, a ‘justitiei sociale’, a discriminarii mai mult inchipuite fata de LGBTQ… etc.

    Nu (doar) rednecii l-au ales pe Trump (care a obtinut cu 2.1% mai putine voturi decat Clinton), ci aproape o jumatate de tara satula de identity politics, grievance narratives and victimization, si atacul ipocrit al valorilor capitalismului. Chiar daca zidul e absurd, ideologiile egalitariste utopice si cenzura agresiva se strecoara pe sub aceste dispute de suprafata. Limba de lemn si actiunile de infierare de tipul “cine nu e cu noi trebuie sa taca” devin cotidiene in mediul universitar (nu numai umanist ci si STEM, ajungand firesc in intreaga societate, chiar si in Silicon Valley, vezi cazul James Damore de la Google). Aceste ideologii sucesc mintile tinerilor lipsiti de cultura generala si chiar de logica, ignoranti fata de istorie si prin urmare fata de ororile societatilor comuniste. Bernie Sanders si Alexandria Ocasio-Cortez sunt exemple concludente de politicieni cu platforme socialiste si priza la mase (Green New Deal e aproape de nationalizarea economiei, cu un cost de 14.6 trilioane USD, cam trei sferturi din GDP). Banii de gard pentru Trump nu mai par asa multi in comparatie cu ambitiile unor democrati.

    https://www.usatoday.com/story/opinion/2019/02/11/aoc-green-new-deal-government-expansion-masquerading-climate-plan-column/2813404002/

    Pentru a va edifica vedeti pe youtube ‘The Intellectual Dark Web” (adica Ben Shapiro, Eric Weinstein, Joe Rogan, Dave Rubin, Dinesh D’Souza, Jordan Peterson, Jonathan Haidt etc.) Gandeam ca dvs. inainte de a ma informa mai vartos, sper sa incercati sa analizati si alte puncte de vedere decat cele din mainstream media.

    • Pai redneci ar putea fi juma’ de America, la o adica. Poate vreo 2-2,2% mai putin.
      Bun, lasand gluma la o parte, informarea asta invartosata de care pomeniti se rezuma la mituri de genul:
      – sunt victimizati inchpuit LGTB-istii, deci e bun Trump
      – sunt victimizati inchpuit hispanicii, deci e bun Trump
      – sunt victimizati inchpuit afro-americanii, deci e bun Trump
      – sunt discriminati pe bune republicanii, deci e bun Trump
      – este demonizat ipocrit capitalismul, deci e bun Trump
      – e prea mult stangism, deci e bun Trump
      – comunismul a fost rau, de aceea e bun Trump

      Chiar si presupunand ca afirmatiile se sustin si altfel decat prin informarea vartoasa si unilaterala (de obicei cei cu revelatii, care gandeau ” ca dumnevoastra” inainte, sunt cei care se informeaza astfel) este corecta, nu inteleg conexiunile pe care le faceti ajungand sa vedeti in Mr. Trump panaceul universal al tuturor relelor pamantului.

      Zidul n-o fi costand mult, iar daca americanii vor sa-l faca, pai sa-l faca! Ca initial il plateau mexicanii, iar acum costurile reale estimate la finalizare vor fi undeva la 12-15 miliarde , iar nu e relevant. Relevant e ca, desi jumi-juma, jumatatea care ne place trebuie promovata. Iar pentru asta orice sinapse, oricat de ciudate, ar scorni materia aia cenusie, sunt bune atata vreme cat ne conduce la concluziile de mai sus.

      Sa va spun ceva: Trump mi-e simpatic si ma bucur ca a castigat. Si sper sa mai castige o data. Dar cand vad ca oamenii incep sa gandeasca „redneceste”, parca incepe sa imi para rau. Ca ma informez si eu vartos!

    • Da, aveti dreptate cu Alexandria si cu Bernie Sanders. Aveti dreptate si cu corectitudinea politica. Insa nu imi dau seama daca vedeti cat de penibil este spectacolul pe care il ofera suporterii lui Trump atunci cand incearca sa convinga pe restul lumii ca intr-un personaj ca Trump sta raspunsul si salvarea. Se chinuie sa vada in discursul lui nuante si subtilitati cand e clar ca omul nu depaseste cu nimic nivelul unui show the pro wrestling. Unii se straduiesc sa spuna ca din contra, IQ-ul lui e nu stiu ce cifra astronomica, altii zic ca atunci cand isi varsa nervii pe Twitter de fapt joaca sah multi dimensional. Facand asta se inscriu si ei de buna voie in acelasi circ penibil. Eroul lor este un pacalici TV. Cand cineva cu pretentii se chinuie sa nu vada lucrul asta, spectacolul devine “degrading”. Orice discutie serioasa isi pierde sensul atunci cand cadrul in care se desfasoara este cel de emisiune TV de doi lei.

      • @r2 – vă recomand să vedeți părerea lui Jordan Peterson despre IQ-ul lui Trump. E profesor de psihologie la Toronto, ar trebui să-l credeți pe cuvânt. A-l considera pe Trump un retardat face parte din propaganda progresistă. L-am urmărit în conferințe de presă de câte 20-30 de minute și era cât se poate de coerent, spre deosebire de relatările presei progresiste despre aceleași conferințe de presă.

        • Nu este retardat. Are simtul umorului, charisma, isi cunoaste bine publicul etc. Insa profilul intelectual este tipic pentru genul de delusional characters cu gura mare si drama queens care populeaza emisiunile de scandal (unde s-a si format ca personalitate publica). Se pricepe la de toate mai bine decat specialistii, de la vaccinuri pana la politica monetara, pentru ca are instinctul si geniul pe care specialistii nu-l au, iar acum ca e presedinte le da tuturor lectii si tanjeste dupa laude si cultul personalitatii. Alora de la Economist le cerea sa-l puna, daca pot, pe coperta. Altora le cere sa-l nominalizeze pt Nobel etc. Nu apreciez genul.

          I-am citit interviurile de cativa ani si ii mai citesc unele tweeturi. Specialisti cu titluri academice care sustin ba una, ba alta, se gasesc pentru orice varianta – sper ca nu ajungem pana acolo.

          • @r2 – delusional characters cu gura mare si drama queens

            Aveți dreptate aici, dar cine altcineva ar fi candidat împotriva încrengăturii post-moderniste care sufoca America? Sincer, n-aș putea activa niciodată în politică, e o lume incredibil de murdară, în hățișurile căreia un om decent n-are cum să se descurce și să-și păstreze în același timp și respectul de sine. Astfel că unul ca Trump a fost practic singura opțiune pentru orice om decent. Alternativa ar fi fost Hillary.

          • Am citit cam tot ce s-a publicat in ultimii doi ani despre Trump family. Un sir nesfarsit the con artist chemes, deception, blatant lies, illegal and unethical business practices, etc. Ce se intampla in White House de cand Trump Admin a preluat conducerea este un shit show. Omul nu este pregatit si nici nu accepta sa primeasca sfaturi in orice fel de probleme regionale, nationale si internationale. Nu poate si nu doreste sa se concentreze mai mult de 10 minute pe un subiect, asta o spun negru pe alb toti cei care au lucrat sau inca lucreaza cu el.

            It doesn’t matter. Cel mai important lucru este ca Steve Bannon nu mai este la White House. I-am vizionat interviurile si public debates din ultimile 6 luni and the guy is fucking scarry. Brilliant, extremelly intelligent, foarte rational si articulat, foarte bine educat si cu un bagaj istoric de necrezut, isi demonteaza piesa cu piesa orice adversar. Imi este greu sa aduc contra-argumente. Problema este ca omul este determinat sa construiasca o miscare populara, radicala, care miroase de la o posta a national determinism.

            Toata platforma electorala Trump este creatia lui Steve Bannon. Trump poate sa mai stea in White House inca un mandat. It doesn’t matter. Dar daca Bannon si aliatii sai vor prelua cumva puterea, oh shit. Atunci vom fi cu totii in rahat. Mark my words.

            • Tocmai asta e problema, identity politics naște monștri, iar dacă dreapta începe și ea să joace jocul ăsta, lucruri se termină cu vârsare de sânge, pentru că dreapta chiar știe cum se face și mânuiește bine armele.

              Stânga radicală nu e niciodată responsabilă pentru nimic, ei sunt mereu oprimați, sunt victime perpetue. Așa că au dreptul la răzbunare nelimitată, în viziunea lor bolnavă asupra lumii. Tocmai alegerea lui Trump a detensionat situația, indiferent ce idei avea sau are Bannon. Odată ce Trump se află la Casa Albă, nu vrea nimeni un personaj mai la dreapta decât el. Urletele progresiste nu mai irită oamenii de bună credință, acum le consideră doar ridicole și le privesc cu detașare amuzată. Exact asta îl lasă fără muniție pe Bannon.

              În concluzie, e bine așa rău cum e :)

      • Wrong solutions for real problems. Aceeasi eterna poveste, in care se inscriu si Brexit-ul si alegerea lui Trump si alegerea lui Bolsonaro in Brazilia, etc.

        • Alegerea lui Trump a început să miște lucrurile. Rezultatele se vor vedea abia peste vreo 10 ani, la fel cum alegerea lui Reagan din 1980 a generat rezultate semnificative abia în 1989.

    • Excelent comentariu. Și în UK se întâmplă exact la fel, numai personajele sunt altele.

      Recomandările pe care le faceți sunt și ele binevenite, pe Jordan Peterson l-am menționat și eu de câteva ori pe-aici, poate-poate începe cineva să-l asculte. Joe Rogan e un pic prea la stânga pentru gusturile mele, dar are sute de podcast-uri pe Youtube, cu invitați de la care se pot învăța o mulțime de lucruri. Iar Eric Weinstein, deși el se declară de stânga, mi se pare unul dintre oamenii cei mai sănătoși la cap pe care i-am văzut. Probabil pentru că matematica nu poate fi fentată, nu merge cu propagandă și identity politics.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro