luni, mai 16, 2022

…Bac-ul si statul: Reformatie si Contra-Reformatie (I)

… asa ca propun sa tragem cu totii aer in piept, sa facem un pas inapoi si sa vedem ce iese. Iese un context mai mult decat interesant. Avem, pe de-o parte, criticii sistemului, de cealalta, criticii oamenilor. De-o parte, degetul acuzator e indreptat catre institutii si modul de organizare, de cealalta, catre oameni si responsabilitatea personala. Ce sa reformam mai intai ? Oamenii sau sistemul ?

Suna cunoscut ?

Nu stiu altii cum sunt, dar tanarului calugar Luther dilema ii era mai mult decat familiara. Dupa multe angoase si nopti nedormite, decide ca asa nu se mai poate.

« Hier stehe ich, ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.”  Personal (sic!) prefer varianta-n engleza. “Here I stand, I can do no other. God help me. Amen.

Amin. Reformatia incepuse de la un calugar angoasat si-avea sa schimbe istoria omenirii. Sa mai indrazneasca cineva sa spuna ca omul – la locul potrivit, in momentul potrivit – nu conteaza in fata sistemului (in acest caz, Biserica, pardon, Catolica).

Diavolul, insa – o stim si noi, o stia si Luther – se ascunde-n detalii.

[Nota : Uitam la rastimpuri ca dia-bolus era, initial, opusul sim-bolului. Ultimul e menit a aduce impreuna ; primul, a separa cele deja unite.]

Detaliul, in cazul de fata, e tot sistemul, nu omul. A construi, cum a facut Reformatia, un sistem bazat pe om e – cand tragi linia si faci socotelile – tot un sistem.  Ceva mai prost – y compris anti-evreismul lui Luther (anti-semitismul fiind o alta mancare de peste, care-ncepe cu Sem, Iafet si Ham). Mai prost, pentru ca pacatuieste prin simplificare. Reduce omul la o singura dimensiune. Omul modern e omul mono-dimensional – eu sunt eu – or asa ceva, in Evul Mediu nu se facea. Nu se cadea. Inapoiatii aia din Evul Mediu Intunecat erau mai sfiosi si mai sofisticati.  Stiau de mici sa umble, din reflex, pe sarma  existentiala. Cand se gandeau la ei, se gandeau, care cu respect, care cu furie, la toate apartenentele care-i faceau « eu » : care o biserica, care o culoare a pielii, care un betiv, care un tamplar, care o curva, care o grasa, care o cetatenie, care mai-stiu-eu-ce.

Un lucru era sigur : spre deosebire de azi, atunci nimeni nu era intr-atat de naiv incat sa se prezinte (self-representing) drept ‘autonom’ (auto-nomos = a-ti face singur legea). « Inapoiatii » aveau doua fora, recunoscute ca atare de catre Biserica : un forum internum, peste care nu putea intra nimeni cu bocancii, nici macar confesorul (aveau si astia bocancii lor), unde dadeai singur seama in  fata lui Doamne-Doamne, ca fiinta unica in felul tau, si-un forum externum – rezultat al intersectarii (tot unice) dintre apartenentele la diferite ‘universitas’ (ceva ce constata, cu alte cuvinte si ceva mai tarziu, si Georg Simmel, simpatia lui Vasile Ernu – cu placere, Vasile !).

Pare complicat astazi, da’ pe vremea aia era ‘natural ‘ :

Ei bine, de cand cu Luther (ulterior, Calvin, s.a.m.d.) toata sofisticata si gingasa asta dialectica a individului pe care n-am timp s-o detaliez acum, se face praf si pulbere, dar un praf si-o pulbere pe care le mai tragem in piept pana-n ziua de azi. O pulbere pe care-o trage in piept Dinu Patriciu si-o trage in piept Cristian Preda. Elena Udrea si Monica Macovei. Adriana Saftoiu si Roberta Anasatase, s.a.m.d. Simplu spus, un praf pe care-l inhalam zilinic cu totii, dupa care ne mai miram ca suntem astmatici.

[Nota : Recunoasteti sincer ca nu v-ati gandit vreodata c-ati putea fi astmatici … de la idei !]

Martin Luther, ca si Dinu Patriciu (pe care incep sa-l simpatizez tot mai mult pe motiv de stradanii intelectuale) stia una  si buna : Omu-i om.  Ba chiar si animal la rastimpuri : lup (Hobbes), leu sau vulpe (Machiavelli), da’ tanda pe manda, om. Poti sa-i contrazici ?  Io-te ca poti.

Omul e om in masura in care nu e. Omul e om in masura in care incearca sa-si depaseasca, pardon, conditia. Mai simplu spus: omu-i om in masura in care nu mai vrea sa fie om. In masura in care nu mai vrea sa fie animal – maimuta, leu, sau vulpe. Omu-i om masura in care vrea sa fie inger. Ba, ambitiosii, zic ca nici asta nu-I destul. Ambitiosii zic ca oamenii-s deasupra ingerilor. Ca ingerii pot fi doar atat – ingeri, pe cand oamenii se pot transforma intr-o clipita in demoni.

Nu ca Luther nu s-ar fi straduit, ca s-a. Problema e ca, daca-ncepi o Reforma de la o furtuna si-un traznet, cand urli ca disperatu’ ca te calugaresti daca nu mori, sanse sunt sa fii mort, in fapt, chiar de la inceputul procesului. Cand traitul te intereseaza mai mult decat vesnicia, esti mort chiar daca nu-ti dai seama.

Si uite-asa, catinel, ajungem si la Bacalaureat, si la reforma statului – iar, pour les connaisseurs – si la Basescu.

Sistemul de invatamant e prost si corupt. Statul e prost si corupt. Toate acestea, ca si pe vremea lui Luther, sunt fapte. Indisputabile. Cum procedam ? De unde incepem ? De la om sau de la sistem ? Cine-i vinovatul principal ? « Noi » sau « ei » ?

« Ei » sunt mai la-ndemana. « Ei » sunt mai comozi. « Ei » sunt precum bocancii aia care-ti vin « ca ciorapii », bocancii aia care te-au dus pe munte si te-au dus prin desert, bocancii de jungla si bocancii de pescuit. Pe « ei » e mai usor sa dai vina : ‘Te-al dracu’ bocanci !

‘Te-al dracu’ sistem !

Cazi de pe stanca. Iti pierzi drumul inapoi printr-o pestera sau in Death Valley. Te rastorni cu barca pe Amazon. Iti pici bacalaureatu’. «’Te-al dracu’ sistem ! » Bocancii-s, fara doar si poate, de vina. Sistemul. Statul. Oricine, numai tu nu. Tu nu, niciodata.

Reforma.

Si Contra-Reforma.

Sistemul e prost si corupt. Dintre colegii mei de serie, de la medicina, cunosc vreo patru care au intrat in sistem. De meritat, merita unul singur. Un X care, baiat de la tara, a luat-o de nevasta pe fata sefului de la o clinica din Cluj. C-asa merg lucrurile.

Reforma si contra-reforma.

(Va urma)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro