luni, iunie 17, 2024

Barajul Stânca – Costești și politica Transnistriei

Preambul

M-am aflat la Chișinău, ca ambasador al României, în ultimele luni ale mandatului lui Emil Constantinescu și în primele luni ale ultimului mandat al lui Ion Iliescu. Petrecusem acolo „anul Eminescu”, sărbătorit în cele mai neașteptate locuri, inclusiv în liceele pe care le-am vizitat în Găgăuzia, într-un mod inimaginabil în București.

A fost totodată anul în care Transnistria, primind combustibil și sprijin politic rusesc, și-a întărit dominația asupra „Basarabiei” (voi numi astfel partea basarabeană a Republicii Moldova). Fierul vechi, provenit în bună măsură din distrugerea industriei românești, producea armament, iar armamentul producea bani și teroare. Termocentrala de la Cuciurgan, din Transnistria, alimentată cu combustibil rusesc, furniza aproape integral, dar discreționar – în funcție de caracterul pro- sau anti-liberal al politicii Chișinăului, energia electrică necesară „Basarabiei”. Şantajul energetic a fost (și este) o pârghie politică esențială pentru Tiraspol. Pentru a înțelege ce înseamnă Cuciurganul, vom menționa că puterea sa este 2520 MW, în timp ce puterea totală a Porților de Fier (I + II) este de aproape 1420 MW.

E util să știm că termocentrala-gigant a Transnistriei exportă energie electrică atât în „Est”, prin linii de înaltă tensiune care traversează Ucraina, cât și în „Vest”, prin două linii care traversează România.

Una dintre ele are, după Cuciurgan, o primă conexiune la Vulcănești, în sudul „Basarabiei”, și următoarea în Bulgaria. Cealaltă are o primă conexiune la Isaccea, în Dobrogea, și următoarea în Bulgaria. Așadar, liniile au fost concepute și construite astfel încât să nu permită transportul de energie electrică între România și „Basarabia”. Distanța dintre cele două linii, în zona Isaccea, este sub 1km; interconectarea lor, care ar fi costat circa 700.000 USD în anul 2000, ar fi permis un export semnificativ de energie electrică din România în „Basarabia”, și ar fi eliminat șantajul energetic practicat de Transnistria (citește: Rusia) în relația cu Chișinăul.

Să revenim la situația economică a Republicii Moldova, formată din două entități, o „Basarabie” tot mai săracă și o Transnistrie tot mai prosperă, ținute laolaltă de frontiere convenite prin tratate internaționale. Mecanismul de supraviețuire cel mai natural al acestui mariaj pervers, inițiat de Stalin, imediat după cel de-al doilea război mondial, constă în cumpărarea, de către Transnistria, a obiectivelor atractive din „Basarabia”. Situația devenise aproape o rutină, și nu mai surprindea pe nimeni, până la pronunțarea unei decizii a unui tribunal din Bălți, din toamna lui 2000, care decidea că jumătatea „basarabeană” a sistemului hidroenergetic Stânca – Costești trebuie să fie cedată, pentru stingerea unor datorii, de „Basarabia” către Transnistria.

Așadar, prin decizia unui tribunal din Bălți, România devenea vecină cu Transnistria (citește: Rusia). Vestea a însemnat – pentru mine, cel puțin – un șoc. Întrucât pentru majoritatea covârșitoare a românilor termenul „Stânca – Costești” nu reprezintă nimic, este necesară o explicație.

Centrala hidroelectrică de la Stânca – Costești

(Informațiile sunt preluate din Wikipedia)

Printre trăsăturile antipatice ale Prutului se numără și variabilitatea extremă a debitului său. Dintre toate râurile României, raportul dintre debitul maxim și cel minim își atinge valoarea maximă în cazul Prutului. Debitul său multianual mediu este de 81 mc/s (metri cubi pe secundă); debitul maxim – 4700 mc/s, debitul minim măsurat – 2,5 mc/s, deci raportul lor (4700 : 2,5) este de 1880, ceea ce înseamnă un risc ridicat de inundații puternice. Pentru reducerea acestui risc s-a construit un baraj între Stânca (jud. Botoșani) și Costești (raionul Rîșcani). Lacul de acumulare astfel creat este al doilea cel mai mare, ca suprafață, din România, primul fiind cel de la Porțile de Fier. Volumul său este de 1400 milioane mc (față de 2200 milioane mc al Porților de Fier 1).

Barajul are înălțimea maximă de 47 m și lungimea de 740 m.

Aferent lacului de acumulare, s-au construit două agregate (generatoare de energie electrică) de 15 MW, unul administrat de România, celălalt de Republica Moldova; în general, întreg complexul hidroenergetic este administrat la paritate.

Dacă lacul de acumulare este impresionant, puterea generatoarelor de energie electrică este modestă – sub 1,2% din puterea Cuciurganului. Așadar, barajul este important doar pentru apa zăgăzuită, producția de electricitate fiind nesemnificativă.

Reacția Președinției României

Am încercat să înțeleg care poate fi motivația Transnistriei. Nu putea fi una economică – adică producerea de energie electrică – întrucât obiectivul se afla departe de granițele sale, într-o zonă instabilă politic (posibilitatea unirii cu România era o perspectivă intens vehiculată de propaganda transnistreană) și relativ ostilă – mai ales că puterea electrică instalată era infimă, comparată cu cea a Cuciurganului. Motivația interesului Transnistriei (citește: Rusiei) nu trebuie căutată în zona economicului, ci în cea a strategicului. Nu-mi amintesc dacă mă gândeam la un posibil act terorist, dar mi-era clar că Transnistria nu urmărea nici practicarea sporturilor nautice, nici pescuitul. Cunoșteam foarte bine regimul criminal de la Tiraspol, fusesem de zeci de ori în Transnistria, fie pentru procesul Ilașcu, fie pentru vizitarea școlii românești de la Tiraspol, fie pentru alte motive similare.

Am anunțat imediat Centrala (ministru de externe era Petre Roman) și Președinția, dar nu am primit nici un răspuns. Politica basarabeană a lui Emil Constantinescu se dovedea încă o dată incalificabilă – dar subiectul acesta merită o analiză separată.

La puțin timp după alegerea lui Ion Iliescu (eram încă ambasador), președintele a făcut o vizită în Vaslui, ocazie cu care am cerut o audiență – acceptată; i-am expus subiectul barajului, și i-a acordat toată atenția. De asemenea, ministrul de externe basarabean, Nicolae Tăbăcaru, a făcut peste puțin timp o vizită în România, fiind primit la Cotroceni – primire la care am participat (eram în continuare ambasador). Iliescu a atacat foarte decis subiectul Stânca – Costești, iar ministrul Tăbăcaru, vizibil stânjenit, a promis rezolvarea problemei – ceea ce s-a și întâmplat. După rechemarea mea de la Chișinău (februarie 2001) nu am mai urmărit subiectul – astfel că, din păcate, nu îi cunosc evoluția.

Evident, n-aș fi evocat episodul dacă Rusia nu și-ar fi manifestat recent apetitul terorist de dinamitare a barajelor.

În fine, este o teribilă amărăciune să comparăm atenția cu care Rusia (în sens global, incluzând fosta Uniune Sovietică) urmărește politica sa anti-românească în Basarabia, și cinismul, nepăsarea, indolența, incompetența, profitorismul de familie cu care România își gestionează interesele naționale fundamentale.


PS1. Iliescu – a cărui profesie oficială este aceea de hidrolog – avea un ascendent puternic în chestiunea Stânca – Costești, pentru că barajul se construise (în mare parte) și se dăduse în exploatare în timpul mandatului său de președinte al Consiliului județean Iași (1974 – 1979). Când am vizitat barajul – ca ambasador la Chișinău – personalul tehnic basarabean, cu care am interacționat mai puternic decât cu cel al părții române, prin însăși poziția mea de atunci – a avut cuvinte foarte elogioase pentru implicarea lui Iliescu în realizarea proiectului respectiv.

PS2. La începutul anilor ’90, când eram relativ prezent în jurnalism, l-am criticat sever pe Iliescu pentru implicarea sa criminală în revoluție și în mineriade. Ceea ce nu m-a împiedicat să-i recunosc calitățile în episodul Stânca – Costești – și nu l-a împiedicat pe președinte să mă recheme, înlocuindu-mă cu un om de afaceri cu totul nepotrivit pentru diplomație.

PS3. Cu greu s-ar putea caracteriza, în termeni diplomatici, iresponsabilitatea, incompetența și infatuarea politicii basarabene (pentru a mă limita la un subiect pe care îl cunosc bine) a lui Emil Constantinescu. Efortul ar merita, totuși, făcut.

Opening (1978). Opening hydro node Stanca-Costesti on the Prut River. „Ion Iliescu” „Ivan Bodiul” Ion Iliescu și Ivan Bodiul (prim-secretar al PC al RSS Moldovenești) în 1978, la inaugurarea barajului Stânca – Costești.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Dl Emil Constantinescu, ca multi profesori de ieri si de azi a avut o marginire in a intelege detaliile politicii externe. Nu au stiut decat disciplina pe care o predau, ceva limbi straine, iar cultura politica si financiara ale acestora egala cu zero. Nici consilieri buni nu au avut. Sub presedentia sa Ro nu a castigat nimic, nici Nato, nici UE, nici investitori de calitate. Romania a pierdut mult ca timp di dezvoltare cu presedinti mediocri si fara pregatirea politica.

    • @Agora – dimpotrivă, sub președinția lui Emil Constantinescu a fost luată prima decizie strategică pe drumul României spre aderarea la NATO: în 1999, în timpul conflictelor din fosta Iugoslavie, a fost permis dreptul de survol pentru aviația NATO și a fost interzis dreptul de survol pentru aviația militară rusă. Rușii s-au descurcat ei cumva, s-au dus în Serbia prin spațiul aerian al Ucrainei și al Ungariei, dar România și-a demonstrat clar orientarea politică și așa a ajuns să adere la NATO, după încă 5 ani.

      Tot sub președinția lui Emil Constantinescu, România a obținut oficial statutul de țară candidată la admiterea în Uniunea Europeană, la 13 decembrie 1999. Iar asta în ciuda mineriadei din ianuarie 1999, când Vadim Tudor făcea eforturi să impună un regim pro-Rusia la București.

      A fost maximum ce se putea realiza în timpul președinției lui Emil Constantinescu și s-a realizat. Propaganda PSD-istă care continuă de peste 20 de ani este cea mai bună dovadă că Emil Constatinescu a făcut lucrurile cum trebuie. Problema a fost că în 1998, oamenii rușilor, Gerhard Schröder și Joschka Fischer, au ajuns la guvernare în Germania. Acela a fost momentul când balanța strategică din Europa de Est a început din nou să se încline în favoarea rușilor. Pe baza eforturilor de la Berlin, nu din vina lui Emil Constantinescu.

      Până în ziua de astăzi, Germania continuă să fie condusă de oamenii rușilor, chiar dacă personajele de pe ecran s-au tot schimbat între timp. Începând cu mandatul lui Adrian Năstase, politica de la București a început să fie teleghidată de la Berlin, favorizând mereu interesele Rusiei, în special în problema Transnistriei. Astea nu sunt lucruri pe care să le fi putut rezolva Emil Constantinescu de unul singur, iar faptul că în 2023 se scriu în continuare minciuni despre el demonstrează că tabăra pro-Rusia încă se află ”la butoane”, atât la Berlin, cât și la București.

      • EC nu a acordat doar dreptul de survol ci a pus la dispozitie baza aeriana de langa Timisoara pentru bombardarea Iugoslaviei, traditional cel mai bun prieten al Romaniei. Deci Romania a fost cobeligeranta alaturi de NATO, fapt care a favorizat acceptarea in alianta. Tot el a recunoscut ca mai toate teritoriile romanesti smulse de URSS sunt de drept cedate Ucrainei, pentru a avea tratat de buna vecinatate. Pare a fi o contradictie, prietenul a devenit neprieten iar neprietenul a devenit prieten. Dar este o aliniere la linia de politica internationala a NATO. Era unica alegere posibila.

        • „a pus la dispozitie baza aeriana de langa Timisoara pentru bombardarea Iugoslaviei”

          În ce mod ”a pus la dispoziție”? Probabil pentru aterizări de urgență, că în rest e mai greu de crezut că puteau asigura românii alimentarea și întreținerea pentru F-16. Iar de muniție și armament nici nu poate fi vorba.

          Pare mai degrabă propagandă rusească / sârbească, asta cu ”pentru bombardarea Iugoslaviei”. A plecat vreo misiune de bombardament de la Giarmata ?! Exact de asta România încă înoată în mocirlă, pentru că mai sunt niște generații educate pe vremea lui Ceaușescu, dispuse oricând să scrie mizerii despre Emil Constantinescu.

        • @Viorel Ordeanu – m-am documentat despre bombardarea Iugoslaviei de către NATO între 24 martie și 10 iunie 1999:

          au fost peste 38.000 de misiuni de luptă, la care au participat peste 1.000 de avioane, operând de la baze din Italia și Germania. F-18 erau americane și spaniole, F-16 erau americane, operând de la Spangdahlem, din Germania, iar F-18 americane operau și de pe portavionul USS Theodore Roosevelt (CVN-71) aflat în Marea Adriatică. Au mai fost rachete de croazieră Tomahawk, lansate de pe nave și submarine din Mediterana. Mai existau F-15 și F-16 operând de la baze aeriene din Italia, dar nu e clar dacă erau și avioane italiene printre ele sau numai americane.

          Mai aveți și alte povești rusești despre bombardarea Iugoslaviei de la Timișoara? Ce știți despre ”răspândirea de informații false”, o fi sau n-o fi infracțiune?

      • Ca dv.tineti partea lui EC este una iar dreptul de survol nu a fost initiativa domniei sale. I s-a cerut acest lucru. Dincolo de declaratii diplomatice nu a stat decat pe margine. Pentru multi, a conduce o tara este o palarie prea mare.

        • @Agora – ”dreptul de survol nu a fost initiativa domniei sale. I s-a cerut acest lucru.”

          În calitate de președinte al României, Emil Constantinescu prezida și Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Acolo se iau asemenea hotărâri. Faptul că niște oameni educați în perioada lui Brejnev, în totală slugărnicie față de Rusia, sunt nemulțumiți de deciziile luate de Emil Constatinescu și continuă să-l denigreze până în ziua de astăzi, e doar o dovadă că portavocile Rusiei sunt și astăzi prezente în mass-media românească, nu că pălăria ar fi fost prea mare pentru Emil Constatinescu.

          Sigur că ”i s-a cerut” dreptul de survol. I s-a cerut și de către NATO și de către ruși. Numai că rușii nu l-au primit, iar ranchiuna pro-rușilor e cea mai bună dovadă că asta încă doare 😀

  2. Romania are presendintii care ii merita. Romania e un stat slab, Românii sunt mai ingrijorati de lipsa mititeilor la o chermeza decat de interesul national, partidele politice sunt conduse de prosti si de smecheri.
    România e un stat nul, o gresealā a istoriei fācutā de o generatie , cea de dupā primul rāzboi mondial care mai simteau Româneste.
    Faptul cā Romania nu are o politicā de reunificare si eliminare a influentei ruse in Moldova spune imens despre politica de tip „Dinu Pāturicā” de la Bucuresti.
    Probabil , 80% din politicienii de azi din România nu stiu cine e Dinu Pāturicā. Un neam de prosti cu ciucuri.

    • E simplu. Dacă nu ai încredere în Wikipedia, deschizi un manual școlare de geografie de pe vremea lui Ceaușescu. Acolo se confirmă numărul. La ce politică duplicitară te referi?

  3. Nu cred ca Portile de Fer 1+2 au doar atata putere instalata.
    Politica Pomaniei fata de Rusia este DINTOTDEAUNA duplicitara si drept urmare si a rep.moldova.

      • Corect.
        CU exceptia Romaniiei iinterbelice.
        (mai exact, a Romaniei de dupa dezertarea in massa a aliatilorusi – desi, regatul a pastrat denumirea de Bessarabia inventandu-i si o stema de dragul rusilor albi!

    • Cifrele prezentate în articol pentru Porțile de Fier par să fie reduse la jumătate, probabil se referă doar la partea care revine României. În realitate, au existat perioade când România își folosea la maximum capacitățile proprii, după care mai cumpăra și de la Serbia energie electrică, produsă tot la Porțile de Fier.

      De 25 de ani încoace, politica României față de Rusia este dominată de o tabără pro-Rusia, instruită și dirijată de la Berlin. În asta constă duplicitatea, am explicat mai pe larg lucrurile într-un comentariu de mai sus.

  4. @dl. Barsan: ati ridicat o problema de mare insemnatate si semnificatie pentru Romania si, aveti dreptate in totalitate in ceea ce afirmati.
    Ca individ cu oarecari cunostinte in energie, ceea ce ati mentionat dvs., se incadreaza perfect in notiunea de ”diplomatie energetica”, notiune si concept de care Ministerul de Externe de la noi, habar nu are ce este si la ce foloseste….nu mai zic de partide/clasa politica ?!
    Am propus un articol pe aceasta tema, zic eu, destul de argumentat, pentru publicare aici in Contributors, dar, din varii motive, acest lucru nu s-a intimplat, insa, spre surprinderea mea acelasi articol a fost publicat aici:
    https://www.rumaniamilitary.ro/?s=diplomatia+energetica

    • Citate din https://www.rumaniamilitary.ro/diplomatia-energetica-arma-lipsa-din-arsenalul-romaniei

      1. „Nu e clar care e scopul (si cîștigul RO) de a lua o energie verde (care nu există !) din Azerbaidjan (in loc să o fac in România),…”

      POATE că e vorba de atragerea Azerbaidjanului către sfera UE/NATO, respectiv reducerea/minimizarea influenței rusești in Azerbaidjan SAU e doar o „șopârlă” ruso-austriaco-germană cu Azerbaidjan ca intermediar/bunica moartă pusă-n geam?

      2. „…parcă cineva din MAE al Romăniei vorbea ceva ceva despre o axă Polonia-România-Turcia”

      Turcia e „paișpe din cărți” ÎNCĂ (Suedia-Nato, Grecia/UE-imigranți ilegali, Rusia-proiecte comune în domeniul energie etc.), iar Polonia nu știu ce să zic, dar îmi pare (poate mă înșel) a fi (prea) prietenă cu Ungaria-grupul Vișegrad și cam degrabă uitătoare de ajutorul primit de la România, atunci când le-am păstrat valori/tezaurul și l(e)-am mai și returnat integral.

      3. „Consumul prognozat al Moldovei, ar trebui in mod deschis sa fie prevazut in orice strategie de dezvoltare a SEN si a României pentru integrarea Moldovei din punct de vedere energetic.”

      De acord. Și nu e, măcar la/pentru Comisia/Consiliul UE, dacă pentru strategii români nu? (întrebare la care poate nu aveți răspuns, având în vedere mirarea/surpriza din https://www.rumaniamilitary.ro/apropos-de-diplomatie-energetica-continuare legată de cablul Tuzla-Nădlac).
      =====

      Din unul dintre comentariile Dvs. de la articolul cu Tuzla-Nădlac
      „cablul Azerbaidjan-Romania-Ungaria-Austria…atunci, ce cistig eu pt aceasta concesie !?!?….din cite stiu eu…NIMIC (poate gresesc, dar, nu cred !….nu l-am vazut pe Aurescu la semnarea acordului)”
      Vedeți 1 de mai sus.

      De final:
      a) chapeau bas pentru aducerea în prim-planul celor care se obosesc să citească/înțeleagă a conceptelor diplomație/securitate energetică și piață unică a energiei in UE.
      b) pentru ca ați publicat pe o platformă militară si apropos „Daca eu aș fi un strateg rus este deajuns să elimin câțiva stâlpi ai Transelectrica pentru a doborâ tot sistemul electro-energetic național.” (citat din ultimul articol din Contributors al Dlui Păcuraru – simpatică această coincidență, nume-domeniu abordat), mă întreb dacă strategii români au derulat/derulează „physical and cyber red teaming” în siguranță energetică/pe componentele SEN.

  5. „Politica României față de Rusia este DINTOTDEAUNA duplicitară”. Ați putea să rafinați afirmația?! Mai ales termenii „dintotdeauna” și „duplicitară”. Ar foarte interesant pentru cititorii blogului, printre care mă enumăr, eu personal cunoscând foarte puțin despre „politica României (sau a R.P.R./R.S.R.) față de Rusia (țaristă(imperială)/Rusia sovietică/U.R.S.S./Federația rusă)”!

      • @Viorel Ordeanu – lui Ribbentrop și lui Molotov să le explicați asta. Până atunci, vedeți că Basarabia încă nu a fost reintegrată în România, deci consecințele pactului dăinuie până în ziua de astăzi. Germania și Rusia au șters pe jos cu România ori de câte ori au avut ocazia, abia în vremurile de astăzi prezența trupelor americane a rezolvat problema.

    • Dar de Kisselev ati auzit?
      Evident ca generalul rus Pavel Dimitrievici Kisseleff nu are nicio legatura cu Soseaua de dupa si nici macar cu copia labartata a Universitatii Lomonosov din Moscova – acoperita azi de ARIPI – ca sa nu mai vorbim de Arcul de Triumf!
      (din cauza seismicitatii, evident – pe vremea lui nu exista nici macar macadamul, ce sa mai vorbim despre piatra cubica sau ASFALT/ beton, iar drumurile se PODEAU cu lemne)

    • in masura in care nu toata lumea cunoaste si intelege ca:
      ”Rusia = dusmanul natural al României” (Pamfil Seicaru), eseu anii 70

      si tot el zicea ca ”românii de azi, la fel de ignoranți într-ale Rusiei ca românii…etc”

      deci, cu dusmanul (daca il intelegi si percepi ca atare) poti fi duplicitar doar daca esti tradator…asta e logica !
      daca nu-l percepi drept dusman, atunci nu poti fi decit prost (exemplele nenumarate le avem in zilele noastre)…

      Pai dl. Mircea… la chestia asta: ” Ar foarte interesant pentru cititorii blogului, printre care mă enumăr, eu personal cunoscând foarte puțin despre „politica României (sau a R.P.R./R.S.R.) față de Rusia (țaristă(imperială)/Rusia sovietică/U.R.S.S./Federația rusă)” !…

      tare ma tem ca vor fi foarte putini cititori ai blogului (daca or fi !) sa vrea sa va explice CE NU STITI despre politica României, fie ea Regatul RO, RPR,RSR, Republica România…

      asa, ca sa stiti cite ceva, ultimul ”hardliner” in politica fata de URSS, fu Ceausescu, care a ”discriminat” pe toti rusii sau legaturile cu rusii din establishment, dindu-i afara sau punindu-i in pozitii fara putere de decizie, raminind totusi, pe ici pe colo niste ”duplicitari” (n-a respectat corectitudinea politica de azi), fapt care i-a dezamagit si intristat pe tovarasii rusi…
      Chiar aici in blog, Harald spuse ceva mai sus: ”…De 25 de ani încoace, politica României față de Rusia este dominată de o tabără pro-Rusia, instruită și dirijată de la Berlin…c-o fi asa sau n-o fi asa, nu stiu exact…dvs. ce ziceti ?…nu e asa ca nu stiti ???

  6. „Iliescu a atacat foarte decis subiectul Stânca – Costești, iar ministrul Tăbăcaru, vizibil stânjenit, a promis rezolvarea problemei – ceea ce s-a și întâmplat. După rechemarea mea de la Chișinău (februarie 2001) nu am mai urmărit subiectul – astfel că, din păcate, nu îi cunosc evoluția.”

    Totusi nu am inteles in ce fel s-a „rezolvat problema”. Vreau sa spun ca daca ii aduceti atatea laude lui Iliescu, macar sa stim pentru ce. Au renuntat cei din Transnistria la ceea ce obtinusera prin minunata justitie basarabeana?

    • Este de laudă să-i apreciezi lui Iliescu o faptă bună, acum când este bătrân, lipsit de puteri, de funcții, de influență, de aură. A se compara cu scena extremă, cu Nicu Ceaușescu, prins, legat cu mâinile la spate, înjunghiat, iar Tatulici i-a dat o palmă.
      Este de apreciat și modul categoric și subtil, în care ambasadorul român l-a pus în situație dificilă pe Ion Iliescu. Acesta a fost pus în situația de a susține barajul, moldovenesc-urss-ist, de care era legat sufletește, fiind legat de meseria lui și inaugurat de el, contra punctului de vedere al basarabeanului.
      Nu știe nimeni ce a fos în capul lui Ion Iliescu, după plecarea celor doi, a ambasadorului român si a ministrului basarabean, dar cred că nu i-a convenit că a trebuit să ridice tonul la ministrul basarabean.

  7. In intelegerea mea, jumatatea „basarabeana” a complexului a ramas in continuare a Chisinaului. Nu cred ca am adus laude lui Iliescu, am afirmat ca Iliescu a reactionat adecvat, in timp ce Emil Constantinescu a fost lipsit de orice reactie, ceea ce, personal, consider ca este incalificabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Barsan
Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice la IFIN-HH; preşedinte al Fundaţiei Horia Hulubei, secretar ştiinţific al Catedrei UNESCO a Fundaţiei; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Horia Hulubei - omul şi epoca sa, Editura Horia Hulubei, 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro