luni, iunie 24, 2024

BARBIE. O lungă pauză publicitară

Am văzut Barbie, vineri, 4 august. Adică la exact două săptămâni de la simultana lansare a filmului, după a cărui proiecție ajungi să detești pe viață culoarea roz, să nu mai dorești pe veci bomboane fondante ori turtă dulce, cu aceea a lui Oppenheimer. Producție situată evident la antipozi cu filmul în adevăratul sens al cuvântului regizat de Christopher Nolan și numai pentru faptul că Oppenheimer pornește de la premisa că cei aflați în sală mai și gândesc, nu doar consumă preț de aproape două ore și nu oricum, ci compulsiv popcorn și Coca Cola. Cunosc, între altele, diferența dintre Patriarhie și patriarhat de care habar nu are traducătorul sau traducătoarea filmului. Carevasăzică cei care apreciază Oppenheimer mai au și minte pe care și-o pun la contribuție. Asta în vreme ce o replică din Barbie ne spune că gânditul nu prea ar fi la îndemâna oamenilor. Cert e că realizatorii și cei ce au plătit filmul nu pe gândit contează. Ci așa cum vom vedea mai departe pe stomac și pe minte puțină. Și pe urmă ca să o spunem de la bun început p aia dreaptă, Oppenheimer este un film, în vreme ce Barbie este o imensă, o interminabilă pauză publicitară.

În decursul celor două săptămâni câte au trecut de la lansarea filmului Barbie am citit nu doar tot felul de cronici. Unele scrâșnite, precum aceea a lui CTP, altele minuțioase ce se străduiesc să analizeze în detaliu ceva ce nu prea merită efortul ca atare. Și aceasta deoarece concluzia e intuibilă încă din primele momente ale peliculei. Și transpare din rândurile de început ale analizei. Filmul e unul publicitar, feminist, superficial și comercial dincolo de marginile Iertate, ne spun atât Andrei Gorzo cât și Victor Morozov. E așa deliberat, nevrând în ruptul capului să fie altfel. Pentru asta s-au cheltuit bani mulți cu speranța că ei se vor întoarce înzecit în conturile comanditarilor. Nimeni alții decât cei ce produc păpușa Barbie. Punct ochit, punct lovit. Rețeta filmului e una absolut senzațională.

În aceleași două săptămâni, am parcurs și tot felul de statistici. Care arată cu cât a depășit la capitolul încasări producția celor de la Warner Bross pe aceea a celor de la Universal Pictures. Lucru iarăși previzibil deoarece e vară, e cald, lumea vrea să  să facă abstracție de primejdii, mai ales când ele au fost create de mintea umană,  de tot ceea ce a fost rău în istoria omenirii, de suprateme și avertismente și să se distreze. Dacă se poate, chiar să râdă cu gura până la urechi. Ceea ce, din păcate,  s-a dovedit că nu prea se poate și nici nu s-a prea întâmplat în cursul proiecției la care am luat eu parte. Aceasta deși, în afară de mine, un spectator deja matusalemic, toți ceilalți spectatori erau tineri. Foarte puțini depășeau 20 de ani. Or, aici e marea problemă a filmului. Tinerii mănâncă, sorb, mai produc din când în când și exclamații. Numai de râs nu (prea) râde cu adevărat nimeni. 

Da, nu zic că nu ar fi simpatici frumoasa și, atenție!, deșteapta Margot Robbie (Margot e și producător), care nu o joacă defel rău pe Stereotypical Barbie, și musculosul Ryan Gosling căruia i-a revenit misiunea de a fi Ken. Simbolul masculinității. O masculinitate defectivă de penis. Acel Ken căruia îi vine, la un moment dat, ideea de a înlocui Barbie World cu Ken Land. Ken e rău, așa cum sunt, de altfel, toți bărbații, și se vrea dominator. Margot e bună, însă când drepturile ei și ale suratelor  sunt puse în primejdie, știe să preia conducerea,  Îți mai atrag atenția, în primele momente ale apariției lor, America Ferrera, interpreta Gloriei, de la ale cărei jocuri și desene pornește totul, adică descinderea în Lumea Reală, cu relele și bunele sale, a lui Barbie și Ariana Greenblat, fiica Americii, la început supărată foc pe tot ceea ce înseamnă Barbie. Numai că de la un moment dat încolo tot ceea ce fac și spun ele devine cumplit de previzibil. Așa cum devine, de altfel, tot filmul. Te amuză Will Farrel (CEO-ul Mattel), mai ales atunci când se dă pe patine cu rotile, dar și când scenariul îi cere personajului să își facă mea culpa și să își pună strategic cenușă în cap. De aici încolo va deveni ceva mai atent la raporturile de gen, așa cum sunt mai mult ca sigur că vor deveni și nominalizările la premiile UNITER, ca să îi umanizeze pe cei de la Mattel. Îți mai provoacă un zâmbet timid reuniunile Consiliului de Administrație, un CA format eminamente din bărbați care, pesemne, în numele gândirii politic corecte, acceptă, chiar cer să fie considerați femei (Farrel cere să fie apelat, duios, mamă) și își țin ședințele în jurul unei mese în formă de inimioară. Nu trece neobservată Rea Perlman, interpreta lui Ruth Hardler, creatoarea pe bune a lui Barbie, păpușa care a spulberat de la bun început piața. Și a făcut una cu pământul concurența. Asta ni se arată încă din primele minute ale fondantei rozosine livrate pe post de film. Iar  mai departe scenariștii (Noah Baumbach și  Greta Gerwig ), cu largul concurs al regizoarei Greta  Gerwig, au nedezmințit grijă să le facă pe plac celor de la Mattel. Că doar ei sunt cei care au dat banii pentru megaproducția roz. O fac, furnizându-se repetate asigurări că povestea Barbie continuă. Chiar dacă Stereotypical Barbie, după ce se întoarce în lumea ei, îngrozită de ceea ce a văzut în Lumea Reală, după ce restabilește ordinea în Barbie World, dejucând abil și inteligent, tactic, planurile lui Ken care a prins gustul puterii și se visează mare boss în Ken Land,  se duce la un control ginecologic. Dovedind că a reținut și a pus în practică sfaturile omenești ale lui Ruth.

Așa că vizitați cu încredere și cât mai des magazinele de specialitate!

Povestea Barbie sigur continuă (continuă și afacerea) și, cine știe, poate că ceea ce se va întâmpla mai departe ne va fi istorisit într-un film următor tot de Hellen Mirren care a acceptat rolul de Naratoare, de voice over. E vorba despre aceeași Hellen Mirren despre care  am citit lucruri deloc frumoase în volumul al treilea de memorii (Diverse grade de succes; Editura Polirom, Iași, 2023) al lui David Lodge. Însă pe care, doar două zile mai târziu, pe 6 august, am iertat-o revăzând-o în Ușa, film redifuzat de TVR 2.  

Carevasăzică, filmul nu e prost, infantil, pitic artisticește de la cap la coadă. Are și oarecare calități. Numai că nu știu cum e face că dincolo de ele, nu preponderent chiote de râs am auzit în sală, ci, cum spuneam,  sunete care m-au făcut să cred că majoritatea spectatorilor au postit o zi întreagă (repet, am văzut filmul într-o zi de vineri) și acum recuperează la capitolul alimentație. Și nu oricum. Și nu oricât. Ci preț de aproape două ore. Ce vreți? Barbie e un film (și) despre consumerism. Dacă nu cumva în primul rând despre asta.   

WARNER BROSS PRODUCTIONS
BARBIE

Scenariul: Noah Baumbach, Greta Gerwig

Regia: Greta Gerwig

Producători: Tom Ackerley, Robbie Brenner, David Heyman, Margot Robie

Imaginea: Rodrigo Pieto

Decoruri: Katie Spencer, Ashley Swanson

Design de producție: Sarah Greenwold

Costume: Jacqueline Duran

Montaj: Nick Houy

Coloana sonoră:  Mark Ronson

Cu: Margot Robbie (Barbie). Ryan Gosling (Ken), America Ferrera (Gloria), Arianna Greenblatt (Sasha),  Will Ferrel (CEO-ul Mattel), Rhea Perlman (Ruth Hardler), Hellen Mirren (Naratoarea)

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Un film de exceptie ce aduce in sala de cinema milioane si milioane de spectatori cum dealtfel se intimpla si cu filmul Oppenheimer .Comparatiile nu au nici un rost .Nu poti compara „rozul ”si fericirea adusa de el cu negrul sau cu tragedia lui Oppenheimer .Este un nonsens . Este ca si cind ai dori sa compari „Ghici cine vine la cina ” sau „Leul in iarna ”cu „Vitelul de aur ”sau cu „Aventurile nemuritorului Baron Munchausen”.Singura diferenta o reprezinta existenta diferita a celor doua productii cinematografice in timp .Rozul si fericirea adusa de el este efemera in timp ce Oppenheimer si povestea lui trece peste timpuri si va ramine vesnic in amintirea comuna a omenirii .Jocul actoricesc este insa de exceptie si intr-un caz si in celalalt .Fiecare film are , asa cum este deja stiut ,fanii lui . Nu trebuie sa ii comparam si sa atribuim unora mai mult decit atribuim altora .Este o eroare des intilnita nu numai atunci cind vizionam productii cinematografice ba chiar si atunci cind citim texte ale unor scriitori fie ei romancieri sau dramaturgi mai mult sau mai putin celebri .Lope de Vega nu este Jean-Baptiste Poquelin dar cu toate astea nu se poate sa nu ne fi placut si unul si celalalt .

  2. Articolul nu are sens. Evident ca Barbie e un film prost, consumerist, facut la comanda, cu mult roz, f.slab, cu personaje liniare, etc. Nimic nou. E ca si cum ai sta sa demonstrezi ca noaptea e intuneric. Cica „defectiv de penis”…. ce expresie inutila cand vb de papusa Ken?! Filmul e pt o audienta formata in primul rand din fete care se joaca sau s-au jucat cu papusi Barbie. Punct. Ce „critica” e necesara aici?

  3. Problema „floricelelor” rontaite cu zgomot în sălile de cinema este omniprezenta, chiar și în marile cinematografe din Bruxelles, de exemplu, unde in timpul filmului Oppenheimer se auzeau astfel de zgomote și sorbituri de Cola. Noroc ca filmul durează 3 ore, iar floricelele se termina pana la urma, în ultima ora. Oricum, pentru Barbie nici nu ma obosesc sa ma uit la trailer, darămite sa mai vad și filmul. Probabil ca se dorește a fi o parodie a lumii distopice in care trăim acum, un mesaj dur adresat minților tulburate de atâta corectitudine politica și tuturor celor care au devenit confuzi în privința genului lor. Un film precum „Don’t look up”.

  4. Cine va pune sa vedeti productii din astea… roz?
    Latraii de serviciu -din critica de film si mass-media-, impreuna cu cateva imagini roz, au lamurit pe orice spectator cu ceva neuroni, despre ce e vorba.
    Ce ma amuza pe mine, este ca aparitia acestor papusi este un accident, de fapt. O copie a unei papusi europene, menita sa reprezinte moda pentru adolescenti. Total diferita de modelul clasic de papusi pentru copii, de pina atunci. Tin minte ca m-au iritat formele ei slabe, cand am vazut-o prima data. Nu i-am dat nici o importanta. (Si nici nu-i dau.) Doar reclama a reusit sa creeze fenomenul Barbie. Si sa-l mentina. (Prin schimbarea culorilor -par, piele si tinute.) Dar este foarte nostim ca fetitele care iau Barbie, vor sa fie ca Barbie (slabanoaga) si apoi acuza barbatii ca vor sa fie in asemenea hal, De acord, prefer femeile slabute, dar nu slabanoage!
    Ele isi impun singure un model… si apoi acuza pe cei din jur. Mai ales pe barbati. (Vezi si haine, coafuri, farduri, comportament social etc.)
    Si nu e singurul caz.
    Poate ca asta ar trebui sa dea de gindit.
    O dovada ca reclamele sunt mult mai active(penetrante) la femei, decat la barbati. Daca mai era nevoie.
    Dar sa nu arunce vina pe noi, pentru slabiciunile lor. Pe care industriasi si negustori cu fler, stiu sa-l exploateze. Ba au aparut si politicieni, care sug la tita vacii numita „iemancipare”.
    Suntem deja in lumea femeilor. Ce nu va place?

  5. „…Oppenheimer este un film, în vreme ce Barbie este o imensă, o interminabilă pauză publicitară.”

    Mă feresc să contrazic criticul de specialitate, dar îndrăznesc să am o opinie…

    Dacă Barbie este „o imensă, o interminabilă pauză publicitară”, atunci este o pauză mai profitabilă decât cea ocupată de publicitatea din timpul Super Bowl și, probabil, nu toți cei implicați sunt „duși cu capul”, nici colo, nici dincolo.

    Apoi, poate că, la fel precum în orice act artistic, în spatele planului superficial există un altul, ceva mai profund, așa cum au descoperit cei care au ridiculizat cândva dadaismul. Cei înzestrați cu tenacitate ar putea revedea filmul, să spunem.

    În fine, opiniile cu privire la Oppenheimer nu sunt nici ele unanime. Spre exemplu, japonezii spun că obiectivitatea în prezentarea evenimentelor rămâne suficient de discutabilă, astfel încât în anumite regiuni ale Japoniei mesajul transmis de realizatorii filmului să fie inacceptabil.

  6. Eu nu am vazut Barbie, dar am vazut Oppenheimer, la IMAX chiar …cred ca trebuia sa merg la Barbie ca sa ma imprsioneze cat de cat Oppenheimer

  7. Comparatia din articol intre Barbie si Oppenheimer e lipsita de logica. Barbie e un film de vara pt pustoaice, iar Oppenheimer se vrea film biografic. Problema e alta, ambele filme sunt destul de slabe. Evident Barbie e un nimic roz umflat de consumerism, infantilism si publicitate, pe cand Oppenheimer e un film gri care se vrea serios, dar isi da cu stangul in dreptul, mult prea mic si superficial pt un subiect atat de mare. E o problema mai mare cu industria de film americana, care vrea profit din orice, abandonand ideile artistice si inovative. Nu prea am mai vazut filme cu adevarat bune in ultima vreme. Cel mult cateva filme bunicele, plus multe de consum.

    • Sunteți obraznic și expert în datul cu bâta-n baltă. Comparația se impune de la sine. Au luat-o în calcul și producătorii, și difuzorii filmului.

  8. Am văzut filmul Barbie. Primele zece minute nu au fost interesante, însă interesul a venit mai târziu. Există sensuri și parabole mai profunde, și chiar aluzii politice extrem de subtile. Chestia cu patriarhatul recâștigat este o aluzie directă la un singur personaj care poluează toate știrile de curând. De asta conservatorii de toate culorile religioase și-au dat mâna în condamnarea filmului pe motive subțirele. După cum l-am văzut, filmul nu are nici o tangență directă cu LGBT, însă exact asta susțin domniile lor. De, e mai ușor de condamnat LGBT decât patriarhatul.

  9. Prefer barbie, care e un film care aduce ceva nou zecilor de filme cu super eroi, adica echivalentul barbie in lumea barbatilor.

  10. Va multumesc frumos pentru articol, nu aveam si nu am de gand sa vad filmul, sunt prea batran pentru atata roz, macar am inteles despre ce-i vorba. O sa incerc sa vad „Sound of freedom”, ala pare mai interesant. Ca nota de subsol: imi place foarte tare Dame Hellen Mirren, cred ca-i o foarte mare actrita.

  11. Este un film mult mai bun decat avea orice drept sa fie. Puteau sa faca o caterinca de o ora si un pic la jumatate din buget si probabil aveau mai mult profit. Da, mesajul si idea sunt foarte directe, dar e Barbie, nu e un film subtil. Faptul ca un film consumerist pune in discutie status-quo-ul femeilor in lumea actuala si inverseaza rolurile ar trebui sa ne puna putin pe gand.

    Cu tot respectul, daca tot ce ati inteles e ”Ken rau ca e barbat” si ”film consumerist” poate ar trebui sa il revedeti. Nu poate fi comparat cu Oppenheimer, sunt 2 filme diferite cu 2 subiecte diferite de la 2 regizori aproape diametrali opusi ca tehnica.

    • De fapt, filmul Barbie are o grămadă de simbolistică ascunsă, care pune pe gânduri. Chestia cu patriarhatul reînviat e o aluzie directă la Donald Trump cu al lui MAGA, pusă în contextul conflictului cu feminismul clasic al anilor 80. Viziunea trumpistă a Americii este cea de prin anii ‘50, când Minoritățile de orice fel nu aveau nici un drept și femeia era la cratiță și trebuia să se facă preș în fața bărbatului.

      Sfârșitul era interesant. Lucrurile nu s-au întors așa cum erau la început, și asta a fost o aluzie la eșecul feminismului clasic, considerând bărbatul inferior. Barbie a devenit o femeie implicată într-o carieră și s-a eliberau de clișeuri și Ken trebuie să definească cine este fără Barbie și fără patriarhat.

  12. A scrie articole despre Barbie e un nonsens. E acelasi lucru cu a scrie articole despre papusa Barbie, filme de categoria B, reclame, soap opera, etc. C-o fi, c-o pati, ce te astepti cand mergi la barbie, un film in principal pt fete de 8-17 ani? Comparatia cu Oppenheimer e fara continut, desi nici Oppenheimer nu e cine stie ce..

    • Fiți fericita. Ați produs o enormitate. Orice fapt artistic sau cu astfel de pretenții trebuie evaluat. Nu știți asta.

  13. Iată un film popular care nu e prost, dimpotrivă. Sigur, nu toată lumea l-a înțeles, de aici poate indignarea față de mâncătorii de floricele și sorbitorii de cola din sala de cinematograf. Dar asta nu are legătură cu filmul ca atare. Eu le și recomandam amicilor ca, înainte să vadă Barbie, să revadă măcar prima și ultima scenă din Odiseea spațială 2001. Subiectul, care este într-adevăr derizoriu, este tratat în mod creativ iar rezultatul este remarcabil.

    Ce să facem, să comparăm un film de autor precum Barbie cu Oppenheimer făcut de bolovanul Christopher Nolan, făcător de thrillere pe bandă, ca un nou Oliver Stone? E ușor să faci un film bazat pe o monografie monumentală despre viața lui Oppenheimer, mai greu e să faci din rahat, fie el și roz, bici. Spun în mod asumat film de autor, pentru că Greta Gerwig își făcuse de o bună bucată de vreme un nume în cinema, absolut pe bune. Am văzut câte ceva din filmele curentului de film independent mumblecore, căreia Greta Gerwig îi aparține, vă recomand să vizionați măcar Frances Ha dacă aveți ocazia, ca să dobândiți niște repere.

    Sigur, Greta a făcut ceva bani de data asta, față de acum mulți ani când filma cu amatori și cu un buget redus. Dar asta nu scade cu nimic din meritele filmului. Dar dacă Barbie se întoarce va fi regizată de Nolan, eu nu mă mai duc să-l văd.

  14. Tocmai am citit pe undeva ca bugetul de marketing si promovare a fost mai mare decat bugetul de productie. Inclin sa cred ca marketingul e mai bun decat filmul, altminteri nu scoateau atatia bani din atata gunoi roz.

  15. In foarte multe tari femeia nu avea drept de vot. Ca idee despre ce egalitate aveau parte femeile. In romania, li s-a promis in 1918 la alba iulia, au primit dupa 1940. Aviz celor care vad feminism peste tot si musai de la bruxelles, de la soros bacsi sau dictat direct de reptilienii care locuiesc pe Pământul, desigur, plat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro