E vorba doar de Ardenii belgieni, nu de cei francezi, luxemburghezi sau germani – acolo n-am fost, cel puțin nu încă. Iar prin „bătălie” trebuie înțeles faptul că, ori de câte ori mă duc, port un război jenant cu propriul meu psihic, format de-a lungul a 35 de ani în Retezat, Făgăraș, Căliman, Crai, Parâng, Bucegi, Leaota sau Rodnei.
Unde e simplu. Urci până ajungi la traseul de creastă, marcat întotdeuna cu bandă roșie, mergi pe el până începe să coboare spre vale (ceea ce faci și tu), ajungi la apă – cel mai adesea, un râu – și de acolo te întorci la civilizație, cu trenul sau cu mașina. Pe traseu campezi unde poți, de obicei lângă un izvor sau lac glaciar, ca să ai din ce-ți face supa de seară. Cortul ți-l strângi dimineața și mergi toată ziua cu rucsacul greu în spinare, rugându-te să nu plouă; când te încolțesc câinii ciobănești, stai pe loc și strigi la baci, să-i cheme înapoi. Când treci prin jnepenișuri dai mereu peste balegi de urs și le faci poze, ca să vadă fetele de acasă ce primejdii înfrunți tu. Uneori, seara, nimerești un loc cu lemne de foc; bucurie, noapte povestașă!
Ceea ce nu mi-am dat seama, niciodată, în toți anii ăștia, e că muntele românesc este domeniu public. Pe traseul de creastă merge oricine poate. Nu este nevoie de permisiunea nimănui, e vorba de picioare bune și de plămâni tineri. Ardenii mi-au dat peste cap toate tipícurile pe care le consideram de la sine înțelese: Ardenii sunt proprietate privată. Ori pe unde mergi, ești pe domeniul cuiva. El – proprietarul – îți dă voie să mergi pe traseul ăla amenajat de autoritățile locale. Dar nu îți dă voie să pășești în afara lui, s-o iei de capul tău prin pădure sau pe pajiște; nope! Passage interdit. Toegang verboden. Ca „munțoman” ești tolerat, dar atât. Pentru că, evident (numai pentru mine „evidentul” ăsta nu e evident deloc!) pe fiecare traseu din Ardenii belgieni se află cel puțin trei restaurante: unul la intrarea în traseu, unul pe parcurs și restul (pot fi mai mult de unul) la ieșirea din traseu, adică acolo unde traseul dă în autostradă. Se presupune că ești nu numai hiker, dar și consumator, așa că proprietarul zonei și antreprenorul care ține restaurantul sunt, cât se poate de pe față, parteneri de afaceri. Aproximativ „Tu mi-i plimbi, eu ți-i îmbăt”.
Chiar dacă am multe povești din Ardeni, am să mă rezum la una din vara asta; nu am putut ajunge în România, la munții mei, așa că mi-am cazat nevasta undeva pe lângă Malmedy și eu cu fiică-mea am pornit voinicoși pe traseu, spre Cascade du Bayehon, principala atracție a traseului „Malmedy 1”, marcat cu dreptunghi roșu și cu căprioară (la marketing sunt foarte buni belgienii, nimic de zis). Am mers zi de vară până-n seară, adică o oră și ceva, și-am ajuns la cascadă. Care era secată. Arăta cu totul altfel decât în pozele din pliantele publicitare (le găsiți pe net, sunt puzderie); un vag firicel de apă reușea să umezească mușchiul crescut pe piatra fostei cascade, și asta era tot. Jos, la piciorul „cascadei”, rămăsese totuși o băltoacă de apă maronie. Ne-am descălțat, ne-am răcorit picioarele și ne-am întors.
A doua zi (și ultima) am luat-o prin pădure, spre Cascade de Reinhardstein, atracția traseului „cu rață” (cum i-a zis fetița), marcat cu dreptunghi verde. Am mers mult mai mult de data asta, trăncănind între noi de răsuna codrul (belgienii, nu știu de ce, sunt foarte tăcuți în mers) și am ajuns în sfârșit la cascadă. Micuță, însă avea apă, ba chiar din belșug. Dar și o înștiințare uluitoare: „Propriété privée. Escalade interdite / Privaat Eingendom. Klimmen Verboden / Privateigentum. Klettern Verboten”. Ne-am uitat mai bine și ne-am prins că ieșiserăm de pe traseu ca să ne apropiem de cascadă; traseul urca pe celălalt versant, până la un copac înfurcit, unde era punctul de belvedere. Acolo scria că ai voie să fotografiezi cascada. Cu alte cuvinte, să-i faci poze de peste râu, era permis; dar să te apropii de ea, nu!
Încălcaserăm legile țării. Ne simțeam amândoi vinovați, dar nu prea mult. Păi, dacă legile erau chiar tra-la-la! Fiică-mea a tras concluzia potrivită, cu cruzimea specifică vârstei sale crude: „Taaa-ti? Munții ăștia-s nașparache!”
Ati ales in mod cel putin
Am citit articolul ca sa imi fac o idee despre ce ati cautat in Ardeni. Comparatia cu muntii din Romania nu isi are rostul. Ardenii sunt niste dealuri mai mari, renumite mai ales datorita WWII. In rest exact cum ati spus terenuri private si un pic de aer mai curat decat in alte zone ale Belgiei. Nu sunt deacord cu modul in care v-ati simtit constrans pe traseele turistice pentru ca daca o sa doriti trasee ca in Romania, libere , trebuie sa le cautati doar in Romania. In vest sunt alte reguli. Iar regulile trebuie respectate, chair daca pe alocuri inclusiv belgienii le mai incalca. In rest drumuri bune..
Poate va dati acum seama ce inseamna liberatea in Romania
A experimentat-o inginerul Ursu, a ramas in castron si pentru nepoti.
Sa numesti Ardenii munti e deja o mare exagerare. Eu merg, pt ca e aproape d emine des la Monschau, pe partea germana. E dragut, dar nu e nici pe departe munte. Singurul avantaj ca nu sunt ursi, in Ro deja mi-e frica de drumetii in munti.
Mai exista niste munti foarte mici, in Britania (Mica), se numesc Monts d’Arrée, altitudine 385 m (conform net-ului), iar cel mai inalt „vârf” din Masivu Ardenilor are 694 m (conform net-ului). Pe primul am urcat, demult, cand inca nu se gândise nimeni sa dea foc arealului. Chiar te simti pe munte, avand in vedere faptul ca imprejur, cât vezi cu ochii, e doar landa. Si vezi astfel depaaaarte. Am urcat si pe obcinele Bucovinei, e drept, nu pe toate. E munte toata ziua. Am fost si pe dealuri: pot sa va asigur de faptul ca „dealul e deal”.
„Cum calatorului ii sade bine cu drumul” fie el lung „cit o zi de vară până-n seară” ar trebui sa stim si cum „cite bordee tot atitea obiceie ” fac parte din meleagurile altora .Cum pasiunea ,mea pentru „ a la montagne ” nu a depasit niciodata plimbarile uneori „ galante ”de prin Bucegi mereu aflate (plimbarile ) cit mai aproape de primul Hotel de citeva, nu mai stiu cite , stele, cele ale timpurilor trecute sau de insipida cazare si nelipsitul meniu a la carte(mincarea era buna) din cindva singurul hotel de luat in seama statiunii Predeal ,nu m-a dus pe alte plaiuri montaniere . Nu pot realiza nici acum importanta „bataliei de la Ardeni ”aceea ultima ofensiva a lui Von Rundstedt ,fie ea si parte ,prin asociere ,a secatei cascade propietate privanta . Nu pot uita cum aflat o data , cu multa vreme in urma ,undeva prin partile Retezatului ,impreuna cu un grup de prieteni si cu ciitiva membri ai familei , eram atit de impovarati (ce naiba mi-o fi venit ) cu niste „ruxace” grele mai ceva ca„ pietrele de moara ” flaminzi „ din cap pina in picioare” marsaluian minati din urma de singurul nostru amic ce stia cum mai pe seara (desigur ora era in continua schimbare doar najdea raminea la fel ) vom ajunge la cabanuta mult visata . Marcajele, ce sa mai zicem, cind apareau cind dispareau ,de mai mare dragul sa tot mergi anapoda cu drumul .Ajunsi, intr-un sfirsit , rupti de obseala fiind ,la o cabanuta oarecare , cocotata in virf de munte , a trebuit sa astemptam pina „hat de cu seara” sa vina tractorasul cu niscaiva alimente spre a ne potoli si noi foamea .Friptura de porc la gratar mincata acolo a fost poate cea mai buna friptura pe care a mincat-o vreodata .Desigur,este cunoscut .Cei ce au trait acele vremuri stiau cum spaga oferita hangiului (cabanierului ) a fost si ea pe masura .Peste noapte nu am inchis un ochi .Un dormitor, ce avea nu mai putin de vre 10 paturi, ne era oferit spre a ne alina oasele . Nici nu ne-am intins bine peste scorojitele saltele ca de niciunde sforaiturile au inceput sa bubuie peretii .Trai nineaca . Am asteptat rasaritul soarelui si cu multa parere de rau ,in fals exprimata, i-am lasat pe toti balta sa isi bea scursura de ceai oferita de cabanierul cel chitros si am plecat la vale in viteza maxima .De atunci orisicare incercare de a mai reveni „ a la montagne” a esuat .
Legi tra-la-la ca nu poti sa umbli pe unde ti se nazare, pe proprietatile altora? Unde „scrie” ca la munte poti sa umbli pe unde vrei? Nasparache?
Zilele astea am iesit pe camp, ca incepe campania de toamna, na, nu-i munte, dar tot proprietati private sunt si pe la noi, cum erau si la „aia”.
Pe prima parcela gasesc aruncate vreo doua dube de gunoaie, resturi de fructe, lazi, ambalaje, sticle de sticla, ba si preturi scrise de mana pe cartoane…cineva care vindea la marginea drumului si-a desertat gunoaiele la mine pe holda.
Mocofanul a mers pe proprietatea publica=drum judetean, apoi a coborat de pe asfalt pe drumul dintre parcele, tot public, cred, apoi a basculat gunoaiele la mine pe parcela., pe privat carevsazica!
A doua era o parcela cu lucerna. Pascuta cam jumate de oi.
Ciobanul ( nu se stie cine, ca sunt vreo doi in zona) are concesionata pasune, nu-i ajunge, sau pur si simplu asa e obiceiul locului, sa pasti pe parloage, vine tot pe proprietatea publica=drumul care-o fi, apoi imi distruge lucerna=proprietate privata, in drum spre vreo 30 de ha de parloage care ma inconjoara…or fi subventionate?
Proprietatea publica= drumul judetean plin de gunoaie, saci aruncati cam din 20 in 20 de metri, peturi de plastic, gunoaie din demolari, caini morti, doze de energizante, pungi de te miri ce…
Pana sa jung la a treia parcela ma dau jos de pe asfalt, merg pe alt drum de pamant.
Chiuvete, resturi de frigidere si..peturi cacalau!
Romania „educata”!
Va spun aproape serios ca eu v-as fi pus si bratari cu GPS cand intrati in padure, daca stiam ca sunteti romani :P
Ma intalnesc apoi cu un „strainez”, parea austriac, avea si ela „ceva” pamant prin zona.
Ma rusineaza mxim intrebandu-ma ce dracu de neam suntem noi, romanii, de aruncam in halul asta toate gunoaiele pe camp, ca descreieratii. Ca in toata viata lui nu a vazut ceva asemnator si in halul asta!
Ce sa-i spun? Ca nu toti suntem asa? ca eram si eu scarbit de primitivii astia care in loc sa arunce la ghena (avem serviciu de gunoi in sat, la poarta casei, macar peturile se pot arunca decent in pubela).
Am bolmojit ceva si am plecat capul.
Nu ai cuvinte si iti e o jena teribila ca faci parte dintr-un asa neam de prapaditi, asta e senzatia care te apasa, vrei nu vrei!
Acasa am sesizat garda de mediu, am trimis si poze…nimic.
Nu am primit nici macar numar de inregistrare la sesizare.
Am sesizat si Primaria, stiau, primarul are teren de vanatoare prin zona si vazuse gunoaiele desertate…mi-a recomandat sa anunt garda de mediu.
Am anuntat si APIA, cum ca oile pascusera bla, bla.
Apoi Politia, dar ai lucrau in ture, agentul din zona noastra era de npapte, de zi erau altii din alt sat.
Oricum daca paguba era mica tot nu se face nimic, ca procurorul nu da aviz sa aia, aia…
Am reusit sa adun o comisie (evident ca a trebuit sa merg la APIA, sa car o doamna dus -intors, ca nu aveau sofer si doamna nu avea permis), am facut in final un proces verbal si asta a fost tot.
Vedeti dvs, asta e cu adevarat nasparache!
Or fi patit si proprietarii „aia” din zona ceva asemanator si de aia nu mai lasa tot prostu` sa umble brambura pe unde i se nazare :P
Or fi desertat si pe la ei ceva gunoaie, s-or fi scaldat si spalat cu „sopun” prin cascade, si-or fi scrijelit cu briceagul inimioare si cupidoni pe copaci…
Eu ii inteleg.
N-au desertat gunoaie in padure ca pe vremea cand s-au facut legile si cutumele nu aveau taranii belgieni pet-uri …
Dar au fost la braconat in padurile contilor si de cate ori ii prindeau ii agatau in copaci. Au fost si la furat lemne din padure si la fel, daca erau prinsi erau agatati in copaci sau sau daca erau norocosi munceau jumatate de an sa plateasca amenda.
Asa au fost create toate civilizatiile, cu legea si sabia.
In Romania, dupa 1945 s-a furat la drumul mare, proprietati si vieti. Acum legea a fost strambata in asa hal incat sa se poata fura legal. In rarele cazuri cand ajungi la tribunal pentru furturi de milioane primesti 3-4 ani din care faci efectiv un an.
Romania nu are nici o sansa sa-si mai revina, va imbatrani accelerat in anii urmatori si va arata ca orice tara esuata din America de Sud. O masa imensa de prostovani care voteaza mereu si mereu aceiasi mafioti si impostori, convinsa ca 50-100 lei in plus la salariu/pensie acum e tot ce se poate.
Probabil acele legi erau facute pentru români, culmea ca nu au scris in romana. Romanul din străinătate e cea mai rea si parșivă specie de roman. Luna aceasta i-am putut „admira” in toata splendoarea lor: bolizi parcati aiurea, înjurături și claxoane in trafic ca doar deh, am X6, nu o sa astept după un Logan, gunoi peste tot unde merg, mitocănie, aere si fumuri, toate frumos asezonate cu un trening si o pereche frumoasa de șlapi. Cand asa sunt 90% dintre ei, chiar nu mai conteaza cum sunt cei 10%.
Dacă are cineva impresia că a văzut 90% dintre românii din străinătate, ar trebui să-și pună niște întrebări serioase cu privire la propriul discernământ.
Lipsa de educație e o problemă reală, dar sunt românii educați în România, care au emigrat după ce terminaseră școala și nu mai e nimic de făcut în privința lor. Chiar și așa, e vorba de o minoritate de câteva zeci de mii de persoane, din câteva milioane. Un român emigrat de 10 ani deja nu mai umblă în trening, chiar dacă la început așa făcea.
„Românii” de care vorbesti matale nu prea mai pot fi considerati romani, nici limba nu o mai vorbesc cum trebuie. În afară de locul nașterii cam nimic nu-i mai leagă de țară. Nu trebuie să vezi tot o romanii din strainatate ca sa faci niste judecăți, e suficient să vezi cum sunt cei mai mulți pe care îi întâlnești aici, de obicei in august. Si in strainatate in recunoști usor după look si comportament, oricât de mult ar vrea (si chiar vor!) sa schimbe asta. Mai iesi si matale din casa si vei sti despre ce vorbesc.
@Filip – unii dintre români pot fi recunoscuți într-adevăr după figură, ceva la modul ”uite ce față de român are”. Dar sunt de 100 de ori mai mulți cei care nu par români și totuși sunt români. Mi s-a întâmplat de mai multe ori ca polițiștii de frontieră din RO să mi se adreseze inițial în engleză.
Cât despre sfaturile de a ieși din casă, date unui adult întâlnit întâmplător pe un forum, asta se încadrează tocmai la românisme. În termenii lui Eric Berne, cineva se crede în rolul Părintelui Critic, deci nu-și controlează comportamentul propriu. Frustrarea are tot felul de metode de manifestare, dar puține dintre ele sunt acceptabile în lumea civilizată. A învăța niște reguli de comunicare corectă nu face rău nimănui.
Știu și eu…sau poate ca belgienii au doar un simt al proprietății și curățeniei bine dezvoltat. Atenție, vorbim de Flandra și Walonia, pentru ca în Bruxelles este alta poveste. Mi-a venit sa vărs acum cateva zile când ma plimbam pe unele străzi din Bruxelles și este păcat. Înțeleg ca este cald și nu mai ploua, însă Bruxelles este o jungla în comparație cu Flandra.
Desigur, se pot compara munții unei țări cât 2-3 județe de la noi cu măreții Carpați. Dar și alte comparații sunt posibile: de pildă ineditul munților mioritici, înveșmântați în cutii de conserve, peturi, rahați în potecă, tampoane folosite aruncate în mijlocul unei poieni alpine, cărbuni de la focuri făcute pretutindeni, cocalari în sandale sau adidași zbierând sunete guturale și alte grohăieli… și alte asemenea care au puterea de a vă tempera doril mioritic.
P.S. Sper că onorabilul paznic al acetui site va permite publicarea acestei postări, după ce mi-a interzis-o pe una nevinovată unde atrăgeam atenția că se scrie Crimeea și nu Crimea. Dacă nu sunt suficient de prețios, asta e, o să sufăr, da-mi trece…
@Cătălin
Strict punctual și fără legătură cu subiectul articolului, nu cred că v-a cenzurat cineva comentariul. Dar dacă ați adus vorba… 🙂
Francezii scriu „la Crimee”, englezii „The Crimea”, noi Crimeea, adaptând (ne-am latinizat mult limba în secolul XIX împrumutând din franceză) după varianta franțuzească.
În articolul meu în mod deliberat am folosit „Crimea” și nu „Crimeea”, adică o variantă calchiata după cea engleză. Am vrut sa subliniez astfel (prea subtil, îmi dau seama) o idee.
Comentariul dvs. nepublicat, a determinat (cred) Contributors să reediteze textul meu și acum apare peste tot „Crimeea”. Înțeleg de ce, dar am vrut aici să explic povestea întreagă.
Îmi cer scuze domnului Buzea pentru această intervenție, fără legătură cu tema (foarte faina) a articolului domniei sale.
Mulțumesc!
Și eu m-am încurcat mereu la chestiunea aceasta, domnule Felea. „Crimeea” sau „Crimea”? Unii zic într-un fel, alții în celălalt fel. De multe ori, când trebuia să scriu toponimul și nu știam cum, îmi venea să mă iau după măgarul de Sadoveanu și să scriu pur și simplu: „Crîm”! Chiar așa, cu „î” din „i”!
Într-un fel, e bine că discuția deschisă de Cătălin a avut loc. Măcar ne-am lămurit că suntem fie anglofili, fie francofili, aici în spațiul cultural RO. Rusofili văd că nu există – în afară de Sadoveanu, săracul, care spre norocul lui e mort.
În românește se scrie ”ideea”, în timp ce originalul din engleză e ”idea” și se pronunță [ai-di-ia] . Dacă l-am scrie ca în engleză, s-ar pronunța [idea] la fel ca [fidea].
Englezii scriu Crimea și pronunță [krai-mi-ia]. Dacă scriem în românește Crimea, ajungem să pronunțăm [kri-mea] tot la fel ca [fidea]. Există un motiv legitim pentru care ”idee” se scrie cu doi de ”e” în românește. Din același motiv, Crimeea trebuie scrisă tot cu doi de ”e” în românește.
Nu intelegeti subtilitatea… :)
Mea culpa! 😀
@Harald
Încercați demonstrația dvs. și pentru numele profetului Osea? As fi curios cum vă iese.
Mulțumesc!
Toate bune!
După ce apare prima rectificare cu privire la producția de cărbune a Germaniei, care era prezentată drept 0 (zero) când în realitate doar producția de huilă a Germaniei e zero, mai discutăm.
Da, în România te duci unde vrei, ca să dăm milioane la Salvamont să vină să te scoată din bucluc.
N-as vrea sa se inteleaga ca-n vest toate locurile sunt proprietate privata si incercuite. Exista nenumarate zone, de ex. in Alpi, sau in Pirinei unde se poate circula liber cit vrei. De altfel, la imensitatea zonelor, ar fi imposibile garduri peste tot. Sigur ca exista reguli, trasee, mai ales daca vrei sa profiti, in caz de necaz, de salvamont.
Mai neplacut e prin Ro unde o seama de lacuri au fost conficate de privati, incercuite, pazite. Ca romanii nu respecta natura si asta e adevarat, cum ar zice baietii astia de pe aici, daca nu-ti place mizeria pleaca, lucru pe care l-am si facut, mai bine ma duc in Alpi.
Intr-un sat din Moldova, primarul exasperat de mizeria care se stringea in piriul care trecea prin sat, l-a betonat. Va imaginati ce frumos arata! Si satul respectiv nu intra in circuitul turistitc era populat aproape exclu siv de localnici.
Tocmai m-am uitat pe o harta.
Cu inaltimile lor de PES TE 400 DE ME TRI, dar mai ales ca suprafata, seamana cu Podisul Central Moldovenesc cu tot cu bucata aia de peste Prut – doar ca sunt mai impaduriti, ploua pe acolo mult mai mult, locuitorii sunt mai bogati si densitatile de pop sunt de cateva ori mai mari!
Marog, si Macinii sunt MUNTI – hercinici, din granit si bazalt! – iar daca am face un semibaraj pe Macin, am putea avea si un Lac in vale, cu pretul inundarii partiale a Insulei mari a Brailei si totale a insulei mici…
In multe tari din vest, proprietatea privata este sfanta. Nici turismul nu se practica de a valma, are reguli de a face drumetii, de a parca, de a campa, de a face picnic. Respectarea regulilor se invata de la gradinita. De aici mai multa natura curata, mai putina poluare. La noi urca cu 4×4 pana la usa cabanei, sau malurile raurilor, in mijlocul padurii, se arunca gunoaie peste tot.
Dupa ce esti pus la curent cu faptul ca Ardenii au varsta batranilor nostri munti din Dobrogea, nu te mai mira faptul ca emotiile montagnardului roman in contact cu relieful, sunt plate..
Surpriza extrem de neplacuta pe care am avut-o haladuind civilizat prin acesti muntii belgieni ne-au facut-o gloantele care ne-au suierat pe langa urechi, drept avertizare din partea vanatorilot dadati la placeri pe care nu le inteleg.
Eram insotiti de un copil si cu ochii dupa flora rara pe care trebuia sa o studieze elevul , nu am observat atentionarea proprietarului terenului.
Fondul forestier al acestei tari mici, dar bine chivernisite este impecabil ingrijit ,iar mizerii nu vezi pe nicaieri nu pentru ca sunt paznici incoruptibili pititi prin tufisuri ci pentru ca belgienii, mai ales daca sunt etnici africani si arabi, pretuiesc fiecare planta, fiecare izvoraş.
Imi permit sa il sfatuiesc pe domnul Buzea ,daca vrea sa traiasca un moment de emotie incarcat de subtile semnificatii pentru poporul nostru cu vocatie de pelerin, sa viziteze Sanctuarul Maicii Domnului aflat nu departe de Malmedy.
Langa Sanctuar este figurat Drumul Crucii pe care sunt ridicate cruci ale aproape tuturor tarilor crestine si cateva cruci ale unor oameni sanctificati.
Romania este singura tara careia i-s-a permis, nu am inteles de ce, sa ridice 2 cruci, una pentru victimele furiei atee ante lovitura de stat si alta pentru ceilalti romani. Sa te crucesti, nu alta.
Ca reper, minunea romaneasca se afla langa statuia lui Padre Pio.
Sunt peste 30 de ani de cand astept un studiu, ceva , din partea sociologilor cuibariti oficial in Belgia si, nimic. Nici macar armia teologilor trimisi cu misiune crestina in Benelux nu pare a fi tulburata de nefirescul situatiei.
În SUA dacă depaseati 1m zona interzisa ar fi ieșit proprietarul cu arma, strigând din toți plamanii:” private property, hands in the air!” Belgienii sunt mai blajini un pic și te roagă frumos sa pleci de pe proprietate. Dar intr-adevar, Ardenii nu sunt „munti”, ci mai mult niste dealuri. Oricum, sunt zone frumoase și în Belgia; trebuie doar sa le descoperi.
https://www.youtube.com/watch?v=H_toN5VfWBo
Alte natii nu si-ar ponegri tara si natura intr-un hal cum o fac romanii.
Da domnilor, le stiti pe toate mai bine decat altii si poate ati uitat ca in Romania exista cea mai mare populatie de ursi in LIBERTATE, in occident la aparatia vreunui animal mai nabadaios, sa trage cu „tancul” asupra sa.
La fel si cu lupii, sacalii si alte animale care mai pot sa se ascunda prin salbataciiile tarii.
Natura este batjocorita in Romania, va dau dreptate insa ea isi va gasi intotdeauna, fata de om, drumul, indiferent cu omul doreste „s-o protejeze” , natura nu are nevoie de nici o protectie atata timp cat este lasata in pace.
Cu alte cuvinte, exploatari forestiere facute cu grija, interzicerea generala vanatorii respectiv extragerea doar in caz de forta majora a unui animal prin impuscare din habitatul sau.
Omul s-a extins exagerat de mult in natura si in habitatele animaleleor, nu invers.
Este bine ca in Romania exista acest domeniu public, marea parte a naturii tarii trebuie sa apartina si sa fie liber accesibila locuitorilor ei, sa nu devina domenii private a unor entitati si oameni cu multi bani.
Domeniile private precum pasuni si paduri private trebuie sa ramana in continuare accesibile pt activitati turistice, de drumetie, sport si alte care sunt in scopul recrearii fizice si mentale ale populatiei.pt ca natura este singurul loc care iti poate oferi acceste satisifactii.
Este nevoie de legi pe masura care sa ocroteasca natura de om, sa limiteze exploatarea necontrolata a resurselor ei, natura sa fie lasata in pace respectiv activitatile omului sa fie cat se poate de blande si respectuoase cu un mediul, fara natura intacta nu va putea exista viata.
Cu toate problemele care le avem, Romania este inca un paradis, adevarat pe cale sa fie facut praf de locuitorii ei si este nevoie de de multa implicare pt natura intacta si salbatica ea fiind izvorul vietii, varietatea si diversitatea trebuid sa ramana pastrate.
Astea nu se pot obtine prin interdicii si garduri, prin domenii private si altele. gardurile sunt doar in capatele oamenilor. Nu este nevoie de nici in gard, este nevoie de intelegere si educatie ecologica a generatiilor care urmeaza.
Și eu cred la fel ca dumneavoastră, domnule Ursul Bruno. Spre deosebire de domnul Mircea Modan, care – dacă i-am înțeles bine comentariul, scris probabil la mânie – pare să fie adeptul gardurilor, parcelărilor, interdicțiilor și al „brățărilor” obligatorii pentru turiști.
Interesante idei, ce să zic. Originale!
Ati inteles bine doar ca pe dos :P
Sa o intoarcem la loc, ca sa fie mai clar.
Doua aspecte:
-proprietatea privata.
Ce-ati spuneti daca un trecator prin fata casei dvs (de la tara) va intra in curte si se spala pe picioare in valaul de unde beau vacile dvs apa? ca asa i se pare lui normal, e cald si vrea sa-si racoreasca picioarele. iar dvs, de-al dreaqu`, ati mai si pus un anunt cum ca nu are voie in curte
Ce treaba tra-la-la…sa nu poti sa te relaxezi cand iti vine pe chelie!
-salbaticia
V-a trecut o milisecunda prin minte ca e seceta naspa de tot anul asta si ca apa este o problema mare si pentru salbaticiuni? Ca acea cascada nu are drept unic „rol” sa dea bine in poze, cu dvs in prim-plan si „ea” inj fundal, ci ca este, foarte probabil, locul, poate singurul din zona, de unde se adapa salbaticiunile?
Ca mirosul de om alunga animalele o vreme, ca „blotocirea” cu picioarele a facut apa aia din maronie si mai maronie? Ca daca mai sunt cateva zeci care fac asa se duce dracu de tot adapatoarea aia din padure?
Ca ati deranjat salbaticiunile deviind de la un traseu cu care erau .poate, obisnuite?
Poate ca toate anunturile alea au un rost, poate ca fac parte din acele, citez, „legi pe masura care sa ocroteasca natura de om”, cum zice Ursul mai sus.
Ca pentru asta, ocrotire carevasazica, ai nevoie si de garduri, si de anunturi ..ca de educatie ce sa mai vorbim!
Si poate ca cine nu pricepe toate astea merita o bratara GPS pe picior :P
P.S. Traiesc la tara, petrec mult timp pe camp, e plin de animale salbatice, caprioare, iepuri, fazani, ciori, berze…o minunatie, este chiar si o arie naturala protejata in zona…am avut parte de tot felul de intamplari, unele minunate, altele dramatice
Cea mai nasoala, m-a marcat, am gasit o caprioara ranita, langa asfalt, umbla in cerc, dat apa ( cine nu stie nu pricepe ce greu e sa te apropii de o caprioara vie, daramite sa bea si apa de la tine, era rupta de sete, este extrem de rar si impotriva naturii salbatice a animalului, oamenii le sperie de moarte in cele mai multe cazuri) sunat la 112, venit dupa 3 ore doi politisti, poze, deh, nu sunteti singurul amator de „salbaticie” in poze, dus capra acasa, pe semnatura si cu acordul paznicului de vanatoare, ca nu avea cine sa o ingrijeasca, ocolul ne se baga, primaria nu se baga, nimeni nu se baga, adaposturi ptr asa ceva nu exista, proces verbal, anuntat doctor veterinar „privat”, bani bagati in tratamente, discutii cu gradina zoologica, medic de acolo recomandat sa stea in continuare la mine…rezolvat nimic.
Capra murit in final, nu manca si nu bea mai nimic, ranile s-au vindecat cumva, toata familia necajita doua saptamani, poate ca nu trebuia dusa acasa, poate ca era suficienta apa aia, regrete, remuscari…n-o sa mai iau acasa niciun animal salbatic cat voi trai, doar in desene animate salbaticiunile nu sunt speriate de oameni, si acum o vad in minte cum impungea in perete, asa slabita cum era, voia in libertate, nu exista nici Bambi si nici Baloo in realitate… alt proces verbal, de descaracare…de inventar, ca asta era important pentru autoritati! am ramas cu cosmaruri o vreme.
Nasparache? Da, asta e nasparache, nu ca advs ati dat peste o cascada care nu era ca in poze, na, acuma chiar m-ati enervat :P
Dar in care dvs nu v-ati abtinut sa nu va bagati picioarele, apoi sa scrieti un articol!
Tra-la -la zicetei?
.
Tu, iarta-ma, fecioara – tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt ii focul! si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!
******
Saracu Labis
Mihai Buzea, ăla cu gardurile e altul. Cică a băgat 7 miliarde într-un gard nașpa și nici măcar nu erau banii lui.
Polițiștii sau pădurarii belgieni or fi auzit de Hercule Poirot? :))
Chiar dacă au auzit am dubii serioase ca au înțeles ironia autoarei de a avea un detectiv belgian care ar rezolva cazuri complicate.
P.S. Imi este dor de paiatele electrificate îmbrăcate in polițiști pe autostrăzi atunci când se fac lucrări pe drum! :)
Sper ca măreața Uniune Europeană nu a interzis printr-o Directiva/ucaz asta.
@Harald
Faptul că vi s-a intamplat dvs sa vi se vorbească in engleza într-adevăr, arată că sunt de 100 de ori mai mulți cei care sunt romani deși nu par. Sunt curios la ce frontiera vi s-a vorbit în engleză, ca eu unul nu prea am dat de politisti de frontiera care să știe engleza, daca un străin dorea să vorbească în engleză era mare bătaie de cap, ca trebuia sa cheme pe altcineva care mai știa ceva englezește.
Diferenta dintre noi e ca eu imi asum această identitate, cu toate păcatele ei si de pe aceasta pozitie emit „romanisme”. Si tot de pe această poziție imi permit si sa fac judecăți cu privire la oameni care nu sunt ceea ce vor sa para. Haideți să lăsăm psihanaliza asta deoparte si sa nu abuzam de concepte pe care nu le intelegem pe deplin pentru a-i acuza pe cei cu care nu suntem de acord de frustrări si probleme.
@Filip – pe aeroporturile din Cluj și Tg.Mureș mi s-a întâmplat asta. Cel puțin în Tg.Mureș, până și un taximetrist maghiar mi s-a adresat inițial în engleză, deși mai apoi mi-a povestit detalii foarte amuzante despre engleza lui 😀
Românismele derivă din educația deficitară, iar a desconsidera in corpore conaționalii emigrați reprezintă într-adevăr o dovadă a identității românești. Însă e o dovadă jenantă, nu una lăudabilă. ”A face judecăți” despre oameni necunoscuți derivă, de asemenea, tot din educația deficitară. Preceptele creștine ce spun, despre a judeca pe alții? Asumarea identității românești se poate face și fără a vărsa frustrări. Ar fi chiar de preferat.
@Harald
„Filip – pe aeroporturile din Cluj și Tg.Mureș mi s-a întâmplat asta. Cel puțin în Tg.Mureș, până și un taximetrist maghiar mi s-a adresat inițial în engleză, deși mai apoi mi-a povestit detalii foarte amuzante despre engleza lui 😀” E si mai clar acum.
Domnul meu, din cate văd, pe dvs va deranjează ca emit o parere despre ceea ce vad de ani buni in jurul meu. Nu cred ca trebuie sa-i cunosc personal pe toti cei pe care-i vad ca sa imi dau seama din ce aluat sunt făcuți, e suficient să le observ comportamentul. Si fiti sincer dle Harald, ca nici dvs nu-i cunoașteți pe toti cei asupra cărora va pronunțati mai mult sau mai puțin depreciativ. Pe dvs, în calitate de emigrant (in Anglia probabil) va deranjează ca cineva spune un lucru evident pentru multi. Nu mai fiti asa „ofensabil” si incercati sa faceti parte din cei 10% de care am vorbit, tratând cu umor poate un lucru care chiar e de râs, daca nu ar fi asa de trist.
@Filip – emiterea unei păreri nu e o problemă, oricine are dreptul să emită păreri. Însă procentele exprimate (90% vs 10%) sunt rupte complet de realitate. Orice persoană rezonabilă își dă seama că n-a avut cum să vadă 90% dintre românii din străinătate.
Exemplu de persoană rezonabilă: o bătrână dintr-un sat de munte este întrebată dacă nu i se pare foarte mult să coste 3,60 lei o pâine. Iar bătrâna răspunde sincer:
– Nu mai cunosc banii de azi, nu știu dacă e mult sau puțin 3,60 lei o pâine.
Așa procedează o persoană rezonabilă, nu se apucă să educe alt adult, nu se victimizează și nu se consideră îndreptățită să judece pe nimeni. Ceea ce numesc eu ”românisme” reprezintă de fapt comunicare patologică. Oamenii încearcă să obțină o poziție dominantă în raport cu interlocutorul, în loc să discute doar problema reală, ca de la adult la adult.
„Oamenii încearcă să obțină o poziție dominantă în raport cu interlocutorul, în loc să discute doar problema reală, ca de la adult la adult.” Da, e efectiv ce faci matale in comentariile postate, discuți ca de la adult la adult.
@Harald: Mai exista o alta problema in afara de dominarea celuilalt? Sunt socat, ma duc sa ma documentez.
Mi-am amintit: scuturile anti-ICBM.
Recunosc totusi ca metodele de care ati pomenit sunt ghiolbanesti. Una rafinata e cea in care ii arati celuilalt ca a gresit la fiecare pas al rezolvarii propuse, al tezei expuse etc.
Dupa ceva vreme se spera ca el insusi o sa ridice problema daca e sau nu ceva neinregula cu el. Atunci o sa raspundeti demn: nu e vina dumneavoastra, cine sunt eu sa va judec, eu doar am evidentiat niste neajunsuri.
Am patit asa ceva si mi s-a spus ca am avut parte de un tratament corect.
:) Glumesc. Va rog sa nu-mi raspundeti despre scuturi.
Domnule Buzea, am citit mai tirziu textul dvs.
Vreau sa va spun ca va inteleg perfect; am avut acelasi gen de experienta. Din pacate, e destul de greu de ajuns la niste munti mai adevarati plecind de la Bxl. Mai exact, e destul de mers.
E drept, multi comenteaza ca suntem pierduti, ca muntii nostri sunt infestati, ca suntem un neam fara viitor. E opinia lor.
Bineinteles ca e agasant pentru ochi cind vezi ca multi nesimtiti arunca in natura deseurile, dar sentimentul pe care il ai cind ajungi in virf, e unic.
Cred ca e o problema de educatie. Speram ca incetul cu incetul romanii vor capata ma mult respect pentru mediu (mai mult sau mai putin fortati).
Dar altceva voiam sa va povestesc. Anul trecut, pe la inceputul lui februarie a nins in Ardeni, a nins la Liege si in imprejurimi. Dar a nins binisor pentru Belgia: 10 -15 cm. Iar zapada a tinut aproape doua saptamini. A aparut asta in presa. Multe persoane, mai ales familii cu copii, s-au deplasat in zona pentru a se bucura de zapada. Ginditi-va ca era si in pandemie. Dar a inceput prigoana. Echipaje de politie au patrulat de dis-de-dimineata si au dat sumedenie de amenzi pentru parcarea pe marginea drumului. Lumea a inceput sa comunice si, astfel multi au incercat sa parcheze prin sate. Ti-ai gasit: localnicii anuntau imediat politia.
Bineinteles ca unii vor spune ca asa se pastreaza civilizatia, ca trebuie fermitate, etc. Or fi avind dreptatea loc. Dar cam aici se ajunge.
„Jos, la piciorul „cascadei”, rămăsese totuși o băltoacă de apă maronie. Ne-am descălțat, ne-am răcorit picioarele și ne-am întors”. Nici nu-i de mirare ca erau puse peste tot afișe cu accesul interzis. Din cascada aia mai beau apa animalele. Dar românetele vrea acces nelimitat peste tot, ca la el pe mosie si sa-si spele picioarele transpirate si murdare oriunde vede un strop de apa, fie că-i fântâna arteziană fie că-i un parau curat pe undeva prin munți, eventual sa-si spele si masina sau calul acolo, ca deh, doar e natura si e a tuturor. Fără supărare, pentru cei ca autorul si familia sa eu as fi pus si garduri electrice acolo.
Subscriu. Da’ despre mine zice că sunt aculturat, că nu știu să mă comport ca românii 😀