Batalia dreptatii si descumpanirea morala

Cuvintele rostite de Gabriel Liiceanu in cadrul lansarii volumului „Bulversarea valorilor. Scrieri dintr-un timp buimac” (Humanitas, 2010) de Dan Tapalaga, merita citie cu mare atentie. Subscriu la fiecare idee din acest text memorabil (publicat pe Hotnews).  Descumpanirea, debusolarea, perplexitatea pe care le diagnosticheaza jurnalistul tin de o obnubilare, de o invaluire, chiar o mistificare deliberata a criterilor elementare care despart binele de opusul sau. A nu minti este astfel un imperativ fundamental pe care atatia dintre cei care se jura ca servesc informarea obiectiva a cititorilor il incalca fara scrupule.  Incalca echivalentul in profesiunea lor a ceea ce este juramantul hipocratic pentru doctori.  A nu-ti construi analizele pe sofisme fara noima, a nu sucomba ispitelor pecuniare (chiar si in vremuri atat de aspre), a ramane vertical cand ti se ofera recompense substantiale pentru a maslui adevarul, iata ce inseamna jurnalismul democratic. Da, volumul lui Tapalaga este intr-adevar echivalentul pentru anii 2010 a ceea ce a fost, in 1990, „Apelul catre lichele”.

Citeam zilele trecute un articol in care Adrian Paunescu era comparat cu Avram Iancu, iar eu cu Stalin.  Sigur, avem cu totii dreptul la opinie, dar nu prin desfigurarea unor evidente doar de dragul de a obtine efecte propagandistice ieftine.  In “Jurnalul National”, academicianul Fanus Neagu declanseaza un atac de o rara virulenta impotriva lui Andrei
Cornea si a mea (tot legat de canonizarea postuma a lui Paunescu), recurgand la fise biografice falsificate.  Il asigur ca niciodata tatal meu nu a fost “seful agenturii sovietice din Romania”.  Este o ineptie calomnioasa pe care, in mod normal, ar fi trebuit sa o sanctioneze istoricii din stafful redactional.  Originea acestei minciuni se gaseste
in interviurile date de doi fosti magnati ai regimului comunist: fostul secretar al CC, membru supleant al CEPEX si ministru de externe, Stefan Andrei, intr-un interviu din “Ziua” si fostul sef al Securitatii, Ion Stanescu, intr-un interviu din “Jurnalul National”.  Am protestat de fiecare data, dar la ce bun?  Cuvintele sicofantilor lui Ceausescu sunt
pentru unii litera de evanghelie.  Asemenea triste derapaje sunt exact opusul jurnalismului transparent pe care il practica Dan Tapalaga si prea putini alti din colegii sai de profesie.  Bulversarea valorilor inseamna, intre altele, renuntarea la spiritul critic, imbratisarea neconditionata a unor opinii prefabricate, palmuirea faptelor de dragul
unor interese strict partizane.  Inseamna cultivarea unei frivolitati amnezice, a unui relativism etic pe baza caruia dispare frontiera dintre cei care sustin statul de drept si cei care care il submineaza.

Batalia lui Dan Tapalaga si a prietenilor sai de valori este una a dreptatii.  De aici poate si accentele de disperare ce razbat uneori in scrierile sale.  Este insa o disperare care nu cedeaza, nu consimte la mizeria etica, la santajul canaliilor, snapanilor, cabotinilor si poltronilor.  Regret sincer ca n-am putut fi la Bucuresti la acest eveniment, mai cu seama ca am avut bucuria sa scriu “Argumentul” cartii.

Pe Dan Tapalaga il cunosc din martie 2004.  M-a sunat la telefon, eram la Brasov, voia raspunsuri imediate la intrebari complicate (ori, de fapt, simple).  A scris atunci dur, dar avea dreptate.  In vara lui 2006, am facut un interviu cu el  despre dosarul meu de securitate. Dan lucra atunci la ziarul in care multi ne puneam atatea sperante,
„Cotidianul”.  Interviul a aparut cu titlul “Demonizat de Securitate, turnat de prieteni, Vladimir Tismaneanu isi citeste dosarul de securitate”.  A fost unicul interviu pe care l-am dat pe acest subiect. Nu mai era nimic de adaugat.

„Cotidianul” a murit, Dan este insa mai prezent decat oricand.

Tapalaga este abrupt, este transant, este autentic. Este un jurnalist veritabil, un om care refuza sa se alinieze.  Ii repugna orice inregimentare. Il pot asemui cu un N. Carandino in vremea bataliei „Dreptatii”, franc, neinduplecat si neincovoiat.  Scrie cu foc in inima, dar si cu o luciditate mereu vie.  Nu doreste sa placa, doreste doar sa
nu-si pateze constiinta.  De aici si anticomunismul sau fara echivoc, strain de orice concesii fata de totalitarismul de orice culoare.

Tapalaga crede in individ si in drepturile sale inalienabile. Crede in statul de drept pe care atitia il calca cinic in picioare.  Sunt lucruri pe care incerc sa le spun in “Argumentul” cartii  lansata sambata.  O carte in care sunt incluse si comentariile celor care il citesc, un lucru nou in Romania. Dan Tapalaga isi respecta cititorii, ii asculta si
ii aude.  Nu se lasa prins in mrejele vorbelor in vant ori al celor de claca.  Stapaneste perfect verbul polemic, dar nu renunta nici o secunda la argumentatia logica. Nu se lasa prins in capcanele pamfletului. Spune ce crede, cu probe, cu informatii verificabile, cu trimiteri la situatii precise.  Nu are raspunsuri prestabilite, detesta cliseele, nu
se supune comandamentelor niciunui patron.  Este un spirit revoltat. Cand sunt derutat, cand nu mai inteleg nimic din ce se intampla in Romania, il citesc pe Dan Tapalaga.

Intr-un timp buimac, Tapalaga stie unde este Nordul.  Stie cum sa separe onoarea de infamie.  Cinstea, de turpitudine.  Altruismul, de meschinarie.  Solidaritatea, de resentiment.  Verticalitatea ,  de potlogarie.  E mult? E putin? Este,
oricum, esential.  Tapalaga este unul dintre prea putinii jurnalisti romani care si-au mentinut in acesti ani busola etica.  Tocmai de aceea il numesc revelatorul Tapalaga.