Raoul Girardet își încheie lucrarea despre mituri și mitologii politice cu următoarele rânduri: „Dar Dionysos rămâne un zeu sperios. În cele din urmă, […] e mai rezonabil să-i recunoaștem rolul – rolul adevărat – pe care-l are, decât să încercăm să-i închidem gura”[1].
În paginile anterioare, istoricul francez amintește despre rolul de „transgresiune ordonată” pe care, în societățile tradiționale, l-au deținut „ritualurile de trecere, confreriile, asocierile de vârstă și, mai ales, sărbătorile. […] Saturnaliile, sărbătoarea nebunilor, carnavalul consacră schimbarea brutală a tabuurilor, a pedepselor și a ierarhiilor, dar această subversiune este strict limitată în timp și este supusă în continuare unor reguli foarte precise impuse de obiceiuri. Făcând ca violența să se defuleze într-un cadru stabilit dinainte, permițând periodic exprimarea unei revolte contestatare, această subversiune contribuie în cele din urmă la menținerea ordinii existente”[2].
Omul contemporan nu este străin de aceste manifestări. Dimpotrivă, „în măsura în care se poate vorbi de societăți echilibrate, adică de societăți ale căror tensiuni interne se mențin între limitele acceptabile, putem spune că, de fapt, niciuna nu lasă o anumită marjă de acțiune forțelor visului, violenței, agresivității, adică revoltei. Dar, în paralel, este pus în funcție un dispozitiv de mecanisme de reglaj, dispozitiv care permite ca aceste manifestări să fie controlate, stăvilite, dirijate și, în cele din urmă, integrate în sistemul stabilit”[3].
La prima vedere această interpretare s-ar putea aplica oricărui festival, inclusiv Beach, Please!. Însă, perspectiva ar trebui nuanțată. Discutăm despre un festival dedicat în mare măsură adolescenților, în care copiii de 14 ani pot participa însoțiți de adulți, iar cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani au nevoie de un „bilet de voie” din partea acestora.
Discuțiile din spațiul public referitoare la festivalul amintit generează câteva întrebări incomode și demonstrează existența unor probleme majore.
Își dorește vreun părinte ca propriii copii să fi participat la Beach, Please!? Greu de crezut. Au fost împăcați cu sine părinții ai căror copii au fost prezenți la festival? Cu siguranță, cei mai mulți nu. Însă, dramatic este faptul că părinți ai copiilor prezenți la festival critică desfășurarea acestuia. Cum este posibil acest fenomen, participarea unui minor la o activitate (în cazul de față, un festival) care părintelui său îi repugnă?
Este o realitate dureroasă: nu mai știm să le spunem nu copiilor noștri. Iar când o facem, interdicția este lipsită de consecințe.
Pierderea autorității părintești nu se petrece de pe o zi pe alta. E un proces de lungă durată, legat de coroziunea lentă și des întâlnită a relațiilor dintre părinți și copii. Tocmai pentru că paharul singurății copiilor noștri se umple picătură cu picătură, de cele mai multe ori nu observăm acest fenomen decât atunci când le inundă viețile. Iar când conștientizăm ruptura dintre noi și ei, golul este deja umplut cu un simulacru afectiv.
Dureros pentru adulți este și faptul că adolescenții conștientizează că modalitatea în care se manifestă nu e pe placul „bătrânilor”, dar acest aspect pur și simplu nu îi interesează. Spre deosebire de epocile istorice anterioare, atunci când tinerii își găseau modele „pe verticală”, printre înaintașii lor, adulții livrându-le de cele mai multe ori standardele pe care doreau să le atingă, adolescenții din zilele noastre tind să își găsească modelele pe „orizontală”, standardul de reușită fiindu-le oferit de alți adolescenți apropiați vârstei lor[4].
Poate învață un adolescent de la un alt adolescent? Cu alte cuvinte, cunoașterea „pe orizontală” poate fi validă? Desigur. Este aceasta suficientă? În niciun caz. Dezastrul este inevitabil atunci când cele două tipuri de cunoaștere se află în antiteză și încearcă să se excludă reciproc. De fapt, ele ar trebui să fie complementare.
Pe de altă parte, comportamentul tinerilor din cadrul festivalului trebuie plasat în contextul în care s-a manifestat: nu la școală, nici în vacanță la bunici, ci la un festival. Această mențiune nu scuză excesele săvârșite. Însă, nu toți cei prezenți pe scenă și-au înjurat țara și au îndemnat tinerii la consumul de substanțe interzise.
Revenind la excese, noi, adulții, suntem cel puțin la fel de vinovați ca tinerii care le săvârșesc. În loc să ne văităm, punându-ne mâinile în cap o dată pe an, vara, când îi vedem că se distrează înjurând ceea ce noi prețuim, ar fi indicat să încercăm să fim mai aproape de copiii noștri, în fiecare zi a vieții lor. În felul acesta vom ști că am făcut tot ceea ce a ținut de noi pentru a nu îi pierde, iar dacă deja i-am pierdut, că facem tot ce ține de noi pentru a le recâștiga iubirea și respectul. În felul acesta, valorile adulților pot fi și valorile adolescenților pentru că noi le putem redeveni modele.
NOTE:
[1] Raoul Girardet, Mituri și mitologii politice, Traducere de Daniel Dimitriu, Prefață de Gabriela Adameșteanu, Editura Institutul European, 1997, p. 151.
[2] Ibidem, p. 148.
[3] Ibidem, p. 147.
[4] Am preluat paragraful din lucrarea Andrei Avram, Gânduri despre educație, Editura Tracus Arte, București, 2024, p. 134. Consecințele acestui aspect și ale „orientării spre anturaj” sunt analizate în Gordon Neufeld, Gabor Maté, Ține-ți copiii aproape. De ce părinții trebuie să conteze mai mult decât anturajul, traducere din engleză de Oana Pascu, Editura Curtea Veche, București, 2023
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Autoritatea parintilor nu mai exista din clipa in care copii isi pot turna parintii. (Metoda stalinista.) Si in clipa in care statul obliga parintele la tot felul de chestii indoielnice. In plus, paritii nu mai au veniturile care sa le permita sa ordone. Sa nu mai vorbim de lupta femeie/barbat, care se prelungeste in lupta pentru controlul copiilor. Si, deci, favoruri aiurea acordate de cei doi, pentru castigarea bunavointei odraslelor.
In ce priveste festivalul, un actor -sau ce o fi- care vorbeste trivial, nu trebuie sa mai apara la astfel de manifestari pentru copii si tineret.
Iar desconsiderarea tarii din care faci parte, trebuie pedepsita cu desconsiderarea spionului care face treburile murdare ale dusmanilor. Prostul voia sa spuna ca este impotriva politicienilor care au creat Rromanik (distrugand Romania), dar la mintea lui a iesit altceva. Ce o fi in capul copiilor?
Asta e rezultatul lui „Da-i inainte cu tupeu/Si-o sa vezi ca nu e greu”
@mongolul _ „Autoritatea parintilor…”
Subiectul în acest caz nu este autoritatea părinților, ci un așa-zis festival organizat cu multiple deficiențe, care a beneficiat de sprijinul a numeroase persoane publice și a avut o finanțare foarte generoasă, inclusiv (sau mai ales) pentru promovare.
Există în România manifestări similare organizate în mod profesionist, cu o bună reputație și am dat exemplul Untold.
Pretexte precum libertatea de exprimare, conflictul între generații, sau originalitatea actului artistic sunt utilizate doar pentru a masca lipsa de profesionalism a organizatorilor. Motivele de discuție invocate de organizatori și apropiații acestora sunt folosite în scop sofistic justificând sumele investite în promovare.
Atunci când numărul participanților este amplu și organizatorii sunt depășiți de situație autoritățile ar trebui să suspende activitatea lor așa cum se întâmplă peste tot, indiferent de activitate. Astfel sunt prevenite incidente mai grave.
Niste adevaruri scrise cam tarziu. Stati 2- 3 ore in orice parc din Capitala. Copii de 2-4 ani in carut sport. Ar trebuisa mearga pe jos, sa alerge, sa bata mingea, sa se joace la groapa cu nisip..etc Parintii butoneaza de zor telef. mobile, raspund doar daca vrea apa sau pipi, in rest dialog zero. Daca rup o floare, sau o ramura, arunca un gunoi, merg cu viteza cu trotineta pe alei, o fac liber, nicio observatie. Relatia parinte- copil s- a redus la nevoile biologice iar autoritatea lor este zero. Azi copiii, rar se ma joaca la gramada, si socializeaza. Deja multi copii au atitudini deviante de varste mici.
Adevărat. Pe vremea noastră, cum rupea un copil o ramură sau mergea cu bicicleta cu viteza, cum venea părintele după el, care de altfel stătea pe bancă în parc FĂRĂ telefon și era foarte deschis la dialog cu copilul, de asta se și afla în parc cu el.
de acord!
Domnul profesor, traiti pe o alta planeta.
Statul a trimis parintii la lucru pana la epuizare, vin acasa si nu mai au chef de nimic.
Statul a trimis copii la scoala unde ii modeleaza cum vrea, a externalizat functia de educare care era traditional in familie sau comunitate.
Mai puneti si retelele care le creaza o bariera si mai mare. Retelele sunt adictive, e infinit mai interesant sa stai pe calculator, telefon decat sa stai cu parintele sau sora mai mica.
Aceste evenimente comerciale, trebuie sa creeze o dependenta si explozie de dopamina si alte substante in adolescent, ii doare undeva de consecinte, scopul lor e sa faca bani si sa faca bani mai multi la anul. Aceste evenimente traiesc din vanzari de alcool si alte substante. Acei care canta, daca ascultam atent, apasa pe butoane psihologice foarte finute ca sa-si realizeze egoul propriu in primul rand, exploatand vulnerabilitatile adolescentilor.
De unde vreti sa se cunoasca copii cu parintii? Sunt straini unii de altii, se vad din cand in cand, traiesc in medii complet diferite. Ei se plictisesc unii de altii, e pedeapsa pentru parinte si copil sa stea impreuna.
Ca istoric comparati cu ce era 50, 100, 200 de ani in urma in familie normala nu la regi si regine.
sunt sigur ca nu ati participat, altfel ati fi vazut ca majoritatea lucrurilor vandute erau apa, sucurile si mancarea; alcoolul este strict reglementat, nici nu poate fi achizitionat de catre minori; dealtfel, zona de alcool fata de cea de apa/suc era mult mai mica, comparativ. festivalul isi face banii din bilete si chirii/colaborari. ce tot aveti? e un loc in care 99,99% dintre participanti s-au simtit bine si nu, nu pentru ca s-au imbatat/drogat. mai degraba cei 35+ se imbata decat astia mici.
Mi-a plăcut comentariul dvs.
Ca istoric comparati cu ce era 50, 100, 200 de ani in urma in familie normala nu la regi si regine.
Nu e nevoie de privit înapoi în timp. Pentru comparație există, EXTREM DE VIE ȘI SĂNĂTOASĂ FIZIC ȘI MORAL, comunitatea AMISH din Iowa, Statele Unite, care a rezistat presiunii guvernului de a le „interna” forțat copiii in scolile publice.
În 1965 guvernul a încercat să forțeze copiii Amish să frecventeze școlile publice americane și i-a arestat pe părinții lor pentru că nu s-au conformat.
Acest eveniment a condus la unul dintre cele mai importante cazuri juridice de libertate religioasă din istoria americană și procesul câștigat de AMISH la Curtea Supremă peste șapte ani este explicația principală pentru care atât de mulți dintre americani au astăzi libertatea de a alege homeschooling-ul.
Este extrem de important să îi învățăm pe copiii noștri care sunt drepturile lor pentru că nu știm niciodată când va veni momentul lor Amish… Trebuie să ne asigurăm că vor fi pregătiți.
Unul dintre elevii de atunci, Andy Raber, povestește în înregistrarea video din articolul de mai jos ce s-a întâmplat la școala sa parohială. Când oficialii au apărut pentru a-l transporta pe el și pe colegii săi la instituția publică, „un tată… a strigat „fugiți”, ceea ce am și făcut”.
https://www.usatoday.com/story/news/nation/2015/05/12/amish-lost-schools-iowa/27204767/
perfecta dreptate avei! cine vrei sa se mai gandeasca la familia de azi, submediocrii care o conduc…ori cei care isi doreau sa preia aceasta natie?!
Sub umbrela unui vocabular pretentios, nu sunt sigur cat de bine adreseaza articolul, mixul de probleme pe care-l genereaza la noi astfel de festivale. Mentionez doar cateva din afara:
1. Cat de prioritare si cu ce resurse financiare isi permit adolescentii la o asemenea varsta sa mearga la asa ceva?
2. In afara de balciurile la coada vacii, festivalurile sunt in general stigmatizate in Romania si direct asociate consumului de droguri si altor substante. In mare parte, din lipsa de intelegere sau interes de-a intelege ce si cum.
3. Stupoarea cetatenilor si a jurnalistilor cand mai afla ca la astfel de festivaluri se intampla lucruri (de la limbaj vulgar la consum de absolut orice). Sub care se ascunde de fapt o ipocrizie extrema.
4. Incapacitatea generala a parintilor de-a procesa si-a se adapta schimbarilor din societate care le afecteaza si copiii (inainte se mergea la mare o data pe an, acum se merge la festival in cel mai simplu exemplu).
In fiecare an e mare deranj cu Beach Please de parca doar acum romanii si-au dat seama ca au o mare problema in a se adapta la nou si-a-si educa/ pregati copiii pentru placerile, dar si riscurile noi la care societatea ne supune sau ni le ofera. Este pana la urma o frica de propria incapacitate de-a intelege si de-a reactiona. Poate altii vad altfel lucrurile si-au un punct de vedere mai pertinent.
@Mircea _ „In fiecare an e mare deranj cu Beach Please”
Pentru că aceleași probleme de organizare se regăsesc an de an. Iar autoritățile refuză în mod inexplicabil să intervină.
În România există și festivaluri similare, dar organizate în mod profesionist, despre care nu se discută în fiecare an la modul negativ.
poate ca ar trebuo si acesti „parinti” sa se hotarasca. Pina mai ieri demonstrau sa arate ca sunt europeni, cu steagul ala cu stele verzi, a fi roman era echivalent cu suveranist, putinist.
Cum ati birfit, de fata cu copii, diaspora?
Si nici acum nu e bine, cind injura, acum ii vreti patrioti, nu? Dragi parinti, nu, nu lipsa autoritatii ii strica pe copii, ci lipsa voastra si a unor profesori a unei inteligenti elementare.
Daca exista LEGI si norme de aplicare ale acestora, de ce nimeni nu le aplica, nimeni, cum e si ANAFul nu vegheaza la respectarea lor?
Total de acord cu concluziile. O influență importantă asupra părinților îl are și parentingul progresist, care învață părintele că oricând își poate traumatiza copilul, cu rostirea unui banal și ferm „nu”. Cu alte cuvinte, să nu mai pună limite interzicând, ci să-i cânte în strună ca să nu-l traumatizeze. Un copil crescut fără limite va fi tiranul, dacă nu psihoticul de mâine.
Nu știu ce anturaj aveți dvs sau copiii dvs (dacă e cazul), dar pot să vă asigur că niciunul dintre copiii „tirani” din cartierul și clasa fiicei mele nu are părinți progresiști, care citesc cărți de parenting și se tem să își traumatizeze copiii. Au părinți care nu au deschis în viața lor o carte și fac educație cu palma și își petrec timpul stând la coadă la agențiile de pariuri cu o bere in mână și scuipați la picioare.
În parenting ul progresist nu exista cuvântul ” nu ” ,nu ai voie ca părinte să i spui nu ,se traumatizează copilul și apoi are dreptul să te reclame autorităților că nu i îndeplinești dorințele și nu ești la același sentiment cu el ..tipa ,urla ,trebuie sa l încurajezi sa se descarce ,sa și exteriorizeze sentimentele ,da in tine copilul …îl indemni sa se exprime liber …etc …vai de noi !!!
E un festival ca oricare festival. Fix cum erau bâlciurile pe vremea bunicilor noștri. Sau discotecile din sat sau din cluburile „underground”, de pe vremea noastră.
Chiar, când ați fost dumneavoastră într-un club? Sau la un festival?
Știți, și noi, adulții, avem dreptul sa mergem la festivaluri. Câți dintre cei care sunt „anti”, au fost la festivaluri in ultimii 2-3 ani? Să înțeleagă despre ce este vorba, altceva decât scurtele imagini de pe TikTok? Sau sunt doar „parelologi”? Criticand lucrurile din afara lor!?
Daca eu, că părinte, îmi doresc ca al meu copil sa participe la un astfel de festival? Îmi doresc in principal să „fit in”, să se acomodeze cu colegii generației lui, să nu fie „bulyinguit” pentru că nu este la fel.
Daca îmi repugnă un astfel de festival? Pff, și discoteca din colț îmi repugna, pe vremea mea, dar tot mergeam. Nu există altceva, alte ieșiri pentru tineri. La mall deja merg toată ziua.
De ce i-aș spune „nu” copilului meu? Asta este lumea în care trăiește și trebuie să o cunoască așa cum este ea. Imperfecta. Și murdara. „Școala vieții” este mai importantă decât „cartea”, asta o știți și dumneavoastră. Festivalurile fac, și ele, parte din „școala vieții”.
Un tanar trebuie sa își cunoască limita la băutură. Altfel, o va depăși și când va fi adult.
Un tanar trebuie să știe să aibă grijă de el, să recunoască pericolele, anturajul greșit. Altfel va fi naiv toată viața.
Dar da, aveți dreptate. Noi, că părinți, ar trebui sa fim alaturi de ei. Nu criticandu-le alegerile. Ci sustinadu-i chiar și atunci când greșesc. Poate chiar, impingandu-i către greșeli, pentru a-și învață lecțiile, nu știu sigur.
@Ștefan _ „E un festival ca oricare festival. ”
Nope! În comparație cu alte festivaluri, acesta se dovedește an de an că este prost organizat. Iar autoritățile refuză să intervină, în mod inexplicabil.
Lăsăm bibliografia doctă pentru alt comentariu și să intrăm în temă prin citatul: ”Este o realitate dureroasă: nu mai știm să le spunem nu copiilor noștri. Iar când o facem, interdicția este lipsită de consecințe.” Da, asta este o realitate când părinții își ignoră obligațiile legale pe care le are față de copil și față de societate. Un copil devine responsabil de faptele după 18, indiferent dacă el este pregătit sau nu să pășească în lume. Sub 18 ani părintele este răspunzător integral pentru faptele minorului. Părintele are dreptul să solicite serviciul poliției ca minorul plecat de acasă să fie adus înapoi pentru doar asta poate face: nu îl poate lua cu forța din stradă, de la Beach, Please!, de la oricare altă manifestare cu care părintele nu este de acord.
Îndrăznește cineva să afle de ce un copil nu-și (mai) ascultă părinții, profesorii? Ar putea să ne vină a crede că avem părinți și profesori imaturi care nu știu să facă față provocărilor zilei, ei înșiși neștiind cum să intervină? Repet, sub 18 ani toate faptele minorului sunt în răspunderea părintelui. Mi se va spune că în ziua de astăzi, copii se maturizează mai repede, mai ales fetele… Foarte bine, dacă recunoaștem aceste fapte ca o realitate, atunci să schimbăm legea. Mă întreb și dacă acea persoană declarată majoră ar putea face față juridic, social, material, moral etc. pentru toate faptele sale. Ca părinte îmi pot spune că nu-mi pot permite să las un copil sub 18 ani într-un mediu necunoscut, nesigur și în voia hazardului. Tot ce se întâmplă cu un minor este, înainte de toate, în răspunderea părintelui iar dacă părintele nu are siguranța depline siguranțe a copilului la acel spectacol, are tot dreptul să-l rețină prin toate mijloacele, inclusiv apelând la autoritățile specializate în supravegherea copiilor. Mai întâi aceste autorități pot permite manifestări de tipul Beach, Please! și pot impune în ce condiții se pot desfășura.
Dar într-o lume tot mai permisivă, impulsul acelui coruptibil profit care ne dă ghiontul malign să suportăm orice, devine mult mai important decât acele ”nevinovate” înjurături îndreptate în special asupra maturilor, a părinților care, în blestemul de neocolit, trebuie să țină în viață ”patria mică”, adică familia, pentru că patria mare e deja prăpădită sub grija politicienilor, incoruptibili, desigur, și fără prihană… în vecii vecilor!
politia a permis desfasurarea festivalului tocmai pentru ca a fost prezenta pe tot parcursul festivalului; politia, jandarmeria, paza, politia canina. copiii nu au fost in nici un pericol; au fost exceptii microscopice, tinand cont ca au participat intre 100,000 si 150,000 de persoane.
Scuze: trăim în cea mai bună lume posibilă, nu-i așa, iar eu uitasem! Avem tineri minunați iar viitorul ne este luminos… Doar câte un părinte mai cârcotaș are accese de paranoia…
Merită un studiu sociologic reacțiile postacilor adulți la ce-au auzit despre Beach, Please! Literar privite, unele enunțuri furioase lasă impresia că dacă am mai avea azi mineritul de altădată, președintele care „ar face ordine” la Costinești ar fi absolut sigur de un nou mandat, cum a fost votat Iliescu în 1992 cu tot cu partidele feseniste în trena Mineriadelor.
Este ridicol: interzicem pe ecran filme de toate felurile și punem avertismente pentru copii. Inclusiv pentru limbaj obscen, dar îi trimitem la „festivaluri” unde se vorbește obscen și sunt îndemnați să se arunce de pe scena.
Doar suntem țară ilogicului….
Sunt sigur ca autorul nu a fost prezent la festival, altfel articolul avea alt continut; de asemenea, sunt sigur ca autorul a ascultat si alta muzica in afara celei instrumentale la viata lui, ceea ce ma face sa cred ca acest articol este clickbait si face ca aceasta comunitate, contributors.ro, sa isi piarda din credibilitate.
Nu fac parte din organizare, nu am actiuni la acest festival dar am fost 2 ani la rand. Este un festival foarte bine organizat, foarte safe si diferenta de la an la an este imensa. Calitatea muzicii nu o dicteaza festivalul ci doar o aduna. Au facut parte din festival si artisti ale caror versuri sunt poezii complexe despre viata, dar despre ei nu se zice ceva, se cauta doar senzational. Nu se aude nimic despre lucrurile bune dar se critica versurile unor artisti. Ciudat, cand toata presa vuieste de libertatea de exprimare, cand e vorba de ea; iar, ciudat, cand majoritatea am crescut cu versuri muuult mai vulgare, inclusiv la adresa autoritatilor si a statului. cam ipocriti, nu?
Iar s-a urzicat intelighentia, bag de seama ca iar n-are ce face la birou.
– Mai sus ca sint citiva virgula citiva elevi la profesor si „nu poate lucra cu toti”. Daca bine-mi aduc aminte din scoala proful nu „lucra” la clasa decit cu citiva copii, pe restul mai degraba ii strunea si dupa caz ii speria. La noi intr-a x a asa ne-a spus profu’ de fizica: bai, din clasa asta cam astia iau treapta, x, y, grupul vesel de-acolo, u, v, tz, … si astia doi din prima banca (aratind spre mine, na). Examenul l-a confirmat, erau elevi cu care nu putea sa „lucreze”, n-avea rost, o irosire de resurse, copiii aia n-au facut mate fizica, au facut altceva.
– acuma kestia asta, Beach Please, inteleg ca-i afacerea unui june, Selaru sau asa, cu nume de scena Selly. Zice ca tipul e urmarit de multa vreme de multi copii/elevi, ca vorbeste pe limba lor chit ca ar fi bogat – ce-i rau in asta? – ca adunatura e bine organizata, ca exista loc pentru „probleme”, ca e paza, control, Politie, psihologi, toate alea. Ca e cu muzica lor – ma rog, unii numesc muzica suma aia de trancaneli cu mascari, sa fie ei sanatosi. E a lor, ce-ati vrea sa asculte, Palestrina? Nu va place ce asculta ei? Nici mie. Si ce daca? Nu e treaba voastra!
Si nu, nu mi-o dati inca o data pe-aia cu educatia pe care o fetisizati toata ziua de parca ar fi vreun borcan de dulceata la care se-nghesuie toata lumea. Nu se-nghesuie, in practica toata lumea ar gusta din ea dar daca se poate de pe vreun sezlong de pe plaja, nu de pe vreun scaun vechi din vreo sala de lectura plina de tocilari. Daca ati avea cit de mica incredere in educatia pe care le-ati dat-o copiii vostri nu ati avea motive sa behaiti ca va bucina odraslele a Beach Please. Asa incit comentariile voastre nu despre festivalul asta sint, ele sint despre voi. Iar ifosele si complexele voastre nu fac decit sa vi-i indeparteze de propriii copii. Vedeti ca Prostamol nu pentru creier e!
PS – Cei care ne-am apucat de fumat inca din liceu credeti ca n-am fi putut face si altele mai urite? Ba bine ca nu! Iar asta se-ntimpla in ani in care nu era atit de usor ca azi sa ti-o tragi in vena, sa bagi o pastila, sa mergi si tu la o orgie, sa plantezi o fata sa-ti produca niste bani, de-astea. Sau credeti ca astea-s inventii noi?
„Festivalul” are carențe organizatorice semnificative. Acceptarea mesajelor extremiste, a celor misogine, sau neglijențele care au permis accidente nu au legătură cu libertatea de exprimare sau vreun fel de act artistic.
Mai degrabă, cred că manifestarea „cultural-artistică” ar trebui să fie suspendată până câd cei răspunzători vor răspunde pentru neglijențele lor, iar organizatoii vor adopta modelul organizatoric matur și responsabil de la UNTOLD, spre exemplu.
De fapt, „Beach…” este o șușanea prost organizată cu pretenții de festival.
Problem?!
Concluzia mea e ca am facut bine ca parinte sa-mi las copilul sa merga la acel festival si nu oricum: cu prietenii lui si cu masina familiei, de care, evident a trebuit sa aiba mare grija. A invatat ca nu e bine sa lase pe altii sa decida pentru el, a invatat ca nu orice muzica e placuta, ca trebuie sa fie responsabil, ca distractie nu inseamna sa bei la nesfarsit, ca oboseala se poate instala rapid, ca trebuie sa anticipezi ca ar putea fi frig noaptea chiar daca e foarte cald ziua, ca fast food-ul e nociv daca e consumat fara limite, ca banii din buzunar se pot termina repede daca nu ai grija cum cheltui. O lectie de viata…
Si lui i-a placut experienta pentru ca a „socializat” cu alti copii din alte parti, ca a primit aprecieri din partea „gastii” cu care s-a dus, a inteles ca exista limite, a inteles ca poate fi independent.
Sa spui „nu” e simplu. Mai complicat e sa calculezi riscul de a spune „da” atunci cand necunoscutul e total.
Beach please e un gunoi de festival. Uite, am spus o,direct. Acolo nu e muzica, e o amestecatura de cultura de ghetou cu frustrari de adolescenti care viseaza sa traiasca ca pe Insta. Oricat o dam cotita, ajunge sa asculti cateva versuri de la o capodopera „muzicala” promovata acolo si poti sa tragi apa, ma scuzati.
Doar pentru ca un „mare influnecer” alege sa faca bani din gunoi cultural, nu insemana sa i suflam si noi in foc sa l sustinem. Au fost si o sa mai fie manifestari din astea zgomotoase, ca altfel nu am cum sa le spun, dar nu le vad in nici un fel mai bune decat festivalul manelelor de care s a ofuscat imediat tot poporul. Cel mai amuzant e insa cum se inversuneaza feministele ca nu stiu ce damblagiu le a spus „muieri”, dar isi trimit zambind copii la un „festival” unde femeile sunt constant numite b*tch, ca o traditie a genului asta .. emm.. „muzical”. Pai ce facem doamnelor, in engleza suna mai dulce „alintul” asta, sau care e treaba? Nu vrem sa educam copii sa respecte niste reguli de bun simt? Din nou, cine vrea sa participe, treaba lor, e democratie, banii lor, la o adica sunt oameni care platesc sume uriase sa asculte Taylor Swift live, dar sa promovam gunoi de genul asta pe post de entertainment/muzica . . e penibil. Si nu le facem de loc un serviciu astora mici care cresc pe langa noi. Dar mai conteaza asta la gradul general de cultura din Romania..? Nu raspundeti mai bine. Cat despre educatie, aratati mi un copil crescut de niste parinti decenti care e ahtiat dupa cultura de ghetou.
Interesant că nicio știre nu spune: „Un tânăr de nici 30 de ani organizează, an de an, un festival de muzică destinat adolescenților care crește organic, având în 2025 încasări directe de cca 11 milioane de EUR(!) și indirecte de cca 50 de milioane de EUR(!!!)”.
Dacă ar suna așa ne-am da seama brusc că unii oameni au fler antreprenorial extraordinar, pe care și-l și pun în valoare, în timp ce restul stau pe margine și comentează.
Cât despre muzică (artă) și gusturi: e loc și pentru Festivalul Enescu, și pentru Untold, și pentru „Beach, please” sau Unforgettable, Tezaur folcloric sau concerte de manele, jazz, blues, muzică bizantină sau rockăreală etc.
Ele există și vor exista atât timp cât sunt doritori ai respectivului gen.
Să crezi că ascultatul unei muzici ar fi superior alteia spune multe despre tine. Muzicii puțin îi pasă.
Cât despre faptul că „pe vremea noastră erau domne niște limite” s-avem pardon, eu am crescut cu Paraziții și BUG Mafia. Ca mine, o întreagă generație. Și nu suntem în pușcărie, muncim, ne plătim taxele, etc.
Or fi fost și cititori de-ai lui Platon/Socrate în generația mea, dar eu la 14-18 ani voiam să discut la orizontală cu câteva dintre colegele mele.
Nu mai fiți ipocriți.