joi, iulie 9, 2020

Biserica Ortodoxă Română la vreme de molimă. Inventar de etapă

Una dintre prezenţele constante ȋn mass-media şi în discursul public, ȋn perioada crizei C19, a fost Biserica Ortodoxă Română. Pentru ȋnceput, o ȋntrebare simplă: de ce ne preocupă totuşi atât de mult această biserică, (ȋncă) majoritară ȋn România şi nu alte biserici şi culte religoase? Care ar fi cauzele profunde ale supra-expunerii mediatice de care pomeneam mai sus? Am urmărit cu multă atenţie presa occidentală de limbă franceză şi engleză, disponibilă on-line, ȋn această perioadă dificilă. Subiectele legate de religie şi viaţă religioasă ȋn condiţii de carantină, pe lângă faptul că sunt tratate cu prudenţă, sobrietate şi profesionalism de către redactori specializaţi, sunt mai degrabă marginale ȋn peisajul jurnalistic al momentului. Care să fie deci explicaţia ȋn cazul nostru? Putem vorbi de o “excepţie” românească, ȋncă una? Ce este sigur este faptul că tot ceea ce s-a ȋntâmplat şi continuă să se ȋntâmple este legat de o serie de determinanţi istorici, culturali, economici pe care vom ȋncerca să-i inventariem mai jos.

La o primă vedere, superficială, s-ar putea spune că România nu are nivelul de secularizare din Occident; religia şi practica religioasă, cel puţin la nivel declarativ, de sondaj de opinie, are ȋncă procente impresionante, cu toate că ȋncrederea ȋn BOR, ca instituţie, s-a prăbuşit faţă de anii de după Revoluţie. Dar ce este oare mai volatil, mai dificil de cuantificat decât ȋncrederea? O celebră vorbă de duh atribuită poetului Louis Aragon spune că nu există de fapt dragoste, există doar dovezi ale acesteia. Ar fi putut spune la fel de bine nu există “ȋncredere”, există doar probe, fapte ale acesteia. Transpusă ȋn domeniul religios, “dovezile” cele mai palpabile ale apartenenţei reale ar fi frecventarea săptămânală a slujbelor (serviciul liturgic), unul dintre rarii indicatori fiabili şi măsurabili ai practicii religioase. Dar aici cifrele nu mint şi sunt sensibil egale, poate chiar mai mici decât cele din ţările occidentale, oscilând ȋn jurul a 10-11% din populaţie. Veşnica problemă a sondajelor cu teme religioase: ȋntrebaţi dacă există Dumnezeu şi veţi fi surprinşi de numărul de răspunsuri pozitive. Întrebaţi dacă există viaţă după moarte şi ce se ȋntâmplă cu “sufletul” (ȋn cazul ȋn care avem unul) după moarte, abia atunci ȋncepe distracţia, românii par a fi pierduţi ȋn depărtări albastre.

Revenind, una dintre explicaţiile supra-expunerii religioase din perioada crizei este legată de caracterul popular al religiozităţii din România. Ortodoxia a fost dintotdeauna ȋnconjurată de o multitudine de practici informale, nedomesticite din punct de vedere canonic şi ritual, extrem de libere şi de creative. Religiozitate populară, cu alte cuvinte. La un alt nivel, activitatea, stilul de viaţă, biografiile episcopilor şi patriarhilor au fost mereu un subiect de predilecţie pentru mass-media – afirm acest lucru ȋn deplină cunoştiinţă de cauză, ca o persoană care a cercetat ȋn detaliu viaţa religioasă dintre cele două războaie mondială. Astăzi, ceea ce a mai rămas din presă, plus majoritatea mijloacelor de comunicare, s-au mutat ȋn on-line. La fel şi religiozitatea populară, plină de emoţie, dar şi de volatilitate, ȋncurajată de goana după click a noilor media. Virtualul ȋi prieşte de minune. Orice ştire ȋn cheie polemică legată de BOR, Patriarh, Episcopi, de la vlădică până la opincă, face ratinguri uriaşe, atrage şi dezbină, concomitent. Publicul “consumă” avid subiecte religioase pentru că dincolo de banalizarea scandalului şi a can-can-ului, Biserica şi religia, ȋn general, continuă să fie un rezervor de semnificaţii, care ȋncă mai vorbeşte profunzimilor noastre, spaimelor şi speranţelor, chiar dacă uzura continuă produsă de mass-media continuă să sape fundamentele ȋncrederii ȋn instituţia ca atare şi oamenii săi.

În fine, un alt aspect al problemei, ceva mai delicat şi mai puţin “inocent”, ȋndrăznesc să spun: religia ortodoxă este obiectul, materia primă pentru o nebuloasă greu de definit de ONG, Fundaţii, Asociaţii mai mult sau mai puţin “civice”, trusturi de presă care au un program deschis şi asumat anticlerical şi secularizant. Pentru acestea, ȋntre democraţia de tip occidental şi atitudinea tradiţională promovată de religie nu există posibilităţi de coabitare, un alt semn al modernităţii religioase şi un subiect asupra căruia nu voi insista prea mult. Dar care ar merita dezbătut ȋntr-o bună zi mai pe larg, din cauza importanţei politice şi geo-politice ȋncapsulate ȋn el.

De ce a suscitat Biserica atât de multe controverse ȋn timpul crizei? Sau poate ar trebui să nuanţez, de ce practica religioasă ortodoxă, cu specificităţile sale, a ridicat atât de multe ȋntrebări, dezbateri, controverse? Din capul locului trebuie precizat că s-au confruntat două concepţii radical diferite de abordare a crizei. Una raţională, modernă, bazată pe ȋncrederea ȋn ştiinţă şi avansul medicinei. O alta religioasă, care nu exclude aportul ştiinţei, dar baza ei de greutate nu este raţională, ci mistică, sufletească. Nu vine din această lume, oricât ar părea de artificială sau forţată această afirmaţie pentru unii dintre cititorii acestui text. Într-un cuvânt, am asistat la cea mai evidentă şi directă confruntare din ultimii ani dintre adepţii raţionalităţii ştiinţifice şi susţinătorii religiei. De la Max Weber citire, concomitent tatăl şi mama sociologiei religiei, ştim că modernitatea este un proces de răspândire treptată a raţiunii ştiinţifice şi tehnice, care ȋn cele din urmă decredibilizează şi aruncă ȋn derizoriu orice formă de acţiune, de gândire şi acţiune justificată religios. Acest proces oricum era ȋn desfăşurare de ceva vreme, doar că apariţia crizei l-a accelerat şi trecut ȋn modul turbo. Interesant de reflectat este felul cum regimul comunist, unul declarat ateu şi anticlerical, nu a reuşit să-şi impună punctul de vedere modernizator, de eradicare a factorului religios din societate, pe când capitalismul post-2000, da, aproape a reuşit – dar aceasta este deja o altă discuţie, poate voi reveni la ea ȋntr-o bună zi. Manualele şi ora de religie, simbolurile religioase ȋn şcoli, momentul Colectiv, Referendumul zis “pentru familie” sunt tot atâtea crize ale modernităţii, secularizare care până acum a avansat ȋn salturi, pentru a ajunge acum la un alt regim de secularizare, ȋn sensul permanentizării şi acutizării acestuia, cel puţin la nivelul criticii continue, permanente a clerului ortodox.

Dintr-un alt unghi, o posibilă explicaţie poate veni de la antropologia gestului religios, explicaţie legată de comportamentul cotidian al credincioşilor. Spre deosebire de alte confesiuni creştine, ortodoxia are un raport mult mai intim şi direct cu sacrul şi cu simbolurile ȋn care este ȋnmagazinat acesta. Ce este “sacrul”? Cea mai scurtă definiţie posibilă: tot ceea ce nu aparţine sferei ”profanului”. Dar ce este “profanul”? Tot ceea ce nu este sacru, un cerc vicios care ȋn fond nu este vicios. Sacrul se concentrează ȋn relicve (moaşte), icoane, spaţiul din interiorul Bisericii, chiar şi ȋn veşmintele preoţilor. Da, de secole icoanele se ating şi se sărută, chiar şi pe timp de molimă, da, de secole ȋmpărtăşania se acordă colectiv, cu aceeaşi linguriţă. Sacrul este la rândul său “contaminant” şi impune o bună utilizare. Dezbaterea legată de oportunitatea folosirii uneia sau mai multe astfel de “instrumente” de transfer sacral nu este nouă, a făcut să curgă de-a lungul vremii râuri de cerneală cu argumente pro şi contra. Ceea ce este ȋnsă cu totul nou ȋn această criză este preocuparea igienică şi raţională cu privire la caracterul posibil contaminant al gestului ȋn sine, adică maxima lui de-sacralizare. În linguriţa de ȋmpărtăşanie se ȋntâlnesc acum două lumi diferite, două căi de a aborda realitatea imediată. Pe de o parte, reprezentanţii Bisericii sunt inflexibili asupra acestei ultime redute şi nu pot fi altfel, ţinând cont de faptul că aici este vorba de una dintre cele mai mari “taine” ale religiei creştine – ȋn limbaj profan se poate citi şi regulă, ordine, rânduială. Pe de altă parte, atleţii secularizării şi ai acţiunii anti-clericale (cei care dau doavdă ȋn acţiunile lor o energie demnă de o conversiune religioasă “inversă” – dar asta-i deja o altă poveste) jubilează: au acum dovada supremă, legată de “nepăsarea” Bisericii, de rolul nociv al acesteia ȋn gestiunea globală a crizei.

Dincolo de toate acestea, ambele părţi uită sau nu vor să aducă ȋn discuţie un aspect interesant, statistic: chiar şi ȋn vremuri normale, puţini, prea puţini credincioşi adulţi se ȋmpărtăşesc. Împărtăşania este apanajul copiilor (ca “medicament” şi gest apotropaic-protector), bătrânilor şi virtuoşilor (cinul monahal şi cei foarte practicanţi, pentru mă exprima astfel, mi-e greu să le găsesc un nume exact). Nu afirm că este o falsă problemă din punct de vedere epidemiologic, doar ȋncerc să sugerez că asistăm la o maximă abstractizare a potenţialului contaminant, realitatea de pe teren fiind cu totul alta. Miza disputei pe tema ȋmpărtăşaniei este subtilă, legată de viteza şi de avansul secularizării. După cum remarca Claude-Levy Strauss ȋncă din anii 1950, semnificaţia sacrului ȋn modernitate este că el furnizează sens şi semnificaţie şi lumii profane, fie şi prin frontierele simbolice pe care le construieşte. Acum, prin contestare violentă, cu argumente ştiinţifice, sacrul nemafiind sacru, ci o “banală” sursă de contaminare ca oricare alta, frontiera dintre două lumi a devenit mobilă, relativă. Nimic nu mai este sacru ȋn sine, totul a devenit inteligibil şi predictibil cu mijloace raţionale. Modernitatea a ȋnvins.

Ca un fel de concluzie parţială pentru cele sugerate mai sus, asistăm la o insolită, extraordinară mutaţie de sens. În crize majore de felul celei care o traversăm, Biserica era invocată, adulată, chemată să ajute, “spiritualul” fiind la fel de important ca şi “materialul” aruncat ȋn luptă. Acum, din soluţie, Biserica şi principiile religioase pe care le reprezintă, au devenit una dintre cauzele crizei. Ca şi cum societatea ȋntreagă a intrat ȋn faimoasa logică a “ţapului ispăşitor” pentru greşelile de natură culturală, socială, economică. Nemaivorbind de contestarea violentă a faimoasei “simfonii ortodoxe” care stă la baza convieţuirii Bisericii cu Statul. Este vorba de un subiect pe care l-am dezvoltat ȋn studiul dedicat secularizării pe care l-am scris ȋmpreună cu regretatul profesor Vintilă Mihăilescu din volumul De ce este România astfel? (Polirom, 2017). Tânăra generaţie laborioasă, mediul multinaţionalelor şi al ONG-urilor, creativii, artiştii mai mult sau mai puţin liber profesionişti – nu mai insist, vă imaginaţi de cine este vorba, chiar dacă nu ȋndrăznesc să marchez aici semnul iconic #rezist) este complet nemulţumită de asocierea tacită, pe care ei o văd ca pe o tăcere vinovată, dintre Biserică şi o clasă politică deficitară. Spre deosebire de aceasta din urmă, Biserica este mai uşor “identificabilă” şi criticabilă, chiar şi pe timp de criză. Nu mai insist, repet, am dezvoltat pe larg ȋn studiul citat mai sus.

Reacţia Bisericii

Reacţia Bisericii a fost una foarte “modernă” şi ȋn acelaşi timp, foarte tradiţională, a dat dovadă de o capacitate de adaptare la care, sincer, eu unul nu mă aşteptam. Când spun adaptare, mă gândesc la viteza cu care slujbele au trecut ȋn mediul on-line. De la episcopi la preoţi de ţară, serviciul liturgic a continuat. Interesant este că el s-a produs chiar şi acolo unde vârsta mai ȋnaintată a slujitorilor altarului te-ar fi făcut să crezi că faimoasa “fractură digitală” dintre generaţii ȋşi va arăta puterea şi importanţa, dar nu, lucrurile au evoluat surprinzător. Ceea ce a verificat şi ȋn cazul românesc ipoteza “modernităţilor multiple” avansată de Shmuel Eisenstadt, ȋn sensul că poţi fi foarte “modern” şi tradiţional, ȋn acelaşi timp, nu există o incompatibilitate funciară. Revenind la serviciul liturgic, odată ce ieşirea din carantină a avut loc, acesta a trecut ȋn afara spaţiului sacru al bisericii. Consecinţe imediate: o vizibilitate extraordinară a gestului liturgic şi a preoţilor. O supra-expunere ȋn spaţiul public, mai ales ȋn marile oraşe. La biserica din cartierul bucureştean unde locuiesc, meritau să fie văzute feţele trecătorilor care contemplau din tramvai sau autobuz slujbele ȋn aer liber, gama de expresii fiind de o uluitoare varietate, de la admiraţie amestecată cu empatie, la cel mai profund dispreţ. Revenirea ȋn spaţiul public a ȋnsemnat şi o reinventare a relaţiei cler-credincioşi, mai simplă, mai directă, un plus de comunicare directă inspirată parcă din primele veacurilor ale creştinismului, mai puţin sofisticată. Este ȋnsă prea devreme pentru a şti dacă această nou stil de participare liturgică va lăsa urme vizibile ȋn consolidarea ȋncrederii reciproce dintre Biserică şi credincioşi. Sau cum resimt preoţii acestă schimbare profundă.

Tot legat de spaţiul public, am asistat la o altă premieră absolută ȋn istoria ortodoxiei româneşti: plimbarea moaştelor ȋn viteză, pe străzile pustii ale marilor oraşe, acţiune derulată la scară naţională. Imaginea camionetelor descoperite, echipate cu icoană, plus raclă de sfinţi va rămâne, ȋn opinia mea, una dintre cele mai reprezentative ale pandemiei. O inflaţie de moaşte, ceva nemaivăzut ȋn istoria modernă a ţării. Atenţie, gestul ȋn sine nu este nou: “scoaterea” sau “arătarea” moaştelor de sfinţi ȋn timpul marilor crize provocate de molimă sau de secetă nu este o practică nouă. Scopul este unul purificator, legat de terapeutica sacrului. Pentru societăţile tradiţionale de altădată (atenţie, nu am scris “credincioase”, nici “superstiţioase”), moaştele sfinţilor plimbate ȋn procesiune jucau rolul lămpii cu ultraviolete din spitale ȋn procesul combaterii răului. Mă joc puţin cu cuvintele, ȋn tentativa de a surprinde esenţa gândirii şi acţiunii sacrale. Marea mutaţie este că ȋn post-ultra-modernitatea ȋn care ne găsim astăzi, pentru o parte dintre cei care asistă la astfel de procesiuni mecanizate, astfel de gesturi nu doar nu mai sunt ȋnţeles, dar sunt percepute ca ridicole şi inutile. Da, Biserica a făcut ce ştie ea mai bine, cu mijloacele ce-I stau la dispoziţie de veacuri, doar că omul modern nu le mai ȋnţelege, nu mai poate accepta ideea că şi sacrul şi simbolurile sale poate contribui la rezolvarea crizei, fie şi prin reconfortul spiritual pe care-l oferă unei părţi din semenii noştri. Mai mult, astfel de gesturi se ȋntorc ca un bumerang asupra Bisericii, pentru că ele sunt interpretate diferit de contestatari, ca radical antimoderne, complet defazate. Un risc asumat de Biserică, care se ȋnscrie ȋnsă şi el ȋn bătălia surdă, dar continuă, dintre modernitate şi religie, cu efectul cunoscut, secularizant.

Ritualul distribuirii luminii pascale a adus cu sine o altă invenţie modernă, adaptată ȋnsă arhitecturii interne de funcţionare a Bisericii şi anume practica voluntariatului, ȋnţeleasă ca activitate desfăşurată ȋn folosul altor persoane, fără a urmări un câştig material, dar cu o coordonare centralizată. Aş putea spune că nimic nu prevestea această evoluţie, “voluntariatul” fiind străin de corpul şi spiritul acestei confesiuni, cel puţin ȋn primul deceniu şi jumătate de după Revoluţie. Criza a avut darul de a accelera o tendinţă deja existentă, Biserica şi ONG-urile intrând astfel ȋntr-o subtilă, dar acerbă competiţie a binelui şi a câştigării bunăvoinţei opiniei publice, cu o logică diferită de justificare. Tot legat de domeniul social, trebuie amintită donaţiile consistente de aparatură medicală, alimente şi hrană, precum şi găzduirea persoanelor aflate ȋn carantină în centre eparhiale şi mănăstiri. Până aici, nimic neobişnuit, am putea spune, doar că intervine o mai veche “problemă” (cu ghilimele!) a Bisericii. Aceasta din urmă ȋncearcă să comunice, să facă PR pentru acţiunile sale de binefacere cu mijloace moderne. Numai că această acţiune nu-i iese prea bine, nu transpare dincolo de vectorii săi tradiţionali de comunicare, autocreaţi (de exemplu trustul Basilica), limbajul şi stilul folosit lasă o impresie de stângăcie, de artificial. S-ar putea spune că Biserica nu este o instituţie de PR, iar binele, adevărul şi dreptate se lasă greu “comunicate”. Iar când anumite ştiri legate de implicarea ȋn social au apărut şi ȋn alte canale media decât cele controlate de Biserică, receptarea lor a fost una mai degrabă controversată – ȋn cazul ȋn care acceptăm faptul că o mică parte din comentariile “forumiştilor”, membri ai marii democraţii a Internetului, merită să fie considerate demne de a fi luate ȋn seamă.

Îmi este greu să găsesc un final acceptabil acestui text. El nu este altceva decât un interval (incomplet) de etapă al permanentei interacţiuni dintre religie şi modernitate. Cu toţii suntem actori, spectatori şi consumatori ai procesului ȋn curs.

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. În BOR din Elveția, am avut bisericile închise, dar în parohia din care fac parte ne-am organizat și am făcut în fiecare duminică, timp de 2 luni, întâlniri interactive pe Zoom – preotul ținea o predică, apoi urmau întrebări și răspunsuri. A fost foarte fain, mult mai interactiv.
    Ne-am mutat foarte mult în online, pe grupuri Whatsapp, întâlniri Zoom, live-uri pe Facebook și stream-uri pe YouTube. Întâlniri online, destul de dese, cu episcopii noștri, cu sute de participanți tineri, din nou interactive. Practic au apărut niște restricții, dar din punctul meu de vedere și o oportunitate – să ne cunoaștem mai bine pe nume (că apare numele pe Zoom), să interacționăm cu tineri din alte parohii și din alte țări ale Mitropoliei.

    Sper sincer ca întâlnirile online cu episcopii noștri să continue și după criza asta :).

  2. Am citit articolul dumneavoastră și nu am găsit un… i-aș spune detaliu, amănunt, dar adevărul e că e mult mai mult de atât. E ceva esențial. Nu am găsit o comparație între modul în care au acționat alte religii în vreme de pandemie. M-aș opri puțin asupra comparației între cele duă mari religii-surori, care ante-1054 erau una singură. Ortodoxă și catolică.
    Dacă privim cum a (re)acționat religia catolică în aceste ultime trei luni, vedem o colaborare cvasitotală cu „profanul” (autoritatea, guvernele). Nu a existat nicio opoziție, nu a existat nicio rezistență, întregul catolicism s-a raliat distanțării sociale, au migrat foarte rapid spre online, au transmis mesaje clare către toți enoriașii, practic sacrul și profanul au colaborat excelent și au avut aceeași direcție.
    Pe de altă parte, Ortodoxismul (nu doar în România) a adoptat o atitudine refractar-martiră, opunându-se cu mic și mare recomandărilor, șantajând/mituind/pledând chiar la nivel înalt (amintesc cazul Vela și Paștele Ortodox), ignorând legea (Recea, Maramureș, 18 aprilie; Biserica Lazaret, Bacău; cazul lui Pimen și, mai nou, IPS Teodosie și cazul linguriței, plus reacția BOR șamd), considerându-se „stat în stat”. Nu e o atitudine nouă, exemplele în care BOR a călcat pe bec fiind extrem de numeroase în ultimele trei decenii.
    În fapt, vedem cum Catolicismul s-a modernizat, înțelegând că inflexibilitatea îi este dușman, pe când Ortodoxismul, după cum chiar dumneavoastră ați spus, „[Biserica] a făcut ce ştie ea mai bine, cu mijloacele ce-I stau la dispoziţie de veacuri” – trăind din nefericire tot în trecut.

    • Dumneavoastra sunteti surprins pozitiv de conformismul ierarhiei catolice, eu am fost surprins negativ de confromismul ierarhiei ortodoxe.
      Perceptia dumneavoastra asupra clivajului ortodoxie/catolicism este superficiala, si ma aveturez sa spun, din exterior. Din interior se vede mai degraba un clivaj pan-confesional intre modernism si traditionalism, atat la catolici, cat si la ortodocsi si protestanti, ierarhia fiind in toate cazurile modernista, iar cea catolica mai modernista decat cea ortodoxa.
      Ierarhia catolica a interzis liturghiile, chiar acolo unde statele le-au permis.
      Ierarhia ortodoxa le-a oprit odata ce au fost interzise de stat, fara sa exprime o opozitie oficiala.
      In ambele biserici au existat cazuri de preoti dizidenti, care au criticat ierarhia pentru aceasta impietate.
      https://www.youtube.com/watch?v=9-PZamqwIvs
      Critica ierarhiei a atins noi niveluri cu ocazia protestelor din ultimele zile.
      https://www.youtube.com/watch?v=iIZe8vaxkmA
      https://www.youtube.com/watch?v=GuA5GovEc0Y

      Calea glorioasa pe care o atribuiti modernismului catolic nu e nici pe departe asa. Acomodarea la modernitate nu i-a adus catolicismului nici un castig in termeni de aderenti, ba, s-ar putea spune dimpotriva. Declinul aderentilor la catolicism este similar cu declinul increderii in biserica ortodoxa. Catolicismul este vital acolo unde este traditionalist. Dar, desigur, din punctul de vedere al unui secularist, o biserica mica cu practica religioasa diluata e preferabila unei biserici mici traditionaliste.
      https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2020/01/retreat-christian-soldiers/603043/

    • Frumos articol, echilibrat si s-au punctat lucruri care nu se vad …sau nu se vor sa se vada.

      Ciudata sora mai are si ortodoxia, Catolicii au daramat manastirile noastre cu tunul, Constantinopolul cruciatii l-au jefuit si batjoccorit … decat asa sora mai bine un dusman.
      Da, catolicii s-au dat cu profanul, au folosit calugarii pe post de soldati sa nu mai vorbim de inchizitie, doar decizii bune ce sa zic.
      Atitudinea bisericii a fost OK, a acceptat ce putea fi acceptat in rest s-a opus.
      Sunt „practicant” si pentru mine e foarte important sa merg, sa ma impartasesc si daca voi nu sunteti nu inteleg de ce comentati, de ce vreti voi sa faceti „odine” unde nu va priveste?
      Cat despre stiinta … de cate ori nu s-a razgandit in ultimii 100 de ani? Sa nu mai zic 2000 …
      Sa nu mai pomenim de Darvin cu a lui fantezie
      VA ganditi ce ar fi sa comentez despre lucrurile dragi voua? Sa-mi bag cismele in ele?

      • Domnu’ Sorin, mai încet cu fierbințeala că dă prost la termoscaner. Decât să reiei clișeul ăsta uzat cu catolicii care ți-au tras cu tunul în biserica pravoslavnică etern inocentă, n-ar fi rău să-ți arunci un ochi și să vezi că buldozerele ceaușiste numai catolice nu erau. Dimpotrivă, erau uneltele Nosferatului mânuite de ortodocșii dumitale, sub binecuvântarea unor patriarhi roșii care n-au ridicat un deget de împotrivire. Mai mult, l-au decretat pe H-ristos (și neapărat IIsus) drept sovietic, adică Om Nou.

        Ia privește dumneatale în propria ogradă plină cu scârnăvii și acareturi fetide și lasă-i pe alții. Chiar nu obosești să fi un ortodox perfect?

      • Pai nu esti obligat sa citesti!
        Intratul pe forumj e optional. Iar lumea comenteaza despre ce simte nevoia sa comenteze, vrei sa le interzici oamenilor sa-si exprime diverse pareri?
        Cat despre „fantezia lui Darwin”… nu vad cu ce ar fi mai putin interesanta decat alte fabtezii! In fond, TOATE sunt teorii! nu exista nici o dovada reala pentru nici una din ele!
        Ar fi chiar CULMEA ca oamenii sa nu mai emita teorii! Pentru CE au creier?

  3. La cauze principale ale supraexpunerii pot fi adaugate si faptul ca e o tinta usoara care nu opune prea mare rezistenta si faptul ca atacarea bisericii e o redutabila perdea de fum pentru alte subiecte si actiuni sau inactiuni.

  4. Am fost intrigat la vremea respectiva de titlurile indignate de „impartasirea copiilor”, deoarece releva ignoranta presei in materie de religie, desi e disciplina scolara de ceva vreme.
    Din punct de vedere teologic, nu exista impartasirea copiilor, exista doar impartasirea credinciosilor.
    Jurnalistii neavizati s-au dus la liturghii sa raporteze despre coronavirus, au vazut cum parintii isi duceau copiii sa fie impartasiti, si au interpretat aceasta stare de fapt ca pe o randuiala.
    Cum s-a ajuns la aceasta practica?
    Impartasirea credinciosilor este parte a serviciului duminical, sfanta liturghie.
    Norma universala in crestinism, derivata din scriptura, este ca pentru a te impartasi, trebuie sa fii intr-o stare de sfintenie, ceea ce in practica se traduce sa fii spovedit recent. Aici intervine specificul ortodox, care spre deosebire de catolicism, permite impartasirea copiilor de orice varsta. Dar cum copiii mici, nefiind la varsta cunoasterii, nu savarsesc pacate, n-au nevoie si n-au cum sa se spovedeasca. Peste asta se adauga o specificitate ortodoxa care accentueaza o perceptie de sfintenie fata de impartasanie, in sensul etimologic de separatie, care se traduce in practica drept inabordabilitate. Aceasta este din nou e o diferenta fata de catolicism, unde avem de a face cu opusul, cu familiaritatea impartasaniei. Astfel se face ca adultul ortodox ajuns la liturghie si la momentul impartasaniei, este constient de propria nevrednicie, nefiind spovedit recent, si se opreste pe sine de la impartasanie (daca nu il opreste preotul). In acelasi timp este constient ca copilul sau nu are asemenea oprelisti, si il duce sa fie impartasit. In cele din urma rezulta ca in ritualul impartasirii credinciosilor, doar copiii sunt impartasiti. Adultii paricipa la sfanta taina centrala a bisericii prin delegatie.
    In special dupa conciliul Vatican II, in catolicism a fost mult incurajata impartasirea frecventa a credinciosilor, cu o de-accenture la nivel popular a necesitatii sfinteniei, astfel incat la o misa obisnuita aproape toti paticipantii se impartasesc. Dimpotriva, in ortodoxie se insista pe strictete. Daca nu ma insel, unii preoti te impartasesc doar daca te-ai spovedit in acea zi. Astfel, aceeasi norma a a evoluat in sens opus in catolicism si ortodoxie: in catolicism spre familiaritate, in ortodoxie spre distantare. Acelasi scop de accentuare a importantei impartasaniei s-a realizat in moduri opuse: prin practicarea frecventa intr-un caz si prin raritate in celalalt.

    • Empatizez cu acest punct de vedere și îl clarific: Copiii se pot împărtăși pentru că nu sunt considerați păcătoși. Părinții, bunicii, tutorii nu se puteau împărtăși de vreme ce nu s-au putut spovedi în prealabil, în condițiile menținerii distanțării sociale.
      În privința stricteții împărtășaniei și în catolicism există aceleași reguli. Frecvența celor care se împărtășesc depinde de spovada prealabilă. Familiaritatea împărtășaniei e bazată tot pe o spovadă serioasă.

      • Ca de obicei in aceste analize comparative ne lovim de problema ca religia catolica este sistematizata si codificata, ortodoxia nu.
        In catolicism exista pacate de moarte – adica pacate grave, care cauzeaza moartea sufletului prin incetarea relatiei de har sfintitor cu Dumnezeu, si pacate venale. Pacatele de moarte sunt iertate prin spovada, pentru cele venale nu este necesara neaparat spovada. Cerinta pentru impartasanie este starea de har sfintitor, adica credinciosul sa nu aiba un pacat de moarte pe suflet. Asta inseamna ca un credincios se poate impartasi chiar daca au trecut luni de la ultima spovada, daca si-a examinat constiinta, a determinat ca nu a savarsit pacate de moarte in acest timp si a facut o penitenta launtrica pentru pacatele venale.
        In mod poate paradoxal, ortodoxia nefiind astfel codificata, totul fiind lasat la latitudinea relatiei credincios-preot, iar preotii fiind preocupati de mentinerea respectului fata de taina euharistiei, face ca pentru multi credinciosi impartasania sa para mai putin abordabila.

  5. ar trebui sa ne intrebam care e rolul bisericii in orice societate ca sa vedem pina unde poate merge oportunismul ei. daca e de a angaja aranjamente festive si taclale tip facebook, atunci poate accepta orice colaborare cu veacul. e cazul busericii catolice felicitate mai sus.

  6. Biserica Ortodoxa Romana in ultimii treizeci de ani si -a facut titluri de glorie in a ridica peste 1000 de biserici, peste 50 de manastiri si o catedrala cat parlamentul. Toate aceste imense sume meritau alte directii, catre lumea profana. Ceea ce nu vrea sa accepte clerul ortodox de azi este ca stilul de viata si de munca al oamenilor este altul si te adaptezi noilor cerinte. Canoanele apostolice trebuiesc simplificate si aplicate cu intelepciune si decenta. Toate favorurile politice si financiare ar trebui reduse la minim. Valoarea spirituala, culturala si religioasa a institutiilor religioase este data de momentul in care reuseste sa creeze solidaritate, coeziune sociala si comunitati solide. Sacrul are valoare atunci cand exprima morala si etica. Dar la noi sintagma sa facem ce spune popa si nu ce face acesta arata superficialitatea credintei si putini preoti pot fii considerati modele de viata si actiune in parohie.
    Ceea ce la noi nu se vede, ci fiecare pe barba si buzunarul lui.

    • ”Biserica Ortodoxa Romana in ultimii treizeci de ani si -a facut titluri de glorie in a ridica peste 1000 de biserici, peste 50 de manastiri si o catedrala cat parlamentul”. Nu e niciun titlu de glorie, sînt investiții în puncte de colectare a banilor, la fel cum a fost cu invazia filialelor de bănci, săli de păcănele și agenții de pariuri, farmacii și minimarketuri, etc. Cum biznisul nu prea a mers, au început să bage banii în agenții de turism religios, HoReCa mînăstiresc, exploatări forestiere, crame și alte activități care pot aduce bani. Avîntul religios s-a mai muiat, trebuie pus la treabă spiritul antreprenorial și deschise noi afaceri, altminteri ies din piață la fel ca proprietarii de săli de bingo.

    • „Sacrul are valoare atunci cand exprima morala si etica.” Este cel mai mare fake news in materie de religie, foarte incetatenit la cei care nu cunosc religia, care pune carul inainte boilor. Culmea ca astia sunt cam aceeasi care umbla cu sloganul „good without God”.
      „Esenta religiei este inchinarea. Esenta inchinarii este jertfa.”
      Poate va ajuta putin aceasta predica.
      https://www.youtube.com/watch?v=WyiEJB8-Yzg&t=9m

      • Din pacate youtube pe mine nu ma intereseaza si acolo exista destul fakenews. Cultura nu o fac prin facebook si alte retele de socializare. Dar daca va uitati peste umar, in timp, invatatorii, preotii, profesorii, primarii erau oamenii ce puteau fi dati ca exemple bune. Sacrul nu inseamna numai inchinare, caci degeaba ma inchin daca nu ma corectez si luminez la minte si suflet. Cunosc bine tot ceea ce inseamna religia, o practic dar nu prin exces si habotnicie. Asa ca jertfa se traduce prin aplicarea celor 10 porunci lasate de invataturile Domnului, de care azi nici multora dintre noi nu ne mai pasa. Insasi actul liturgic are ceva din interpretarea scenica, depinde de harul, si talentul actorului care stie sa isi incante auditoriul. Jertfa inseamna sa lasi de la tine ca sa ajuti pe altul in nevoie. Daca sunteti aparator a tot ceea ce avem azi ca modele si practici canobice in biserica ortodoxa, va rog foarte mult sa nu imi dati mie lectii, asa cum nu dau nici eu, ci fac aprecieri doar la autorii eseurilor. Am spus-o si o mai spun, ani multi am lucrat cu reprezentanti ai multor institutii religioase si am vazut ceea este negativ si pozitiv.

  7. problemuța cu bor (dar nu numai, multe din cultele neoprotestante au făcut la fel) în vreme de pandemie a fost, pur și simplu că a transmis explicit un mesaj antiștiințific. mai mult, în multe locuri discursul preoților a fost și conspiraționist și plin de fake-news-uri, iar ierarhia bisericească nu a dezavuat acest discurs. altfel spus, în mare parte, cultele creștine din românia nu au participat la lupta anti-covid, ci s-au situat excentric cel puțin, dacă nu fățiș împotriva oricăror acțiuni de prevenire a răspândirii epidemiei.

  8. Articol corect, incearca sa ne lumineze asupra practicilor religioase in lumea moderna. Nu si asupra trairii credintei, a preocuparii pentru aprofundarea invataturilor Bisericii. Crestin, traitor in Romania dar neapartinand Bisericii Ortodoxe imi permit doar o observatie : se pare ca majoritatea clericilor pun accentul pe manifestarile exterioare ale credintei, mergand pana la inventarea de noi „datini” si practici de manifestari exterioare ocazionale ale religiozitatii.
    Si intr-adevar, „recensamintele” oficiale de la noi sunt – zic eu – prea sumare. BOR se mandreste cu procentajul covarsitor al ortodocsilor din Romania. Ar trebui, dar cine are interesul ?, detaliat putin. Sigur, la noi conteaza mult traditiile care presupun- la botez, casatorie, inmormantare – prezenta preotului. Si in afara acestor ceremonii care o fi dimensiunea „practicii religioase” ? Ar fi util – pentru toti – s-o cunoastem. La nivelul tuturor cultelor din Romania !

  9. O să abordez un subiect mai specific și mai subtil.
    Faptul că cele două tipuri de cunoașteri și interacțiuni, cea științifică și cea religioasă, nu sunt incompatibile.
    Domeniul lor se suprapune într-o zonă, să îi spunem gri, dar în esență sunt diferite.
    Cunoașterea științifică are la bază observația lumii fizice, raționamentul (deducția și sinteza) și teoria științifică reprezentând integrarea difertelor observații și domenii, ceea ce printr-un termen grecesc s-ar numi episteme, cunoașterea general acceptată.
    Cunoașterea religioasă privește spiritualitatea și domeniile conexe precum morala, viața lăuntrică.
    Aici avem de a face cu dogma – care nu este, așa cum s-ar crede după înțelesul căpătat ulterior, de canon, regulă imuabilă, ci chiar complet diferit, am putea spune, adică părere personală, care nu poate fi contrazisă în mod științific, fiind absolut părtinitoare prin definiție și domeniu de referință.
    Deriva semantică a termenului dogma arată deriva socială a religiei instituționalizate – părerea personală a unui sfânt devine lege canonică, aplicată absolut chiar și în cazurile în care poate sfântul ar fi prescris/recomandat/instituit altceva.
    Această încleștare între fundamentaliștii știincioși(că științifici nu-s), care absolutizează știința până la deformarea principiilor acesteia, și fundamentaliștii religioși, care fac același lucru cu religia, își are sorgintea în lupta dintre Biserica Catolică și proto-estabilishmentul (instituționalitățile) științific (partea științifică a universităților și alte instituții de cercetare științifică) care avea drept suport pătura socială a burgheziei, conflict declanșat din Renaștere, acutizat în Iluminism și cronicizat de comunism (religie laică) prin celebrul aforism ”religia – opiul popoarelor”.
    Au existat și există în continuare o mulțime de savanți care sunt credincioși (fie ei creștini, musulmani, budiști, etc), ei aplicând sfatul conținut de celebrele versuri ale lui Blaga:
    ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
    şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
    în calea mea…”

    • Dogma nu este ceea ce intelegeti dumneavostra ca este – o parere personala. Este o concluzie la care se ajunge dupa secole de dezbateri teologice, foarte asemanator cu stiinta.
      Perimarea acestui termen a survenit dupa secole de propaganda in lupte ideologice suprapuse: reforma protestanta, iluminismul, rationalismul stiintific, pozitivismul, etc.

  10. Eno analiza interesanta dar incompleta dpdv meu, in sensul ca in raportul biserica-modernitate-secularism nu este importanta confesiunea (ortodoxa, protestanta, catolica) ci insesi conceptele fundamentale ale religiei si laicitatii. Prin urmare, ar fi interesanta parerea autorului vis-a-vis de reactia bisericii catolice in statele unde aceasta religie e preponderenta si felul in care aceasta a fost perceputa de populatie. Se pare ca catolicismul, sub o conducere mult mai deschisa catre credinciosi decat ortodoxismul, a reusit sa obtina puncte importante la capitolul incredere si popularitate. Prin urmare, sacrul si modernitatea pot coexista, secularismul nefiind obligatorie singurul efect al acestei confruntari. Acesta este deznodamantul doar cand religia nu mai reuseste sa fie acorata in realitatea celor carora li se adreseaza.

    • Dupa cum am scris mai sus, comparatia cu catolicismul duce la concluzia exact opusa.
      Ierarhia catolica a reusit sa obtina puncte importante la capitolul incredere si popularitate din partea antagonistilor bisericii – elitele culturale, mass media, politice, si din partea dizidentlor si a catolicilor nepracticanti. Realitatea de pe bancile bisericii arata ca acomodarea la imperativele seculare nu duce decat la declin. Ce nevoie mai are cineva de biserica, daca biserica nu ofera altceva decat un ONG filantrop?

  11. Analiza intrebarii „de ce ne preocupă totuşi atât de mult această biserică” rateaza complet un factor esential pentru mine si pentru multi altii: rolul profund negativ in societate jucat de BOR dupa 1989. Cateva exemple:
    1. Clerul a fost exceptat de la responsabilitatea pentru colaborarea cu Securitatea. CNSAS nu are voie sa divulge ce au facut preotii si numai ei pe vremea lui Ceausescu. Curat anticonstitutional dar umfla-l.
    2. Coruptia sistemica a BOR. Desi sunt sustinuti masiv de la buget cu sume alocate anual (inclusiv salariu pentru cler), desi primesc mereu donatii consistente de la toate nivelurile de guvernare in schimbul serviciilor electorale, desi cutia milei este obiectul cel mai important pentru cler din biserica, BOR incaseaza taxe pentru toate serviciile lor de la toti, fara exceptie.
    Asta nu s-a schimbat de pe vremea lui Ceausescu. Imi amintesc si acum cum bunica mea, foarte credincioasa de altfel, povestea cum popa crestea porci hraniti cu colaci si coliva primiti de la sateni in timp ce acestia mancau urzici si stevie din cauza politicilor geniului din Scornicesti. Cea mai mare grija a bunicii era sa se asigure ca are bani pentru cheltuielile de inmormantare, caci nu voia sa fie o povara pentru noi nici dupa moarte.
    Nimici nu s-a schimbat. Popa te lasa cu mortul neingropat daca nu-l platesti, desi este deja platit de stat.
    Iar sistemul este corupt si in interior. Ca sa primesti o parohie si ca sa inaintezi ierarhic trebuie sa platesti. Iti vei recupera investitia de la enoriasi.
    3. Filiera estica. Membrii marcanti ai BOR (daca nu intreaga conducere a institutiei) au legaturi suspecte cu guvernul rus prin Alexander Dugin. Situatia este mai grava in Moldova de dincoace de Prut si mult mai grava peste Prut.
    Sigur, BOR nu face aici exceptie: membrii marcanti ai PSD au (avut) astfel de lagaturi (Geoana, Dragnea).
    4. Aroganta si ipocrizia. Preafericitul se picteaza pe Catedrala Neamului desi a fost facuta cu banii nostrii, nu ai lui. Pimen, imbolnavit cu COVID din cauza propriei decizii de a ignora consemnele de carantina, este dus cu elicopterul la Bucuresti si tratat cu un procedeu sf, ambele lucruri inaccesibile oamenilor obisnuiti. BOR si filialele localel primesc derogari dupa derogari de la legile carantinei (si alte legi). Cand un baron BOR este cercetat de DNA, merge la audiere cu circ si cu toata preotimea din dotare, exact ca PSD-ul.
    Refuzul public si oficial al BOR de a se supune legilor.
    Tot aici intra si nesupunerea la propriile legi si norme religioase, de aceea spunem „fa ce spune popa, nu ce face”.
    5. Impanzirea Romaniei cu biserici, cele mai multe construite fara autorizatie, in locul scolilor, spitalelor, terenurilor de sport etc.Deh, popi multi fara parohii, foame mare.
    6. Lupta contra minoritatilor. Va amintiti referendumul lui Dragnea si BOR? Ca si alti ortodocsi, rusii (vezi 3), sirbii, BOR are o problema cu LGBTQ. Poate au nevoie de un dusman contra caruia sa-si invenineze enoriasii. Dar ce fac ei nu e mai prejos decat linsajele practicate de extremistii musulmani contra ateilor si apostatilor.
    7. Activitatea politica ilegala, masiva, desantata si pe fata. BOR vinde alegerile pentru bani sau favoruri, influenteaza procesul legislativ (vezi legea educatiei) si aplicarea legii. Ar trebui sa se inregistreze ca lobby.

    Repet, sunt doar exemple. Daca nu luati acesti factori in considerare, concluziile Dvs au o baza mai firava decat credinta dovedita prin fapte de cler.

    • Perfect de acord cu cele expuse de dv. In plus, preotul comunei poate la fiecare slujba de duminica sau mergand din casa in casa, mai ales la cele msi avute sa stranga bani pentru a pune curent electric la casele marginase pentru ca acele familii cu copii sa nu mai invete la lumanare sa aibe sanse egale cu ceilalti copii.Parintii lor muncesc cu ziua sa le asigure minimul necesar. Asa dori sa stiu cati preoti au facut acest gest de a ajuta in comunitate. Dar pe batranii ramasi in case izolate in zonele montane ii mai vede un preot care sa le aduca un colac, 1kg de zahar si unul de ulei?!!! O fac cativa tineri din diferite asociatii. Mai sunt si preoti care fac gesturi de caritate dar sunt exceptia nu regula.

    • Ma voi referi doar la 3,6,7, si se va vedea ca intregul comentariu e impregnat de animozitate.

      3. Daca presupusele legaturi cu Dughin ale unor persoane obscure, nenumite, din biserica ortodoxa sunt o problema, cum sunt legaturile intregii ierarhii catolice cu finantisti mondiali cu evidente agende idelogice?
      https://www.youtube.com/watch?v=TPRVGVXVr78

      6. Este o calomnie ignara

      7. Ce am vazut saptamana asta de la episcopul catolic al Washingtonului este doar varful aisbergului aliantei ipocrite a ierarhiei catolice cu partidul democrat din SUA
      https://www.youtube.com/watch?v=iIZe8vaxkmA
      https://www.youtube.com/watch?v=qQG0ue2FD58

      • Stimate AT, am rugamintea sa va pastrati comentariile pentru dv. Sa va expuneti ideile doar pentru autorii articolelor. Nu toata lumea trebuie sa gandeasca ca dv. Contributors incearca sa arate ca existe o libertate de opinie. Ca om de stiinta nu iau informatii de pe youtube ci din surse serioase si verificabile, argumente solide.

        • Ditto.

          Gasesc credibile studii sociologice serioase, bunaoara cele create de Pew Institute. Am facut ceva studii sociologice la viata mea si stiu cum sa deosebesc unul bun de unul rau. Sau cele stiintifice seroase. Orice altceva e gargara si propaganda marunta.

            • Cele scrise de dl. Florin sunt puncte de vedere si analize proprii. Pentru a fi credibile ar trebui trecute sursa citata, de unde s-a inspirat sau ghilemele daca a preluat direct, anul, autorii, pagina, revista ori cartea, editura, tara unde a fost publicata. Asa putem scrie fiecare ce vrem noi si cum ni se pare noua.

  12. Putem sa ne referim – pro sau contra – la nesfirsit asupra acestui subiect , ce contine printre multe altele si credinta ortodoxa .Ortodoxismul ,ca notiune filozofica, ce este reprezentat si de catre Biserica Romana , pare a fi neschimbat de veacuri si pare a nu exista nici o dorinta de schimbare , ce ar putea fi facuta din interiorul Bisericii Ortodoxe Romane . Cumva Biserica Ortodoxa Romana a ramas incremenita in timp . La nivel de cetatean ,asumarea credintei ortodoxe, porneste mai degraba prin asumarea datinilor stramosesti , ce incep o data cu botezul si ce parcurg diverse etape , numite casatorie religioasa , inmormintarea crestin ortodoxa si normele ei de aplicare , toate celalalte forme religioase pornind de la acatiste, la pomeniri mortuare sau la cereri de ajutor in momente dificile ale vietii . Totusi daca intrebam- in clar cetateanul – ce inseamna credinta in Dumnezeu si care sunt , la modul concret , textele ce stau la baza credintei in Dumnezeu si acelea atasate fiului lui dumnezeu ISUS, putina lume va sti sa spuna – ce si cum – . La aceasta simpla intrebare ,marea majoritate a oamenilor vor raspunde simplu -eu cred – dar foarte multi vor continua prin a spune si daca nu cred este mai bine sa spun -eu cred – ca cine stie poate exista . Tot atit de adevarat este insa si neacceptul noilor generatii in credinta fata de Dumnezeu , non accept ce se refera mai degraba la exercitiul adevarului si al corectitudinii ce sta la baza gindirii si intelegerii acestor noi generatii .

  13. In vremuri de restriste,(pandemie , ciuma, etc) rolul bisercii era de protectie, ingrijire, alinare a suferintelor, ocrotire;de apropiere de bolnavi si alinare spirituala impletita cu ingrijire fizica.sprijin moral dar si material.Am constatat acum ca biserica ortodoxa nu pare preocupata de acordarea sprijinului material – a celui moral doar cand si cum vrea ea..nu la modul neconditionat cum s-ar subintelege.Lipsa unei prezente semnificative a BOR ( pe care ne-am fi dorit-o) in spatiul public face ca importanta bisericii sa scada.
    Nu poate cred nega nimeni iimpactul urias al slujbei Papei din vinerea mare in piata San Pietro goala.
    BOR s-a pierdut in lupte si polemici sterile , scandaluri care i-au erodat din incredere si prestigiu.( un proces continuu la ora actuala) .( prezentarea unei slujbe ca reluarea slujbei de Paste e o blasfemie).Nu se vad actiunile caritabile ale bisericii( exista cumva spitale , camine de batrani sau copii , aziluri de noapte , programe sociale extinse facute din donatiile patronate de biserica, sau asezaminte de ingrijire in care pesonalul de deservire sa tina de biserica ( calugari, calugarite)sau platit de biserica?)
    Arhiepiscopia patronata de Pimen are un fond forestier urias .; se intorc spre cei necajiti cumva banii care ii genereaza averile bisericesti ?.
    DIn varii motive publicul tinta a lBOR pare a fi cel al pomenilor electorale ale PSDului desi exista o patura de mijloc care tanjeste dupa o biserica moderna.
    O patura de mijloc care nu concepe sub nicio forma de exemplu posiblitatea de a folosi aceeasi lingurita la impartasanie

    • Despre activitatea bisericii ortodoxe poti afla multe daca te intereseaza. Daca te rezumi doar la ceea ce ofera Hotnews atunci vei fi ,cu siguranta, dezamagit, site-ul prezentand mai mult stiri de categoria can-can din jurul BOR. BOR dispune de peste 800 de centre social-filantropice in toata tara(azile, orfelinate, spitale, policlinici, centre pt persoane cu dizabilitati, centre pt victime ale drogurilor, ale violentei in familie, ale traficului de persoane, cantine pt saraci, scoli si gradinite, centre pt bolnavi in faza terminala etc) in care zeci de mii de romani si-au gasit adapost si alinare. Din ‘Bazilica.ro’ poti afla zilnic amanunte despre aceasta activitate. Spre exemplu: valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de la începutul crizei de sănătate Covid-19 şi până în prezent la nivelul întregii Patriarhii Române este de 20.896.872 lei (4.315.217 euro), pe langa ajutorul dat prin ampla acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei,oferind ajutor concret și diversificat la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină, precum și unor spitale confruntate cu lipsa unor echipamente medicale. La mine in judet preotii ortodocsi participa in fiecare trimestru (impreuna cu credinciosi)la actiuni de donare a sangelui pt nevoile sptalelor din judet. Inainte de Craciun si de Paste se fac colecte de bani pt ajutorarea familiilor defavorizate. Cat despre nevoia de „modernizare”a bisericii de care vorbesc asa-zisii liber-cugetatori, este ca si cum ai sustine ca teorema lui Pitagora ar trebui sa fie actualizata la vremurile moderne de azi..

      • @Tiberiu _ „Despre activitatea bisericii ortodoxe poti afla multe daca te intereseaza”

        Nu cred că despre asta este vorba. A considera că vă aflați în fața unei analize teologice – realizată de un reputat specialist cercetător ştiinţific ȋn domeniul antropologiei religiilor – ori în contextul unei asumări filosofice și concomitent blasfemice a lui Iisus – realizată de un reputat proprietar de editură – , sau măcar în preajma unor comentarii imparțiale, este o profundă eroare.

        Articolul este parte a seriei săptămânale de texte care înjură religia. De orice fel. Nu contează că se referă la Budha sau Baha’i, la Moise, sau Iisus! Desigur, românii fiind majoritar ortodocși, creștinismului ortodox i se acordă un spațiu mai larg pentru înjurături.

        Prin urmare, argumentul dumneavoastră că BOR a făcut și a dres, sau că greco-catolicii au contribuit la…, sau că romano-catolicii, protestanții, ori musulmanii, evreii, sau budiștii au realizat ceva pozitiv în patria noastră sau în lume, nu are nicio valoare în acest context.

        După cum am spus și cu alte prilejuri, radicalismul religios este la fel de dăunător social precum cel ateist (adică, tot religios). Ori etnic, sau de orice fel. Intoleranța este ineficientă și contraproductivă. Fiecare are dreptul să creadă sau să nu creadă în ce dorește. Ei bine, cercetătorii ştiinţifici ȋn domeniul antropologiei religiilor sunt de altă părere. Este dreptul fiecăruia la opinie, dar exagerarea dreptului unora, în detrimentul drepturilor celorlalți conduce, după cum a arătat istoria, la consecințe tragice.

        Astfel, unora, spre exemplu, li s-a exagerat „dreptul” de a avea o anumită confesiune până într-acolo încât au fost obligați să poarte însemnul ei în șase colțuri cusut pe piept. N-aș vrea să cred că s-ar mai putea ajunge vreodată acolo.

    • Din cate stiu exista destul de multe camine de batrani – DAR!! tot „din cate stiu”, acceptarea unui batran in asa ceva are drept conditie ca batranul sa-si DONEZE casa! Nu stiu sigur daca sa o doneze BOR sau preotului de care apartine asezamantul!

  14. Orice discutie despre religie se lungeste pana la atingerea unui grad de plictis impartasit de toti participantii (:-)).

    Ma intreb doar unde a fost BOR cand Romania a avut nevoie de ea? Nu pentru rugaciuni, ci pentru ajutor concret, asa cum o indeamna misiunea sa.

    A adus mancare batranilor blocati in case? A donat bani pentru aparatura medicala? Si-a folosit relatiile pentru a aduce echipamente si material de protectie din alte state?

    • @Creatorului de labirinte ale gandirii si celui care se pierde prin ele
      Misiunea Bisericii lui Hristos nu este una lumeasca, ci de a duce credinciosii spre mantuirea sufletului–Imparatia Mea nu este din lumea acesta”– prin impartasirea cu Tainele lui Hristos.
      Toate celelalte actiuni de binefacere ale Bisericii sunt expresie a iubirii crestine, pe care nici un stat-societate umana nu are vreun drept sa le ceara Bisericii.
      Din momentul in care statul ateu si laic s-a erijat in protectorul natiunii, asumandu-si social functii indeplinite caritabil de Biserica pana la revolutia franceza- cum ar fi invatamantul, sanatatea, previdenta sociala publice, indepartand si interzicand Bisericii sa mai profeseze astfel de actiuni, se cuvine ca acel stat sa-si indeplineasca sarcinile asumate, fara a da vina pe biserica pentru esecul istoric si lamentabil al managementului de stat in aceste domenii asumate.
      Eterna scuza: „nu sunt bani la buget”.

      • Daca un preot trece pe langa un om in pericol, nu e treaba lui sa il salveze?

        Sau ar trebui doar sa spuna o rugaciune si sa plece mai departe?

  15. „De la Max Weber citire, concomitent tatăl şi mama sociologiei religiei, ştim că modernitatea este un proces de răspândire treptată a raţiunii ştiinţifice şi tehnice, care ȋn cele din urmă decredibilizează şi aruncă ȋn derizoriu orice formă de acţiune, de gândire şi acţiune justificată religios.”
    Chiar asa? Arunca in derizoriu si etica? Cum se chema opera capitala a lui Max Weber? Modernitatea nu s-a raspandit prin ateism, ci prin adaptarea spirit religios la analiza rationala. Protestantii au aruncat la gunoi doar dogma rigida nu si mesajul profund umanist al religiei crestine. Cand lumea ultimelor decenii s-a despartit de orice spirit religios ea a „aruncat ȋn derizoriu orice formă de acţiune, de gândire şi acţiune” bazata pe sentimente morale.

  16. Felicitări,articol foarte bun.BOR s_a mișcat fix cum trebuia s_o facă,a fost foarte moderna (adică s_a adaptat ușor noii situații) dar totodata și_a păstrat cu sfințenie Tradiția.In relația cu statul s_a comportat cum a făcut-o și în istorie:a coloborat acolo unde s_a putut iar unde Cezarul a exagerat i_a dat peste labe.Sper că ierarhii Bisericii conlucrează cu statul (simfonia) dar nu sunt supuși statului.Daca statul exagereaza trebuie sa primesc replica potrivită.Una peste alta ,din criza asta cred că pot trage invataminte folositoare atât statul cât și Biserica.

    • BOR e din alt mileniu, nu e deloc moderna, de adaptat, da, s-a adaptat, si cu legionarii, si cu comunistii, si cu PSD/PNL, si in general cu toti extremistii si dictatorii din istoria noastra. s-ar intelege inclusiv cu putin, ca oricum o gramada de preoti sunt mari fani.

  17. Nu stiu ce ati urmarit cu articolul – insa sunteti destul de amabil cu aceasta institutie abuzatoare la greu! N-am sa incep, insa, o discutie pe tema asta pentru ca, vorba lui Dedalus, o sa inceapa se devina plictisitor! >:
    Vad, insa, ca sunteti „cercetator stiintific in domeniul antropologiei religiilor” astfel incat SIGUR v-ati lovit la vreun moment dat de o informatie care ar raspunde la o intrebare ce m-a sacait indelung.
    Anume: CAND s-a folosit prima data (nu neaparat religios ci si laic, adica la masa sau in alte situatii din asteaaa) lingurita in Europa, CAND s-a folosit prima data in Romania si CAND s-a folosit prima data in biserica, atat in Europa cat si in Romania.
    Nu tin neaparat la un raspuns „farmaceutic” (adica fix anul) ci cu o aproximatie rezonabila (gen „prima jumatate a secolului Cutare, de catre X, in imprejurarea Y”)
    Multumesc! :)

    • @ Codruța: ești penibilă. Ce te roade pe tine lingurița? Du-te vezi-ti de problemele tale.

      Culmea e că terorismul vostru cu lingurița a fost fals. La Cluj fascistul de Ungureanu a făcut dosar penal pentru linguriță și s-a dat NUP, că nu avea bază juridică, delatorul jenant nu știe legea.

      Pimen s-a contaminat luptând pe front in Suceava cu virusul – au donat chestii spitalului, au dus voluntari si mancare celor din carantină. Culmea e că nimeni din cei impărtășiti cu Pimen NU s-au contaminat. 2 preoti contaminati din Colentina primiseră virusul de la tanti cu lumânările, din afară.

      Deci minciuna cu lingurița și obsesia fascismului sanitar s-a dezumflat.

      Invers, ati avut explozii de virus in aeroporturi, la granită, in spitale, in institutii de stat si in comunitătile rurale cu cei reveniti din Europa.

      v-ati obsedat de linguriță ca pretexxt să expectorați ură impotriva ortodocșilor, a majorității oamenilor simpli ai acestei țări, și virusul v-a lovit pe la diasporă și pe la spitale. Totul a fost o minciună care a justificat ura bolnavă a noilor bolșevici din USR.

    • Lingura este printre cele mai vechi inventii ale oamenilor.

      Lingurita insa s-a inventat pe la 1879.

      Dar si maimutele ling insectele de pe betele cu care le culeg :-)

      • Cata vreme Statul a zis: Nu am nevoie de ajutorul tau. Biserica, pentru ca eu Statul am creeat ISU SMURD, Ambulanta, Spitale,Scoli,Azile ,tot felul de institutii si organizatii de Stat, nu ramane Bisericii decat sa desfasoare caritatea in formele de care mai dispune acesta.
        Ce vreau sa spun este ca nimeni nu poate obliga Biserica la acte de caritate cata vreme prezenta Bisericii in societatea actuala este doar tolerata(tot mai putin), iar in vremuri de calamitate, toti anticrestinii acuza Biserica ca nu face destul pentru societatea care arunca cu pietre in ea si ii neaga dreptul la existenta.
        Ca simplu om, nu ai cum sa cunosti toate actele de caritate infaptuite in acesta vreme de restriste de catre membri Bisericii, ca sa poti judeca si eticheta pe toti si pe toate.

        • Biserica e platita de stat, nu tolerata.

          Adica, din banii tuturor cetaenilor

          Daca face acte de caritate pe ascuns nu am de unde sa stiu daca le face sau nu. Pot presupune ca nu le face .

          Insa, daca le-ar face, s-ar vedea si s-ar auzi. Nu se vede si nu se aude.

          Si nu despre caritate vorbeam, era vorba, ci de contributia sa la binele general. Admirabila si sublima cand ramanem la vorbe. Dar absenta cu desavarsire cand e vorba despre fapte.

          Asa a fost mai mereu in istorie, nu se dezice BOR nici acum.

          Lasati orice speranta. :-)

          • Am putea gasi sute de oengheuri finantate gras de la bugetul Tarii si a caror „contributie la binele general” este „sublima, dar lipseste cu desavarsire”, iar d-ta o tii langa cu ideea ca Biserica nu face destul pentru societate…Cum spunea Gamaliel, la vremea sa, vezi sa nu te situezi in tabara adversarilor lui Dumnezeu, cu pozitia afisata. Nu de alta, dar alegi astfel tabara pierzatorilor. Intelepciune !

            • Faptul ca altii fura, nu este o justificare ca sa furi si tu.

              ===

              Si tot nu am aflat de la Dvs. ce anume a facut BOR bun pentru societatea romaneasca in vremea pandemiei.

              BOR e platita din banii publici. Total anormal. Dar daca tot e platita din banii publici cum se face ca nu aflam ce face cu ei?

              La vreme de restriste nu avem nevoie doar de rugaciuni (pe care dealtfel nu tot romanul le doreste sau la accepta, desi tot romanul le plateste), ci si de sprijin real, prin fapte. Altfel, pentru rugaciuni in cor, e destul Youtube.

  18. @Codruta _ „Nu stiu ce ati urmarit cu articolul…”

    Se pare că nici autorului nu-i este clar, pentru că-și adresează în text „o întrebare simplă: de ce ne preocupă totuşi atât de mult această biserică…?” În fine, chiar dacă fundamental nu este clar explicat în articol, în comentariul meu adresat lui @Tiberiu am evidențiat câteva argumente pe care ar putea fi structurat un răspuns.

    Dar, pentru că m-a făcut curios comentariul dumneavoastră, permiteți-mi vă rog să vă întreb cu ce v-a abuzat personal Biserica Ortodoxă Română? M-ar ajuta să aflu despre experiența abuzivă prin care ați trecut (dacă este posibil a fi făcută publică) pentru a mă feri să nu fiu și eu abuzat în vreun fel, sau alții asemenea mie, care nu cunosc pericolul abuziv al BOR. (Am văzut spre, exemplu interesanta creație artistică ficționară a lui C. Mungiu „După dealuri”, dar ar putea fi vorba despre orice altceva.) Vă mulțumesc.

  19. Această pandemie a scos masca liberală de pe fața bolșevicilor. Văd aici oameni care urlă că e plin de biserici și pe ei ii enervează DECI dăm cu orice in biserică.

    In cartierul meu muncitoresc făcut de Ceaușescu eram zero biserici. Evident că după revolutie oamenii au construit biserici. Sunt pentru oameni nu pentru preoti! Trebuie să ai ogenă bolșevică să te roadă că oamenii isi fac Biserici. Toată America s-a făcut așa, unde e comunitatea, apare biserica.

    Acum când se vede că virusul a fost supraevaluat, cadn se văd inconsecvențele celor care au urlat cu inchiderea dar acum legitimează proteste de masă in SUA si au uitat total de Covid se poate trage o linie si spune că ploaia de articole, denunțuri și de acuze la adresa BOR in pandemie a fost un act de TERORISM. Bolșevici ca ungureanu sau caramitru care au dat in judecată și au făcut delațiuni impotriva Bisericii și-au arătat fața totalitară. Vor fi sanctionati la vot. Am o grămadă de prieteni care au votat USR si s-au trezit cu cine avem de-a face in spatele discursului civic – cu o șleahtă de bolșevici preocupati mai mult de a distruge societatea civilă decât de reforma statului. Obsedati să scuipe religia parintilor și bunicilor lor decât să curețe statul. Se va deconta dezlănțuirea de ură impotriva BOR din timpul pandemiei, și-au pierdut aura civică și s-au dovedit teroriști, ca să nu zic căcăcioși panicați de o gripă. Stați să vedeți colapsul economiei nationale și dovezile care arată că statele fără lockdown fascist o duc mai bine ca noi. Atunci acești sabotori ai economiei și ai drepturilor civice vor trebui să răspundă pentru foametea provocată.

    • @Marius,

      Am o problemă în România pe care nu o am în SUA.

      În SUA se construiesc și biserici în ritm natural în măsura în care o comunitate locală e în stare să construiască și mențină o biserică singură. Prin constituția SUA, statul nu poate da un sprijin material unei religii decât prin ceva reduceri de taxe pe activitate, și atât, și acelea limitate. Salariul preotului este plătit din ce biserica colectează și este supus taxelor ca și oricare altă taxă, taxa de proprietate tot se plătește, și singurul lucru pe care biserica nu îl plătește este taxa pe obiectele de cult vândute și pentru bani strânși prin colectă. Orice de fel de altă activitate e taxată. Bisericile își organizează singure școlile duminicale sau chiar școli, licee, și universități legal, și nu au dreptul să se amestece în politicile locale sau strategia de educație (deși o cam fac). Nu am absolut nici un fel de problemă cu metoda asta.

      În România însă, BOR e un stat în stat, și tot ce fac e un fel de spălare pe creier cu ajutorul statului, începând cu ingerințele în educație, implicarea în alegeri și alte cele. Asta întreține BOR artificial în viață. Se construiesc biserici peste biserici care stau goale în afară de sărbători mari, și menținute pe banii statului. Cu așa ceva nu pot fi de acord. E timpul ca BOR să stea pe propriile ei picioare și să fie redusă la propria ei dimensiune. Vor biserici și preoți pe lângă ele, să fie plătite din contribuțiile comunităților atașate, nu de la bugetele locale sau de stat. Asta s-ar face printr-un amendament constituțional interzicând statul de a subvenționa vreo religie mai departe de întreținerea unor monumente istorice.

  20. Un articol foarte bun, interesant, echilibrat și bine scris (nu respinge cititorul prin prețiozitate, ca multe alte articole). Mai rar – prea rar – avem parte de o privire informată, a unui autor aflat la curent cu mișcările „plăcilor tectonice” din interiorul BOR. Observ din comentarii o oarecare superficialitate în lectură, o „citire în diagonală” urmată imediat de exprimarea propriilor puncte de vedere ale cititorului. E foarte bine că-și varsă omul ofurile, doar că ofurile unei persoane interesează de obicei prea puțin. Desigur, ofurile vedetelor americane interesează milioane de pământeni, să nu uităm însă că aici suntem pe o platformă în limba română, unde cei mai mulți comentatori își ascund identitatea. Cam greu ca părerile lor să electrizeze mase întregi de oameni…

    Ce notă să-i dăm BOR pentru examenul la COVID? Mai degrabă decât să dea o notă, articolul precizează un barem. Pare un ghid pentru evaluatori: punctul a) se notează cu atât, punctul b) se depunctează cu atât în caz că studentul îl „sare”, punctul c) e „gras” în economia baremului etc. Dacă noi, cititorii, suntem profesorii-evaluatori, atunci fiecare n-are decât să dea ce notă vrea, ținând seama de ce trebuie să noteze și ce nu. În ceea ce mă privește, eu n-aș „trânti” BOR la examenul acesta, dar nici nu i-aș da o notă de fală. La trecere, nu mai mult.

    Ca observație din afara cercurilor ortodoxe (pe care nu le cunosc și nici nu vreau să le cunosc), pot spune că simfonia bizantină încă funcționează, dar nu așa „bine unsă” ca-n trecut. Iată cum funcționa acum 35 de ani, reflectată într-o anecdotă populară.

    La hora de Anul Nou, tovarășul Nicoae Ceaușescu, părintele și cârmaciul națiunii, juca de zor și observă că în aceeași horă s-a prins și un preot. Ca să facă pe spiritualul, Cârmaciul scoate o țâpuitură: „Hopa-hopa, hopa-hopa / Ia uitați cum joacă popa!”. La care preotul, pe fază, îi răspunde la moment: „Hopa-hopa, hopa-hop / Tu-i omori și io-i îngrop!”.

  21. Citind acest articol dar si toate comentariile ne dam seama cat de putin cunoastem si intelegem religia dar si cat de putin am citit multi dintre noi scriptura sau testamentele.

    E usor a critica si poate este folositor sa stim greselile oamenilor bisericii dar faptul ca BOR nu s-a schimbat in sute de ani poate fi vazut in mod pozitiv si ca ritualurile la care participam sunt cele originale si nu modificate (genetic sau altfel) ori falsificate.

    Nimeni nu poate sluji la doi stapani, scrie in testament. Nimeni nu poate avea doua legi. Poti alege calea democratiei sau poti alege calea cea stramta a infranarii poftelor pamantesti. In primul caz legea e facuta de oameni, in cel de-al doilea legea este dezvaluita de divinitate.

    Vorba multa, saracia omului. Sau a poporului, spune o vorba din popor invatata. Este vorba si despre saracia spirituala. Modernitatea despre care pomenesc multi comentatori a readus in actualitate vicii vechi precum faima, mandria si monetizarea atentiei. Cu cat scrii mai mult, cu atat primesti mai multa atentie si deci bani de la cei mai saraci cu duhul decat tine. Atentie de la aceia mai bogati nu vei primi, prin urmare vei deveni mai sarac daca vei continua pe acest drum.

    Presa occidentala nu este busola dupa care sa te ghidezi ca sa descoperi unde este inima oamenilor. Indiferent de cate masini de taiat copaci si cate masini de gaurit pamantul fac ei.

    Autorul vede stiinta moderna in confruntare cu credinta dar poate ca a uitat sau poate ca nu stie de alegerea facuta la inceput a stramosilor nostri, Adam si Eva. Credinta presupune intelegere si supunere atunci cand cineva iti spune „bolnavule, ridica-te, ia-ti patul si mergi.” A musca marul din pomul cunostintelor plantat in gradina Edenului inseamna neincrederea in divinitate si caderea pe acest pamant unde inveti stiinta pe care o intelegi in ritmul tau. Care crezi tu ca e alegerea mai usoara..

    „Biserica” reprezinta spatiul sacru, dar si „omul (curat) sfinteste locul”.
    Biserica aduce oamenii impreuna, dar tehnologiile au fost create in scop competitiv si chiar daca au o utilitate, ceea ce e artificial nu poate inlocui ceea ce e natural.

    Finalul textului e acelasi, imperii se ridica si cad dar ceea ce e sfant nu moare. Inainte se luptau cu arme de foc, pe urma cu arme biologice sau atomice si asta numesc ei modernizare. Institutiile oamenilor se schimba dar realitatea la fel ca „biserica spirituala” ramane.

  22. La un articol despre educatie sunt 12 comentarii (cu ale mele cu tot :-)).

    La un articol despre religie ne apropiem de 50.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mirel Banica
Mirel Banica
Mirel Bănică, cercetător ştiinţific ȋn domeniul antropologiei religiilor

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)