marți, mai 17, 2022

Blestematele de ghilimele!

Adevărat până la cea din urmă virgulă tot ceea ce scrie Gabriel Liiceanu în Scurtul cuvânt înainte la cartea Emiliei Șercan Cazul Ponta: Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României (Editura Humanitas, București, 2022). Volumul se citește pe nerăsuflate, asemenea unui roman ori precum o scriere SF. Și aceasta fiindcă este de-a dreptul incredibil cât de numeroase mecanisme complicate s-au pus în mișcare ori chiar au fost anume inventate pentru a mistifica, acoperi, supune reinterpretării, minimalizării ceea ce era de domeniul evidenței. Și anume că numitul Ponta Victor Viorel nu avea nimic în comun cu teza de doctorat intitulată Curtea Penală Internațională susținută miercuri, 15 iulie 2003 în sediul Facultății de Drept a Universității din București.

În cele mai bine de 250 de pagini ale cărții, Emilia Șercan demonstrează fără putință de tăgadă faptul acesta. Dar și că plagiatul, dacă plagiat a fost (eu cred pe mai departe că a fost chiar mai rău decât atât și anume că cel al cărui nume figurează pe coperta tezei doar a plătit ceea ce altcineva a plagiat și aceasta fiindcă plagiatul presupune totuși o oarecare muncă pe care cel ce s-a autocaracterizat drept nerăbdător nu a putut și nici nu a vrut să o facă), nu este nici pe departe o problemă personală. Un simplu accident biografic. Ci o chestiune de securitate națională. Indiferent dacă cel ce îl făptuiește se află sau nu într-o înaltă poziție din ierarhia Statului român ori o ființă oarecare.

Detaliul că dezvăluirea furtului comis de dl. Victor Ponta s-a produs în complicatul an 2012 (complexitatea este explicată cu lux de amănunte în carte), la foarte puțină vreme după ce încă foarte tânărul președinte al PSD a devenit premierul României,  amănuntul că cel sau cei ce au furnizat informația compromițătoare prestigioasei reviste Nature s-ar fi aflat sau nu în preajma Cotroceniului și a ocupantului lui din acea vreme contează foarte puțin. Contează că în numai câteva zile s-au făcut praf instituții, organisme ale Statului român care au fost desființate eminamente pentru motivul că reprezentau primejdii și obstacole pentru plagiator. Contează că înalți demnitari, miniștri, conducători de instituții sau de institute au siluit ori au abrogat legi sau au pozat în inocenți. Contează că s-a încercat să fim luați de proști, duși cu zăhărelul, făcuți să credem că reguli și bune practici ce existau de când lumea și pământul, precum aceea a obligativității citării riguroase a surselor în orice lucrare științifică, ar fi ceva de dată recentă. Adică inventate numai după ce dl. Ponta a devenit dottore. Contează că mult, mult prea multe voci, s-au înfrățit într-un afon, scandalos canon al minciunii. Că universitari pretins de soi, experți în Drept, la rândul lor doctori și conducători de doctorate s-au dat de ceasul morții spre a ne convinge că recursul la atât de banalele ghilimele s-ar fi inventat doar ieri sau, cel mult, alaltăieri. Așa că dl. Victor Viorel Ponta nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Atât de ștersul și agramatul profesoraș și agitat sindicalist șef Liviu Pop, ajuns prin concurs de împrejurări și apartenență de partid ministru interimar al Educației (pe urmă respectivul a fost reuns în post), s-a înfrățit în timp cu aparent mult mai serioasa Ecaterina Andronescu sau cu insul cu morgă de respectabil om de laborator Sorin Câmpeanu spre a ascunde sub preș gunoiul nu doar din ograda lui Victor Ponta ci din întreg ansamblul vieții academice românești. Doamna Andronescu a spus, a repetat până la sațietate că ea respectă strict legea, numai că și-a aplecat urechea doar la sunetul acelor acte normative făcute în folosul șefului ei de partid. Domnul Sorin Câmpeanu a făcut aproximativ același lucru. Poate doar cu ceva mai mult succes și considerabile beneficii pentru cariera lui viitoare de vreme ce renumitul traseist politic este și astăzi parlamentar și ministru. Validat în funcție chiar de președintele Klaus Werner Iohannis. Același care, în campania electorală din 2014, condamna sau mima că ar condamna ferm practica furtului intelectual. Poveste ce însă nu l-a împiedicat ca, doar câțiva ani mai târziu, să accepte învestirea unui alt premier cu exact aceleași metehne ca dl. Victor Ponta. Pe dl. Mihai Tudose. Și astăzi să ne îmbrobodească cu povestea cu România educată, un proiect de țară de a cărui punere în practică trebuie să se ocupe în primul rând nimeni altul decât dl. Câmpeanu. Care chiar și acum nu știe cum să ne mai mintă că ar fi un dușman hotărât și fără prihană al plagiatului. Pretinzând că nu ar exista o definiție a plagiatului. Asta când nu ia decizii ce întorc cu susul în jos activitatea curentă din școala românească.

Profesori, academicieni, instanțe s-au derobat, nu și-au asumat, lași, răspunderi. Au jucat prost farsa omului riguros și fals competent care a pretins că nu se pronunță într-un domeniu în care, pesemne, nu ar avea competențe. Ca și cum ar fi la mer à boire să observi că nu doar un paragraf, ci zeci de pagini au fost transcrise, transferate tale quale dintr-o carte în alta fără nici cea mai mică urmă de rușine.

Mânată de ceea ce Gabriel Liiceanu numește o pasiune a adevărului, Emilia Șercan reconstituie minuțios și meticulos fiecare episod al afacerii Victor Ponta. Numai că semnatara cărții nu se mulțumește doar să documenteze ceea ce s-a petrecut în anii în care, într-un fel sau altul, cazul Ponta a fost cap de afiș. Nu doar în România. Mi se pare important de reamintit că o consistentă parte a Sagăi Ponta s-a consumat exact în vremea în care în alte țări europene s-au descoperit furturi asemănătoare. Rapid rezolvate prin demisii. La noi s-a înregistrat ceea ce numim, mioritic, excepția românească.

Emilia Șercan arată de ce acest caz a fost unul cu adevărat infam. Autorul lui era de profesiune procuror. Adică un ins învestit cu misiunea de a veghea la respectarea legii. Ponta era și un tânăr politician de la care s-ar fi așteptat să se lepede de vechile metehne ale acestei categorii de oameni. Faptul că afacerea Ponta nu și-a găsit soluționarea, iar atunci când s-a dovedit că făptuitorul nu mai are scăpare s-a inventat trucul renunțării de bună voie la titlul de doctor a avut consecințe pe termen lung pentru viața academică românească. Consecințe neeradicate nici astăzi. Din păcate, impostura, falsa aristocrație politico-intelectuală face pe mai departe legea. Și nimic nu ne determină să credem că legea strâmbă, minciunită nu va fi eradicată.

Emilia Șercan- CAZUL PONTA Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României; Cu un Scurt cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu; Editura Humanitas,  București, 2022      

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Plagiatul , cu sau fara ghilimelele ,atasate, uneori devenite legal obligatorii alteori nu ,exista de cind lumea si pamintul si el este parte a inspiratiei multor savanti, scriitori etc. mai mult sau mai putin celebri . Plagiatul , in forma contestata de diferitele persoane ce gasesc inarvertente in lucrarile de Doctorat ale unor cetateni nu are in componenta doar singularitatea plagiatorului. Obtinerea Diplomei de Doctorat sau a altor Diplome obtinute si ele , pe intreg parcursul Universitar al unui student ,nu poate fi facuta fara acceptul , verificarea , punerea in discutie a veridicitatii lucrarii in cadrul unei Comisii . Parcursul este cunoscut iar toti cei care sunt parte a parcursului , in obtinerea unor astfel de Diplome , au responsabilitatea , atasata Doctorandului, ce prezinta lucrarea si care primeste ,in final , acceptul Comisiei si devine astfel o lucrare purtatoare de Titlu numit Doctor in …..Din cite intelegem , noua lege , in domeniu , doreste a aduce in fata publicului, interesat, un anume sau un asa numit punct ZERO .Imi pare ca agatarea de trecut nu poate fi benefica pentru Societate mai ales ca au existat perioade lungi de timp unde , mult hulitele ghilimele , nu erau obligatorii , ca si folosinta , chiar daca onestitatea Doctorandului ar fi trebuit sa le intrebuinteze sau controlul asupra lucrarii numita , Teza de doctorat , ar fi trebuit sa le atentioneze . Poate ar fi momentul sa trecem mai departe si sa nu ne intoarcem ,mereu si mereu ,in trecut .

    • Adica, plagiati, plagiati, plagiati, ca nu ne uitam in trecut.
      NB,
      poate ai observat (se pare ca nu, totusi), e vorba de un caz care implica prim ministrul Tarii.

    • „Plagiatul , cu sau fara ghilimelele , atasate, uneori devenite legal obligatorii alteori nu ,exista de cind lumea si pamintul si el este parte a inspiratiei multor savanti, scriitori etc. mai mult sau mai putin celebri”. Din citatul acesta nu pot sa inteleg decat cà si dvs, ca foarte multi docti compatrioti din pacate care o fac pe Gicà contra, sustineti, justificati, scuzati, acceptati, iertati plagiatul si-l considerati ca pe ceva anormal. Va rog sa remarcati ca eu am folosit totusi ghilimelele cand v-am citat.

      Daca ar fi sa ne luam dupa teoria dvs, ar insemna cà furtul – sub orice forma ar fi el – nu se mai pedepseste. E ca si cum, de exemplu, toate doamnele si domnisoarele care se numesc Mercedes sunt libere de-acum sa fure dupa bunul plac câte un mertzan, cà doar scrie numele lor pe el si atunci se cheama ca e al lor.

      „Poate ar fi momentul sa trecem mai departe si sa nu ne intoarcem ,mereu si mereu ,in trecut „. P-asta nici n-o mai comentez, ca n-are rost, am sentimentul ca-mi pierd timpul si ma sufoc cu asemenea emanatii sulfuroase iesite din putul gandirii dvs. Imi pare rau dar nu gasesc alta arma mai buna de aparare decat ironia si zeflemeaua in fata unor afirmatii de genul acesta.

    • Cred că porțile deschise ale librăriilor și ale bibliotecilor a indus ideea, falsă desigur, că accesul la scriitură este neîngrădit. Este adevărat că intră cine vrea, dar de citit citește cine poate.

  2. Vrem volumul doi, cu plagiatul lui Ciucă! Humanitas să facă bine și să înființeze colecția ”Mari plagiatori și interesul național” și ”Colecția Raftul Emiliei- plagiatori militari și civili”. O să-i ia fața lui Radu Paraschivescu cu colecția lui ”Rîsul Lumii”.

  3. Cazul Ponta este doar poster child-ul fenomenului, dar lucrurile sunt ma profunde si o luaseră razna cu mult înainte. Universitățile private sunt principalii actori (dar nu exclusivi) la degradarea standardelor din Romania. Când si o universitate de debara (un srl) din Târgoviște poate acorda titluri de doctor nu mai este nici o speranța.
    Plagiatul ca fenomen este doar vârful aisbergului in doctoratele romanești, sub linia apei sunt doctorate nedovedite ca plagiat si/sau care nu au nicio contribuție originala.
    Plagiatul este mai ușor de identificat in domenii social-politice decât in științele adevărate. Cum sa stabilești daca teza ministrului Câmpeanu in îmbunătățiri funciare (deși nici măcar domeniul nu e sigur) are vreo nota de originalitate? In universitățile romanești exista doar o mana de oameni care știu cate ceva despre asta si toți sunt într-o gașca.
    In lumea științelor adevărate atât timp cat tezele nu sunt publicate într-o limba de circulație internaționala șansa depistării plagiatului sau a lipsei de originalitate este f mica. Este cazul doamnei Andronescu, al cărei plagiat a fost depistat in Alemania.

  4. Saptamina trecuta mi-a cazut in mina teza de doctorat (in Geologie) a unuia dintre sefii mei pe vremea cind eram stagiar (inainte de ’89) si am citit-o cu mult interes. Are 280 de pagini foarte dense. Oriunde doctorandul sustine ceva bazindu-se pe o idee sustinuta de alti cercetatori in lucrarile lor, face ce trebuie sa faca, indica autorul/autorii si anul lucrarii respectivei/respectivelor lucrari. Ca sint lucrari facute de un cercetator japonez(!) in Romania in 1930, ca sint lucrari ale unor savanti romani de dinainte de WW2 sau de dupa, autorul face ce stim cu totii ca trebuie facut, indici dracului sursa!
    Povestile cu ghilimele si citate sint nimic altceva decit probe impotriva celui care se foloseste de ele.

    Sustin si ideea mentionata mai sus de Gica: o lucrare de doctorat trece in primul rind si este dirijata de indrumatorul tezei citiva ani. Nu exista asa ceva ca a vazut teza doar in Comisia de Doctorat, astea sint baliverne, indrumatorul cunoaste teza la fel de bine ca si doctorandul, altfel n-are ce cauta pe-acolo. In mod normal un indrumator habarnist nu trebuie sa mai poata conduce doctorate.
    Sa mentionez si valoarea maculaturii care trece azi ca Lucrare de Doctorat cred ca nu e cazul, comertul cu deseuri este reglementat prin alte legi. Penale.
    Stiti de ce nu se va intimpla nimic? Pentru ca nu despre stiinta e vorba in treaba cu doctoratele pe banda rulanta. Nici despre cunoastere. E vorba despre arivism si putere.

  5. „Profesori, academicieni, instanțe s-au derobat, nu și-au asumat, lași, răspunderi”,scrie dl Profesor.da, in frunte cu Ioan Aurel Pop, presedintele de azi al Academiei Romane, un belfer al tuturor regimurilor politice, cu dosar pe la CNSAS de colaboartor de nadejde!
    Personal ,de azi pe maine, am fost dat afara din CNATDCU, ca toti ceilalti coelgi ,de catre o sluga a lui Ponta, Min.Educatiei, fost sindicalist ,unul Liviu Pop, care se faleste ca e ardelean,

    • Domnule profesor, cunosc situația. Acea desfiintare abuziva a CNATDCU de numitul Pop Liviu (atent și riguros detaliată în carte de Emilia Șercan) a fost o mare mărșăvie. Din păcate, acum se pregătește o alta. Ca acordarea titlului de doctor să cadă exclusiv în sarcina Universităților. În România, e nevoie de controale și verificări independente. S-a renunțat la ele în cazul dobândirii titlurilor de conferențiar și profesor. Care a devenit o afacere locală. Mi-e teama că ceea ce vor rectorii în privința acordării titlurilor de doctor, manipulând ideea generoasă a autonomiei universitare, va fi exact același lucru.

  6. Sa presupunem ca respectivul plagiator ar fi pus ghilimele. Cu ce ar fi ajutat asta? Credeti ca nu ar fi obtinut titlulde doctor? Eu cred ca da, ori cu ghilimele, ori fara cine e pornit si sustinut intr-un anumit fel sa devina, pai devine.
    Sau ce ar fi fost daca respectivul in loc sa puna ghilimele ar fi reformulat frazele pastrind insa ideile plagiate? S-ar fi prins cineva? Ar fi obtinut titlul?
    Cred ca problema doctoratelor e mai grava, in primul rind continutul, cu sau fara ghilimele, ar trebuie sa iaba un nivel stiintific mutl peste medie, sa aduca ceva nou in domeniu. Asta ar fi raspunderea conducatorului de doctorat, mai ales ca anumite teme sunt intr-un domeniu f ingust si exista extrem de putini specialisti in acel domeniu care pot aprecia corect valoarea.
    Am aflat ca pt a fi profesor la conservatorul de muzica iti trebuie neaparat doctorat. Pe aici sunt o multime de mari profesori car enu detin acest titlu. Si Beckenbauer a fost antrenor fara sa aiba licenta.

    Cu alte cuvinte, titlul nu ar trebui sa fie o conditie la preluarea unui post si nu ar trebui nici sa fie remunerat suplimentar. Diluarea nivelului de doctorat e o mare nedreptate pt cei care si-l fac pe bune.

    • in ROU avem doctori cum ar fi Andreea Raducan, Elizabeta Lipa, Cristina Varzaru, Gabriela Szabo etc etc etc bizar la masculin doar 1 fotbalist unu’ Badea de la Craiova si-a luat doctoratul la Balti, la fel ca dr TT / ROU o tara unde poti sa te razi non-stop

  7. Controalele si verificarile independente au si ele partea lor de ambiguitate sau de partinire .Singura solutie, ce poate recalibra dobindirea unui Titulu de Doctor in …. ,este eliminarea avantajelor materiale atasate acestui titlu , resetarea intregului pachet legislativ si oferirea independentei Universitatilor ca decident si responsabilizarea acestora impreuna cu aparitia a ceea ce numim Stop Joc moment de la care Romania intra intr-o alta etapa ce tine de subiectul supus analizei .

  8. Domnule Profesor,
    Nu stiam. Am prins vremuri de aur cand dosarele de prof. si conf. treceau prin CNATDCU si se respingeau destule….Au mai ramas dosarele de cerc.st.gr 1 si 2 …desi aceste titluri extrem de onorante in cercetare, nu sunt de fapt titluri, diplome, sau certificate universitare. Nici macar in privinta doctoratelor CNATDCU nu poate face mare lucru….desigur in situatia extrem de rara a plagiatelor. Nu poate decat sa retraga cu o treapta mai jos un calificativ la doctorat. Atat. Iar in cazul plagiatelor decizia CNADTCU nu reprezinta decat o recomandare pentru universitate care poate sau nu sa retraga titlul de doctor. Asta e marea autonomie universitara!Pe scurt , datorita numerosilor ministri ai Educatiei promotori ai diversilor mediocrii cu rang mare in politica, CNADTCU nu mai mai are practic nici o putere. I-au taiat sistematic aproape atributiile, si le-au transferat la universitati.Rectorii la randul lor sunt varati pana in gat in politica ,sunt parlamentari, ministrii, si raspund la comenzile de partid.
    De aceea acum doi ani nu am mai candidat. Deci nu e de mirare ca titlul de doctor va tine in curand exclusiv de universitati.La fel va fi si in cazul abilitarilor, si deci CNADTCU va fi de facto desfiintat.

    • Domnule profesor, eu când am dat concursuri pentru posturile de conferențiar, respectiv profesor am așteptam cu sufletul la gură și mari emoții decizia CNADCTCU. Tocmai fiindcă, așa cum spuneți, pe vremea aceea la acel nivel se luau marile decizii. Care nu erau deloc formale.
      Rectorii au vinile lor. Încurajează pe oricine să devină conducător de doctorat (să dobândească abilitarea) fiindcă astfel crește finanțarea. De aici, alt șir de probleme. Un extrem de lăudat ministru a liberalizat abilitarea și astfel au devenit conducători de doctorat până și lectorii. Oameni care nici nu și-au susținut bine propriile teze și îi îndrumă voios p alții.

  9. Eliminati avantajele materiale ce au in spate ceritficatul numit Doctor in …..Din acel moment Doctoratul sau titlu de Doctor in … nu mai are nici un fel de valoare de intrebuintare .Devine o simpla hirtie de atirnat in rama si de aratat rudelor si prietenilor .

    • Dumneavoastră chiar credeți că cei care plagiază în stil mare o fac pentru cei 900 de lei în plus la salariu?

    • Sincer sa fiu nu parerea mea e importanta dar am vazut de nenumarate ori cum se manifesta avarismul omului si cite forme poate el lua el(avarismul ) inca din frageda pruncie .Nu ati vazut niciodata cum pina si ultimul banut este luat de pe tejgheaua stiu eu cui ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro