joi, mai 19, 2022

Broaștele

Haide să privim lucrurile din punctul de vedere al batracianului. Parabola sună așa: broasca sare dacă e aruncată direct în apă clocotită; în schimb, dacă încălzim apa suficient de lent, creatura nu mai încearcă să scape, nici măcar atunci când temperatura ajunge s-o omoare. Acum, înainte să vedem ce mecanism duce la acest final tragic, poate ar trebui să spun de ce experimentul în sine este relevant. Ce interes ar fi în povestea unui animal inferior și fără rațiune, limitări naturale care-l fac incapabil să scape dintr-un scenariu stupid? Ei bine, povestea nu e adevărată, nu în sens științific, cel puțin. E adevărată, eventual, ca fabulă. În realitate, în niciunul din cazuri broasca nu tolerează placidă schimbările în rău. Oamenii par mai degrabă predispuși la asta, în calitatea lor de cetățeni, de subiecți ai unui mediu politic sau economic. Iar explicația, din punctul de vedere al ”broaștei”, ar fi asta: animalul nu percepe mediul în sine, la modul absolut. Nu-l vede ca sistem, ca lanț de cauzalități, apa care e încălzită provocând temperatura care omoară. Mediul e perceput doar relativ, în efect; se vede doar ce se schimbă de la momentul imediat anterior. Prin urmare schimbarea suficient de lentă este tolerată, indiferent cât de rău ajunge în final situația. În fiecare moment agravarea este suficient de mică, prin comparație cu momentul imediat anterior, încât cel puțin să nu fie motiv de alarmă, atunci când nu e încadrată direct la capitolul normalitate.

E deja o tradiție… Ah, stați puțin, să mai fac o paranteză. Știu că e un lucru minor, dar tot articolul este despre lucruri minore. Recitiți enunțul: ”e deja o tradiție”… ați remarcat contradicția de termeni? Ar fi trebuit să pun ghilimele, desigur. Dacă e *deja* înseamnă că la un moment dat n-a fost, și momentul e relativ apropiat. Ne-am obișnuit într-atât de mult cu unele stări de lucruri încât am ajuns să le considerăm automat ”tradiționale”, iar termenul are un efect calmant. E asociat cu popor, națiune, bunici, voievozi, sarmale, munți, râuri, ramuri și alte cuvinte care sună frumos, nu știm exact de ce. Prin urmare, dacă e ”tradiție” atunci e de bine, nu?, sau măcar nu e așa grav încât să sărim în sus. Uite-așa concetățeni de-ai noștri descoperă tradiții anti-semite, tradiții care îi fac să lăcrimeze după dictaturi trecute[1], corupția politică se pare că e și ea tradițională și, periodic, publiciști și politicieni ne explică cât de ciudată e obsesia unora împotriva ei. Și alte tradiții de același fel apar anual. Acestea fiind spuse, revin:

Există deja o tradiție (cu ghilimele) a legilor controversate adoptate, eventual prin OUG, în preajma sărbătorilor. Adică atunci când interesul cetățenilor privind chestiunile publice, și-așa minor, cedează cu totul asaltului de mâncăruri, desigur, tradiționale. Nu pare foarte grav, oricum, pentru că exista deja și o tradiție a legiferării curente prin OUG-uri. Că unele sunt emise în momente în care publicul e și mai puțin preocupat decât e de obicei, ce mai contează? E poate ceva rău, dar o schimbare mult prea mică cât să îngrijoreze. Tot la capitolul trivialitate trecută cu vederea a intrat și OUG nr. 110, privind conducerea SRTV. O chestiune măruntă apărută în contextul unui conflict partizan în USL, alianța de guvernare – știre majoră în presa noastră, după tipic. Iată despre ce vorbesc:

În situaţia în care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se întruneşte din lipsă de cvorum legal, birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc un director general interimar al societăţii, pe o perioadă de 60 de zile.

Ce avem aici, de fapt? În primul rând, fondul acestei prevederi este clar înafara legii fundamentale. Există încă din 1994 o decizie a Curții Constituționale care spune că nu se poate delega niciunui grup de parlamentari atribuțiile instituției în sine, și că organele interne ale parlamentului, cum sunt și birourile permanente, nu pot funcționa autonom față de instituție. Dar și mai flagrantă, și cu mult mai gravă, este altă încălcare a constituției, cea extrinsecă. Prevederea legală modifică într-un anumit mod și privință modul de funcționare al parlamentului. Or, instituțiile fundamentale ale statului sunt exceptate explicit de la reglementarea pe calea OUG-urilor. Un singur aliniat, două încălcări ale Constituției, din care una foarte gravă. Pe baza precedentului, un guvern va putea reglementa similar modul în care parlamentul adoptă o moțiune de cenzură, de exemplu. Poate sună a exagerare, acum – însă după încă vreo două trei episoade similare va părea ceva lipsit de motive de alarmă, dacă nu chiar natural.

Mai ales că premierul Ponta a recunoscut că nu e vorba de accidente, ci recursul la OUG-uri reprezintă o tactică deliberată ca să nu mai fie, îl citez, ”blocat” la Curtea Constituțională. O candoare surprinzătoare la un om care are o relație atât de ostilă cu adevărul; o candoare justificată, însă, de lipsa aproape completă de reacție. Acum șase ani, de exemplu, ar fi fost de neconceput ca un premier să pună în practică, ba chiar să admită public, un plan sistematic de ocolire a arbitrului constituțional, dar șase ani e un interval prea lung pentru memoria speciei. Mai ales, de asemenea, că puterea USL are un precedent foarte încurajator, și echivalentul unei arme secrete. Astfel, în vara lui 2012, cel puțin, n-am mai avut o creștere lentă a temperaturii mediului politic, ci una explozivă. Succesiunea actelor ilegale și ilegitime a fost atunci suficient de rapidă încât au îndeplinit ultima condiție care definește o lovitură de stat, mai precis, un așa numit self-coup[2]. Faptul că și atunci reacția internă[3] a fost relativ timidă și cu siguranță restrânsă s-a datorat, cum spuneam, unui… factor particular, nomen odiosum. Unul care sfidează chiar metafora articolului. Nici măcar într-un experiment mintal autorii n-au reușit să găsească un motiv pentru care broasca aruncată în apă fiartă ar considera că există ceva mai important decât să sară imediat de-acolo, că merită să fiarbă pentru – sau mai precis, împotriva – oricui. Cum spuneam, broaștele sunt animale prea inferioare ca să aibă asemenea obsesii. Iraționalitatea apare doar la animale cu rațiune. În 2012 guvernul Ponta a putut să folosească un OUG pentru a modifica anti-constituțional prerogativele CCR, profitând imediat de asta, în timp ce reacția internă a fost, în bună măsură, sub forma ”e doar o dispută partizană, nimic grav”. În acest caz este de înțeles de ce acum precedentul este folosit în cazuri mai mărunte, întărit până când devine – nu-i așa? – ”tradițional”.

În fine, evit să cad eu însumi în genul de eroare despre care scriu în articol: notez un progres în reacția civică, chiar dacă acesta este lent. Problema este că e prea lent și prea firav ca să fie ireversibil sau măcar să aibă impact. Spre exemplu, cazul părintelui care a denunțat o învățătoare șpăgară și nesimțită. Un fapt fără precedent pe care îl remarc și îl aplaud. La fel cum sunt însă nevoit să remarc că părintele respectiv a fost singur, nu doar împotriva învățătoarei, ci și ai altor părinți, deranjați de ”scandal”. La fel cum sunt prea mulți români deranjați de ”scandal”, în sine, sau de ”blocajul” acuzat de premier, fără să (vrea să) judece temeiurile acestora. Pur și simplu, degradarea regimului constituțional se petrece într-un ritm mai rapid decât cel în care avansează conștiința și opoziția civică la fenomen. În cursa cu cei care se joacă cu focul, ”broaștele” riscă să piardă.

——————-
[1] Apropo de asta, trebuie neapărat să spun că fenomenul exemplificat în articol este la fel de adevărat și cu semn schimbat: nu doar schimbările în rău, ci și schimbările în bine pot fi ignorate dacă se petrec suficient de lent, chiar și atunci când, comparând situația la modul absolut, diferența este evidentă, izbitoare. Iar din prisma interesului public, în principiu consecințele sunt la fel de grave în acest caz. Așa cum orbirea la regres paralizează reacția împotrivă, orbirea la progres încurajează blocarea și inversarea acestuia. De exemplu, fenomenul este presupun principala justificare pentru care așa multă lume crede sincer afirmația stupefiantă că o ducem la fel, dacă nu chiar mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Sau cea care spune că nu s-a făcut nimic în ce privește anticorupția, altă afirmație care insultă realitatea.

[2] Un ”self-coup” (auto-lovitură de stat) are o caracteristică particulară: autorul/autorii ei dețin deja puterea politică, obținută în mod legitim, însă trebuie să o exercite într-un cadru legal și constituțional. Auto-lovitura de stat vizează tocmai aceste limite. Cel mai exemplu e ordinul dat în noiembrie 2012 de fostul președinte egiptean, M. Morsi, prin care, între altele, își proteja propriile decrete de orice fel de cenzură din partea autorității judecătorești. Sună cunoscut?

[3] Reacția externă a fost categoric și radical diferită.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. „Reacția externă a fost categoric și radical diferită” – pai poate ca politicienii (si nu numai) de-acolo sunt in proportie mai mare „animale cu ratiune”, pe cand p-aici proportia de broaste e mai mare… Prin „animale cu ratiune” inteleg oameni care se mai gandesc si la interesul colectiv, pe cand broastele se gandesc strict la interesul propriu, chiar in detrimentul celui colectiv.

  2. Pai daca ii scriem avocatului poporului despre acel OUG nu e obligat sa dea un raspuns, ceva?
    Iar la evenimente pozitive sa adaugam si cazul cu medicul de la Ploiesti care a povestit public in ce conditii lucreaza si a dus la demiterea managerului spitalului. Intre timp au mai aparut cateva cazuri similare.

    • Titularul funcției și-a dat demisia, din motive personale, dacă nu mă înșel chiar în aceeași zi când a apărut OUG 110. Funcția îi e îndeplinită de un adjunct, greu de crezut că își va periclita eventuala ascensiune în postul plin, dar merită să fie petiționată oricum.

      Sunt multe cazuri pozitive, cazuri de oameni care au denunțat acte de corupție în loc să le tolereze – e cazul relatat de Cristian Ghinea în Dilema Veche, de exemplu.

    • Noi (persoane fizice) NU putem sesiza Avocatul Poporului cu cauze! S-o numi el A.P., dar doar ca sa sune „mai cool”… doar persoanele juridice il pot invoca.

  3. Boala e mai veche – Prezidiul Marii Adunari Nationale.

    OUG acesta e o bijuterie. Ar mai fi de observat ca a fost emis preventiv, nu a mai fost nevoie de aplicarea lui. Tovarasi, ori e urgenta, ori nu mai e!

    Daca chiar exista o problema cu plata salariilor la TVR se putea gasi o alta solutie? Se putea. De exemplu, tot prin OUG se putea da dreptul unui director economic din TVR se semneze. Sau dreptul ministerului Culturii de a numi un interimar.

    Ce e de facut? In opinia mea, un partid parlamentar sau chiar un parlamentar (ei sunt afectati de ordonanta) ar putea incerca sa conteste OUG in contencios administrativ si apoi la CCR. Procedura e greoaie, dar merita incercat.

  4. Cu un popor ce are atatea si atatea lacune nu vei putea niciodata sa construesti decenta.
    Cu toate acestea singura solutie ce exista, din punctual meu de vedere, este o continua si constanta presiune asupra clasei politice si asupra poporului insusi. Presiune care, sper, va veni din exterior, intrucat poporul nostru nu are forta interioara necesara sa progreseze.
    Fir’ar a dracu de emigrare!

  5. Doc, iti admir articolele/rabdarea dar tot nu inteleg de ce tu si altii aici insistati in a descrie situatia din Romania de parca totul ar fi o mica neintelegere de nuana/interpretare. Nu merita si le faceti un serviciu. Cine citeste un text ca asta (original sau tradus) are impresia ca are de a face cu un proces politic legitim cu care unii nu ar fi de acord…
    Ca au luat-o pe scurtatura/aratura dar directia ar fi aceiasi…
    Ca si cum astia ar avea intentii bune dar nu se pricep/stiu/inteleg…
    Nu este asa. Lucrurile sau mult mai rau decit atit. Sintem inapoi in cercul vicios care e zona de confort a Romaniei de multa vreme

    Reactia civica de care vorbesti e una stict apolitica. La apolitic trebuie insistat.

  6. Alunecam inapoi in zona gri. Singura opozitie e facuta de un presedinte aflat la final de mandat, citiva intelectuali pro-europeni si o mana de inalti functionari ai statului care se tem de aceasta renuntare brusca chiar si la mimarea statului de drept. Poporul de „grivei”, cum le-a zis Stelian Tanase, se lasa aliniati in spatele „bandei de infractori organizati” ca pe vremuri la mitingurile lui Ceausescu. Anul 2014 pare sa fie unul de cosmar. Nici un ajutor extern nu poate ajuta un popor care nu vrea sa fie salvat. Oricum, cum am ajuns noi in NATO si UE ?! E un mister.

  7. In primul rand articolul este cam lung si cu pasaje un pic plicticoase/redundante dar adevarat 100%, pacat ca nepotul Suzanei Gadea a ajuns formator national de opinie in Rromania 2010+ si toata lumea vede ”basisti” in loc sa vada cine si cum ne conduce si ince directie dezastruoasa pentru libertate si speranta de viata in Rromania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro