Obsesia, filmul scris și regizat de Curry Barker care nu are decât 26 de ani, începe în cel mai pur mod romantic cu putință. Tânărul și frumușel, și cuminte, și timid (semnificativă scenă de început în care băiatul repetă în fața unor prieteni și colegi de serviciu o posibilă declarație de dragoste), și simpatic căruia toată lumea îi spune Ursul, ma rog, îl cheamă Bear, e îndrăgostit iremediabil de colega lui de la jobb pe nume Nikki. Cu care până când lucrurile scapă de sub control și romanticul devine thriller, iar mai apoi totul se dorește a se metamorfoza în horror nu întreține, din nefericire pentru el, decât o relație de camaraderie. Băiatul habar neavând că bunul lui prieten Ian stătea cu mult mai bine în această privință.
Grav afectat de moartea tragică a pisicii, ultrasensbilul Urs, altminteri excelent jucat de Michael Johnston, intenționează să petreacă seara acasă spre a-și consuma în tăcere doliul. Planurile lui sunt date peste cap de un telefon primit de la mai sus amintita Nikki. Pe care Inde Navrette o joacă bine până în clipa în care tânărul regizor uită că este totuși o măsură în toate și îi cere să urle și să țipe mult peste marginile iertate. Nu-i vorbă, Curry Barker nu se limitează numai la asta.
De la respectivul telefon începe totul.Nikki, colegă de serviciu, va demisiona de la locul de muncă în două săptămâni. Așa că adio, întâlniri zilnice! Într-o atare situație limită, doliul mai poate să aștepte în favoarea întâlnirii obișnuite la care ar urma să mai participe și Ian (Cooper Tomlinson), și Sarah (Megan Lawless). În drum spre locul de întâlnire, băiatul nostru bun ca pâinea caldă cumpără pe o sumă derizorie o crenguță din ceea ce se numește Salcia Dorințelor. Crenguță inițial gândită ca un cadou pentru Nikki, însă pe care junele o va utiliza în folos propriu. Reclama și prospectul de utilizare susțin că respectiva crenguța i-ar putea îndeplini cumpărătorului, recte Ursul,adică Bear, o singură dorință. Și aceasta e ca Nikki să se îndrăgostească foc de el. Ceea ce părea un truc comercial, o glumă se întâmplă însă aievea. Și nu oricum. Ci în așa fel încât Nikki va ajunge să dezvolte o adevărată obsesie pentru pașnicul Urs. Dorita dragoste se metamorfozează în posesie. Nimeni nu mai are voie să se apropie de Bear, iar dacă o face va plăti cu viața. Aceasta mi se pare a fi de fapt tema subliminală a filmului. Acesta ar fi motivul pentru care el ar putea să intereseze. Deși, ca să fiu cinstit, producția mustește de locuri comune.
Comportamentul fetei devine tot mai aberant pe zi ce trece, metamorfoza ei îi pune pe toți pe gânduri. La început, Nikki minte, pozează în fată singură și lipsită de protecție, dărâmată de cancerul de care spune că i-ar suferi tatăl cu care, altminteri, nu mai avea de multă vreme nici o relație. Desigur, Ursul îi sare în ajutor și nu o va lăsa să își petreacă noaptea singură. Vor urma, desigur, nopți cu repetiție. Cu întâmplări din ce în ce mai stranii și dătătoare de gânduri din ce în ce mai negre. Bear cât e el de Urs nu poate să se elibereze. Micile lui tentative de evadare, la fel de timide ca el, nu sunt niciodată duse până la capăt. Într-un final, negrul se va transforma în roșu, adică în roșul sângelui. Care va curge fără limite în ultima parte a filmului.
Foarte tânărul scenarist și regizor Curry Baker (la vremea când scria scenariul, Baker își câștiga existența într-o cafenea) a făcut un film ce pare a ilustra zicerea ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple. Dorința de iubire a Ursului la început îndeplinită de crenguța în cauză atinge proporții coșmardești. Nu se poate însă să nu observi că regizorul recurge relativ frecevent la soluții fie la prima mână, fie care ajung să fie previzibile, fie chiar copilărești de-a dreptul. Nikki țipă, urlă, se strâmbă în exces. Arbitrariul deține mult prea mult loc în film, lipiturile sunt evidente. Deviza junelui Barker parând a fi hai să mai inventez ceva, nu prea contează cum e respectiva invenție, important e ca publicul să stea două ore în sală! Sunt totuși două sau trei momente care izbutesc să dea fiori cu totul autentice. Mă tem însă că nu ajung.
Aud că planul lui Curry Barker ar fi dat rezultate în Statele Unite. Filmul, unul evident low cost, a ieșit pe marile ecrane în vara anului trecut și și-a recuperat cu mult și de multă vreme costurile de producție. Milionul de dolari învestit a adus deja aproape 350 de milioane. Pare-se însă că la noi încasările sunt infinit mai modeste. Când am văzut eu filmul, sala era doar cam o treime plină.
Capstone Pictures, Blumhouse Productions, Tea Shop Productions
OBSESIA
Regia: Curry Barker
Scenariul: Curry Barker
Producători: James Harris, Christian Mercuri, Haley Nicole Johnson
Scenografia: Cori Kim, Em Kramer, Abel Ryan, Sally Choi
Costume: Blair James
Imaginea: Taylor Clemons
Montajul: Curry Barker, Dom Lampasona, Leo Glam
Design de producție: Vivian Gray
Muzica: Phil Canning
Cu: Michael Johnston (Bear), Inde Navrette (Nikki), Cooper Tomlinson (Ian), Megan Lawless (Sarah), Andy Richter (Carter)
