Butaforii politice la Chişinău: ce te faci când îţi cere Al Capone azil?

Războiul mafiilor transnistrene arată de ce nu se poate aplica soluţia Cipru pentru a forţa intrarea Moldovei în UE

Ca români patrioţi şi guralivi ce suntem, vom fi probabil scuzaţi că n-am băgat de seamă ultimul scandal din Republica Moldova. De fapt nu ştim mare lucru despre statul vecin. Sincer, nici nu ne prea interesează, decât ca pretext pentru a ventila clişee geostrategice de cârciumă şi ca să-i bocim pe fraţi de la distanţă (o estimare arată că vreo 0.1% din românii născuţi dincoace de Prut au vizitat măcar o dată Moldova în ultimii 25 ani, cumulat).

De data asta însă povestea merită toate resursele noastre de atenţie, adică vreo 17 secunde. Pentru că nu în fiecare zi vezi un fost şef de stat separatist care se ceartă cu drujii lui şi se refugiază fix în braţele duşmanului, după o cinematografică cursă de urmărire cu maşini. Sau bărci, nu e clar.

Ce s-a întâmplat la Tiraspol săptămâna trecută e o reeditare a Mafia Wars (disponibil şi joc video), în versiunea Lucchese vs. Bonanno. Mai precis, Evgheni Şevciuk, fost preşedinte al Transnistriei, cel care a pierdut alegerile din 11 decembrie (ţinute deci simultan cu cele din România, vezi nişte poze aici), temându-se să nu fie asasinat, a tulit-o dincoace de Nistru şi s-a ascuns la Chişinău, fix în mijlocul republicii pe care a beştelit-o cât a fost la putere. Cine urma să-l asasineze erau nişte băieţi ai firmei Sheriff Tiraspol – aia cu echipă de fotbal unde au mai antrenat diverşi loseri de la naţionala României, cântând tembel osanale patronilor – firmă care se are pe bune cu noul preşedinte, învingător în alegerile din decembrie, Vadim Krasnoselski.

De partea cealaltă, regimul tiraspolean spune că Şevciuk a fugit de frica justiţiei imparţiale, ca un ticălos ce este, după ce i s-a ridicat imunitatea parlamentară, urmând să fie anchetat în câteva dosare pentru contrabandă, spălare de bani şi delapidare (inclusiv chestii sexy, precum vacanţe şi poşete cumpărate nevestei, etc). Cum se întâmplă pe-aici la noi în regiune, e posibil ca ambele părţi să aibă perfectă dreptate. In tot cazul, acuzarea cuiva la Tiraspol pentru contrabandă e tare de tot: ca şi când conducerea bordelului anchetează una din fete pentru prostituţie.

Diferenţele dintre Şevciuk şi Krasnoselski sunt oricum insesizabile de dincoace de Nistru: ambii s-au folosit de firma Sheriff cât au fost/sunt la putere – sau ea de ei, depinde cum priveşti – conglomeratul fiind centrul economiei regiunii separatiste; ambii au făcut campanie pro-Rusia astă-toamnă, singura formă de competiţie între ei fiind cine se declară mai loial şi mai bine conectat la reţelele Kremlinului. Ba chiar preşedintele Şevciuk, simţind că pierde teren, a dat în disperare de cauză un decret pentru a activa rezultatele unui referendum din 2006 în care 97% din transnistreni au votat pentru unire cu Rusia. Dar a pierdut puterea şi reţelele, iar acum a defectat la adversar.

Insă distracţia mare abia de aici începe, când te uiţi cum instituţiile şi liderii statului moldovean au rămas paralizaţi de surpriză, neştiind ce să facă cu el. După teorie şi constituţie, omul e un uzurpator şi trădător de ţară, care a lucrat într-o structură de putere nelegitimă şi a susţinut forţe armate străine de ocupaţie pe un teritoriu separatist. Te-ai fi aşteptat să fugă oriunde în altă parte, numai nu în Moldova Cis-Nistreană; de exemplu în Ucraina, care e în război cu Rusia, sponsorul regimului care acum vrea să-l asasineze.

Dar nu. In practică, la fel ca predecesorii săi şi, probabil, succesorul, el este bun kamarad de afaceri subterane cu lideri de la Chişinău, inclusiv din cei care se declară pro-europeni: spală împreună bani din direcţia est pentru tot felul de mafii post-KGBiste; sau sifonează împreună resurse din sistemul energetic al Moldovei către diverse offshoruri şi buzunare private (dacă vreţi detalii, vi le spune EFOR aici pe scurt). Se înjură în public, că aşa e scenariul pentru proşti, dar au nevoie unii de alţii în privat.

Şi da, filmul este pentru proşti: preşedintele Parlamentului moldovean, dl Candu, lider de partid pro-UE, zice că n-are habar dacă dl Şevciuk a încălcat vreo lege, să se ocupe procuratura. Vicepremierul pentru Reintegrare (cu Transnistria, adică) şi procurorul general spun că nu ştiu al cui cetăţean e dl Şevciuk, nici pe unde anume se află el cazat privat, deci nu-l pot chestiona. Asta în Chişinău, unde în jumate din hoteluri se filmează în camere, după cum vă amintiţi de anii trecuţi! Insă ameninţă vitejeşte cu legea penală pe oricine din Transnistria – adică, locul unde n-au nici o putere, nici măcar acces fizic – care ar încerca să-l răpească pe dl Şevciuk ca să-l aducă înapoi la dreapta judecată tiraspoleană.

De aia zic: mi se pare că se confirmă ce spuneam anii trecuţi, anume că în Moldova nu poate funcţiona “soluţia Cipru”, adică o desprindere curată de un teritoriu pierdut de facto de 25 de ani şi o înscriere decisă pe calea aderării la UE. Nu doar că Bruxelles-ul ar avea mari rezerve în momentul de faţă – ar avea, nu-i vorbă. Dar în primul rând clarificarea situaţiei pare să nu intereseze prea tare bună parte din elita politică de la Chişinău, care semnalizează dreapta dar face la stânga, chiar când semaforul e roşu.

Păţania cetăţeanului global Şevciuk vine ca un revelator pentru adevăratele priorităţi ale unora, din foste şi actuale guverne moldoveneşti: menţinerea confuziei, reţelelor subterane de business ilegitim şi spălării de bani pe direcţia Est, în paralel cu practicarea retoricii Vest. Se vaită că sunt dependenţi energetic de Transnistria – adică de Rusia – dar întârzie cât pot construcţia conectorilor de gaz şi electricitate cu România (adică UE). Se vaită ca nu vin business-uri occidentale la licitaţii, dar când se privatizează ceva acătării sau se dă o licenţă de la ANRE, ce să vezi: ies mereu câştigători tot ăia vechi.

Asta e marea deosebire de Cipru. La fel de orientali şi duplicitari ca şi noi în principiu, ciprioţii greci au tras totusi o linie clară în nisip: dacă ne văităm că suntem ocupaţi ilegitim de armata turcă, apăi nu facem afaceri cu bănci şi energie cu Nordul ocupat, nici nu vindem “investitorilor” din Ankara reţeaua de gaz, aeroportul sau căile ferate (zicem aşa de hazul paralelei, că Ciprul n-are cale ferată). Iar dacă e să negociem ceva cu separatiştii, o facem în cadru organizat, pe teren neutru, cu mediatori, etc – dar nu îi lăsăm să zboare de pe aeroportul nostru în vacanţe private.

La Chişinău, nimeni nu pare interesat să afle ce informaţii are dl Şevciuk despre toate aceste chestiuni. Poate pentru ştie deja, fiind parte din schemă, sub acoperirea părintească şi talentată la înregistrări a SIS (serviciul de informaţii)? Mai curând pare urgent să-i facă vânt cât mai repede şi mai pe şest către Germania, unde se află deja nevasta, Nina Ştanschi, fostă şi ea vice-premier şi ministră de externe a republicii separatiste. Cum să te pui contra reunificării unui cuplu aşa glamoros, reunit astral acum câţiva ani la vârful puterii. Vedeţi în poză momentul deosebit când dl Şevciuk, în ceea ce pare pijamaua de ceremonie a preşedinţiei de la Tiraspol, îşi decorează viitoarea consoartă.

La urma urmei, dacă ei sunt în Germania iar tu nu ştii ai cui cetăţeni sunt, nici n-ai cum sa-i ceri înapoi, nu?