Ca un recviem

Una dintre principalele caracteristici ale tragediei Woyzeck mi se pare a fi laconismul. Când spun acest lucru, am în vedere prioritar laconismul ei deliberat, impus de Georg Büchner, și mai puțin acele pete albe ce derivă din condiția ei de text neterminat. Pesemne, laconismul l-a determinat pe altminteri atât de inteligentul Albert Camus să cadă în greșeală și să scrie în Viitorul tragediei că “tragedia este ambiguă, drama simplistă”, eroare explicabilă și prin faptul că, aparent, ne aflăm în fața unei piese cu o desfășurare lineară, previzibilă, alcătuită din secvențe ce pot părea monotone, aceasta și fiindcă surprizele la nivelul epicului sunt relativ puține.

Acum, dacă privim cu un plus de luare aminte ceea ce ne-a rămas de la Büchner (trebuie spus că pe piață circulă mai multe variante și că nu există o versiune socotită definitivă ), vedem că Woyzeck conține o anumită ambiguitate, iar ambiguitatea cu pricina generează destule nuclee de teatralitate ce așteaptă a fi descoperite, exploatate, inteligent valorate în spectacol.

Faptul acesta a fost remarcabil băgat de seamă de Hunor von Horváth în dubla lui calitate de semnatar al dramaturgiei și de co-regizor (a colaborat în acest domeniu cu Edith Buttinsgrud Pedersen, care, la rându-i,  s-a ocupat și de coregrafia montării) al spectacolului de la Secția germană a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Textul este îmbogățit cu cântece, adică cu un fel de songuri cântate live de câțiva actori din distribuție (Johanna Adam, Emöke Boldiszár, Daniel Bucher, Daniel Plier, Gyan Ross Zimmerman), de excelente coruri (pregătirea muzicală a căzut în sarcina lui Vlad Robaș), de o suavă muzică de pian, de ilustrația muzicală aleasă de același Hunor von Horváth, de muzica adițională compusă de Mihai Dobre, aceasta din urmă din câte am înțeles reinterpretată de Tamás Kolozsi,  de un prolog în care este vorba despre omul maimuță, adică despre maimuța militară și despre calul astronomic.

O fetiță (Anna) își caută mama, pe Maria (Theodora Sandu merită aplauze), o mamă la un moment dat multiplicată (vom vedea pe scenă 12 Marii) și despre care vom afla că a fost ucisă din gelozie de Woyzeck. Un Woyzeck admirabll, excepțional interpretat de foarte tânărul actor Gyan Ros Zimmerman, supus aici unui veritabil tur de forță. Un Woyzeck și nuanțat, și energic, și tragic, și deplorabil  ce își va afla un dublu în Andres (Fabiola Petri)

Să fie însă oare numai gelozia cea care a stat la baza crimei bietului soldat Woyzeck? Nu cumva oare au contribuit la ea ticăloșia dementă a pseudo-omului de știință, a doctorului care, spre a deveni celebru,  îi cere soldatului sărac să se alimenteze doar cu mazăre (de remarcat interpretarea apăsat, îngroșat grotescă conferită personajului de Daniel Bucher),  obtuzitatea Căpitanului (în forță jucat de Daniel Plier), ori ceea ce face Tamburul Major (Patrick Imbrescu)?

Nu m-aș grăbi să spun că recursul la songuri individuale ori la coruri ar fi un indiciu că Hunor von Horváth și Edith Buttingsrud Pedersen ar fi nutrit dorința de a turna scrierea lui Georg Büchner într-o matrice brechtiană. Nu, nici vorbă! Nu cred nici că s-a avut în vedere instituirea unui efect de distanțare. Din contră. Luând prin surprindere publicul (reprezentația începe pe neașteptate, unii actori pătrund în sală printre spectatori, ceea ce se petrece aievea pe scenă e proiectat/dublat pe mari panouri (video-design: Dan Basu, light design: Michael Biscoff), regizorii mizează pe empatie. O empatie nicidecum dulceagă. Iar felul asumat, de-a drepul exemplar în care îl joacă pe Woyzeck foarte tânărul Gyan Ros Zimmerman exclude la rându-i orice urmă de brechtianism.

Woyzeck de la Secția germană a Teatrului Național Radu Stanca e un spectacol viu, dinamic, energic. O distribuție numeroasă în care se amestecă o seamă din actorii de bază ai Secției, cu alții mai tineri, în care foarte tânărul Gyan Ros Zimmerman și-a câștigat deja pe bună dreptate statutul de vedetă,  âori cu studenți la Universitatea sibiană face dovada unei concentrări care atinge starea de grație a teatrului.

Ar fi de făcut și unele observații.Critice. Începând cu amendarea haoticei subtitrări din timpul transmisiei online și încheind cu faptul că pe site-ul Teatrului se scrie frumos cuvântul distribuție fără a se ști pare-se riguros exact sensul cuvântului în cauză. Distribuție nu înseamă doar înșiruirea numelor actorilor, ci asocierea dintre ele și numele personajelor.

Teatrul  Național Radu Stanca din Sibiu- Secția germană                                

WOYZECK de Georg Büchner

Dramaturgia: Hunor von Horváth

Regia: Hunor von Horváth și Edith Buttingsrud Pedersen

Coregrafia: Edith Buttingsrud Pedersen

Scenografia: Előd Golicza

Costume: Zsófia Gábor

Video design: Dan Basu

Light design: Michael Bischoff

Ilustrația muzicală: Hunor von Horváth

Muzică adițională: Mihai Dobre

Reinterpretare și claviatură: Tamás Kolozsi

Maestru de cor: Melinda Martha Samson

Pregătirea muzicală: Vlad Robaș

Cu: Johanna Adam, Emöke Boldizsár, Daniel Bucher, Eva Frățilă, Patrick Imbrescu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Theodora Sandu, Ana Tiepac, Gyan Ros Zimmerman, Roxana Armenciu, Ada Bicfalvi, Ștefan Chelimîndră, David Cristian, Ioana-Alberta Dima, Isabela Haiduc, Maria Maftei, Ania Petrean, Malena Silberschmidt, Andra Stoian, Ana-Maria Ștefan, Melania Veselu, Anna Voinea