luni, mai 20, 2024

Cabinetul Ciolacu şi reîntoarcerea PSD

          Un sentiment de mulţumire  prezidenţială a înconjurat naşterea noului cabinet prezidat de Marcel Ciolacu: schimbarea la nivelul Guvernului a fost elogiată ca un semn al maturităţii politice. Cât despre procedurile  constituţionale legate de audieri şi de vot, ele au demonstrat, încă o dată,   docilitatea  unor Camere supuse voinţei executivului.

           Dincolo de euforia ce a prezidat la  votarea noului premier, o realitate nu mai  poate fi ignorată, aceea a reîntoarcerii PSD. De această dată, PSD deţine pârghiile necesare spre a-şi impune hegemonia. Preşedintele Iohannis, cel care a dat o nouă şansă PSD şi cel care este autorul direct al acestui aranjament  politic, oferă social- democraţilor ocazia de a–şi restabili   dominaţia. PSD este, din nou, după epoca lui Liviu Dragnea,  stăpânul României.  Anul electoral 2024 va sta sub semnul acestei noi realităţi.

Hegemonie şi coaliţie

           Cabinetul Ciolacu este, în aparenţă, un  cabinet de coaliţie, un guvern în cadrul căruia  Preşedintele şi liberalii par că deţin suficiente  poziţii spre a le garanta puterea de decizie. Ambiţia şefului de stat a fost aceea de a construi un parteneriat care să nu fie similar defunctei alianţei USL. Un anume echilibru a fost  imaginat, spre a evita precedentele eşecuri ale liberalilor din coaliţia cu  PSD.

           Însă nici un aranjament nu poate elimina din ecuaţia realitatea  implacabilă a  hegemoniei PSD. Iar primul gest  major al premierului Ciolacu a fost acela de a–şi impune,  prin intermediul unui OUG, autoritatea  la nivelul guvernului,   acordând prerogative extinse  vice-premierului Marian Neacşu. Citită atent, ordonanţa de urgenţă marchează o autentică lovitură constituţională.  Viceprimierul devine, în noua arhitectură, organismul care videază de conţinut ministerele controlate de liberali şi reduce la irelevanţă pe secretarul-general al cabinetului.  Lecţia  lui Liviu Dragnea este însuşită:  controlul este stabilit prin intermediul actelor normative ,  la adăpostul unui simulacru de democraţia parlamentară.

          Pentru Preşedinte şi PNL, strategia lui Marcel  Ciolacu este semnalul  abandonării iluziilor legate de echilibrul definind alianţa. Ca şi în precedentul USL, PSD acceptă coaliţiile ca pe un pas în vederea edificării propriei sale dominaţii. Guvernul Ciolacu nu este gândit de PSD ca o continuare a experimentului Ciucă, ci ca un primă etapă în  parcursul electoral. Anul 2024 trebuie să fie cel al revanşei:   PSD   vizează cucerirea puterii. Programul demagogic şi controlul resurselor bugetare sunt instrumentele de care se va servi în  acest  orizont de timp.

            Graţie Preşedintelui Iohannis, perspectivele PSD sunt  unele promiţătoare. Spre deosebire de epoca Dragnea,  stigmatul  nu mai este asociat acestui partid, iar mizele emoţionale legate de corupţie şi de domnia legii sunt absente din  imaginarul colectiv. Domesticirea puterii judecătoreşti face ca  repetarea unui scenariu Dragnea să fie improbabilă. O linişte de marasm domină acest front, o dată cu  risipirea iluziilor hrănite de himera salvării colective prin acţiunea procurorilor şi judecătorilor integri.

           În parlament, fragmentarea  opoziţiei  este un semn dramatic al eterogeneităţii ei. Posibilitatea  coalizării în acest moment este redusă, iar PSD poate, în  cazul unei defecţiuni a PNL, să aplice formula unui cabinet minoritar. Pe termen mediu, creşterea AUR este ocazia pentru PSD de a–şi consolida reputaţia  de onorabilitate democratică.   Un al doilea tur prezidenţial în care un candidat AUR să  înfrunte PSD ar fi încununarea acestui parcurs de reinventare : salvarea democraţiei ar fi misiunea istorică a  lui Marcel Ciolacu şi a  colegilor săi.

          În acest moment,  hegemonia PSD se realizează pe un fundal  care oferă un spaţiu  prielnic de manevră.  Iar această  hegemonie încurajată de Klaus Iohannis  confruntă PNL cu o dilemă majoră.  Între despărţire spre a alege  opoziţia şi  reducerea sa la o anexă docilă a PSD ,  opţiunea  liberalilor este una delicată.  Apelul la retorica anti-PSD de dinainte  de alcătuirea coaliţiei este dificilă, dacă nu imposibilă.   Căderea în sondaje este  ecoul acestei degringolade liberale.  Redus la  un instrument  prezidenţial, PNL  este confruntat cu marginalizarea treptată în cadrul unui guvern  ce este  unul eminamente  pesedist.

          Moştenirea lui Liviu Dragnea este dusă mai departe de  cabinetul Ciolacu, fără ca stridenţele din trecut să mai ameninţe  dominaţia politică. Drumul PSD  spre cucerirea puterii a  început, sub semnul  patronajului prezidenţial, iar  liniştea poate domni, netulburată, în cele din urmă.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. De parcă ar avea vreo relevanță cine,pro forma,este la „putere”! Tot nu v-ați trezit!?
    Tot nu înțelegeți că jocurile se fac altminteri,altundeva? Și că au un singur „target”: distrucția? Aferim!

    • Mai precis, unde se fac jocurile si care este scopul pentru care unii „fac jocurile”? Lamureste-ne! In cazul in care nu dai explicatii complete, plus dovezi, tot ceea ce ai afirmat reprezinta exact ZERO!

      Esti unul dintre aceia care cred ca exista o conspiratie mondiala in raport cu prapadita asta de tara? Esti din cei care cred ca Romania e motzul pamantului? Votati voi ceea ce trebuie ca sa scapam de reminiscentele comunisto-securiste si veti vedea ca lucrurile se schimba! Nu rapid, ci in timp, pentru ca 33 de ani de dominatie economica a cocalarilor proveniti din sistemul comunisto-securist nu pot fi vindecati peste noapte, mai ales in conditiile in care suntem cea mai saraca tara dintre tarile UE, saracia generalizata in care traim fiind consecinta votului dat in cei 33 de ani FSN, FDSN, PDSR, PSD, PRM, AUR si PNL-ului actual care a ajuns sa fie dominat de niste scursuri!

      • Toate lamentarile noastre digitale pe diverse platforme sint egale cu ZERO!
        Atit timp cit vom sta in casa si nu vom iesi in strada pentru toate motivele proastei si coruptei guvernari nu vom obtine niciodata NIMIC. E o constanta globala, oriunde te uiti in lume, de-a lungul istoriei si al mapamondului. E atit de simplu, totusi…!
        Lenea, defetismul, individualismul familial, frica ne fac sa trim cu totii intr-o subdezvoltare si inechitate cu care ne-am obisnuit deja.

    • @Fred
      Jocurile se fac altundeva? Aș putea fi de acord, dacă aș ști la ce „altundeva” anume vă gândiți. Altminteri, rămâne un enunț vag, o vorbă la supărare, fără folos.

      • ”Jocurile se fac altundeva?”

        Da. Acolo unde cineva plătește publicarea unor minciuni care nu sunt niciodată dezmințite, chiar și după ce s-a atras în mod repetat atenția asupra lor.

        ”rămâne un enunț vag, o vorbă la supărare, fără folos”

        Ar fi cu folos tocmai pentru cei deconspirați, ca să aibă ocazia să nege. Așa că se poate și fără folos.

  2. Marea problemă a PNL este că nu mai are nici mesaj, nici lideri. Utilizând mercenari ca KWI, Cîtu, Ciucă, etc nu poți să fii o forță politică relevantă. Este aproape frustrant să vezi personaje ca Simion, Ciolacul, etc în fruntea sondajelor. Se pare că românii s-au săturat de democrație… în frunte cu toate elitele lor….

    • Nu s-au saturat de democratie, ci de pseudo-democratie! Pentru ca sistemul existent in Romania post Dec 89 nu a fost niciodata in ultimii 33 de ani o democratie, in adevaratul sens al cuvantului, ci o pseudo-democratie!

      Ca majoritatea romanilor, datorita educatiei precare pe care o au, datorita extrem de scazutului nivel de inteligenta pe care-l au, au confundat aceasta stare de fapt (pseudo – democratia de sorginte comunisto-securista) cu democratia reala, si zic acum ca s-au saturat, e altceva si reprezinta o chestie extrem de periculoasa pentru Romania anilor ce vin!

      Elitele nu s-au saturat de democratie(pseudo-democratie), ci de inutilitatea demersurilor lor de a arata acestui popor realitatea….mai precis s-au saturat de prostii care de 33 de ani sustin prin vot gasca de origine comunista infatisata sub diverse vesminte ! In realitate, gasca de origine comunista a fost in permanenta la butoane, atat la nivel local, cat si central, in toti acesti 33 de ani! Putinele si firavele incercari de a-i inlatura au fost minore sau sortite esecului prin aportul votantilor pro-comunisti!

      • Democrația în sens clasic s-a degradat peste tot în lume, inclusiv în „marile democrații” ca SUA, Franța, UK, etc.

  3. Jocurile nu sunt inca incheiate .Cine detine informatia detine si puterea .Nu este cazul acestui PSD .Razboiul din Ucraina si pasii viitori ce contin noile legi obligatorii venite de la Bruxelles acolo unde Partidele ce au avut dovedita finantara din strainatate sau acolo unde Rusia si-a bagat coada vor fi scoase in afara legii ./Modelul este deja pus in practica de catre Rep.Moldova model ce ne va arata aparitia unei noi cutume europene .Fara Rusia si amestecul ei in politicile Europei pare a fi viitorul nostru imediat .Presedintele Iohannis nu a facut altceva decit sa anticipeze jocul la nivel international si chiar sa anticipeze nevoia de a numi un general in functia de Premier .Ciolacu atribuie noi competente unui vice prim ministru stiut fiind greutatatile acestuia in a descifra nuantele atunci cind facem referire la economia de piata.Viitorul politic va fi a celor care modifica intreaga legislatie devenita obligatorie prin PNRR si a celor care se dezic de Rusia stat care nu mai prezinta nici o minimala incredere la nivel universal si de care nici o alta natiune nu se mai poate atasa .Si ca vrem si ca nu vrem jocul politic si economic european isi inchide usile pentru Rusia si asa fac si multe alte natiuni de oriunde aiurea in lumea larga ce nu mai pot continua comertul si nu mai pot continua contractele militare cu Rusia .China isi modifica si ea deciziile si acum putem citi cuvintele lui XI spuse la Moscova : ai grija de tine draga prietene ” in alta cheie politica .Romania nu poate face altceva.Orisicare alta miscare politica distruge statalitatea noastra .Romania nu va mai exista daca Rusia cistiga confruntarea cu Ucraina si incepe sa cucereasca sau sa distruga pe modelul Ucraina intreaga Europa pina la Atlantic .PSD este mult prea mic ca sa poata schimba ceva .Deciziile sunt acum la NATO si Bruxelles acolo unde cunoasterea face diferenta .Guvernele nationale devin , pe masura ce UE se federalizeaza , simple executante .

  4. Acum întoarcerea la PCR e mai aproape ca oricand.
    In curand va fi in partid unic care va ocupa toata Romania.
    Mafia si patria!

    KWI a avut un plan personal unic, suprem și neabătut urmat:
    să-i fie bine.

    Când a adus PSD la guvernare, KWI și-a urmărit propriul interes de confort, liniște și beneficii, inclusiv de cariera personală postmandat. 

    În numele acestui plan personal, KWI a mai făcut ceva – a distrus PNL.

    PNL este o ruină, un partid cu șanse minime ca în următorul deceniu să fie mai mult decât o remorcă a PSD, în ipoteza că nu va dispărea de tot.

    După KWI rămâne o Românie cu mult mai rea pe toate palierele decât după ceilalți președinți.
    Nicio reformă importantă, ba chiar cotrareforme, România depopulată, România Eșuata, încrederea în instituții prăbușită, extemismul suveranist la cote înalte, lipsa oricărei speranțe pentru viitor. 
    Si un PSD cat un PCR!
    Asa ajung unii la lada de gunoi a istoriei.
    Din aroganță, nepăsare, cinism.

  5. Tavalindu-se, in mod repetat, cu PSD, PNL si-a autosubminat identitatea de partid de dreapta. Dovedind aceleasi metehne ca si PSD, PNL si-a autosubminat increderea electoratului activ, productiv, dinamic. Cedand la santajul declansat de sindicatele pesediste din invatamant, PNL a confirmat ca este un partid in deriva, slab, care nu poate fi o alternativa la guvernare.
    Astazi, Romania este dominata de partidul celor care consuma, nu de partidul celor care produc. In Romania de astazi, tinerii, in loc sa viseze la a-si cladi un viitor prin forte proprii, viziune si initiativa, viseaza sa se angajeze la stat. Sansa Romaniei s-a numit „Punctul 8 de la Timisoara”, dar am fost prea prosti sa intelegem, atunci, cat de important era.
    In timp ce PSD si PNL se mananca de fund, citesc ca Intel o sa construiasca o fabrica de microprocesoare in Polonia. Candva, Romania a importat un rege. Mi-as dori, astazi, sa poata importa niste politicieni… eventual, din Polonia…

  6. PSD-Ciolacu nu a devenit mai european,mai frecventabil ,doar mai putin strident fata de PSD -Dragnea,care ne-ar fi dus in zona Orban.
    Acum va avea ocazia ,sa salveze democratia in Romania prin comparatie cu AUR.Asta arata si comportamentul grijuliu fata de derapajele Sosoaca-Simion-AUR.

  7. Exista in esaloanele inferioare nevazute ale jocului politic persoane inteligente, informate si pragmatice care creioneaza si pun in practica aceste scenarii, aceste desfasurari de situatii . Oculte, dar precise. Pentru noi, perdantii din vesnica subnutrita ( si de evitat opozitie ) ( din care se desprind periodic ciorbeti si klausi ) la necomunismul catarat confortabil pe cadavrul Romaniei, dezvoltarea ulterioara era de previzibila . Jaf legal, la drumul mare ; nimic nou , nimic spectaculos. De domeniul rationalului absolut, oricare statistica confirma faptul ca ca minciuna participativa a idiotilor utili nu poate avea picioare mai lungi decit distinsele urechi ale participantilor. Cine credea ca ar mai fi ceva de inteles la liberali poate avea cofirmarea clara – si acest an si in anii ce vin – ca Romania, abandonata de 5 milioane de cetateni devalizata de alte cinci si privita cu o imbecilitate adinca de ceilalti are un viitor pe masura credintei, meritelor sale si ale liderilor sai.
    Zero, adica. .

  8. Da, momentul ungerii lui Ciolacu premier mi-a adus aminte de un altul la fel de strălucitor: acum 15 ani se năștea la Cotroceni prima “majoritate transparentă”, formată din același PSD, fost FDSN, și fostul PD-L, cu rădăcini adânci in fostul FSN. Spiritele asemenea s-au adunat atunci prima dată de la secesiunea din 1992. Și ca și acum, atunci tot șeful statului a salutat performanța unirii pe care a nășit-o. O singură diferență între cele doua momente: capul statului voia atunci un nou mandat și orice pretext părea legitim. Azi argumentele de atunci au devenit obsolete.

  9. „Drumul PSD spre cucerirea puterii a început, sub semnul patronajului prezidenţial, iar liniştea poate domni, netulburată, în cele din urmă.”

    PSD este doar marioneta cea mai reprezentativă a cleptocrației care guvernează România de peste trei decenii.

    Iluzia că România ar fi o democrație a fost spulberată de însuși Președintele ei, care a precizat că este un stat eșuat.

    Indiferent cum votează românii, se va constitui – dacă este nevoie, cu implicarea Președintelui – o [coaliție de] guvernare în slujba cleptocrației. Iar românii nu pot vota cu o majoritate suficient de mare pentru un partid democratic, câci cleptocrația conduce presa (care manipulează cetățenii) prin banii pe care-i virează cu generozitate.

  10. In realitate autorul demostreaza inca odata ca KWI nu a fost decat un cal troian de proasta factura. In fapt, coruptia si traficul de influenta sunt asa cum isi doreste Psd. De fapt mai marele de la Trei Coceni si a asigurat linistea dupa acest ultim mandat. Lectia Basescu i- a aratat ce trebuie sa faca, caci natiunea romana nu a contat.

  11. România seamănă din ce în ce mai mult cu o gubernie rusească, unde mafia (economică, politică) este la ea acasă. Se pare că mentalitatea bolșevică a majorității poporului român este foarte greu de schimbat și nici „serviciile” nu-și doresc asta.

  12. Diferența de potențial din interiorul „rotativei” care poate fi valorificata politic este zero…
    Societatea așteaptă in mod natural de la opoziție …ceva”mișcare” politică.Cum nici acolo nu prea „ard” motoarele,este nevoie de un eveniment „spectaculos” care să animeze stampilele de vot.
    Care ar putea fi acestea din punctul meu de vedere,în ordinea descrescătoare a „impactului”:
    1.Razboi „oficial” sau civil în Republica Moldova;
    2.Candidatura la președenție a Laurei Codruța Kovesi.
    3.Trecerea bruscă a PNL-ului în opoziție.
    4.Unificarea opoziției actuale pe motiv de PSD-erizare „nesimțită” a hegemoniei actuale.
    5.Ocuparea în totalitate a Ucrainei de către Rusia.
    sau alte miracole contemporane…
    În lipsa „șocului”, fondul campaniei electorale va fi opoziția între inaugurările de autostradă ale lui Grindeanu și dosarele penale „impinse” de Alina Gorghiu sau mă rog tentativa de inoculare a iluziei că sunt în contradicție…

  13. Iohanis era in anii `90 inspector general al jud. Sibiu cu binecuvantarea securitatii. In aceeasi perioada PNL a fost primul partid istoric infestat de bolshevici si din aceasta cauza nu a avut soarta PNT-CD-ului sau a PSR Cunescu. Dar acum i-a venit si lui timpul sa dispara din istoria Romaniei.
    Dictatura va continua in Romania din cauza inculturii. Romania nu va fi Polonia pe veci.

  14. PNL nu se confruntă cu nicio dilemă majoră, ci manifestă prostie majoră. Dacă și-ar citi puțin istoria, dacă și-ar însuși statutul și dacă ar vorbi cu membrii simpli, lucrurile ar fi cât se poate de clare: nu stai la guvernare cu PDS!
    A propos de istorie, câți dintre membrii PNL din guvern, structurile de conducere din partid și administrație au avut rude închise de comuniști pe motive politice? (chiar și din acelea care au turnat)
    A spune că PNL se confruntă cu o dilemă majoră în situația actuală este sinonim cu a spune că pentru orice femeie săracă prostituția este din start o soluție rațională de ieșire din sărăcie.
    Când stai la masă cu Istoria și tu-l vezi în fața ta pe Ciolacu, înseamnă pur și simplu că ești oligofren, că n-ai nimic de-a face cu apărarea libertăților, cu piața liberă, cu dreapta, cu alte partide liberale din Europa.

  15. Consider ca Romania este un caz aparte in istoria ultimilor 50 de ani, pentru ca a reusit sa-si creeze un fel de „independenta strategica”, un fel de stat in stat, in care unele institutii erau mai puternice decat altele, asa cum de pilda era Securitatea fata de armata si chiar fata de partidul unic. Interesele Romaniei sunt creionate uneori diferit fata de cele din marile cancelarii, iar liderii politici impreuna cu serviciile neo-comuniste isi urmaresc o agenda care pare separata de cea regionala. Acesti factori decizionali au avut puterea de a schimba tara atat in 1990, cat si ulterior in toti acesti ani pana in prezent. Ei sunt acei oameni din umbra care fac jocurile si decid in privinta intereselor Romaniei si odata la 4-5 ani „fabrica” niste candidati pentru a fi alesi. Doar hainele lor difera, in rest se imbraca toti de la acelasi „designer”. @Decebal a spus mai sus: punctul 8 de la Timisoara a fost ignorat total, iar oamenii n-au inteles nimic din ce presupunea acesta nici atunci, si nu inteleg nici astazi sau nu vor sa inteleaga. In rest, scenarii „soc” care ar putea declansa schimbari politice masive nu cred sa apara prea curand, iar Laura Kovesi nu va candida la nici o presedintie, pentru ca este prea bine, prea comod si prea frumos pentru a lasa jobul din Luxemburg pentru un job la Cotroceni, din care nu poti sti daca iesi intreg dupa 5 ani.

  16. Despre tovarășul Ciolacu și celelalte gunoaie, numai cu dezgust și cu dispreț! Deh, „uraganul ridica la mari inaltimi pleava și gunoaiele, și atunci ele se cred personaje istorice”. Firea rudimentară nu se vindeca. Tocit la colțul Roșu de partid anacronic, carieristul, fitilistul și populistul Ciolacu – cel mai socialist dintre neanderthalieni, cel mai democrat dintre klingonieni și cel mai european dintre marțieni – îți rade in fata și te scuipa pe la spate. Nu degeaba e de un sânge cu zavragiul Simion. Daca kremlinezul Simion Iscariotul confunda galeria cu România, tovarășul Ciolacu confunda șatra cu vatra. Și de-o tabăra și de cealaltă miroase a conserva tactica asezonata cu brutocratie. Anticipez că există tentația de a veni cu aceleași teme incolore, inodore și insipide. Dragnea s-a autointitulat „regele pătlăgelelor românești”. Dancila a încurcat borcanele. Am trecut de 20 și 20. Nicio schimbare!
    PSD, oricât s-ar sulemeni, a rămas o tumoră canceroasa pe trupul țării. Din păcate, are un succes monstru la senili, creieri fierți, amnezici, nostalgici, trogloditi, betivaniti etc. Viață a demonstrat că tinta predilectă a PSD este un gen de comunism realist încă necuprins in tratatele de psihiatrie clinică. Ce păcat că nu-și pot comanda imnuri elogioase, ode, cântece. Ca pe vremurile cuplului odios. E drept, vor incerca o Șușanea pe ritmuri de manea. Cu „găinușă” de „aur”. Și tot ea, viața, a demonstrat că PNL a devenit o jalnică construcție care inca mai speră; se oferă pe sine, știind prea bine că nimeni nu-i va da prețul. PNL așteaptă să fie luat la remorca…De cel mai socialist dintre neanderthalieni…

  17. Dupa epuizarea vaicarelii generalizate produse de preluarea guvernarii de catre PSD / caderea PNL in sondaje, sunt convins ca o sa apara spiritele lucide care sa indrume populatia catre votul corect . Mai e un an in care „dreapta democratica” sigur se va fortifia si va castiga alegerile (?!)

  18. Rotativa a fost un succes .Urmeaza eliminarea pensiilor parlamentare , a celor speciale si vinzarea activelor statatale neperformante ce impreuna cu reforma Administrativa si cea deja devenita promulgabila din Invatamint totul facut si cu ajutorul fondurilor din PNRR, ce contin si eliminarea partidelor rusofile de pe intreg teritoriu Europei(apar curind noi legi in domeniu ) , ne vor arata o alta fata a lucrurilor .Cetatenii deja inteleg cum pina si extractia de gaze din Marea Neagra devine realitate si vor fi nevoiti sa sustina acesta Coalitie guvernamentala (singura care asa cum vedem poate schimba Romania ) pina in 2028 daca nu chiar si mai departe posibil fiind ca PNRR si refacerea Ucrainei sa ofere acesta sansa in viitorul extins tot celor doua mari Partide romanesti .Rep.Moldova deja scoate in afara legii Partidul SOR si noi vom fi obligati sa facem la fel .Romania are un singur drum la fel ca toate natiunile Europene ce acum nu mai au alternativa numita Rusia ele trebuind sa se integreze rapid in structurile UE si NATO. Imperiul isi reface curind granitele .Aparitia razboiului din Ucraina ofera Europei aceasta nesperata ocazie (totul a fost planuit cu mare atentie ) si in mod exceptional aparitia razboiului ofera Germaniei sansa de a se reinarma fara ca cineva sa mai poata zica nici „cărc ”.Cacealmaua ruseaasca este in plina desfasurare .„Nici nu stie ce il asteapta si Federatia Rusa nu mai poate ramine in acasta formula sunt cuvintele spuse la inceputuri de J.R.Biden si doamna Ursula von der Leyen .Cita dreptare au avut .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro