duminică, martie 16, 2025

Câinele de pază al democrației la autopsie

După isteria mediatică  a revoltei populare, urmate imediat de năbădăile zăpezii, de Jos Guvernul-Sus Guvernul! și de criza morfinei, televiziunile și în general presa nu dau semne de oboseală, dar nici de moderație. Piața, ca și drumul național sau județean asaltat de viscol, s-au transformat în platouri de televiziune, iar jurnaliștii înfruntă vicisitudinile meteorologice și politice pentru a fi prezenți acolo unde lucrurile se întâmplă. Cât din ceea ce se livrează publicului face parte din misiunea originară a presei de ”câine de pază a democrației”, la ce e bună și cum se stabilește agenda publică prin intermediul mass-media? Întrebările revin acum pentru că în perioada amintită manipularea a fost pronunțat vizibilă, zgomotele, exagerările, exacerbarea au dominat pe majoritatea canalelor, instalând o formă de ipohondrie hrănită de interese politice vădite. Bloggeri și activiști ai societății civile au făcut publice negocierile din spatele camerelor pentru a se acredita o imagine sau alta în Piața Universității (vezi Theophyle), iar informația curată, simplă, cu date și fapte, eventual comparații adecvate și explicitări, a fost marfă rară.

Lipsa de cerebralitate, conduita absurdă și vehemența din mediul politic s-a mutat în mass-media, ca o boală contagioasă cu delir de febră. Exemplele se înmulțesc în fiecare zi: recent PSD-istul Șova s-a repezit la PDL-ista Mihaela Popa cu amenințări la Realitatea TV, și vice-versa, prefectul PDL de Teleorman, Teodor Nițulescu i-a făcut ” nesimțiți” pe jurnaliștii intrați în instituție, iar Adrian Moraru a parasit studioul B1TV dupa un schimb de jigniri cu Agaton. Hulirea interlocutorilor cu un repertoriu chiar mai amplu decât ”dobitoc”, ”nesimțit”, ”mitocan” adresate președintelui CNAS de Gâdea pe Antena 3, batjocura extinsă de la inamici spre public, pentru care nu există exemplu mai halucinant decât pledoaria lui Mircea Badea în apărarea lui Gâdea pentru a demonstra că injuriile amintite ar trebui etimologic admise ca adevărate complimente, au devenit practici cotidiene. Cât de apărată se simte democrația în aceste împrejurări?

Circulă insistent pe Internet un text intitulat ”10 strategii de manipulare a maselor”. El pornește de pe www.syti.net, site-ul lui Sylvaine Timsit, dar îi este atribuit în mod eronat lui Noam Chomsky, profesorul american de lingvistică structurală de la MIT. Eronat, dar nu întâmplător, fiindcă în numeroasele sale scrieri politice Chomsky s-a arătat preocupat de felul cum anumite percepții au putut fi convertite prin intermediul mass-media în opțiuni electorale devastatoare sau, mai mult, în justificări pentru conflicte sângeroase. În Media Control publicată în 2002, Chomsky analizează din perspectiva gândirii sale de stânga evoluția propagandei și implicarea jurnaliștilor de notorietate în diseminarea unei isterii mediatice, dublate de industria relațiilor publice, menite să escamoteze scopurile urmărite de cei puternici. Răfuielile sale politice cu dreapta americană, care i-au atras etichete ca ”dușman al americanismului” sau ”anarhist”, nu l-au privat de respectul cuvenit unui novator în istoria lingvisticii.

Pe un site suspect de eteroclit, Timsit tratează chestiuni politice, bârfe astrale, analize sociologice sau mediatice, unele serioase, altele fanteziste. Strategiile bazate pe lecturi din Chomsky, Volkoff sau Kapferer sunt mult mai puțin concrete decât manualul stalinist folosit de Ceaușescu în decembrie 1989 (psihoza apei otrăvite, diversiunea atacului la frontieră etc.), scos la iveală în presa românească în anii ̍90. Printre cele 10 strategii de manipulare există câteva parcă rupte din actualitatea noastră mediatică:

  • A apela la emoții, nu la rațiune, pentru a diminua gândirea critică.

E mai ușor astfel de a insinua neliniște, spaimă, anxietate și de a determina sub tensiune reacțiile comportamentale așteptate

  • A se adresa publicului ca unor copii mici.

Infantilizarea este o metodă  ușoară de a determina acceptarea unor mesaje simpliste și a unor argumente lipsite de suport real

  • A ține mereu publicul ocupat cu subiecte derizorii, fără a-i da timp pentru reflecție

Stabilirea subiectelor ”fierbinți”  de către jurnaliști în complicitate cu politicienii, cu publicitarii sau cu interesele patronilor, substituie adevăratei agende publice subiecte minore, de scandal, facile sau false. Se amintește despre cenzura fără cenzori practicată în televiziunea franceză care tratează în știri la egalitate subiecte importante laolaltă cu altele insignifiante, în colaje tip ”magazin”, fără ierarhizarea obligatorie a informației de interes public.

  • A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.

Proliferarea serialelor ieftine și mai ales a emisiunilor gen tabloid, a știrilor senzaționaliste solicită audiență din partea publicului cu educație precară și îl menține în mediocritate.

Când Orwell spunea că  ”limbajul…este destinat de a face minciuna verosimilă, crima respectabilă  și de a da o aparență de soliditate vântului” se referea la limbajul politic, dar se potrivește bine și unui anumit fel de a practica jurnalismul. Manipularea imaginii, în condițiile unor capacități tehnologice sporite, nu mai necesită artă, ci doar câteva cunoștințe elementare de poziționare a camerei: cum se face cadrul ca să arăți un grup mic să arate ca o mulțime numeroasă, ce unghiuri, ce cadre subiective alegi pentru a dramatiza, ce informații omiți din imagine etc. Tactica a fost nerușinat practicată de unele canale de știri provocând iritare, până la reacții repetate de protest la poarta Antenelor. S-a găsit și un antidot la manipulare, chiar în timpul protestelor: profitând de accesibilitatea tehnică, cineva (societatea civilă?) a amplasat o cameră de filmat la înălțime în conexiune permanentă pe Internet, așa încât să se poată verifica de oricine, la orice oră, care este starea de fapt. Cine vrea, are posibilitatea să vadă și să nu creadă. Invitat să participe, publicul instruit și capabil de gândire critică tinde să preia ceea ce câinele de pază defunct al democrației nu mai face.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Din pacate aceste manevre par sa fi convins publicul televiziunilor, cel putin in mare masura. O fi de vina precaritatea culturala a auditoriului romanesc ? Sau lipsa unei reactii adecvate a „puterii”? Sau „gaunosenia” efectiva a partidului dela guvernare ? Mai grava mi se pare insa tacerea Societatii Civile ! Amorfa, descurajata, apatica, prea obosita parca…
    Si fara reactie la derapajele „opozitiei” in probleme esentiale, pentru care in fiecare tara normala atitudinile sunt bipartizane : drepturile romanilor din afara granitelor, atitudinea fata de Tratatul fiscal, lupta impotriva coruptiei, o exigenta clara a Uniunii Europene. Noroc cu vizita lui Ponta la americani , s-a lamurit macar atitudinea PSD fata de NATO si scutul antiracheta. Tot e ceva !

  2. Pacat ca la autopsie a ajuns cainele cel bun.Cainele turbat al democratiei improsca in continuare cu microbi si imbolnaveste spatiul politic romanesc.Poate ar trebui izolat sau pus la punct,dar asta o pot face tot ziaristii.Sa abandoneze principiu ca nu se ataca intre ei si sa ia atitudine impotriva acestor turbati ai media romanesti.Nu sunt multi,dar asa cum sunt turbatii ,maraie si latra mereu.Totul este transformat in ura,teama si teroare.

  3. Cam toate statele lumii aplica aceste modalitati de controlare a maselor din ratiuni politice.
    In Romania cea mai evidenta este imbecilizarea populatiei prin intermediul mass-media, in special a televiziunii, care in numele democratiei, arunca cu „stiri” tip zvon sau mai mult, stiri „fabricate” in studio la ordin. CNA-ul, care ar trebui sa supervizeze televiziunile este prea bland, judecatorii care ar trebui sa fie transanti si duri la aceste incalcari evidente ale legislatiei (dreptul la informare este un drept la informatii CORECTE si REALE, implicit obliga furnizorul de informatii la respectarea cu acuratete a datelor/informatiilor pe care le transmite).

    Singura modalitate practica de a preveni in viitor aceste lucruri este educarea cetatenilor intr-un spirit democratic si liberal cu accente puternice pe cultura financiara si legislativa, adica exact ceea ce NU se face in Romania – guvernele de dupa ’89 au preferat (mai putin ultimul Guvern – care nu a avut sansa deocamdata de a se „remarca”) sprijinirea cetatenilor prin acordarea de subventii/protectii sociale, actiuni care desi sunt primite bine de populatia nestiutoare, nu ajuta cu nimic pe termen mediu si lung, dimpotriva creeaza probleme de natura sociala (somaj, proteste nejustificate).

    Asumarea raspunderii de catre Guvernele Romaniei pe anumite acte legislative este o metafora porno – Ce Guvern a fost tras la raspundere pentru prostiile care le-a facut ? Nici unul!. Parlamentul Romaniei este format din indivizi ajunsi prin tot felul de tertipuri politice in una dintre cele mai importante institutii publice ale democractiei. Justitia, care tipa ca nu este independenta, are probleme de coruptie in forurile cele mai inalte – ICCJ-ul,cea mai prestigioasa institutie a Justitiei Romane, a dovedit ca este o pepiniera de coruptie si incompetenta prin simplul fapt ca cel putin un judecator a primit mita.

    Intr-o astfel de tara, cainele de paza al democratiei a ajuns la autopsie iar rezultatele autopsiei au aratat ca a murit de inanitie, nu a avut ce sa manance.

  4. ”A se adresa publicului ca unor copii mici”
    Oare articolul acesta nu este construit FIX pe principiul ca
    cititorii potentiali sunt niste copii care inghit mesajul subliminal
    conform caruia MANIPULAREA O FAC DOAR CEILALTI ?
    *
    Ia inercati sa cautati in grila ultima prospatura TV – POSTUL GIGA…
    La ăia ARAFAT inca este candidatul PDL pentru primaria Capitalei.
    *
    Oare exista alt campion in mentinerea publicului ocupat cu
    subiecte derizorii ? Altul decat iubitul conducator ?
    Oare cine a inventat dusul la
    supermarket pentru cumpararea a 6 sticle de apa minerala care sa
    tina un semestru, pana la urmatorul shopping ?
    Cine a fost ”neatent” lasand să i se vada lantul gros de aur….
    ….cu continuarea siropoasa a povestii ….era cadou de la fete…cu placuta de marinar…
    ….mda, muuult, mult mediu marinaresc…
    ….ooooooo….placuta de aur cu numele gravat ca
    sa poata fi identificat daca pateste ceva cand conduce
    alt subiect profund….Loganul…
    Cine a nascocit bizareria de a-si trimite fiica ….fiiica APOLITICA….nu
    pe cea de talie europeana….sa inregistreze copyright-ul Miscarii Populare la OSIM…
    *
    Telenovele si manele ?
    ”Haida trr, prâm-pâm-pâm , Basescu castiga tot….”va suna cunoscut ?
    Dar plansul la comanda ?
    In cealalta tabara abia acum iesira primii muguri ai lui Cupidon
    cu Vanghelie si nepoata lui CC al PCR
    *
    Oare evocarea Rotterdamului de saptamana asta este un
    argument rational….si in general campania antiOlanda e altceva decat
    resurscitarea batrinului truc emotional ceausist (ah Bulgaria asta care
    vrea sa ne fure Costinestiu)…….ca si ”durerea”
    si ”suspinurile” pentru romanii din Timoc …chiar daca ăia ne dau cu tifla si
    spun ca sunt ”vlahi”…..ca deja pastila cu poporul moldovean
    am inghitit-o de mult
    *
    Articolul este totusi 99% corect.
    Asa este ! In Ro mass media este sub orice critica.
    Si va fi in continuare atata vreme cat ”muza” se va afla pe actualul scaun
    Ca doar nu va imaginati ca Gadea sau Badea chiar ar dori
    plecarea lui Base.
    La o luna dupa un asemenea evenimdnt mai mult de jumate din
    municitorii cu pixul din tv, radio, bloggareala etc ar intra in somaj tehnic.

    • fara a discuta de care latura e mass-media, dar coborarea nivelului intr-oparte se compenseaza cu maniere aristocratice in partea cealalta? Habar n-am, dar nu-mi permit o comparatie intre (sa zicem) Dilema Veche si Can-Can. Sau intre TVR Cultural si A3. Decat daca fiecare vizeaza un segment total diferit al societatii. Si hai sa ne intelegem: ca dl.X sau dna Y e convins ca dl.A trebuie sa fie/ajunga la putere e OK. Cand incepe -cu spume la gura- sa ma convinga ca e echiditant si ca vrea binele natiunii incep sa cred ca ma iau de fraier si asta ma scoate din sarite. PS. am incepu sa castig favoruri de la a mea nevasta: oridecate ori apare Ciuvica ea zice ca-l va injura pe Basescu la a 4-a fraza, iar eu zic ca la a treia fraza (am si pierdut amandoi, cand a incveput la a doua fraza).

  5. De acord intru totul cu autoarea. Numai ca dumneaei omite sa spuna ca tehnica este folosita de toate entitatile care vor sa domine sau sa obtina un ascendent prin manipulare. Media, partide, guvern, biserica, lideri politici, institute culturale,intelectuali, soti, neveste, amanti, amante, escroci, comercianti, etc. Asa ca, fiecare are obligatia circumspectiei si prudentei fata de orice mesaj, venit din orice parte. Sa nu uit. Si omisiunea face parte din tehnicile de manipulare.

    • De acord cu tine, dar sa nu uitam ca in raport cu democratia relatia dintre sot/sotie, amant/amanta, escroci sau comerciant ( ;) ) are o legatura mai indepartata sau inexistenta. Asta, in timp ce titlul se refera la democratie si cainele ei de paza.

      Si mutarea atentiei prin generalizari tangentiale cu subiectul reprezinta o forma de manipulare.

    • imi poti spune care TV a aratat o diploma „falsa” a vreunui politician din opozitie sau vreun politician din opozitie in nudul „gol”??? deci, macar in materie de abjectie, nu toti procedeaza la fel.

  6. Sa fim seriosi, astia nu sunt jurnalisti sunt cori vopsite in jurnalisti.Pe linga ca stau prost cu limba in intregul ei ( nu numai cu gramatica) nu respecta nici macar regulile elementare ale jurnalisticii. De aceea de cite ori intilnesc un articol prost scris ii intreb : Stefan Gheorghiu sau Spiru Haret? Si le repet povestea cu ciobanul care dupa ce a pacalit de doua ori satul cu lupuu, baa ! a treia taranii au lasat lupul sa-l manince. O zi buna !

  7. „La finalul acestui discurs, câțiva ar putea să-l acuze pe reporter că își murdărește propriul cuib confortabil, iar organizația dvs. ar putea fi acuzată că a acordat ospitalitate unor idei eretice și periculoase.
    Dar structura elaborată a agențiilor de publicitate și a sponsorilor, nu va fi deranjată sau alterată.
    E dorința mea – dacă nu datoria, de a încerca să vă vorbesc cu oarece candoare despre ce se întâmplă în radio și televiziune.
    Și dacă ce voi spune e responsabil, eu sunt singurul responsabil pentru cele spuse.
    Istoria noastră va fi cum o facem noi.
    Și dacă va mai fi aici vreun istoric peste 50 – 100 de ani, ar trebui să păstreze kinescoapele dintr-o săptămînă ale celor trei rețele și ar găsi înregistrat în alb-negru și color dovezile decadenței, a evadării din realitate și a izolării de realitățile lumii în care trăim.
    Sîntem sănătoși, grași, comozi și mulțumiți de sine. Avem o alergie internă la informațiile neplăcute sau deranjante. Mass-Media noastră reflectă asta.
    Dar dacă nu ne vom ridica de pe grăsimea noastră și vom recunoaște că televiziunea este în principal folosită pentru a distrage, pentru a păcăli, a amuză și a ne izola, atunci televiziunea și cei care o finanțează, telespectatorii și cei care lucrează acolo ar putea să vadă o imagine diferită, prea târziu.”

    Edward R. Murrow, 1958, RTNDA

    • BRAVO, BRAVO!!! Imi spui care dintre urmatorii macar stiu cine a fost Murrow: SRS, Gadea, M.Badea, Oana Stanciulescu, Cretzulescu, STriblea, Dragotescu…….? Lista e deschisa !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro