Câmpuri, reguli, limite

Într-un volum consistent, de aproape 600 de pagini, fundamentat pe o cunoaștere fără fisură a mai tuturor detaliilor unui interval de timp dintre cele mai complicate din istoria României (1948-1964), interval numit îndeobște epoca Gheorghiu-Dej, Ruxandra Câmpeanu deslușește meandrele destinului personal, politic și profesional a trei personalități culturale de maximă importanță.

Volumul, ce cred că a fost la origine o exemplară cercetare doctorală, avându-l drept conducător științific pe acad. Mircea Martin, se cheamă Dincolo de regulile jocului, are subtitlul Trepte și limite ale compromisului actual în perioada 1948-1964, a apărut în colecția Istorie- Autori români și îi are drept protagoniști pe Mihai Ralea, G. Călinescu și Tudor Vianu.

Mai sus menționatul subtitlu dovedește limpede că pentru Ruxandra Câmpeanu e dincolo de orice îndoială că cei a căror operă și activitate publică le investighează s-au aflat într-o continuă negociere cu puterea comunistă și că negocierea cu pricina nu s-a desfășurat fără cedări. Ori replieri de etapă. Atât Ralea, care după 1944 va renunța aproape cu totul la activitatea literară în favoarea aceleia de om politic, de sociolog și de psiholog, cât și Călinescu și Vianu au ales să plătească un preț spre a rămâne pe mai departe în spațiul public. Pentru a-și putea desfășura pe mai departe activitatea, chiar dacă activitatea respectivă a presupus reorientări, abordarea unor noi domenii mai puțin expuse controlului partinic și ideologic, schimbarea ori nesiguranța locului de muncă, o relație anulată sau nesigură cu Universitatea de care au fost până atunci legați vreme de ani buni de carieră. Cei trei au fost în permanență animați de dorința de a publica noi texte, dar mai ales de a primi dreptul de a-și vedea retipărite scrieri socotite nu doar de ei fundamentale, apărute în perioada interbelică. Or, din acest ultim punct de vedere, așa după cum subliniază și repetă de vreo câteva ori cercetătoare, rezultatele au fost nesemnificative. Dezamăgitoare. Au luat forma eșecului.

Deși intrat în cercurile nomenclaturii, Mihai Ralea a republicat foarte puțin și cu impuse sau autoimpuse intervenții în text din scrierile lui din perioada interbelică. A trebuit să vorbească și să se războiască cu psihologia americană, ori să își adapteze crezul răsturnărilor de convingeri specifice unei epoci fluide în care predominant era criteriul ideologic și nu știința.  Călinescu a fost eliminat definitiv din Universitate, trimis director la nou creatul Institut de critică și istorie literară. Divinul critic va fi silit să se refugieze în studiul folclorului și al istoriei literare cu iz factologic, își va vedea retipărite, relativ târziu și cu modificări, scrierile despre Eminescu și Creangă, nu însă și Istoria literaturii române de la origini până în prezent.  Va renunța la cronica literară spre a nu fi silit să comenteze non-valorile agreate de partid, însă cu toate acestea, într-o perioadă de revenire, îl va elogia pe A. Toma și va comite ditirambi pe marginea perversului roman Drum fără pulbere  al lui Petru Dumitriu. Vianu, pare-se sprijinit de Ralea, va rămâne în Universitate, însă fără dreptul de a se mai ocupa de estetică și filosofia culturii. Așa că se va dedica literaturii universale și, mai ales, cercetărilor de stilistică. Toți trei nu vor fi însă nicidecum inamovibili, vor fi supravegheați, certați la scenă deschisă de politrucii vremii, indiferent dacă aceștia se vor numi Leonte Răutu, Vitner sau Nicolae Tertulian. Li se  va cere să persevereze în aprofundarea învățăturii marxist-leniniste.

Puteau ei să facă altfel? Fără îndoială. Așa cum, de altfel, s-a susținut și categoric, adesea chiar violent, și nenuanțat, și cu o cunoaștere aproximativă a problemei dar și a câmpului, imediat după 1989. Puteau să tacă. Să nu scrie. Căci a scrie și a publica putea să însemne cauționarea politicii lui Dej. Numai că asta ar fi însemnat, probabil, completa lor ieșire din scenă ceea ce, așa după cum  înțelegem din ultimul capitol intitulat Posteritatea, ar fi complicat încă și mai mult  tranziția spre o oarecare normalitate din anii 60. Începută în ultimii ani de domnie ai lui Dej și continuată în liberalizarea condiționată din prima parte a epocii Ceaușecu. Normalitatea însemnând  ieșirea din cadrele dogmaticului realism socialist, reprofesionalizarea criticii, deschiderea condiționată spre Occident și spre noua critică franceză, cea care a marcat indubitabil felul în care și-au conturat traiectul profesional majoritatea criticilor și cercetătorilor literari din generația 60. Nume grele precum Manolescu, Simion, Sorin Alexandrescu, Matei Călinescu, Ion Pop. Indiferent dacă, proclamându-se călinescieni, au preferat critica tematică sau de identificare ori, din contră, continuând o cale deschisă de Tudor Vianu care și-a găsit salvarea în ceea ce Ruxandra Câmpeanu preferă să numească stilistica estetică, au ales semiotica sau teoria textului.

Autoarea cărții își fundamentează cercetarea pe un concept teoretic datorat lui Pierre Bourdieu. E vorba despre câmpul literar. Ruxandra Câmpeanu va urmări modificările din câmpul literar formulând răspunsuri la o serie întreagă de întrebări care de care mai importante. Enumăr aici numai o parte dintre ele. Cum se vor raporta comuniștii români, dar și cei trei critici la predecesori precum Maiorescu, Ibrăileanu, Gherea? Cum vor contribui cei trei la recuperarea lui Maiorescu? Cum se vor ralia ei demersului inițiat de clujeanul Liviu Rusu? Cum și cât se va putea citi, cita și analiza din Eminescu? Care a fost contribuția, în special, a lui Călinescu și Vianu ca poetul să nu fie doar autorul celebrului și maltratatului Împărat și proletar? Cum, când și cât vor reveni în câmpul literaturii Blaga, Arghezi, Barbu? Ce vor face protagoniștii cărții spre a facilita această operațiune și delicată, și de maximă importanță? Care este povestea redactării manualelor școlare de Literatură română, dar mai ales cea a Tratatului academic care s-a oprit după apariția celui de-al treilea volum? Ș.a.m.d.

Cum spuneam, cartea suferă de anumite repetiții. Una și aceeași idee este reluată cvasi-identic în vreo două sau trei locuri. Am rezerve și față de forma de viitor preferată de autoare. Cea de genul o să revin sau o să observ. E vorba însă de rezerve minore. Cartea Ruxandrei Câmpeanu nu este doar validă. Ci chiar de maximă importanță. Este caracterizată prin curaj și simț al echilibrului. Ruxandra Câmpeanu nu îl înnegrește inutil pe Mihai Ralea, nici nu îi ridică statui. Îi recunoaște meritele atunci când au fost. Subliniază și scăderile, și compromisurile comise de Călinescu sau Vianu. Autoarea nu ezită să polemizeze cu vorbe și fapte ale Monicăi Lovinescu sau Virgil Ierunca. Fără a le pune însă la îndoială meritele și est-etica.

Ruxandra Câmpeanu – DINCOLO DE REGULILE JOCULUI; Trepte și limite ale compromisului intelectual în perioada 1948-1964. Mihai Ralea, G. Călinescu. Tudor Vianu, Editura Corint, București, 2022.