joi, mai 19, 2022

Când argumentele sunt fapta, talentul și măiestria

Karen și Beth s-au cunoscut încă de pe vremea studenției sau, cel mai târziu, în vremea începuturilor fiecăruia în profesii cu caracter mai mult sau mai puțin artistic. S-au plăcut, au realizat că au foarte multe lucruri în comun, că se completează cum nu se poate mai fericit unul pe celălalt și, firesc, și-au oficializat relația. Lucrurile dintre ei merg cum nu se poate mai bine, viața le e perfect metronomizată, muncesc, pot să își achite fără mari probleme noianul de facturi și taxe din care e alcătuită viața cotidiană a americanilor de condiție medie. Pentru care o zi e egală cu alta, iar vacanțele petrecute pe alte meleaguri de domeniul și al normalului, dar și al obligtoriului. Nu sunt ceea ce se cheamă oameni bogați, poate că nu fac parte din ceea ce sociologii de peste Ocean definesc ceva mai riguros decât în Europa middle class, însă nici nu au în nici un caz grija zilei de mâine. Își pot permite, cum spuneam, riguros planificate vacanțe în străinătate ori mese în restaurante de bună condiție. Sunt și unul, și altul pasionați de arta culinară așa că nu le este nicidecum greu să-și invite regulat prietenii la cină. Se entuziasmează povestind despre ce au făcut în week end ori în vilegiatură.

De ani buni de zile oaspeți le sunt Beth și Tom. O pictoriță cu talent și reușite rămase pentru moment incerte și un avocat nicidecum fără procese. Gabe și Tom se cunosc și ei încă din studenție, au fost și sunt demult cei mai buni prieteni, iar Tom, în mod evident băiat simpatic și cum nu se poate mai sigur conștient de asta, a ajuns să fie încă de pe vremea când era celibatar și încă zbura din floare în floare pe placul lui Kate. Iar cum Kate crede nedezmințit în instituția căsătoriei a pus la cale aducerea pe calea cea bună a prietenului lui Gabe în care a văzut șansa unei partide reușite pentru cea mai bună prietenă a ei. Nimeni alta decât Beth.

Iată însă că la una dintre cinele demult planificate Tom strălucește prin absență. Obligații profesionale neprevăzute ce nu suferă nici cea mai mică amânare. Astfel îi motivează Beth absența. Așa că Gabe și Kate trebuie să se mulțumească doar cu prezența lui Beth care numai se face că ascultă cum și-au petrecut cei doi cea mai recentă vacanță în Italia.

Iată însă că, de la un moment dat încolo, convenția se rupe, Beth nu își mai poate stăpâni nervii și le dezvăluie vechilor ei prieteni că Tom a decis să o părăsească. Încălcând astfel înțelegerea cu soțul adulterin, înțelegere în conformitate cu care anunțul despărțirii trebuie făcut de ambii componenți ai cuplului aflat pe calea destrămării.

Din acest moment-cheie, lucrurile se precipită, apar la iveală  o suită întreagă de lucruri neprevăzute printre care anularea din motive meteorologice a zborului lui Tom, revenirea acestuia pe neașteptate la domiciliu, discuții,controverse, o partidă de sex și descinderea bărbatului în casa vechilor lui prieteni care trebuie să știe și varianta lui. Cutia Pandorei fiind astfel deschisă, alte și alte întîmplări se adaugă poveștii. Aceasta devenind una despre cum reușesc sau nu cuplurile să traverseze proba timpului, despre relația dintre iubire și conveniență socială în rezistența căsătoriilor, despre cât de real dezinteresate sunt sau nu sunt prieteniile, despre cât altruism și cât egoism se amestecă în ele. Netinsă nu poate să rămână nici relația dintre cele două cupluri și nici prietenia dintre Tom și Gabe, respectiv dintre Kate și Beth.

O succesiune aparent banală de mici istorii conjugale constituie așadar substanța piesei Cină cu prieteni pe care am încercat să o rezum în prima parte a acestei cronici. Numai că piesa respectivă nu este nicidecum una oarecare. Poartă semnătura lui Donald Margulies, un rafinat observator al relațiilor inter-umane și un desăvârșit expert al replicii. E clar, nu degeaba a primit el în anul 2000, tocmai pentru Cină cu prieteni, premiul Pullitzer. Cină cu prieteni e din categoria acelor texte scrise pentru distribuții alcătuite obligatoriu din mari actori. Îndeosebi pentru vedete americane ale filmului care între două mari producții revin pe scenele de pe Broadway

Încrezător în scrierea lui Margulies căruia i-a mai montat, de altfel, pe scenele din București și alte texte, având la îndemână o foarte bună traducere datorată Irinei Velcescu, regizorul Cristi Juncu a dat la Teatrul  L.S.Bulandra  ceea ce aș numi un spectacol de nota 10. Nu, directorul de scenă nu a fost defel preocupat să emită tot felul de semne ale prezenței sale. Nici vorbă, nici cea mai mică urmă de egolatrie. Asta neînsemnând că Cristi Juncu nu și-ar fi pus pe montare amprenta. Aceea a unui profesionist de bună calitate. Prezența lui, cum nu se poate mai elegantă și mai discretă, se face așadar simțită în organicitatea distribuției, în relația fără cusur dintre actori și în felul în care aceștia dozează energiile personajelor, între actori și un decor învestit și el nu doar cu misiunea de a delimita spații. Decor care se schimbă aproape la fiecare scenă. Și îl mai înrewzărim pe Cristi Juncu și în calitatea ilustrației muzicale, una, cum se spune în limbaj curent, de acolo.

Ana Ioana Macaria și Șerban Pavlu sunt interpreții fără cusur ai cuplului care trece relativ fără probleme proba timpului. Existența lui perfect reglată resimte cele câteva seisme- anunțul despărțirii lui Tom și Beth. Percepuți dar și voiți până atunci asemenea unui cuplu-oglindă. Cei doi privesc și comentează sincer uimiți repeziciunea cu care vechii lor prieteni ajung să își refacă viețile. La un moment dat înțleg că sunt cumva de modă veche. Sunt de relevat momentele de clarificare scrise de Donald Margulies cu mână de maestru, impecabil aduse pe scenă, ca și acelea în care este vorba despre iminența și conștientizarea uzurii și a îmbătrânirii.

Andreea Bibiri și Vlad Zamfirescu îi joacă și ei la nivelul excelenței pe Beth și Tom. Cei doi trec cu ușurință peste o schimbare care, la urma urmei, era în firea lucrurilor. Lordre desc choses, cum spun francezii. Sigur, Beth plânge nițeluș pentru că așa se cuvine, Tom se întrece în a găsi explicații, scuze, motivații. Totul rămâne însă la nivelul epidermic, iar cei doi actori au și știința, și simțul măsurii pentru a transmite asta. Pentru personajele lor totul trece.

Scenografa Nina Brumușilă a imaginat o suită întreagă de decoruri aflate în relație de complementaritate. Mobile de bucătărie întodeauna albe, farfurii, instrumentar de camping. Costume în specificul timpurilor în care se petrec secvențele din care e alcătuit spectacolul. Unul care reamintește de vremurile în care marele Liviu Ciulei introducea în repertoriul Bulandrei piese americane în care străluceau vedetele trupei.

Mi se întâmplă relativ adesea să aud deznădăjduiți care anunță că nu mai avem actori mari, așa cum aveam odinioară. Ana Ioana Macaria, Andreea Bibiri, Șerban Pavlu și Vlad Zamfirescu îi contrazic. Cu argumentele faptei, ale talentului și ale măiestriei.

Teatrul Muncipal L.S.Bulandra din București

CINĂ CU PRIETENI de Donald Margulies

Traducerea: Irina Velcescu

Regia: Cristi Juncu

Scenografia: Nina Brumușilă

Asistenți regie: Tania Drăghici, Larisa Popa

Distribuția:

Gabe:Șerban Pavlu

Beth: Andreea Bibiri

Karen: Ana Ioana Macaria

Tom: Vlad Zamfirescu

Data reprezentației: 6 februarie 2022

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro