marți, ianuarie 26, 2021

Când corectitudinea politică duce la abuz

În Marea Britanie decizia unui consiliu local de a revoca atribuirea în adopțiune temporară a unor copii pe temeiul afilierii politice a părinților adoptivi a provocat o reacție de indignare.

Ministrul educației, Michael Gove, membru al Partidului Conservator, a spus că decizia serviciilor sociale ale orașului Rotherham din nord-estul Angliei este una de natură ideologică și “de neapărat” și a cerut declanșarea unei anchete. Însuși consiliul local Rotherham, controlat de Partidul Laburist, a declanșat propria anchetă. Iar liderul Partidului Laburist, Ed Milliband, s-a distanțat de decizie, spunând că afilierea politică a părinților adoptivi nu trebuie să constituie un impediment în calea adopției.

Cotidianul Daily Telegraph a publicat sâmbătă 24 noiembrie un interviu cu părinții adoptivi, care au povestit că doi lucrători sociali ai consiliului Rotherham le retrăseseră custodia temporară a trei copii adoptați, proveniți dintr-o țară membră a Uniunii Europene din estul continentului.

Lucrătorii sociali au invocat faptul că cei doi prinți adoptivi sunt membri ai Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP), care are ca principal obiectiv ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Serviciile sociale și-au exprimat îngrijorarea cu privirea la opoziția UKIP la multiculturalism și imigrație și de aceea au ajuns la concluzia că plasamentul celor trei copii est-europeni (a căror țară de origine nu a fost dezvăluită pentru nu permite identificarea lor) este nepotrivit în această familie.

Părinții adoptivi – un fost rezervist al marinei regale care lucrează cu persoane cu dizabilități și o asistentă medicală pensionară – au declarat că cei trei copii s-au adaptat foarte bine și că îi numeau “tăticu” și ”mămica”. Mai mult, cei doi au povestit că îi încurajaseră pe copii să le vorbească în limba lor maternă și le-au căutat o școală potrivită religiei lor.

UKIP este considerat un partid democratic, care în 2009 s-a situat pe locul doi în alegerile europene, cu 16,5% din voturi, obținând 13 mandate din totalul de 72 și devansând Partidul Laburist.

Partidul nu are reprezentare în Camera Comunelor, dat fiind scrutinul majoritar uninominal, dar într-un sondaj recent apărea cu 9% din intențiile de vot.

Decizia consiliului Rotherham a fost considerată discriminatorie de majoritatea celor care s-au pronunțat public asupra ei.

Ea survine la mai puțin de trei săptămâni după  ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că  decizia de concediere de către un consiliu local a unui șofer de microbuz pentru persoane cu dizabilități în 2005 datorită faptului că era membru al Partidului Național Britanic (BNP, cu vederi de extrema dreaptă) încălca dreptul la liberă asociere.

Și tot în luna noiembrie, o curte din Marea Britanie declarase ilegală retrogradarea unui manager al unui trust locativ pentru faptul că-și exprimase pe un forum Facebook închis opoziția față de legalizarea căsătoriilor homosexuale.

Recent, 118 deputați ai Partidului Conservator, de guvernământ, și-au anunțat intenția de a se opune adoptării proiectului de lege al guvernului, prin care se dorește legalizarea căsătoriilor homosexuale.

Iar Sinodul Bisericii Angliei a respins recent prin vot posibilitatea ca femeile să fie numite episcopi, este drept prin votul unei singure camere din trei câte numără Sinodul, cea a laicilor, și doar prin faptul că au lipsit șase voturi pentru obținerea majorității de 2/3 necesară adoptării schimbării.

Toate acestea sunt semne că societatea britanică  reacționează la ceea poate fi perceput ca abuzuri sau exagerări în sensul corectitudinii politice.

Cuplul de la Rotherham a fost descris ca un model pentru părinți adoptivi, care adoptă copii de aproape șapte ani. Aparenta persecutare a unor astfelde persoane exemplare pentru vederile lor politice nu este doar ilegală, ci poate genera o reacție de respingere într-o societate care a făcut pași enormi pe calea eliminării sau discriminării de orice fel.

Un prim test politic îl va constitui scrutinul parțial de joi pentru Camera Comunelor de la Rotherham, unde deputatul în funcție, Denis MacShane (fost ministru pentru Europa și, a propos, de origine poloneză), a fost nevoit să demisioneze din cauza incorectitudinior descoperite în deconturile sale parlamentare.

Este greu de crezut că Partidul Laburist va pierde mandatul de deputat – la alegerile generale din 2010 MacShane a obținut 44% din voturi – dar UKIP (6% în 2010) are șansa unei ascensiuni spectaculoase, care-i poate permite să depășească ambii candidați ai coaliției de guvernare (Conservatori și Liberal Democrați, fiecare cu 16% din voturi în 2010) și să demonstreze nemulțumirea electoratului față de corectitudinea politică devenită abuz.

Articol aparut si in Acum.tv

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Cred ca ceea ce nu intelegem noi este ca Regulile sunt Reguli in Marea Britanie. Desigur, cazul prezentat de dumneavoastra pare un abuz. Spun „pare” pentru ca este este prezentata si motivatia exacta a Consiliului Local. Poate este mai mult sau altceva decat afilierea politica. Dar parintii/avocatii se leaga de acest amanunt.

    Un stat nu poate supravietui pe termen lung decat aplicand ferm Legile si Regulile. Orice abdicare e ca o crapatura care poate fi scapata de sub control si duce pe termen lung la ruina.
    In acest caz, sigur se va gasi o rezolvare. Dar oamenii trebuie sa stie ca regulile trebuie acceptate si mai ales, respectate.

  2. Domnule Ștef, cred că dacă urmăriți ultimele evoluții veți vedea că există toate șansele ca decizia serviciilor sociale ale consiliului Rotherham – unde lucrează funcționari publici – are toate șansele să fie întoarsă de consiliul local – controlat politic – TOCMAI pentru că are toate șansele să fie găsită ilegală. Vă recomand de asemenea să urmăriți rezultatul scutinului parlamentar parțial de la Rotherham de joi (urnele se închid la orele 00.00 vineri dimineața ora României). Recitiți articolul și veți vedea că nu este așa cum spuneți dumneavoastră în comentariu.

  3. M-ati pierdut in momentul in care ati adaugat pe lista ‘reactiilor impotriva PC’ celelalte doua cazuri mentionate. Faptul ca biserica este cu decenii in urma societatii in ceea ce priveste drepturile femeilor nu are legatura cu fenomenul (care e o aberatie intr-adevar) de political correctness. Iar faptul ca tories sunt si ei putin in urma iar nu este o reactie la PC. Dezamagitor, domnule Clej.

  4. Domnule Cazacu, votul din Sinodul Bisericii Angliei împotriva femeilor episcop s-a produs doar în Camera Laicilor, în sensul că aici nu s-a votat cu peste 2/3 așa cum s-a întâmplat în Camera Episcopilor (44-3, scorul cel mai net) și Camera Clerului. Deci nu Biserica ci reprezentanții credincioșilor au manifestat cea mai mare opoziție. Cât despre Partidul Conservator, l-am menționat o singură dată, ca afiliere politică a ministrului educației, ca să exemplific reacția critică practic non-partizană la decizia de la Rotherham. Așa că nu vă sensul comentariului dumneavoastră.

  5. Insasi existenta corectidunii politice este un abuz, de fapt nu e decit continuarea comunismului criminal de trista amintire. Unii, ca stef ala de mai sus, sint nascuti cu mentalitate de pensionar ceausist, iar celalat e convins, saracul de el, ca tories sint inapoiati pentru simplul ca nu sint de acord cu casatoriile gay- lor. Vai de capul nostru de snobi trendy.

    • Bine spus. Cand am citit initial titlul, am crezut ca face referire la marele scandal al acoperirii activitatii bandelor de criminali care exploatau copii albi pentru sex in Marea Britanie. Copiii sunt agatati la iesirea de la scoala, plimbati cu masina, le cumpara dulciuri, apoi ii drogheaza, ii violeaza si le fac fotografii cu care ii santajeaza. De frica, acesti copii – mai ales fetite si mai ales albe – nu spun nimic acasa si continua sa se lase exploatati/e. Membrii bandelor, cu precadere din Pakistan, stiu pe cine sa aleaga – fetite care par vulnerabile, din familii incomplete, pentru care nimeni nu vine sa le ia de la scoala. Le spun ca sunt frumoase, le trateaza frumos, iar copilul, poate lipsit de dragoste si atentie acasa, pica in plasa imediat.

      Problema politiei era ca toti acesti capi erau de origine musulmana si le era frica sa nu fie acuzati de rasism sau intoleranta, Si asa de ani de zile, in ciuda evidentei sfasietoare si plangerilor parintilor, au continuat sa astepte … nu se stie ce, probabil sa apara si englezi get-beget in grupul de criminali, sau vreo alta conditie stupida si politic corecta. Retele asemanatoare au si algerienii in Olanda si turcii in Germania. In Romania – cine stie.

      Noroc ca impotriva acestor activitati au inceput sa protesteze pana si membrii decenti ai comunitatii islamice, in Anglia si in strainatate – pana si Al Jazeera a avut un reportaj Vinerea trecuta – si uite asa se pare ca pana la urma mecanismul ruginit al politiei se pune in miscare.

      Cei ce propovaduiesc corectitudinea politica nu se uita la aceste consecinte grave ale miopiei voite. Probabil ca au cine sa le ia copiii de la scoala…

  6. Domnule Clej, care sunt abuzurile? Sa inteleg ca vi se par firesti deciziile luate in cazurile enumerate de dvs? De ce nu va explicati? Eu unul n-am inteles mare lucru. Ca sa protestezi impotriva interzicerii adoptiei unor copii din UE pe motiv de afiliere la un partid care militeaza pentru iesirea din UE vi se pare un abuz al corectitudinii politice?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.