La sud de linia Mason Dixon [1] ninge foarte rar. Dacă se întâmplă la câţiva ani odată şi de obicei nu mai mult de o dată pe iarnă. Nu cade multă zăpadă şi se topeşte repede. Abia apucă bieţii copii să se joace un pic şi să-şi încerce săniile că gata, s-a și dus. Pentru scurt timp, mai rămâne urma iernii pe pomi şi pe acoperişuri, după care trebuie să aştepţi cel puţin un an, nu rareori mai mulţi, ca să mai vezi podoaba albă.
Nu şi anul acesta. Iarna 2013-2014 va rămâne în memoria americanilor ca una dintre cele mai grele ierni din istoria Statelor Unite. Ca număr de viscole (cincisprezece în Nord-Est şi Midwest) şi cantitate de zăpadă căzută, anul acesta se înscrie pe locul al patrulea din perioada de când se fac măsurători meteorologice (1849). Şi iarna încă nu s-a terminat.
În statele din Sud, pe lângă puţinătatea mijloacelor de dezăpezire, mai există şi o frapantă lipsă de experienţă a șoferilor în conducerea pe timp de iarnă, căreia i se adaugă lipsa de experiență a administrației în iniţierea promptă a acţiunilor de tratare a drumurilor principale şi în organizarea curăţirii străzilor. În plus, mijloacele de transport în comun au capacitate mică şi – cu excepţia metroului – ele sunt primele care, atunci când vine zăpada, ies din funcţie. Anul acesta, în două dintre cele mai mari oraşe din sud, Atlanta, GA (6,2 milioane de locuitori) şi Birmingham, AL (1,2 milioane de locuitori), ziua de marţi 28 ianuarie a fost ziua în care amândouă metropolele au fost paralizate, iar circulaţia rutieră a fost suprimată de la primele ore ale dimineții.
Meteorologii au început să anunţe venirea unei furtuni de zăpadă, aşteptată să înceapă spre sfârşitul după amiezii, dar au subestimat volumul căderilor iniţiale şi au apreciat greșit ora de începere. Prin toate mijloacele de comunicare, oamenii au fost sfătuiţi să plece de la lucru mai devreme, iar părinţii să vină să-şi ia copiii de la şcoli şi grădiniţe. Aşa se face că, exact la prima cădere de zăpadă, drumurile au fost suprasaturate de maşini şi autobuze care au înmuiat stratul superficial de zăpadă. Frigul, care s-a instalat rapid, a îngheţat toate drumurile şi autostrăzile din nordul şi estul Atlantei şi toate drumurile principale din Birmingham. Ele au fost imediat blocate de maşini şi camioane accidentate, incapabile să ruleze, abandonate sau oprite în poziţii care barau traficul. Pe zeci de mile, conducătorii au rămas captivi în mii de autovehicole. Au urmat orele de aşteptare, în care cei mai mulţi, pentru a avea căldură, au ţinut motoarele mergând. Evident, după o vreme benzina s-a terminat şi noi și noi maşini au venit să se adauge celorlalte care blocau deja autostrada. La căderea nopţii, situaţia a devenit dramatică. Traficul a încetat pentru mai bine de douăzeci şi patru de ore. Cei prinși în mașini, sub viscolul persistent, au fost rapid confruntaţi cu frigul, cu lipsa apei şi a alimentelor şi cu absenţa toaletelor. O femeie a născut asistată de cei din jur, apoi a fost cărată pe braţe până la prima ieşire din autostradă, unde o ambulanţă reuşise să ajungă.
Oamenii care locuiau în apropierea autostrăzilor au venit cărând cutii şi sacoşe de biscuiţi, prăjiturele şi sticle de apă, pe care le-au împărţit înzăpeziţilor, iar alţii au stat nemișcați în furtună, cu pancarte improvizate pe care scria câți oameni pot adăposti. Cei care se aflau pe autostradă în dreptul lor, după ce au asigurat cât de cât maşinile părăsite, au plecat cu ei, fericiți că vor avea un pat și o cameră caldă.
Câţiva au avut ideea inteligentă de a folosi mediile de socializare. Pe Facebook şi Tweeter s-au constituit adrese şi oamenii au început să comunice. Primii, dintre sinistraţi, care au cerut ajutor au fost cei cu copii, diabeticii, bolnavii cu epilepsie şi cardiacii. Răspunsul a fost prompt şi au găsit repede gazde binevoitoare. Dintre cei rămaşi acasă, la mari distanţe şi îngroziţi de soarta rudelor lor blocate pe drum, mulţi s-au adresat necunoscuţilor: “Logodnica mea este în Honda roşie cu numărul cutare pe autostrada X, în apropierea ieşirii Y. Implor ajutor”. Telefoanele mobile şi reţelele, altădată folosite pentru un fel de pălăvrăgeală socială, au devenit mijloace de salvare.
Alţi voluntari, care aveau maşini puternice cu tracțiune integrală, au condus pe străzile secundare până la ieşirile de autostradă, apoi şi-au oferit serviciile de a căra pe cei care aveau nevoie de ajutor la gazde voluntare, în magazine de supermarket, în staţii de benzină şi drugstores, unde toţi şi-au petrecut noaptea în condiţii improvizate. Toate aceste magazine şi-au reţinut salariaţii la lucru, pentru a rămâne deschise peste noapte şi le-au asigurat celor sosiți lumină, căldură şi tot ce putea fi folosit pentru un mic comfort.
Primul dintre lanţurile de fast food care a reacţionat a fost Chick–fil-A. Sute de salariaţi au cărat mii de cutii cu sanwich-uri calde şi le-au distribuit conducătorilor captivi. Au urmat alte magazine şi restaurante. Lanţul de supermarket Publix a anunţat prin radio şi TV că magazinele lui rămân deschise 24 de ore, că oricine e binevenit să ia tot ce are nevoie şi că vor ţine casele închise. Ai putea crede că a urmat un val de profitori care au devastat magazinele. Nici vorbă: oamenii au venit, au luat strictul necesar de care aveau nevoie – pâine, lapte, apă, baterii, lanterne şi mezeluri – totul gratuit. Nu a existat nici un caz de vandalizare. La unul dintre restaurantele deschise permanent (Waffle House) a apărut un tip care era colecţionar de încărcătoare de telefoane mobile. El a anunţat pe Tweeter unde poate fi găsit, a adus cu el zeci de modele pentru toate mărcile de telefoane imaginabile, le-a instalat la prizele din restaurant şi a ajutat sute de oameni să-şi reîncarce bateriile.
Când s-a putut deschide o cale de circulaţie, autobuze ale oraşului, precedate de pluguri, au venit la autostrăzi şi au luat oamenii îngheţati pe care i-au dus la hotelurile din apropiere. Acelea erau, bineînțeles, complet ocupate, dar au improvizat dormitoare în sălile de conferinţe şi de recepţii şi pe coridoare.
Profesorii şi educatorii de la şcoli şi grădiniţe au rămas acolo două nopţi la rând, organizând locuri de dormit pentru elevi. Cum nu existau alimente de rezervă, au apelat la cei care locuiau în vecinătate şi aceştia au gătit pentru cât de mulţi elevi au putut, aducând hrana la uşa şcolilor.
Noaptea de 28 spre 29 ianuarie 2014 a fost, pentru cei din oraşele americane lovite de furtunile de zăpadă, un test de omenie. Şi răspunsul altruist mi-a amintit două situaţii la care am fost martor direct: zilele care au urmat atacului terorist din 9 Septembrie 2001 şi zilele care au urmat cutremurului ucigaş din Bucureşti din 4 Martie 1977. Atunci, ca şi acum, oamenii au acţionat într-un fel care a depăşit orice aşteptări. Au existat nenumărate exemple de binefăcători anonimi, de buni samariteni, de oameni care nu pot rămâne pasivi la vederea altora ajunși la ananghie. Cu inventivitate, curaj şi devotament, ei au sărit în ajutorul celor care s-au pomenit, dintr-o clipă în alta, în situaţii disperate.
Ce păcat că în Georgia şi Alabama ninge atât de rar!
____________________________________
[1]Linia Mason-Dixon – Stabilită în anii 1763-1767 de cartografii Charles Mason si Jeremiah Dixon, pentru a pune capăt disputelor teritoriale dintre coloniile engleze Pennsylvania, Delaware, Maryland şi Virginia. Ulterior, a devenit o limită, mai mult culturală decât geografică, între statele nord-americane şi cele din sud. Înainte de războiul civil american, sclavii fugiţi de pe plantaţii încercau să treacă la nord de linia lui Dixie şi – dacă reuşeau – deveneau oameni liberi. Pentru stilul ei original, muzica practicată în sudul statelor americane, puternic influenţată de muzica neagră, a primit numele de Dixieland.
Oameni dormind intr-un drugstore 28 Ianuarie 2014 Atlanta, GA
Autostrăzile din Atlanta, GA 28 Ianuarie 2014
Stradă din Birmingham, AL 28 Ianuarie 2014
Birmingham, AL 28 Ianuarie 2014
Autostradă din Birmingham, AL 28 Ianuarie 2014
Ieşirea din Atlanta, GA 28 Ianuarie 2014
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Iată de ce nu are prea mare importanță dacă Putin îl face pe Obama și pe Merkel în foi de… varză. Probabil că rușii vor cîștiga-găbji Crimeea și vreo bucată de Ucraină cum au mai găbjitără multe, dar, pe termen lung, vor rămîne la fel de săraci, frustrați și debusolați cum sînt de veacuri.
Asa e. Lacomia, de orice fel, iti da impresia ca te imbogateste, dar de fapt te saraceste. Caci, spune Cel care ne-a facut si ne cunoaste, Mintuitorul, „e mai ferice sa dai decit sa primesti”.
brainwashed!
Impresionant, intr-adevar…..ce lume !!!
Stimate dl doctor Martin,
V-am citit pe nerasuflate cartea despre America, aparuta anul trecut la Ed. Humanitas. Ma bucur deci sa va regasesc acum pe Contributors. Bine ati venit! Avem nevoie, in Romania, de oameni echilibrati si optimisti ca Dumneavoastra. La cat mai multe articole!
Raspuns pentru Margareta:
Multumesc pentru cuvintele de lauda si urari. Ma bucur foarte mult ca ti-a placut America povestita unui prieten din Romania.
Martin
Frumos articol despre zapada, mult superior in opinia mea celui de debut, despre Snowden :-)
Raspuns pentru Vlad:
Multumesc pentru ca ai gasit timp pentru comentarii. Apreciez lauda adusa articolului „despre zapada”. Lasa-ma sa si glumesc putin: ambele articole la care te referi sunt „despre zapada”:
Snowden, nume vechi englez, rareori intalnit in timpurile moderne, inseamna Varf (deal, munte) acoperit de zapada.
Cele bune,
Martin
Multumesc si eu pentru raspuns. Astept cu mult interes sa citesc si alte article ale dvs. despre America, din perspectiva unui emigrant european. Personal prefer Europa vestica, dar am stat si in America pe perioade mai lungi, si i-am apreciat farmecul.
In ce priveste zapada, asta era ideea, bineinteles :-)
va multumesc pentru acest articol, ca si pentru celelalte doua, despre detriot si tradatorul psihopat snowden, aici ar fi interesant un material despre cum si pe ce criterii se face selectia personalului din structurile de aparare. Astept si alte articole, cum ar fi despre boomul industriei gazelor si petrolului de sist, cunosc personal un caz, ma refer la o zona geografica, nu la o persoana, si ar mai fi si altele.
Inca o data, va felicit si va multumesc.
Impresionant.
Vă mulţumesc pentru acestă mărturie a solidarităţii umane în faţa disperării. Şi, adevărat!, ce păcat că ninge atât de rar în Georgia şi Alabama, că doar „răul” ne face să fim solidari unii cu alţii. „Binele” nu are acelaşi succes, nu ne îmbie să fim solidari. În căutarea fericirii suntem fiecare pe cont propriu, nu rareori în contul şi pe „cheltuiala” aproapelui nostru. De ce oare?
Bun. Acuma citeşte, te rog, articolul pe invers şi ghiceşte unde te-ai putea găsi. Îţi dau câteva indicii: hoarde de jefuitori la maşinile abandonate, dublarea sau chiar triplarea preţurilor magazinelor de pe marginea drumurilor (că nu pot spune autoastrăzilur), sau închiderea lor, false apeluri la 112 şi miştocăreli în reţele, etc.
foarte frumos, jos palaria.
ar fi interesanta o comparatie intre ideea de bine din articolul domnului Martin si cea din articolul domnului Liiceanu. articolul domnului Martin ilustreaza ideea ca binele este in primul rand un lucru practic. un om prins pe autostrada in frig are nevoie de mancare, de un adapost cald, asa cum un parinte care are un copil bolnav are in primul rand nevoie de acces la servicii medicale de calitate, tehnologie, medici comeptenti. lucrurile astea nu sunt posibile fara o economie eficienta in spate. capacitatea societatii de a face „bine” este data in primul rand de o realitate obiectiva, si anume de capacitatea economiei de a genera surplus. zeci de mii de oameni au putut fi ajutati in cazul de care vorbeste domnul Martin pentru ca acel surplus a putut fi generat fara costuri exorbitante.
masura binelui pe care il poate face o societate este realitatea numita productivitatea muncii, cu care nu se pot pune nici ideologii, nici vizionarii. in mod obiectiv, binele il fac in primul rand cei care fac masinaria economica sa functioneze. nu suntem datori apostolilor iubirii aproapelui cat sutnem datori anteprenorilor, functionarilor si simplilor angajati care put si simplu isi fac treaba. buna lectie data de capitalism sistemelor sociale care „pun in centrul preocuparilor lor omul”.
Emotionant !Oameni minunati,oameni liberi,frumoasa tara.
Buna seara,
frumos articol despre momente rare de solidaritate umana.
Nici nu stiti cat de bine m-ati nimerit!
Sunt absolut convins ca binele este parte integranta a noastra.
E pacat ca il vedem doar in situatii critice.
Lucrez la un proiect care scoate binele din noi (putin cu forta si nu in situatii critice), pentru inceput in Romania si apoi si mai departe.
Cu mult respect
Om normal