joi, iulie 18, 2024

Când nu regreți nimic…

Dogman, filmul despre oameni și câini din 2023 al lui Luc Besson, ajuns pe ecranele din România la sfârșitul săptămânii trecute, este unul al tuturor contradicțiilor posibile. E scris și regizat de un francez, e făcut preponderent pe bani din Franța, însă nu cred că are nici măcar un singur actor francez în consistenta-i distribuție. E vorbit în engleză fiindcă, o știm de ceva vreme, numai filmele vorbite în limba lui Shakespeare contează. Când e vorba despre box office și despre premii.  Și nu numai filmele, ci și romanele sau muzica. A se vedea în acest sens Ce mai rămâne din cultura franceză, cartea lui Antoine Compagnon și Donald Morisson, apărută în urmă cu ani și în românește la editura bucureșteană ART. Unul sau doi producători, una dintre semnatarele costumelor, creatorul designului de producție și autoarea decorului, poate și cei coloanei sonore și ai montajului să fie și ei din Hexagon. Atât și nimic mai mult. Assez! Ajunge!

Dogman are un moto datorat lui Lamartine “Oriunde cineva se simte nefericit, Dumnezeu trimite un câine” și toată povestea vieții lui Douglas Munrow pe care Luc Besson, în dubla lui calitate de scenarist și de regizor ne-o prezintă cu lux de amănunte, nu face decât să îl confirme pe romanticul francez. Unde mai pui că finalul filmului în care un câine este trimis nu știu dacă neapărat de Dumnezeu ori dacă nu cumva de Douglas spre a-i alina durerea de a fi o mamă divorțată, încă hărțuită de fostul soț,  psihiatrei Evelyn Decker (Jonica Jobbs) în fața căreia se confesează Douglas, cel altminteri cum nu se poate mai scump la vorbă. De ce  e atât de colaborativ Douglas? Fiindcă pe el și pe Evelyn îi leagă durerea  Atâta doar că, din câte se pare, Lamartine a scris lucruri delicate și despre pisici.

Sunt multe lucruri originale, chiar surprinzătoare în film, însă trebuie să admitem că formula discuției cu un psihiatru la care recurge Luc Besson nu are absolut, dar absolut nimic nou. E banală, cum de o banalitate exasperantă sunt și măcar vreo 50 % dintre dialoguri. Formula confesiunii amintește de aceea a teatrului în teatru. Or, la ea recurg regizorii din domeniu- o spun după o experiență de 40 de ani de critic de teatru- atunci când traversează o acută criză de inspirație. Există și mult teatru în filmul lui Besson, începând cu elogiul la adresa literaturii dramatice a lui Shakespeare pe care i-l face lui Douglas viitoarea actriță Salma Bailey (Grace Palma). “Dacă știi să îl joci pe Shakespeare, știi să joci orice” afirmă Douglas în clipa în care vrea să obțină un job la un cabaret. Iar secvența în care Douglas cântă La Foule și o face exact în felul în care a făcut-o Piaf (Besson și Eric Serra au avut inspirația și bunul simț de a recurge chiar la o înregistrare cu vocea celebrei soliste, nu la un fake) e cum nu se poate mai emoționantă. Poate și datorită suprapunerii ei cu imaginea lui Doug care se confesează în fața lui Evelyn Decker. Cu inima de piatră să fii, chiar mai de piatră decât acea a tatălui lui Douglas (Clemens Schick), de la al cărui rău esențial pornește tot, începând cu închiderea în cușca de câini a copilului Douglas (Lincoln Powell) și tot verși în acel moment o lacrimă. Nu e deloc rău nici momentul Lili Marlen (care e cântată nu în germană, ci în engleză), nici momentul Marylin, nici acela în care Douglas se demachiază și ascultă un alt celebru șlagăr, nici secvența potențată de muzica din filmul Nașul, nici acea în care fratele-canalie ieșind din închisoare (Alexander Settineri) este alergat și sfâșiat de câini pe faimoasa La Grange a trupei ZZ Top. E plin de referințe culturale în Dogman (la un moment dat Douglas apare înveștmântat(ă) într-un chimono, amintind de Cio Cio San și de Puccini), poate și fiindcă pe piață mai este un film cu un titlu omonim datorat lui Matteo Garrone.

Exiată multe secvențe de mare acțiune, turnate în ritm rapid, e drept că și de mare cruzime în Dogman. Începând cu prima în care polițiști aflați în misiune opresc un camion gonind în trafic. Condus de o femeie cu voce de bărbat al cărei trup este vizibil devastat de mușcături de câini, continuând cu crizele de nebunie a tatălui lui Doug (Doug, Dog, God, God/Dog din bannerul afișat de Richie), cu uciderea expertului în asigurări Ackerman (Christopher Denham), cu sfâșierea lui Richie, cu avertismentul lui Douglas la adresa lui EL Verdugo (John Charles Aguilar), cu teribila lui punere în practică. Toate excelent filmate de Colin Wandersman și tot la fel montate de Julien Rey. Totul contrabalansat de vocea nedezmințit calmă și de zâmbetul aproape nedezmințit constant de pe chipul lui Douglas. Care nu dispare decât în câteva momente cheie. Acelea ale exceselor de violență ale tatălui, cel al vizitei reprezentanților autorității care a decis desființarea adăpostului pentru câini și cel al bănuitei, doritei întâlniri cu Dumnezeu din fața Bisericii. Întâlnire înțeleasă ca o socoteală finală  Excelent continuată cu muzica de pe genericul de final.

Celebrul Je ne regrette rien al aceleiași Edith Piaf.    

Luc Besson production, Europa Corp, TF1 Film Productions

DOGMAN

Scenariul și regia: LUC BESSON

Producători: Virginia Bessie Silla, Romuald Drault, Eric Mathis, Steve Rabineau

 Imaginea: Colin Wandersman

Costume: Corinne Bruand, Jacki Roach

Coloana sonoră: Eric Serra

Design de producție: Hugues Tissandier

Decoruri: Eveline Tissandier

Montajul: Julien Rey

Cu: Caleb Landry Jones (Douglas), Jonica T. Gibbs (Evelyn Decker), Christopher Denham (Ackerman),John Charles Aguilar (El Verdugo), Iris Bry (Mama lui Douglas), Lincoln Powell ((Douglas Munrow, tânăr),  Alexander Settineri (Richie Munrow), Clemens Schick (Mike), Michael Garza (Juan), Grace Palma (Salma Bailey), ș.a.md.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Esenta filmului este aceea de-a reflecta un suflet traumatizat, distrus din copilarie, si o face excelent prin scenele vazute, reflectand durerea, deformarea acestui suflet, cat de jos poate ajunge un individ cu o copilarie nefericita, ar trebui vazut de toti cei care se ocupa de psihoanaliza. L-as lega de un articol al lui C.G.Jung, unde explica de ce al doilea razboi mondial a degenerat din cauza conducatorilor cu o copilarie traumatizata, distrusa de primul razboi mondial.
    Cred ca acest film nu poate fi inteles decat de cei care au trecut printr-o copilarie traumatizata.
    Articolul de sus scris de Mircea Morariu egal cu zero.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro