Când Venus le răzbună pe actrițele umilite

Înainte de orice fel de considerații referitoare la spectacolul  cu piesa Venus in fur de relativ puțină vreme intrat în repertoriul bucureșteanului Unteatru, se impun câteva informații ce țin de ceea ce aș numi arheologia literar-dramatică a textului.

Așadar, mai întâi a fost romanul Venus im Pelz al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch. Publicat în 1870, tradus și apărut în românește în anul 2005, la editura bucureșteană Trei, sub titlul Venus înveșmântată în blănuri. Este un roman mustind de fantezii sexuale și fetișuri care ne mai arată încă o dată că lumea secolului al XIX lea nu a fost chiar atât de cuminte și de pudică precum am fi putut avea impresia. E drept, mai știam noi câte ceva și din romanele lui Flaubert, Maupassant sau Emile Zola, ca să nu mai vorbesc despre Legăturile primejdioase, carte scrisă cu un veac înainte de Choderlos de Laclos. Scriere pe care unii critici au calificat-o drept cel mai bun roman francez din toate timpurile. În romanul lui von Sacher-Masoch relația de iubire bizară și scandaloasă deopotrivă dintre aristocratul Severin von Kusiemski și necunoscuta Wanda von Dunajew se consumă în termenii unui contract la sânge negociat între cei doi. Contractul presupune acceptarea combinației dintre sentiment și durerea fizică. Pare-se că imactul în epocă al scrierii romancierului austriac a fost atât de mare încât de aici, sau mai corect spus de la numele autorului său, psihiatrul Krafft-Ebing a inventat conceputul de masochism.

A urmat în 2010 piesa lui David Ives care se inspiră din roman adăugând cuplului inițial încă unul. Pe acela alcătuit de dramaturgul Thomas Novacek ce tocmai se pregătește să debuteze și în regie și actrița Wanda Jordan. Sau, mă rog, Wanda Jordan. A intrat mai apoi pe fir controversatul regizor Roman Polanski. Acesta a făcut un film în care i-a încredințat rolul Wandei soției sale, actrița Emmanuel Seigner, iar pe cel al dramaturgului-regizor, devenit mai cu voie, mai fără voie și actor, lui Mathieu Amalric. Care s-a servit de Polanski și drept inspirator al modalității de rezolvare a rolului, acesta fiind, după cum bine se știe, în repetate rânduri acuzat de viol. Motiv pentru care s-a mutat în Franța fără a se putea însă dezbăra de vechile năravuri.

Nu știu cine a tradus în românește piesa lui David Ives. Probabil chiar Elena Morar, regizoarea spectacolului de la unteatru. Spectacol dedicat ironic (poate chiar mai mult) de regizoare tuturor acelor persoane din lumea Thaliei care, într-un fel sau altul, practică abuzul. Financiar, sexual, moral, de autoritate profesională prost înțeleasă. Și despre care s-au făcut o suită întreagă de dezvăluiri în articole de presă, centrate mai ales pe ceea ce se întâmplă condamnabil în perimetrul facultăților de teatru.

Suntem,așadar, la finalul unui casting. Eșuat căci nici o candidată nu a izbutit să se dovedească la înălțimea pretențiilor lui Thomas Novacek. Pe care excelentul, neobositul actor Richard Bovnoczki ni-l înfățișează ca un om cumsecade. Novacek a scris o piesă inspirată de romanul lui Leopold Ritter von Sacher-Masoch, piesă pe care se pregătește să o regizeze el însuși. Pesemne, regizorul aflat în pragul debutului a găsit deja interpretul rolului  Severin von Kusiemski. Cu bărbații e mereu mai simplu. Sunt mai pregătiți, mai rafinați, mai dotați și artistic, și intelectual. Omul cumsecade care e Thomas Novacek are o logodnică bogată, este deja ceea ce se cheamă un om de casă. E în permanentă legătură telefonică cu aleasa inimii sale și la foarte puțină vreme după ce îi dă raportul despre tot ceea ce a trebuit să suporte în cursul castingului, anunțând-o că va ajunge curând la cină, va cădea victimă aparent șleampătei, prostuței Wanda Jordan. Deschisă la orice compromis doar să primească rolul. În rolul Wandei am avut ocazia de a o revedea pe Silva Helena Schmidt, actriță despre al cărei drum în profesie nu mai știam absolut nimic, după ce cu ani în urmă o văzusem în rolul Célimène din varianta ieșeană a Mizantropului lui Molière.

Richard Bovnoczki este când von Kusiemcki, când Thomas însuși, când alter-egoul dramaturgic al acestuia, Silva Helena Schmidt este Wanda în felurite ipostaze.  Între cei doi începe un fel de joc de-a șoarecele și pisica mai abitir decât acela dintre Eliza Doolittle și profesorul Higgins. Aparent prostuța Wanda devine tot mai sigură pe sine, mai dominatoare, personajul său luându-și astfel revanșa pentru misoginism și multe alte lucruri nelalocul lor din lumea teatrului. Din ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. Textele, personajele se întretaie, iar asta presupune ca lucrurile să stea artisticește ok. Să avem parte de multă măiestrie actoricească. Din fericire, ea există. Și nu oricum, ci la modul excelenței. Nici regia nu este de nebăgat în seamă, i-am apreciat și subtilitatea, și inteligența, și simțul măsurii. Iar costumele create de Noir Morphosis sunt și ele exact ceea ce trebuiau să fie.   

UNTEATRU
VENUS IN FUR de David Ives

Regia: Elena Morar

Scenografia: Elena Zirra

Costume: Noir Morphosis

Light design: Dragoș Mărgineanu

Cu: Silva Helena Schmidt și Richard Bovnoczki