luni, mai 19, 2025

Carnaval politic românesc

După bine articulata și categorica alocuțiune de miercuri seara a președintelui Klaus Iohannis, dar și după reacțiile imediate ale feluritelor formațiuni politice, orice om de bună credință ar fi putut nutri speranța că, încă din primele zile ale noii sesiuni parlamentare care începe astăzi, se vor face toate eforturile posibile în vederea ieșirii din criza politică prin care trece țara.
Numai că ce se vezi? Vijeliei de miercuri seara i-a luat locul un dulce somnuleț de după-amiază, tulburat numai de vestea că lista posibililor candidați la prezidențiale s-a mai îmbogățit cu un nume. Acela al domnului Alexandru Cumpănașu.
În rest, liniște și pace. Mai întâi chiar la Palatul Cotroceni. După ieșirea viforoasă de miercuri, dl. Iohannis și-a luat o zi de pauză și doar vineri și-a aflat răgazul de a semna decretele de eliberare din funcții a miniștrilor demisionari din ALDE. Dar și de a-i da o binemeritată replică navetistei pe bani grei Lia Savonea care se bagă ca musca-n lapte, intervine acolo unde nu-i fierbe oală, o apără complet aiurea pe doamna Dana Gârbovan, cocoțată fiind în vârful CSM. Acolo unde joacă așa cum i se cânta de la PSD.
La PSD, cruci și rugăciuni ale Vioricăi Dăncilă care ne-a asigurat că este bărbată, chiar mai bărbată decât Zoe a lui Caragiale, momente vesele oferite gratis de bon viveurul nostru ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici care s-ar vrea președintele organizației de femei a partidului, numai președinte să fie, elogii probând resuscitarea cultului personalității ieșite pe gura d-lui Mihai Fifor, fraze nervoase, neinteligibile și agramate debitate de veșnic caraghiosul Florin Iordache și glumițe ieftine făcute de fals revoluționarul și dovedit pomanagiul Eugen Nicolicea. Din câte se pare, doar către jumătatea lui septembrie Viorica Dăncilă va veni în Parlament cu restructurarea guvernului. Chiar, de ce să se grăbească? Ea are de ales o nouă broșă pentru încă o vizită în precampanie. Țara nu are decât să aștepte. Femeia, soția, mama are cu totul alte priorități.
La PNL, dl. Ludovic Orban ne-a dat toate asigurările din lume că partidul domniei-sale va declanșa procedurile în vederea depunerii unei moțiuni de cenzură. Urmate de prudenta precizare că totul va dobândi formă concretă numai în clipa în care pretinsul urmaș al Brătienilor va fi mai mult ca sigur că de data aceasta s-a terminat cu gluma și că moțiunea va trece.
Cei din USR continuă să vrea să stea pe margine. Spun că vor vota moțiunea, că vor susține din băncile parlamentare un nou Executiv din care nici un pesedist să nu facă parte, dar la guvernare nu vor intra decât în urma unor alegeri. Fie ele anticipate sau la termen. Au un scor relativ bun în cel mai recent sondaj IMAS, mult mai prost stând însă candidatul lor la prezidențiale, dl. Dan Barna. Care mai trebuie să facă față și crizelor de personalitate ale erinicei doamne Cosette Chichirău ot Iași. Foarte adesea mai pitorescă și mai locvace chiar decât sunt laolaltă doamnele Zoană și Țapardel de la PSD. Mai pusă pe scandal cu orice preț decât toate damele din D-ale carnavalului.
Dl. Ponta practică la greu șantajul, regruparea, jocul la două capete, dovedind cu vârf și îndesat că este preocupat nu de ceea ce se petrece cu țărișoara, așa cum pretinde prin talk-show-urile televizate, ci de gonirea doamnei Dăncilă cu unicul scop de a prelua în orice formă posibilă PSD.
Judecând după ceea ce s-a întâmplat de miercuri până astăzi, mi s-a întărit convingerea că nimic notabil nu se va petrece nici până la începutul campaniei electorale, nici până la alegerile prezidențiale. Doamna Dăncilă și echipa ei de miniștri semidocți și agramați vor continua să mimeze guvernarea, Opoziția va aștepta deznodământul alegerilor prezidențiale.
La o resetare a vieții politice ne putem aștepta doar din ianuarie 2020. Politicienii au timp berechet. Mai puțin clar e cât timp mai are țara.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. „doar către jumătatea lui septembrie Viorica Dăncilă va veni în Parlament cu restructurarea guvernului…”

    D-na Dăncilă nu are de ce să se grăbească. Foarte probabil votul va fi negativ, iar actualii miniștri vor rămâne interimari conform Constituției. Prin urmare, nu se schimbă nimic, de ce ar merge în Parlament mai devreme?

    În privința guvernării USR, explicația necesității unui guvern de tranziție explicată de reprezentanții lor mi se pare a fi argumentată credibil, rațional. Un astfel de guvern ar putea fi susținut prin consens, inclusiv de USR. Altfel, o guvernare PNL, sau USR, cu susținere condiționată (precum guvernul Cioloș) din partea ALDE și ProRomânia, nu are nicio șansă să pună în aplicare măsurile de redresare economică necesare și impopulare. Ar putea însă organiza alegeri anticipate.

    Pentru reforme reale în România este necesară revizuirea Constituției. O astefl de majoritate se obține doar în urma alegerilor parlamentare. Altfel, experiența Cioloș, flancat de d-nii Dâncu și Borc, a demonstrat ineficiență și disponibilitatea PSDF de refacere în vederea viitoarelor alegeri, punând toate prostiile pe care le-a făcut prin politicile publice profund greșite în sarcina guvernului de tranziție.

    Opinia mea este că cei care împing de zor partidele din Opoziție la guvernare de fapt chiar asta doresc, să sprijine reformarea PSD. Eficient este din perspectiva interesului social, cred eu, să fie înlăturat neîntârziat de la guvernare PSD-UDMR, după care un guvern tehnic să organizeze cât mai curând alegeri anticipate, în acord cu forțele politice parlamentare, după alegerile prezidențiale.

    Astfel, probabil, parlamentarii actuali ar accepta scurtarea mandatelor cu câteva luni. Alegerile „la termen” sunt prea departe pentru România, având în vedere potențialul distructiv al guvernării cleptocratice.

    • Erată.
      Cer scuze pentru greșeala de exprimare și rog ca în comentariul meu în loc de „explicația necesității unui guvern de tranziție explicată” să se citească „explicația necesității unui guvern de tranziție prezentată”. Vă mulțumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro