Licitaţia cu năbădăi pentru titlul “Academia Caţavencu”, cu dedesubturi mai mult intuite decât dezvăluite, a adus în discuţie istoria singurei reviste satirice postdecembriste care a făcut epocă şi a cucerit publicul educat. Se făceau cozi în anii ’90 la chioşcul de ziare în toate oraşele mari pentru raţia de umor inspirat, de critică necrispată a defecţiunilor majore cu care începea democraţia românească. Au existat personaje din lumea politică ale căror caricaturi şi colaje caţavenciene au concurat ani de zile portretul real, vezi cazul Văcăroiu, au existat subiecte scrise lejer, aparent în răspăr, care s-au dovedit a fi serioase anchete jurnalistice, vezi cazul Roşia-Montană.
Nimic nu era mai gustat şi mai aşteptat de publicul urban mediu şi superior decât această revistă ca şi, mai târziu, emisiunile Grupului Divertis la televizor. Ceea ce explică longevitatea de peste douăzeci de ani a revistei, este pe de o parte compatibilitatea ei cu felul de a fi al românilor, iubitori de bancuri şi deprinşi a face haz de necaz, pe de alta credibilitatea băieţilor care făceau revista : tineri, haioşi, nonconformişti, liberi în gândire şi nealiniaţi politic. S-ar putea zice că i-au ofticat pe parcursul anilor şi pe ai lui Iliescu, şi pe ai lui Constantinescu, şi pe ai lui Băsescu.
Ceva diferit s-a întâmplat însă în anii din urmă. Nu doar în contextul de business în media, nu doar în schimbările repetate de patroni, nu doar în declinul comercial pe care piaţa media o înregistrează cu fiecare produs uzat, ci mai mai mult de atât. Academia Caţavencu a început să-şi piardă credibilitatea. Cititorii fideli, care nu scăpau niciun număr, au început să vadă, odată cu modificarea statutul finaciar al « caţavencilor » care au jonglat cu brandul şi au făcut ceva bănuţi, o seamă de schimbări de ton, nuanţe partizane, evitarea unor subiecte care altădată nu scăpau vigilenţei caţavenciene ş.a., toate acestea subminând impresia de spontaneitate şi transformând umorul într-o grimasă prudentă. Unii dintre membrii importanţi ai redacţiei au început să joace în “liga mare” a jurnaliştilor afiliaţi (şi îmbogăţiţi) politic. Tirajul revistei a scăzut de la peste 60 000 de exemplare în anul 2000, la nici o treime în 2011, înainte de faliment. Sigur că există şi analize economice de făcut, explicaţii contextuale de dat, rupturi in interiorul echipei şi politici greşite identificabile, dar nu putem ignora că presa trăieşte şi din credibilitate, din credinţa unui public în independenţa mass-media, din încrederea că primeşte pe banii săi ce i se promite, iar nu altceva.
Abia publicarea stenogramelor unor convorbiri dintre patronul sub care a falimentat Academia Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu, şi directorul revistei, Doru Buşcu, au făcut lumină în privinţa totalei pierderi de autonomie editorială, care îi adusese la început revistei credibilitate şi glorie : «S-a terminat cu glumele de genul independenţă editorială, să îmi pot face eu şmenurile», spune apăsat patronul şi continuă : «Eu asta încerc să-ţi spun. Că dacă fixăm ca strategie că de mâine susţinem actele guvernului, de mâine trustul ăsta de presă, inclusiv Academia Caţavencu, susţine actul de guvernare…singura condiţie aici este decizia lui Vântu, asta încerc să-ţi explic, Doruleţ… Deci, construieşte organizaţia în acest sens, bătrâne ! Nu mai există de-acuma, când discutăm, domnule, Vasile Ionescu este atacat la noi. Păi din momentul ăla, Vasile Ionescu s-a terminat cu el ! El nu mai există în paginile Academiei Caţavencu… Tocmai de aceea, ce-ţi spun, dragul meu prieten, ea (Academia Caţavencu) trebuie să răspundă intereselor patronatului. Punct ! … Ea trebuie să răspundă intereselor lui Sorin Ovidiu Vântu. Punct ! ».
Orice s-ar mai întâmpla în devenirea revistei, sub orice titlu ar mai apărea, sub orice alt patronat şi în orice tiraj, compromisul etic, renunţarea la intergritatea jurnalistică, relevate în umilitoarea convorbire, îi marcheză istoria.
Articol apărut şi în revista 22
Din pacate, partizanatul dvs. politic este mult mai vizibil si indigest decat cel al vechilor redactori de la „Academie”. Ceea ce face ca articolul de mai sus sa fie lipsit de orice valoare.
Corecta observatia. si inca ceva, 1. Sunt cumparator de la aparitie, chiar si acum, al Academiei Catavencu ex Catavencu, dar niciodata nu s-a stat la coada pentru revista, in Bucuresti cel putin. 2,Sabloanele Vacaroiu&Iliescu, repetate halucinant cateodata, au marcat o doza de cadere in derizoriu a publicatiei.3. Observatiile lui Vantu nu il descalifica pe el , sau doar pe Doruletz si batista aferenta, ci toata tagma ziarstilor care , se stia de mult, ca sub pretextul asa zisei independente editoriale isi pactica propriile afaceri si santaje( vezi ce zicea presa de SRS, Chireac ori,Istodor versus Kamikaze cu Vinaria din P-ta Traian,etc. etc si mii de s.a.m.d.). Apropos d-na Armanca, dvs sub ce drapel combateti ? Nu ca initiatii nu ar sti ,dar …… Si chiar asa, dv. la locul de munca, trecut si prezent,ale cui interese le reprezentati ? Ale patronului sau alea proprii ?
Adica a iesit din trustul vostru R-C, si acum nu mai au valoare, le-ati pus PUNCT? Vremurile s-au schimbat, cum ar fi putut sa aiba o soarta constanta si independenta absoluta? Si cum poate o publicatie sa ramana in target 20 de ani fara sa fie tabloid?
Exceptionale radiografia si diagnosticul puse „fenomenului Catavencu” de catre doamna Brandusa Armanca. O spune un fost catavencist al anilor sai de glorie, 90-92, retras la timp in momentul in care a simtit ca daca mai ramane va trebui sa puna mai presus de obraz si constiinta, banii, capatuiala si falimentul moral. Cu felicitari si salutari,i.v.
PS. Totusi, vinovatii se pot identifica cu mult inaintea personajului devenit…initiale si nu in ultimul rand printre cei care,astazi, incearca sa faca o operatiune de respiratie artificiala pacientului deja mort!
Daca ne uitam la reclama cea noua cu Dinescu & comp. observam ca ne mai si persifleaza pe toti :”Am invins”. Ce anume au invins ? Statul roman si pana la urma pe noi contribuabilii care ne platim taxele . Ei nu si-au platit taxelel ,au bagat faliment si acuma ne si spun zilnic la tv ca au invins..Deontologii si formatorii de opinie (dinescu ,bucsa…etc) care si-au incasat banii darde platit taxe la stat mai putin, ne-au invins pana la urma pe noi fraierii de rand ,si ne zic asta in fata. Dar trag speranta ca intr-i zi le vom zice si noi „V-am invins”.
Pacat ! a fost o revista buna cu toate problemele unora dintre colaboratori. Disparitia ei e un semnal prost pentru cei ce vor profesionism in Romanika.Sa speram totus ca vom auzi si de bine !
Foarte bine punctat. Un articol ce trebuia sa apara mai demult. Tradarea intelectualilor de la AC ca si a lui Hurezeanu, Dinescu s.a. spune ceva despre romanul cu carte. Pana la urma … ceea ce conteaza sunt banii. Ei sunt un fel de pirati, mai devreme sau mai tarziu vor trada pentru a pune mana pe comoara.
Eu citesc Academia Catavencu pentru umorul fin si mai deloc pentru opiniile politice.
Ma amuz la fel de bine si la glumele despre Vanghelie si la cele despre oamenii puterii.
Nu inteleg de ce trebuie sa politizati tot si sincer sa fiu mi se pare trist ca oameni de cultura precum Dvs promoveaza asta.
Treaba cu stenogramele nu dovedeste nimic mai mult decat faptul ca Vantu dorea sa fie ascultat de catre ‘soldati’ in caz ca ar fi avut vreun interes. Ar fi fost o eventuala problema daca din stenograme rezulta faptul ca Vantu a decis o anumita politica si Buscu&Co au urmat-o neabatut. Nu e cazul si oricum nu vad care ar fi fost relevanta in contextul unei lumi mustind de interese si de manipulari cu mult mai grave decat imixtiunea unui patron in politica editoriala a ziarului pe care-l finanteaza.
Peste toate, avalansa de stenograme date publicitatii de ‘anonimi’ mi se pare cu mult mai grava decat continutul lor. Asta arata fara echivoc faptul ca suntem inca un stat securist in care baietii cu ochi albastri arunca pe piata stenograme care anatemizeaza persoane sau publicatii incomode puterii. Academia catavencu este o revista publicata in regim privata care este sau nu citita in functie de atractivitatea ei, In schimb cei care manipuleaza stenograme pe usa din dos par sa lucreze in slujba puterii si asta e ceva extrem de nociv si periculos intr-un regim pretins democratic.
Corect. Scurt si la obiect! Tot din acest motiv se pot rebrandui ei cum vor, isi pot pune si coarne de aur, eu, unul, NU MAI CUMPAR DIN ACEL MOMENT ZIARUL.
Au ramas credibili cei plecati la Kamikaze. Nici un cuvint despre ei?
Daca Patriciu ii lasa de capul lor pe Catavenci inseamna ca nu stie ce vrea, ceea ce ma indoiesc. Baietii sunt ascultatori si e pacat sa nu te folosesti de hazul lor, atit cit mai este.
Domnule Patriciu, pune saua pe ei! Pune-i la munca! Fa-i sa-si merite salariile!
Noi abia asteptam sa ne distram de situatia lor jalnico- slugarnica, cum am facut-o din 2009 incoace. Cu marea deziluzie Dinescu in frunte.
Chiar asa, este vreunul din oamenii publici care nu ne-a deziluzionat pe cei care am votat schimbarea in 1996? Cei care au votat Ilici sa se abtina.
Eu eram abonat. Din momentul vanzarii nu am mai cumparat nici un numar.
Sper sa le stea in gat banii primiti de la Vantu si compania. Antenele sa realitatea sa va manance
Ca si in orice domeniu, credibilitatea e liantul (ceea ce face diferenta intre succes si esec). Daca nu o ai, totul se naruie in jurul tau, oricat de talentat, fermecator, destept esti. Vorbim pana la urma de acelasi lucru la jurnalisti, politicieni, functionari, profesionisti (cu studii superioare sau medii). Avem o serioasa problema de incredere publica, pentru ca tocmai valorile, principiile si stima de sine sunt ceea ce se abandoneaza cel mai usor in societatea noastra. Pacat!
Tare ma mir de generatia mea. Noi nu am trait decat in mica parte presiunile si apasarile „hard” ale regimului comunist, si sa clacam asa usor la presiunile „soft” ale capitalismului salbatic de consum? Chiar trebuia sa ajungem in acelasi punct? Trist! Ce-i invatam pe copii nostri? Noi, cei care am trait in ambele regimuri si ar trebui sa stim totul si sa nu uitam nimic! Nu ne-am vazut destul parintii desfigurati si contorsionati moral din cauza compormisurilor pe care ei au trebuit sa le faca? Pana la urma zidul de care ei se loveau, nu era captusit cu burete si musama ca in cazul nostru.