Dacă ar fi să dau crezare nenumăratelor bloguri, postărilor extrem de îndurerate ce au apărut cu nemiluita pe rețelele de socializare, faptului că mai toată lumea are de împărtășit o amintire cu fostul om de radio Andrei Gheorghe, aș putea trage concluzia că până luni seara, atunci când a apărut vestea morții sale absolut neașteptate, toată lumea i-a fost fan înrăit și necondiționat. Ori că aș fi singurul om de pe lumea aceasta, sau măcar din România, care nu l-a cunoscut și nu ar avea de povestit vreo întâmplare “haioasă” care să-mi probeze amiciția cu unul dintre primii jurnaliști care „au implementat” la noi în țară (Doamne, ce oroare lingvistică!) emisiunile de tipul „Midnight caller”
Adevărul e că am avut odată o întâlnire absolut întâmplătoare și fără urmări semnificative cu Andrei Gheorghe. S-a întâmplat să îl zăresc la o masă a restaurantului hotelului Continental din Arad. Era cu vreo doi sau trei prieteni. Când am intrat în salon mi-a transmis ceea ce ar fi putut fi interpretat drept un mesaj de solidaritate. Motivul? El avea un picior în ghips, eu mâna dreaptă. De altminteri, nici dacă am fi interacționat ceva mai mult nu cred că s-ar fi legat vreo prietenie. Eram mult prea diferiți unul de altul, eu nu am și nu aveam nici atunci non-șalanța lui și nici nu mă număram printre admiratorii înflăcărați ai modului lui de a face radio.
Cu toate acestea, am fost și sunt conștient că era creatorul sau printre creatorii unui stil fără precedent în România. Stil care a lăsat urme.
Știu, cariera lui Andrei Gheorghe a început cândva în primii ani de după 1990 la un micuț post de radio la Constanța. Acolo a avut el și inspirația, și inteligența de a înțelege printre primii din România că programele unei stații de radio particulare trebuie croite nițel altfel. Că în fm nu poți transfera solemnitatea și scrobeala postului național de radio. Că pe urmă postul național și-a cam pierdut identitatea e cu totul altă poveste. Gheorghe conștientiza că “animator” fiind și nu crainic ești obligat să regândești relația sau pactul cu ascultătorul. Să faci astfel încât acesta să se simtă parte din comunicare, adică mai mult decât simplu destinatar al mesajului. Nu un simplu receptor care e preg[tit să creadă tot ceea ce îi spui doar fiindcă “am auzit la radio”.
Andrei Gheorghe a știut foarte bine să introducă o anumită familiaritate în relația cu ascultătorul. Adesea chiar a sărit calul. Însă a avut întotdeauna înțelepciunea de a nu silui limba română. Pe care o stăpânea la perfecție. Era absolvent de Filologie pe vremea când acolo se făcea carte serioasă. A utilizat în emisiunile sale câteodată și cuvinte nițeluș mai deocheate, însă nu a încălcat niciodată normele gramaticale, lexicale și de pronunțare ale limbii.
A recurs la un anume gen de duritate, avea ceva din aerul unui pistolar căruia, prin cine știe ce întâmplare, i s-a dat șansa de a se afla în fața unui microfon și de a saluta națiunea. Nu se arăta dornic să intre sub pielea radioascultătorului, nu a recurs la vocea mieroasă și cu toate acestea a devenit unul dintre cei mai populari oameni din fm-ul românesc.
Perioada lui de glorie adevărată s-a confundat cu aceea de maxim impact al industriei audio-vizuale pusă pe picioare de Adrian Sârbu. A trecut și prin televiziune, a avut mica lui epocă de celebritate la Pro tv, în perioada în care se redesena profilul entertainement-lui din România în dorința de a le oferi ceva și acelor segmente de telespectatori ce nu se mai mulțumeau cu obositul format al varietăților de la TVR care parcă uitaseră că nu mai suntem în anii ’60 ai secolului trecut și în perioda de maxim impact ai „Cerbului de Aur”, dar niciodată, nici când a lucrat la “Antena 1”, nici când a înregistrat o trecere fulgurantă pe la “Realitatea “nu a mai atins notorietate avută în vremra în care se mișca în voie pe platourie studiourilor “Mediapro” .
Nu știu ce a făcut în ultimii ani Andrei Gheorghe. Tare mă tem că a cunoscut pe piele proprie ce înseamnă efemerul profesiei pe care și-a ales-o. Chiar dacă în ultimele luni a revenit la “Profm”, tare mă tem că a cam fost uitat de toată lumea. Mai de toți cei care s-au grăbit să ia și să devină parte la delirul funerar din aceste zile. Tare aș fi curios să aflu câți din cei care ne-au încredințat de luni seara încoace că au făcut ucenicie pe lângă Andrei Gheorghe, că l-au adorat, că i-au fost prieteni i-au dat în ultimul an un telefon să vadă pur și simplu ce mai face. Măcar între orele 13-14.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
Indiscutabil NATIUNE romana are in prezent un PROFIL care a fost influenta radical de Andrei Gheorghe. Precum si de Gigi Becali, Teo Trandafir, Florin Salam si Train Basescu.
Apreciabile echilibrul, moderația și bunul simț al acestei aduceri aminte; asta în contextul în care exaltările tind să devină ceva foarte obișnuit.
Avea un stil aparte, spunea lucrurilor pe nume intotdeauna si era foarte acid cu leprele din politica sau cu golanii din „lumea” fotbalului. Era un fel de Steve Jobs al mass mediei din Romania. Am apreciat la el limpezimea cu care privea in ansamblu lucrurile si sinceritatea sa.
„La revedere, drum bun!” Andrei Gheorghe! :) Ai fost una dintre cele mai importante verigi din media!
a fost un om inteligent, cult. a fost talentat, inzestrat pentru jobul de animator. a cedat si el tentatiilor, mandriei. disparuse din peisaj. adevarul e ca viata si media s-au schimbat. mult. in ’96 cand a inceput la profm sa-l asculti era o evadare. astazi, cand ai acces la atatea.. ar fi fost ceva retro. radiourile comerciale din romania au fost oricum intr-un proces continuu de degradare, de ruinare. un gand bun si dumnezeu sa-l ierte. in negura tranzitiei a fost o lumina
Andrei Gheorghe a ocupat o nișă, dintre multele apărute după 1990. A avut meritul că nu a lăsat singură bățoșenia oficială în arenă și că nici n-a avut vocea mieroasă, cum bine ziceți, a clovnilor care sunt mereu high și de care sunt pline posturile de radio azi. A avut dezavantajul, ca noi toți, să trecem prin epoca în care starurile radioului au fost nu numai ucise de video, ci și spulberate de Facebook.
Spre comparație, mă întreb unde vor fi alți radio- și video-rebeli asemeni lui, la 56 de ani. Spre exemplu Mircea Badea sau Tudor Chirilă (să vedem dacă a lucra pentru dl. profesor și a-i beli și miștocări verbal pe toți în rest, sau a ieși de la o emisiune de tembelizare în masă de la ProTv la o manifestație antisistem au mai multe însușiri geriatrice).
Cu care sa iesi undeva, oriunde, ca e nebun si haios, vesel, vicios si teface sa te simti bine chiar si cand te injura. Pentru ca n-o iei in serios si nu o face din rautate. E rau doar cand meseria i-o cere – mai mult din motive umorale cu iz de narcisim, decat pecuniare si de obedienta -, desi e superficial si nu prea le are cu JURNALISMUL de tip occidental.
Asculatam uneori 13-14 si ma miram la felul oamenilor care-i telefonau – prima data am crezut ca sunt platiti de cineva – acum cred ca respectivii aveau deviatii sado-maso si alte probleme legate de stima de sine, imagine de sine…
(plictisitor – probabil s-ar fi voit un Nichita Stanescu postmodern, un poet al radioului FM – cati incearca sa-l imita si azi)
Perfect de acord cu autorul articolului, in special cu concluziile circumspecte, inevitabil intristatoare…