Trecând peste butada „Războiul este un loc în care tinerii, care nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid” atribuită lui Erich Hartmann[1], violența maximă ascunde și mari afaceri care presupun transferul unor valori fabuloase.
Putem avea în vedere o seamă de cheltuieli care se consumă în pregătirea „activității” nu numai pe tranzacții cu armament și muniții sau activități specifice structurilor militare, ci și pe multe altele. Între acestea se numără inclusiv plata mass media pentru „mesajul orientat”, a persoanelor din tabăra adversă dispuse a săvârși acțiuni sau să aibă atitudini care să folosească plătitorului etc. Un loc aparte îl ocupă „plata acceptării precum și aceea a abținerii” terților pentru a nu-și manifesta poziția cu privire la conflict.
Mai departe, mercenariatul ca demers violent (individual sau de grup) în serviciul unui terț (stat sau grup politic, administrativ, economic etc.) nu reprezintă o noutate. Istoria prezintă nenumărate exemple. Există mențiuni asupra fenomenului care este prezent încă din antichitate (luptătorii „medjay” din rândul triburilor nubiene folosiți de Faraonul Ramses al II-lea în sec. XII, i.d.Cr.)[2].
Lefegiii, așa cum erau mercenarii cunoscuți în spațiul românesc, însoțeau pe domn sau pe cei care îi plăteau pentru diverse servicii care presupuneau violența și utilizarea armelor. Ei puteau ajuta la cucerirea tronului sau la menținerea pe tron și tot ei erau cei care uneori se ocupau de strânsul dărilor ș.a.m.d. Lucrurile se petreceau în mod similar în areale geografice europene și nu numai.
Evenimentul istoric care a dus la trecere în umbră a mercenariatului a fost Revoluția Franceză, cea care a adus ridicarea maselor la luptă, acțiune care făcea din fiecare cetățean un luptător și care a adus conscripția, adică serviciul militar obligatoriu. Statutul luptătorului cetățean devenea un titlu de noblețe, iar cultura, artele în mod special preamăreau atitudinea, statura morală a celui care punea mâna pe armă și își risca viața pentru apărarea conaționalilor și pentru salvgardarea patriei. „Liberté, égalité, fraternité” aducea la 1792 și votul universal (cu limitările specifice).
În secolul următor, caracterizat de afirmarea națiunilor-stat, dar pe fundalul unor confruntări tot mai sângeroase, apar și formele de limitare a violenței, de angajare a răspunderii pentru aceasta. Statele creau organizații în care se recunoșteau ca subiecte de drept internațional acele entități capabile de diplomație (instrumentul diplomatic de putere), cele care să aibă justiție menită să garanteze funcționarea statală, să aibă armată condusă și funcțională pe bază de norme etc.
În acest nou context, mercenariatul avea să primească „lovitura de grație” nu mult timp mai târziu.
Textele convențiilor de le Geneva referitoare la protecția vieții și cele de la Haga referitoare la instrumentele și modalitățile de purtare a războiului au în vedere violența controlată și aflată în răspunderea statelor. Lucrul se baza pe „confiscarea” dreptului la violența de la cetățean și pe acțiunea „în compensație” a statului (instrumentul militar de putere). Degetul de pe trăgaciul armei este acela al statului. Acest aspect ne face să vedem că semnatarii acordurilor (statele/țările) admiteau ca fiind „valabilă” violența exercitată doar de structurile investite de stat cu prerogativele acțiunii de acest gen.
În continuare însă există o seamă de „lucruri de făcut” care mențin piața serviciilor specifice asemănătoare „manu militari”. Atât în timp de război, cât și pe timp de pace sunt mai ieftine și mai operative soluționări ale unor astfel de situații. Acest fenomen a dus la apariția și dezvoltarea unor agenții de securitate cu profil special. ”Societăţile militare private sau companiile militare private se pot defini ca întreprinderi comerciale cu capital privat, care oferă, în totalitate sau parţial, servicii ce, în mod obişnuit, ţin de securitate şi apărare”.[3]
De alfel conform documentelor oficiale încheiate în țările pe teritoriul cărora se întemeiază aceste societăți militare private, ele au ca obiect de activitate prestarea unor servicii de pază și protecție, de consiliere specifică, de transport de valori sau materiale cu regim special, de logistică sau de culegere/furnizare de informații pentru diverse entități, inclusiv cele militare care țin de instrumentul militar de putere[4] al statului generator sau al terților care recurg la servicii de gen.
Se înțelege că pentru a presta eficient și profesionist astfel de servicii, entitățile în cauză apelează la serviciile persoanelor care provin din instituțiile de forță.
E vorba de a administra o activitate într-o manieră militară. Această activitate nu presupune desfășurarea de acțiuni ostile, ofensive împotriva civililor, a unor grupuri înarmate și cu atât mai puțin împotriva unor forțe armate constituite în subordinea unui stat.
Și totuși, de ce sunt preferati contractorii, așa numitele armatele de mercenari?
Motivele sunt multiple, probabil cam tot atâtea câte situații contractuale. Mai întâi ar fi costurile care de regulă sunt mai mici decât cu o armată regulată. Apoi operativitatea acțiunilor. Acestea nu se împiedică într-o seamă de pași de natură birocratică sau de sucesiune, interconexiune, condiționare și aliniere instituțională. Pe „circuitul” rezolvărilor specifice pot exista și aspecte „deranjante”, „murdare”, care ar pune într-o lumină defavorabilă componenta statală a instrumentului militar de putere. Nu însă și atunci când e vorba de o activitate privată, desfășurată fără comunicate oficiale, iar rezultatele sunt rapide și de multe ori spectaculoase. Mai mult consecințele vizate pot însemna că „Dacă recursul la societăţile militare private răspunde unei logici raţionale a externalizării misiunilor neluptătoare ale armatei, aceasta este, de asemenea, rezultatul mizelor politice mai puţin mărturisite”.[5]
Contractorul are de regulă un contract limitat. Finalmente funeraliile unui contractor înseamnă altceva decât cele ale unui militar, iar asigurările au niveluri diferite.
Dincolo de obiectivitatea cererii de gen se află și sume impresionante de bani. Departamentul Apărării al SUA a încheiat între 1994 și 2002 aproximativ 3000 de contracte cu societățile militare private pentru o sumă de 300 miliarde dolari.[6] În mai 2013 Business Magazin ne vorbea despre banii din arealul specific care, la nivelul acelei perioade, însemna „O PIAŢĂ DE 100 DE MILIARDE”[7].
Dimensiunile fenomenului au condus și la adoptarea de acorduri specifice respectării drepturilor omului și a legislației internationale. Cu un deceniu în urmă, numărul companiilor private semnatare era de 592[8]. Serviciile oferite s-au diversificat și nuanțat. Cele mai vizibile par să fie structurile înarmate chiar și cu armament greu, serviciile de deminare, colectarea de informații și mai ales cele de instruire. Unele dintre societăți au în dotare și folosință mijloace blindate, ambarcațiuni și platforme de zbor dintre cele mai performante. De regulă acestea se achiziționează pe baza expertizei militare în absența procedurilor greoaie de licitație publică. Serviciile oferite au ajuns la o diversitate și amplitundine greu de descries. Ar fi de amintit cel puțin cele oferite de mijloace mass media în diverse limbi sau intervenții pe cale cibernetică ocazionate de diverse evenimente (v. alegeri etc.) ale unor națiuni.
Cazul activităților Wagner este un fragment reprezentativ. Este de așteptat o dezvoltare a ceea ce se petrece în momentul de față în unele areale geografice din Africa, continent pe care se află în acțiune probabil cea mai mare densitate de societăți militare private. De altfel, de curând ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, susținea că „Ministerul rus al Apărării este pregătit să contribuie la creşterea potenţialului militar al forţelor armate algeriene”[9]
Cu privire la fenomenele mercenariat și servicii de securitate țările au reglementări diferite. Unele interzic și sancționează cetățenii proprii care practică mercenariatul (cazul Marii Britanii, acela al Franței etc.).
Dezvoltările cunoscute de fenomenul societăților de securitate, dar și unele derapaje ale acțiunilor, inclusiv unele condamnări de genul celor petrecte pentru acțiunea BlackWater în Irak, au generat nevoi de reglementare internationale. În anul 2016 Centrul pentru Control Democratic al Forțelor Armate (DCAF), Geneva, Elveția a adoptat și transmis un Ghid legislativ pentru reglementarea companiilor militare și de securitate private de către state.[10]
Între timp s-au extins acțiunile ofensive ale unui nou tip de agresiune, cea cibernetică. Și în această zonă persoane sau structuri implicate par să aibă zone de activitate similare mercenariatului. Este și acesta unul dintre motivele pentru care Jens Stoltenberg afirma în martie 2022 că atacurile cibernetice pot activa prevederile Articolului 5 al Convenției de la Washington, care permite statelor NATO să intervină în apărarea membrilor afectați[11]. Poziția reprezintă o reiterare a sublinierilor prilejuite de adoptarea Conceptului strategic de la Lisabona (2010), dar și de alte summituri NATO. Riscurile de securitate generate de atacurile de natură cibernetică pot provoca pagube și pierderi de vieți omenești în aceeași măsură sau chiar mai mult decât loviturile cinetice.
Mai nou sunt dezvoltări legate de proiecția și utilizarea de tehnologii noi în spațiul cosmic. Vorbim acum nu numai despre cele trimise de puteri statale, ci de societăți private, implicând decizii ale unor persoane fizice. În acest loc Jamie Shea, fost oficial NATO spunea: „Poate să existe un război exclusiv în spațiu, însă cine controlează spațiul controlează și ce se întâmplă pe uscat, pe mare și în aer. Dacă nu controlezi spațiul, nu controlezi nici celelalte domenii.”[12]
În România, există un pachet normativ referitor la pază și protecție, asigurată inclusiv prin societăți cu specific. Cu privire la înființarea sau dezvoltarea de societăți militare de genul practicat în alte areale geografice, Constituția României prevede, la Art. 118 Alin. (2) „ Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.”, iar mai departe Alin. (4) „Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.”
Așadar, statutul mercenariatului, ca loc în care contractorul derapează de la atribuțiile legale, pare să nu fie deloc comod în această perioadă. Dincolo de utilitatea și necesitatea sprijinului pe care îl pot acorda societățile militare private, granița mercenariatului (dincolo de care angajatul poate fi condamnat inclusiv la moarte) este labilă și ușor de încălcat. Ne aflăm la locul în care forma manu militari beneficiază doar de o răspundere limitată a posibilității manifestării violenței pe fondul asumării de către stat numai a violenței adoptate legal de structurile instrumentului militar de putere.
Bibliografie
- Constituția României, Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003
- Ghid legislativ pentru reglementarea companiilor militare și de securitate private de către state, Centrul pentru Control Democratic al Forțelor Armate (DCAF), Geneva, Elveția, 2016
- LEGE nr. 58 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, 14 martie 2023
- Duțu, Petre, Societățile militare private și securitatea umană, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2008
- Galtung, Johan, Violence, Peace, And Peace Research
- Rusu, Georgel, Noi perspective ale instituționalizărilor statale fundamentale, Gândirea Militară Românească nr. 6/2012
- Rusu, Georgel, Tranhumanismul și instrumentul militar de putere, Editura Cartea Românească EDUCAȚIONAL, Iași, 2021
- Scahill, Jeremy, Blackwater: The Rise of the World’s Most Powerful Mercenary Army, Bold Type Books, 2008
Webgrafie
https://www.businessmagazin.ro/special/cele-mai-puternice-companii-de-mercenari-din-lume-10855583
note:
[1] https://www.cuvantul-liber.ro/451695/razboiul-este-un-loc-in-care-tinerii/
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Mercenar
[3] Duțu, Petre, Societățile militare private și securitatea umană, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008, p. 7
[4] Rusu, Georgel, Noi perspective ale instituționalizărilor statale fundamentale, Gândirea Militară Românească, nr. 6/2012
[5] Duțu, Petre, Societățile militare private și securitatea umană, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008, p. 20
[6] Confer Duțu, Petre, Societățile militare private și securitatea umană, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008, p. 13
[7] https://www.businessmagazin.ro/special/cele-mai-puternice-companii-de-mercenari-din-lume-10855583
[8] Idem
[9] https://www.digi24.ro/stiri/externe/soigu-rusia-e-pregatita-sa-consolideze-potentialul-militar-al-algeriei-si-stabilitatea-in-africa-de-nord-2448921
[10] https://www.montreuxdocument.org/pdf/Legislative-Guidance-Toolkit_ro.pdf
[11] https://mindcraftstories.ro/tehnologie/nato-un-atac-cibernetic-poate-activa-articolul-5/
[12] Mares, Ionuț, Ionescu, Gabriela, Agerpres, Alianța Nord Atlantică intenționează să recunoască spatial cosmic ca domeniu de luptă în acest an, au afirmat patru înalți diplomați, partial pentru a arăta președintelui American Donald Trump că NATO este relevantă și că se adaptează noilor amenințări, după ce el a semnat crearea unei Forțe Spațiale a SUA, 24.06.2019,http:www.agerpres.ro/politica-externă/2019/06/24/reuters-nato-intenționează-sa declare-spatiul-cosmic-o-noua-frontiera-in-aparare-330572
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Iisus Hristos ne indeamna sa ne iubim iar noi ne razboim . Sintem in competitie unii cu altii . Pentru oameni nefiresti fericirea vine din facerea de razboaie si nu din facerea pacii . Vorbim mult si faptuim nesemnificativ .
Asa zisii lefegii sau mercenari si armatele lor au existat de cind lumea si pamintul .Exemplele sunt si ele cunoscute si prezentate in text .Daca facem referire la actualitatea imediata si la binecunoscutul Prigojin putem observa ceea ce s-a intimplat cu adevarat .Trupele Wagner sunt binecunoscute tuturor prin interventiile lor in Africa si in Orient cu precadere in Siria .Prigojin nu a facut altceva decit sa elibereze inchisorile Rusiei de puscariasi .Acestia au fost folositi ca si„ carne de tun ”in mai toate actiunile trupelor Wagner .Estimarile facute sunt de citeva zeci de mii de morti dar numarul ranitilor nu este inca specificat ceea ce va aduga, in viitor, alt numar, totalului de morti din preajma Bahmutului .O data atins obiectivul Prigojin si Wagner au incercat sa scape si de cei care erau indezirabili sefului de Stat si Progojin a trimis un numar de 5000 de soldati sa atace Moscova ceea ce ne face sa ridem„ cu gura pina la urechi ”.O data identificati cei 5000 de doritori Progijin isi muta ceea ce a mai ramas din Wagner in Belarus cautind sa refaca in Belarus forta intiala a trupelor Wagner .Acum Wagner tatoneaza infiltrarea in Polonia spre a putea cauza mici pierderi trupelor poloneze aflate la granita totul spre a testa reactia NATO. Va ataca NATO trupele Wagner sau nu ? Asta doreste sa afle Progijin .NATO va considera Wagner in afara sau inauntrul trupelor si armatei Rusiei ? Care va fi reactia ? Ce va spune SUA in acest caz ? Probabil ca Polonia va lupta in nume personal cu Wagner ceea ce ii va dechide drumul spre a incerca producerea unei anume forme de Insurectie a cetatenilor din Belarus ce formeaza Opozitia .Polonia doreste si ea atragerea NATO in conflict atunci cind „fructele vor fi deja coapte ” Putin a reusit sa isi asigure pe viata sefia Rusiei , sa elimine interventionismul Occidentului si a firmelor acestuia in Rusia , sa isi asigure fidelitatea majoritatii cetatenesti , sa isi distruga vechile echipamente in lupta si sa le inlocuiasca cu noi tehnologii , sa elimine la propriu puscariasii si cetatenii indezirabili ce au fost primii supusi recrutarii , sa creeze un teritoriu distrus in totalitate la granita de sud -est a Ucrainei ce poate deveni un culuoar de demarcatie (separatie ) intre Rusia si Occident teritoriu ce poate fi lovit nuclear in caz de nevoie , sa isi reconfigureze economia spre Asia si sa se decupleze total (costurile imense nu conteaza pentru Putin ce deja aproape foloseste jumatate din PIB in razboi ) totul ca parte a deciziei personale a lui Putin .In paralel si Europa se decupleaza de Rusia si isi creste numarul de natiuni doritoare de a accede in Uniune pe masura ce Rusia nu mai este o alternativa impreuna cu adaugarea Suediei si Finlandei la NATO (extraordinara reusita europeana ) si cu posibilitatea de inarmare a Germaniei totul facut cu ajutorul lui Zelenski ce reuseste sa se impotriveasca Rusiei (mai mult sau mai putin adevarat ).Pe de alta parte SUA isi reconfigureaza forta militara in Pacific (NATO 2) si isi vinde cantitatile uriase de gaz lichefiat precum si armamentul deja dovedit performant pe masura ce Rusia isi pierde credibilitatea militara si contractele .Lovitura este extraordinara .Asa ceva nu s-a intimplat niciodata in Istorie .Inca o data„ Batrinul Continent ” isi arata puterea .Undeva departe China isi „linge ranile” si neavind ce face joaca cum i se cinta .Doamna Ursula si „vesnicul ” J.R.Biden fac toate jocurile .Zelenski va fi pomenit si peste veacuri in intreaga lume .
Cetateanul soldat este prima forma de organizare a societatii tribale. Fiecare membru al tribului era obligat sa se inarmeze si sa participe la luptele tribului. Apar si conducatori militari, diferiti de cei civili, uneori. Sau conducatori ai integii obsti pe perioada razboiului.
Cetateanul inarmat participa si la adunarea generala a tribului/cetatii. El era totul.
Lucrurile s-au modificat in timp. Evul Mediu aduce ceata inarmata ce sprijina seful. Invadator sau nu. Cu originea tot in cetatenii inarmati. Impotriva mercenarilor (romani, chinezi etc.) la care apelau statel vechi si bogate.
Regii medievali se sprijina pe trei osti: curtenii proprii si taranii de pe domeniile regale, taranii liberi si banderiile nobiliare. In orase, fiecare breasla avea sectorul ei de ziduri, pe care-l apara. Toti membrii breslei trebuiau sa fie prezenti. (Ucenici, calfe, mesteri. Tineri si batrini. Bogati si saraci.)
Abia dupa sec. XV-XVI, apar mercenarii in armatele europene.
Si armatele incep o transformare. (Turcia, Franta, Italia, Spania etc.) Momentul crucial fiind Anglia (Cromwell) si Franta de la finele sec. XVII. (Louvois)
Revolutia franceza doar extinde forma de recrutare; de la 1 soldat la 25 de case, la fiecare cetatean.
Mercenarii au existat dintotdeauna si vor exista mereu. Mai ales cand se cere inalt profesionalism. Si cand armatele nu mai sunt alcatuite din simpli recruti, ci tot din profesionisti.
Interesant și pentru mine chiar surprinzător. Ba chiar cred că autorul este un pic depășit. Fiindcă metodele războiului au evoluat, vezi nebunia din Ucraina. Iată războiul dronelor, în curând războiul roboți lor, iată războiul cibernetic și al comunicațiilor, plus războiul financiar, plus războiul medical, etc, etc, etc. Într-o formă sau alta, TOȚI suntem în război. Numai că asta se numește ANARHIE.
Hai să fim cinstiți cu noi înșine: SUNTEM în RĂZBOI!
Interesantă cugetare!
Ați putea sugera DCAF (Geneva) să modifice cadrul recomandat (v. Bibliografie&adresă)!
Dar discret, să nu deranjați unele persoane de la noi care visează la altceva!
„Cu privire la fenomenele mercenariat și servicii de securitate țările au reglementări diferite. Unele interzic și sancționează cetățenii proprii care practică mercenariatul (cazul Marii Britanii, acela al Franței etc.).” Dar Legiunea Franceza nu este cumva un fel de „armata de mercenari”? Sau luptatorii antrenati de serviciile secrete care au misiuni clandestine in diverse zone de conflict? Care este diferenta intre un mercenar care lucreaza pentru stat si unul care lucraza pentru o companie privata? Unele guverne se ascund dupa legi, insa tot ele pregatesc astfel de mercenari, uneori chiar in mod oficial.
Parcurgând Bibliografia veți găsi răspunsul!
Ce reglementări!? Nu mai există reglementări, cele vechi sunt depășite de realitate. Poate cineva să reglementeze, de exemplu, acțiunile hackerilor?
Postarea era pentru nick-ul George.
Spatiul cosmic este teren de lupta mai nou, conform NATO. Deja rusii au facut niste teste acum doi ani in spatiu, atunci cand un satelit a tras un glont care si astazi cred ca ma igraviteaza in jurul Pamantului cu viteza mare. Apoi, au reusit sa „sparga” programul unui satelit american atunci cand s-a apropiat de el la cativa centimetri. Daca poporul muskal a reusit asa ceva, va dati seama de ce sunt in stare chinezii? Chestiile astea cum ar putea fi reglementate? Cum reglementezi un obiect lansat in spatiu sau bruierea unui satelit militar? Poate doar daca ar veni extraterestri sa reglementeze, altfel nu vad cum si cine ar putea face asta.
@mike – „va dati seama de ce sunt in stare chinezii?”
Tehnologia spațială chineză este 100% sovietică, n-a mai progresat de-atunci. Cea mai nouă stație spațială chineză, din 2022, este derivată din Saliut 6 și Saliut 7, stațiile spațiale sovietice din anii ’80. Este practic la nivelul stației Mir, stația spațială care și-a încheiat cariera în 2001.
Presupunând. prin absurd, că americanii le-ar face cadou chinezilor planurile pentru F-22 sau planurile vechilor navete spațiale (Columbia et al.) realitatea e mai cruntă decât pare: China nu dispune de mașini-unelte capabile să producă reperele necesare. Ăsta e principalul motiv pentru care tehnologia lor spațială se bazează pe ce-au cumpărat de la ruși în anii ’90.
În China încă se fabrică varianta locală de AN-24, un avion sovietic vechi de 60 de ani.
Si eu mi-as dori ca Xi Jinping sa fie o blonda sexy în fusta mini, asa cum mi-as dori ca tehnologiile chineze sa fie la nivel de anii 60, însă nu se poate.