Câteva lecții despre alegeri din Estonia

Estonia este una dintre cele mai mici țări europene, cu o populație de aproximativ 1,32 de milioane de locuitori, dintre care aproape un milion de votanți. În același timp este unul dintre exemplele pozitive de creștere rapidă și consistentă din punctul de vedere al organizării alegerilor. Mai mult, Estonia este singura țară din lume care folosește votul electronic pentru toate tipurile de alegeri; această opțiune de vot s-a extins constant din 2005 până în 2015. Cifrele arată că numărul voturilor electronice a crescut de la 9.287 în 2005 la 176.491 în 2015.

După mai mulți ani de monitorizat alegerile în România și regiune, ziua votului în secțiile de votare (1 martie 2015) în Estonia pare aproape un vis pentru orice țară care vrea să organizeze alegeri fără probleme grave și profesionist. După mai bine de jumătate de zi în secții de votare în Tallinn și în împrejurimi, nu am putut observa decât că birourile electorale lucrează profesionist, secțiile de votare sunt dotate în mod materiale electorale în mod uniform, iar cetățenii respectă procedurile electorale. Nu există presiuni exterioare, iar primarii nu stau în secția de votare pentru a stabili opțiunea ‘corectă’ în locul votanților.

Deși poate fi o imagine distorsionată, datorită numărului limitat de secții de votare monitorizat, organizarea alegerilor pare a fi una corectă, la standarde ridicate, din mai multe motive, pe care le voi enumera în cele ce urmează. În această perioadă Parlamentul României este în plin proces de reformare a legislației electorale, iar Estonia are multe bune practici care merită preluate.

1) Diversificarea metodelor de vot

Estonienii pot vota în mai multe modalități, permițând astfel unui număr mare de cetățeni să își exprime opțiunea electorală (http://vvv.vvk.ee/voting-methods-in-estonia). Astfel, pot vota în secțiile de votare, în duminica votului, anticipat în țară și în străinătate sau pe vase. Votul anticipat poate fi de mai multe feluri: în circumscripția de reședință, în afara circumscripției de reședință sau la domiciliu, cu urna specială. În străinătate se poate vota prin poștă, electronic sau la secțiile de votare.

Sursa: http://vvv.vvk.ee/

Votul la domiciliu poate fi solicitat inclusiv telefonic, până la ora 14 în ziua alegerilor. Acest model ar trebui utilizat și în România, unde momentan cererile se pot face doar în scris și doar în preziua alegerilor între orele 18 și 20. De asemenea, utilizarea de formulare on-line pentru înscriere și definirea mai clară a unor parametri care definesc termenul ‘nedeplasabil’ ar simplifica procedurile.

Estonia nu este o țară cu diaspora semnificativă sau un corp electoral național mare, însă a înțeles nevoia de a oferi cetățenilor cât mai multe metode de votare care să le permită să își exercite opțiunea fără a li se pune bariere de niciun fel. Deși votul electronic rămâne contestat în România și mai este nevoie probabil de discutat în ce măsură sistemul estonian poate fi extins la nivelul unei țări cu un număr de votanți mult mai mare, cu siguranță votul anticipat în secțiile de votare poate fi preluat pentru alegătorii din străinătate.

Votul electronic ar putea fi o variantă în măsura în care va fi pilotat progresiv pentru mai multe cicluri electorale și se va lua în calcul introducerea unor documente de identitate care pot fi folosite și pentru vot, ca în cazul estonian. Pe scurt, cetățenii se pot autentifica pentru a vota cu cărțile de identitate, care au inclus un cip ce conține informațiile personale și care sunt folosite în Estonia pentru aproape toate serviciile publice, un card Digi sau prin telefon, cu ajutorul unei cartele speciale. Pe lângă partea tehnică este absolut necesară creșterea încrederii în autoritățile electorale care gestionează procesul; aceasta este și baza funcționării sistemului în Estonia.

2) Utilizarea de instrumente electorale profesioniste

Unul dintre lucrurile care ar trebui să se întâmple prioritar în România este să se uniformizeze logistica electorală din secțiile de votare. Deși Autoritatea Electorală Permanentă a emis Decizia 4/2008 prin care stabilea câteva criterii referitoare la materialele electorale, în multe zone din țară se folosesc urne de carton și cabine de vot prinse cu sfoară.

Estonia folosește urne albastre din plastic, cu fantă îngustă și securizată. Utilizarea unui material transparent sau opac ar crește și mai mult gradul de încredere în proces. Urnele sunt asigurate cu sigilii de plastic care nu pot fi desfăcute și care sunt auto-blocante. Fiecare sigiliu are inscripționată o serie.

Buletinele de vot sunt eficiente și ușor de folosit. Bineînțeles, sunt gândite pentru sistemul electoral folosit de estonieni. Parlamentarii sunt aleși printr-un sistem proporțional pe liste de candidați atât deschise, cât și închise, cu trei niveluri de distribuție a mandatelor. În prima faza, distribuția se face în funcție de numărul individual de voturi obținut de un candidat, pe o anumită circumscripție. Astfel, fiecare candidat primește un cod numeric din trei cifre, care trebuie să fie mai mare de 101, numărul de membri ai Riigikogu. Numele și numerele candidaților pentru fiecare circumscpriție sunt afișate pe pereții secției de votare și în cabina de vot. Fiecare buletin de vot, care cuprinde elemente de securitate cuprinde doar un spațiu unde se trece numărul candidatului ales de alegător. Buletinele de vot nu cuprind liste de partid sau sigle, lucru care conduce la economisirea unei cantități semnificative de hârtie și simplificarea procesului de votare. Același fel de codificare se poate folosi și pentru listele închise, prin eliminarea numelor candidaților de pe buletinele de vot.

România trebuie să renunțe la utilizarea ștampilelor electorale, care reprezintă un instrument care îngreunează procesul de votare și care produce confuzii sau chiar probleme de ordin juridic. Nu puține au fost cazurile în care alegătorii au scăpat ștampila în urnă; calitatea acestora a fost subiect continuu de critică publică. De asemenea, prin utilizarea unui sistem asemănător celui estonian se pot scădea costurile cu logistica electorală.

3) Organizarea secțiilor de votare

Estonienii utilizează spații cât se poate de neconvenționale și de practice pentru organizarea alegerilor. Secțiile de votare sunt organizate în școli, grădinițe, dar și în supermarketuri sau biblioteci. Deși supermarketul poate părea un loc riscant din punct de vedere al controlului asupra procesului electoral, autoritățile electorale estoniene consideră că este un mijloc de atragere a votanților și de creștere astfel a participării la vot. Având în vedere faptul că în România există deficiențe legate de localurile secțiilor de votare din perspectiva accesibilității spre exemplu, identificarea unor astfel de spații alternative poate fi utilă.

4) Liberalizarea procedurilor de observare a alegerilor

Estonia este una dintre cele mai liberale țări cu privire la observarea alegerilor. Autoritățile de management electoral nu solicită niciun fel de document de acreditare, iar singura procedură pe care trebuie să o respecte un observator este să se prezinte președintelui Comisiei Electorale. Observatorii pot fi membri ai partidelor politice, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale sau simpli cetățeni.

Deși pentru România poate părea o variantă extremă în viziunea politicienilor, acreditarea observatorilor trebuie liberalizată și deschisă către un număr cât mai mare de persoane. Odată cu modificarea legii partidelor și o posibilă creștere a numărului de reprezentanți în birourile electorale, trebuie oferite metode alternative partidelor de a observa procesul electoral. Mai mult, având în vedere situația din România, în care partidele sunt de multe ori cele care furnizează (în mod ilegal) observatori organizațiilor neguvernamentale care figurează de fapt cu numele, eliminarea barierelor ar rezolva problema.

EFOR a propus Comisiei parlamentare pentru legi electorale introducerea unui capitol separat pentru organizarea alegerilor (http://expertforum.ro/recomandari-locale) . Recomandările includ acreditare centralizată, la nivel național de către AEP și crearea unui registru electronic public unde să se regăseasca toți observatorii. În plus, am propus deschiderea pieței de acreditare către toți cei interesați, inclusiv partide și cetățeni.

Fiecare stat are propriile bune practici legate de organizarea alegerilor, care merită mai multă sau mai puțină atenție. Cert este că România are nevoie de câteva îmbunătățiri semnificative care trebuie produse cât mai curând. Dacă lipsa de viziune a politicienilor a condus la o nouă modificare a legislației fără a avea în vedere Codul electoral (http://expertforum.ro/video-codul-electoral-nu-mai-poate-astepta/)  trebuie luate în calcul practicile descrise anterior. Nu toate ar trebui introduse prin lege, pentru că supralegiferarea nu are de cele mai multe ori un impact pozitiv; ele trebuie preluate parțial în lege, dar trebuie în cele mai multe cazuri reglementate prin decizii ale Autorității Electorale Permanente, care ar trebui să capete puteri pronunțate în decizii legate de organizarea alegerilor, inclusiv în timpul zilei votului.