Au apărut din ce în ce mai des în ultimul timp analize și poziții care susțin, în esență, că:
(1) România ar avea, de fapt, prea puțini angajați/funcționari publici, nu prea mulți;
(2) cheltuielile publice ale României ar fi mai degrabă mici pe ansamblu, nu excesive și, deci, nu se poate face mare lucru în privința lor, acestea trebuind chiar mărite semnificativ având in vedere nevoile în creștere, și
(3) prin urmare, problemele bugetare și administrative ale României nu ar ține în vreo măsură importantă de vreo supradimensionare și cine știe ce excese de cheltuieli în zona publică, ci mai degrabă de impozitarea prea mică per total, neputându-se pretinde servicii publice de calitatea celor din „Vest” dacă nu se și contribuie și cheltuie ca în „Vest”.
In sprijinul ideilor/pozițiilor de mai sus se invocă statistici Eurostat sau OECD care arată, într-adevăr, că:
(a) ponderea personalului din sectorul public românesc în total populație ar fi sub media UE (deci, majoritatea statelor UE ar avea mai mulți funcționari publici pro-rata decât noi raportat la populație);
(b) ponderea angajaților din sectorul public românesc comparativ cu totalul de angajați s-ar situa, și ea, în partea a doua a clasamentului în interiorul Uniunii Europene (deci, majoritatea statelor UE ar avea proporțional mai mulți funcționari publici decât noi și față de restul forței de muncă); și
(c) ponderea bugetului României în PIB este de aproximativ 30-31%, de asemenea sub media UE de aprox. 46% (deci, faptul că s-a cheltuit anul trecut de către stat echivalentul a 9,3% din PIB în plus, cât a fost deficitul bugetar, ar ține mult mai mult de nevoile standard ale unui stat european, decât de excesele politicienilor nimeriți la butoane în perioada respectivă).
Or, trebuie înțeles bine că analize/statistici precum cele de mai sus, privite separat, pot fi foarte înșelătoare cu privire la mixul de reforme de care România are nevoie și la importanța ordinii cronologice a acestora pentru că exclud din peisaj două mari probleme.
O primă mare problemă ține de ocolirea totală sau aproape totală a chestiunii calității (inclusiv moralității) foarte multor activități și mecanisme ale sectorului public românesc actual și a faptului că aceasta (calitatea) nu depinde nici pe departe proporțional nici de fondurile alocate, nici de numărul angajaților/funcționarilor publici.
Practic, analizele respective se poziționează ca și cum nu ar conta că în echipajul unei nave ar fi angajate multe persoane care nu au fost niciodată pe „mare” sau că tipurile de posturi ocupate nu ar fi corelate cu necesitățile efective ale navei, ci doar că numărul lor total ar fi cât al unui echipaj normal. Sau că nu ar conta că unele segmente din echipaj s-ar comporta mai degrabă ca niște „pirați”, decât ca angajați plătiți să deservească bunul mers al „navei” și pasagerilor acesteia.
Sau, mai concret, că nu ar conta că numeroase primării din România au mult mai mulți angajați decât altele care administrează mai bine populații similare.
Sau că sunt destule spitale în România care au de 3-4 ori mai multi angajați decât pacienți lunar sau au chirurgi care operează de maxim 2-3 ori pe lună, în timp ce în alte spitale sunt cadre medicale care fac infarct în gardă.
Sau că sunt destule licee care nu au mai dat absolvenți cu bacalaureat de peste 15 ani.
Sau că în multe judete din România sunt mai multi ofițeri de poliție la poliția animalelor decât la antidrog sau la “economic”. Sau, cu caracter mai general, că aproape toate departamentele și corpurile profesionale care au atribuții în verificarea respectării legii sau în aplicarea ei in țară (inclusiv la nivel de procurori și judecatori) sunt subdimensionate, în timp ce multe altele etalează „mega” organigrame, pe lângă numeroase concursuri de formă sau numiri pe poziții de decizie ale unor persoane care au luat bacalaureatul după vârsta de 35 de ani sau au excelat în viață doar la videochat.
Sau că nu ar conta că se construiesc unele drumuri județene aproape la preț de autostradă. Sau că se fac cu banii publici și parcuri orășenești în păduri, precum și stadioane și grădinițe în localități cu 10-15 copii.
Sau că se dau prime de zeci de mii de euro la pensionarea din unele instituții și companii de stat, mii de pensii foarte mari de la 47-48 de ani, precum și multe sporuri financiare pentru lucruri care ar uimi europeanul mediu. Sau că salariul mediu net din sectorul public este cu peste 20% mai mare decât cel din privat.
Sau că segmente mari de români știu din experiență directă că nivelul de corupție este în continuare mare în numeroase zone de activități publice etc.
Desigur, în orice discuție pe astfel de subiecte sunt și nuanțe importante de făcut.
De exemplu, oricine a lucrat mai mult cu administrația publică știe că în majoritatea instituțiilor publice din România sunt, de fapt, segmente semnificative de oameni competenți și dintre care, destui, cu un ritm de lucru intens. Nu trebuie deloc subestimată nici complexitatea agregată a activității zilnice a unui stat în lumea actuală. (aceasta fiind foarte mare).
Dar oricine a lucrat sau are contact regulat cu administrația publică știe și că segmentele care nu fac nimic sau care chiar pot greva intenționat eficiența celorlalți sau a sectorului privat sunt semnificative și ele la noi. Nu este deloc cazul tuturor instituțiilor publice, dar multe se încadrează în situațiile de mai sus.
Discuția cu privire la calitatea (inclusiv moralitatea) activităților și mecanismelor concrete ale sectorului public este, astfel, esențială și nu trebuie niciodată ruptă de analiza statisticilor de mai sus.
De altfel, este evident din ultimii 20 ani că mărirea enormă a cheltuielilor bugetare în România (inclusiv cu vreo 5% ca cifra absolută în plus dintr-un PIB mult mai mare) și creșterea cu 60% a aparatului bugetar (deși au plecat câteva milioane de români din țară și s-a trecut și la ceva digitalizare) a avut un efect mult mai mic proporțional asupra calității, moralității și volumului activităților sectorului public din România.
Orice persoană rezonabilă poate înțelege ușor și că dublarea sau triplarea salariului unui incompetent nu-l transformă într-un competent, ci doar într-un incompetent foarte bine platit. La indolență, situatia e mai nuanțată, dar este clar pentru foarte mulți români din viața de zi cu zi că sunt destule persoane la diverse autorități publice pentru care simpla mărire semnificativă de venituri nu a dus la niciun plus de efort sau de bunăvoință în activitate, ci, la unii, doar la un plus de aroganță.
Cu alte cuvinte, chiar dacă statisticile invocate mai sus ar privi situatii cu adevărat comparabile (și ajung și la asta), este evident la firul ierbii pentru mai toți românii că nevoile de reformă în sectorul public sunt, de fapt, vaste, mult mai mari decât sugerează analizele respective. Numeroși români le văd deja ca fiind strigătoare la cer.
A doua mare problemă a pozițiilor și statisticilor de mai sus ține de faptul că acestea pot fi foarte înșelătoare chiar pe fond.
Pentru o apreciere cât mai corectă a relevanței lor, este, astfel, important să avem în vedere câteva aspecte care nu apar deloc sau apar doar marginal în analizele la care m-am referit la început.
În primul rând, este important de lămurit ce consideră statisticile respective ca ar fi „angajați ai sectorului public” și pe ce anume. Aceasta cu atât mai mult, cu cât nu prea vin auditori străini să numere luni de zile pe la noi, raportările interne fiind baza calculelor respective, iar metodologiile statistice nu sunt chiar așa de bine armonizate cum tindem să credem[i].
De exemplu, este foarte neclar în ce măsură angajații companiilor controlate de stat, județe sau primării sunt raportați sau nu. Diversele metodologii disponibile[ii] și unele discuții pe marginea lor sugerează că nu se raportează deloc sau se raportează cu totul parțial (și că și în cazul în care și alte țări ar proceda similar, majoritatea ar avea mult mai puține ineficiențe la nivelul unor astfel de companii decât noi).
Statistica[iii] de pe site-ul actual al Ministerului Finanțelor cu „salariați bugetari” (care număra la sfârșitul lunii aprilie 2025 puțin peste 1.306.000 poziții ocupate) cu siguranță nu ia în calcul personalul companiilor municipale, județene sau de stat. Nu ia, de altfel, în calcul nici o serie întreagă de instituții publice (aspect evident din lecturarea celor prinse în tabelul de raportare respectiv). Și terminologia folosită pe site de „salariați bugetari” (și detaliată în fișier ca reprezentând „Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice în luna aprilie”) este suspectă.
Poate are legătură cu faptul că în România există foarte multe situații în care se lucrează pe bază de contracte de prestări servicii reînnoite regulat (mă refer doar la cele care privesc situații cvasiidentice ca activitate cu cele ale unui angajat permanent). În marea majoritate a cazurilor respective, contractele se încheie prin negociere directă, nedepășindu-se pragul valoric care necesită organizarea de licitații. Atât timp cât relația cu șeful instituției este bună, colaborarea poate continua durate îndelungate.
Deși o parte din colaborările respective sunt, foarte probabil, necesare și utile, sunt destule altele pentru care, iarăși foarte probabil, nu este deloc cazul.
Dar aspectul mai important pentru discuția de față este acela că numeroasele situații respective nu apar pur și simplu în statisticile de „angajați” ai sectorului public românesc, reducând artificial mărimea acestuia.
Mai sunt si alte tipuri de situații și de contracte în care modul de raportare este cel puțin neclar sau potențial înșelător statistic.
Un aspect important de reținut este, deci, acela că ce se vehiculează că ar fi sectorul public la noi este sub realitatea efectivă față de ce înțelege omul obișnuit prin acesta și, foarte probabil, cu mult.
Un alt aspect de avut în vedere este acela că statisticile respective nu arată, oricum, situația suficient de granular, putând exista între țări diferențe enorme și fără noimă de angajați pe unele domenii față de altele.
În orice caz, o discuție de bună credință pe acest subiect din partea politicului ar putea fi ușor finalizată printr-un audit independent pe subiect. Beneficiile ar depăși cu mult costul. Ar fi utilă și o obligare permanentă a tuturor entităților finanțate direct sau indirect din taxe sau diverse contribuții de a publica lunar situația exactă pe o serie de indicatori (cu sancțiuni mari în caz de nerespectare sau de informații incorecte). Adică, este un aspect destul de ușor de lămurit cu totul, dacă există onestitate pe subiect.
În al doilea rând, atunci când comparăm ponderea angajaților publici în total populație, este important să clarificăm și ce „populație” se ia în calcul. Și aici ceața metodologiilor statistice este destul de mare, regula privind populația rezidentă efectiv, dar permițându-se statelor membre UE și raportări bazate pe rezidența legală (mai puțin unele situații) etc.
Or, dacă se ia în calcul numărul de buletine/cărți de identitate și de acte de rezidență emise și se deduc doar cei cu documente de reședință finalizate în alte state UE, este evident, în cazul României, că se adaugă artificial la populația cu care compar foarte mulți oameni (care nu sunt, de fapt, în țară și au nevoie foarte rar de administrație, dar nici nu au finalizată reședința oficială în alte state europene).
Adică, s-ar calcula o pondere relevant mai mică decât realitatea.
În orice caz, dincolo de dubiul de calcul de mai sus, administrațiile publice ale statelor din „Vest” care sunt beneficiare nete de imigrație sau de mulți turiști administrează în fapt un număr de oameni semnificativ peste „populația” lor (măcar la capitolul strâns gunoaie, transport, asistență umanitară și la infracțiuni), pe când administrația publică a țărilor din care au plecat milioane de oameni, cum este cazul României, au o situație inversă. Ambele distorsionează în diverse grade statisticile pe subiect – doar că în sens opus.
Chiar și pe calculele Eurostat (care nu fac corecții legat de cele de mai sus și sunt bazate în mare măsură pe ce raportează România ca date brute), ar trebui subliniat mult mai mult faptul că destule țări dezvoltate din UE au ponderi ale angajaților la stat (în sens larg) față de populație semnificativ sub România.
Germania are o pondere de aproximativ 6,56%, Olanda, una de 7,95%, Italia de 6,38%, România fiind calculată în unele statistici pe subiect cu una de peste 8,3%. De remarcat și faptul că datele de mai sus au fost prelucrate într-o analiză pe baza unor date OECD din 2023, deci pe baza unor date primare din 2022 sau 2021, înainte de aiurelile suplimentare pe acest subiect din ultimii ani de la noi, perioadă în care a crescut numărul de posturi bugetate ocupate cu aproximativ 40.000 de poziții, iar cheltuiala statului cu peste 3% din PIB.
Deci, pot fi asigurate servicii publice mult mai de calitate și cu ponderi ale angajaților în sectorul public raportat la populație relevant mai mici.
O discuție mai amplă ar trebui să analizeze și saltul de la cei aprox. 800.000 de angajați ai sectorului public din 2004 la nivelul de 1,3 milioane acum (nivel care este, oricum, semnificativ sub realitate din motivele menționate mai sus) fără salturi nici pe departe proporționale de calitate și volum al serviciilor publice. Un rol obiectiv important l-a avut aderarea la UE (care a implicat înființarea multor instituții noi și lărgirea sferei activităților statului), dar cu totul insuficient pentru a explica saltul respectiv.
În al treilea rând, cu privire la ponderea de aprox 30-31% a bugetului de stat în PIB în România – aceasta nu înseamnă nici că nu se poate administra corect țara fără impozite mult mai mari și nici că o creștere a impozitelor ar fi corelată automat cu creșterea calității serviciilor publice.
Sunt, de astfel, destule state bine dezvoltate în lume care performează bine cu un nivel de ponderi ale bugetului în PIB mai mici decât la noi. De exemplu, la nivelul anului 2023, Coreea de Sud avea o pondere a bugetului în PIB relevant mai mică (aprox 23%), Irlanda se descurca bine cu aproximativ 24%, iar China se dezvolta în continuare accelerat cu un buget de aproximativ 26,2% din PIB.[iv]
Pentru statele UE care au un buget mai mare decât România raportat la PIB, pentru a aprecia cât mai corect diferențele (dincolo de presiunile și acolo spre eficientizarea statului) trebuie date la o parte din comparație elementele care pot genera confuzie (pe lângă eventualele probleme de raportare nearmonizată sau deficitară).
De exemplu, [v]Cehia a avut un buget în 2023 de 39,91% din PIB, iar Polonia unul de 41,65%[vi], dar ar trebui avut în vedere că cehii trăiesc în medie cu aproximativ 3,5 ani și polonezii cu 2 ani mai mult decât românii. Procentele de PIB necesare în mod normal pentru pensii, sănătate și funcționari publici în plus pentru administrarea acelor ani suplimentari sunt semnificative în orice țară. Ar trebui, de asemenea, avut în vedere că ambele țări menționate au rezolvat de mult în mare măsură problema gap-ului de TVA, România lăsând generos evazioniștilor aproximativ 3% din PIB[vii] în plus față de țările respective. Polonia a și cheltuit cu aprox 2% din PIB mai mult pe apărare etc.
Germania a avut un buget de aproximativ 46% din PIB în 2024. Dar a cheltuit în același an 12,6% din PIB pe sănătate față de 5,6% în România[viii] și a avut un gap de TVA de peste 7 ori mai mic pro-rata decât noi. Practic, dacă lăsăm diferența de 7% de PIB din sănătate și pe cea de gap de TVA la o parte, pe ansamblu, România a cheltuit în 2024 similar din PIB cu Germania sau mai mult în toate celelalte privințe (în condițiile în care cei 4 ani pe care îi trăiesc germanii în plus de români au un cost semnificativ din PIB și pe partea de pensii, nu doar de sănătate).
Nu in ultimul rând, după cum spuneam și mai sus, este evident la orice privire rezonabilă că mărirea enormă a cheltuielilor publice din ultimii ani a avut un efect redus sau inexistent pe partea de calitate a serviciilor publice și de moralitate a multor mecanisme. Nu este niciun motiv logic să presupunem că dacă mai alocăm încă 5% sau 10% din PIB sectorului public în forma actuală, se va îmbunătăți relevant acest aspect.
În concluzie, pentru a putea analiza pertinent eventualul necesar de suplimentare financiară structurală pe termen mediu, sunt necesare mai întâi transparentizarea, introducerea și urmărirea unor criterii rezonabile de performanță, responsabilizarea și reașezarea multor instituții publice.
Numeroși funcționari publici trebuie plătiți mai bine (România are un procent relativ mai redus de oameni performanți și trebuie să-i supra-plătească în toate rolurile mai importante sistemic), numeroși alții trebuie trimiși/retrimiși în sectorul privat sau trebuie plătiți mai puțin, iar alții trebuie realocați de stat către domeniile publice cu adevărat în nevoie.
În punctul de resurse agregate la care a ajuns, România nu are servicii publice ca în „Vest” nu atât pentru că nu cheltuie ca în Vest, ci mult mai mult pentru că nu are o guvernanță și o meritocrație ca în „Vest”.
Folosirea banilor în continuare ca în „Estul” românesc de până acum nu are cum să schimbe mare lucru indiferent de cât buget se mai adaugă.
Este nevoie acută și de un nou partid politic decent, chiar dacă segmentele reformiste din partidele actuale încă mai au ocazia să arate că se pot redresa.
În orice caz, fără reforme serioase în sectorul public, mărirea bugetului în principal pe seama sectorului privat doar va deșira și mai tare contractul social românesc, rupt deja în destule locuri.
Note:
[i] https://www.oecd.org/content/dam/oecd/en/publications/reports/2024/12/size-and-composition-of-public-employment-data-sources-methods-and-gaps_f6c2babd/32c747be-en.pdf
[ii] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Beginners:Population
[iii] https://mfinante.gov.ro/domenii/bugetul-de-stat/numar-salariati-bugetari
[iv] https://www.imf.org/external/datamapper/rev@FPP/USA/FRA/JPN/GBR/SWE/ESP/ITA/ZAF/IND
[v]https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Government_finance_statistics#:~:text=In%202024%2C%20government%20expenditure%20in%20the%20euro%20area,area%20compared%20with%202023%20%E2%80%94%20see%20Figure%203.
[vi] https://www.imf.org/external/datamapper/rev@FPP/USA/FRA/JPN/GBR/SWE/ESP/ITA/ZAF/IND
[vii] https://taxation-customs.ec.europa.eu/taxation/vat/fight-against-vat-fraud/vat-gap_en#vat-gap-in-the-eu–report-2024
[viii] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Healthcare_expenditure_statistics_-_overview
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu inteleg atitea complicatii. Pt mine singura statistica relevanta e numarul platitorilor de impozite raportat la total populatie.
In Ge platesc impozit 46 de milioane, la o populatie de vreo 83, deci cam jumate, in Ro in jur de 4 milioane, la o populatie de aprox 20, deci cam o cincime.
Sincer vorbind marirea numarului bugetarilor a fost necesara si din cauza legilor care devin tot mai complicate, si nu in ultimul rind, a birocratiei europene.
In Germania platitul de taxe e treabă serioasă (vezi instituția Steuerberater-ului). N-are sens să comparăm cele 2 țări :-)
cum s a calculat cifra asta de 4 milioane…dar cifra de 20 milioane?
Pentru Neamtu Tiganu:
Nu e nimic complicat. Am incercat sa arat ca, dimpotriva, e de fapt destul de simplu, doar ca trebuie avut in vedere contextul unor statistici si luati in calcul si toti parametrii principali care conteaza.
Nu stiu de unde aveti cifrele cu platitori de impozit, dar sunt evident eronate. Nici macar la nr de salariati nu se potrivesc, dincolo de faptul ca impozite platesc si cei cu activitati in alte forme, companiile etc. Impozitele nu sunt doar cele pe salarii, oricum.
In general, in orice tara europeana, se impoziteaza in principal miscarea (cu masina, prin taxe pe carburanti, iar cea de bunuri si servicii prin TVA), veniturile si profiturile din diverse activitati (prin impozite legate de acestea, inclusiv pe dividende, salarii, venituri, profit, contributii la sanatate), proprietatea (impozit pe terenuri, cladiri, etc), anumite vicii (accize, taxe legate de alcool, tutun, jocuri de noroc), unele industrii (taxe speciale in sanatate, sector bancar, energie si multe alte taxe, de regula, mai mici ca si cuantum). Numarul de platitori e foarte variabil in f de impozit. TVA, de exemplu, plateste cu diverse ocazii mai toata lumea, dincolo de evaziunea imensa de la noi de peste 30% din suma potentiala recuperabila, fata de 4% la germani. Si taxele legate de combustibili (si care reprezinta cam 50% din pretul la pompa) e platit, sau macar suportat in final de mai toti.
Uniunea Europeana induce mult mai multa birocratie, dar, dupa cum am mentionat in articol, nici pe departe cat sa justifice cresterea enorma a aparatului public in ultimii 20 de ani.
Reticenta evidenta a politicului de-a lungul timpului de transparentizare si verificare independenta a situatiei arata nu doar ca sunt multe excese, dar si ca politicul e de fapt constient de marimea lor in asa grad, incat nu doreste nimic obiectiv ca verificator pentru ca stie ca ar iesi foarte prost in ochii oamenilor dintr-o astfel de verificare obiectiva. La un moment dat, o echilibrare se va face, macar pentru ca am ajuns intr-o situatie nesustenabila. Printre perdantii actualei situatii sunt si segmentele performante din administratie care sunt penalizate in prezent de greutatea bugetara, dar si de frana in sine in activitate, a altor segmente care sar calul.
Domnule Bondoc,
in Ge exosta f multe statistici cu cine si cit plateste impozit. Iata doar un articol: 2024 waren rund 46 Millionen Menschen in Deutschland einkommensteuerpflichtig.
Spuneti ca: „Nu stiu de unde aveti cifrele cu platitori de impozit, dar sunt evident eronate”
Daca cifrele mele, privind Ro, sunt eronate, v-as ruga sa oferiti d-voastra cifre mai adevarate!
Pentru neamtu tiganu: am incercat sa arat ca cifra dvs pe Romania este eronata prin explicatiile din primul comentariu. In primul rand, nu e un sg impozit, ci multe feluri si aproape fiecare are propriul „bazin” de contribuabili, de scutiti si de evazionisti. De exemplu, la TVA, sproape oricine cumpara paine in Romania, plateste TVA. Oricine merge cu masina, suporta cam 50% din pret ca accize – colectate de firmele care vand carburanti si virate catre stat (dincolo de evaziunea din domeniu). Nr de salariati in Romania este de peste 5.4 milioane – adica, semnificativ mai mult doar la impozitele specifice salariatilor decat cifra de 4mn pe care ati avansat-o. Mai sunt cateva milioane in diverse forme de activitati liberale etc care platesc impozite (PFA, PFI societati civile, cabinete etc). Majoritatea societatilor comerciale platesc si ele diverse tipuri de impozite, chiar daca destule altele fac si evaziune. Prea putin romani contribuie la sistemul de sanatate si securitate sociala fata de nr de beneficiari, dar si acolo nr contribuabililor depaseste 6 milioane etc.
repet, in Germania exista aceasta statistica, repet, ” 46 Millionen Menschen in Deutschland einkommensteuerpflichtig”
Intrebarea e simpla, citi sunt in Romania? Citi OAMENI sunt inregistrati la fisc pt plata impozitului pe venit? E vorba de oameni
Daca nu stiti, daca nu exista o asemenea statistica, spuneti asa, nu ma ametiti cu alte complicatii.
Primul dvs. comentariu era ca „singura statistica relevanta e numarul platitorilor de impozite raportat la total populatie”, ori dupa cum v-a explicat dl. Bondoc exista multe impozite pe langa impozitul pe venit.
Daca va intereseaza doar impozitul pe venit, nu impozitul pe imobile, pe vehicule, nici taxe ca TVA, CAS, CASS etc., atunci numarul pentru Romania este 32%:
5181 mii salariati + 663 mii PFA-uri + 332 mii IMM-uri, raportat la 19 milioane de locuitori.
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Buletin%20statistic%20fiscal%20nr%201%202025.pdf
Hotii si profitorii si-au dezvoltat un aparat propagandistic de temut.
Cu oamenii vechiului sistem (deci, profesionisti in mancarea de merda), cu idei noi, in conditiile „libertatii” de exprimare.
Cel mai bine ar fi fost sa nu se faca niic si sa pierdem toti banii dela UE, plus sa fim incadrati la „junk”.
Atunci sa fi vazut distractie.
Problema funcționarilor publici din România nu este că sunt mulți sau puțini ci că sunt INEFICIENȚI și, parțial, corupți. Corupție care este nu numai în administrația națională și locală ci și în învățământ( vezi doctoratele false, etc), sănătate, justiție, poliție, fisc și chiar biserică. Deci, problema este: CUM limităm corupția din Administrație? Ca părere, nu există soluție. Corupția este viciul Administrației românești din totdeauna: statul este STĂPÂNUL și poporul/cetățenii sunt SLUGILE. În toată istoria noastră a fost la fel, niciodată NU am știut să ne administrăm eficient
Nu am fost niciodata in istorie corecti si eficienti pt ca nu s- a vrut. Din vremea Evului Mediu si pana azi, mentalitatea coruptiei si ipocriziei nu a disparut ci s- a slefuit.
>În punctul de resurse agregate la care a ajuns, România nu are servicii publice ca în „Vest” nu atât pentru că nu cheltuie ca în Vest, ci mult mai mult pentru că nu are o guvernanță și o meritocrație ca în „Vest”.
Exact. Oricât bani s-ar pompa în salariile funcționărimii bugetare, serviciile publice nu se vor îmbunătății nu în ultimul rând din cauza IQ-ului mai redus din România (cum ar spune Andrei Caramitru) cuplat cu o lipsă de conştinciozitate şi empatie generalizate din țara noastră a birocraților: o castă de tip stat în stat greu de înduplecat să se reformeze.
Corect. „Funcționarul de stat” trebuie să fie pregătit în instituții DE STAT dpdv profesional, al responsabilității și al moralității. Funcționarul public trebuie să APERE interesele statului și ale poporului( aici intră și Justiția). TOATE statele europene avansate au INSTITUȚII PUBLICE de pregătire a funcționarilor publici( chiar și în comunism există CEPECA…). A fi funcționar public trebuie să fie un job greu, dar onorant și onorat.
Pondere total anagajati in functii publice in Fr – 20% din total angajati, 5.7 mil (similar statisticii de la bibliografe, punct i)
https://www.vie-publique.fr/fiches/21895-letat-est-il-un-employeur-important#:~:text=1%20Les%20effectifs%20de%20la%20fonction%20publique,2022%20(source%20:%20Direction%20g%C3%A9n%C3%A9rale%20de%20l%27administration
https://www.fonction-publique.gouv.fr/toutes-les-publications/evolution-des-effectifs-de-la-fonction-publique-en-2022
aici extras cele 8 arii de acoperite de functia publica in Fr. similar cu ce e in Ro
Hors contrats aidés, l’emploi est en hausse dans la fonction publique de l’État (+ 0,6 %), après une quasi-stabilité en 2021 (− 0,1 %). L’emploi augmente 1. dans les ministères (+ 0,3 %) et 2. dans les établissements publics (+ 1,7 %). 3. Dans la fonction publique territoriale, l’emploi est en hausse en 2022 (+ 0,5 %). 4. Il continue de diminuer dans les organismes communaux (− 0,2 %) et 5. d’augmenter dans les organismes intercommunaux (+ 2,5 %). 6. Il augmente, comme en 2021, dans les organismes départementaux (+ 0,6 %) et 7. diminue dans les régions (− 0,2 %). 8.En incluant les contrats aidés, dont le nombre est en forte baisse en 2022 (− 25,7 %), l’emploi total dans la fonction publique territoriale est stable.
Angajatii companiilor de stat nu au ce sa caute in statistici priviind sectorul functiilor publice/bugetare. Aceste companii desfasoara o activitate economica specifica, masurabila si similara unei companii private (ma rog, asa ar trebui dar asta e alta poveste) nu administrativa sau de serviciu public.
Diferenta este ca, in principiu, o companie de stat isi genereaza propriile venituri din piata/zona de activitate economica, precum si cheltuieli, preponderent din acea activitate/serviciu specifice si, in teorie din pacate, nu (ar) depinde de alocari de la bugetul de stat (precum un spital de ex. care depinde exclusiv). De aceea nu are de ce sa se includa personalul lor la categoria bugetari nici la noi, nici in Fr sau alte tari.
Cel putin asa vad eu situatia.
Asta nu inseamna ca nu aveti dreptate: este nevoie de eficientizare atat in functiile + activitatile publice cat si in companiile de stat (destinatii de sinecuri; sifonari etc); cat si in cheltuieli si contracte in ambele situatii!
Stimate,
d-le Bondoc,
1.Ați cuprins corect în articol problematica ineficienței instituțiilor romanești:
,,Romania n-are servicii publice ca în Vest, fiindcă n-are o ,,guvernanță” și ,,meritocrație” ca in Vest!Oare de ce, fiindcă avem aceleași instituții ca în Vest, după integrare?
,,Fără reforme serioase în sectorul public, mărirea bugetului pe seama sectorului privat doar va deșira și mai tare contractul social…
Despre ce reforme ar putea introduce o guvernanță responsabilă și ,,meritocrație” ar trebui să fie articolele, dar …autorii nu sînt și cercetatori economici”, în ,,noua știință” a epocii globalizării, în care INSTITUȚIILE dețin rol fundamental în dezvoltarea economică-industrială (și generală).
2. Studiind problematica instituțională (ca parte determinantă a ,competitivității economice naționale) și ,,reformele” necesare pentru a deveni funcționale și performante, am construit un PROIECT NAȚIONAL cu acest obiectiv, oferit de 10 ani guvernelor țării pentru implementare, fără rezultat.
Printre beneficiari au fost și Guv. Ciucă și Ciulacu, dar noutatea acestei viziuni și instrumentar face ca proiectul să fie din ,,altă limbă” economică, neinteligibil pentru ,,economia clasică” (micro și macroeconomie), iar instrumentarul obișnuit, financiar și fiscal, fără efecte în domeniu.
3.Urmează să propun PM I. Bolojan evaluarea și implementarea proiectului, în lipsa căruia eliminarea deficitului bugetar și evitarea calificativului JUNK de țară, sînt imposibile în viitorul deceniu.
Nu mă aștept la acceptul său, consilierii fiind cei care fac ca propunerile de proiecte să fie trecute la ,,scrisori cetățenești” cu răspuns formal și mulțumiri.
In cazul în care guv. Bolojan nu răspunde la ofertă sau o refuză, am decis să-l oblig prin instanță judecătorească la evaluarea și promovarea proiectului.
Intrebarea este, daca firma de avocatură Bondoc este dispusă să susțină (contra cost) acțiunea în instanță, deoarece avînd în ingrijire soția (cu azhaimer) este dificil să mă prezint des la București, unde va avea loc dezbaterea cauzei.
Ca jurist de profesie (și absolvent de filosofie) am imaginea ,,deranjantă” a acestui demers, însă fără acest PROEICT DE TARĂ, care pătrunde în adîncimea problematicii și responsabilității instituționale, instituțiile nu vor putea fii niciodată constrînse la funcționalitate și performanța Vestică.
cu stimă,
prof. Căliman I. Eugen
autor proiect de țară tel 0721316019
PS
Partidele noi au venit de 10 ani doar cu ,,proiecte politice”.Ce partid nou să vină dacă ,,intelighenția națională” n-a construit nici un proiect de țară de 35 de ani?
Partidele și liderii devin de valoare, numai cu proiecte majore, economice și sociale, deoarece politic sîntem de mult democrați și,,liberali”!
Urmează ca împreună cu scrisoarea catre PM să vă expediez cartea ,,Incotro se îndreaptă Romania postcomunistă, 2024?
Pentru Caliman Eugen: Multumesc pentru comentariu/mentiuni.
Un rebutal extrem de pertinent la articulul lui Victor Josan, de saptamana trecuta. As mai adauga un singur lucru, care tine de diferenta calitativa a sectorului bugetar din tarile occidentale. In multr tari din Vest, companiile din sectorul public nu numai ca nu sunt „gauri negre”, dar au o contributie importanta la PIB-ul acelor tari. In Franta de exemplu, sectoarele energetic, bancar, de aero-defense, si de transport sunt profitabile si contribuie anual la aproximativ 5-6% din PIBul Frantei care in 2024 a fost de 3160 miliarde USD.
Bineinteles ca acolo vorbim de angajati din sectorul bugetar foarte sofisticati, cu o pregatire profesionala de top la nivel mondial. Astia is aia care construiesc centale nucleare, TGVuri, rachetele Ariane la agentia spatiala europeana, tot hardware-ul din industria de defense a Frantei, portavioane etc. spre deosebire de multi din bugetarii nostri care dupa ce iau bacul la 35 de ani, fac 3 facultati, 5 masteruri si 2 doctorate. Victor Josan nu a adus deloc in discutie diferenta calitativa intre bugetarii lor si bugetarii nostri.
Majoritatea autorilor care au scris pe tema asta – in frunte cu domnul Victor Giosan care s-a mai esclafat un pic si intr-un interviu Hotnews – sunt, surpriza, functionari, oameni platiti de guverne sau administratii locale sau fonduri/grant-uri ca „experti in (ceva) publica”. Nu exista „expert de 30 ani in administratia publica si locala” care sa fie devenit asa ceva la o companie privata. Nu exista „consultant international in management public” care sa-si fi acumulat experienta lucrand intr-o companie privata care sa lupte singura pentru a plati salarii, a naviga prin meandrele taxarii sau incompetenta ANAF. Autorii sunt functionari publici deghizati, care predica pentru parohia lor, sub acoperirea a „zeci de ani de experienta in domeniu”.
A mai fost un redactor sef „pe economic” (parca) care spunea „Nu sunt prea mulți bugetari, ci prea puțini oameni care muncesc”. Nu poti sa declami astfel de ineptii nici daca ai 10 ani varsta mentala. Cu alte cuvinte, „nu e vina noastra ca angajam mai multi functionari decat e nevoie – si le platim regeste incompetenta – ci e vina voastra, a privatilor, ca nu angajati mai multi oameni care sa munceasca pentru salariile si bonusurile incompetentilor nostri”. Articole si ‘idei” scrie preluand un singur articol, al unui expert international…
La fel cum domnul Csaba Asztalos, nou judecator CCR, care nu vede absolut nimic anormal la bonusul de pensionare de 30.000 eur pentru fiecare judecator care pleaca. Pentru ca, spune el, „Rațiunea este că la CCR un judecător timp de 9 ani are incompatibilități maxime”. Dar unde e ratiunea ca timp de 9 ani un judecator incaseaza intre 100.000 si 200.000 EUR pe an? Ca si cum „bietii” judecatori – in cazul in care nu se ajung cu banii – nu au voie timp de 9 ani sa-si ia un al doilea job sau sa lucreze ca_consultanti externi pe langa ICCJ sau CEDO sau EPO sau alte organisme care tot din banii contribuabililor se imbuiba. Sunt dosare din 2020 la CCR, dar noi ii gratulam cu 30.000 EUR peste milionul de euro incasat timp de 9 ani. Un judecator CCR care nu intelege ca cei 30.000 EUR sunt inca un scuipat pe fata cetateanului care nici astazi, dupa 35 ani, nu primeste justitia la care are dreptul. Pentru ca niste functionari incompetenti – n-o spun eu, o spun cifrele justitiei – n-au nici cea mai mica empatie cu cetateanul, dar ii cer inca o prima, „de plecare”. De fapt, n-o cer, AU DREPTUL. Ei au dreptul de partea lor. Noi, cetatenii, nu.
Felicitari pentru articol, dle Bondoc.
Multumesc.
Va multumesc pentru articolul de mai sus – chapeau, Dle Bondoc!
Articolul asta plus „Adevaruri, minciuni si statistici”, tot al Dvs., sunt complementare si deschizatoare de ochi in ce priveste calitatea si cantitatea guvernarii Ro.
Sper ca urmatoarele doua pachete de masuri ale guvernului Bolojan vor intampina/trata just, realist(apropo deformarile statistice), empatic si altruist fata de publicul ro tarele guvernarii Ro, de la local la central.
Nicusor Dan ar face bine, in tandem cu Ilie Bolojan(si cabinetele + consilierii lor), desi, pana acum, semnele nu-s bune deloc, sa:
– vorbeasca si actioneze in interesul TRANSPARENTEI radicale fata de public in orice are impact asupra publicului (mai putin zona militara, dar si aici nu trebuie sa se taca 100% precum ex-ul Kile Werner Iohannis) – declaratii de avere/interese, beneficiarii finali ai banilor de la partide/independenti catre presa/media etc.
– sustina JURNALISMUL DE INVESTIGATIE si AVERTIZORII DE INTEGRITATE
– purceada la revizii generale ale legislatiei, inclusiv cea legata de avertizorii de integritate si finantarea politicului – definitivat codul electoral DOAR cu DOUA SURSE de finantare, anume (i)cotizatii membri + (ii) alocare din buget ca procent DIRECT legat de incasari ANAF, si nimic altceva purtator de valoare, fie fizic, fie digital
– asanaze/rearanjeze corpul admin public, dupa cum spuneti Dvs. in finalul articolului
– intareasca controalele/supravegherea la granitele cu Rep. Moldova, Ucraina, Bulgaria, Marea Neagra/Dunare(porturi), Serbia, Ungaria – punerea in functiune a unui numar indestulator de scannere in vamile mentionate e un subiect pe langa care au tot valsat guvernarile Ro si Comisia UE – apropo haloimasul Schengen de anul trecut si „auleu, maica, noi suntem pregatiti tehnic, da’ raii din UE nu ne vor binele” :).
Pentru nec plus ultra: multumesc pentru comentariu/apreciere/observatii.
Transparenta este, intr-adevar, un aspect foarte important de folosit de orice segment reformist.
Teama de ea ascunde, de obicei, tocmai constientizarea multor situatii in neregula si dorinta unor compromisuri „mai subiective” decat normal departe de ochii publicului.
Va trebui, insa, sa ramanem atenti cu totii si la cultura comunista remanenta tot cam in noi toti in diverse grade, care, combinata cu lipsa de informatii si de cunoastere a specificitatilor multor domenii, poate duce usor si la generalizari contraproductive si anatemizari de tip capra vecinului care sa ingreuneze reasezarea sanatoasa si rapida a administratiei si societatii romanesti.
De ce se bat oamenii să se angajeze la stat? Pentru că acolo sunt bani mulți, muncă puțină. Asta caută orice român neaoș. La 16: 00 au rupt poarta, zilele libere fără număr, concedii medicale când vrei, contract de angare realmente oneros pentru angajator. Se dau cinci mii de euro pentru angajare la stat. Cunosc persoană care mi-a spus „Eu acum sunt angajat pe viață”. E simplu, e vorba de jaf legalizat. Este altă categorie de români, iar lucrul acesta e delimitat clar prind diferența de drepturi și obligații. Asta a creat partidul cooperativă PSDNL. Ăștia și dacă țara ar crăpa sub ei nu ar reveni la realitate. Nu despre realitate a fost vorba când au construit ceea ce au construit pentru ei.
Cand aveti de gand sa terminati cu Irlanda ca exemplu? Relevant in discutie nu este pibul lor exagerat artificial din care majoritatea se repatriaza in America. Irlanda cheltuie anual 20000 Euro/capita iar Romania 6000 Euro!!! Cum poti sa spui ca astazi Romania ar trebui sa ofere servicii europene cu incasari de 30% din pib cand Franta gafaie cu 46?
Pentru CT: nu stiu de unde aveti cifrele, dar sunt eronate. Oricum, Irlanda e un exemplu printre altele. Am incercat sa arat ca in afara de sanatate si daca socotim si diferenta de gap de TVA, Romania cheltuie similar din PIB cu Germania pe mai tot restul. Serviciile publice depind in mare masura de calitatea si disponibilitatea resursei umane (care e absolut normal sa fie platita ca putere de cumparare raportat la propria tara si la noi e f bine platita in medie din acest punct de vedere) si de bunuri si unele servicii care se cumpara si din care o parte, sunt importate, avand preturi relevante global (deci care pot fi mult mai scumpe, intr-adevar, raportat la puterea de cumparare medie dintr-o tara). Daca angajezi cu 30% mai multi oameni decat e nevoie si ii platesti, in medie, cu peste 20% mai mult decat in sectorul privat), ai mult mai putine resurse sa-i motivezi pe cei care trag, precum si sa compensezi diferenta de putere de cumparare standard atunci cand cumperi bunuri si servicii la preturi „globale” mari.
Franta are un buget mai mare, de fapt, de 46% din PIB si isi dau seama ca nu e sustenabil. Dincolo de diferente de grad de formare si disponibilitate, francezii traiesc cu aprox 7 ani mai mult decat romanii. Cheltuie cu vreo 5% din PIB mai mult decat noi doar pe sanatate.
Oricum, daca chiar credeti ca daca maine am dubla bugetul din sectorul public de la noi am avea servicii publice cu mai mult de 10% mai bune, nu aveti de a face suficient cu ele (ca medie) si nu aveti in vedere obiectiv originea calitatii lor.
Credeti ca liceele care nu au dat absolventi de bac de 15 ani, vor da curand daca li se dubleaza bugetul? Sau ce autorizatiile se vor emite mai repede, sau nu se vor mai face f multe investitii aiurea sau ca nu ar colapsa sectorul privat sub o astfel de povara? Cei aprox 5% echivalent PIB 2021 cheltuiti in plus in sectorul public anul trecut fata de acum 4 ani ce au adus?
Cheltuieli Irlanda (buget) 125 miliarde Euro la 5 milioane locuitori. Cheltuieli Romania 120 miliarde Euro la 20 milioane locuitori. Puteti verifica. Si daca tot verificati puteti incerca o verificare a metodologiei mai mult decat dubioasa care se aplica Romaniei altfel decat altor tari UE cu privire la GAP TVA.
PIB Irlanda 560 miliarde Euro. GNI Irlanda considerat mai realist 305 miliarde Euro. Puteti verifica si asta inainte de a da verdicte.
Pentru CT: ocoliti in continuare problemele principale subliniate de articol, „verdictele” din el nefiind bazate pe ce spuneti.
Orice tara mai dezvoltata decat Romania cheltuie mai mult in cifra absoluta pe cap de locuitor (dincolo de faptul ca umflati cifra populatiei Romaniei), macar prin faptul ca are salariul mediu mai mare. Dar asta nu inseamna ca legatura bani-calitate e proportionala pentru ca majoritatea serviciilor publice tin de input uman, nu de bunuri importate, si acela trebuie raportat la puterea de cumparare din propria tara si nu asta e problema principala a sectorului public romanesc.
Cum spuneam si in articol, Romania are segmente semnificative de functionari publici performanti. Dar sunt si zeci de procente de angajati care nu fac mai nimic util si care nu ar face nimic diferit de ce fac nici daca li s-ar tripla salariile.
Foarte multe servicii publice tin in principal de calitatea, moralitatea si proactivitatea resursei
umane folosite. Faptul ca nu vedeti problemele mari pe care le avem in numeroase locuri pe toate dimensiunile respective (segmentele de calitate nefiind majoritare in f multe institutii publice) spune mult mai multe despre „metodologia”, generalizarile si „verdictele” dvs decat despre cele ale articolului.
Cat despre gap-ul TVA, sper ca realizati ca nu ni se aplica doar noua, romanilor, o metodologie diferita de calcul fata de celelalte tari UE. Sau ca am avea noi asa o economie unica de da rateuri metodologia folosita de UE de multe ori mai mult ca la polonezi, maghiari, cehi sau nemti. Dincolo de aspectele factuale in sine, daca ar fi fost asa, segmentele din stat care protejeaza hotiile respective ar fi sarit de mult sa protesteze, tocmai ca sa nu fie presate sa mai faca ceva.
Este clar nu doar ca nu ati lucrat in sectorul privat niciodata, dar ca si sectorul public il vedeti otova si cu un pozitivism, din pacate, rupt de experientele concrete cu multe institutii publice ale f multor romani, dincolo de segmentele de calitate certa pe care le avem.