miercuri, octombrie 20, 2021

Ce am descoperit despre buget într-un an de „stat” la stat

Ne aflăm în perioada rectificării bugetare, vedem cum miniștrii se ciocnesc în pretenții și realizări iar fondurile se mută din pix  dintr-o parte în alta. Este un moment similar cu cel de la începutul anului când se construiește inițial bugetul (din păcate, niciodată nu se întâmplă ca bugetul pentru anul curent să se realizeze înainte de finalul anului precedent). Marea provocare, de trei decenii încoace, este să ținem sub control deficitul finanțelor publice – un eufemism pentru ceea ce reprezintă, de fapt, reducerea risipei.

De ce? În bună măsură din cauza birocrației. Cum așa? Nu doar cetățenii simpli ci și guvernanții suferă din cauza birocrației? Da, ați înțeles bine. Demnitarii sau decidenții politici sunt dependenți de aparatul birocratic. Acest aparat se află, teoretic în subordinea decidenților. Teoretic doar, fiindcă (1) stabilitatea aproape „pe viață” a funcționarilor și (2) frecvența ridicată cu care se înlocuiesc miniștrii și guvernele în România schimbă în realitate raportul de putere între cele două elemente. Astfel, în practică, decidentul politic este captiv birocrației „din subordine”. Poate că politicienii sunt interesaţi să minimizeze cheltuielile, dar nu dispun de mijloace constrângătoare/foarte eficiente pentru a-şi atinge acest scop. În principal, guvernanţii sunt dependenți de informațiile și calculele livrate de aparatul birocratic, ei nu dispun de o alternativă care să îi ajute să bugeteze cât mai adecvat. Așa cum ne-au învățat marii economiști, birocraţia se dezvoltă ca urmare a statutului său de monopolist în relaţie cu clienţii săi (atât oamenii politici, cât şi cetăţenii obişnuiţi).

Dacă ne uităm la dezbaterile din jurul bugetului observăm aceste provocări. Cutare ministru cere mai mulți bani. Poate i-a cheltuit pe cei deja alocați sau poate nu, poate urmează să cheltuie în perioada următoare. Cum știm adevărul, cum aflăm dacă ministrul este un bun gospodar sau nu? Îl supunem unei probe cu detectorul de minciuni? Nu avem decât o variantă, să îi cerem propriul buget să facem analiza noi înșine. Dar pe baza a ce? Cifrele vin de la direcțiile din minister, de la oamenii care au evaluat costul diverselor proiecte etc. Cum aflăm adevărul, îi chemăm pe directori și îi supunem testului cu detectorul de minciuni? Nu se poate, deci avem doar o variantă, să ne scufundăm mai adânc în hârțogăria instituției. Cu cât ne scufundăm mai adânc, cu atât vom avea o imagine mai corectă asupra eficienței cheltuirii banului public. Însă acest demers, cunoscut sub numele micro-management, cere sacrificii.

Să spunem pe șleau, construcția bugetară reflectă competența oamenilor din instituție, atât a celor „de jos” care întocmesc primele propuneri parțiale, cât și a celor „de sus”, care verifică și în final aprobă bugetul. Cum România nu strălucește la capacitatea administrativă, ba din contră, imaginați-vă cât de corect se fac bugetele la noi. Toată lumea știe: an de an de plângem că bugetele se aprobă târziu, că nu există un cadru multianual de planificare bugetară, că bugetul nu este executat cum trebuie și trebuie rectificat. Moțul de pe tort, aproape invariabil, bugetul se termină cu un deficit mai mare decât cel țintit inițial.

Cu riscul de a părea lipsit de modestie, pot să ofer un exemplu “excepțional”, cazul instituției pe care o cunosc bine, Fondul Român de Contragarantare. Exemplul arată, prin contrast, cât de superficial este procesul de bugetare în administrație. În anul 2020 am fost numit în conducerea companiei și înainte de  finalul anului am definitivat proiectul de buget pentru anul 2021. Din păcate efortul de a pregăti bugetul din timp a fost inutil. Mi-am dat seama că m-am străduit degeaba, fiindcă așa cum este cazul multor altor entități, bugetul a fost aprobat de AGA aproape de jumătatea anului. Motive se găsesc întotdeauna: că lipsește o virgulă, că nu s-a adoptat bugetul statului ș.a. Fapt este că alții nu și-au propus să bugeteze devreme, ignorând principiile elementare învățate în școală. În fine.

Când am construit bugetul am făcut micro-management serios. Nu m-am mulțumit să primesc documentul, să semnez ca primarul și să îl dau mai sus către minister. După multe ore de muncă și după ce am cântărit atent diverse aspecte, prevederile bugetare pentru 2021 au ajuns să arate, în comparație cu anul anterior, după cum urmează:

Prevederi bugetare 2021 în raport cu prevederile bugetare pentru anul 2020:

– cheltuieli cu materiale consumabile: -38%
– cheltuieli cu materiale de natura obiectelor de inventar: -49%
– cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile: -25%
– cheltuieli privind chiria: -21%
– prime de asigurare: -31%
– cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate: -96%
– cheltuieli de deplasare, detaşare, transfer: -41%
– cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii: -63%
– cheltuieli privind întreţinerea şi funcţionarea tehnicii de calcul: -44%
– cheltuieli cu pregătirea profesională: -50%
– Cheltuieli de natură salarială (au reprezentat în 2020 jumătate din cheltuielile operaționale totale): -9%

Și asta nu e tot. La jumătatea anului 2021 cheltuielile de exploatare erau cu 20 % mai mici decât cele bugetate. Practic la toate capitolele de cheltuieli au fost înregistrate economii.

Compania la care mă refer este o organizație mică și nu se află în postura de a cere bani de la bugetul statului.  Ne-am propus să construim un buget realist al instituției și am reușit. Mulțumită  în primul rând angajaților cu care am colaborat și celuilalt director, (profesor de finanțe), care  a fost ulterior îndepărtat din conducere.

În cele de mai sus am atins două carențe cronice ale bugetării entităților publice: (1) tardivitatea adoptării bugetului, până la punctul în care acesta nu își mai poate îndeplini rolul de instrument al unui management performant și (2) lejeritatea cu care se construiesc bugetele la începutul exercițiului. Așa funcționează aparatul birocratic și majoritatea decidenților  îi rămân captivi. Ca să schimbi acest mod de lucru, este nevoie de o primenire consistentă a sectorului public, de decidenți politici  competenți, muncitori și implicați. Fără micro-management, fără să deslușești resorturile interne ale sistemului, șansele de a face performanță sunt foarte mici.

Odată cu schimbarea la față a administrației, ar dispărea execuțiile bugetare proaste și rectificările în serie, implicit ocaziile de victimizare sau de semnalare a autorității. Probabil nu toată lumea ar fi fericită, dar societatea ar avea de câștigat.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Domnule profesor, toate bune si frumoase (fara indoiala ca multe cheltuieli pot fi evitate in intregul aparat birocratic), insa „cheltuieli cu pregatirea profesionala -50%” mi se pare contraintuitiv. Nu de acolo poate veni marea schimbare? Nu cumva cateva cursuri bine tintite ar putea descatusa oaresce energii nebanuite?
    Totodata, am sesizat si remarca privind „indepartarea” acelui membru in board caruia ii multumiti …

    • De peste 25 de ani se toooot fac „cursuri” samd… In CEL mai bun caz (adica acela in care cursantii nu sunt prosti gramada si chiar vor sa invete, nu sa „mearga la statiune”) invata si, dupa nu foarte mult timp, se cara in „sectorul privat” (unde cursurile si cv-ul ii ajuta – daca nu e chiar vorba de o „plata pentru servicii” >:)
      Cu TOATE cursurile facute (de, cum am zis, peste 25 de ani), la care au participat pana acum cateva milioane de functionari, se pare ca TOT ineficienti sunt, daca nu cumva au ramas chiar prosti gramada! >:
      Deci prea mare paguba ca a taiat „cheltuielile cu pregatirea profesionala” nu este! Daca au chef sa se perfectioneze, sa o faca PE BANII LOR! Asta inseamna ca intr-adevar incearca sa se dedice meseriei!
      Eu am facut pana acum mai multe cursuri PE BANII MEI!! si uite ca n-am murit! Doar ca nu mai incap de astia cu cursurile platite „de stat”, care au semnat tabelele alea de prezentza si s-au uitat dupa aia pe pereti, vorba unui clasic: „s-au dus vitei si s-au intors boi”! :P

  2. „Sir Humphrey Appleby: But, Minister, it’s the truth.

    The Minister: Humphrey, I don’t want the truth, I want something to tell Parliament.”
    (citat aproximativ din serialul tv „Yes, Minister”, buna sursa de umor inradacinat in realitatea frictiunilor dintre cei numiti politic si cei angajati la stat)

  3. 1.Nu doresc sa contrazic pe autorul articolului, ci VIZIUNEA in care adopta si evalueaza fenomenul respectiv!
    Cita vreme Romania NU are un PROIECT DE TARA, este firesc ca decidentii sa fie dependenti de aparatul birocratic, deoarece nici decidentii si nici aparatul birocratic nu au o directie si obiective pe care sa construiasca si planifice bugetele si cheltuielile, incit ,,totul curge” asa cum arata filosoful Heraclit despre lumea in care traim!
    2.Din momentul in care Romania ar evalua si adopta un proiect de tara, totul devine ,,batut in cuie”, find stabilite obiective concrete, cu evaluari si calcule de realizare, raspunderi institutionale si personale, politice si administrative. Romania economica ar inceta sa mai fie la pixul birocratilor, ea incepind evolutia pe un parcurs tehnocrat, iar birocratia ar deveni factorul activ de lucru, constrins la realizarea obiectivelor planificate.
    Cu siguranta ca o astfel de schimbare nu ar fi simpla si nici (absolut) imediata, dar s-ar iesi treptat din stagnarea in proiectul postcomunist, de care nu este vinovata nici BIROCRATIA si nici DECIDENTII, ci lipsa intelegerii nevoii de PROIECT NATIONAL de dezvoltare economica industriala, ca model economic nou, de asumare concreta, matematica a unei cresteri/dezvoltari economice industriale de 4-5 la suta anual!
    3.In lipsa unui PROIECT DE TARA, decidentii si bugetarii/birocratia nu au nici o conexiune activa,dezvoltatoare economic, decidentii fixind sarcini punctuale, ocaziionale (functie de presa si catastrofe) pentru birocrati, absolut aleatorii, fara conexiune si sustinere a procesele economice si sociale reale si de ansamblu ale Romaniei!

    • Daca haita de lupi si stupul de albine se descurca fara birocratie si fara proiect de „stup” sau „haita”, putem si noi oamenii. Nu suntem chiar atat de batuti in cap pe cat ne cred unii.

    • Cred că vă înșelați, sau nu ați înțeles articolul.
      Aici nu este vorba de nici un proiect de țară, ci de raporturi de putere.
      În mod normal, șefii sunt decidenți.
      Dar când șefii se schimbă des și nu pot imprima o direcție instituției (cazul miniștrilor și altor șefi/directori de instituții de stat, inclusiv companii), atunci ei de fapt depind de subalternii lor, care pot:
      1. să le dea informații false
      2. să tergiverseze diverse procese/acțiuni – vezi cazul unei cucoane de la Sănătate care nu a semnat un act și în consecință nici ministrul nu l-a contrasemnat, iar asistenții și doctorii care lucra în draci în pandemie au primit cu întârziere de luni de zile salariile
      3. să ofere diferite pretexte pentru dezinformările și tergiversările practicate.

      Asta nu are de-a face cu un proiect de țară. Are de-a face cu o cultură instituțională dăunătoare preluată de la comuniști (era modalitatea aparatcicilor de nivel inferior de a se proteja de abuzurile superiorilor).

      Din păcate, un proiect de țară pentru România ar trebui să înceapă cu un proces instituțional cunoscut din antichitate drept ”TABULA RASA”.

      De aceea nu este fezabilă o reproiectare a României – și datorită fenomenului detectat încă de foarte demult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Formele_f%C4%83r%C4%83_fond, Titu Maiorescu a fost cel care a pus punctul pe i acestei teorii.

      Aceasta implică o capacitate de reacție împotriva schimbărilor care practic le anihilează. Adică formele sunt preluate, dar fondul este evitat.

  4. Dacă-mi aduc bine aminte, imediat după câştigarea celui de-al doilea mandat, preşedintele Băsescu a fost invitat la „După 20 de ani”, la Pro TV. I s-a pus atunci o întrebare simplă: domnule Preşedinte, ați ştiut sau n-ați ştiut că vine criza financiară? Simplă, dom’le, simplă de tot întrebarea, una-nchisă cum se spune-n sociologie, la care-i unul din DA sau NU răspunsul, ca pentru proşti. Da’ cum Preşu’ era oricum, numa’ prost nu, ce credeți că zice? „Păi, poate c-am avut consilieri economici incompetenți.” Eh, n-ați-o frântă, că ți-am dres-o! N-am aflat atunci, cum n-am aflat nici până astăzi, dacă Preşu’ avea sau nu habar că vine criza financiară peste România (bănuiesc eu ceva, însă fiind doar o bănuială, nu-mi permit a o expune public). N-am aflat nici dacă a avut sau n-a avut consilieri economici competenți sau incompetenți şi, eventual, care să fi fost legătura dintre competențele sau incompetențele consilierilor ăstora şi faptul că ştia sau nu ştia de năpasta global-financiară care se abătuse asupra țării. Cred însă, chiar cu tărie, că episodu’ cu pricina este cel mai ilustrativ posibil pentru felul în care de aproape 32 de ani încoace toți cei ce au de făcut vreo treabă publică în România, inclusiv bugetul, îşi găsesc scuza perfectă când vine vorba despre faptul că treburile astea publice merg cum merg: mă pricep sau nu la cum anume tre’ făcută treaba asta publică în funcție de competențele sau incompetențele altora. De la „greaua moştenire” şi până la „subalternii e de vină” intră tot aici. Dacă o atitudine ca asta ar fi doar o caracteristică a unui şefuleț oarecare de pe la vreo Circă Financiară, eh, s-ar mai putea trăi, găseşti mărul stricat, îl iei din coş, îl arunci şi-ți vezi mai departe de cumpărături, coşu’ arată bine dealtfel. Dar când asta e atitudinea unui şef peste o țară, păi te-ntrebi ce şanse mai are țara aia să aibă un trai normal.

  5. Un articol foarte bun.

    Mi-a amintit de vechiul serial britanic „Yes minister” pe care eu l-am descoperit acum câțiva ani. Iată aici o secvență savuroasă despre reducerea personalului și a risipei dintr-un minister britanic imaginar:

    https://youtu.be/MzCy5mffw8E

    Merită văzut tot episodul. Ca să tai suspansul, o să vă spun că momânumentala reducere plănuită de ministrul Hacker, pus pe fapte mari, s-a finalizat după munca asiduă a aparatului birocratic din subordine cu pensionarea câtorva „tea ladies” :)

    Sir Humphrey descrie perfect situația: „Succesul sau eșecul unei companii se măsoară prin profit sau pierderi. Noi nu avem așa ceva. Succesul aparatului guvernamental se măsoară prin mărimea sa și prin cea a bugetului său. Singura rațiune a existenței ministrului efemer e doar obținerea unui buget cât mai mare pentru ministerul său în pofida propriilor convingeri și instincte.”

    Soluția?! Păi singura soluție e cea a lui Bolojan de la Oradea. Redus mașinăria birocratică din pix. El a și dat exemplul: „Am redus un depaerament cu 80 de angajați la 20. Au învățat să facă aceeași treabă pe care o făceau 80 la un sfert de preț.” Altfel spus lucrueile vor merge la fel de prost, dar măcar pe bani mult mai puțini.

  6. Ati pus punctul pe i Domnule Glavan! De 30 de ani toata lumea injura politicienii (unii dintre ei poate bine intentionati) dar nimeni nu vede ca de fapt principala frana in calea dezvoltarii Romaniei este birocratia sufocanta favorizata de legislatia inadecvata si de politizarea excesiva a instituriilor statului. Pentru a schimba lucrurile trebuie facut micro-management serios, de la firul ierbii, si trebuie aliniat sistemul de evaluare a functionarului public si a managementului institutiilor publice dupa principiile de masurare a performantei din lumea corporatista. Dar asta inseamna taiat in carne vie si pierderi de sinecuri, iar cu totii stim ca in Romania la stat salariul e comensurat mai mult cu apartenenta politica decat cu performantele vis a vis de fisa postului. Multi oameni vechi din aparatul birocratic al statului roman au mentalitati de vatafi pe mosie iar foarte multi dintre cei noi nu au nici un fel de chemare si se deprind foarte usor metehnelor vechi din sistem.
    Nu e de mirare ca dupa 30 de ani traim pe datorie, batem pasul pe loc in mai toate domeniile si tinerii pleaca din Romania la fel de mult cu o faceau si in anii 90.

  7. Pana acum asa s-a intamplat in majoritatea cazurilor – bani cheltuiti aiurea pe cursuri alese dupa criterii obscure, fara impact semnificativ in activitatea angajatilor din companiile de stat. Iata insa ca statul face totusi cativa pasi timizi spre profesionalizare – numeste un om tanar si energic la CEC Bank (pe care o si recapitalizeaza), un altul la FRC (caruia ii largeste atributiile prin acordarea de garantii NCS in cadrul programului destinat PF), lanseaza acest program „Investeste in tine”, aproba fuziunea Exim-Banca Romaneasca etc. Avem asadar un mic nucleu de politici care pot impulsiona economia, unele rezultate fiind vizibile. Asadar, ar urma un proces de evaluare a personalului, apoi cursuri corelate cu necesitatile companiilor vs. abilitati/cunostinte identificate, apoi reevaluare – se separa apele, se inlocuiesc cei care nu au ce cauta acolo cu oameni dornici sa faca treaba. Cursurile vor fi din acelea cu examen final serios, cine nu ia 80% din punctaj isi plateste cursul din surse proprii, iar cei care trec examenele cu brio, semneaza AA la CIM cu obligatia de a lucra minimum x ani sau plata integrala cursuri in caz contrar). Stiu ca a trecut mult timp si rezultatele intarzie, dar trebuie inceput de undeva. Simpla taiere de buget nu rezolva nimic; atat la stat, cat si in mediul privat oamenii sunt cei mai importanti, de la ei incepe schimbarea. Iar un sef decis poate face minuni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Bogdan Glavan
Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București) A publicat mai multe articole în American Journal of Economics and Sociology, Quarterly Journal of Austrian Economics și Independent Review şi a îndeplinit rolul de referent pentru publicaţii ştiinţifice prestigioase, printre care British Journal of Sociology. De asemenea, a publicat în 2009 cartea Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală şi este coautor al volumului Capitalismul. Logica libertății, Editura Humanitas, 2013. Bogdan Glăvan scrie zilnic comentarii economice pe blogul personal www.logec.ro

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.