sâmbătă, octombrie 16, 2021

Ce-ar fi spus Monica Lovinescu despre Adrian Paunescu?

Ma gandeam in aceste zile ce-ar fi spus, ce-ar fi scris Monica Lovinescu in momentul glorificarii postume a sicofantului suprem al dictaturii comuniste din Romania.  Nu ma indoiesc ca, in spiritul est-eticii, consecventa cu propriile valori, ar fi pretuit in cel mai inalt grad articolul lui Mircea Cartarescu publicat in Evenimentul zilei vinerea trecuta.

A aparut la Humanitas, in colectia “Zeitgeist” volumul Monicai Lovinescu, Jurnal esential (o selectie realizata cu admirabila pasiune de Cristina Cioaba). Cred ca este cazul sa ne reamintim, chiar daca unii vor sa oblitereze memoria acelor timpuri, despre ceea ce Monica Lovinescu diagnostica drept simbioza dintre extrema dreapta si extrema stanga in sincretismul, or mai bine zis barocul, ideologiei comuniste din Romania in perioada lui Ceausescu. In pofida tentativelor de a rescrie istoria, in pofida calomniilor care ma proiecteaza drept „ideolog de curte”, ramane faptul limpede, incontestabil ca nu am lucrat nicio zi in presa comunista, ca nu am batut la portile Academiei „Stefan Gheorghiu”, ca nu am lucrat in niciuna din structurile aparatului ideologic al dictaturii. Cata vreme despre Adrian Paunescu, Mihai Ungheanu, Eugen Florescu si altii din aceeasi zona, ar fi imposibil sa se afirme acelasi lucru. Sa luam un exemplu: in 1971, Adrian Paunescu, influent redactor al unei importante reviste literare, l-a vizitat la Chicago pe Mircea Eliade. Nu discut aici cine si cum l-a indemnat sa faca acest lucru. A condus un interviu cu marele istoric al religiilor (a carui opera stiintifica era pe-atunci interzisa in tara) si a promis fie publicarea integrala a textului, fie renuntarea la aparitia acestuia daca cenzura ar fi intervnit in vreun fel. Povestea a devenit teribil de sordida cand Paunescu si-a incalcat fagaduinta. La 16 aprilie 1972, Monica Lovinescu transmitea in cadrul emisiunii „Teze si antiteze la Paris” articolul „Avaturirile cenzurii: Mircea Eliade intervievat de Adriana Paunescu”. Citez: „Adrian Paunescu isi ia angajamentul. Isi da cuvantul de onoare. In lumea aceasta, in care sosea el, cuvantul de onoarea inseamna ceva. Inseamna totul. Si totusi, dupa mai bine de un an, interviul apare cum apare mai totul in Romania: cenzurat, schimbat, pus cu totul in alta lumina de o introducere, de fapt o ‚reconsiderare’, si din care Mircea Eliade dispare pentru a lasa locul aranjamentelor lui Adrian Paunescu.” In acelasi articol, Monica Lovinescu citeaza dezmintirea lui Mircea Eliade scrisa la 27 martie 1972, la Chicago. Scria asadar Mircea Eliade despre intalnirea cu Paunescu si mistificarea care a urmat: „In ceea ce priveste amintirile despre serile petrecute impreuna in iarna 1971, ele sunt evocate de poetul si gazetarul Adrian Paunescu, si ii apartin in intregime. Cand sedeam de vorba, credea ca vorbim aceeasi limba: vechea, cinstita limba romaneasca pe care am invatat-o de copil si pe care o vorbesc si acum, la batranete. Recunosc, cu o imensa tristete, ca m-am inselat.”

Acesta era Adrian Paunescu in anul de gratie 1971: oportunist, limbut, dispus sa-si calce in picioare promisiunile, sa faca orice pentru a parveni. Nici vorba de idealismul reformatorilor de la Praga. Nimic in comun cu Havel, Skvorecky, Vaculik, Kohout, Klima. Sa ne mai intrebam ce ar fi spus Monica Lovinescu despre mascarada grotesca a ultimelor saptamani? Se indoieste oare cineva ca ea ar fi reiterat pozitia afirmata inca din 1972 si reluata ulterior de atatea si atatea ori?

Sa nu uitam ca abjectia absoluta impotriva lui Virgil Ierunca (“interviul” luat de activistul ideologic cu pretentii de romancier Dinu Sararu mamei autorul Fenomenului Pitesti) a aparut in Flacara lui Paunescu.  Cei care azi plasmuiesc retroactiv “doua perioade” in biografia lui Paunescu, cei care peroreaza despre civismul vulcanic si spiritul social furtunos al “bardului”, par sa fi uitat aceste abisale, sinistre infamii.  Expresia “trepadus de curte noua” a fost creata de Monica Lovinescu tocmai in raport cu personaje gen Paunescu (numit explict ca epitom al categoriei in cauza).  In zeci de emisiuni transmise de la Paris, Monica Lovinescu a vestejit miselii comise de “grupul celor douazeci si ceva” condus de Adrian Paunescu, Eugen Barbu, Dinu Sararu, Ion Lancranjan, Paul Anghel si Mihai Ungheanu.  O carte mult insultata de barbisti, scrisa in acei ani de Ileana Vrancea, avea ca subtitlu aceste cuvinte: “Intre adevarul istoric si memoria culturala a actualitatii”.  Ceea ce s-a petrecut in aceste ultime saptamani, convertirea postuma a lui Paunescu in erou national, arata cat de maleabila poate fi aceasta memorie culturala, mai ales atunci cand este subiectul unor desantate, nerusinate manipulari.  Se incearca asadar forjarea unei contra-istorii, ocultarea/negarea prin minimalizare, bagatelizare si falsificare a colaborationismului in formele sale cele mai virulente si exaltate.  Tocmai din acest motiv avem nevoie, precum de apa si de aer, de textele Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Comentariu editat de moderator
    Chiar daca nu a publicat imediat Istoria religiilor a lui Eliade, in Flacara si publicatiile acestui .hai sa-i zicem trust de presa comunist au aparut destule articole in care au fost reliefate calitatea deosebita a scrierii si operei lui M.Eliade.
    Istoria religiilor a fost publicata in romania comunista la finele anilor 70.am in biblioteca un exemplar

    • Depinde ce intelegeti prin „finele anilor ’70”. Nu stiu exact cand aparut prima editie in limba romana a acestei traduceri, ceea ce stiu cu certitudine e ca Mircea Eliade semneaza prefata la traducerea romaneasca a Istoriei religiilor pe 15 decembrie 1980. Din amintirile mele, aceasta traducere ar fi aparut la inceputul anilor 1980.

      Ar fi foarte interesant sa aflu, daca stie cineva, cum era prezentat Eliade in aceasta prima traducere. In comunism era foarte curent ca o carte a unui scriitor din afara sa apara continand doar numele respectivului scriitor, fara nicio precizare cu privire la biografia lui.

  2. @Nicanor: O spui de parca asta ar duce la spalarea pacatelor comunismului! Si nu vreau sa intelegi gresit, nu cred ca detin dreptatea absoluta!

    Mi-as fi dorit totusi ca Eliade sa beneficieze in Romania de cel putin aceleasi eforturi de promovare pe care le-a avut Paunescu. Chiar daca, pastrand proportiile, scrierile lui Eliade sunt poate la cativa ani lumina mai sus.

    • Nu vreu ,in nici un chip, sa spal pacatele comunismului dar nici sa le exagerez de dragul popularitatii ieftine si a castigului usor,imediat si consistent.
      A infiera comunismul este usor acum si la indemana oricui.
      Mai trist este ca se falsifica tot istorie,viata politica financiara si economica, biografii,vieti personale si in 20 de ani s-a distrus tot ce a facut poporul roman sub comunism pentru a fi inlocuit cu o spoiala ieftina goala pe dinauntru dar manipulata abil de facatorii de iluzii,saltimbacii fara cultura, prevaricatorii din toate colturile lumii alaturi de fabricantii de bani virtuali la care se iau comisioane reale si consistente.
      In marile universitati ale lumii studentii au inceput sa citeasca Capitalul Lui Marx si sa-l dezbata aprins.

      • Presupunand ca intr-adevar dl Tismaneanu a abordat numai comunismul si pe AP sa inteleg ca e de rau sau reprezinta o limitare? Daca zici „ai vazut istoricul acela, se ocupa numai de istorie”,”doctorul acela altceva decat sa opereze si sa vindece bolnavi nu face” ce inseamna, ca nu inteleg?

  3. M-a impresionat teribil un gest extrem de elegant, si induiasator in acelasi timp, al Monicai Lovinescu…La 83 de ani, intr-o stare de sanatate extrem de precara si coplesita de o durere enorma, transportata pe o targa, a venit sa depuna un trandafir la capataiul omului alaturi de care a stat o viata…Un gest care m-a impresionat pana la lacrimi si care m-a pus pe ganduri… Cate povesti de acest fel mai sunt astazi? De ce nu ne dam seama oare ca viata trece atat de repede?

  4. Paunescu este erou national, al vechii Romanii fireste, aceea care a crezut cu sinceritate in comunism si care dupa 1989 s-a adaptat rapid la noile structuri de putere, chiar daca avea nostalgia vechilor conducatori si care l-a votat cu entuziasm pe Iliescu. Ca poet, Paunescu fireste ca a fost mare, ii putem cantari opera si banuiesc ca aduna sute de kilograme(am intalnit acest argument adus foarte serios in discutie), iar omul Paunescu era si el destul de greu. Ca sa cantarim caracterul si valoarea operei, singurele care pot merge in posteritate, avem nevoie de altfel de „cantar” insa ma tem ca de data asta „greutatea” da cu minus.

  5. Se pare ca subiectul Adrian Paunescu a devenit realmente o „muza” pentru dumneavoastra. Mi-am exprimat de multe ori opinia in forumuri cu privire la aceasta tema, deci nu voi mai reveni.

    Nu cred ca sunteti „ideolog de curte”, ci doar o persoana care se vrea o constiinta absoluta a confruntarii esentiale cu comunismul. Am recitit zilele acestea Camil Petrescu: in discursul dumneavoastra e ceva utopia justitiei sociale a personajelor camilpetresciene. Ma regasesc in vorbele dvs („avem nevoie, precum de apa si de aer, de textele Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca”), dar cati dintre noi stiu sa le foloseasca drept grila de lectura a societatii de azi? Din pacate, textele acestea vorbesc despre o lume pe care nu mai vrem sa ne-o amintim.

    Eu continui sa cred ca problema nu e Adrian Paunescu… ci una mult mai grava: e vorba despre gradul inalt de manipulare din societatea romaneasca. Poate de aceea au loc manifestari deplasate ca cele pe care le subliniati.

    In ultimii 20 de ani, manipularea a inlocuit duplicitatea din comunism. Suntem liberi, dar libertatea ne-a adus pe cap o lume atat de complexa, incat multi dintre noi nu mai stim s-o controlam. Si atunci vin niste „smecheri” care ne arata ei cum stau lucrurile (adica ne arata ce vor ei ca sa intelegem). Suntem sufocati de minciuna, de impostura, de prostie agresiva….si toate acestea sunt produs al aparentei libertati de dupa 1989, nu al comunismului. De aceea a devenit oarecum anacronic sa ne intoarcem mereu la lupta anticomunista.

  6. Pentru Adina:

    Nu am scris vreodata ca (doar) Paunescu ar fi problema. Asa cum observa Vaclav Havel (alt moralist, daca imi ingaduiti) exista un cosmar post-comunist. Cultul postum al poetului oficial al „Anilor-Lumina” tine de acest cosmar. De acord cu Dvs privind manipularile din post-comunism, le vedem in Romania, Ungaria, Polonia. Mafiotizarea spatiului public si ostilitatea pentru statul de drept mi se par elemente ale acestui sindrom. De acord si cu necesitatea de a nu ne cantona intr-un radical militantism anticomunist. Ceea ce insa, cred ca veti concede, nu implica abandonarea proiectului asumarii trecutului traumatic. Asa stau lucrurile nu doar in Romania, ci si in Africa de Sud, Franta (regimul de la Vichy), Polonia (v. dezbaterile despre cartile lui jan T. Gorss) etc
    Camil Petrescu este unul dintre scriitori mei favoriti. Cine stie, poate ca am ramas (in subconstient) marcat de destinul unora dintre personajele sale. Oricum, stiu sigur ca, de-a lungul deceniilor, „am vazut idei”. Unele cu efecte benefice, altele care au nenorocit omenirea.

    Cu bune ganduri,

    Vladimir Tismaneanu

    • Multumesc, dle Tismaneanu, pentru raspunsul dvs. Fireste ca este absolut obligatoriu sa nu abandonam proiectul asumarii trecutului, fie si numai pentru a nu-i mai repeta greselile. Cred ca sunteti insa de acord sa diferentiem intre aceasta asumare ca individ, ca grup omogen de indivizi (cum ar fi elitele intelectuale, persoanele de nivel mediu, etc.) si ca popor, ca natiune.

      Daca pentru primele doua categorii enumerate mai e o oaresice sansa sa ajungem la un rezultat relativ onorabil in timpul unei generatii, pentru a treia ritmul de schimbare e mult mai lent, depaseste limitele biologice ale vietii noastre. Cred ca de aceea e mare durerea dvs…. cum ar fi fost, poate, a lui Eliade sau Cioran, daca ar fi trait vremurile acestea. Vine, poate, din faptul ca va simtiti tradat de acest popor pe care-l vedeti tot mai departe de valorile in care ati sperat ca va crede, o data eliberat de comunism. Idealismului dvs. eu ii opun pragmatismul. Poate din motive de varsta si de experiente de viata. Incercand sa deconstruiesc discursul dvs., nu fac altceva decat sa caut alte cai prin care se poate ajunge la acelasi rezultat pe care-l dorim amandoi.

      Ma voi referi strict la faptul pe care-l relatati in aceasta contributie. E vorba desptre tradarea lui Adrian Paunescu fata de Mircea Eliade, exprimata prin faptul ca a publicat un interviu trunchiat, desi isi daduse cuvantul de onoare ca nu o va face. Interpretarea pe care o dau acestui fapt se bazeaza strict pe relatarea dvs. si pe experienta mea de viata. Nu cunosc cele doua versiuni ale interviului ca sa pot aprecia cat de mult a denaturat Paunescu vorbele lui Eliade.

      Ca a gresit fata de Eliade, e indiscutabil. Ma intreb insa daca a gresit tot atat de mult si fata de romanii care au aflat astfel, fie si dintr-un interviu trunchiat, despre existenta lui Mircea Eliade in calitate de contemporan al lor. Iar cand spun „romanii”, ma gandesc nu la elitele intelectuale care-l cunosteau deja pe Eliade, ci la adolescentii, tinerii din familii obisnuite, care-si cautau un drum in viata, incercand sa supravietuiasca instinctiv totalitarismului comunist. Privind din acest unghi, o asemenea publicare, trunchiata, incompleta, rezultat al unei tradari fata de Eliade, a dat, poate, o sansa unora sa caute cartile scriitorului si sa le citeasca, uneori pe ascuns. Asta nu-l face insa pe Paunescu un salvator cultural al natiei, tot asa cum nerespectarea cuvantului dat lui Eliade nu cred ca-l face un demon.

      Raspunzandu-va acum, am impresia ca sunt un personaj dintr-un Pat al lui Procust al altor timpuri (sper sa nu fortez prea mult metafora).

  7. Pentru ce atata incrancenare impotriva acelui impostor marunt? Locul lui, si al clonei sale VC Tudor, este in uitare. Lasati-i acolo!

  8. @ Vladimir Tismaneanu: Va multumesc mult pentru articol. O paralela aproape automata a functionat in mintea mea, in aceste saptamani, intre ce s-a intamplat la noi cu ocazia decesului lui Paunescu si ce s-a intamplat cand a murit Monica Lovinescu. Am suferit atunci ca un caine vazand comentariile rautacioase ori doar ignorante la adresa ei de pe destule forumuri (de Antena 3 imi amintesc cu deosebire). Pentru mine sunt inca destul de vii in memorie ultimii ani dinainte de 89, cu lupta surda intre grupul sinistru al Saptamanii si oricine le statea in cale – „optzecistii”, Monica Lovinescu, „tradatorii” din exil, „paltinisenii”, evreii… Lucrurile astea nu tin de stanga, dreapta, simpatii si antipatii politice actuale, gusturi literare, ci de memoria noastra culturala pur si simplu, care e atat de firava. Unii poate le-au uitat, altii nu le-au stiut niciodata, pe altii nu-i intereseaza si se lasa dusi de val, altii sunt prea tineri si nici n-a avut cine sa-i invete. De asta la moartea Monicai Lovinescu atatia rad si la moartea lui Paunescu plang. De asta reinvie acuzatiile contra „ghedesismului”, admiratia fata de legionari, ideea ca pana la urma regimul lui Ceausescu nici n-a fost chiar asa de rau si ca in general e plicticos sa vina niste Tismaneni sa tot aduca aminte de trecut, cand noi avem treaba sa ne luptam cu recesiunea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Interviu cu soprana Angela Gheorghiu. „În România am învățat o falsă istorie a muzicii, fabricată și comandată.”

Angela Gheorghiu este acum cel mai cunoscut artist român din lume. Notorietate cuantificabilă, clară, neîndoielnică. Prestigiul ei...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

Pseudodemocraţie locală, iliberalism şi feudalism politic. Raport anual dintr-un fief PSD

Cu puţin mai bine de un an mă hotăram să fac pasul în politică (într-un micuţ partid local, PACT pentru Galaţi) după...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.