vineri, ianuarie 28, 2022

Ce gândea Umberto Eco despre televiziune

Cu foarte puțină vreme înainte de a mă apuca de lectura cărții Despre televiziune, carte purtând ilustra semnătură a lui Umberto Eco, am citit, pe net, firește, într-o gazetă oarecare, o profeție care îi mai dădea televiziunii cel mult 20 de ani de viață. Poate că la capătul acestui interval fatidic televiziunea nu va dispărea cu totul, poate că din apartamentele noastre nu vor fi complet eliminate nici receptoarele azi încă răspândite în mai multe camere, însă interesul pentru televiziune va atinge, pare-se, un minim istoric.

Semne sunt încă de astăzi când  deja nu mai avem răbdare să așteptăm ora de începere a Telejurnalului– și oare de ce am face-o de vreme ce avem mai toți la îndemână internetul care ne oferă șansa informării, cum se zice, în timp real, sau când putem descărca filme la orice oră. Deja profesorul care sunt constată că marea majoritate a studenților aproape că ignoră existența cutiei odinioară magice a cărei apariție însemna un eveniment de bază în viața oricărei familii din România în anii 60 ai secolului trecut.

Am pus în relație sus-menționata știre cu una dintre cele mai incitante ipoteze din cartea lui Umberto Eco. E vorba despre ipoteza existenței unei legături între revoltele studențești mai întâi din mai 1968 din Franța, mai apoi din alte câteva țări ale Europei, și faptul că revoltații erau recrutați din rândul celor care, cu vreo cincisprezece ani mai înainte, aflați la vârsta copilăriei sau a adolescenței timpurii, descopereau  sau erau siliți să descopere grație și televizorului o lume încă cuminte, dominată de tabuuri, de reguli și, îndeosebi, de interdicții de toate felurile. Sigur, de atunci s-au schimbat multe, schimbată esențial este și televiziunea și nu doar din punct de vedere tehnic, nu numai prin faptul că monopolul serviciului public a devenit de multă vreme o amintire, nu doar fiindcă nimeni nu mai crede în mitul în conformitate cu care live-ul arreprezenta garanția că televiziunea nu manipulează realitatea. Un mit la subminarea și deconstrucția căruia Umberto Eco a avut o contribuție decisivă. Eco dovedind că acesta fiind surprins de mai multe camere și transmis ca urmare a unei selecții operate de un regizor nu ajunge în casele noastre nici inocent, nici tale quale.

Despre televiziune este o consistentă antologie a textelor pe care autorul Numelui trandafirului, dar și al unor cărți teoretice cult în vreme studenției mele, așa cum au fost, cum încă rămân Opera deschisă, Structura absentă și Lector în fabula, urmate mai apoi de un Tratat de semiotică generală, de o carte consacrată poeticii romanelor lui Joyce, de Limitele interpretării, le-a consacrat minunilor, fanteziilor, exagerărilor, aberațiilor, obăzniciilor, ideilor uneori cinstite, alteori false puse în circulație de și prin intermediul micului ecran. Antologia a fost întocmită de profesorul Gianfranco Marrone, a apărut în Italia în 2018, deci la foarte puțină vreme de la moartea autorului lor, unul dintre cele mai fascinanți și complecși intelectuali ai vremurilor noastre. Eco a fost, după părerea mea, cam ceea ce a fost Roland Barthes pentru cultura umanistă franceză.

Profesorul Marrone a scris și o prefață, dar și foarte consistență postfață care spune mai tot ceea ce se poate spune despre amploarea preocupărilor lui Umberto Eco vizând fenomenul comunicării televizuale. Traducerea românească a cărții datorată îndeosebi Aurorei Firța-Marin, dar și Ștefaniei Mincu și Oanei Sălișteanu a văzut lumina tiparului la editura ieșeană Polirom (2021).

Umberto Eco s-a ocupat de televiziune începând cu anul 1956, adică la foarte puțină vreme după ce micul ecran și RAI au devenit o realitate în casele italienilor. A făcut-o mai întâi din obligații profesionale ( a fost o anume perioadă de timp angajat al nou născutei televiziuni italiene), mai apoi fiindcă a realizat cât de mănoasă poate fi din punct de vedere științific cercetarea, cu instrumentarul pus la dispoziție de teoriile referitoare la comunicare dar și de semiotică, a fascinantei lumi a televiziunii. Scrierile reunite în volum sunt nu doar de dimensiuni variate, ci și de naturi diferite. Unele pretind din partea cititorului o relativ bună cunoaștere a instrumentarului teoretic de care se slujește autorul și aceasta fiindcă reprezintă comunicări științifice prezentate de Eco în selecte conclavuri universitare, altele, precum acelea apărute în spațiul rubricii Pliculețul Minervei, susținută o bună bucată de vreme în L’Espresso,  înseamnă publicistică inteligentă, de cea mai bună calitate, publicistică frecent polemică, foarte adesea pigmentată de rafinată ironie. Gianfranco Marrone identifică șase etape în dinamica gândirii asupra televiziunii a lui Umberto Eco (etapa estetico-sociologică, etapa semiologică, etapa critico-ideologică, etapa textuală, etapa etico-estetică și, în fine, etapa postmedia). În fapt, Umberto Eco a însoțit, prin scrierile, comentariile, analizele sale de aleasă complexitate științifică, prin tabletele sale săptămânale parcursul de la cel el însuți a numit paleoteleviziune la neoteleviziune.  

Încă de la început, adică de la jumătatea anilor 50 ai secoului trecut, Eco socotește că ar fi fals să se vorbească despre o estetică a televiziunii pentru simplul motiv că nu dimensiunea estetică ănseamnă principala preocupare a noului mijloc de comunicare. Foarte curând cercetătorul intuiește efectul adesea negativ al publicului asupra produsului ce se revarsă de pe ecranul televizorului, mai apoi dă o interpretare care subminează încercările de simplificare a schemei clasice a comunicării (e vorba de schema ades invocată lui Roman Jakobson), Eco susținând că Mesajul însuși înclude în construcția și intimitatea lui mai multe coduri care nu toate se află la îndemâna tuturor receptorilor. Cercetătprul definește și detaliază imensele capacități de manipulare ale  mesajului audiovizual, examinează relația dintre televiziune și publicitate. Ceva mai încolo Eco se ocupă de strategia serialelor (Inovațiile seriilor). Iar către sfârșit intuiește criza televiziunii, acesta fiind de altfel unul dintre motivele în virtutea cărora va decide abandonarea domeniului.Ceea ce nu înseamnă și încheierea carierei de telespectator. Printre preferatele sale numărându-se transmisiile serialului Columbo căruia, de altfel, i-a consacrat un foarte interesant studiu.

Umberto Eco- DESPRE TELEVIZIUNE , Editura Polirom, Iași, 2021

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Apariția televiziunilor comeciale a dus la scăderea calități acestui mijloc de informare, inclusiv la televiziunile publice, care in disperare pentru audienta si bugete au început sa copieze gunoaiele debitate de media comerciala, de la comedii tâmpite cu râsete din off pana la soap local, plus o cantitate enorma de reclame la produse inutile si/sau toxice.

    PS

    ” că televiziunea nu manipulează realitatea. Un mit la subminarea și deconstrucția căruia Umberto Eco a avut o contribuție decisivă. Eco dovedind că acesta fiind surprins de mai multe camere…”

    Pentru mine ultima propoziție este cam misterioasa. Cred ca s-a voit: Eco dovedind că aceasta (realitatea) fiind surprinsa de mai multe camere…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro