Înseamnă o încetinire masivă a economiei globale și, implicit, a economiei României, care este deja vulnerabilizată de ultimele guverne. Momentul acesta ne prinde cu o structură a economiei care nu produce elemente vitale pentru economia globală, iar asta înseamnă că multe firme străine pot începe tăierile de la noi.
Momentul acesta ne prinde și cu o economie nestabilizată, cu deficite mari, o economie despre care probabil nici nu știm întregul adevăr, pentru că suntem într-un an electoral (să ne amintim criza din 2008, care în România a fost artificial ținută departe de ochii publicului din cauza alegerilor din anul următor).
Momentul acesta ne prinde și cu un fond de urgență devalizat de guvernul Ciolacu anul trecut, din motive electorale. 13 miliarde de euro a cheltuit Ciolacu într-un an din fondul de urgență – mai mult decât toate guvernele la un loc, timp de 15 ani. Doamne ferește să avem acum vreun cutremur.
Suntem prinși și în mijlocul unei crize politice, dar mai ales a unei crize de capacitate instituțională și de încredere în stat și unii în alții. Asta înseamnă că suntem, din multe puncte de vedere, bolnavul Europei.
Măsurile lui Trump înseamnă și o inflație în creștere, care vine să îngroape și mai tare puterea noastră de cumpărare. Dar poate cel mai important, gestul lui Trump întărește un sentiment de frică în rândul celorlalte state, al companiilor și al nostru, al tuturor.
Care e efectul fricii? Statele se vor uita în propria curte și vor încerca să salveze ce pot salva. Apetitul pentru colaborare economică strategică ar trebui să crească, dar cel mai probabil va scădea – nu din motive ideologice, ci din lipsa de capacitate de a putea răspunde coerent atâtor crize în același timp.
Atâta timp cât ceața economică rămâne densă, companiile se vor feri de riscuri și de creșteri de personal și chiar vor face tăieri acolo unde nu le este afectată capacitatea de creștere sau de revenire. Ca efect, noi toți vom deveni mai temători, iar frica ne face, de multe ori, să luăm decizii greșite.
Foarte important: în retrovizoare vedem deja transformările economice profunde și restructurarea pieței muncii pe care o va aduce inteligența artificială în următoarele luni până la cinci ani.
CE PUTEM FACE?
1. Avem nevoie de o analiză economică serioasă și onestă. Nu putem acum să mai continuăm din inerție. Trebuie să alegem niște piloni economici strategici, care să ne facă relevanți în regiune, în Europa și în relația cu SUA și să investim în ei tot ce putem.
2. Avem nevoie de câteva persoane care pot vorbi pe limba americanilor, a principalelor țări europene și a altor economii puternice care ne pot fi aliați strategici sau de conjunctură. Ei trebuie să clădească și să reclădească aceste relații aflate în paragină.
Domnilor politicieni, vă scutesc eu de căutare: nu aveți asemenea oameni nici în partid, nici printre prietenii partidului. Îi avem mult prea puțini în Ministerul de Externe, dacă îi căutăm bine. Dar îi avem din plin în diaspora noastră, printre cei care au făcut performanță la cel mai înalt nivel în acele țări și le înțeleg mai bine decât oricine din România.
3. Avem nevoie de un lider sau de niște lideri cu viziune, educație și bun-simț, care să aibă capacitatea intelectuală și profesională de a înțelege aceste crize majore. Dacă suntem onești cu noi înșine și unii cu alții, niciunul dintre candidații la președinție nu răspunde cu adevărat acestei descrieri. Așadar, leadershipul probabil nu va veni de la președinte.
Însă avem atâția români care răspund acestei descrieri și care nu sunt acum în politică. Într-un moment ca acesta, cu o economie șubrezită, cu război la graniță și cu instituțiile în criză de capacitate, avem, ca țară, datoria să folosim pe cei mai buni dintre noi în funcțiile de răspundere.
Pentru asta, după alegerile acestea, clasa politică actuală ar trebui, din bun-simț, cu foarte puține excepții, să facă un pas înapoi.
Suntem într-un moment prea periculos pentru a ne mai păcăli.
Timpul nu mai are răbdare cu noi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
am mai bagat asta https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/04/trump-si-lista.html
Acum pe bune, masurile Trump ar putea fi chiar o sansa pt Romania. Romania s-ar putea elibera de postura de „mina doua”, de cea care produce ceva cu valoare adaugata mica, bazata pe automatizare si pe apasatul pe buton.
Romania s-ar putea elibera, ca tot vorbea Trump de eliberare, de mimetismul european. Asta nu ar insemna ruperea cu EU, nu, ci incercarea de a se impune cu propria tarie, cu propriul talent.
Deja Romania are o oarecare infrastructura, chiar si ceva autostrazi, are, in ciuda bombanelilor, ceva tineri, si chiar batrini, talentati si inteligenti, poate ar fi bine sa fie mai multi, dar acestia i-ar putea trage si pe ceilalti.
Important ar fi sa se inceteze cu jalea, cu Miorita… Daca as crede ca sunt publicat as indrazni chiar sa emit ceva directii, dar actual mentalitatea mass media e de plinsete…
Modelul “mimetismului european” îl constituie chiar SUA. Spre o entitate asemănătoare tind statele membre ale UE. Nu pricep deci cum s-ar elibera România de acest scop, considerat implicit prost, profitând tocmai de taxele administrației americane.
Părerea mea este că, fără a fi membri UE, nu am fi avut nici automatizarea aia cu buton*. Nu e vorba numai de talent, e mai ales chestie de management.
*Dacia versus Lada: in perioada comunismului, Lada era considerată mai buna și mai modernă. Azi Dacia scoate la 3-4 ani modele noi, printre cele mai vândute în Europa. Lada nu și-a mai îmbunătățit modelele de ani de zile. Fără UE, am fi rămas la Dacia Nova și zâmbetul lui Iliescu.
Absolut gresit… orice forma de mimetism e daunatoare, fiecare trebuie sa-ncerce sa-si impuna ce poate mai bine.
„Părerea mea este că, fără a fi membri UE, nu am fi avut nici automatizarea aia cu buton”, absolut gresit, exist ao multime de tari in lumea larga care fara sa fie membre EU au fost convinse sa produca apasind pe butoane.
Am mai spus, si chiar daca nu, repet, EU a fost cindva ceva asemanator cu iesirea la mare, dar acum devine dezavantajos, ori EU se trezeste, ori fiecare merge pe drumul lui.
PS Dacia a fost Renault, pe vremea in care Ro nu era in EU si nici EU nu prea exista.
Dimpotrivă, în natură mimetismul este o strategie care are succes. Nu trebuie reinventată roata. Nu înseamnă însă să copii toate detaliile modelului, ci numai ceea ce îți este folositor ție. Exact asta face UE și face bine. Doar ca durează. SUA le-au fost necesare două secole.
Deocamdată automatizarea cu buton este maximul posibil pentru unele țări. Întâi trebuie să-ți faci un nume și un renume, abia apoi ai șanse să-ți cumpere cineva produsele. Se începe de la buton și componente. E practic imposibil să sari etape. Nici tu nu ai început cariera în DE din poziția în care ai ieșit la pensie.
R12 a devenit Dacia 1300, dar de prin 75 colaborarea cu Renault s-a încheiat. A fost reluată abia pe la sfârșitul anilor 90. Lada a fost și ea Fiat, dar colaborarea nu a mai fost reluată.
@neamtu tiganu
Vrăjeală! După 35 de ani de „democrație originală” kaghebisto-iliesciano-pesedistă, nu avem altă perspectivă decât „mimetismul” – pentru simplul fapt că nu avem elite capabile de originalitate și viziune. Apartenența la UE, la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt cele mai bune lucruri care i se puteau întâmpla României – mă și mir că am avut așa noroc! Că n-am știut noi ce să facem cu norocul ăsta și ne-am furat singuri căciula, e altă poveste… acum tragem ponoasele…
Iar Dacia de pe vremea răposatului nici nu se apropia de Renault, decât dacă era „Dacie cu piese franțuzești”. Aia cu piese românești era o imitație de autoturism, legată cu sârmă. Cam așa cum România de astăzi este o imitație de țară occidentală.
Pai conferentiare conational arian gai sa rămâne la ghioaga, artefacte și la vanatoare,ce mai turn vura?
o economie care produce majoritar pentru export, nu este o economie; merita sa dispara
Exact asta este o economie excedentară. Cea care vinde în exterior mai mult decât importă. Doar astfel se poate asigur, pic cu pic, bunăstarea cetățenilor acelei țări.
Într-o economie națională (sau naționalistă) totul este de sumă nulă, singurele adaosuri care aduc potențial într-o asemenea economie fiind industria extractivă și agricultura. Restul proceselor doar folosesc potențialul astfel realizat, convertindu-l în profit. Cine ar trebui să aibă acces la acel profit, dacă considerăm că bogățiile subsolului, din care rezultă până la urmă profitul respectiv, aparțin tuturor cetățenilor unei țări?
Chiar dimpotrivă – o economie autarhică, ce produce majoritar pentru piața internă, chiar dacă supraviețuiește, nu contează.
Fiecare țară are propriile atuuri economice, care se pot pune în valoare doar pe piața internațională. Unii fac mai bine chiloți și textile, alții oferă servicii IT/AI; iar cei ce au materii prime și nu sunt capabili să le prelucreze și să exporte produse finite, vor rămâne nedezvoltați – vezi cazul Arabiei Saudite și al Rusiei (care în afară de industria armamentului, nu produce mai nimic).
Să mai spunem că în afară de câteva țări foarte mari care au resurse naturale din belșug, nici o țară nu poate avea o economie autarhică? Exemplul Coreei de Nord, țară suveranistă la modul absolut, este cel mai clar – trebuie să fure criptomonede pentru a supraviețui.
Daca „diaspora” inseamna domni precum sprancenatul, pensatul si rujatul Spranceana atunci mult mai bine ramanem la Cristian Diaconescu, Ilie Bolojan si Nicusor Dan.
” Momentul acesta ne prinde cu o structură a economiei care nu produce elemente vitale pentru economia globală, iar asta înseamnă că…”
…Există o imensă disponibilitate pentru adaptare. Atunci când ești legat de un sector îngust, specializat în „elemente vitale”, prăbușirea acestuia este tragedie națională.
O economie diversificată (chiar și în cazul cel mai prost, în care faci „din toate câte nimic”) este mai puțin vulnerabilă în situații de criză precum cea actuală.
Spre exemplu, producătorii de „elemente ne-vitale” precum cutii de viteze sau cablaje pentru autoturisme pot trece rapid la fabricarea de cutii de viteze și cablaje pentru transportoare militare.
Altfel, cea mai bună strategie, adoptată deja de România, este alinierea la politicile comerciale ale Uniunii Europene. România este parte a Spațiului Economic European. Și, firește, se comportă ca atare. România ESTE Uniune Europeană.