Judecând după temele de discuție care ne sunt servite pe diverse canale media zi după zi – război, pandemie, inflație, inundații, secete sau incendii, recesiune, foamete, proteste și instabilitate politică etc. – lumea în care trăim pare tot mai haotică. „Permacriză”, cuvânt care desemnează o perioadă extinsă de instabilitate și insecuritate, a fost declarat cuvântul anului 2022 de către Dicționarul Collins al limbii engleze și alegerea este fără îndoială relevantă și pentru română și alte limbi.
Cuvântul va rămâne însă actual mult dincolo de anul 2022, permacriza devenind o realitate ce va domina viața economică, socială și politică mai bine de un deceniu. Asta pentru că, după părerea mea, toate crizele multiple pe care le traversăm astăzi sunt manifestări ale unor transformări de profunzime care se desfășoară ciclic de-a lungul unor perioade îndelungate. Se întâmplă că suntem martori și participanți la cinci tranziții care se desfășoară simultan: o tranziție în regimul climatic al planetei, o tranziție energetică, o tranziție geopolitică, o tranziție tehnologică și o tranziție demografică. Fiecare dintre acestea aduce riscuri și provocări de amploare pentru omenire dar efectele combinate ale celor cinci tranziții ar putea să genereze un moment de cotitură pentru istoria umană. Este imposibil să determinăm cu precizie cum va evolua fiecare din aceste tranziții în următorii zeci de ani și cu atât mai mult să prevedem care vor fi efectele acțiunii lor combinate. Trebuie totuși să facem efortul de a înțelege cât mai bine posibil ce se petrece pentru a contura așteptări cât mai realiste, pentru a ne adapta comportamentul la noile condiții și pentru a gestiona pe cât posibil schimbările ce vor veni. Rândurile care urmează sunt o încercare în direcția acestei înțelegeri a celor cinci tranziții și a efectelor lor posibile.
Tranziția climatică actuală are drept caracteristică principală creșterea temperaturilor medii ale atmosferei terestre. Printre urmările pe termen lung ale acestei evoluții se numără topirea ghețarilor care duce la creșterea nivelului apelor și inundarea unor întinse zone de coastă, deșertificarea unor arii care erau prielnice agriculturii, schimbarea regimului precipitațiilor, a curenților oceanici și atmosferici și, între timp, o instabilitate mai mare a vremii cu furtuni violente, inundații, alunecări de teren, incendii de vegetație etc. – fenomene cu care ne confruntăm deja tot mai frecvent. Multe dintre ecosistemele naturale actuale nu vor putea face față noilor condiții climatice. Sunt de așteptat și unele efecte potențial pozitive ale încălzirii globale, cum ar fi facilitarea circulației navelor prin oceanul Arctic tot timpul anului sau extinderea culturilor agricole către latitudini mai înalte, schimbări ce vor modifica repartiția populației pe glob și actualele echilibre geopolitice sau vor redesena traseele comerțului internațional.
Omenirea a trecut în istoria sa prin mai multe momente de schimbări de regim climatic planetar și există voci care susțin că nu am avea motive de panică nici de data asta. Spre deosebire de trecut însă, actuala tranziție climatică este datorată activităților umane, îndeosebi creșterii concentrației de bioxid de carbon din atmosferă în urma secolelor de ardere a combustibililor fosili. Apare așa numitul efect de seră, care face ca o cantitate mai mare de energie primită de la soare să fie reținută în atmosferă determinând încălzirea acesteia într-un proces care riscă să se auto-amplifice cu efect devastator.
Oamenii de știință și activiștii de mediu au reușit să sensibilizeze opinia publică cu privire la această amenințare și liderii politici au reacționat. Au început să apară promisiuni, planuri și acțiuni concrete având un dublu obiectiv: a) reducerea emisiilor poluante și cu efect de seră sau chiar inversarea trendului secular de creștere a concentrațiilor de bioxid de carbon (decarbonizarea) și b) atenuarea efectelor negative ale acelor schimbări climatice care par inevitabile. Se desfășoară în aceste zile în Egipt COP 27, cea de a 27-a reuniune la nivel înalt pe tema schimbărilor climatice și din păcate bilanțul rezultatelor de până acum este dezamăgitor și îngrijorător. Obiectivul limitării creșterii temperaturilor cu maximum 1,5 grade Celsius la care s-au angajat multe din țările lumii la conferința de la Paris din 2015 se dovedește astăzi nerealist și a devenit evident că în fața crizelor de tot felul cu care ne confruntăm guvernele, inclusiv din statele dezvoltate, abandonează cu ușurință obiectivele de mediu. Omenirea se îndreaptă către un „iad climatic”, avertiza Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite de la tribuna COP 27 și singura opțiune pe care o avem este de „a coopera sau a pieri”.
Acest dramatism oratoric este probabil necesar pentru a mobiliza opinia publică și a determina decidenții să accepte costurile financiare și politice presupuse de aplicarea măsurilor necesare. Pentru că aceste costuri sunt semnificative. Reducerea emisiilor și măsurile de atenuare a efectelor încălzirii globale necesită investiții a căror amploare este greu de susținut chiar și de țările cele mai dezvoltate iar stagnarea și chiar deteriorarea nivelului de trai și schimbarea modului de viață actual care sunt de așteptat vor constitui o provocare socială și politică serioasă. Într-un fel sau altul totuși, schimbări ale modului de viață, ale producției agricole și alimentare, ale producției și consumului de energie și ale vieții economice și sociale în general se produc deja și ele îi afectează îndeosebi pe cei mai vulnerabili. Episoade de foamete, migrații, revolte și războaie, instabilitate și tensiuni geopolitice crescute și o deteriorare a perspectivelor de progres în plan economic și social riscă să devină cvasi permanente în anii ce vin.
Dincolo de toate argumentele, disputele și întrebările pentru care nu avem răspuns, nu ne rămâne decât să sperăm că omenirea va găsi și de această dată soluțiile tehnologice și sociale pentru a gestiona și această provocare a schimbărilor climatice, a evita o catastrofă ecologică și a reuși să se adapteze la noi condiții de viață.
Tranziția energetică este strâns legată de tranziția climatică dar are o dinamică independentă de aceasta. Energia produsă prin arderea combustibililor fosili (cărbune și hidrocarburi) a stat la baza expansiunii fără precedent a civilizației pe parcursul ultimilor două sute de ani. Riscurile dependenței excesive de combustibilii fosili au devenit evidente în momente precum embargoul petrolier impus de țările arabe în 1973, care a destabilizat economiile cele mai dezvoltate. În aceiași perioadă au apărut prognoze precum primul raport al Clubului de la Roma, care avertizau asupra perspectivei epuizării rezervelor de combustibili fosili și în general de materii prime. Cam toate termenele prefigurate în acest prim raport au fost depășite fără ca depozitele de petrol sau minerale să se epuizeze și nu suntem în pragul unei tranziții energetice impuse de dispariția hidrocarburilor. Tranziția energetică este acum impulsionată de necesitatea dezvoltării unor surse de energie curate și nepoluante, care să permită evitarea unei catastrofe ecologice.
Epoca de piatră nu s-a încheiat pentru că s-au epuizat pietrele – spunea un oficial al unei țări producătoare de petrol pentru a scoate în evidență perspectivele extracției de hidrocarburi. De fiecare dată în istorie, o tranziție energetică s-a produs atunci când au apărut tehnologii alternative mai eficiente și mai ieftine de produce a energiei. Suntem într-un asemenea moment și, cu toate că multe piese lipsesc încă din puzzle-ul unui nou sistem energetic, devine clar că era combustibililor fosili este pe sfârșite. Rezervele de combustibili fosili sunt acum mai greu accesibile și costurile exploatării lor sunt tot mai mari. În același timp au apărut tehnologii de producție energetică noi. În anii 1960 s-a dezvoltat energia nucleară și în ultimele două decenii captarea energiei eoliene la scară mare a devenit rentabilă. Tehnologia captării directe a energiei solare cu ajutorul panourilor fotovoltaice a făcut progrese impresionante atât ca randamente cât și în privința costurilor. Există, în laboratoare sau în diverse faze de implementare, proiecte de obținere a energiei cu mini-reactoare nucleare, reactoare cu toriu și, soluția supremă așteptată, reactoare de fuziune nucleară. Eficientizarea producției de hidrogen prin electroliză și construirea unui lanț complet de stocare, transport și utilizare a hidrogenului ar putea completa tabloul unui nou sistem energetic nepoluant, rezilient, care oferă energie abundentă la costuri foarte mici.
Desigur, unele din aceste tehnologii nu vor depăși faza de laborator. Altele, precum energia nucleară clasică, întâmpină rezistență datorită temerilor legate de depozitarea deșeurilor radioactive, de riscuri de accidente și de pericolul proliferării armelor nucleare. Energia eoliană și cea solară sunt inegal răspândite, intermitente și lipsesc deocamdată soluțiile eficiente de stocare la scară mare a energiei electrice care să asigure continuitate în furnizare. Toate noile tehnologii de producere a componentelor unui nou sistem energetic au nevoie de minerale precum litiu, cobalt, magneziu, vanadiu, titan, nichel, cupru etc., în cantități care în unele cazuri par să depășească rezervele cunoscute. Exploatarea acestor resurse are un impact negativ asupra mediului și adesea a locuitorilor din zonele limitrofe minelor. Echilibrele geopolitice actuale vor fi tulburate de concurența pentru controlul acestor resurse esențiale.
Cu toate acestea, tranziția energetică este deja pornită și în următoarele decenii vom resimți tot mai puternic efectele sale. Investițiile necesare sunt uriașe și se vor reflecta în costul unui kwh de energie, care va rămâne ridicat mult timp înainte de a scădea spre zero. Tranziția va progresa inegal, fiind mai rapidă acolo unde există capacitatea științifică și industrială de dezvoltare a noilor tehnologii și mai lentă acolo unde aceste lipsesc sau acolo unde există încă rezerve suficiente de hidrocarburi. Din această perspectivă, Uniunea Europeană este bine situată iar criza energetică declanșată ca urmare a războiului din Ucraina grăbește planurile țărilor europene de renunțare la hidrocarburi: în 2022, energia eoliană și cea solară a reprezentat 24% din totalul energiei produse la nivelul Uniunii.
Statul și organizațiile cvasi-statale supranaționale vor juca un rol esențial în procesul de tranziție energetică atât la nivel de proiecte, de coordonare în implementarea acestora, cât și de finanțare și de reglementare. În paralel însă, noile tehnologii permit într-o măsură mai mare dezvoltarea unor proiecte de mai mică anvergură, de importanță locală, impulsionând un proces de descentralizare a sistemului energetic. În multe țări în curs de dezvoltare sau cu guverne slabe, tranziția energetică se va desfășura de jos în sus, pornind de la familii și comunități locale care își gestionează investițiile, producția și consumul în mod autonom – India și țări din Africa fiind un bun exemplu pentru o astfel de evoluție. În final, arhitectura sistemelor energetice va fi probabil reinventată rezultând o structură mai rezilientă.
Tranziția energetică oferă deschideri pentru dezvoltarea unor noi industrii și se observă intensificarea concurenței pentru atragerea de investiții în domeniul producției de panouri solare, de baterii de stocare a electricității, de exploatare a litiului sau a metalelor rare, de producere a hidrogenului etc. Europa încearcă să recupereze rămânerea în urmă aceste domenii în care China este lider dar unele din obiectivele și termenele foarte ambițioase pe care le propune riscă să genereze rezistență socială și politică (vezi cazul mașinilor cu motoare cu ardere internă). Câteva țări europene sunt însă bine poziționate ca pionieri în adaptarea proceselor de producție din industrii tradiționale mari consumatoare de energie precum metalurgia și chimia la noile surse de energie.
Din păcate cooperarea internațională în aceste domenii este îngreunată de creșterea tendințelor protecționiste și intensificarea rivalităților geopolitice despre care discutăm în continuare.
Tranziția geopolitică este, între cele cinci tranziții, componenta cea mai volatilă și care generează cele mai mari riscuri imediate. După cel de al doilea război mondial a fost instituită o ordine mondială garantată nu doar de tratatele și organizațiile internaționale create pentru a gestiona relațiile dintre state dar și, implicit, de puterea economică și militară a Statelor Unite ale Americii. Cu toate că poziția dominantă a SUA a fost uneori contestată și în timpul războiului rece lumea a fost împărțită între două blocuri aflate în confruntare, America a prevalat și, odată cu prăbușirea blocului comunist în 1989-1991, a ajuns în poziția de hegemon mondial fără rival. În deceniile care au urmat însă, puterea americii a fost erodată datorită pe de o parte angajamentelor tot mai extinse și costisitoare la care era chemată să răspundă (Irak, Afganistan, Siria, Liban, Libia etc.) și pe de altă parte datorită încetinirii semnificative a dinamicii economiei sale care a avut repercusiuni și în planul politicii interne.
Marea tablă de șah a relațiilor internaționale s-a schimbat radical odată cu ascensiunea Chinei, țara cu cea mai mare populație din lume, care a reușit în doar câteva decenii să ajungă a doua mare economie a lumii după Statele Unite. Cu cea mai mare populație din lume, cu o economie de o mărime comparabilă, dar mai dinamică decât cea a SUA și cu o capabilitate militară în dezvoltare rapidă, China a devenit dintr-o dată un concurent și potențial adversar al Americii, singurul capabil cu adevărat să submineze poziția internațională a acesteia și să aspire la schimbarea ordinii mondiale existente. Liderii americani, îndeosebi după președintele Obama, au conștientizat pericolul și au început să ia măsuri pentru a controla și a contracara ascensiunea Chinei. Confruntarea este tot mai intensă și mai extinsă și ea contaminează astăzi politica și funcționarea instituțiilor internaționale, comerțul, investițiile, finanțele, cercetarea și proprietatea intelectuală, cultura și ocazional ajunge la demonstrații de forță militară.
Toți ceilalți actori care aspiră să joace un rol în geopolitica mondială sunt obligați să se poziționeze undeva pe axa confruntării SUA-China. Influența Federației Ruse este în declin și a depins tot mai mult de doi factori: puterea militară și poziția cheie pe care a deținut-o ca furnizor de produse energetice și materii prime. Războiul catastrofal pe care l-a declanșat în Ucraina a scos însă la iveală faptul că puterea militară a Rusiei a fost mult supraapreciată și unicul element care menține Rusia drept actor semnificativ pe scena internațională este arsenalul său nuclear, singurul comparabil cu cel al Statelor Unite. Sancțiunile economice impuse Rusiei ca urmare a invaziei Ucrainei au slăbit și poziția sa de furnizor de materii prime și îi lovesc din plin economia, care rămâne tot mai mult în urmă și devine incapabilă să susțină orice fel de pretenții de mare putere. Alinierea cu China și o dependență crescută față de aceasta se conturează astăzi drept singura opțiune pentru Moscova – deși trebuie remarcat că China păstrează o ambiguitate strategică în legătură cu această relație. Aceiași ambiguitate caracterizează și relațiile Chinei cu Coreea de Nord sau cu Iranul, țări care afișează un anti-americanism agresiv și care în conflicte regionale pot juca un rol (Coreea de Nord având și capabilități nucleare).
Uniunea Europeană se străduie de multă vreme să devină un actor de luat în considerare pe scena internațională – pretenție îndreptățită având în vedere că are o populație de aproape 450 milioane și o economie comparabilă ca dimensiune cu cea a Statelor Unite sau a Chinei. Din punct de vedere militar însă, Uniunea Europeană este dependentă de umbrela de apărare americană, ceea ce obligă UE să se alinieze pozițiilor SUA chiar și atunci când, uneori, nu o face cu deplină convingere. Acesta este cazul și în relația cu China, cu care unele țări europene, îndeosebi Germania, ar prefera să păstreze relații economice lucrative. Situația nu are perspective de a se schimba în anii ce vin decât în cazul, puțin probabil în acest moment, că SUA decide să se dezangajeze din Europa (așa cum a amenințat președintele Trump la un moment dat). Oricum, din punct de vedere instituțional este greu de închipuit astăzi în Europa o structură cu putere de decizie unică în materie de apărare independentă de SUA-NATO și cu o politică externă care să treacă dincolo de declarații generale de principii. Cât despre România, aceasta a avut în mod tradițional o poziție mai degrabă defensivă în politica internațională și în acest moment este poziționată cât de bine se poate, ca membru UE și NATO. Cu toate acestea, poziția geografică a României constituie și astăzi, ca întotdeauna în istorie, un avantaj și o vulnerabilitate în momente de confruntări geopolitice.
India, Turcia, Pakistanul, Arabia Saudită, Brazilia etc. sunt sau aspiră se fie puteri regionale și încearcă să profite de faliile create de confruntarea între principalele puteri pentru a-și consolida propriile sfere de influență sau a-și rezolva diferendele dintre ele. Sunt actori imprevizibili, cu potențial destabilizator, care pot să joace un rol critic în anumite circumstanțe.
Momentul unipolar american se apropie de sfârșit. Povara sarcinii de a fi gardianul ordinii mondiale devine prea mare chiar și pentru SUA, care se confruntă cu dificultăți economice, sociale și politice interne tot mai serioase. America a început deja mobilizarea aliaților (Marea Britanie, Uniunea Europeană, Australia, Japonia etc.) cu care este dispusă să împartă responsabilitățile și puterea la nivel global. Și chiar dacă ascensiunea Chinei va încetini sau se va opri (ca urmare în primul rând a greșelilor făcute în ultimii ani de liderii politici chinezi), China va continua să existe, să exercite influență și să se opună intereselor Americii și ai aliaților ei. Chiar și Rusia mult diminuată de eșecul războiului din Ucraina rămâne un obstacol și un mare risc prin arsenalul ei nuclear. Tocmai de aceea tranziția geopolitică prin care trecem este încărcată de pericole, de alianțe și rivalități care vor modela relațiile internaționale și vor decupa noi sfere de influență regionale și globale. Procesul de globalizare din ultimele decenii a cunoscut deja un recul în multe domenii și recrudescența naționalismului, a protecționismului, retorica tot mai stridentă a războiului întunecă perspectivele de colaborare pentru a identifica și a pune în practică soluții la marile probleme cu care ne confruntăm.
Impactul tranziției tehnologice este cel mai greu previzibil. Computerele și rețelele de comunicații care permit transferul instantaneu de date oriunde în lume au devenit ceva obișnuit și la îndemâna câtorva miliarde de locuitori ai pământului. Interacționăm unii cu alții pe rețelele sociale, facem cumpărături și plăți pe internet, învățăm și ne distrăm în mediul virtual, mașini inteligente preiau o parte tot mai mare din sarcinile noastre la muncă. Autoturismul a devenit un computer cu roți, tot mai conștient de mediul în care evoluează și tot mai capabil să ne conducă autonom la o destinație dată. Ingineria genetică produce noi varietăți de organisme adaptate unor nevoi sau condiții speciale, facilitează producția de noi medicamente sau tratamente. Nu în ultimul rând, regulile războiului sunt rescrise de noile tehnologii și criteriile de evaluare a puterii militare sunt în curs de revizuire, așa cum arată conflictul din Ucraina. Iar evoluția tehnologică pare să fie abia la început, laboratoarele pregătind noi surprize precum sisteme de inteligența artificială capabile să învețe și să rezolve independent sarcini complexe sau computere cuantice care sporesc capacitatea de calcul până la nivele comparabile cu cele ale organismelor vii.
Miza este enormă și competiția în domeniul tehnologic devine o confruntare tot mai acerbă între Statele Unite ale Americii și China. Cele mai mari companii de tehnologie din lume sunt americane sau asiatice/chineze: Apple, Alphabet (Google), Samsung, Hon Hai Precision Industries, Microsoft, Meta (Facebook), Dell Technologies, Tencent Holdings, Amazon, Alibaba, etc. Se preconizează că veniturile generate de companiile de tehnologie în 2022 vor depăși 5,3 trilioane de dolari, sectorul fiind în creștere rapidă în ultimul deceniu. Tehnologia devine cheia progresului în toate sectoarele de activitate, de la agricultură la medicină, transporturi sau educație și speranța de a găsi soluții problemelor legate de tranziția energetică sau de schimbările climatice se bazează tot pe tehnologice.
Datorită faptului că în domeniul tehnologiilor efectul de scară este deosebit de puternic, cercetarea-inovarea, producția și serviciile au tendința de concentrare în puține centre care ajung cu ușurință la dominație mondială. Rețeaua de servere și de comunicații, algoritmii de calcul și bazele de date pe care se bazează Google sau Amazon se perfecționează pe măsură ce crește numărul de utilizatori ai serviciilor lor, ajungând să ridice o barieră de netrecut pentru eventuali competitori. Nu este deosebit de greu să creezi o platformă de socializare pe modelul Facebook dar este aproape imposibil să convingi utilizatori să părăsească adevăratul Facebook unde se află toți prietenii și cunoscuții lor și alți trei miliarde de utilizatori. Doar Statele Unite și Europa au dispus de tehnologia mRNA pentru a fabrica vaccinul cu care a fost stopată pandemia de COVID-19 și printre cele 20 cele mai mari companii farmaceutice în lume, care dețin patente pentru toate medicamentele esențiale, 9 sunt din SUA, 8 din Europa (Marea Britanie, Elveția, Germania și Danemarca) și 2 din Asia (China și Japonia).
Această concentrare ce caracterizează lumea tehnologiei creează un risc de dependență care a devenit foarte evident pe parcursul anului 2021, când producția din sectoare economice importante precum industria auto a fost blocată de lipsa microcipurilor furnizate de China sau alte țări asiatice. Evident că această dependență constituie o vulnerabilitate majoră în situații confrontaționale și toate marile puteri au anunțat măsuri care să promoveze integrarea lanțurilor de producție pe teritoriul național. Uniunea Europeană s-a înscris în acest trend și a alocat miliarde de euro dezvoltării unor capacități de producție de microcipuri în țările membre, ca și stimulente pentru producția de baterii, panouri solare, automobile electrice, etc. Uniunea Europeană pornește însă în cursă târziu și cu un mare handicap. Cu toate că are o poziție bună în cercetarea avansată, UE nu a reușit să dezvolte acel ecosistem financiar-uman care în SUA reușește să transpună rapid o idee într-un produs, un serviciu sau o metodă inovatoare și să o propulseze la scară internațională. Cu excepția unei firme din Olanda care produce echipamente pentru fabricarea în Taiwan și alte centre din Asia a celor mai avansate microprocesoare, în Europa există puține companii care să dețină tehnologii cheie sau companii de o anvergură comparabilă cu giganții americani, chinezi sau sud-coreeni. În contextul embargoului instituit de Statele Unite asupra schimburilor de tehnologie cu China, dependența Uniunii Europene de America va continua să crească. Comisia Europeană încearcă să câștige teren în domeniul reglementării noilor tehnologii și a inițiat acțiuni prin care urmărește să controleze activitățile și dominația giganților americani pe piața Uniunii. Cu toate că unele inițiative cum ar reglementările privind protecția datelor personale au devenit model și pentru alte țări, este îndoielnic că Europa va reuși să se impună în domeniile de vârf ale tehnologiei ca un jucător de anvergură mondială. Pe nișe specifice însă, companiile europene și firmele românești pot găsi un teren fertil de dezvoltare.
Impactul social și politic al noilor tehnologii creează tot mai multă îngrijorare. Noile tehnologii amenință sute de mii de locuri de muncă în toate sectoarele de activitate. Cu toate că ne îmbunătățesc viața în nenumărate feluri, dispozitivele pe care le folosim în fiecare zi acumulează neîncetat informații despre activitățile noastre, despre interesele și temerile noastre, despre relațiile și deplasările noastre, dar sunt tot mai puțin „ale noastre”, fiind controlate la distanță de actori anonimi. În schimbul „gratuității” aplicațiilor folosite, ne dăm automat acordul ca date personale să fie folosite pentru a primi reclame și oferte personalizate dar informațiile acumulate pot fi folosite în nenumărate modalități și momente imposibil de controlat. Camerele de supraveghere și programele de recunoaștere facială pot fi de ajutor pentru prinderea celor care încalcă legea, dar pot constitui și un instrument de control și represiune politică. Programe care oferă acces la datele și convorbirile de pe telefon ale unei persoane sunt accesibile atât unor instituții publice cât și unor actori privați și periodic apar dezvăluiri despre astfel de acțiuni de spionaj. Dezbaterea publică și mecanismele democratice pot fi puternic distorsionate de informații false răspândite rapid de canalele de media socială și algoritmii folosiți de Twitter, Facebook sau Google, modelează informațiile și coordonarea politică, punând în pericol fundamentele democrației.
Poate că vom găsi calea ca prin reglementări corespunzătoare să ținem sub control excesele tehnologiei. Sau ne vom obișnui să trăim cu toții într-o casă de sticlă, unde intimitatea nu mai există. Sau vom ceda și vom accepta o lume a controlului absolut exercitat chirurgical de sisteme automatizate care știu exact cum să elimine opiniile nepotrivite și să ne facă să ne simțim bine tot timpul.
Tranziția demografică se desfășoară pe coordonate mai sigure decât celelalte tranziții. Evoluția populației poate fi prezisă cu certitudine destul de mare cunoscând doar câțiva parametri care reflectă comportamentul reproductiv al oamenilor. Timp de mii de ani, populația planetei a crescut într-un ritm foarte lent, nelipsind nici episoade de scădere ca urmare a unor factori naturali precum schimbări climatice sau epidemii de proporții. Populația lumii a atins un miliard de locuitori pe la 1804 și de atunci creșterea s-a accelerat: în 1927 a fost atins al doilea miliard, în 1975 s-a ajuns la patru miliarde și în această lună, noiembrie 2022, planeta are al optulea miliard locuitor. Nu întâmplător, la 1798 britanicul Thomas Malthus publica o lucrare devenită faimoasă în care avertiza că creșterea producției de hrană nu poate ține pasul cu creșterea populației. Bolile, foametea și războaiele vin inevitabil să corecteze acest dezechilibru, readucând populația la niveluri sustenabile.
Cu toate că profeția sa nu s-a împlinit niciodată, „spectrul lui Malthus” a continuat să fie prezent în conștiința colectivă, în preocupările oamenilor de știință și a produs efecte chiar și la nivel politic prin promovarea, începând cu anii 1960, a unor politici demografice active de control al creșterii populației îndeosebi în țări din „lumea a treia” (în China începând din 1980), alături de politici de stimulare a natalității în România și multe țări dezvoltate. Proiecții liniare ale trendurilor de creștere demografică din anii 1960 ajungeau la concluzii alarmiste privind capacitatea planetei și a economiei de a susține un trai decent pentru miliardele de oameni care se adăugau populației lumii, mai ales în țări din Asia și Africa.
În realitate însă, tranziția demografică începută cu două sute de ani în urmă a stat la baza unui proces de creștere economică fără precedent în istorie, cu îmbunătățirea simultană a productivității și a nivelului de trai. Cu toate dezavantajele de care ne plângem, rețeaua umană mai densă care se dezvoltă în marile aglomerări urbane contemporane favorizează o diviziune a muncii mai avansată, stimulează interacțiuni ce promovează inovația și progresul tehnologic și social. Creșterea economică rezultă din numărul de persoane active economic multiplicat cu productivitatea acestora și o populație mai numeroasă contribuie la îmbunătățirea ambilor factori.
Dar acum se conturează o inversare a tendinței seculare de creștere a populației, care ridică mari semne de întrebare privitoare la progresul economic și social în deceniile care urmează. S-a observat că în mod oarecum surprinzător, comportamentul reproductiv al populației se schimbă pe măsură ce veniturile și nivelul de educație cresc, familiile preferând să aibă mai puțini copii. În țările dezvoltate, rata de fertilitate (numărul de copii născuți de o femeie) a scăzut de multă vreme sub media de 2,1 care asigură menținerea populației la un nivel constant și acum se observă aceiași tendință în tot mai multe țări. Prognozele diferă în detalii dar cele mai recente indică faptul că în câteva decenii populația globului va începe să se micșoreze, inversând tendința din ultimii două sute de ani. Potrivit unui studiu al specialiștilor de la Universitatea Washington, finanțat de Fundația Gates și publicat în 2020, la sfârșitul acestui secol populația globului ar putea scădea cu 1 sau, într-un scenariu mai pesimist, chiar 2 miliarde de oameni față de nivelul maxim de 9,7 miliarde ce va atins în jurul anului 2064. Cu aproape 8 milioane de locuitori, România se află între cele 23 de țări a căror populație scade în anul 2100 la sub jumătate din nivelul maxim atins iar China pierde dominația demografică încă din 2023, populația ei reducându-se cu 48 la sută până la sfârșitul secolului. În anul 2100, India va fi singura țară din lume cu o populație de peste 1 miliard de oameni, urmată fiind în clasamentul țărilor cele mai populate de Nigeria, China, Statele Unite și Pakistan.
Populația în vârstă de muncă va scădea și mai abrupt – în Germania cu o treime, în Italia, Spania, Grecia cu mai mult de jumătate iar în Polonia, Portugalia sau România chiar cu două treimi. Există deci un risc serios ca tendința de scădere a populației să ducă la stagnare sau declin economic. Este greu de crezut că creșterile de productivitate vor reuși să compenseze deficitul masiv de forță de muncă care se prefigurează. El se face deja simțit în România și în multe țări europene și se va accentua în anii ce vin. Va crește competiția pentru atragerea de personal atât între companii la nivel național cât și între state și noi politici privind migrația vor trebui puse la punct. Cum ponderea populației în vârstă crește, raportul de dependență (numărul de copii și oameni în vârstă ce revin la fiecare persoană economic activă) atinge limita sustenabilității și bugetele publice au dificultăți în finanțarea pensiilor și asistenței medicale.
Japonia este probabil țara care prefigurează cel mai bine tendințele unei economii sub presiunea declinului demografic. De peste trei decenii, economia Japoniei este cvasi-stagnantă datorită reducerii forței de muncă și a îmbătrânirii populației. Cu cea mai mare datorie publică din lume (262% din PIB în 2021), Japonia a încercat fără succes să redea vigoarea economiei sale folosind cele mai variate politici economice convenționale sau neconvenționale. Asta în condițiile în care țara era deja una din cele mai avansate economii ale lumii și a doua ca mărime. Provocările declinului demografic sunt mult mai mari pentru economiile care nu au atins nivelul și nu dispun de resurse comparabile cu cele ale Japoniei.
Multe din provocările ridicate de tranziția climatică, energetică, geopolitică sau tehnologică ar putea deveni caduce privite din perspectiva tranziției demografice. Cu o populație mai mică, presiunea asupra mediului și a resurselor naturale se reduce, ceea ce ușurează problemele puse de tranziția climatică și cea energetică. O populație în declin și îmbătrânită este mai puțin dispusă să se angajeze în confruntări militare, cu atât mai mult cu cât o economie afectată de lipsa forței de muncă devine mai puțin capabilă să susțină performanțe militare.
Voi evita să trag concluzii așa cum cere de obicei o încheiere. Valul de schimbări aduse de cele cinci tranziții pe care le-am identificat se anunță plin de riscuri, tulburări și suferință și este foarte tentant să dezvolți scenarii catastrofice „sexy” despre ce ne așteaptă. Cei mai optimiști pot să se sprijine pe idea că NASA, Elon Musk, Uniunea Europeană sau papa Francisc au deja soluții cu care vom rezolva toate problemele care apar. În ce mă privește, consider că omenirea va progresa, ca întotdeauna în istorie, condusă de lene, de lăcomie și de frică, găsind soluțiile potrivite după ce le-a încercat pe toate celelalte.
Daca pe vremuri ma loveam la fotbal la genunchi, imi puneam compresii cu apa rece si-mi trecea. Acum insa ma duc la doctor, insist sa-mi faca cardiograma, Fiberscan, CT si alte analize. In final imi pun compresii cu rece.
Cam asa e si cu permacrizele actuale. O gripa cumva mai ciudata, Covid, a devenit in intrega lume o molima ucigasa. O saptamina mai insorita, mai secetoasa a devenit simbolul catastrofei climatice. Pt ca-n ziua de azi totul e catastrofa, pornind de la boli, gripa porcina, aviara, ajungind la tehnologii, unde 5G care te zapacesc de cap, topire ghetari, creste apa marii.
Ma intreb chiar ce are Romania cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului marii?
Dar acum avem Bruxelles. De acolo vine intelepciunea. Acolo e fabrica de panica, de acolo ni se induce frica. Suntem atit de panicati ca uitam sa traim, incepe sa ne placa sa ne autoflagelam, ne simtim vinovati ca ne-am nascut, ca respiram, mincam, ne miscam. Un popor in panica e f usor de condus.
Mai neamule dupa cite bag sama tu iti faci radioscopie la fiesce vint tras aiurea prin livada si mai ceri si aprobarea de la Bruxelles inainte de a te balona .
Eh, ce ne-am face fără doza zilnică de anti-europenism de la „neamtu tiganu”, pe „Contributors”. Are, n-are treabă, dânsul e pe baricade.
Vorbind serios acum, un public precum cel al „Contributors”, căruia „neamtu tiganu” se străduiește de ani de zile să-i inducă sentimente anti-europene, nu e publicul-țintă potrivit pentru acest troll. Ce rost are, dacă nu-l plătește nimeni, să-și împroaște veninul pe aici?
Duomnu Dan, ai uitat-o p-aia cu putinism, comunism.. pai se poate, fii mai atent!
A fi impotriva birocratilor UE, „a bunch of UNELECTED old people” (ca sa citez un autor in viata), nu inseamna a fi anti european, ci constient de efectele unor realitati politice evidente si nedorite de cetatenii europeni.
Oricum am ambala-o, nu putem nega ca omul are impact asupra mediului.
In urma cu aproape 30 de ani, am petrecut ceva timp in Elvetia. Amic si „ghid” mi-era un elvetian activ si tonic, practicant de diverse sporturi (ca hobby). Atunci nu se discuta despre incalzire globala (nu era un subiect prin presa) si am fost uimit cand am aflat de la el ca Elvetia avea o problema cu ghetarii ce se topeau, ca se faceau experimente de acoperire a lor cu folie reflectorizanta, ca el nu mai putea schia, vara, pe partii aflate la 3000 m altitudine si era nevoit sa urce la peste 3600 m. Cum spuneam, schimbarea climei nu era un subiect, atunci si am fost oarecum surprins de ceea ce spunea elvetianul… Astazi, nu ma mira, deloc, sa aud ceva asemanator…
Perfect adevarat ce sustine autorul acestui articol. Numai ca aceste tranzitii au ritmuri diferite de manifestare. Cele demografice sunt cu mult mai rapide fata de cele tehnologice si stiintifice. Decalajul temporal dintre aceste tranzitii ar trebui sa ne determine sa gasim solutii mai rapide si mai eficiente.
Intodeauna am considerat ca LACOMIA este motorul societatii, imi pare bine sa constat ca nu sunt singurul care gandeste asa.
Finalul este fabulos, felicitati!
„Finalul este fabulos, felicitati!”
Da! De-a dreptul churchillian:
https://www.azquotes.com/picture-quotes/quote-americans-always-do-the-right-thing-once-they-have-exhausted-all-other-possibilities-winston-churchill-133-51-16.jpg
Intradevar , putem spune , fara putiinta de tagada, cum toate aceste , asa numite, de textier „tranzitii ” vor schimba definitiv lumea in care traim .Sa o luam pe rind si sa incercam sa mai adaugam cite ceva la toate aceste ziceri ce desigur vor avea parte de contestari si de contestatari mai ales pe subiectele climatice acolo unde domnul Crânganu domina paginile, scrise in revista Contributors ,cele semi stiitifice desigur, puse noua la dispozitie . Chiar daca domnul in cauza mi-a sistat posibilitatea a trimite niscaiva remarci, nevinovate, catre scrieriile sale nu am nici cea mai mica suparare.Permacriza este cuvintul pe care il acceptam cu totii si care face referire la tot ceea ce va sa vina peste noi .Putem asocia acest cuvint, permacriza si cu ceeea ce numin aparitia a unei noi Revolutii Industriale .Impactul ,acestor crize, repetativ aparute ,poate fi benefic sau poate fi parte a unui dezastru de proportii .Tranzitia Climatica este , poate, marea incercare prin care va trece umanitatea .Daca trendul ,actual, al incalzirii globale ,se mentine , vom asista la mutatii fara precedent .Miliardele de microrganisme ce vor fi eliberate in atmosfera si in apa marilor Oceane , schimbarile majore ce vor putea cuprinde modficari ale curentilor oceanici , ale climei, ce schimba modelul prin care anumite teritorii sunt favorizate , aparitia posibilitatii de extragere de noi sau mai vechi zacaminte la care , pina acum , nimeni nu putea visa , modificarea rutelor de transport cu toate implicatiile acestor modificari de substanta , controlul resurselor de apa , tema pe agricultura ce isi modifica si ea strategia viitorului acolo unde teritorii imense pot deveni fie aride fie mari zone agricole , impactul asupra medicinei ce are in fata noi provocari , schimbarile ce tin de energia verde , marile migratii ce deja sunt vizibile in intreaga lume , reconfigurarea fortelor militare prin aparitia unor noi aliante si repozitionari in zone ce pina mai ieri erau acoperite de gheata ,renuntarea la marile circuite de transport petrol si gaze , cresterea in importanta a unor meserii ce deriva din natura schimbarilor de tot felul , vor deveni noua realitate in care traim .Tranzitia energetica este indiscutabil legata si de factorii climaterici .Viitorul imediat este insa parte a ceea ce numim nevoia de melanj energetic .Nu putem pune toate oualele in acelasi cos asa cum am facut cu dependenta de gazul rusesc .Romania si-a jucat bine aceasta sansa a melanjului energetic .Vom asista la apartia unor noi tehnologii ce vor pune in miscare intreg sistemul energetic mondial de la turbine de mare capacitate la folosirea hidrogenului sau a altor resurse considerate energie verde .Tranzitia geopolitica iaca intrebarea ce ne aduce cosmaruri tuturor .Fotografia momentului ne arata o SUA in expansiune militara in Ucraina ce impreuna cu Uniunea Europeana si aliatii au format la nivel militar un concept asemnator celui format de Uniunea Europeana si NATO .Natiunile lumii sunt puse in fata unor alegeri .Pe masura ce in Ucraina Rusia va pierde razboiul exista posibilitatea ca Rusia sa nu mai poata sa isi pastreze modelul actual Federativ .Contextul actual ofera UE sanse nebanuite si nicicind visate .Decuplarea de resursele si de politicile Rusiei , Distrugerea intregului arsenal militar ce a fost parte a vechiului sistem Comunist si inlocuirea lui cu cu tehnologie de ultima generatie .Cresterea numarului de membri din NATO si UE. Inarmarea Germaniei si Japoniei ce nu era posibila pina mai ieri . Alungarea tuturor factorilor de „inteligence” ce erau prezenti in Europa .Ajutorul oferit vinzarilor de gaze naturale lichefiate marilor detinatori ce au exclus Rusia din angrenaj .Extindera granitelor UE o data cu incheierea razboiului ca si marile sume de bani ce vor fi alocate refacerii Ucrainei .Expansiunea militara a Frantei si Germaniei ce dubleaza trupele NATO ale SUA stationate in Europa .Federalizarea, devenita acum posibila, a Uniunii Europene .Jocul este de durata dar o data pornit (imense sume de bani oferite Ucrainei si tarilor Occidentale de SUA si UE) el nu mai poate fi oprit de nimeni cu ati mai mult cu cit J.R.Biden a cistigat, la jumatatea mandatului, (fapt aproape singular ) Alegerile Partiale reusind sa scoata din lupta pentru putere pe fostul Presedinte cel cu asaltul asupra Capitoliului .In G20 s-a vazut foarte clar cum J.R:Biden este unicul decident al momentului .Cistigatorii sunt UE si SUA ca parte a unui plan, de multa vreme pus la punct, dar care a fost stopat timp de patru ani de catre un fost Presedinte al SUA.Acum Rusia pierde pe toate fronturile iar fostul si-a pierdut si el (cei sustinuti de Trump au pierdut in alegeri in marea lor majoritate ) carisma necesara continuarii programului prezidential nemaiavind sprijinul Partidului Republican ce se sparge in bucatele .SUA ,va ramine o mare putere inca multa vreme sau macar atita timp cit UE ii este alaturi . NATO si UE devin extrem de puternice existind conditiile ca si alti fosti participanti in Federatia Rusa sa isi mute deciziile politice iesind din Federatie .Tranzitia tehnologica inca nu s-a atins inca potentialul .Pe alocuri aflam cite ceva despre viitor. Computere cuantice de mare putere , lansari de rachete catre Luna sau in alte parti ale universului . Ingineri americani ce pregătesc primul modul din cel mai puternic electromagnet din lume pentru a fi transportat în Franţa, unde va deveni piesa centrală a celui mai modern reactor de fuziune nucleară din lume ,super Magnetul trimis de Rusia in Franta ,noile arme laser ale nemtilor , sistemele militare germane de aparare antiracheta ca si cele ale statului Israel si posibil multe alte necunoscute noua fac parte din viitorul tranzitie tehnologice .Tranzitia demografica este si ea parte a reasezarilor militare , economice si climatice fiind doar una dintre componentele viitorului omenirii .Nu stim cu certitudine cum vor evolua lucrurile dar singura speranta este ca , indiferent cit de mult ne vom ucide intre noi , cineva sa mai ramina a povesti stranepotilor .
E greu pe arătură…
Daca tot vorbim de crize ar trebui mentionat si de criza industrializarii de car es evorbest etot mai mult in Germania. Se crede ca noile conditii vor afecta masiv industria germana cu consecintele de rigoare, somaj, saracie, miscari sociale.
Domnule,
Germanii sunt excesiv de disciplinati, de productivi si de creativi. Asa incat, macar o data la 50-60 de ani, e nevoie ca cineva cu mai multa prestanta sa presare cateva lingurite de nisip fin printre rotitele dintate ale unei economii care, altfel, ar lua-o mult prea mult inaintea restului lumii. E o chestiune de echitate si de corectitudine politica. Germanii ar putea preintampina astfel de betze in roate reducand saptamana de lucru la 2 zile (pentru inceput). In rest, weekend, bere, fotbal etc.
„…..consider că omenirea va progresa, ca întotdeauna în istorie, condusă de lene, de lăcomie și de frică, găsind soluțiile potrivite după ce le-a încercat pe toate celelalte.”
Aici va dau dreptate , asa a fost pana acum, va fi de acum inainte tot asa ?
Punctul 1 Tranzitia climatica
Sunt destui cercetatori care afirma, activitatile umane nu au nici un efect asupra climei globale, efecte climatice au avut loc si pana acum.
Astazi in era informationala acestea pot fi cu mare usurinta folosite in alte scopuri, manipulative, pt atingera unor obiective economice, folosirea „iadul climatic” ca sperietoare fiind exact excesul facut in acest sens.
Militanta radicala a activistilor de mediu occidentali, unii ii considera teroristi de mediu, provoaca multa dezaprobare a actiunilor in randul oamenilor de rand.
De unde si pana unde un grup restrans ultraradical incalcand legislatia doreste sa-si impuna solutiile si viziunile asupra lumii ? din pacate au destula sustinere politica iar justitia este oarba in fata actiunilor de protest.
Punctul 2 tranzitia energetica
Trebuie sa recunoastem ca razboilul din Ucraina a venit europenilor ecologisti ca o manusa,celor care doreau de mult aceste schimbari insa n-au reusit politic se le accentueze, gazul ieftin rusesc fiind prea avantajos pt sustinerea unei cresteri economice.
De tranzitia energetica se discuta doar in Europa, putin in SUA , Canada fiind un caz aparte care merita analizat separat.
Aceasta tranzitie energetica europeana fortata va costa locuri de munca si scaderea nivelului de trai, industria auto, perla coroanei, este pe butuci la ordin politic.
Acesta tranzitie si-o doreste nici cel putin 1/3 din omenire, restul lumii este ocupata cu probleme existentiale, ca infrastructura, apa curata, hrana.
Tranzitia energetica poate avea loc insa nu conform ordinelor venite de la Bruxelles, COP27 de la Sharm el Sheik fiind o palma la adresa Europei si planurilor verzi, petrolistii si gazarii sustinuti de China si mai pe sest de SUA s-au impus in fata ecologistilor europeni .
Punctul 3 Tranzitia geopolitica
De la o lume bipolara a sec 20 intre SUA si Rusia catre a lume tot bipolara a sec 21, de data aceasta intre SUA si China, omit Europa.
Europa se elimina singura din joc datorita politicilor jenante a ultimilor 15 ani, ca sa ma exprim elegant.
Punctul 4 Tranzitia technologica
Pornita in SUA si inceputa cu multi ani in urma in garajele de pe Coasta de Vest, acum ea devenind factorul care influnteaza si va influenta toate aspectele sus numite.
Suntem pe punctul in care aceasta dezvoltare poate fi mana cereasca insa putem ajunge la fel de bine intr-un „iad technologic” si la o depenta de aceasta care probabil va produce eliminarea omenirii.
Ne miscam intre iadul orwelian si Brave New World-ul a lui Huxley, doua viziuni SF la vremea in care ele au fost scrise, astazi mai ca nici o data, extrem de actuale. ( sau filmul Elysium de Neill Blumkamp )
Dezvoltarea technologica sustenabila este pusa la indoiala datorita pregatirii precare a 75 % dintre elevii la nivel mondial, un studiu Leibniz Instutiut din München si Stanford fiind edificator in acest sens.
Suntem pe un drum gresit crezand ca technolgia poate rezolva toate probleme globale, din contra, necontrolata este sfarsitul nostru ca specie.
Vedem bine cum himera energiilor regenerabile arunca lumea in haos.
Punctul 5 Tranzitia demografica
Am trecut de 8 miliarde de oameni, varful fiind prognosticat la ca. 10 miliarde ca atunci sa inceapa o descrestere daca nu cumva vor aparea alti virusi si boli din laboratoare care vor accentua acesta tendinta.
Avem destui decidenti la nivel global care in spatele usilor inchise ar fi de acord cu asemnea solutii. arma biologica fiind in arsenalul militar al marilor puteri chiar daca utilizare este interzisa, scpari pot fi aranjate astfel sa para accidente.
Da, bomba demografica este la fel de periculoasa ca cea atomica si in loc sa investim masiv in stoparea acestui fenomen global investim in technologii de care nimeni nu are nevoie insa consuma masiv resurse de tot felul.
Este punctul cel mai important si ar fi trebuit sa stea pe primul loc, rezolvare sa fiind in parte si rezolvarea celorlalte tranzitii insa cine este intereset de oameni ? nimeni, pe noi ne intereseaza doar bunuri.
Crizele mobilizeaza, eficient, popoarele. Putem vorbi despre salvarea planetei, despre renuntarea la combustibilii fosili, despre ce mediu le lasam copiilor nostri, dar, pana la urma, majoritatea pamantenilor nu va actiona intr-o directie din dorinta de a face ceva corect. Scumpirea combustibililor fosili va accelera adoptarea de noi tehnologii si de noi surse de energie, bulele imobiliare vor limita frenezia creditelor ipotecare, interzicerea obiectelor de unica folosinta va limita poluarea cu plastic, caderea burselor va imbunatati controlul asupra lor, un razboi de cucerire va declansa o reactie unitara a celor ce i se opun, o criza geopolitica va ridica „actori” noi etc.
Probabil, una dintre urmatoarele crize va fi a apei potabile, iar astazi, desi putem banui ca urmeaza, prea putin facem pentru a o preveni.
Imi pare rau, dar se numeste in realitate „Panica permanenta pentru tinut oile sub control”.
Un exemplu este: „Oamenii de știință și activiștii de mediu au reușit să sensibilizeze opinia publică cu privire la această amenințare și liderii politici au reacționat.”. Incorect, de fapt politicenii au adus brusca „sensibilizare” despre sfarsitul lumii in 10 ani.. acum 30 de ani. Cel mai indelungat studiu de colectare a datelor climatice REALE, de cea mai mare retea de sateliti meteo, de peste 40 zeci de ani, demoleaza irevocabil toate teoriile alarmiste care continua sa fie propagate si sa distruga viata oamenilor saraci de pe planeta asta. Date concrete, masurate, nu povesti futuriste negre sustinute politically correct.
Dear Horace,
Don’t let the facts get in the way of a good story!
“The whole aim of practical politics is to keep the populace alarmed (and hence clamorous to be led to safety) by an endless series of hobgoblins, most of them imaginary.” – H.L. MENCKEN.
Cred că vă înșelați.
https://daily.jstor.org/how-19th-century-scientists-predicted-global-warming/
Conștientizarea posibilității ca activitățile umane să aibă impact asupra climei a fost făcută încă de prin 1856:
https://daily.jstor.org/how-19th-century-scientists-predicted-global-warming/
Observațiile meteorologice la nivel global au început să fie făcute de prin 1750 – datorită Marinei Britanice. Corelarea cu nivelul de CO2 nu este greu de făcut, mostre de gheață sau alte modalități pot arăta nivelul acestui factor.
Cred ca replica Dvs. a fost doar o tetativa de gluma, nu i asa? Nu puteti sa fiti serios invocand articolul respectiv ca fundament stiintific si logic contra unui studiu concret din zilele noastre, derulat pe zeci de ani, cu date reale masurate, de unul din cei mai prestigiosi cercetatori in domeniu, premiat de NASA, etc (Roy Spencer). Si mai e si Michael D. Griffin. Articolul citat aceeasi valoare cu predictiile despre masini zburatoare din anii 2000 din revista Arici Pogonici din anii ’80, imi pare rau.
Măsurători care confirma efectul de seră:
https://www.sciencenews.org/article/scientists-confirm-amassing-co2-heats-earths-surface
https://www.nature.com/articles/nature14240
Măsurători despre degajările de CO2 din ocean n-ai găsit? Oamenii decenți știu că în apa de mare se află de 140 de ori mai mult CO2 decât în aer, pe unitate de volum. Mările și oceanele acoperă 70% din suprafața planetei, iar controlul omului asupra degajărilor de CO2 din ocean e zero. Dar despre asta n-ai voie să scrii, nu face parte din fișa postului.
Dar despre vasele comerciale care traverseaza zilnic oceanele, exploatarile din mari si oceane tu nu ai nimic de zis? Oamenii decenti mai stiu si ca esti un mic troll.
„Dar despre asta n-ai voie să scrii, nu face parte din fișa postului.” Asa sa i te adresezi lui tac tu, care te-a invatat sa vorbesti in felul acesta, nu mie.
Domnule Aurelian Dochia, sunt surprins că în comentariile de aici a fost menționată mult prea puțin calitatea excelentă a analizei dumneavoastră, extrem de bine documentată, foarte lucidă și remarcabil de echilibrată. Nu voi da detalii despre mine, dar vă asigur că sunt în măsură să îi apreciez aceste calități. E regretabil faptul că unele comentarii par să aparțină ori unor păreriști, grăbindu-se să ne cadorisească cu opiniile lor de tip fast food, ori și mai rău, unor conpiraționiști de serviciu. Textul dumneavoastră e un adevărat tonic pentru intelect și am apreciat mult inclusiv încheierea:
„…..consider că omenirea va progresa, ca întotdeauna în istorie, condusă de lene, de lăcomie și de frică, găsind soluțiile potrivite după ce le-a încercat pe toate celelalte.”
Aș propune doar o mică modificare aici: „…condusă de lene, de lăcomie și de frică, găsind SINGURELE SOLUȚII POSIBILE după ce a EȘUAT cu toate celelalte.” Nu e în niciun caz o corecție, e doar o aluzie glumeață la o vorbă des folosită la o bere de noi românii când suntem profund dezamăgiți de oameni: că n-ai cu cine, domne’, n-ai cu cine!
Sunt multe studii care se bat cap in cap.Pe de o parte se scrie si se vorbeste mult despre imbatranirea populatiei care creaza un mare deficit al fortei de munca care,spun unii ar putea fi compensat prin importul de forta de munca ieftina din diverse tari ramase in urma dar si prin marirea permanenta a varstei de pensionare ( primitiva gandire si lipsita total de imaginatie).Pe de alta parte ni se spune ca noile tehnologii reduc tot mai mult locurile de munca pentru oameni iar robotii ( dotati cu inteligenta artificiala) ii vor inlocui pe oameni in tot mai multe domenii de activitate ceea ce va impune înființarea venitului universal de baza pentru toti oamenii sau pentru cel putin 90 la suta dintre ei .Nu se tine cont in multe studii de faptul ca aceste 2 tendinte nu pot coexista nici macar pentru un timp limitat ceea ce inseamna ca una dintre ele este falsa cel putin pe termen mediu adica urmatorii 20 sau 30 de ani .
Secțiunea despre tranziția demografică ignora un fenomen cheie: migratia masiva spre Europa de Vest și America de N a milioane de oameni din lunea a 3-a, în special din Africa și Asia de S, și politica de creolizare promovata de elitele din lume dezvoltata. În parte pentru menținerea unor salarii mici, pe de alta parte în credința stupida ca națiunile pot fi puse intr-un malaxor și la celalalt capăt obținut un carnat omogen și digerabil.
– Criza climatica.
Pina când cele mai populate tari de pe planeta (coincidenta, sunt și cele care poluează cel mai mult) nu accepta nici o schimbare de strategie industriala și economică, nici o șansă să se vadă ceva tangibil in mai bine d.p.d.v climatic.
– Tranziția energetica.
Un colosal bluf in care petrolul și gazul rus sunt tot mai puțin cumpărate de țările UE dar în paralel creste importul de gaz și petrol din alte națiuni. Unde e tranzitia ? De la furnizorul X la producătorul Y ?
Tracțiunea electrica care e parte integrantă, e o utopie politica deoarece strict la nivel UE, necesarul de noi centrale electrice care sa producă suplimentul de curent cerut, e colosal. Si se tace.
Imposibil de realizat chiar daca împânzim toată comunitatea cu moristi de vânt și panouri fotovoltaice pe toate locuințele .
Dar e o sursa colosala de afaceri- profit care au găsit în politicienii UE fraierii.
China mulțumește că 70 % din bateriile folosite sunt produse de ei. Că e Mercedes, BMW, Renault sau oricare firma europeană auto. Se tace .
– Tranziția geopolitica.
Pina când nu apare o noua putere care sa fie concomitent atât economică , financiara și militară, nici o șansă.
Rusia pierde constant din cele 3 coloane portante enumerate, China mai are strada lunga pina ajunge să aibă toate 3 cerințe îndeplinite. Și să domine planeta.
– Tranziția tehnologica
Nu o vad eu. Tot în USA e mama și tata descoperirilor tehnologice. Basca motorul electronicii cu Intel, IBM, Qualcomm. Medical cu Pfizer, Moderna . Toate americane .
Chinezii produc multe dar inventează puține chestii. Vaccinul lor ca exemplu ( ca cel rusesc) au demonstrat real limitele cercetării din dictaturi.
– Tranziția demografică.
Mereu Asia a fost zona cea mai populata a planetei.
Din antichitate știm că popoarele migratoare au pornit tot de acolo.
Astăzi doar fluxul e mai diversificat. Nu mai vin calare și sabia în mana. 😀 Vin discret. Cu avionul, nava și containerul. Chiar daca inunda piata cu produsele lor.
Aceasta „tranzitie” in realitate e o mutare a principalelor piețe mondiale.
In domeniul auto ca exemplu, nu mai e USA principala piata mondială. E China.
UE a decăzut de pe locul 2 pe locul 3. E loc încă de decădere. Că îl acceleram cu idei năstrușnice ca tracțiunea electrica e alta poveste.
Obligam politic prin normative ca europeanul de rând să cumpere o mașină mult mai scumpă, cu doar 10 ani garanție la baterii ( să le schimbi costa cam cat toată mașină ) . Dar salariul e mereu același.
Tacere și aici.
Adevărul e că pe planeta exista, a existat mereu o competiție economică.
UE ca competitor a pierdut și va pierde în continuare.
Dovada criza echipamentelor medicale din pandemie, lipsa unor vaccinuri 100% made in UE.
Bierderea bătăliei planetare pentru bateriile auto. Vor urma și altele.
Și ca urmare a toate aceste ” tranziții” pilotate cu bună știință, cetățeanul european va fi mai sărac. Clasa de mijloc se subțiază an după an și NU e sigur că e suficient sa dai vina pe „tranziții” pentru a menține cetățeanul de rând intimorit și la bunăvoința politicului de rând care prin pomeni de toate felurile oferite prostimii, știe că rămâne mereu cu privilegii.
Și sacul de bani se cam termina.
FED și BCE au tiparit din greu bani. Acum e ora să fie retrași. Prin metoda clasica . Valabilă din 1929 încoace. Inflație și scădere de nivel de trai.
Romanii au uitat chiar anii 90.
Unde majoritatea sărăcea și puțini se îmbogățeau văzând cu ochii. Ochii cetățeanului nu a justiției, poliției sau politicienilor. Care erau parte complice.
PS.
Dormi liniștit. Bruxelles veghează pentru tine. Varianta moderna a sloganului unei colosale trufe românești numita cindva FNI .
E în act dar la nivel european , mai subtilă și cu aceleași efecte pe termen lung asupra locuitorilor comunității.
„Medical cu Pfizer, Moderna . Toate americane .”
Inspiritul adevarului trebuie spus ca vaccinul contra Covid a fost dezvoltata in Germania, firma Biontec, condusa de doi turci-nemti.
Eu sunt un adept al proiectului european, dar trebuie sa recunosc ca prostia elitei europene (inclusiv UK) este colosala. Trecerea forțata la mașini electrice este încă o măsura de sinucidere. Au trebuit mai bine de 100 de ani pentru a perfecționa motoarele de combustie interna, ajunse la performante economice si ecologice foarte avansate si chinezii nu-au reușit sa le copie ca lumea. Acum europenii vor să renunțe la aceste motoare, unde au un avantaj clar, si sa lase chinezii sa facă mașini electrice, mult mai simple. Asta va duce la distrugerea sectorului de automobile in Europa si la o invazie de mașini electrice chinezești.
Tranziția climatică
Depinde după ce indicator va orientați. Bineînțeles ca țările cu peste 1 miliard de locuitori emit mai mult CO2, dar per capita lucrurile stau diferit: Quatar conduce cu peste 30 tone Co2/an/locuitor, urmat de Emirate. Apoi Canada, Australia, SUA cu circa 15 tone. La distanță europenii unde Polonia și Germania sunt fruntașe, și abia apoi China cu 7 tone. India e la coada clasamentului cu 1,8 tone.
Tranziția energetică
Germania are cel mai mare parc auto din Europa. Dacă toate automobilele ar fi schimbate pentru unele electrice, consumul ar creste cu 15%. Nu mi se pare colosal. In cazul altor țări suplimentarul ar fi încă mai mic.
Tranziția demografica
Evident e bine sa producă putini pentru cât mai mulți, dar numai pentru primii. E ireal sa speri ca cei din urma nu vor reacționa și vor cumpara la infinit produsele celor dintâi, bașca indatorandu-se chiar la băncile primilor. A fost o fereastră de oportunitate, dar care se Închide. Nu e nimic conspirativ, e vorba de diferențe care se echilibrează intr-o lume tot mai interconectata. Ce ați vrea sa se vorbească pe tema asta?
UE nu a existat pana acum 15 ani in formatul actual. Piața comuna nu a unit interesele competitorilor, ci dimpotrivă. Un exemplu: In Europa existau Olivetti, Commodore, Siemens, Thomson. S-au concurat între ele și când mai mulți se ceartă, câștiga alții: Apple, IBM, Windows. Care au atras creiere și din Asia și din Europa. UE a apărut când bătălia era pierdută deja. Credeți că, fără UE, Franța sau Germania ar fi avut mai mult succes? Asta apropo de Tranziția tehnologică.
„Credeți că, fără UE, Franța sau Germania ar fi avut mai mult succes? Asta apropo de Tranziția tehnologică”.
____
Pe coridoarele concernelor germane (dar si in randul elitelor) circula tot mai des aceasta intrebare. Caci, eforturile depuse pentru stabilizarea Estului (contributiile-net la buget, wandel durch handel, etc) se pare ca au esuat. Lipsa reformelor, populismele si regresele din Estul UE (razboiul ruso-ucrainean, Ruski Mir, Ungaria Mare a lui VOrban, pretentiile Poloniei la despagubiri pentru WW2, etc) vorbesc de la sine. Germanii au cam facut ce li s a cerut, cu sutele de miliarde investite in Est (infrastructura, agricultura comuna etc) nu este ina exclus ca germanii si membri din ZE sa fi fost astazi mult mai departe in privinta noilor tehnologii,transformarea digitala, 4IR, samd.
Evident, și SUA, dacă ar fi format o uniune cu Mexicul, ar fi avut o altă evoluție. Pe principiul vaselor comunicante, întotdeauna lichidul curge din vasul unde nivelul e mai ridicat in celălat. Cu atât e mai de apreciat efortul celor ce își asuma astfel de riscuri.
Eu însă nu vorbeam de extinderea spre Est a UE, ci de însăși apariția uniunii.
@Hantzy
Nu doresc sa fiu inteles gresit. Asa cum stim cu totii, Uniunea a aparut in cenusa WW2 sub deviza „miteinander nicht gegeneinander”, obiectivele principale comune fiind sfarsitul ciclicitatii razboaielor pe continent (generate de populisme, nationalisme, revansisme, sovinisme, revizuisme si alte sentimente urate), promovarea valorilor europene (mai multa democratie, nivelarea santurilor, coeziune, securitate si prosperitate in toate colturile, etc). In acest spirit, a continuat si extinderea UE dupa finele razboiului rece, o evolutie absolut fireasca. Din pacate insa, exista puteri centrifuge (la nivel global) care incurajeaza populismele eurosceptice – Rusia lui Putin de ex incurajeaza euroscepticismul guvernului Fidesz, unele puteri din Washington si Londra incurajeaza euroscepticismul si germanofobia guvernului populist PiS (formarea unui pol slav /asa zisul „Intermarium” cu rol de contracarare a Zonei Euro, samd). Pe acest fondal, este evident ca extinderea UE nu poate da rezultatul scontat – si in acest context, iritatiile din culisele contribuabilor-net din vest urmeaza sa devina si ele tot mai evidente si mai firesti.
https://notesfrompoland.com/2022/10/18/why-has-the-polish-government-raised-the-german-war-reparations-issue/
https://www.dw.com/en/kyivs-ex-envoy-to-berlin-takes-deputy-foreign-minister-post/a-63816305
P.S. Mai ramane sa isi aleaga si chinezii un populist, doi pe care sa ii sustina (prin Grecia, Bulgaria, sau de ce nu chiar in Romania sau in RMoldova?). In acest context, ingrijorarile contribuabililor-net din vest sunt justificate. Riscurile ducerii pe apa Sambatei a contributiilor si a eforturile depuse, cresc de la un an la altul (in final, daca nu se schimba nimic…. persista chiar si riscul finantarii oponentilor populisti /iliberali si al esuarii proiectului UE in asamblu).
Multicrizele sunt numai în Occident, din cauza faptului că au apărut mari forțe economice ca China, India, Indonezia, Brazilia, etc care fac o concurență acerbă Occidentului. Iar egalarea puterilor economice duce la egalitatea puterii politice și militare. Trebuie o NOUĂ Ordine Mondială, alta decât cea actuală impusă de învingătorii din WW2.
Totul pleacă de la ignoranta liderilor occidentali care mai cred in teorii economice vetuste precum cea a avantajului comparativ a lui David Ricardo, un apologet al imperiului britanic de la începutul sec 19.
In esența aceasta teorie spune ca daca occidentalii pot furniza tehnologie (la care sunt mai buni) Asiei de est si sud si cumpăra de acolo îmbrăcăminte, încălțăminte, mașini, medicamente, si chiar mâncare, la care aceștia sunt mai ieftini, atunci fiecare beneficiază de acest comerț.
O prostie de proporții. Când Ricardo scrie aceste tâmpenii Anglia interzicea exportul de tehnologie si chiar interzicea plecarea din tara a muncitorilor calificați din industrie. Prin delocalizare asiaticii învață să facă mai toate lucrurile pe care numai occidentalii le puteau face pana ieri si in curând nu vor mai exista in Occident oameni care sa poată produce mai nimic competitiv. S-a creat de asemenea o dependentă șocanta de furnizori din Asia: un simplu exemplu: in 2020 o singură fabrica (din China) furniza 70% din toate mănușile medicale folosite in toate spitalele din întreaga lume.
In plus capitalismul occidental de tip productiv a devenit un capitalism financiar de tip speculativ care aduce într-adevăr (unora) multi bani dar nu produce bunuri materiale.
Corect. Capitalismul a devenit speculativ mai ales în domeniul financiar-bancar. Mai are unele avantaje în domeniul tehnologiilor, dar asta nu mai este suficient. Se vede asta prin comparația puterilor economice.
dependenta aia e mai mult decat șocanta este criminală!
Nu de alta dar in China se mai intamplă dezastre – un cutremur, o inundatie, o epidemie la dimensiuni „chinesesti” adica apocaliptice pe scara de masura europeană ..
Sa nu mai zic ca sa fii dependent de un furnizor aflat la +12.000 km implica alte dificultati…
Deci naspa si chiar daca furnizrul este absolut prietenos …..
Când intri într-un magazin mixt și găsești mănuși de 1 leu și altele de 4 lei, pe care le cumperi? Dar Vecinul?
Întreb pentru ca de aici începe dependența aia criminală.
Felicitări pentru capacitatea dumneavoastră de sinteză!
Ca unul care de-lungul timpului am venit în contact cu tehnologia obținerii hidrogenului din hidrocarburi(metan) și prin electroliza apei,am văzul practic ce consecințe energetice implică acestea,îndrăznesc să afirm că la ora actuală aceste tehnologii nu pot fi aplicate pe sacră largă pentru a constitui un sistem energetic rezilient furnizând energie la costuri foarte mici.Dacă s-ar fi putut aceasta Germania însăși le-ar fi aplicat cel puțin ca deținătoare patentului de obținere a hidrogenului din hidrocarburi și realizatoarea primei instalații industriale de acest tip(procedeul Haber,1912).Dacă devenim mai realiști, atunci poate vom susține mai mult activitatea de cercetare științifică în domeniul respectiv cât și la modul general,recuperând unele decalaje.Sunt rezervat optimist,dar aștept să fiu contrazis cât mai grabnic cu argumente practice.
Scuzati nu prea cred in originea antropogena a incalzirii actuale
Si as marsa pe ideea ca factorul principal este Tranziția geopolitică care subsumeaza zisa
Tranziția energetică cu „derivatul” ei Tranziția climatică
Sa explic …
In 1950 SUA reprezentau cam 50% din productia industriala a lumii …. Prin 1960 SUA consumau asa un procent din reesurse, incat se zicea ca Pamantul nu ar suporta inca un consumator de talia SUA .. AZi|??
In 1960 , inca, SUA erau un mare producator de petrol …. 5 din cele „7 surori” erau americane . A urmat razboiul Kipurului si primul soc petrolier. Apoi al doilea soc petrolier .. si asa aparu si Clubul de la Roma si zegismul .
Nitel mai tarziu hop si teoria cu inclazirea si deci, Tranzitia Climatica !
Daca nu ar fi fost posibila Tranziția geopolitică …. celelte tranzitii ar fi fost business as usual
Factor agravant .. inca de la finele anilor 80 volumul comertului est Pacific depasise volumul comertului Atlantic … Ceva in genul acesta a avut loc dupa 1500 .. ducand al lunga decadere a Venetiei , a Mediteranei de est in gnl si cresterea porturilor, deci a tarilor de pe litoralul Atlantic …
A! NU contest ca are loc o inclazire globala. Au mai avut loc, in timpul lui August era optimul climatic, in timpul lui Leif Erickson era mai cald decat la 1500 caci incepuse deja Mica Eră Glaciară .. toate acestea afar concursul uman. Si imi este greu sa cred ca poluarea de la Coalbrookdale era asa importanta incat sa infleunteze clima la 1780 …
Nu există decât o singură criză globală in acest moment: criza de nervi colectivă ce a afectat grav elitele politice ale Occidentului. Probabil această criză de isterie colectivă ce a deraiat deja intr-un fenomenal delir de grandoare* va genera in cele din urmă și o criză economică planetară. Progresul -însemnînd depășirea unui impas, ieșirea din inepție și ignoranță- va veni atunci când omenirea va fi condusă nu de scrântiți, ci de oameni temerari, pragmatici, harnici, cumpătați. Din lene, lăcomie și frică niciodată nu a ieșit nimic bun, ci doar măceluri, foamete, mizerie.
*spectacolul grotesc al liderilor isterici obezi, fricoși, lacomi, nătărăi ce pozează in savanți de renume mondial și salvează in serie de 27 de ani omenirea de …iminenta apocalipsă climatică plimbîndu-se cu jeturile de la o sindrofie la alta, dezlănțuirea de prostie cruntă la nivel înalt unde s-a urlat Decretul Final: Salvarea vine din SupraTaxare, șourile nesfârșite ale bocitoarelor cu gulere vor deveni material de studiu pentru psihiatria următorilor 20 de ani. Până acum isteria colectivă era un fenomen ce privea masele, considerate stupide, needucate, susceptibile la cedare in fața unor instincte atavice, gregare. De-acum vom cerceta cum iraționalul poate cuprinde și grupuri aparent educate de indivizi, cum masculi alfa și femele beta pot influența catastrofal evoluția psihică a unui grup relativ izolat, cum se transmit ideile fixe și cum poate fi anihilat discernământul in rândul celor aparent educați, formați in spiritul gândirii critice.
bravo! in sfirsit , cineva lucid. dezamagitor art conformist al dlui Dochia.
Principala tranzitie a acestui debut de secol este aceea a pulverizarii puterii brute in fata unirii celorlalti si transformarea agresiunii in sinucidere, indiferent de marimea agresorului.
Pentru cei interesati de date concrete, masurate pe zeci de ani, de experti in domeniu, nu povesti alarmiste care sunt demonstrat doar politica inserata in stiinta la fecare 5 -10 ani:
Roy Spencer, ICCC13 (Panel 1: Scientific Observations):
https://www.youtube.com/watch?v=X1BAhfjH4g4
Intre Greta/politicieni si cineva premiat cu NASA Exceptional Scientific Achievement Medal si cu American Meteorological Society Special Award stiu pe cine sa aleg.
“ creșterea producției de hrană nu poate ține pasul cu creșterea populației. Bolile, foametea și războaiele vin inevitabil să corecteze acest dezechilibru, readucând populația la niveluri sustenabile.
Cu toate că profeția sa nu s-a împlinit niciodată”
Oare? Bolile foametea și războaiele au fost în mod continuu în lume, parcă în zoia de azi creste totul exponential.