Nu îmi amintesc riguros exact când l-am auzit pentru prima oară pe unde scurte pe Noel Bernard, legendarul director al Europei Libere în românește. A fost însă cândva în anii ieșirii din adolescență, cred că în 1976, atunci când am descoperit acel radio altfel care s-a dovedit în timp cea mai reușită investiție a politicii externe americane în Europa comunizată.
Post de radio independent, finanțat de Congresul Statelor Unite, complexul Europa liberă-Libertatea nu își propunea prin statut și strictele lui reguli de funcționare să dărâme comunismul, să îndemne la răzmerițe sau acțiuni necugetate, ci doar (dar ce imensitate de fapte și de consecințe se ascunde în spatele acestui doar) să le ofere celor care au avut ghinionul de a trăi în țările din spatele Cortinei de fier informația ce le era sistematic refuzată de cei care îi conduceau spre nicăieri. Spre fundătura devenită tot mai evidentă în anii ‘80.
Tocmai asta a făcut Europa Liberă în românește, în anii când i-a fost director Noel Bernard. In acei ani, însă și după aceea căci și după decesul lui ciudat din decembrie 1981, Bernard a rămas un reper și pentru succesorii lui în funcție (Mihai Cismărescu, Vlad Georgescu, Nestor Rateș, Nicolae Stroescu-Stânișoară), și pentru redactori. Radioul informa complet și clar atât în emisiunile realizate direct, nemijlocit de Noel Bernard, în excepționalele sale editoriale săptămânale din care numai o parte au fost adunate în cartea Aici e Europa Liberă pe care aș fi dorit-o reeditată, acum în 2025, când se împlinesc 100 de ani de la nașterea gazetarului, cât și în celelalte programe. În emisiunile nou create de directorul postului nostru de radio.
Trebuie să spun că în 1976, atunci când am descoperit eu Radio Europa liberă în românește, structura emisiunilor cu difuzare zilnică era bine, solid articulată. Radioul de la München avea în oferta lui și Programul politic coordonat de Iani Popa și, mai apoi, de Mircea Carp, și Actualitatea românească al cărei redactor principal era atunci Emil Georgescu, și Din lumea comunistă, aflată în grija lui Eduard Motaș urmat de Doina Alexandru. Ca și o paletă de emisiuni cumva atipice pentru un post militant. Emisiuni ce îl făcuseră să devină un post de radio complet. În 1967, Bernard îi convinsese pe directorii americani să accepte o emisiune culturală centrată pe actualitatea din Europa occidentală, în particular cea pariziană (să ne amintim că, în acel moment, relațiile americano-franceze nu traversau tocmai o perioadă fastă) și uite așa s-au coagulat Tezele și antitezele la Paris ale Monicăi Lovinescu (iar Monica Lovinescu nu a uitat niciodată ce îi datora lui Bernard), câțiva ani mai târziu a apărut Povestea vorbei a lui Virgil Ierunca. În 1969, Noel Bernard a aflat că în lagărul de la Traiskirschen ajunsese Cornel Chiriac. Cel care făcuse până mai deunăzi la Radio București o emisiune trăsnet, pe care a mutat-o rapid pe undele scurte ale Europei Libere. Și uite așa Metronomul avea să dețină un număr record de ascultători care nu se recrutau doar din România.
În 1976, am fost impresionat de extraordinara prezență radiofonică a lui Noel Bernard. Care a rămas nealterată până în august-septembrie 1981, când gazetarul a scris și înregistrat, în pofida unei stări de sănătate care se degrada zilnic, ultimele lui editoriale. Cel prilejuit de aniversarea Scânteii și cel despre căderea în dizgrație a lui Leonte Răutu. Capodopere ale genului. Texte testamentare.
Țin minte că îl ascultam întotdeauna cu emoție. Mi se părea a fi un om sever. După 1990, când am avut ocazia să vorbesc cu unii dintre colaboratorii lui, am aflat că nu era deloc astfel. Doar că nu tolera indiferența, mediocritatea, nemunca. De unde și o serie întreagă de neplăceri. Numai că acesta este specificul celor născuți în zodia Peștilor.
A venit devastatorul cutremur din 4 martie 1977 și excepționala operațiune radiofonică ce a coagulat o solidaritate românească fără precedent. Îmi amintesc că atunci Bernard a mărturisit că a trăit în București undeva în vecinătatea blocului Carlton. Era în acea mărturisire ceva din dorul lui pentru orașul în care se născuse. Și în care ar fi dat orice să poată să revină. Și din interes profesional, și din nostalgie. Și fiindcă își iubea și a servit România, În 1980 era pe punctul de a o face, tentat fiind de o invitație a cărei bizarerie a pus serios pe gânduri serviciile de securitate ale postului. Și refuzul lor vehement de autorizare a vizitei. Nu rata nici o ocazie de a se întâlni cu cei veniți din România. Indiferent cine erau aceștia. Scriitori, foști lideri comuniști intrați în dizgrație, oameni simpli. O făcea asumându-și foarte adesea riscuri. Nu toți cei pe care Monica Lovinescu îi numea generic clandestini veneau la München cu gânduri bune.
Noel Bernard a murit fără să-și vadă îndeplinit visul revenirii în țară. În decembrie 1989, mă întrebam cum ar fi arătat programele speciale ale Europei Libere dacă Bernard ar fi fost încă la timonă. Pot să pariez că directorul ar fi luat primul avion spre a vedea cu ochii proprii începutul a ceea ce părea o nouă Românie.
Din 1990 încoace, am evocat de câteva ori în scris personalitatea lui Noel Bernard. Am făcut-o și cu speranța că cineva va avea inițiativa de a-l omagia. Oficial, instituțional. Era, mi se părea firesc ca măcar o stradă din București să-i poarte numele. Faptul nu s-a întâmplat nici până azi. Când de la nașterea lui Noel Bernard se împlinește centenarul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„speranța că cineva va avea inițiativa de a-l omagia”? Domnule Morariu, nu a avut nimeni, niciodata, interesul de a-i omagia pe jurnalistii si oamenii de cultura care au lucrat pentru Radio Europa Libera si nici interesul de a investiga asasinatele politice teribile indreptate impotriva unora dintre ei. Din cei 35 de ani de libertate, jumatate i-am trait sub neo-comunism, iar astazi spectrul totalitar reapare in Romania cu liste intregi de jurnalisti, lideri de opinie, actori, scriitori (adica „reteaua Soros”) care vor fi probabil pedepsiti imediat dupa alegerile din mai, conform spuselor unui fost pion al regimului comunist care candideaza acum la presedintie. Mai mult, astazi liderul de la Casa Alba taie toate finantarile USAID pentru jurnalisti si posturi de radio precum REL. Vom ajunge probabil sa-l pomenim pe Noel Bernard in soapta, asa cum vorbeam intre noi si ascultam Europa Libera in anii comunismului.
Vă multumesc pentru comentariu.
@mike, e un lucru generalizat in Romania, sa nu fie apreciati, laudati cei din trecut. Lauda acestora e vazuta de actuali ca o jignire, le scade din „meritele” lor.
Uita-te si pe aceasta platforma, Dorin Tudoran, care a participat si la Europa Libera, este cumva interzis,
Felicitari D-le Morariu, iarasi un articol foarte reusit. Citesc presa romaneasca si n-am gasit un cuvant despre aniversarea nasterii lui Noel Bertrand….nimic! Atat de multa lume datoreaza atat de mult acestui post de radio, e incredibil. Mai e si ministrul asta de externe…
La temperaturi de 9-11 grade C
in casa, in singura camera încălzită electric pentru mama, ne strângeam cu toții să ascultăm „Europa Liberă”. aproape zilnic, cu speranța că vom fi și noi liberi într-o zi. Ne gândeam cu nostalgie și la bunul nostru prieten Constantin -Dinu – Calcianu care lucra acolo și care, mai târziu a avut prilejul să ne povesteasca intâmplări remarcabile cu Noel Bernard. În virtutea tradiției și poate nu numai de aceea, urmăresc postul de la Praga.
n virtutea tradiției urmăresc și acum articolele publicate de postul transferat la Praga.