sâmbătă, ianuarie 16, 2021

Cernobîl și Colectiv – O comparație

Am citit într-o îngrozitoare carte a Svetlanei Alexievici această frază: „Cernobîlul este o catastrofă a mentalității rusești.”Am putea parafraza: „Colectiv este catastrofa mentalității românești.” Pentru mult mai puțin decât frauda la referendum a lui Dragnea, în alte părți au căzut capete. Dragnea a ajuns șeful celui mai puternic partid. Pentru mult mai puțin decât hoția ordinară a lui Ponta, în alte părți s-au produs destituiri. Ponta a rămas prim-ministru și a fost cât pe ce să câștige președinția țării.  Pentru mult mai puțin decât mineriadele lui Ion Iliescu, decât coloanele de mașini și motociclete care-l urmează cu alai pe Oprea și secretarele lui dezbrăcate, decât tronsonul de șosea dintre Sibiu și Orăștie, decât tragedia de acum câțiva ani deja de la Spitalul Giulești,  decât șpăgile, falsurile în acte publice, sfidarea, incompetența și cinismul criminal al politicienilor noștri, în alte părți, clasa politică, administrația, poliția, pompierii, serviciile de ambulanță, primăriile și garda financiară nu dorm și n-ar dormi niciodată liniștite.

La noi da. Contra plagiatului lui Ponta au fost în stradă, vreme de câteva săptămâni, nu mai mult de cinci sute-o mie de oameni. Pentru Dragnea, Oprea, Piedone, nici măcar atât. Pentru copilașii morți la Giulești, în tăcere și să sperăm cu tenaticitate, niște părinți  loviți de tragedie își caută solitari și neluați în seamă dreptatea. Pentru condamnarea lui Ion Iliescu a făcut un om o riscantă grevă a foamei și a intervenit CEDO.  În alte părți, din fiecare asemenea tragedie se învață ceva, se constituie organizații,  grupuri de discuție, se iese în stradă cu zecile, cu sutele  de mii. La noi nu. NU, pe toată linia, nu e cazul să argumentăm.  Și nici să  o luăm chiar de la revoluția din Ungaria, din 1956, sau de la Primăvara  pragheză, din 1968, sau de la grevele poloneze din anii 80 și revoluțiile din toamna-iarna 1989. Făcând toate un contrast izbitor cu o apatie, o osteneală de dinainte de efort, o adormire de dinainte de trezie,  o indiferență și o lehamite din care nimic, absolut nimic nu ne scoate, decât agitația energică, neostenită pentru strictul confort privat.

Când vom înțelege noi românii  că între corupția care a cuprins endemic toată societatea, și indiferența față de tot ce se petrece dincolo de pereții propriului apartament, căsuțe, vile,  este o legătură atât de strânsă, încât nu vom mai fi în stare nici copiii să ni-i apărăm, decât ținându-i închiși cu forța între acești pereți?  Dar când vor înțelege chiar ei, copiii, deja adulți,  că nu sunt în siguranță, nu doar în cluburile  de noapte,  funcționând fără autorizație,  cu instalații precare, pe bază de șpăgi și evaziune fiscală, ci nici măcar în aceste case, apartamente, vile ale lor?  Nici ei nu par să fi înțeles  suficient de clar pentru a se aduna cu zecile de mii nu doar când este prea târziu, când catastrofa s-a produs.  Ci mult înainte și anume zilnic și ori de câte ori este nevoie pentru a-i obliga pe politicieni și pe funcționarii publici să facă ce le-au promis, și respectiv ce-i obligă funcția și statutul să facă,  iar când n-o fac, să  plătească, dacă trebuie,  nu doar cu mandatul, și respectiv funcția, ci cu anii de pușcărie pe care-i merită?.

Îmi pare rău să o spun și poate că momentul acestei teribile, sfâșietoare catastrofe, trebuie rezervat reculegerii și doliului. Din păcate, știm bine  cu toții că la noi, după reculegere și doliu  nu urmează nimic decât uitarea. Și desigur,  o catastrofă, de cele mai multe ori și mai mare. Nu de un marș al tăcerii este nevoie acum. Pe durata lui, politicienii noștri vociferează cu nerușinare și se cocoață pe durerea părinților, a fraților, surorilor, logodnicilor și iubiților,  prietenilor și a noastră a tuturor, răbdurii și neputincioși,  pentru a-și consolida și mai bine privilegiile și impunitatea.  Este nevoie de un marș gălăgios în care să se ceară justiției să-i trimită la pușcărie pe toți cei al căror loc acolo este.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Ca unul în temă cu Cernobîlul, am avut o reacţie asemănătoare.
    Catastrofa de la colectiv a fost reţeta perfectă a unei catastrofe pregătită cu inconştienţă cum a fost şi Cernobîlul.

  2. Nu e vorba de uitare sau aducere aminte e vorba de inactiune … Daca nu pui mana sa faci nu cred ca poti eventual sa constati ca nu s-a faptuit …

    Nu uitarea e problema ci lipsa de actiuni concludente, centralizate, coerente … Asta da lipseste. Asta se vrea consecvent sa fie uitat ca nu se face nimic. De aia trebuie multe articole si vorbe si discutii ca sa se livreze anestezicul de rigoare ca oamenii sa nu se dezmeticeasca si sa intrebe cum nu se face NIMIC ?

    Nimicul acapareaza, incet dar sigur tot ce prinde … Viata oamenilor se scurge implacabil in nimicul inactiunii …

    Un nimic care se afirma atunci cand viata dispare in el …

  3. Un exercitiu exceptional de luciditate in lumea romaneasca de penumbra morala. Poate ca acest caz sa declanseze procesul de recuperare al unei ordini necesare, vitale, din ramificatiile unei salbaticii halucinante. Poate ca toata lumea ar trebui sa inceapa sa spuna lucrurilor pe nume.

  4. Da asa este si daca vreti sa intelget exact revedeti sau vedeti filmul lui Lucian Pintile la care m-am referit zilelle trecute

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.