sâmbătă, iulie 2, 2022

Cetăţenia Europei unite

Haideţi să ne privim în ochi şi să recunoaştem că astăzi, mai mult ca oricând, Europa are nevoie de europeni. Când spun Europa, mă gândesc la Europa contingenţă ideatică, iar când vorbesc de europeni, am în minte cetăţenia imanenţă ideală.

Cele două planuri sunt intrinsec legate şi, totodată, convergente, pentru că orice construcţie instituţională are ca punct de plecare persoana umană, iar ca obiectiv final, tot persoana umană. Construcţia instituţională numită Uniunea Europeană, a fost clădită pe ideile unor personalităţi care aveau ca scop declarat eliminarea conflictului dintre diferitele state europene şi întărirea organizatorică a comunităţii umane de pe „bătrânul continent”. Un ideal nobil de o atractivitate irezistibilă şi de o actualitate categorică! Amintirea Primului Război Mondial şi, mai ales, a celui de-al Doilea, încă era vie şi părea a avea efectul „sabiei lui Damocles”. Tehnologia a permis ca războiul să devină total, iar vieţile oamenilor să fie afectate iremediabil de carnajul belic şi de actorii ideologici care l-au declanşat.

Viziunea belică trebuia înlocuită cu una pacifică. Conflictele dintre state sau dintre comunităţi trebuiau soluţionate prin alte metode. Astfel, s-a urmărit crearea unui instrument juridic acceptat în mod conştient şi voluntar, capabil să înlocuiască soluţia belică. Mai important, s-a dorit eliminarea oricărui factor în stare să perturbe echilibrul socio-politic şi să trezească diferitele forme de atavism resentimentar. De aceea era nevoie de repere culturale capabile să sugereze o atitudine dialogantă faţă de alteritatea proximă precum şi faţă de universalitatea umană. Era nevoie de incluziune trăită şi nu doar declarată monologal.

Europa unită instituţional a fost pasul cel mai facil pentru că, odată „făcută” Europa, trebuiau „făcuţi” europenii. Începuturile Uniunii Europene sunt caracterizate de premisele colaborării economice în cadrul „Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului”, iar treptat, alături de libertatea de circulaţie a capitalurilor şi a mărfurilor, se ajunge şi la libertatea de circulaţie a cetăţenilor statelor membre. S-a dorit astfel eliminarea dezechilbrelor socio-economice prin măsuri de ordin instituţional şi juridic, pentru ca circulaţia cetăţenilor în căutare de locuri de muncă să încurajeze multivalenţa iniţiativei private şi socialitatea concurenţei în contextul interacţiunii crescânde dintre cetăţeni de naţionalităţi diferite.

Cetăţenia europeană prindea contur datorită abordării funcţionaliste a „părinţilor fondatori”, iar interacţiunea dintre cetăţenii diferitelor state retuşa acest contur, care mai trebuia „umplut” de conţinut. Ideea de civilizaţie şi cea de cultură trebuiau să asigure „plămădeala” noii cetăţenii, aceasta din urmă nefiind cu mult diferită de conceptul clasic de „cetăţenie”. Axiologia cetăţeniei clasice presupune(a) un plan vertical, compus de raportarea spirituală şi culturală a fiecărui individ în parte, şi un plan orizontal alcătuit din interesele şi preocupările materiale ale fiecărui membru al comunităţii. Aşadar, este vorba de o comuniune între individualitatea transcendentă şi colectivitatea imanentă. Limba, memoria, cutuma şi nevoia de asociere sunt factorii care, acceptaţi nuanţat de majorităţi durabile, dimensionează conceptul clasic de „cetăţenie”.

Cetăţenia europeană trebuia să ţină cont de particularităţile constitutive ale fiecărei cetăţenii naţionale care făcea sau care urma să facă parte din Uniunea Europeană, pentru că fără respectul cuvenit istoriei fiecărui popor sau comunităţi, armonia internă a construcţiei europene riscă să fie ameninţată de acea iraţionalitate specifică idolilor recesivi descrişi de Francis Bacon („idola tribus” = idolii tribului; „idola specus” = idolii peşterii; „idola fori” = idolii forului şi „idola theatri” = idolii teatrului). Riscul Europei unite este de a se regăsi având de a face mai ales cu idolii tribului şi cu cei ai forului. Primii ar putea fi resurescţionaţi dacă cetăţenia europeană nu va ţine cont de specificitatea axei verticale a fiecărui membru al Uniunii Europene, pe când idolii forului se vor activa în momentul în care instituţiile europene nu vor ţine cont de planul orizontal care prevede o cetăţenie europeană participativă. Pentru a fi mai precis, cetăţenia europeană trebuie să „se mişte” între identitatea pluridimensională şi democraţia pluridirecţională fără „a da apă la moară” păşunismului iredentist sau revanşard şi nici populismului paternalist sau utopic.

Cetăţenia europeană trebuie să afişeze incluziunea predecesorilor europeni pentru a premia moştenirea culturală comună şi pentru a conserva specificul cultural al fiecărei comunităţi membre. În acest mod, europenii îşi pot găsi coeziunea umană fără de care cetăţenia europeană rămâne doar o inginerie socială. Elementele comune întăresc solidaritatea, pe când cele individuale încurajează respectul, căci, funcţia culturii este de a armoniza instinctele caracteristice naturii umane cu imperativele vieţii sociale, moravurile fiecărui popor cu cerinţele asocierii europene.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. „Cetăţenia europeană prindea contur datorită abordării funcţionaliste a „părinţilor fondatori”, iar interacţiunea dintre cetăţenii diferitelor state retuşa acest contur, care mai trebuia „umplut” de conţinut.” – surpinzatoare inversarea dintre cauza si efect…
    Acest mod teoretic, adica artificial, de abordare a unei problematici eminamente umane, reprezinta, probabil, unul din motivele esecului constructiei europene actuale.
    Diferenta considerabila (eufemism!) dintre modelul initial de cooperare europeana si amalgamul actual, nu este de natura evolutiva (decat pentru marile concernuri, nu toate pur europene!) ci di’mpotriva, si nici nu poate fi estompata – chiar daca s-ar dori -, din vorbe, fie ele declaratii solemne de intentie sau chiar legiferari, atata timp cat raman pur ideologice!
    Putem vorbi de o cetatenie comuna europeana, pentru popoarele celor 28 de state din UE?
    Da, daca ne aflam la Bucuresti sau la Sofia, ne-ar aranja chiar aceasta perspectiva, numai ca, de la Berlin sau Amsterdam lucrurile se vad „un pic” diferit…si cauza nu este de natura exclusiv economica!
    Daca românii sunt dispusi sa renunte la identitatea lor nationala, pentru ca nu o considera ca pe o valoare, nu aceeasi abordare o veti intalni la greci sau la italieni (ca sa nu ma refer doar la tarile cele mai dezvoltate)! Nu sunt nici multi croati sau portughezi care sa se simta atat de „conationali” cu letonii sau belgienii, ceea ce unii considera a fi un ideal, pentru altii este o nivelare inacceptabila…

  2. Foarte frumos spus … da vedem ca diferenta dintre european si non-european nu este data de identitatea pluridimensională şi democraţia pluridirecţională ci mai degraba, asa cum vedem foarte clar in cazul Greciei de plata ratelor la credite.

    Cum zice proverbul romanesc: „frate, frate da branza-i pe bani”.

    Vedem ca si democratia pluridirectionala are niste hibe. Daca e sa luam cazul parteneriatelor economice ale Ungariei si Greciei cu Rusia vedem ca pluridirectionalitatea incepe sa incorseteze statele membre si sa defineasca identitatea pluridimensionala in niste fagase bine stabilite.

    Restrictiile de pe pietele muncii si protectionismele de tot felul, precum si limitarile firesti culturale nu fac decat sa indice spre limitele actuale ale proiectului impuse ca sa zic asa chiar de cei care ar trebui sa-l faca functional.

    Europeanul nu este decat o constructie ideologica si Uniunea Europeana doar o uniune economica.

    Valorile fluturate ca fiind valori europene si multiculturalismul folosit mai mult ca justificare pentru a asigura intergarea facila a fortei de munca in alte piete si pentru facilitarea schimbului economic si largirea pietei de desfacere si nu au nimic de a face cu o evolutie a starii de constiinta. Cu alte cuvinte valorile si multiculturalismul nu sunt propovaduite din considerente spirituale ci pur economice.

  3. Cred că meritul cel mai mare al constructului UE este că a reuşit schimbarea paradigmei. Deocamdată doar în interiorul ei paradigma confruntării a fost înlocuită cu cea a cooperării. Sigur, nu la modul ideal, dar totuşi meritoriu. Iar acest lucru s-a reuşit pe continentul european tocmai pentru că aici maturitatea politică şi civică a atins un nivel ce a favorizat această direcţie. Integrarea este soluţia viitorului şi ea va fi încercată şi pe celelalte continente. Cultura cooperării va trebui să câştige teren în faţa celei a confruntării. Pentru aceasta e necesar un şi alt tip de educaţie. O educaţie care să pună accent pe diversitate, pe valori morale, pe alteritate, toleranţă şi empatie. Pe responsabilitate. Numai după atingerea acestui nivel, vor putea societăţile bazate pe binomul Autoritate-Ascultare să depăşească acest stadiu şi să adopte modelul axat pe binomul Libertate-Responsabilitate. Dar acest lucru va fi imposibil atâta timp cât agresivitatea noastră va fi hrănită din belşug pe toate canalele media, de lupte politice suburbane, de vise de cucerire, de propagandă războinică şi revanşardă, de învrăjbiri între religii sau chiar între confesiuni ale aceleiaşi credinţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Remus Tanasa
Doctor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Relaţii Internaţionale” („Diplomaţie multiculturală şi siguranţă colectivă”), Universita degli Studi di Perugia, Italia 2008-2011 – studii de licenţă, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Ştiinţe Politice”, Universita degli Studi di Perugia, Italia 2005-2008 – studii de licenţă, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România (titlu licenţă: „Franţa şi Principatele Române: imagini reciproce în contextul expansiunii revoluţionare şi napoleoniene”)

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro