Chiar dacă ar avea loc, alegerile din Ucraina nu ar pune capăt războiului ruso-ucrainean

Printre numeroasele curiozități ale noii abordări americane a războiului ruso-ucrainean se numără presupunerea că alegerile anticipate din Ucraina ar putea fi utile sau chiar decisive în încheierea luptelor. În special, afirmația că o schimbare rapidă la vârful Ucrainei, și anume un nou președinte, ar putea contribui la obținerea păcii este susținută în prezent nu numai la Moscova, ci și la Washington și în alte capitale. Acești actori consideră un astfel de scenariu plauzibil, în ciuda faptului că o schimbare politică în Ucraina este puțin probabilă în viitorul apropiat, date fiind realitățile de pe teren.

Este nerealist să ne așteptăm ca în Ucraina să aibă loc alegeri prezidențiale și parlamentare semnificative în timpul războiului sau chiar la scurt timp după o încetare a focului. Invazia rusă la scară largă, care continuă din 2022, face în prezent imposibilă votarea la nivel național și necesită o perioadă mai lungă de pregătire după încheierea luptelor. Războiul a avut un impact atât de devastator asupra societății și infrastructurii ucrainene, încât există acum un consens în Ucraina cu privire la necesitatea adoptării și punerii în aplicare a unei noi legi pentru alegerile postbelice, care să țină seama de noile circumstanțe. Pregătirea alegerilor după război ar dura cel puțin o jumătate de an și ar putea dura până la un an.

Prin urmare, ultimele apeluri la reînnoire politică în Ucraina sunt, în cel mai bun caz, premature și naive și, în cel mai rău caz, manipulatoare și subversive. Începutul ofensivei majore a Rusiei în urmă cu trei ani a făcut imposibilă organizarea de alegeri ordonate în timp ce luptele continuă în est și loviturile aeriene au loc în întreaga țară. Un apel public al ONG-urilor ucrainene, organizat de principalul grup ucrainean de monitorizare a alegerilor, Opora (Basis), la 20 februarie 2025, a declarat „Situația de securitate instabilă, riscul bombardamentelor, al atacurilor teroriste și al sabotajului, precum și minarea pe scară largă a zonelor, reprezintă obstacole semnificative în toate etapele procesului electoral”.

Motivația oficială a Moscovei pentru cererea sa de alegeri ucrainene este o presupusă preocupare pentru legitimitatea conducerii ucrainene. Cu toate acestea, obiectivul Rusiei nu este de a proteja conducerea populară din Ucraina, ci de a folosi vulnerabilitatea crescută a țării în timpul unei campanii electorale naționale și a unei proceduri de vot pentru subversiunea statului. Motivul din spatele campaniei ruse pentru alegeri naționale anticipate în Ucraina nu este o pace stabilă între cele două țări, ci o destabilizare internă și vasalizarea ulterioară a Ucrainei.

Rezultatele probabile ale viitoarelor alegeri prezidențiale și parlamentare

Este posibil ca unii comentatori din afara Rusiei să nu fie conștienți sau să respingă ca neimportante motivele ascunse din spatele interesului aparent al Moscovei pentru democrația ucraineană. Cu toate acestea, caracterul deviant și subversiv al cererii Moscovei de a organiza alegeri nu ar trebui subestimat. Un indiciu al faptului că în spatele preocupării declarate a Rusiei pentru legitimitatea democratică în Ucraina se află obiectivul de perturbare a statului, și nu o tranziție ordonată a puterii, este că, după cum știe Moscova, chiar și alegerile desfășurate cu succes nu vor face mare lucru pentru a schimba politica externă a Ucrainei. O ipotetică schimbare a conducerii în Ucraina în viitorul apropiat – inclusiv a președintelui – nu va duce la o apropiere substanțială între Rusia și Ucraina, contrar opiniei unor observatori externi.

În primul rând, majoritatea rezultatelor sondajelor sociologice, precum și constelația politică mai largă a partidelor de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în februarie 2022 indică până în prezent o a doua victorie a lui Volodimir Zelenski în alegerile prezidențiale din viitorul apropiat. Este posibil ca Zelenski să nu poată repeta victoria zdrobitoare din 2019, când a obținut peste 73% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Mai mult, sprijinul pentru președintele în funcție a fluctuat în ultimii trei ani și, prin urmare, este dificil de prevăzut în cazul în care alegerile vor avea loc ce se va întâmpla. Nu în ultimul rând, popularitatea fostului comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene și actual ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, generalul Valeri Zalujnîi, a fost mai mare decât a lui Zelenski în mai multe sondaje.

Cu toate acestea, Zelenski continuă să fie cu mult înaintea tuturor politicienilor ucraineni activi în prezent, care au partide politice mai mult sau mai puțin funcționale. Cel mai apropiat rival al său, care are ambiții politice oficiale, este fostul președinte Petro Poroșenko. Totuși, fostul președinte nu doar că a suferit o înfrângere spectaculoasă în fața lui Zelenski în 2019, dar în prezent Poroșenko primește mai puțin de jumătate din sprijinul lui Zelenski în sondajele de opinie.

Potrivit sondajelor recente, generalul Zalujnîi – a cărui carieră a beneficiat de o promovare rapidă la funcția de comandant-șef din partea lui Zelenski în 2021 – ar fi un competitor politic redutabil pentru actualul președinte într-o eventuală alegere prezidențială. Totuși, până acum, Zalujnîi nu a dat semne că ar avea astfel de ambiții și nu s-a implicat în formarea unui partid sau în alte pregătiri necesare pentru a intra în politică și a desfășura o campanie electorală. De la numirea sa ca ambasador la Londra în 2023, el a fost mai puțin prezent în viața publică din Ucraina, deși sprijinul popular pentru el rămâne mai mare decât pentru orice alt competitor ipotetic al lui Zelenski. Atâta timp cât Zalujnîi nu intră în politică și în competiția electorală, Zelenski rămâne favorit absolut la viitoarele alegeri prezidențiale din Ucraina.

În al doilea rând, principala competiție și cele mai importante critici la adresa lui Volodimir Zelenski și a partidului său, Slujitorul Poporului, vin din partea societății civile de centru-dreapta și național-orientate, mai degrabă decât din zona de centru sau de stânga a politicii ucrainene. În Ucraina mai există doar câțiva actori notabili moderați, de centru-stânga sau pro-ruși, cu o influență reziduală. De la începutul invaziei ruse la scară largă, în 2022, aceștia fie și-au pierdut o mare parte din susținerea electorală, precum Iuri Boiko sau Dmîtro Razumkov, fie au părăsit țara, precum Viktor Medvedciuk sau Evhen Muraiev. În primăvara lui 2025, niciunul dintre ei nu poate fi considerat un candidat serios la președinția Ucrainei.

Deși are origini evreiești, Zelenski este etichetat drept „nazist” de către Moscova și văzut ca un „șoim” – un adept al luptei – de unii observatori non-ucraineni. Cu toate acestea, de la începutul carierei sale politice, la începutul lui 2019, majoritatea jurnaliștilor și experților ucraineni l-au perceput drept un politician relativ moderat. De la preluarea puterii în 2019, Zelenski și echipa sa au fost adesea criticați în Ucraina pentru optimismul excesiv, atitudinea prea blândă și lipsa de fermitate în fața Rusiei. Popularitatea ridicată a lui Zalujnîi se bazează, parțial, pe speranța că generalul ar fi mai hotărât și mai eficient în gestionarea relației cu Rusia decât Zelenski, considerat în Ucraina un „porumbel” – un adept al păcii – relativ moderat.

Printre observatorii politici ucraineni, este larg răspândită ipoteza că veteranii de război și partidele lor vor juca un rol important în politica națională, regională și locală a Ucrainei după război. Actualii sau foștii militari cu experiență în prima linie sunt acum considerați de mulți ucraineni nu numai ca fiind potriviți pentru a-și proteja țara de amenințarea rusă, ci și ca fiind mai puțin corupți, mai patrioți și mai bine calificați pentru funcții de conducere decât politicienii tradiționali.

Probabil, ca urmare a viitoarelor alegeri naționale și subnaționale, bărbații și femeile cu pregătire militară își vor spori prezența în parlamentul ucrainean Verkhovna Rada (Consiliul Suprem), în guvern, în administrațiile regionale și în organismele de autoguvernare. Aceast lucru se poate realiza prin includerea lor pe listele partidelor existente, prin candidaturi independente sau prin formarea de noi grupări politice cu profil militar. O probabilă viitoare intrare masivă a foștilor soldați în politica ucraineană va înăspri mai degrabă decât va îndulci poziția Kievului față de Moscova.

Abordarea stângace a lui Trump față de opoziția ucraineană

Recentele contacte neoficiale ale americanilor cu fostul președinte Petro Poroșenko și cu fostul prim-ministru Iulia Timoșenko ca posibili succesori ai lui Zelenskij indică o triplă eroare de judecată la Washington, DC. În primul rând, majoritatea observatorilor familiarizați cu politica ucraineană ar respinge o viitoare președinție a lui Timoșenko sau Poroșenko ca fiind nerealistă. Cei doi politicieni sunt încă prezenți astăzi în viața publică, în mass-media și în Verkhovna Rada, dar sunt reprezentanți ai unei epoci apuse și simboluri ale trecutului problematic al Ucrainei postsovietice timpurii. Partidele lor, „Solidaritatea Europeană” și „Patria”, vor continua, probabil, să fie reprezentate prin facțiuni, în viitorul parlament ucrainean. Cu toate acestea, Poroșenko și Timoșenko au puține șanse de a redeveni președinte, prim-ministru sau ministru în Ucraina.

În al doilea rând, Poroșenko și Timoșenko au arătat clar omologilor lor americani că și ei se opun alegerilor anticipate. Ei împărtășesc cu majoritatea ucrainenilor respingerea ideii unei campanii electorale și a votului în timp de război. De asemenea, cei doi politicieni ar fi probabil sceptici cu privire la organizarea de alegeri imediat după ridicarea legii marțiale și ar aștepta o perioadă mai lungă de pregătire înainte ca un proces electoral adecvat să poată avea loc în mod semnificativ.

În al treilea rând, consecințele politice ale unei succesiuni ipotetice a lui Timoșenko, Poroșenko sau a oricărui alt candidat prezidențial ucrainean imaginabil sunt supraestimate la Washington și poate în altă parte. Chiar dacă ar avea loc o astfel de schimbare a conducerii, aceasta nu ar face mare lucru pentru a schimba orientarea politicii externe a Ucrainei în general și atitudinea Ucrainei față de Rusia în special. Partidele lui Timoșenko și Poroșenko, dacă e să vorbim de diferențe, sunt chiar mai naționaliste decât Slujitorul Poporului al lui Zelenski. Ambii politicieni s-au remarcat în trecut prin declarații belicoase împotriva Rusiei în general și a lui Putin în particular.

Concluzii

Există o discrepanță evidentă între apelurile tot mai frecvente pentru organizarea de alegeri în Ucraina și posibilul lor impact politic, care este fie neglijabil, fie – în ceea ce privește disponibilitatea Ucrainei de a face concesii – chiar negativ. Această contradicție este legată de originea dubioasă și de funcția distructivă a ideii conform căreia alegerile în Ucraina ar putea contribui la încheierea războiului ruso-ucrainean. Nici amânarea alegerilor prezidențiale și parlamentare din Ucraina din cauza războiului, nici persoana lui Volodimir Zelenski nu sunt responsabile pentru lipsa de progres în actualele negocieri dintre SUA, Ucraina și Rusia.

Noțiunea eronată, dar răspândită, conform căreia organizarea rapidă a unor alegeri prezidențiale și/sau parlamentare în Ucraina ar putea duce la un armistițiu stabil sau chiar la o pace durabilă între Rusia și Ucraina reprezintă o încercare deliberată de a ascunde adevăratele cauze istorice ale conflictului și soluțiile reale pentru încheierea acestuia. Mitul conform căruia alegerile din Ucraina sunt necesare pentru a pune capăt luptelor a fost creat la Moscova. Adoptarea acestei idei de către alți actori internaționali implicați ar fi o greșeală gravă.