Cinci rețete sigure de omorât libertatea presei

Ce se întâmplă astăzi cu mass-media din România seamănă și nu seamănă cu descrierea ei din anii ’90. Pe atunci încă nu se realizaseră incredibile averi din fraudarea statului, încă nu existau mari trusturi de presă folosite de moguli pentru a-și regla conturile fie cu instituțiile obraznice ale statului cum ar fi Justiția, DNA, ANI etc., fie cu adversarii, iar publicul avea o încredere nețărmuită în presă pentru care făcea, în primii ani de după Revoluție, cozi la chiocurile de ziare. Politicienii însă aveau aceleași metehne și găseau metode de a închide gura jurnaliștilor, fie prin proiecte de legi năsrușnice, fie prin finanțarea unor publicații favorabile puterii, fie prin hărțuirea în justiție a ziariștilor, pentru infracțiuni ca insulta sau calomnia aflate pe atunci în Codul Penal. Deși aparent avantajați de reglementările europene, de existența unui Contract Colectiv de Muncă pe ramura mass-media, de prezența unor organizații media vigilente, de certa deschidere către lume a României prin inevitabila globalizare, jurnaliștii de azi au mai puține opțiuni ca oricând, ceea ce le afectează etica și libertatea.

Iată câteva căi bătătorite care au dus la degradarea presei din România și, implicit, la scăderea onorabilității, a credibilității și libertății sale:

Dependența de politic a condus, ca în toată societatea românească, la o puternică polarizare a pozițiilor în detrimentul prezentării imparțiale, în numele interesului public. Raportul OSCE despre alegerile din decembrie 2012 arată ”afilierea politică din ce în ce mai pronunțată a principalilor difuzori”, cu exemple de domeniul evidenței: trustul Intact și OTV. Profesorul Peter Bajomi-Lazar de la Oxford numește fenomenul ”colonizare de partid” a mass-media, care, în cazul mediilor publice devine o axiomă. Declarațiile ostile independenței presei care abundă în mediul politic românesc contribuie la decredibilizarea generală a profesiei și la ștergerea diferențelor dintre profesioniști și mercenari, tratați la grămadă. Astfel presa românească devine ”o vulnerabilitate” națională (Traian Băsescu), iar presa occidentală este fie ”plătită” de adversari (Crin Antonescu), fie ”infiltrată” (Victor Ponta).

Constrîngerea economică, determinată de criza financiară care a diminuat piața de publicității, dar și de schimbarea paradigmelor mediatice globale, a mutat presa tipărită pe online, în mediul virtual și a provocat falimente în lanț, cel mai recent fiind falimentul agenției de știri NewsIn, după ce Adevărul cât și 80% din presa locală a trecut prin poceduri de insolvență. Televiziunile au suferit și ele restructurări soldate cu concedieri. Asta a însemnat pentru sute de jurnaliști întârzieri la salarii și pierderea jobului, ceea ce a atras creșterea gradului de obediență sau reconversie. Cine n-a vrut să renunțe, a trecut gratis în rândul bloggerilor, în corul mare al vocilor, unde greu se discerne profesionistul de amator. În plin paradox, dar în concordanță cu oglinda societății românești, s-a format o castă de privilegiați, categoria ”altă ligă”, plătiți regește, care prestează sub acoperirea de ”jurnaliști”, propagandă și trafic de influență pentru proprietarii de presă pe care îi deservesc. Asta dacă n-au devenit ei înșiși moguli mediatici, convertindu-și notorietatea din anii romantici ai post-revoluției în mari averi.

Hărțuirea îmbracă cel mai adesea forma chemării în justiție pentru delicte de opinie sau delicte de presă, sau a tentativei de a legifera restrictiv domeniul mass-media. Cel mai nou caz: Petrișor Obae, editorul Paginademedia.ro a fost dat în judecată de Antena Group S.A. pentru a fi relatat cazul de umilire în direct a Ioanei Tufaru, urmat de retragerea reclamei unei firme de cosmetice. Deși CNA a amendat postul Antena 1, Obae va trebui să suporte inconvenientele unui lung proces, chiar dacă va avea câștig de cauză. În țară există numeroase procese intentate jurnaliștilor. Uneori, însă, le merită.

Slăbiciunea autorităților de control în domeniul mass-media și a societății civile, reprezentate de organizații consacrate sau de cetățeni pur și simplu a dus la proliferarea unor fenomene de neacceptat care falsifică orice concept de libertate mediatică (să amintim doar linșajele de presă, vulgaritatea, ” mizeria din audiovizual, cancan-ul ridicat la rang de must-have ”, cum semnala un membru CNA), dar și la instalarea unei stări de lehamite în rândul publicului civilizat. Deși a izbutit să închidă un canal de dejecții, OTV, totuși CNA a îngăduit multe difuzorilor agreați politic, fiindcă se află sub un sever control al Puterii. Demisia de onoare și semnalul de alarmă a unui membru de prestigiu al CNA, Dan Grigore, n-au contat în fața aroganței politicienilor nici cât negru sub unghie. Organizațiile media, nefinanțate corespunzător, n-au putut fi active pe măsura derapajelor, dar nici societatea n-a fost interesată cu adevărat să se implice mai mult decât a se semna câte o petiție on-line.

Diminuarea pluralismului presei a fost remarcată în Europa (vezi petiția lansată de Inițiativa Cetățenească Europeană pentru pluralism în mass-media pe www.mediainitiative.eu), dar e accentuată și la noi, ca o consecință a îngustării autonomiei profesiei, a lipsei de garanții pentru independența organismelor de reglementare și a nesancționării conflictului de interese și a corupției în mass-media. Profesorul Mihai Coman indică printre cauzele deprecierii morale a presei ”cultura orientării”, abilitatea unor jurnaliști de a exploata avantajele notorietății în defavoarea prestigiului breslei. Religia ratingului și tabloidizarea au bătut un cui ascuțit în talpa ruptă a unei profesii afectate de pauperizare, restrângând opțiunile pentru calitate și onoare. Discuțiile recente despre necesitatea unei Legi a presei confirmă neliniștea din presa autohtonă, încă necoaptă pentru a face masă critică.

Articol apărut parțial și în revista 22