joi, ianuarie 21, 2021

Cinci rețete sigure de omorât libertatea presei

Ce se întâmplă astăzi cu mass-media din România seamănă și nu seamănă cu descrierea ei din anii ’90. Pe atunci încă nu se realizaseră incredibile averi din fraudarea statului, încă nu existau mari trusturi de presă folosite de moguli pentru a-și regla conturile fie cu instituțiile obraznice ale statului cum ar fi Justiția, DNA, ANI etc., fie cu adversarii, iar publicul avea o încredere nețărmuită în presă pentru care făcea, în primii ani de după Revoluție, cozi la chiocurile de ziare. Politicienii însă aveau aceleași metehne și găseau metode de a închide gura jurnaliștilor, fie prin proiecte de legi năsrușnice, fie prin finanțarea unor publicații favorabile puterii, fie prin hărțuirea în justiție a ziariștilor, pentru infracțiuni ca insulta sau calomnia aflate pe atunci în Codul Penal. Deși aparent avantajați de reglementările europene, de existența unui Contract Colectiv de Muncă pe ramura mass-media, de prezența unor organizații media vigilente, de certa deschidere către lume a României prin inevitabila globalizare, jurnaliștii de azi au mai puține opțiuni ca oricând, ceea ce le afectează etica și libertatea.

Iată câteva căi bătătorite care au dus la degradarea presei din România și, implicit, la scăderea onorabilității, a credibilității și libertății sale:

Dependența de politic a condus, ca în toată societatea românească, la o puternică polarizare a pozițiilor în detrimentul prezentării imparțiale, în numele interesului public. Raportul OSCE despre alegerile din decembrie 2012 arată ”afilierea politică din ce în ce mai pronunțată a principalilor difuzori”, cu exemple de domeniul evidenței: trustul Intact și OTV. Profesorul Peter Bajomi-Lazar de la Oxford numește fenomenul ”colonizare de partid” a mass-media, care, în cazul mediilor publice devine o axiomă. Declarațiile ostile independenței presei care abundă în mediul politic românesc contribuie la decredibilizarea generală a profesiei și la ștergerea diferențelor dintre profesioniști și mercenari, tratați la grămadă. Astfel presa românească devine ”o vulnerabilitate” națională (Traian Băsescu), iar presa occidentală este fie ”plătită” de adversari (Crin Antonescu), fie ”infiltrată” (Victor Ponta).

Constrîngerea economică, determinată de criza financiară care a diminuat piața de publicității, dar și de schimbarea paradigmelor mediatice globale, a mutat presa tipărită pe online, în mediul virtual și a provocat falimente în lanț, cel mai recent fiind falimentul agenției de știri NewsIn, după ce Adevărul cât și 80% din presa locală a trecut prin poceduri de insolvență. Televiziunile au suferit și ele restructurări soldate cu concedieri. Asta a însemnat pentru sute de jurnaliști întârzieri la salarii și pierderea jobului, ceea ce a atras creșterea gradului de obediență sau reconversie. Cine n-a vrut să renunțe, a trecut gratis în rândul bloggerilor, în corul mare al vocilor, unde greu se discerne profesionistul de amator. În plin paradox, dar în concordanță cu oglinda societății românești, s-a format o castă de privilegiați, categoria ”altă ligă”, plătiți regește, care prestează sub acoperirea de ”jurnaliști”, propagandă și trafic de influență pentru proprietarii de presă pe care îi deservesc. Asta dacă n-au devenit ei înșiși moguli mediatici, convertindu-și notorietatea din anii romantici ai post-revoluției în mari averi.

Hărțuirea îmbracă cel mai adesea forma chemării în justiție pentru delicte de opinie sau delicte de presă, sau a tentativei de a legifera restrictiv domeniul mass-media. Cel mai nou caz: Petrișor Obae, editorul Paginademedia.ro a fost dat în judecată de Antena Group S.A. pentru a fi relatat cazul de umilire în direct a Ioanei Tufaru, urmat de retragerea reclamei unei firme de cosmetice. Deși CNA a amendat postul Antena 1, Obae va trebui să suporte inconvenientele unui lung proces, chiar dacă va avea câștig de cauză. În țară există numeroase procese intentate jurnaliștilor. Uneori, însă, le merită.

Slăbiciunea autorităților de control în domeniul mass-media și a societății civile, reprezentate de organizații consacrate sau de cetățeni pur și simplu a dus la proliferarea unor fenomene de neacceptat care falsifică orice concept de libertate mediatică (să amintim doar linșajele de presă, vulgaritatea, ” mizeria din audiovizual, cancan-ul ridicat la rang de must-have ”, cum semnala un membru CNA), dar și la instalarea unei stări de lehamite în rândul publicului civilizat. Deși a izbutit să închidă un canal de dejecții, OTV, totuși CNA a îngăduit multe difuzorilor agreați politic, fiindcă se află sub un sever control al Puterii. Demisia de onoare și semnalul de alarmă a unui membru de prestigiu al CNA, Dan Grigore, n-au contat în fața aroganței politicienilor nici cât negru sub unghie. Organizațiile media, nefinanțate corespunzător, n-au putut fi active pe măsura derapajelor, dar nici societatea n-a fost interesată cu adevărat să se implice mai mult decât a se semna câte o petiție on-line.

Diminuarea pluralismului presei a fost remarcată în Europa (vezi petiția lansată de Inițiativa Cetățenească Europeană pentru pluralism în mass-media pe www.mediainitiative.eu), dar e accentuată și la noi, ca o consecință a îngustării autonomiei profesiei, a lipsei de garanții pentru independența organismelor de reglementare și a nesancționării conflictului de interese și a corupției în mass-media. Profesorul Mihai Coman indică printre cauzele deprecierii morale a presei ”cultura orientării”, abilitatea unor jurnaliști de a exploata avantajele notorietății în defavoarea prestigiului breslei. Religia ratingului și tabloidizarea au bătut un cui ascuțit în talpa ruptă a unei profesii afectate de pauperizare, restrângând opțiunile pentru calitate și onoare. Discuțiile recente despre necesitatea unei Legi a presei confirmă neliniștea din presa autohtonă, încă necoaptă pentru a face masă critică.

Articol apărut parțial și în revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „fie prin hărțuirea în justiție a ziariștilor, pentru infracțiuni ca insulta sau calomnia aflate pe atunci în Codul Penal”
    Ca bine mai ziceti!!!
    NICIODATA ziaristii – oamenii media- (bietii de ei) nu au insultat si nu au calomniat!!!

    Insulta si/sau calomnia e scoasa din codul penal doar din dreptul ziaristilor (si a politicienilor, bineinteles)
    Ceilalti tre’ sa suporte totusi consecintele legii…
    Ce ar fi ca eu acum sa insult un ziarist?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

Scandalul de la Campionatele Europene de Box generează o problemă între România şi Polonia (4-5 iunie 1969)

În perioada 30 mai – 8 iunie 1969 s-au desfăşurat la Bucureşti Campionatele Europene de Box Amator. La competiţiile respective au luat...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.