marți, septembrie 28, 2021

Cine deține controlul?

Retragerea americană din Afganistan și atacurile recente din Kabul au generat numeroase reacții în lume. Din punct de vedere politic și geopolitic, foarte multe au vorbit despre greșeli ale SUA, riscuri de revigorare a unor mișcări teroriste și un declin al „imperiului” american.

Desigur, o parte din analizele respective sunt pertinente, iar modul de gestionare a plecării efective lasă mult de dorit, deși aș vedea un loc și pentru o serie de capcane tactice întinse talibanilor și altor actori.

Cred, însă, că, având în vedere inclusiv acest context, este utilă o discuție despre cine deține controlul – sau mai mult control –  în ziua de azi, atât la nivel global, cât și la nivel de țări. 

Dacă s-ar face un sondaj cu o întrebare de acest gen, numeroși oameni ar fi probabil tentați să se refere la diverse state străine, multinaționale, diverse oculte, armate, grupări din servicii secrete, parchete, curți supreme, bănci, mafii, unele partide etc. Sunt și motive de luat în seamă în privința unora dintre acestea, însă o bună înțelegere a subiectului necesită să plecăm de la nivelul conceptual. 

În acest sens, sunt numeroase materiale utile, dar un răspuns relevant și ușor de înțeles îl găsim în … seria science fiction Dune[i].

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu aceasta, majoritatea evenimentelor au loc în jurul planetei deșertice Arrakis, singura planetă din universul respectiv pe care se afla substanța „melange” (secretată de vietăți care trăiau doar în deșerturile ostile respective). Pe lângă potențarea unor abilități fizice și intelectuale clasice, aceasta permitea celor care o inhalau să „vadă” fragmente din viitor, rupând parțial bariera timpului.

Din punct de vedere practic, melange-ul era esențial pentru conectivitatea universului, permițând navigatorilor spațiali să facă salturi la viteze supraluminice în siguranță, în loc să facă salturile respective în vreun soare sau în mijlocul vreunei planete, cu consecința morții tuturor pasagerilor.

Cu alte cuvinte, substanța respectivă permitea piloților navelor spațiale să întrevadă la momentul unui salt supraluminic traseul cel mai sigur în dinamica spațială (ce implica distanțe enorme și mii de corpuri celeste în mișcare simultană) pentru calibrarea direcției în consecință.

În lipsa melange-ului, salturile supraluminice nu ar mai fi fost posibile, ceea ce ar fi dus la dezagregarea lumilor imperiale din lipsă de contact în timp util, multe dintre ele fiind la distanțe de sute de ani lumină.

Episodul care este relevant pentru subiectul în discutie vizează o coalizare la un moment dat a mai tuturor forțelor din universul respectiv împotriva lui Paul Atreides, guvernatorul de facto al respectivei planete, în încercarea de a-l face să accepte termenii doriți de coaliția respectivă.

Atreides este amenințat atât cu atacarea forțelor sale armate, cât și cu izolarea de restul universului prin refuzul Ghildei Spațiale (care regrupa navigatorii spațiali ce foloseau melange și se alăturase coaliției respective) de a aduce mărfuri și persoane pe Arrakis sau de a le transporta în afara planetei.

Practic, riscurile priveau atât acte de război, cât și sancțiuni economice și de libertate de mișcare.

Coaliția cedează, însă, și se retrage atunci când Atreides anunță că în cazul unui atac va arunca în aer toată cantitatea de melange de pe planetă. Control – spune, în esență, acesta, – are cel care poate distruge obiectul controlului. Paul Atreides putea distruge însăși miza formării coaliției.

Desigur, mai toți ne gândim îndeobște la control ca la un mod de a impune decizii, dar, dacă analizăm mai atent, ne dăm seama că Atreides avea dreptate. Cum s-ar putea impune ceva dacă alternativa nu ar fi mai rea? Adică mai distructivă. Și cea mai distructivă variantă este, în ultimă instanță, anihilarea.

Un prim aspect de reținut este acela că o forță mică din foarte multe puncte de vedere poate avea o capacitate de control disproporționată datorită mijloacelor de distrugere deținute și, foarte important, disponibilității de a le folosi și disponibilității de a suferi/încasa lovituri.

Legat de disponibilitatea de a folosi mijloace de distrugere e de avut în vedere că după ce SUA/NATO au demarat efectiv războiul din Afganistan, în septembrie 2001, talibanii au pierdut controlul în orașe cam într-o lună și după două luni mai toți liderii supraviețuitori fuseseră nevoiți să părăsească țara.

Adică, într-un context de război efectiv în care era asumată de ambele părți folosirea masivă și pe scară largă a mijloacelor de distrugere de care dispun, rezultatul din teren a arătat clar și rapid disproporția de mijloace de „control”.

Când s-a intrat, însă, în faza de intercalare oficială cu populația civilă, mijloacele folosibile efectiv au devenit limitate pentru una dintre forțe.

Chiar dacă numărul de victime civile a tot crescut, grija forțelor angajate în conflict pentru minimizarea lor a fost diferită tot timpul, alianța NATO fiind mult mai presată în privința acestui subiect comparativ cu cei care au întreprins sute de atentate kamikaze. De exemplu, numărul acestui tip de atacuri (o parte fiind generate de ISIS) a crescut între 2005 și 2006 de la 27 la 139.[ii]

A trage, însă, concluzii radicale despre alonja și nivelul real de control potențial al fiecărei forțe devine artificial într-un astfel de context. Planurile pe care evoluau lucrurile nu mai erau aceleași – pentru talibani, era vorba în continuare de un de război total pe întreg spațiul geografic, în timp ce pentru NATO era foarte important să marcheze o diferență de abordare, chiar dacă aceasta însemna să aplice prezumția de neutralitate multor locuitori care nu erau, de fapt, neutri.

Nu e vorba de a ignora o serie de succese militare talibane sau de a dezbate dacă a fost sau nu justificat moral pentru NATO să stea 20 de ani în Afganistan, ci doar de a explica că forțele nu mai acționau exact pe aceleași planuri ale conflictului de mult timp și de a înțelege ce reprezenta cu adevărat în peisajul de putere gobal ce putea să facă una sau alta din forțe față de cealaltă.

Aceasta nu înseamnă că analizele nu mai sunt relevante. Dacă o forță – chiar potențial foarte mare – nu mai arată din diverse motive că este dispusă să lupte „total”, poate avea avantaje pe alte planuri, dar se va expune riscului creșterii, de fapt, a numărului de conflicte «mai» „clasice”.

Remarca relativ recentă a lui Vladimir Putin în sensul că și o bombardare a distrugătorului britanic HMS Defender în Marea Neagră probabil că nu ar fi dus la război este, posibil, o tatonare în direcția respectivă, inclusiv dintr-un alt unghi.[iii] A sugera impredictibilitate, chiar cu grad foarte mare de risc propriu, poate duce la câștigul tactic al evitării unor situații de testare.

Cele de mai sus ne duc la al doilea aspect de avut în vederecontează mult dacă părțile la conflict mai luptă pe același plan sau nu, precum și nivelul de dezvoltare economică și orizontul de timp asumat de adversari.

În această privință, a planurilor pe care se poate încerca controlarea cuiva, este important de înțeles că, simplificând, – în lumea actuală – nivelul și modul de exercitare al controlului au, de fapt, o legătură semnificativă cu piramida lui Maslow care ține, la rândul ei, de nivelul de complexitate economică al unei societăți.[iv]

Astfel, cu cât o persoană se află mai sus psihologic pe piramida nevoilor lui Maslow, cu atât crește numărul planurilor pe care se poate încerca controlarea sa, pentru că împiedicarea satisfacerii unei „nevoi” devine, în sine, un mod suplimentar de „distrugere” a persoanei respective (modul în care ești afectat cu adevărat de ceva fiind, în ultimă instanță, în mare măsură subiectiv).

De exemplu, o persoană care s-a obișnuit să trăiască în confort va fi mult mai sensibilă la riscul pierderii locului de muncă etc.

De asemenea, oamenii aflați pe nivelul piramidei lui Maslow al nevoii de stimă și de a fi ascultați (ceea ce este cazul mai tuturor locuitorilor UE și SUA) vor fi preocupați și de un atac mediatic, acuzații de abuz, discriminare etc. Extrapolând, nu este prea diferit la nivel de țări.

Or, dosare de urmărire penală, sancțiuni economice sau aspecte care vizează cariera profesională sau bunul renume în lume nu reprezintă mare lucru pentru combatanți care trăiesc cultural în bună parte în alt secol (mai ales dacă a avea un bun renume înseamnă altceva).

Spre deosebire de un politician, de un om de afaceri sau de un ïnfluencer, un membru ISIS va fi foarte probabil puțin afectat de anularea contului pe Facebook.

Comedianul american Dave Chapelle  a și ironizat pertinent acest aspect spunând la un moment dat că a dat „don’t like” unui video cu o decapitare a unui prizonier de către jihadiști. Adică, le-a arătat el lor!

Aici ajungem la un al treilea aspect de luat în seamă – într-un conflict este, de obicei, necesar de „vorbit pe limba” adversarului, iar dacă nu ești pregătit să o faci într-un context dat, merită analizat în ce măsură merită să demarezi și, mai ales, cum încerci să configurezi un conflict.

Legat de acest aspect, mai trebuie înțeles că a deține și a fi dispus să folosești capabilități de acțiune umană violentă este un subiect foarte delicat comunicațional și moral în prezent, dar întrebarea este dacă ar fi o opțiune realistă să nu le ai și să nu o faci regulat într-o lume în care mai există adversari potențiali dispuși să aplice definiția menționată la început – anihilarea, ca nivel ultim de control.

Un al patrulea aspect de menționat este acela că într-un conflict este important de apreciat corect disponibilitatea de a suferi/încasa a inamicului.

Ar fi cel puțin două elemente principale de avut în vedere în acest sens.

Pe de o parte, oameni care trăiesc pe un nivel mai sus al piramidei lui Maslow decât adversarii (mai ales cei care au trăit toată viața pe un astfel de nivel) riscă, oricum, să subaprecieze disponibilitatea respectivă pentru că vor fi tentați psihologic să presupună că adversarii vor resimți similar distrugerea, ceea ce nu este cazul din motivul explicat mai sus.

Nu e vorba că unii oameni ar fi mai puțin umani sau nu ar suferi, ci e un aspect de exercițiu, anduranță și percepție. Anduranța e mai mare natural când te afli pe un nivel mai jos la piramidei lui Maslow. Pe un nivel superior, ea este foarte posibilă, dar trebuie cultivată educațional și cultural, aspect neglijat larg în prezent în lume, inclusiv în România. Este și unul din motivele de fragilizare a societății occidentale și de gestionare deficitară, pentru moment, a unor mișcări de tipologie neomarxistă sau anarhică cu totul.

Pe de altă parte, disponibilitatea de a suferi/încasa este influențată foarte mult de valorile pe care le ai – ce te mână în luptă. Este clar că ideologizarea joacă un rol major (mai ales cea pe fond religios, ce relativizează viața pe Pământ). Contează, însă, mult și relevanța concretă a valorilor. Din motive politice interne, destui membri NATO prezenți în Afganistan au condiționat implicarea de tot felul de limite – să nu lupte noaptea, să nu lupte deloc, ci doar să păzească etc. Și pentru soldații occidentali combatanți era mai puțin evidentă uneori importanța prezenței acolo față de riscuri. Ar fi superficial de presupus, însă, că poziționarea ar fi similară în caz de conflict pe sol propriu.

Cele de mai sus necesită, însă, câteva precizări suplimentare (unele relevante mai ales pe planul intern al unei țări, altele și pe planul statal extern).

  • Nu orice control este rău, dimpotrivămajoritatea formelor de control din lume (inclusiv …autocontrolul) sunt necesare ca mijloace de asigurare a unei conviețuiri armonioase cu alții și a unei minime prosperități generale. De altfel, chiar și fundamentul statelor moderne – sistemul de checks & balances – se bazează pe ideea utilității controlului (e drept, reciproc).
  • Tendința mai tuturor guvernelor de deja mult timp este una de incercare de „pacificare” a populației, și așa ar și trebui să fie, de principiu. Măsurile merg în foarte multe țări de la interzicerea de a purta arme și sancționarea comportamentelor violente, inclusiv de a-ți face dreptate singur, la reguli și programe culturale de stimulare a traiului împreună cu alții.

Astfel de aspecte sunt utile civilizațional/pentru a ține lucrurile „sub control” pozitiv într-o țară, dar, de la un punct încolo, lucrurile se complică, ma ales în cazul unui conflict cu adversari pe un nivel mai scăzut.

În primul rând, devine dificil de obținut și păstrat sprijinul populației pentru implicarea în conflicte a căror miză nu este foarte presantă intern. Acest lucru nu este neapărat rău în sine, putând reduce abuzuri și aventuri, dar poate fi problematic în lumea actuală (pentru că ce merită și ce nu merită o luptă devine relativ valoric/mai puțin clar).

În a doilea rând, este greu de evitat balansul între (i) un risc de „contaminare” graduală excesivă și a segmentelor presupuse a rezista cu arma în mână în caz de conflict, cu afectarea capacității combative concrete și (ii) un risc de decuplare de mod de gândire între forțele militarizate și restul populației, periculos pentru democrație.

În al treilea rând, dacă nu se cultivă și conștientizarea importanței practice a valorilor și adaptarea culturală optimă la conflict, crește riscul ca forțe nocive reduse numeric (externe sau interne), inclusiv de alte religii, să dobândească o influență foarte mare sau chiar să acapareze o țară.

  • Pe partea formelor de control negative, vedem în lume „la lucru” în diverse grade mai toate palierele corelative piramidei lui Maslow. De la asasinarea unor adversari politici sau „băgatul în spital”, la condamnări abuzive la închisoare/încercări de dosare penale fabricate, amenzi excesive, controale cu închideri forțate de fabrici sau posturi radio, concedieri abuzive, chemări în judecată șicanatorii cu solicitare de daune imense, refuzarea sau acelerarea artificială a unor împrumuturi, linșaj mediatic și  – mai recent – cancel culture față de persoana în cauză sau cei dragi etc.
  • Cu cât o țară este „mai” echilibrată și democratică, cu atât sfera de excese la nivel de stat este, practic, mai restrânsă. Unele mijloace sunt excluse oficial cu totul (de exemplu, pedeapsa cu moartea sau pedepsele fizice), iar majoritatea celorlalte implică filtre de limitare a posibilității de abuz (drept la apărare, justiție, drept la replică, etc) – checks & balances.

Eliminarea pedepsei cu moartea este și motivul fundamental pentru care marea majoritate a locuitorilor Occidentului nu s-ar gândi, ca prim impuls, la definiția controlului din Dune.

Este cea care a și făcut atât de „importantă” în multe țări, inclusiv în România, dezbaterea și luptele pe justiție și tracasările în instanță – justiția este „cel mai bun lucru următor” („the next best thing”, cum spun englezii), pentru încercarea contracarării artificiale a unui adversar.

Abordarea sancțiunilor nu ar trebui, totuși, să fie una ideologică, indiferent de context. Sper că nu voi fi considerat lipsit de umanitate, dar personal consider ridicol faptul că un judecător ar putea să aleagă să condamne la 15 ani de închisoare autori de genocid[v] sau de unele acte de terorism[vi]. și asta în condiții de confort mai bune decât cele accesibile unor segmente din populație.

Nu susțin că nu ar trebui să existe filtre foarte solide împrotriva abuzurillor (dimpotrivă), dar trebuie înțelese și toate planurile pe care evoluează lumea reală.

Pentru cineva care ar comite acte de genocid sau de terorism, restul piramidei lui Maslow de deasupra nivelului de siguranță (dacă nu toată piramida), este foarte probabil să nu conteze decât foarte puțin sau deloc.

Sancțiunile nu trebuie gândite pentru cetățeanul propriu mediu, ci adaptat la tipul de infracțiune.

Fiind naiv să credem că vreun stat – chiar și unul cât se poate de democratic după clasificările actuale – nu este, oricum, nevoit și pe timp de pace să ia vieți intenționat (cu ocazia luptelor subterane cu alte forțe), riscul suplimentar este acela de a oscila între minciună și ipocrizie juridică și de a expune la încălcări ale legii segmente ale statului angajate cel mai dur în combaterea tocmai a sociopaților/forțelor în cauză.

Dincolo de problema unei astfel de expuneri în sine, așa ceva poate relativiza, în pasul doi, integritatea în cadrul unor segmente de forță ale unui stat, facilitând excese, netransparență și complicități și în cazuri în care nu ar trebui să se pună problema de intervenții de tip distrugere.

În orice caz, este foarte probabil ca un luptător ISIS  – care trăiește din multe puncte de vedere în urmă cu o sută de ani – să găsească sancțiunile de tipul de mai sus din secolul actual ca un semn de „blegeală”, dacă nu ca un aspect hilar de-a dreptul.

În plus, forțele de ordine care ar trebui să aibă grijă în astfel de situații să nu fie acuzate de rele tratamente la capturarea sau paza unui astfel de infractor violent pot vedea abordarea ca lipsită de grijă și considerație față de riscurile asumate de ele tocmai pentru protejarea societății.

Cu alte cuvinte, mai orice idee, dusă prea departe, poate deveni contraproductivă pentru chiar valorile pe care a dorit să le protejeze.

  • Un filtru foarte important în societățile cât de cât democratice împotriva formelor de control negative este acela că, de la o pondere de excese destul de mică în sus, țara nu mai prosperă și poate chiar involua rapid. Aceasta ar duce în foarte multe țări actuale la pierderea controlului ca urmare a schimbării votului sau acțiunilor altor forțe din țară sau din afară.

De principiu, există, astfel, o legătură invers proporțională între (i) nivelul și modul de control concret asumate și (ii) nivelul de prosperitate.

Inteligența artificială poate schimba asta (și acest aspect trebuie analizat din timp), dar până atunci, o centralizare a controlului efectiv exercitat este similară economiei centralizate – este mult mai puțin performantă economic decât o abordare descentralizată, „de piață”, cointeresarea – ideal, valorică – fiind mult mai eficientă pe termen lung.

Este un aspect încă insuficient integrat în România și pe fondul sechelelor comunismului care privilegia controlul fizic față de orice altceva (inclusiv, meritocrație și etică). Trebuie înțeles că problema deficitului respectiv este departe de a fi doar economică, implicațiile vizând potențialul societar mai larg, inclusiv coeziunea cu potențial combativ. Colapsul forțelor afgane nu poate fi deconectat, de exemplu, de calitatea medie a elitei politice.

În concluzie:

  1. În lumea actuală, mai toate forțele implicate în vreun conflict oarecare au unele mijloace de „distrugere”/afectare a unor părți ale inamicilor. La nivel extern, foarte puține state își pot, însă, distruge inamicii cu totul sau aproape cu totul;
  2. Teoria actuală merge în sensul că actorii foarte mari la nivel global nu și-ar putea distruge adversarii fără distrugerea planetei, aspect care a și dus la lipsa conflictelor de proporții în ultimii 65 de ani.
    Pe fondul dificultății concrete de a folosi cele mai eficiente arme disponibile, pacificării unor segmente mari de populație și de elite la nivel global, scăderii tolerenței la disconfort, creșterii emoționalului despre care am vorbit în A Treia Fundație, precum și a decalajului cultural între unele țări și unor dinamici globale, crește, însă, din nou numărul de conflicte „mai” clasice (declarate sau nu), precum și puterea relativă a unor segmente nocive reduse, dar agresive militar sau „civil”;
  3. Conflictele și ce înseamnă distrugere în ziua de astăzi trebuie văzute pe niveluri de dezvoltare și trebuie înțelese cât mai complet nivelurile pe care se desfășoară o luptă concretă și relevanța lor reală pentru un conflict dat. În ceea ce privește Occidentul, principalele riscuri pe termen mediu sunt interne, de ideologii contraproductive și deficit cultural unitar etc (parțial stimulate extern), nu externe ca atare.
  4. Forțele puternic ideologizate au o capacitate de asumare de distrugeri ale propriilor forțe mult peste medie. De aceea și este foarte importantă o refocusare valorică în Occident. Tot de aceea, nu se pot face compromisuri în privința accesului unor segmente ideologizate religios radical la arme de distrugere în masă; Oricum, faptul de mai sus nu înseamnă că ar fi alternative eficiente de gestionare care să nu includă și răspunsuri cu aceeași monedă (dacă excludem cedarea totală).
  5. Pentru că – în afara de partea ideologică – numărul mijloacelor de control depinde de numărul nivelurilor pe piramida lui Maslow și acestea depind, în bună parte, de gradul de dezvoltare economică, sprijinirea cooperării și dezvoltării economice rămâne un mod bun cam pentru toată lumea de a dobândi un nivel mai mare de control pozitiv în pasul doi.
    Nu este utopic sau naiv (ca plan complementar), lucrurile trebuind privite în perspectivă. Acum 150 de ani, aproximativ 95% din oamenii de pe planetă trăiau în sărăcie lucie. În prezent, procentul este de sub 10%.[vii]
    Desigur, pragul internațional al sărăciei nu permite vreun huzur, iar oamenii văd, oricum, relativ poziția economică (și sunt și teroriști milionari), dar lucrurile pot progresa destul de rapid.
    În orice caz, un nivel foarte mare de control exercitat efectiv este incompatibil cu prosperitatea economică largă în lumea actuală.
  6. Companiile comerciale și indivizii etc au multă marjă în ziua de azi, dar – în comparație cu actori statali – nu au control rezonabil decât la niveluri de conflict superficiale din punctul de vedere al relevanței globale (gen în relația cu actori non-statali). De aceea sistemul de checks and balances dintr-un stat este esențial pentru democrație.
    Aceasta nu înseamnă că actorii respectivi pot fi ei înșiși controlați ușor. Capitalul poate fi restricționat și afectat local rapid, dar este mult mai complicat de făcut asta la nivel global, iar indivizii pot reacționa de destule ori imprevizibil (dincolo de costul economic și politic al lipsei cooperării).
    E adevărat că, statistic, lucrurile devin, mult mai predictibile. În plus, există grupări în mai orice țară care privilegiază regulat puterea pe termen scurt față de rapiditatea acumulării de capital și cu atât mai mult față de prosperitatea generală.
    Totuși, dintr-o perspectivă de control, un stat nu-și permite excese extinse fără riscul rapid de recul economic și, în pasul doi, de recul politic, strategic și combativ.
  7. Actorii puterii dintr-un stat nu trebuie văzuți deloc „la modul veșnic” (inclusiv intra-instituțional), chiar dacă o parte sunt mai stabili decât alții. Filtrul analizei ar trebui să aibă în vedere criteriile de mai sus și dinamica reală în timp. De exemplu, faza de cvasiblocaj în care ne aflăm în România de câțiva ani vine și pe fondul unor greșeli și excese ale ambelor tabere mari, dar și al schimbărilor legislative și judiciare de relevanță concretă pentru sistemul de checks & balances (cu bune și rele).
  8. La nivel individual, a înțelege palierele controlului (acestea putând avea mai multe ramificații și aplicații în practică) și a asuma lovituri și reacții pe fiecare poate mări propriul grad real de libertate. Desigur, viața în general poate fi data peste cap brusc din multe motive, inclusiv medicale, și trebuie avut în vedere foarte serios și ce spunea Mike Tyson – că toată lumea are un plan până încasează un pumn. O banalitate utilă este, însă, aceea că o persoană poate să facă ceea ce poate să facă.  Experiența statistică arată că un minim de planificare „bate” de cele mai multe ori o gestionare ad-hoc, mai ales în conflicte care nu implică un schimb fizic de lovituri. Dacă nu crezi în nimic, nu va fi, însă, util pentru societate (și gradul de „reziliență” va fi, oricum, redus).
  9. Curbarea exceselor și stimularea creșterii rezistenței culturale a populației României, UE și SUA la conflict, mai ales valoric, ar fi necesară. Nu se pune problema de autoflagelare și nici de a promova valori false sau eronate, ci de a înțelege cât mai bine evoluții din jur și de a fi mai pregătiți să facem față pentru ca mișcări ideologice nocive minoritare real, dar agresive, externe sau interne, să nu influențeze negativ disproporționat evoluțiile.
  10. Pentru o țară ca România, claritatea strategică și partea valorică sunt mai importante decât pentru destule țări mai mari pentru că mai toate palierele de control intern  – mai puțin cel ce privește ce te mână ca valori în luptă – pot fi depășite regulat de „bățul mai lung” al altora.


[i] Publicată de Frank Herbert în 1965.

[ii] A se vedea, de exemplu, https://www.cfr.org/timeline/us-war-afghanistan.

[iii] Pentru unele detalii, a se vedea, de exemplu, https://www.rferl.org/a/russia-britain-hms-defender-black-sea/31334242.html

[iv] Numărul nivelurilor piramidei lui Maslow și conținutul exact al fiecăruia sunt discutabile, dar ideea existenței și multitudinii nevoilor, cea a creșterii numărului nevoilor resimțite odată cu gradul de dezvoltare economică și ideea ierarhiei de prioritate a nevoilor sunt, cred, puternic susținute științific și observațional.

[v] Conform art. 438 din Codul Penal din România, infracțiunea de genocid se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Prevederi destul de similare sunt în mai toate țările UE.

[vi] Art. 295(3) din Codul Penal.

[vii] https://www.worldbank.org/en/topic/measuringpoverty

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Un articol foarte bun ca mai toate a dlui. Bondoc și pentru asta mulțumim. La întrebarea din titlu se răspunde în concluzii; deci în România, ‘deține controlul’ cel cu ‘bățul mai lung’. Atât de lung, din punctul meu de vedere, că i-a condus pe mulți până la graniță. O serie de exprimări cum sunt mai multe regăsite în text, similare cu: „băiete, banii n-au 5 colțuri” sau ” ai grijă că ora exacta s-a dat tot timpul de la București”. Dar nimic mai adevărat ca: „O banalitate utilă este, însă, aceea că o persoană poate să facă ceea ce poate să facă” …

    • Pentru Alin: Multumesc. Conteaza, intr-adevar pentru gradul de control. Doar ca de la un punct incolo e relevanta legea Peretto. E unul din motivele unor probleme de la noi. Este inteles deficitar faptul ca nimeni nu mai poate avea control total si ca a presa prea mult dincolo de zona „mai” naturala de „alonja” sau a folosi unele „arme” in situatii cand nu e cazul doar grabeste reactiile, stimuleaza unele repozitionari si adanceste excesele inverse. Adica, trebuie o combinatie intre control si cointeresare (ideal, pe niste principii).

      • Pentru Alin: Doar o precizare suplimentara – in primul comentariu m-am referit la controlul de tip politic, altfel, nu se poate, desigur, aplica o abordare de tip Legea Peretto la riscuri de atentate cu bomba…

      • Mă refer la cazurile de control la nivel individual sunt mai puțin interesat de statistici și procente acum, din care face parte și legea peretto.
        Practic când un control ascuns sau de la mare distanță nu mai poate fi pus în practică, cel care exercita sau ar trebui sa exercite controlul, are la dispoziție 3 mijloace: respectul, ‘bani’ și/sau frica. Ori daca din multiple motive aceste 3 mecanisme nu își duc la îndeplinire scopul nu exista alte pârghii de a îndoi voința unei persoane; și aici incepe dansul.
        Cum determini pe cineva să joace într-un cadru propus? Personal consider că doar printr-o formă de respect mult mai avansată în care un individ adera de buna voie la o cauză pe care singur și-o proiectează în mintea lui, împreună cu creatorul cadrului – apartenența la un plan. Ori ar fi multe exemple însă mă rezum la ceva mai familiar; ceea ce orice persoana cu vocație de conducător a întreprins de la Keops până la Ștefan cel Mare: au construit ceva, mai mare mai mic dar au montat pe cei de langa ei într-o direcție. In Romania in 30 de ani nu s-a construit nimic, iar asta spune totul despre cine a mimat/avut conducerea.
        Într-un final acum ceva timp într-o dis de dimineață a venit și înțelegerea ce a închis cercul acestui tip de cunoaștere; când amabil, sec și dezinteresat cineva a spus „de ce să conduci tu, când pot să conduc eu” și după ceva timp am zis și eu ‘i-auzi’ chiar așa…

    • Pentru Dorele: O parte importanta din abordarile de acolo pe subiecte care conteaza au intr-adevar in vedere criteriile de mai sus, inclusiv pe partea de coeziune interna pe unele aspecte de strategie nationala si de cultura de coeziune. Aceasta multiplica potentialul de proiectare (observabil, de obicei, raportat la talia unei tarii).

  2. Pentru că articolele dumneavoastră au mereu teme provocatoare, permiteti-mi sa(-mi) punctez / filosofez pe câteva idei.

    1. „Control are cel care poate distruge obiectul controlului”. Da, dar numai daca obiectul este important. Și, mai contează cine da importanta „obiectului”. Daca importanta „obiectului” este data de cel care îl deține, sau este data de cei din afara ownerhipului.
    Greșeala nu este la Atreides, ci la cei care au dezvoltat și au folosit „melange”-ul, fără a-l avea în deținere. Fix asa cum se întâmplă acum cu marile companii care își închid facilitățile de producție din cauza „crizei procesoarelor”.
    „Controlul” îl au cei care detin „obiectele”, da. Dar importanța este data de utilizarea lor. Lipsa de viziune pe termen lung, își spune cuvântul: dezvoltarea bazata pe un parteneriat ce oferă ownership este foarte importanta. Nu este de ajuns sa ai „obiectul important”, trebuie să și știi ce să faci cu el (aka Venezuela și /sau țările africane cu resurse minerale).

    2. Controlul prin disponibilitatea de a suferi / incasa lovituri.
    Mda, anduranța la suferință aduce controlul situației. Isus, sfinții, Giordano Bruno, Nicolae Steinhardt, călugării budhisti. Afganistanii? Anduranță suferinței nu aparține doar nivelului de jos al Piramidei lui Maslow, ci și nivelului ultim. E inchiderea cercului suferinței prin educație, înțelegere, revelație.

    3. Planurile de lupta. Da, fina analiza, ne faceți pretențioși cu articolele de pe Contributors!
    Problema statelor „clan” (cum le-a definit domnul Maci) este involuția. Rămânerea lor pe aceeași treaptă, pentru a respecta „tradiția”, chiar secole milenii.
    Solutia la popoarele care urca „treptele” este sa nu uite trecutul. Sa îl asimileze și să fie dispuse să lupte pentru treapta superioara pe care se afla. (De data asta Austria, Danemarca samd au refuzat să primească refugiați. Pe bună dreptate!).

    4. Vorbirea pe limba „dușmanului”. Arta războiului a lui Sun Tzu cuprinde, sfaturi simple și clare, scrise acum 24-25 de secole în urmă. (La fel și confucianismul, simplu și concis).
    Rafinamentul aparține companiilor „monopol”, gen Google, Amazon, Facebook, care influențează fin și direcționează. „Explozia” a venit odată cu evoluția psihologiei sociale, daca ii pot spune așa. Același tip de lupta ar putea fi aplicat și în cazul populațiilor „clan”. Găsirea de fracturi care să permită devierea valorilor „tradiționale”. Nu eliminarea, ci înlocuirea. Și crearea de noi nevoi.

    Mă întreb dacă viitorul va fi al închiderii sociale a statelor „evoluate”, pentru a-și păstra libertățile și nivelul „piramidei Maslow”. Influxul de migranți „netriati” scade nivelul, nu este cea mai bună soluție pentru evoluție. Japonia, Elveția, Singapore, Quatar, Israel, China, sunt state închise, care primesc studenți și muncitori, iau ce este mai bun de la ei, dar nu le acorda cetățenie. Europa, Canada, America …incep sa se inchida și ele. Exista riscul căderii în naționalism și a revenirii la „clan”, da, daca evoluția nu este suficient de ridicata. Dar este o forma de protecție.

    Multumesc domnule Bondoc.

  3. Cu privire la nota de subsol vi care trimite la ” Art. 295(3) din Codul Penal”
    Codul Penal actual NU ARE ART 295(3)
    Articolul 295 incriminează infracțiunea de delapidare, cu prea puține legături cu terorismul, despre care se face vorbire în textul eseului la care apare nota de subsol vi.
    De altfel, în Codul Penal actual, nu este incriminat terorismul, despre care există doar o singură menționare, la art. 75 aliniatul (1) litera d), legat de circumstanțele atenuante legale

    • Pentru Horvath Andrei: Multumesc pentru comentariu. Nota trebuia sa mai includa detalii dupa cum includea cea anterioara privind genocidul, dar care nu au fost adaugate din eroare tehnica. Acestea includeau textul din vechiul cod si textul destul de similar ca echivalent al acelui paragraf din art 32(3) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului care chiar cobora nivelul posibil pentru unele situatii. Sper, insa, ca s-a inteles ideea pe fond, aceasta fiind cea importanta – marja de individualizare ar trebui, cred, sa fie mult mai aspra.

  4. Cu toate ca subiectu-i grav, tot nu m-am putut abtine sa zambesc intr-o dunga la gandul ca regizorul care a ecranizat Dune a imaginat si universul oniric din Twin Peaks .
    Cine a avut curajul sa urmareasca finalul serialului, renunta definitiv a mai cauta un sens intamplarilor mai mici sau mai mari si alege calea lui Linch.
    Si „Seniorii razboiului” ne poate conduce la refleçtii asupra irationalelor ratiuni care compun si recompun civilizatii dupa civilizatii, mai cu seama pentru ca este scris de un romancier cu temeinice studii de economie.
    Revenind cu piceoarele pe Pamant, cred ca este momentul sa ne hotaram daca ne mai putem permite sa fim reprezentati diplomatic de mediocritati incapabile sa faca o analiza lucida a strategiilor realmente avantajoase pentru tara, pe termen lung.
    Isi mai aminteste cineva ca Cristian Diaconescu a fost cel care a purtat convorbirile cu delagatia Marelui Rabinat al Israelului in Palatul Patriarhiei Romane?!
    Sa scoti un diplomat cu caracterul si subtilitatea lui Diaconescu din politica externa a tarii si sa il promovezi pe Gioana numai pentru a-l „marginaliza” pe Basescu, este dovada unei viziuni de provinciali care si-au convertit complexele de inferioritate in complexe de superioritate.

  5. cine detine controlul ? as zice (idealist ?) ca cel ce gindeste si munceste ! dar daca „naivul” asta ce s a lasat (de buna voie ?) „reprezentat”, este sufocat de scroafa catarata n copac ? (a carei menire era sa l slujeasca contra unei remuneratii, si nu sa i puna copita pe grumaz). cum poate omul ce gindeste si munceste sa se elibereze din jugul scroafei ce si a construit o ntrega retea de putori si lichele, de pr isti si ciomagari, de legiuitori docili si inepti, dar bine platiti si privilegiati ? asigurindu si astfel, prin mituire, votul popular ? n a fost deturnat rostul democratiei si liberalismului adevarat?

    • ps : de ce si au dorit niste oameni inadecvati sa fie „sefi” ? bolsevicul iliescu dupa ce a plesnit comunismul, constantinescu membru uascr specialist in pietre si levant sau marinarul basescu deghizat in petrov la anvers ? dar profesorasul de fizica ce a functionat mai mult ca inspector scolar in epoca de aur ? prostii n au masura, vanitatea i poarta pe drumuri unde logic n ar avea ce cauta. cind mediocritatea iti este stavila partidul si politica te mping pe tarimuri nevisate (si nemeritate).

  6. Foarte rar (la profesorul Cranganu) vad o mult mai mare substanțialitate în articolul inițial decât în comentarii (incluzându-ma, firește). De obicei e invers.

    Dl. Bondoc se înscrie pe aceeași traiectorie.

    A trebuit sa citesc articolul de doua ori și cred ca am înțeles ce spune. Ceva important, nu voi încerca sa sintetizez. Cred ca am înțeles, nu sunt sigur.

    Mulțumesc.

  7. Interesant articolul, cu un titlu care tinteste drept in miezul problemei, dar oarecum limitat in abilitatea de a ajunge acolo.

    Care e ” Spice”ul de pe planeta si cine il controleaza ?
    Planul Yinon, in curs de executie, necesita informatii si bani, dar nu din cei curati, care trebuie aprobati de buget, nu se cade ca alesii popoarelor sa-isi vare nasul in treburi ilegale…
    Banii murdari sunt ideali, cel mai usor se fac din droguri, sute de miliarde pe an.
    90% din productia de heroina vine din Afganistan. Intesesant, in 2001 Talibanii au declarat macii haram si au distrus toata recolta…curand dupa, au fost ingropati in bombe, pretextul cu Osama e hilar…
    Sub ocupatie aliata, productia de heroina a explodat, sunt grafice de gugaluit, pentru amatori.
    Cu ceva ani in urma, povestea era la fel: 90 % din heroina venea din Asia de sud est, odata ce America a plecat din Vietnam, kanetz filma…
    Adica serviciile sunt implicate? Sunt dovezi serioase, mai ales cu cocaina din America Latina ( fime, articole, carti…)
    Pe langa mii de tone zburate peste ocean( nu poti sa treci un tub de pasta de dinti in avion daca nu vor ei…) problema e locala de asemenea: in Rusia mor 30000 de heroinomani pe an, in Iran e o problema severa… Rusii au implorat sa dea cu ierbicid peste macii din Afganistan , dar aliatii s-au opus ” sa nu supere fermierii”…

    E isteata analiza cu piramida, dar se pune intrebarea de ce ISI si armata pakistaneza, in mod clar factorii esentiali in initierea si supravietuirea fenomenului talibanistic, nu au suferit nicio consecinta serioasa din partea coalitiei..
    Si atunci de ce s-au retras ?
    Fentanilul ieftin din China a spart piata?
    Asa numitii talibani moderati au fost eliberati in 2018 la rugamintea Americii…sa fie un caz de pleaca ai nosti, vin ai nostri ?
    Yinon a fost tras pe linie moarta ?

    • Pt Jim Anderson: Multumesc pentru comentariu. Probabil cunoasteti ca planul Yinon nu privea Afganistanul nici in modul in care a fost construit de autor. Cu caracter mai general, drogurile au relevanta lor in lume, dar privesc o fateta mica a problematicii controlului (nimic comparabil cu rolul melange-ului din Dune). Nici alianta NATO nu cred ca ar trebui deloc vazuta ca una care proteja campuri de maci sau care a fost deturnata de fentanil….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.