vineri, iulie 12, 2024

Cine poate face schimbarile dificile din educatie?

Cum poti schimba un sistem de invatamant?

Desi au avut un impact public mare, reformele din multe tari au esuat. Ca si la noi, s-a incercat descentralizarea, schimbarea finantarii sau a modurilor in care se dau examenele. Nu ca n-ar fi fost utile, dar au avut efecte slabe asupra a ceea ce invata elevii. Pentru Larry Cuban aceste schimbari au un efect similar cu cel al unei furtuni intr-un ocean: „Suprafata apei este agitata si turbulenta, pe cand fundul oceanului este linistit. Pare a fi o agitatie uriasa in zona politicilor publice, creand impresia unor schimbari majore …, pe cand in adancime lucrurile isi urmeaza cursul ca si pana atunci.” Ideea e ca daca nu-i formezi pe profesori altfel, nu se intampla mare lucru.

Cine sa gandeasca asemenea „schimbari profunde”?

Primul raspuns care ne vine in minte ar fi: expertii pe educatie. In ultimele luni am descoperit ca exista si la noi in tara destui. De ce nu s-a intamplat atunci mare lucru? Schimbarea ministrilor, numiti de obicei politic, a fost insotita de inlocuiri la varful ministerului. Aproape la fiecare schimbare de ministru nu s-a tinut cont de ceea ce era facut bun de cei de dinainte. A fost vorba de risipa nu doar de bani si timp, ci si de incredere si entuziasm. A proceda asa cu munca lor este similar cu a intra cu un tanc pe un teren de golf.  Cat le pasa unor politicieni de educatie s-a vazut si din ce s-a intamplat in aceste luni cu legea educatie in comisia de specialitate din Senat. Efectul a fost iesirea din sistem unora competenti si descurajarea putinilor ramasi cu expertiza sa se mai implice in asemenea „reforme”. Actuala conducere a ministerului pare ca intelege aceste lucruri. Sper sa nu plateasca tocami ei pretul modului cum au tratat cea mai mare parte a ministrilor de dinainte munca acestor experti.

Un al doilea raspuns este: zona de business. Ei sunt, pana la urma, beneficiarii sistemului de educatie. Dar implicarea lor ar trebui sa fie de alt tip decat cea din proiectul „Guvernul privat”, cand a rezultat doar o insiruire de truisme despre ce poate fi facut in educatie.

Ma refer aici la 2 entitati: asociatiile patronale si firmele de traning.

1 – Asociatiile patronale

La o dezbatere organizata de SAR pe 26 octombrie, s-au confruntat 2 pozitii:

– Cristian Parvan, presedinte AOAR, adept al utilitarismului – trebuie formati, in primul rand, meseriasi de care e nevoie acum pe piata;

– Despina Pascale – scoala sa-i formeze pe elevi si pentru meserii care nu au aparut inca, ci vor aparea in 10-20 de ani; adica sa le ofere elementele pentru a putea gandi si invata singuri (in medie, cineva isi schimba meseria de 3-4 ori in timpul vietii). De fapt, regasim aici disputa intre 2 puncte de vedere clasice despre ce rol trebuie sa aiba educatia. Conform primului, scoala trebuie sa produca elevilor competentele necesare dezvoltarii comunitatii/ societatii din care fac parte; al doilea propune ca ea sa dezvolte abilitatilev lor individuale sau, cum spunea Aristotel, sa-i maximizeze fiecaruia potentialul.

Firmele trebuie sa se si implice in formarea competentelor elevilor in scoala, nu doar sa se planga. In 2008 deficitul in ceea ce priveste abilitatile din zona fortei de munca a ajuns sa fie, dupa regimul de impozitare, a doua constrangere in cresterea firmelor in tarile din Europa de Est si Asia Centrale. La noi in tara intre 40 si 50% dintre firme se plang de asa ceva.

2 – firmele de training

Ele ar putea fi furnizori directi de expertiza. Au un know-how de calitate pe cateva „competente cheie”: comunicare, gandire critica, abilitati antreprenoriale. Mai sunt si fundatii sau ONG-uri carora le pasa de „compententele civice si sociale”, de exemplu. Si in societatile profesionale (de matematica, fizica etc.) sunt oameni care exceleaza in formarea abilitatilor „hard” – gandire critca si capacitate de a problematiza.

O colaborare a expertilor din educatie cu cei din zona privata ar mai avea un avantaj:  si expertii pe curriculum ar putea capata dinamica celor din business, viteza lor foarte mare de reactie la schimbari si gasirea rapida de solutii functionale la probleme dificile.

Mai multe detalii despre aceste lucruri gasiti in in raportul  „Schimbarea de paradigma in educatie si metodele de predare”.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Dupa parerea mea problemele si solutiile sunt mult mai simple. Cel putin in prima faza.
    Invatamantul romanesc are doua probleme MAJORE:
    1. Se bazeaza pe acumularea de cunostinte su nu pe deprinderea de abilitati. In mare parte scoala ne face sa acumulam cunostinte, fara a ne arata si cum se pun in practica. Ar trebui sa migram spre un invatamant care sa puna mult mai mult accent pe latura practica decit pe cea teoretica. Nu stiu exact cum mai e acum, dar dintotdeauna mi s-a parut o mare timpenie predatul la ore le de clasa, unde elevul scrie dupa dictare ceea ce e deja scris in manual. Ar fi mult mai util ca in acest timp elevul/studentul sa lucreze, individual sau in grup, la proiecte practice, care sa puna in valoare notiunile teoretice. Eu am avut parte oarecum de asa ceva in facultate, unde incepind din anul 3 toate examenele au fost cu cursurule pe banca si consta in rezolvarea de aplicatii practice. In felul asta am fost obligat sa-mi antrenez abilitatea de a rezolva probleme, si nu capacitatea de memorare.
    2. Invatamantul romanesc e impins spre non-valoare de modul de organizare. Invatamantul, ca rice domeniu de activitate, ar trebui sa aiba un mecanism care in industrie se numeste feed-back, adica auto-reglare. Mecanism care sal impulsioneze sa devina mai performant. La noi,prin renuntarea la examenele la admiterea in facultate, scopul scolii a devenit producerea de note mari. Elevii migreaza spre scoli unde primesc nota 10 foarte usor, in loc sa aleaga scoli unde acumuleaza cunostinte. Iar la facultatile de stat intra din ce in ce mai multi studenti proveniti din mici orasele, unde cu un porc de craciun si un vitel vara date spaga, se obtin note de 10 pe linie. Prima masura de reforma ar trebui sa fie obligativitatea examenelor la admiterea la facultate. O alta masura care ar trebui implementata e evaluatrea scolilor. De exemplu, tezete si eventual si alte examene, se dau cu subiect unic la nivel national, se scaneaza, li se da un numar de ordine, sunt trimise aleator la cite 2 profesori din tara, se corecteaza, daca diferenta de note e mai mare decit 1 punct, se recorecteaza de catre al 3-lea profesor, cel care a dat nota incorect e penalizat; dupa aia se compara notele la teza cu notele obtinute in timpul trimestrului; profesorul e evaluat dupa diferenta dintre cele doua note (masurind relevanta notelor date), si dupa nota medie a clasei unde preda (valoarea muncii prestate). Si eventual scolile bune primesc bonusuri pentru profesori si elevi, in dauna celor slabe. In felul asta profesorul e stimulat sa pregateasca cit mai bine elevii, elevul e presat sa se pregateasca cit mai bine pentru examen.
    ceva similar se intimpla in Israel, probabil ca si in alte tari.

    In schimb, la noi toate reformele incep cu numarul de clase de gimnaziu versus numarul de clase de liceu, numarul de ani de invatamant obligatoriu, etc. Ca si cum asta ar avea vro mare relevanta. Nici un ministru nu pare capabil sa inteleaga ca un sistem trebuie sa aiba reguli care sa-l determine sa se autoregleze, sa-si scoata singur valorile la suprafata, sa-si taie singur crengile uscate. Si lipsul asta se incadreaza perfect la ceea ce defineste inceputul articolului prin lipsa de middle şi high management.
    Cind ma uit la legea actuala a invatamantului vad in multe din masuri incercari de vindecare a efectelor negative, in loc de incercari de eliminare a cauzelor.
    P.S. am incercat sa postez tot de-odata dar se pare ca nu merge…

  2. Comentariul e copy-paste de pe alt blog si sunt citeva inadvertente. Si mi-a fost lene sa-l rescriu. Oricum, parerea mea asta e: un sistem care incurajeaza performanta va determina cadrele didactice sa se autoperfectioneze singure, fara firme de training. Tot secretul e sa reusesti sa evaluezi obiectiv performanta, si bineinteles, s-o rasplatesti. restul vine de la sine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Hatu
Cristian Hatuhttp://www.sar.org.ro
Membru fondator al Centrului de Evaluare si Analize Educationale. Specializare pe politici publice in domeniul educatiei. Din 2011, manager al unui proiect care urmareste reformarea predarii fizicii in invatamantul preunivarsitar.   In trecut, cursuri la Facultatea de Filosofie a Universtiatii din Bucuresti pe domeniile: istoria si filosofia stiintei, relatia dintre istoria fizicii si istoria filosofiei etc. Specializare in teoria cunoasterii stiintifice, stiintele cognitiei, filosofia stiintei, istoria stiintei. Doctorat in istoria si filosofia stiintei la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro