joi, mai 6, 2021

Cine poate face schimbarile dificile din educatie?

Cum poti schimba un sistem de invatamant?

Desi au avut un impact public mare, reformele din multe tari au esuat. Ca si la noi, s-a incercat descentralizarea, schimbarea finantarii sau a modurilor in care se dau examenele. Nu ca n-ar fi fost utile, dar au avut efecte slabe asupra a ceea ce invata elevii. Pentru Larry Cuban aceste schimbari au un efect similar cu cel al unei furtuni intr-un ocean: „Suprafata apei este agitata si turbulenta, pe cand fundul oceanului este linistit. Pare a fi o agitatie uriasa in zona politicilor publice, creand impresia unor schimbari majore …, pe cand in adancime lucrurile isi urmeaza cursul ca si pana atunci.” Ideea e ca daca nu-i formezi pe profesori altfel, nu se intampla mare lucru.

Cine sa gandeasca asemenea „schimbari profunde”?

Primul raspuns care ne vine in minte ar fi: expertii pe educatie. In ultimele luni am descoperit ca exista si la noi in tara destui. De ce nu s-a intamplat atunci mare lucru? Schimbarea ministrilor, numiti de obicei politic, a fost insotita de inlocuiri la varful ministerului. Aproape la fiecare schimbare de ministru nu s-a tinut cont de ceea ce era facut bun de cei de dinainte. A fost vorba de risipa nu doar de bani si timp, ci si de incredere si entuziasm. A proceda asa cu munca lor este similar cu a intra cu un tanc pe un teren de golf.  Cat le pasa unor politicieni de educatie s-a vazut si din ce s-a intamplat in aceste luni cu legea educatie in comisia de specialitate din Senat. Efectul a fost iesirea din sistem unora competenti si descurajarea putinilor ramasi cu expertiza sa se mai implice in asemenea „reforme”. Actuala conducere a ministerului pare ca intelege aceste lucruri. Sper sa nu plateasca tocami ei pretul modului cum au tratat cea mai mare parte a ministrilor de dinainte munca acestor experti.

Un al doilea raspuns este: zona de business. Ei sunt, pana la urma, beneficiarii sistemului de educatie. Dar implicarea lor ar trebui sa fie de alt tip decat cea din proiectul „Guvernul privat”, cand a rezultat doar o insiruire de truisme despre ce poate fi facut in educatie.

Ma refer aici la 2 entitati: asociatiile patronale si firmele de traning.

1 – Asociatiile patronale

La o dezbatere organizata de SAR pe 26 octombrie, s-au confruntat 2 pozitii:

– Cristian Parvan, presedinte AOAR, adept al utilitarismului – trebuie formati, in primul rand, meseriasi de care e nevoie acum pe piata;

– Despina Pascale – scoala sa-i formeze pe elevi si pentru meserii care nu au aparut inca, ci vor aparea in 10-20 de ani; adica sa le ofere elementele pentru a putea gandi si invata singuri (in medie, cineva isi schimba meseria de 3-4 ori in timpul vietii). De fapt, regasim aici disputa intre 2 puncte de vedere clasice despre ce rol trebuie sa aiba educatia. Conform primului, scoala trebuie sa produca elevilor competentele necesare dezvoltarii comunitatii/ societatii din care fac parte; al doilea propune ca ea sa dezvolte abilitatilev lor individuale sau, cum spunea Aristotel, sa-i maximizeze fiecaruia potentialul.

Firmele trebuie sa se si implice in formarea competentelor elevilor in scoala, nu doar sa se planga. In 2008 deficitul in ceea ce priveste abilitatile din zona fortei de munca a ajuns sa fie, dupa regimul de impozitare, a doua constrangere in cresterea firmelor in tarile din Europa de Est si Asia Centrale. La noi in tara intre 40 si 50% dintre firme se plang de asa ceva.

2 – firmele de training

Ele ar putea fi furnizori directi de expertiza. Au un know-how de calitate pe cateva „competente cheie”: comunicare, gandire critica, abilitati antreprenoriale. Mai sunt si fundatii sau ONG-uri carora le pasa de „compententele civice si sociale”, de exemplu. Si in societatile profesionale (de matematica, fizica etc.) sunt oameni care exceleaza in formarea abilitatilor „hard” – gandire critca si capacitate de a problematiza.

O colaborare a expertilor din educatie cu cei din zona privata ar mai avea un avantaj:  si expertii pe curriculum ar putea capata dinamica celor din business, viteza lor foarte mare de reactie la schimbari si gasirea rapida de solutii functionale la probleme dificile.

Mai multe detalii despre aceste lucruri gasiti in in raportul  „Schimbarea de paradigma in educatie si metodele de predare”.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Dupa parerea mea problemele si solutiile sunt mult mai simple. Cel putin in prima faza.
    Invatamantul romanesc are doua probleme MAJORE:
    1. Se bazeaza pe acumularea de cunostinte su nu pe deprinderea de abilitati. In mare parte scoala ne face sa acumulam cunostinte, fara a ne arata si cum se pun in practica. Ar trebui sa migram spre un invatamant care sa puna mult mai mult accent pe latura practica decit pe cea teoretica. Nu stiu exact cum mai e acum, dar dintotdeauna mi s-a parut o mare timpenie predatul la ore le de clasa, unde elevul scrie dupa dictare ceea ce e deja scris in manual. Ar fi mult mai util ca in acest timp elevul/studentul sa lucreze, individual sau in grup, la proiecte practice, care sa puna in valoare notiunile teoretice. Eu am avut parte oarecum de asa ceva in facultate, unde incepind din anul 3 toate examenele au fost cu cursurule pe banca si consta in rezolvarea de aplicatii practice. In felul asta am fost obligat sa-mi antrenez abilitatea de a rezolva probleme, si nu capacitatea de memorare.
    2. Invatamantul romanesc e impins spre non-valoare de modul de organizare. Invatamantul, ca rice domeniu de activitate, ar trebui sa aiba un mecanism care in industrie se numeste feed-back, adica auto-reglare. Mecanism care sal impulsioneze sa devina mai performant. La noi,prin renuntarea la examenele la admiterea in facultate, scopul scolii a devenit producerea de note mari. Elevii migreaza spre scoli unde primesc nota 10 foarte usor, in loc sa aleaga scoli unde acumuleaza cunostinte. Iar la facultatile de stat intra din ce in ce mai multi studenti proveniti din mici orasele, unde cu un porc de craciun si un vitel vara date spaga, se obtin note de 10 pe linie. Prima masura de reforma ar trebui sa fie obligativitatea examenelor la admiterea la facultate. O alta masura care ar trebui implementata e evaluatrea scolilor. De exemplu, tezete si eventual si alte examene, se dau cu subiect unic la nivel national, se scaneaza, li se da un numar de ordine, sunt trimise aleator la cite 2 profesori din tara, se corecteaza, daca diferenta de note e mai mare decit 1 punct, se recorecteaza de catre al 3-lea profesor, cel care a dat nota incorect e penalizat; dupa aia se compara notele la teza cu notele obtinute in timpul trimestrului; profesorul e evaluat dupa diferenta dintre cele doua note (masurind relevanta notelor date), si dupa nota medie a clasei unde preda (valoarea muncii prestate). Si eventual scolile bune primesc bonusuri pentru profesori si elevi, in dauna celor slabe. In felul asta profesorul e stimulat sa pregateasca cit mai bine elevii, elevul e presat sa se pregateasca cit mai bine pentru examen.
    ceva similar se intimpla in Israel, probabil ca si in alte tari.

    In schimb, la noi toate reformele incep cu numarul de clase de gimnaziu versus numarul de clase de liceu, numarul de ani de invatamant obligatoriu, etc. Ca si cum asta ar avea vro mare relevanta. Nici un ministru nu pare capabil sa inteleaga ca un sistem trebuie sa aiba reguli care sa-l determine sa se autoregleze, sa-si scoata singur valorile la suprafata, sa-si taie singur crengile uscate. Si lipsul asta se incadreaza perfect la ceea ce defineste inceputul articolului prin lipsa de middle şi high management.
    Cind ma uit la legea actuala a invatamantului vad in multe din masuri incercari de vindecare a efectelor negative, in loc de incercari de eliminare a cauzelor.
    P.S. am incercat sa postez tot de-odata dar se pare ca nu merge…

  2. Comentariul e copy-paste de pe alt blog si sunt citeva inadvertente. Si mi-a fost lene sa-l rescriu. Oricum, parerea mea asta e: un sistem care incurajeaza performanta va determina cadrele didactice sa se autoperfectioneze singure, fara firme de training. Tot secretul e sa reusesti sa evaluezi obiectiv performanta, si bineinteles, s-o rasplatesti. restul vine de la sine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Hatu
Cristian Hatuhttp://www.sar.org.ro
Membru fondator al Centrului de Evaluare si Analize Educationale. Specializare pe politici publice in domeniul educatiei. Din 2011, manager al unui proiect care urmareste reformarea predarii fizicii in invatamantul preunivarsitar.   In trecut, cursuri la Facultatea de Filosofie a Universtiatii din Bucuresti pe domeniile: istoria si filosofia stiintei, relatia dintre istoria fizicii si istoria filosofiei etc. Specializare in teoria cunoasterii stiintifice, stiintele cognitiei, filosofia stiintei, istoria stiintei. Doctorat in istoria si filosofia stiintei la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro