luni, martie 24, 2025

Ciolos vs. Cretu. Pe baza de criterii, la rece

Acum cinci ani, prin vară, Centrul Roman de Politici Europene (CRPE) a publicat un paper la care am contribuit și eu în care evaluam posibilii candidați la funcția de Comisar European din partea României, luând în calcul nu mai puțin de nouă potențiali candidați cu profil tehnocratic și politic acceptabil. Am organizat atunci o succintă analiză multictiteriu (neponderată) și i-am invitat pe experții afilați CRPE să-i evalueze pe cei nouă. Din fericire, ulterior a fost nominalizat chiar acela care, conform criteriilor noastre, a obținut cele mai bune scoruri. Vedeți paperul aici.

Acum mi-am propus să folosesc aceleași criterii ca atunci și să scriu acest articol cu privire la cele două nominlizări făcute de către Victor Ponta în numele României: Dacian Ciloș, actualul Comisar și Corina Crețu, europarlamentar PSD.

Criteriile folosite atunci au fost cinci:

  1. Experiență în afaceri europene
  2. Susținere politică la București
  3. Autoritate (profesională, respect)
  4. Competență (CV) (inclusiv competențe lingvistice)
  5. Integritate (imagine de persoană integră)

Acum mai adaug încă unul, experiență în cadrul unui organism executiv, atâta timp cât munca unui comisar este de natură executivă și presupune a deține (1) capacitatea de a lucra şi întelege documente complexe, politici sectoriale şi intersectoriale complexe care afectează mai multe state membre, (2) capacitatea de a culege informaţii, de a coordona echipe de oameni care culeg şi analizează informaţii tehnice, ce urmează a fi dezvoltate sub forma unei viziuni, și (3) cunoaşterea unui domeniu foarte bine.

La capitolul experiență în afaceri europene, ambii candidați stau bine. Au lucrat în instituții europene în ultimii ani, înțeleg mecanismele de funcținare ale instituțiilor și de luare a deciziilor. Cu toate acestea îl voi puncta pe Dacian Ciolos mai bine deoarece a lucrat direct în Comisie și-a format deja competențele necesare postului.

În ceea ce privește susținerea politică, o punctez mai bine pe Corina Crețu. A deschis lista PSD la europarlamentare, este om de partid, care și-a demonstrat loialitatea față de partid. Cioloș râmâne un tehnocrat distant, greu de controlat, iar susținerea venită inclusiv din partea lui Traian Băsescu este greu de digerat de pesedistul de rând sau de conducere.

Autoritate profesională, capacitate de a impune respect. Aici este practic o diferența semnificativă între cei doi. Cioloș a trecut o refoma a Politicii Agricole Comune grea, muncită, în care a demonstrat o combinație de încăpâțănare birocratică cu viziune, specifică liderilor autentici. Este deja apreciat și respectat. De partea cealată Corina Crețu are mai repede anvergura unei secretare de la Prefectura Ilfov, nu este percepută ca o autoritate în vreun domeniu.

Competență. O altă diferență semnificativă. Cioloș mânâncă politici agicole pe pâine și pot paria toți banii mei că știe și înțelege politici din aria dezvoltării regionale mult mai bine decât doamna Crețu. Pe de altă parte, în ceea ce o privește pe doamna europarlamentar, îmi e greu să spun ce știe mai bine. A trecut prin PE ca gâsca prin apă, nu s-a remarcat cu mare lucru, avut o prestație ștearsă. Și cum remarca cineva, da, a afișat înhibiție atunci când era cazul să folosească limbi stăine, engleza, franceza. Cioloș e francofon, vorbește perfect în franceză și bine în engleză. Deci și aici merg pe Cioloș.

Integritate… Nu știu ce să zic. Cioloș n-a fost afectat de hakeri, nu deținem informații. La acest criteriu le voi da aceeași notă. Spațiul privat trebuie să râmână privat și nu ar trebui să vulnerabilizeze.

Experință în executiv. Cioloș are o experință superioară la Ministerul Agriculturii și în calitate de Comisar European, Corina Crețu trebuie să se mulțumească cu experința de la Cotroceni când a fost Consilier de Prezidențial (și șefa cancelariei??) lui Ion Iliescu.

Cu toate că și Cioloș este o personalitate mai degrabă rezervată, pe alocuri chiar prea rezervată, diferența de anvergură dintre cei doi este mare. Dacă tot primim dezvoltarea regională (mira-m-aș!) Cioloș ar fi un comisar mult mai onorabil. Nu văd de ce n-ar putea fi nominalizat și aici dacă nu va mai primi agricultura. Corina Crețu și-a depășit oricum mult propria condiție, fiind la cel de-al doilea mandat în Parlamentul European. Alegerea va fi dacă să avem un Comisar care să facă diferența și care să ne reprezinte sau dacă doar să avem un comisar ca să nu zicem că nu avem și noi un loc la masa Comisiei. (poate n-ar fi rău ca Victor Ponta să arunce o privile la lista celor nouă nume evaluate de CRPE în 2009).

Leonard Orban, într-o declarație la RFI, tot insista pe chestia cu importanța genului, și importanța criteriului de a fi femeie. Ce-i drept, eu n-am folosit criteriul acesta, dar îl folosește Parlamentul European. Aici toată admirația noastră se îndreaptă exclusiv către Corina Crețu. Nu e clar (iar Victor Ponta poate fi singura sursă) dacă potofoliul dezvoltării regionale vine exclusiv cu genul… Atunci nu avem ce să mai zicem, ne mulțumic cu faptul că România va primi un portofoliu semnificativ.

La ora la care scriu acest text (23:31) un prieten de la Bruxelles spune că se pare ca România, mai precis dna. Crețu va primi portofoliul de Humanitarian Aid, căci dezvoltarea regională va merge la croați. Ca importanță e undeva pe lângă multilingvism…  Tot pe la ora acestă ora circulă pe Internet o versiune din 2 septembrie 2014 cu componența și funcțiile viitoarei Comisii iar în dreptul României apare portofoliul insingnifiant al ajutorului umanitar și sunt trecute două nume, Cioloș și Crețu cu semnul întrebării. Nu mă pot abține să nu speculez… Să fi rezervat Jean-Claude Junker dezvoltarea regională pentru Cioloș și văzând noul candidat să-i fi atribuit un portofoliu mai pe măsura lui?

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. 1.Este chiar de 5 integritatea dnei Cretu?

    2. In calitate de Vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare cu ce s-a remarcat?
    Mai exact care au fost ideile, propunerile pe care dna le-a adus ca si contributie proprie. Banuiesc ca v-ati documentat cand ati intocmit acest clasament.

    Multumesc!

    • Dacian Ciolos nu mai este in ecuatie. Mai intai, pentru ca a declarat ca refuza daca va fi propus la alt portofoliu decat cel al Agriculturii. Si apoi, Juncker e disperat sa aiba numarul minim de doamne (9, ca in precedenta Comisie), altfel talibanii „corectitudinii politice” din PE vor urla „sexism” si „discriminare” nefiind interesati de competenta ci de gen !

      Corina Cretu va fi numita (sau respinsa in caz de probleme la interviu sau lipsa clara de sustinere politica in grupul PPE/ALDE, necesar la votul in PE).

      Ponta a fost aproape patetic de servil pe langa Italia (guvernul de centru stanga vroia absolut ca Mogherini, lipsita de experienta, de doar 41 de ani si cu idei naive in politica internationala, sa fie „ministra de externe” a UE) si pe langa Franta (candidatul francez Moscovici a fost respins din start de catre Germania pentru orice post economic important), ba chiar s-a supus si la cererea lui Juncker de a propune si o femeie (putine state au acceptat acest risc).

      Scopul final a fost promisiunea lui Juncker (si sustinerea franco-italo-germana) ca Romania primeste Politica Regionala.

      Din nefericire, se cumuleaza aici doua handicapuri. Ambele specifice clasei politice romanesti infractionale si imbecilizate de ura si orgolii personale.

      Corina Cretu e promovata de ani de zile strict pe linie politica, fara nici un fel de competenta profesionala afirmata in vreun domeniu (studii economice combinate cu o vaga practica in ziaristica). E aproape incredibil cum a ajuns la acel nivel, e un fel de Elena Udrea a PSD-ului, minus silueta si gentile. Nu stiu cum va convinge la interviu ca ar merita si ar sti bine sa se ocupe de un asemenea portofoliu, la fel de important ca Agricultura in termeni de buget.

      Dar cum totusi pana la urma e o numire politica, ar putea lua postul daca ar fi puternic sustinuta.
      Si aici avem al doilea handicap al acestei numiri, pentru ca ea nu e suficient de „echilibrata” (cum e cazul tehnocratului Ciolos) pentru a satisface ambele tabere, dreapta-stanga din Romania. Nu a existat coordonare intre Presedintie, Guvern si principalii lideri politici. Mai rau decat atat, se fac declaratii publice si interventii de sabotaj direct la Juncker, cu o imagine catastrofala asupra simtului de responsabilitate a politicienilor romani.
      Nu am nici o simpatie pentru plagiatorul Ponta, un individ tupeist si mediocru, dar ce fac Blaga si Iohannis e imbecilitate, pentru ca un esec va fi unul care nu va lovi doar in Ponta ci si in ei, nu se va transforma in puncte electorale.

      Din pacate, mai avem si tari UE, europarlamentari prin PE, care incearca sistematic sa saboteze influenta Romaniei la Comisie, fie din cauza unor interese sovine directe (Ungaria), fie din motive de politica interna (campanii electorale cu „romanii” ca tap ispasitor, in Franta, UK, Olanda), fie pentru ca sunt mituiti/controlati de Rusia (orice succes/esec al Romaniei se rasfrange partial si in opinia publica din R.Moldova).

      E trist, frustrant, sa vezi ca ceea ce ar putea fi un extraordinar succes al Romaniei la Comisia UE va depinde de injuriile publice si intrigile josnice intre un Plagiator, un Vames, un Cyborg defect si un Capitan de vapor fetisist (adept Femdom marca Udrea).

      • Deci Blaga si Iohannis sunt de vina ca Ponta nu a urmat procedurile legale in vigoare si Corina Cretu nu a fost audiata in Parlament? Un fel de „lasa-l sa fure ca poate ne iese si noua ceva”?
        Pe langa faptul ca am dubii ca ar fi ajuns la urechile lui Juncker ceva ce nu stia deja, ideea ca aceste „negocieri” se poarta pe criterii atat de puerile – „nu-ti mai dau postul ca te-a sabotat gigel” – si bugete de sute de miliarde de euro se aloca peste noapte, este de-a dreptul penibila.

      • nu prea inteleg cum vine chestia cu ‘imbecilitatea’…sugerati ca daca-i fur unuia portmonedul sa-i dau telefon sa nu se duca la bancomat pentru ca si cardul e la mine?cit priveste respectul celorlalti vine dupa respectul de sine …

    • Corina Crețu e în esență ziaristă (jurnalistă de sex feminin, asta e ideea) atât ca profesie, cât și ca mentalitate. Adică își folosește toate atuurile pentru scopurile sale, iar Dacian Cioloș nu are nicio șansă într-o competiție cu așa ceva. Ce ar putea să scrie Dacian Cioloș pe placul lui Ion Iliescu? Ce ar putea să-i scrie Dacian Cioloș lui Colin Powell?

  2. 1. Nu e dezvoltare regionala, ci politica regionala.
    2. Dacian Ciolos a afirmat clar ca accepta un nou mandat de comisar doar pe agricultura.

  3. [Comentariu editat de catre autor din cauza limbajului licentios]

    Cat naiba o sa mai permitem (noi ca popor) sa fim reprezentati in Parlamentul European de… [editat]? Hai ca aici la noi pe meleagurile mioritice ne balacarim in fel si chip dar intr-un for european … ?!?!? Cum naiba ne asteptam ca europenii sa ne vada bine? Hai ca am umplut Europa de cersetori, prostituate si manglitori dar chiar si in Parlamentul European bagam gunoaie??? [iar editat]

  4. Interesanta paralela. Fara unele ironii (gratuite) ar fi fost mai bine. De fapt problema nu e cine va fi dintre cei doi ci mandatul. Anvergura acestuia, a mandatului, spune multe despre pozitia noastra recunoscuta. Daca a fost preferata Croatia, atunci decidentul e Germania. Iar ridicarea fustelor in cap, daca e asa cum a aparut in media referitor la mandat si nume, ar putea avea efecte in toamna. eu m-am saturat de indivizi care dau raportul al Bruxelles.

  5. Mult prea multa vorbarie pentru o intrebare atit de simpla. Ciolos e un profesionist desavirsit, din acelasi film cu restul comisarilor europenicu greutate iar Corina Cretu e doar o femeiusca urcata in politica de tatuca Iliescu. De cind face politica, Corina Cretu nu a facut nimic remarcabil din punct de vedere profesional. E diferenta tipica dintre profesionistul de valoare si politrucul libidinos dimbovitean

  6. Clasa noastra politica este un ZERO! Ce oameni sa fie propusi? Influenta prin partide au numai POLITRUCII sau cei sustinuti de acestia (C. Cretu este odrasla unui prieten si coleg de pe la Moscova a lui Iliescu!) Probabil este miloasa, „ortodoxa si mindra ca este romanca” si deci primeste Humanitarian Aid!

    Chestia asta cu n femei in diverse structuri seamana cu intrarea in PCR de pe cind eram tinar si anume, la anumite momente, se strofocau toti ca trebuie sa promoveze femei, dar de unde sa le ia, majoritatea fiind barbati.
    Ar trebui un/o ziarist/ziarista/analist politic „cu tupeu” sa faca o analiza a reprezentantelor „sexului frumos” in parlamentul Romaniei! Dezastru!! O singura doamna s-a remarcat, dar au avut grija „marii barbati” ai PNL sa o dea afara, ca ii eclipsa (chestia cu informatoarea e un bogus, oricine intra in contact cu cetateni straini facea rapoarte!). Mona Musca. Am avut Teo care plingea si se imbratisa, Irina Loghin care cerea areastarea Rasdaq, Mitzura Arghezi, ca era fata lui Arghezi iar acum pe Vrinceanu Firea „de o dragalasenie de prost gust” (citat dintr-un domn inteligent, intelectual si cu mult simt al umorului) si Elena Udrea!
    Politica este o profesie iar romanii sint amatori.

  7. 1. Pai, daca Ciolos a afirmat ca nu vrea altceva decat Agricultura, si se stia de faptul ca exista acea cutuma de a nu da doua mandate consecutive in acelasi domeniu – de ce a mai fost propus Ciolos?!

    Personal nu cred ca Ciolos e atat de tampit incat sa accepte o nominalizare la pentru un portofoliu un de stie ca nu are cum sa fie numit a doua oara ! ceva nu merge aici.

    2. Daca PSD voia un portofoliu important- cum e cel al Dezvoltarii Regionale – de ce nu s-a facut o propunerea consistenta, cu un candidat „greu”? Din PSD era, de exemplu, Vasile Puscas, fost ministru al Integrarii ? un tip cu experienta, nu parasute gen Corina Cretu. Sau altii, ca tot se laudau pesedeii ca la ei e aglomerare de competente.

    3. Daca Ponta o da in bara atat de rau, de ce umbla cu penibilitati gen ” a sunat Basescu, au scris Blaga si Iohhanis”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro