vineri, ianuarie 22, 2021

Comisia de la Veneţia şi raportul ei – despre statul de drept şi utilitatea constituţiei

Raportul elaborat de Comisia  Europeană pentru Democraţie prin drept este cel mai ambiţios document de până acum ce analizează, în logică constituţională, evenimentele care s-au succedat în vara lui 2012. Este aceasta o analiză cu atât mai importantă cu cât maniera de lectură a Comisiei plasează întreaga problematică pe terenul solid al constituţionalismului,  descurajând discursurile mediatice părtinitoare care au predominat în intervalul de după iulie 2012.

Observaţiile Comisiei evidenţiază  atât punctele slabe ale regimului constituţional românesc, cât şi disponibilitatea autorităţilor, ( Parlament şi Guvern) de a ignora spiritul de colaborare şi de moderaţie ce s-ar cuveni să definească o democraţie consolidată.   Diagnosticul Comisiei  relevă limitele fundamentale ale procesului de constituţionalizare în România. După douăzeci de ani de la adoptarea  constituţiei sale, România este incapabilă să treacă testul unei crize politice. Rezultatul confruntării ce opune instituţiile statului este ignorarea deliberată a regulilor gândite în vederea  gestionării unui asemenea tip de  situaţii.

Esenţială este lectura pe care raportul Comisiei o dă carenţelor regimului constituţional în materia echilibrului şi separaţiei puterilor în stat. Opţiunea atâtor cabinete în favoarea ordonanţelor de urgenţă a dat naştere unei practici pe care vara lui 2012  a exacerbat-o. Raportul Comisiei evidenţiază utilizarea ordonanţelor de urgenţă în domenii pe care legea fundamentală le scoate de sub imperiul ei. Testul de constituţionalitate  la care recurge Comisia este cel la care ar fi   fost obligat să recurgă autorul  textelor,  Guvernul României. Reglementarea, prin intermediul Ordonanţelor de Urgenţă, a unor chestiuni  ce ţin de competenţele Curţii Constituţionale sau de pragul de  validare al referendumurilor echivalează cu o încălcare deliberată a textului constituţional, ce interzice adoptarea de ordonanţe în domeniul regimului de funcţionare a instituţiilor statului.   Separaţia şi echilibrul puterilor sunt supuse, în vara lui 2012, unui dublu asalt. Pe de o  parte, cum notează Comisia, prin extinderea neconstituţională a domeniului ordonanţelor de urgenţă. Pe de altă parte, prin revocarea intempestivă a titularului unicei autorităţi ce ar fi putut contesta, în faţa Curţii Constituţionale, ordonanţele de urgenţă, Avocatul  Poporului.

Analiza Comisiei  insistă, deloc întâmplător, pe  dezideratul respectării  spiritului  ce vizează  colaborarea dintre instituţii.  Modul în care a fost administrată procedura de suspendare a  şefului de stat a relevat deficienţele existente la  acest nivel- obligaţia impusă Curţii  Constituţionale de a elabora un aviz în termen de  24 de ore  indică, în opinia Comisiei,lipsa  de  respect pentru acest  organism. Criza din vara lui 2012  a probat disponibilitatea autorităţilor  de la Bucureşti de a refuza să pună în aplicare deciziile definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale, generând o practică în contradicţie cu cea europeană.  Îngrijorătoare este şi înclinaţia actorilor politici de a se angaja într-un atac deliberat la adresa Curţii  Constituţionale  şi a altor categorii de magistraţi,  ( este cazul procurorilor). Tentativa de a institui o comisie parlamentară menită să investigheze activititatea procurorilor este nu numai neconstituţională, ci şi generatoare de temeri  în ceea ce priveşte independenţa actului de justiţie.

Raportul Comisiei este şi o invitaţie la regândirea cadrului în care funcţionează democraţia românească. Evitarea  recursului la ordonanţe de urgenţă, prin utilizarea procedurilor delegării legislative, este una dintre  soluţiile previzibile, recomandate de Comisie. După cum clarificarea relaţiilor dintre şeful de stat şi şeşeful de  cabinet este esenţială, în această direcţie. Acordul dintre  Victor Ponta şi Traian  Băsescu, oricât de  limitat în scop, este  un element în dosarul gestionării raţionale a situaţiei de coabitare. Consolidarea democratică redevine, paradoxal,  prioritatea României. Redescoperirea unui climat de respect şi de colaborare dintre autorităţi este alternativa la  degradarea  constituţională ireversibilă.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. In privinta OU rebuie nuantate putin lucrurile. Pe de o parte Romania a fost obligata practic, dupa ’89, sa-si reinoiasca o mare parte din legislatie. Procesul nu e nici pana astazi incheiat ! La lentoarea – am fost delicat ! – de elaborare a legilor in Parlament, la frecventa deformare a intentiilor continute in preiectele de legi ( mii de amendamente, unele absurde si totusi adoptate) guvernele au reactionat ori prin OU ori prin asumarea raspunderii. Pe de alta parte aveti si Dv. dreptata, s-au dat OU in situatii cand guvernul nu avea dreptul sa o faca.
    In legatura cu parerile emise la Venetia, autoritatile romane si presa aservita au difuzat in public ideea ca guvernului i s-a dat dreptate, ca teza „loviturii de stat” a fost infirmata. Pe tema asta ar trebui sa desvoltati putin, cu citate ample, sa se dumireasca tot romanul !
    In speranta unei legislatii clare, judicioase si intelepte in Romania, astept Unificarea Europeana aia mare, adevarata.!

  2. Domnule profesor,
    In articol ocoliti, intamplator sau nu, procedura CCR de a adauga la lege si ma refer la stabilirea unui cvorum pentru validarea regerendumului. Va intreb si eu dupa modelul „este bine domnule profesor”? Adica este sau nu este constitutionala actiunea CCR sau se judeca in functie de interes ?

    • Pai e cam asa: in 2012, prin legea 62 (parca) se modifica tacit pragul necesar in sensul ca demiterea preşedintelui era aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale. Insa in 2007 CCR , prin decizia sa 420, acceptase ca fiind constitutionala varianta fara cvorum. OU a Guvernului Pontra readucea deci, in baza deciziei respective, legea la forma ei aprobata in 2007.Insa acum, ca sa impace capra si varza, CCR a aplicat din nou tactica strutului si a gasit un compromis intre cele doua variante.

      • Hmm .. cred ca initial in legea aia se prevedea ca demiterea necesita jumatate +1 din numarul cetatenilor cu drept de vot ( pe liste). Apoi a fost schimbata in 2007 .. cu dedicatie, schimbata din nou ( adusa la formula initiala ) in 2012 iar apoi Ponta a schimbat-o iar cu .. dedicatie. Ce au in comun 2007 si schimbarea lui Ponta ? O incercare de debarcare a .. dictatorului. Cu dedicatie. Cred ca Doc avea un articol pe tema asta.

        F.

        • Da, cam asa fusese initial. In 2007, s-a dorit modificarea legii a.i. daca presedintele e ales dupa al doilea tur de scrutin, deci fara imperativul cvorumului, sa poata fi demis in acelasi fel. Asa ca parliamentarii facusera o lege care sa necesite cvorum pentru demitere daca presedintele a fost ales din primul tur si fara cvorum daca n-a reusit sa se impuna decat in turul decisiv. Dintr-o simpla logica de simetrie. CCR nu a acceptat insa varianta respectiva (din motiv ca interimarul n-ar putea fi demis in logica respectiva) si a sugerat chiar varianta pe care ulterior a aprobat-o prin decizia 420.

    • Pai s-o luam logic. Maine se trezeste vr’un demnitar ca vrea referendum pe urmatoarea tema: romanii cu inaltimea sub 1,60m sa fie eutanasiati. Romanii isi dau seama ca omul e nebun si-l lasa in durerea lui. Dar, surpriza, 5 romani se duc totusi si voteaza 3-2 pentru propunere. Ce zici, o fi bine sa existe un prag?
      Intr-o nota mai serioasa, DEX zice asa: „REFERÉNDUM, referendumuri, s. n. Consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general.”
      E doar o consultare pe teme de interes general. Daca nu face cvorum, e clar ca importanta deosebita sau interesul general cam lipsesc.

    • Buna ziua
      @Laurentiu
      Aveti dreptate: se judeca dupa interes. Numai ca cei care judeca dupa interes sunt unii comentatori care uita ca legea initiala prevedea cvorum, la fel ca si legea referendumului. Uita ca acel cvorum a fost scos din interes de catre cei care au dorit cu incrancenare demiterea presedintelui indiferent daca a comis sau nu vreo fapta grava. Hai sa lasam cvorumul acolo unde este si, daca avem o majoritate care doreste un lucru, atunci sa si vina sa-l voteze. Pana una-alta avem un referendum cu cvorum, care spune clar ca poporul doreste 300 de parlamentari. Care a fost raspunsul USL? 600 de parlamentari. Curat constitutional coane Fanica!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.