vineri, ianuarie 15, 2021

Comisia Națională de Arheologie și arheologia privată

Textul acesta este prilejuit de un eveniment absurd petrecut recent în Comisia Națională de Arheologie. În ședința din luna februarie s-a dat rezoluția 124 prin care s-a autorizat cercetarea sistematică pe șantierul Micia (Vețel, jud. Hunedoara), responsabil știintific dr. Mihaela Simion de la Muzeul Național de Istorie a României, București, iar în ședința din luna martie adresa nr. 45 (Consultare pentru deblocarea situației cercetării arheologice preventive pentru reabilitare cale ferată Simeria-Curtici-Frontieră, tronson km 489+200-491+700, loc. Vețel, com. Vețel, situl arheologic Micia, jud. Hunedoara) a fost autorizată cercetarea arheologică preventivă pentru același sit, responsabil fiind Cristinel Laurențiu Fântâneanu de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Beneficiarul lucrării este C.N. CFR S.A. care a atribuit contractul de execuție asocierii FCC – Astaldi. Licitația pentru contractul de descărcare de sarcină arheologică al întregului tronson de cale ferată (implicit al segmentului care trece prin aglomerarea romană de la Micia) a fost câștigată de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în asociere cu entitatea privată S.C. Beri Grup S. R. L. (https://www.listafirme.ro/beri-grup-srl-18119463/).

***

Cu sau fără voia arheologilor practicanți, a instituțiilor statului român care girează practica arheologică, cercetarea arheologică de teren a intrat în zodia capitalismului. Sau cum spunea profesorul meu, banul a stricat arheologia. Nevoia de arheologie preventivă sau de salvare este în creștere în ultimii 10 ani sub presiunea dezvoltării urbanistice și a infrastructurii și asta se resimte negativ în societate. Legislația de profil nu a fost adaptată acestei nevoi, ordonanța 43 a fost adoptată acum 19 ani, în anul 2000, iar adaosurile ulterioare nu au făcut decât să permită descărcările mai eficiente, în slujba actorilor economici și în detrimentul patrimoniului.

Sunt, desigur, mulți factori care au contribuit la starea de azi, când Ministerul Culturii și Identității Naționale, nu mai reușește, prin departamentele și comisiile consultative de specialitate să controleze situația. În ciuda faptului că s-a păstrat, prin lege, monopolul instituțiilor de stat asupra cercetării arheologice preventive1, sub presiunea investițiilor s-a dezvoltat zona arheologiei gri, unde funcționează legal o specie de parteneriat public – privat.

Firmele private, cu sau fără arheologi angajați, contractează lucrări de logistică care maschează lucrările de descărcare de sarcină arheologică, sau de eliberare a terenului de sarcină arheologică. Pentru că nu pot obține autorizație de cercetare de la Ministerul Culturii și Identității Naționale acestea apelează pentru colaborare la instituții de stat care au ca profil cercetarea arheologică (muzee, institute ale academiei, universități). Proiectul de cercetare și cererea de autorizație se face printr-o astfel de instituție și în numele unui arheolog expert angajat al acelei instituții, nu al firmei private, care, cică, oferă doar sprijin logistic. Astfel, Departamentul Patrimoniu Cultural al Ministerului Culturii și Comisia Națională de Arheologie, autorizează pentru efectuarea cercetării un arheolog expert angajat al unei instituții publice, când în realitate contractele comerciale care au ca scop, în final, întotdeauna, obținerea descărcării de sarcină arheologică, sunt gestionate de o firmă privată. Aceasta este practica pentru marile lucrări de infrastructură în România de peste 10 ani. Comisia Națională de Arheologie și Ministerul Culturii știu că autorizează arheologul de pe cerere, dar nu mai știu cine se află în realitate în teren. Și, cu capul în nisip ca struțul, ne facem că nu știm asta. Toată această practică a fost posibilă ani de zile cu complicitatea instituțiilor publice care doreau să-și crească extrabugetarul prin contracte de descărcare de sarcină arheologică, a colegilor arheologi dornici să-și rotunjească veniturile, a Comisiilor Naționale de Arheologie care știau că îl autorizează pe unul, dar sapă altul și s-au ascuns după deget ani de zile spunând că nu se poate face nimic, că așa e legea. Știm că așa e legea, dar ea nu mai corespunde realităților și, în consecință, trebuie schimbată. Și atunci, dragi colegi din comisiile naționale din ultimii ani, îmi permit să întreb: de ce ne mirăm că la Micia am autorizat pentru cercetare sistematică un colectiv de la Muzeul Național de Istorie a României și pentru cercetarea preventivă în același sit arheologic, la câțiva metri de săpătura sistematică, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia în parteneriat cu o firmă privată? Care de fapt, nu e un «precedent», nefiind primul caz de acest tip, doar cel mai mediatizat. E simplu de verificat dacă se compară listele de autorizații sistematice și preventive din ultimii ani, că asemenea suprapuneri au mai fost. Și vă mai întreb, cum ne putem solidariza pentru a împiedica crearea unui asemenea precedent? Cum, când suntem mai multe feluri de arheologi practicanți? Am făcut parte, până acum, din două comisii naționale de arheologie. Prima (2016-2018) era orientată spre arheologia publică: se discuta în plen despre legislație, despre autorizare, despre cum se pot simplifica și îmbunătăți procedurile, s-au organizat mese rotunde în țară cu participarea comisiei pentru a lua contact cu problemele colegilor și a le aborda în cunoștință de cauză. Dar despre asta am scris deja . Comisia actuală (2018-2020) a fost, prin selecția membrilor, de la început orientată spre arheologia privată, percepută ca problema cea mai stringentă a practicii actuale. Într-un ritm infernal s-au autorizat sute de săpături într-un an, s-au discutat multe rapoarte de diagnostic sau descărcare de sarcină. Pentru că rolul acesta, de instrument minor al ministerului, de funcționari care dețin «formulele sacre ale autorizării» a fost perceput ca esențial. În mai mult de un an nu s-a găsit un răgaz cât de mic pentru discutarea vreunei chestiuni de procedură. Toată atenția și preocuparea comisiei a fost absorbită de munca aceasta mecanică, taylorizată, a autorizării, pentru ca investitorii și colegii arheologi din țară să nu stea, să nu ne punem în calea progresului. Orice proiect mai important a fost susținut de câte 5-7 funcționari, juriști, secretare și băgători de seamă din companii, ministere, firme private, aduși în audiențe intempestive. Acolo, sub presiunea prezenței lor, ți se explică importanța investițiilor care nu este bine să întârzie, ba chiar mai primești și amenințări voalate cu tribunalul, în cazul în care din cauza arheologiei se întârzie lucrările și se pierd bani.

De ce atâta grabă de a face să macine continuu moara arheologiei preventive? Comisia anilor 2016-2018 aș caracteriza-o prin idealism, iar comisia actuală prin pragmatism, anume interesul preponderent față de biznisul arheologiei preventive. Nu trebuie perceput nimic negativ aici, nici o nuanță peiorativă. Lucrările care distrug siturile arheologice există, patrimoniul statului (element de siguranță națională) trebuie salvat și nu este nimic rău ca arheologii care fac asta să fie remunerați corespunzător. Din contră, ca arheolog practicant de peste 20 ani, trebuie să reamintesc că munca arheologilor s-a bucurat de o atenție și o apreciere redusă în anii de după revoluție (probabil și înainte), că este execrabil plătită comparativ cu dificultatea și complexitatea ei. Îmi spunea un prieten francez de la INRAP (Institut National de Recherches Archéologiques Préventives) că lor le spun profesorii de pe băncile facultății, că dacă vor deveni arheologi, vor fi, inevitabil, săraci.

Există însă ceva nespus în toată această poveste. Dacă sunt atât de multe lucrări (autostrăzi, drumuri, conducte de gaz, depozite en gros, mall-uri și supermarketuri, blocuri și cartiere de rezidențiale), cum se face că puținele instituții publice și puținii arheologi practicanți se agită, se ceartă, se concurează pentru contracte și, în final ajung în fața Comisiei Naționale de Arheologie pentru mediere cum este cazul recent de la Micia (Vețel, jud. Hunedoara)? Comisia Națională de Arheologie nu este tribunal comercial și nu are decât un rol consultativ în ce privește autorizarea analizând proiectul științific și, eventual, componența echipei de cercetare. Contractele comerciale nu sunt piese în dosarul de autorizare. Unde se scurg banii, puținii bani prevăzuți în devize pentru descărcări? Sau, mai bine pusă întrebarea, pe cine autorizăm în realitate? O să iau, prin sondaj, trei dintre firmele de arheologie care acționează în spațiul românesc în ultimii ani. Datele pe care le rezum aici sunt publice, luate de pe internet:

VANDERLAY ARHEO SRL (https://www.listafirme.ro/vanderlay-arheo-srl-32513357/), 6-10 angajați.

ARHEOSIB CONSULTING SRL (https://www.listafirme.ro/arheosib-consulting-srl-34773590/), 1-2 angajați.

ARHEO RESEARCH SRL (https://www.listafirme.ro/arheo-research-srl-27283138/), 2-96 angajați.

Din graficele încasărilor și profiturilor făcute de aceste firme se poate observa că cele mai profitabile afaceri le-au făcut în anii 2013-2014, a urmat o perioadă de recul și o revenire în anii din urmă. Lucrările de descărcare de sarcină arheologică pentru loturi de autostrăzi nu au fost făcute cu cei câțiva angajați, care nici nu apar uneori pe autorizații, neavând calitatea de arheolog expert. Dacă suntem curioși cine a lucrat în realitate, putem compara listele de autorizații emise de Ministerul Culturii cu contractele încheiate de aceste firme.

Nu pot să nu mă întreb cum o firmă de apartament, fără personal de specialitate, obține mari contracte de descărcare de sarcină în competiție cu mari instituții publice cu 15-20 de arheologi autorizabili, cu infrastructură de cercetare, depozite pentru păstrarea materialului, laboratoare de restaurare, serii de publicații științifice etc.? Căci totuși arheologia ar trebui să aibă o consistentă componentă științifică, că doar nu pozăm cabluri și nu săpăm doar șanțuri pentru conducte. Care firmă apoi subcontractează instituției respective, instituție care, în calitate de subcontractor, face și lucrările de cercetare de teren, rapoartele, obține certificatul de descărcare pe care firma, probabil, și-l asumase prin contract. Arheologia gri funcționează după principiul firmelor–căpușă, cu acces privilegiat la contractare și cu complicitatea colegilor din instituții publice care acceptă firmiturile de la masa lui Homer. Părerea mea este că acest sistem nu mai poate continua așa și singura soluție pe care o văd ar fi liberalizarea profesiei astfel încât cel care face cercetarea să fie cel autorizat să o facă, cu aplicarea unor reguli precise privind execuția, conținutul și concluziile. Ca arheologul din instituția publică capabilă să facă cercetarea la modul real să o facă cu prețul corect, nu prin intermedierea unei firme, singurul scop fiind venitul propriu și nu cel al firmei/instituției, deci ușor de sublicitat în lipsa unor norme, standarde, criterii sau reguli, care să prevadă costuri realiste inclusiv legate de patrimoniu mobil descoperit și diseminarea rezultatelor. Sau firma privată care câștigă prin licitație un astfel de contract să aibă suficienți arheologi experți angajați proporțional cu dimensiunea lucrării, ca acei arheologi să facă cercetarea, raportul pe care apoi să îl semneze și ștampileze cu ștampilele lor, iar firma respectivă să își asume toate obligațiile legale referitoare la patrimoniul descoperit. Adică să prelucreze, inventarieze, claseze, conserve, restaureze, depoziteze și în final să asigure, conform legii, piesele descoperite.

Sau statul român să își asume crearea unui institut național de cercetare preventivă cu filiale în toată țara, de tipul INRAP-ului francez. Dar, mă tem că niciuna din aceste soluții nu vor fi adoptate în deceniile următoare cât eu voi mai practica această meserie.

NOTE______________

1. Deși, în lege, nu este precizat expressis verbis acest lucru. Ordonanța guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor zone arheologice ca situri de interes național, cap. II, Art. 3 (3) precizează: «Cercetarea arheologică se realizează, în condițiile prezentei ordonanțe, de către personalul de specialitate atestat și înregistrat în Registrul arheologilor, conform prevederilor Regulamentului săpăturilor arheologice din România, precum și cu respectarea normelor privind standardele și procedurile arheologice și în acord cu principiile Codului deontologic al arheologilor din România». Regulamentul la care se face trimitere, aprobat prin ordinul Ministrului Culturii nr. 2071/30.06.2000 conține la cap. VII Obligațiile instituțiilor organizatoare de săpături arheologice: finanțare, condiții de lucru și dotare tehnică pe șantier, întocmirea materialului ilustrativ, valorificarea științifică a rezultatelor prin comunicare publică, finanțare pentru prelucrarea rezultatelor cercetării, protejarea și conservarea vestigiilor. La punctele c) și e) sunt precizări legate de prelucrarea muzeistică și evidența științifică de depozit, care se poate asigura printr-un protocol de colaborare cu o instituție muzeală (nici universitățile și nici institutele academiei nu au drept de depozit legal, cum nu are nici o firmă privată). Nu rezultă de niciunde că o firmă privată nu poate organiza o săpătură arheologică dacă are personal de specialitate atestat și înregistrat în registrul arheologic și un protocol cu un muzeu pentru predarea materialului rezultate din cercetarea arheologică (adică patrimoniul mobil). Monopolul este instituit prin practica autorizării, nu prin lege (ordonanță) și cel mai simplu mijloc de dublare a acestei practici birocratice este cu hârtii.Comisia autorizează un specialist de la o instituție care, chipurile, a subcontractat o firmă de logistică. În realitate contractul de descărcare este al firmei care subcontractează o instituție publică (care îi pune la dispoziție autorizația și specialiști). Dar CNA și DPC nu au de unde să știa asta pentru că actele comerciale (contractele) nu sunt piese în dosarul de autorizare. Sau dacă știu, nu rezultă din acte și toată lumea e acoperită și mulțumită cu această stare de fapt.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. patrimoniul statului (element de siguranță națională) descrie cum nu se poate mai bine realitatea paralelă a domeniului.

    În esență, niște oameni mănâncă și ei o pâine, inclusă până la urmă în costul căii ferate. Dar importanța pe care și-o acordă e demnă de o cauză mai bună.

  2. În calitate de administrator și asociat unic al primei firme nominalizate de dl. Nemeti, încerc să dau un răspuns (incomplet, deoarece textul este plin de abordări greșite și nu pot să combat fiecare frază scrisă acolo)
    Din anul 2011 până acum nu am avut niciun contract de descărcare de sarcină arheologică și nu am participat la vreo cercetare care să fie făcută pe baza vreunui contract cu acest obiect. Instituțiile cu care am lucrat au avut contracte privind diverse etape ale cercetării preventive, așa cum este și firesc, iar firma mea a subcontractat (direct de la investitor!) diverse servicii de logistică (uneori mai multe, alteori mai puține) și sarcina de a angaja personalul auxiliar (studenți, arheologi fără alt loc de muncă) și de a realiza documentația și prelucrarea datelor. De asemenea, în afară de două cazuri unde – din motive strict legale – muzeul nu putea să fie subcontractant direct al investitorului – am preluat eu tot contractul, subcontractând muzeul (iar subcontractele le-am făcut exact la prețul cerut de muzeu pentru orice alt contract), noi și instituția de stat am fost în contracte separate. Deși nu este ilegală de fapt nicio formă de subcontractare.
    Din textul de mai sus, pare că bietele instituții de stat sunt căpușate de firmele rele, că cercetarea arheologică contractuală se reduce la „descărcare” și mai mult, înșelăm cumva Comisia Națională de Arheologie și ministerul.
    Domnul Nemeti nu cunoaște că sunt muzee care nu pot angaja arheologi, că sunt muzee care refuză implicarea în arheologia contractuală, că cei mai mulți absolvenți au plecat să lucreze în arheologia privată! din Germania pentru că arheologia privată de aici nu le poate oferi permanență. Cum am mai spus-o – nu toți am avut șansa de a căra geanta unui profesor și de a ne asigura un loc călduț la stat. Din această poziție nu ne putem uita cu dispreț la colegii care – conform Constituției – vor doar să le fie respectat dreptul de a-și practica profesia.
    Nu am făcut nimic ilegal, nu am prejudiciat nicio instituție a statului și am funcționat și funcționăm fix în cadrul existent. Mai mult, am suplinit mereu lipsa de specialiști din muzee, am reușit să facem cercetări corecte în ciuda lipsei totale de sprijin din partea Ministerului Culturii
    Faptul că la 19 ani de la apariția OG 43/2000, care cerea asta în mod imperativ, nu există o metodologie de atestare a instituțiilor și firmelor, nu mi se poate imputa. Dumnealui face parte din 3 ani din Comisia Națională de Arheologie, comisie care în acești 3 ani nu a emis nicio minoră modificare legislativă. Pur-și-simplu, nici una! Că a fost o comisie idealistă, că acum este una altfel, nu are nicio importanță.
    Nu eu nu vreau să fiu atestată și monitorizată, nu eu nu vreau să obțin autorizații în nume propriu (pentru că în multe cazuri, instituția de stat ia bani fără să facă nimic!). Nu eu nu vreau să nu fiu ajutată la negocieri și când explic că vai ce important este patrimoniul (iar apoi investitorul învață că se poate să vină să bată cu pumnul în masă la Direcția Patrimoniu), nu eu nu vreau să am standarde de cost și de calitate.
    Și nici colegii de la stat care fac cercetări contractuale nu se opun unei schimbări a sistemului. Singurii care nu fac nimic de ani de zile sunt Ministerul Culturii, Direcția Patrimoniu Cultural și Comisia Națională de Arheologie. Singurii care pot fi învinovățiți de cazuri precum Micia sau Transgaz, sunt cei de mai sus, nu noi.
    Dacă CNA nu este ascultată, dacă dl. Nemeti a vrut să facă și nu a putut, există frumoasa și demna instituție a demisiei! Până atunci, mi se pare absolut necolegial, ca să nu spun nesimțit de-a dreptul, să se încerce să se găsească vreo vină pentru dezastrul actual al arheologiei din România în existența firmelor private care chiar fac cercetare arheologică. Și asta de către cineva care chiar în ultimii 3 ani, putea să facă ceva concret pentru schimbare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Sorin Nemeti
Sorin Nemeti
Conferențiar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Istorie Antică și Arheologie. - Arheolog expert, înscris în Registrul Național al Arheologilor. - Membru al Comisiei Naționale de Arheologie.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

 Complicii

În zilele începutului de an, postul public „Radio România Cultural” (plătit din banii de la buget ai românilor) ne-a amintit pe site-ul său, la rubrica Portret, că se împlinesc 8 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, „personalitate artistică de excepție”, „actor, scenarist, regizor, producător de film şi om politic”.

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

Ce reprezintă de fapt asediul Capitoliului ?

Asediul Capitoliului, simbol al democraţiei americane, a fost un eveniment istoric, de amploarea celui de la 11 septembrie. Nimeni nu s-ar fi...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.