Pe 5 august, justiția moldovenească a condamnat-o pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, la șapte ani de închisoare. Verdictul a declanșat reacții imediate la Moscova, dar a fost primit cu o tăcere surprinzătoare la Ankara. Ce semnificație are această lipsă de reacție într-un context în care Turcia s-a prezentat mereu drept aliat și protector istoric al găgăuzilor?
Inevitabilul s-a produs. Pe 5 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a condamnat-o pe Evghenia Guțul, Bașcana Regiunii Autonome Găgăuzia din Moldova, la șapte ani de închisoare. Instanța a găsit-o pe Guțul vinovată de „finanțarea ilegală a partidelor politice și a activităților electorale și încălcarea procedurilor de gestionare a resurselor financiare ale partidelor politice și a fondurilor electorale” în temeiul articolului 1812 din Codul Penal al Republicii Moldova. Guțul a fost condamnată pentru ilegalități comise în 2021-2022, înainte de a deveni bașcană a UTAG.
Neavînd în spate o carieră politică solidă, Evghenia Guțul a reușit „să câștige” alegerile din mai 2023, folosind mijloace financiare obscure. De atunci relația dintre Chișinău și Guțul este una tensionată, deoarece guvernul de la Chișinău nu a recunoscut victoria lui Guțul. Bașcana a adoptat o poziție similară. Cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din octombrie 2024, ea și-a exprimat speranța că opoziția o va putea trimite pe Maia Sandu „la coșul de gunoi al istoriei”. După ce Sandu a câștigat alegerile, Guțul a declarat că guvernul regiunii autonome nu o recunoaște pe Sandu ca șef al statului.
În octombrie 2024, în lista persoanelor sancționate de UE a fost inclusă Evghenia Guţul pentru „promovarea separatismului în această regiune, încercând astfel să răstoarne ordinea constituţională şi să ameninţe suveranitatea şi independenţa Moldovei”. În cazul acestui dosar de rezonanță cetățenii Republicii Moldova sunt martorii unor intimidări fără precedent asupra judecătorilor.
„Bașcana prorusă a Găgăuziei” așa cum este numită de presa de la Chișinău, pe perioada mandatului său tumultuos, în care mai degrabă a jucat un rol într-o piesă, scenariul căruia nu-l cunoștea cap-coadă, a cerut de mai multe ori ajutorul atît a Rusiei, cît și al Turciei. Imediat după arestarea sa, Guțul a apelat la Putin, dar și la președintele turc Recep Tayyip Erdoğan pentru ajutor.
În scrisoarea sa către Putin, ea afirmase că „Chișinăul alimentează conflicte interne, persecută susținătorii relațiilor fraterne cu Federația Rusă, prezentându-i drept «amenințări statale»”. Tot atunci, ea ceruse liderului rus să „folosească toate mecanismele diplomatice, politice și juridice” pentru a face presiuni asupra autorităților moldovene și pentru a exprima un sprijin ferm și clar pentru „statutul special” al Găgăuziei.
În scrisoarea sa către Erdoğan însă, Guțul și-a exprimat speranța că Ankara „nu va rămâne indiferentă” în „acest moment critic în care poporul găgăuz se confruntă cu amenințarea de a-și pierde autonomia”. Guțul a scris: „Așa cum vocea Ankarei a contribuit la menținerea păcii și a justiției cu ani în urmă, Găgăuzia are nevoie de Turcia astăzi. Astăzi, contăm din nou pe intervenția dumneavoastră pentru a proteja drepturile legitime ale poporului găgăuz.” Turcia nu a venit cu niciun răspuns sau reacție oficială la aceste apeluri.
În urma aflării verdictului judecătoriei de la Buiucani în privința bașcanei Găgăuziei am fost curioasă să văd ce scrie presa din Turcia despre acest eveniment. Cele mai importante instituții media au prezentat evenimentul destul de echilibrat, cu informații factuale, știrile în mare parte fiind preluate de la marile agenții de știri din Turcia: Anadolu sau Demirören.
În ecoul tensiunilor politice din Găgăuzia, vocea Federației Ruse răsună cel mai puternic pe scena internațională, imediat după cea a Republicii Moldova. Cu câteva zile înainte de pronunțarea verdictului, Maria Zaharova a acuzat-o pe Maia Sandu și „sponsorii occidentali” ai săi că „continuă să zguduie situația internă” lăsând țara într-o stare deja instabilă. Nici după pronunțarea verdictului Rusia nu a ezitat să nu comenteze decizia organelor de drept ale Republicii Moldova. Acestea au venit ex-prompt din partea purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a descris sentința drept o „decizie politică”. În apărarea lui Gutul imediat s-au expus mai mulți oficiali ruși cu amenințări la adresa statului Republica Moldova – Simonian, Cernîșev, Kosacev, Matvienko.
Spre deosebire de vocea sonoră a Rusiei în contextul evenimentelor ce țin de Găgăuzia în general și condamnarea bașcanei în special, Turcia nu a venit cu nicio reacție publică la cele întîmplate la Chișinău. Turcia a preferat să rămînă tăcută, iar o reacție oficială nu am văzut nici pînă în momentul finalizării scrierii acestui articol. Tăcerea autorităților de la Ankara m-a determinat să caut și să înțeleg motivele care stau în spatele acesteia.
Cel mai plauzibil motiv pare a fi agenda internă și externă extrem de aglomerată a Turciei, care nu lasă loc pentru o implicare activă în această regiune. Cele mai grave incendii de păduri din ultimii ani, scandalul diplomelor false care a zguduit Turcia, inflația galopantă, arestarea politicienilor din opoziție și a unor nume sonore de jurnaliști turci, depunerea armelor de către PKK și demararea așa-numitului proces „Turcia fără terorism” sunt doar cîteva exemple. Într-un context geopolitic dominat de instabilitate — de la conflictul ruso-ucrainean, la tensiunile dintre Iran și Israel, negocierile din Caucazul de Sud și fragilitatea Siriei — Turcia se află într-o poziție delicată, încercând să-și mențină influența în regiune, inclusiv în Balcani. Revenind la problema Găgăuziei, tăcerea Turciei poate fi interpretată prin nedorința acesteia de a supăra (deranja) atît Occidentul, cît și Rusia, avînd în vedere relațiile fragile pe care le are Turcia atît cu o parte, cît și cu alta. Tăcerea guvernului de la Ankara a început să fie criticată de mai mulți cercetători, experți și jurnaliști turci. Unul dintre aceștia este Amiralul Cem Gürdeniz, (prima persoană care a folosit conceptul de Patrie Albastră – Mavi Vatan), care într-o postare pe platforma X spune următoarele: „Statutul autonom al turcilor găgăuzi în cadrul Moldovei a fost asigurat de Turcia după Războiul Rece. Turcia este, într-un fel, un garant al acestei autonomii. În anii 1930, la ordinul lui Atatürk, aproape 80 de profesori au fost trimiși la turcii găgăuzi. Scopul era păstrarea limbii materne, păstrarea identității și consolidarea legăturilor fraterne. Turcii găgăuzi încă îl numesc pe Atatürk „Ata”. Pentru că a fost un lider care nu și-a uitat niciodată frații care locuiau la mii de kilometri distanță. Noi, cel mai mare stat turcic din sud, trebuie să fim prietenul și protectorul turcilor autonomi din Balcani. Astăzi, guvernul moldovean, vasal al UE și NATO, a condamnat-o pe Evghenia Guțul, lidera aleasă a turcilor găgăuzi, la șapte ani de închisoare din motive pur politice și pe baza unor dovezi fabricate. Ankara rămâne tăcută. Dacă vrem să fim actorul principal în Uniunea Turcă, trebuie să fim alături de prietenii noștri în vremuri dificile”.[1] Trebuie menționez că Amiralul Gürdeniz este recunoscut în Turcia pentru atitudinea sa profund antiimperialistă, anti-NATO și pentru declarațiile tranșante pe această temă. Unele voci academice din Turcia au cerut chiar intervenția statului turc în cazul arestării Evgheniei Guțul, invocând posibilitatea ca aceasta să fie predată autorităților turce.[2]
Un alt doilea motiv al tăcerii Turciei (pe care nu aș dori să-l numesc motiv, ci mai degrabă o posibilă explicație) și care este doar o parte al unei tematici mai ample de discuție, constă în faptul că găgăuzii sunt un popor turcic creștin-ortodocs și nu musulman. Știu, nu pare un motiv plauzibil, dar explic. Într-un discurs rostit în 2024, la ceremonia de absolvire a Academiei Diyanet, președintele Recep Tayyip Erdoğan a făcut o afirmație controversată și criticată de numeroși intelectuali, declarând următoarele : „Când te uiți în cărțile de istorie, adevărul pe care îl vei descoperi este acesta: „a fi turc înseamnă, în același timp, și a fi musulman”.[3] Declarația s-a dovedit a fi o gafă politică de proporții, pentru că a ignorat realitatea diversității religioase din lumea turcică, unde trăiesc comunități nemusulmane — găgăuzi, ciuvași, turci din Altai — cu credințe variind de la șamanism și ateism până la creștinism și iudaism. Consilierii președintelui au părut să uite că islamul este o religie, în timp ce turcismul reprezintă o identitate culturală și națională. Așa cum nu toți musulmanii sunt turci, nici toți turcii nu sunt musulmani. Declarația președintelui Erdoğan a stârnit controverse aprinse atât în Turcia, cât și în afara granițelor țării.
Vocea Turciei în Găgăuzia s-a auzit cel mai puțin după 2023, adică de la alegerile pentru funcția de bașcan. Se pare că Ankara a înțeles că nu ar fi nici înțelept, nici oportun să protejeze „un bașcan pro-rus al Găgăuziei” și, indirect, să contribuie la consolidarea influenței pro-ruse de la Chișinău. Condamnarea Evgheniei Guțul ar putea reprezenta pentru Turcia o șansă de a-și reseta strategia și influența în regiune. Odată ce sentința va deveni definitivă și vor fi organizate noi alegeri, Ankara ar putea susține un candidat cu un interes real în promovarea limbii și culturii găgăuze, dar și capabil să mențină un echilibru politic benefic relațiilor moldo-turce.
Turcia dintotdeauna a pledat pentru integrarea găgăuzilor în Uniunea Europeană împreună cu Chișinăul și au încurajat autoritățile de la Comrat să aibă relații de colaborare cu guvernul de la Chișinău. De fiecare dată, ambasadorii Turciei la Chișinău reamintesc că își doresc o integrare mai profundă a găgăuzilor în societatea Republicii Moldova. Într-o vizită oficială din 2022 Mustafa Şentop, speakerul Parlamentului de la Ankara a declarat următoarele: „Viitorul Găgăuziei nu este nicăieri altundeva, ci în Moldova. Găgăuzia este parte integrantă a Moldovei”.
Turcia este unul dintre cei mai mari investitori în Găgăuzia, realizînd proiecte în diferite sfere. Asistența financiară şi tehnică acordată RM prin intermediul Agenției Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA), pe perioada 1992-2022, a însumat cca. 33 mln USD.[4] Domeniile prioritare sunt ocrotirea sănătății, educație, protecția mediului, infrastructură.
Iar pentru o comparație, în campania electorală din 2024 pentru alegerea președintelui Moldovei, poliția din Republica Moldova a declarat că aproape 40 milioane de dolari ar fi cheltuit gruparea Șor (controlată de Rusia) în două luni pentru a corupe alegătorii moldoveni, într-o țară în care de obicei mai puţin de 1,5 milioane de alegători au dreptul la vot. 40 de milioane doar în schema de cumpărare a voturilor, pentru că instituțiile de stat ale Republicii Moldova au estimat că toate operațiunile Rusiei în alegerile trecute au fost de circa 200 milioane dolari.
În pofida proiectelor majore implementate de TIKA în Găgăuzia, eforturile Turciei de a întreprinde campanii ample de promovare sau conservare a limbii și culturii găgăuze sunt modeste, în comparație cu cele ale Rusiei. Limba găgăuză a fost inclusă pe lista UNESCO a limbilor lumii pe cale de dispariție, de aceea Turcia trebuie să întreprindă acțiuni urgente pentru a salva o limbă și cultură turcică, pentru că are dreptul moral să facă acest lucru. Turcia are misiunea, dar și datoria de a contribui la conservarea și promovarea culturii găgăuze. Pentru asta e nevoie de voință politică, de implicare și de conștientizarea rolului pe care l-ar putea juca Turcia în familia popoarelor turcice.
Într-o regiune tensionată de influențe geopolitice contradictorii, tăcerea Turciei în fața condamnării bașkanei Găgăuziei poate fi interpretată nu doar ca o prudență diplomatică, ci și ca o ezitare strategică. Între interesele sale regionale, presiuni interne și relații fragile cu Occidentul și Rusia, Ankara pare să se afle într-un moment de recalibrare. Rămâne de văzut dacă această tăcere va fi una strategică sau una care va costa Turcia influența asupra unei comunități care, istoric, a considerat-o un aliat de nădejde.
Republica Moldova se află în pragul unor alegeri de o importanță majoră. Condamnarea bașcanei, odată finală, ar putea duce la evitarea procesului de „transnistrizare” a Găgăuziei, deoarece ar putea crea o filă nouă, prin alegeri corecte cu candidați integri. Astfel Găgăuzia ar avea șansa să fie guvernată de lideri onești, corecți, care vor promova interesele autonomiei, și nu ale Kremlinului. Nu voi exagera dacă voi spune că Găgăuzia este asemeni unui „Cal Troian” în devenire, de aceea este și un examen pentru organele de drept din Republica Moldova.
Drept concluzie, aș dori să evoc sloganul emblematic rostit de Mustafa Kemal Atatürk în fața Marii Adunări Naționale a Turciei acum circa 100 de ani — un principiu cunoscut și respectat de toți turcii: „Pace în țară, pace în lume!”. Pentru Republica Moldova, acest principiu este mai actual ca oricând. Pacea internă este esențială nu doar pentru stabilitatea statului, ci și pentru menținerea unui dialog constructiv cu partenerii internaționali care își doresc o relație bazată pe respect reciproc și colaborare.
[1] https://x.com/cemgurdeniznet/status/1952804406686106025?t=dalqheTwrszCKfqA0J-62g&s=08
[2] https://t.me/gagauznewsmd/81133
[3] https://www.youtube.com/watch?v=R-9NLbJq4r4
[4] https://businessdaily.md/ro/investment/292819
Găgăuzii ăștia vor să sugă de la mai multe vaci, Republica Moldova, România, UE, Turcia și, bineînțeles, PreaNecurata și PreaVinovata Maica lor Russia cea belicoasă. Ankara cunoaște foarte bine situația din „enclavă”. Locuitorii acestui butoi cu pulbere fac jocul Kremlinului. Fiind rusificați până în intestinul gros, s-au lepădat de Hristos, de Turcia, de limba găgăuză. Minoritate insalubră, condusă de niște ființe ticăloase!
Păi oricine vrea să sugă de la cât mai multe vaci. Problema e să nu lași pe niciuna să te domine, mai ales vreuna toxică.
Tăcerea Turciei este strategică, deocamdată urgența era Caucazul, respectiv tratatul azer-armean patronat de Trump a unui coridor spre Marea Caspică și la care Turcia va avea acces și și-l dorea de mult. Prezența SUA în Caucaz este favorabilă Turciei și defavorabilă Rusiei. Plus că acolo în Caucaz se joacă deschiderea spre Asia Centrală, spre Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan,etc deci jocuri geopolitice mari. Găgăuzii sunt pentru Turcia o chestie minoră, bună doar să șantajeze Moldova, România și UE….
Și, în definitiv, găgăuzii au fugit din Bulgaria fiindcă le era frică de turci(!), fiind acceptați de Rusia și plasați în Basarabia. Așa că… găgăuzii să nu uite cine sunt și de unde au venit…
Găgăuzii nu ar trebui să existe ca o entitate autonomă. Au fost plantați acolo de Rusia ca să spargă unitatea moldovenilor români.
Comportament tipic imperial si colonial.
Nu de Rusia au fost plantați
Da, a fost o greșeală acordarea autonomiei Găgăuziei. Idem autonomia Transnistriei. În caz de unire, și maghiarii vor vrea autonomia Harkov.
În aceste zile Ankara nu poate decât să cântărească atent cât de mult are sens să alimenteze prin consens diplomatic agresivitatea Moscovei. Pentru că Moscova este, iată, agresivă și cu Baku, iritată fiind că un proces de pace între Azerbaidjan și Armenia progresează fără implicarea Rusiei, cu un acord semnat la Washington.
Tăcerea diplomației turce în cazul condamnării de primă instanță a bașcanei regiunii autonome Găgăuzia este în fapt o declarație fermă de condamnare a metodelor asertive ale Rusiei folosite în ultima vreme și împotriva azerilor. Or, apărarea intereselor Azerbaidjanului este cu adevărat o linie roșie pentru Ankara.
Adică să ceară sprijin de la bulgari?
Turcia și Rusia au fost, ca să zic așa, „tradițional” dușmani, sute de ani, chiar dacă acum, conjunctural, au oarece relații de colaborare. Să nu uităm rolul major jucat de dronele turcești în apărarea Ucrainei la începutul războiului, chiar dacă Turcia, din motive strategico-diplomatice, a evitat să se pronunțe de o parte sau alta.
De ce, deci, ar sprijini Turcia o bașcana pro-rusa?