La aproape patru ani de la debutul barbarei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei, perspectiva unui acord de încetare a focului este din nou evocată: departe de a fi clar stabilit definitiv, planul elaborat de administraţia americană este privit ca punctul de plecare al unui efort accelerat de încheiere al conflictului.
Dar, ca de atâtea ori în anii de după februarie 2022, provocarea centrală rămâne definirea semnificaţiei păcii. Căci, pentru regimul de la Moscova, în pofida retoricii oficiale, războiul este alegerea niciodată abandonată – lichidarea Ucrainei şi reducerea ei la statutul de entitate clientelară a Rusiei, iată, acum, ca şi în 2022, ţinta finală a campaniei militare.
A accepta termenii stabiliţi de Rusia ar însemna nu doar sacrificarea Ucrainei, ci şi încurajarea unei probabile a doua invazii. Pacea impusă de Rusia ar aduce Moscovei ceea ce ea nu poate obţine pe câmpul de luptă: victoria. Analizele “Institutului pentru studiul războiului” documentează această realitate pe care Putin şi complicii săi o tăgăduiesc, programatic – Rusia este prinsă în angrenajul unui război pe care nu îl poate câştiga, de o manieră decisivă. Dincolo de mitul propagandistic se află realitatea avansului limitat şi sângeros de pe teren. Rusia nu este invincibilă, iată ceea ce nu trebuie să uităm, spre a evita paralizia colectivă.
Pace şi război
Orice conversaţie despre pacea din Ucraina nu poate evita , aşa cum a sugerat de atâtea ori Stephen Kotkin, referirea la tipul de viitor pe care îl imaginăm pentru victima agresiunii ruse. Va fi Ucraina de după încetarea focului un stat capabil să se apere şi să reconstruiască sau va fi o naţiune destinată unei dispariţii inevitabile? Va fi ea Coreea de Sud sau Vietnamul de Sud, iată dilema apărută în clipa în care scrutăm anii care urmează.
Iar linia de separaţie dintre cele două scenarii nu stă, pentru a duce mai departe o linie de reflecţie aroniană, nici în chestiunea teritorială şi nici în formulările de drept internaţional. Distincţia rezidă în existenţa sau absenţa garanţiilor autentice care să permită descurajarea unui nou atac rus.
Căci numai o asemenea descurajare poate fi de natură să convingă Rusia că reluarea ostilităţilor ar fi suicidară. În acest punct luciditatea este necesară: Ucraina nu poate adera, în acest moment, la NATO, dar interdicţia permanentă a aderării este de natură să încurajeze Rusia în credinţa că ea exercită un drept de veto asupra politicii unei naţiuni suverane. Alternativa la integrarea în NATO este existenţa, pe termen nedefinit, a unor angajamente asumate de Statele Unite şi de aliaţii europeni, similare în substanţa lor articolului 5 al “Cartei Atlantice”.
A crede în sinceritatea şi onestitatea Rusiei este o eroare strategică. O încetare a focului care să nu fie dublată de un mecanism al descurajării credibile ar echivala nu cu o pace, ci cu o cedare. În cele din urmă, victoria Ucrainei se defineşte prin capacitatea ei de a-şi păstra suveranitatea pe termen mediu şi lung, chiar în condiţiile acceptării, de facto, a unor pierderi teritoriale. Ceea ce contează este conservarea independenţei unei naţiuni şi a dreptului ei de a exista.
Evocarea cazurilor coreean şi vietnamez este o manieră, dramatică, de a ilustra drumurile pe care o posibilă incetare a focului le poate lua. O zonă de demarcaţie ,pe model coreean, poate fi o soluţie, cu condiţia ca viabilitatea Ucrainei să fie asigurată prin garanţii ferme. Abandonarea nu poate avea alt efect decât repetarea tragediei Vietnamului de Sud, atacat şi lichidat după semnarea unei păci înşelătoare.
Impasul de pe câmpul de luptă nu poate fi înlocuit de un acord care să ofere Rusiei timpul de reînarmare şi de regrupare. Rolul Statelor Unite trebuie să fie acela de a imagina un mecanism care să confere păcii armătura descurajării. Ucraina nu poate deveni Vietnamul de Sud. Căci prăbuşirea ei ar antrena un efect de domino în întreaga regiune.
Luciditatea ne obligă la claritate şi la pragmatism. Descurajarea şi înarmarea rămân instrumentele care pot acompania diplomaţia păcii. Spre a evita un nou război, este nevoie să evităm cedarea şi capitularea. Supravieţuirea unei Ucraine suverane este vitală pentru libertatea naţiunilor noastre.
Paralele cu Vietnamul sau Coreea nu sunt relevante . Relevant , în opinia mea , este cazul Finlandei. Țară care a dus un război curajos împotriva agresorului URSS dar care în final a fost forțată să accepte pierderi teritoriale importante și limitări în politica externă. Până la urma Finlanda a intrat în NATO !
Unde este acum Finlanda ? Una dintre cele mai civilizate țări , cu un standard ridicat al nivelului de trai și cel mai important , cu o armată foarte puternica. Toți bărbații și toate femeile au pregătire militară. Pot mobiliza , în caz de război , cca 900 000 de soldați , bărbați și femei la o populație de cca 5,6 milioane .
Rusia nu poate fi contracarată și descurajată decât prin FORȚĂ. Europa nu este capabilă acum să înfrunte Rusia.
În schimb încurajează Ucraina să continue războiul în ciuda suferințelor crâncene la care este supus poporul ucrainean.
Cine se așteaptă ca Rusia să dea dovadă de flexibilitate ( un eufemism ) este naiv. Strategic , acum , Europa a pierdut confruntarea cu Rusia . E capabilă ca pe viitor să devină o forță care să descurajeze Rusia ? Mă îndoiesc.
America are interese majore în Asia și printre altele vrea să se termine conflictul din Ucraina.
Garanții de securitate pentru Ucraina ? Vorbe ! Au mai fost date în 1994 .
Ucraina trebuie să devină atât de puternică încât să descurajeze Rusia de la o viitoare agresiune.
După încheierea păcii ( Doamne ajută ! ) România și Ucraina ar trebui să coopereze strâns pentru a asigura securitatea in regiunea Mării Negre , împreună cu Turcia.
În rest , numai de bine.
De acord, dar si ucrainienii sa dea dovada de acceptare, dialog si cu mai mica aroganta fata de tarile vecine mai mici. Au si un nationalism excesiv. Si coruptie destula!!!
Sa vizionati in oglinda ceea ce poate vi se potriveste, apoi, cu amerenie sa vedeti si eventuale similitudini. Spassiba !
Rusul nu știe decât de frică. Atunci când existența lui va fi pusă în pericol, atunci se va opri din a distruge existența altora. Or, aici situația e că în timp ce rusul distruge neîncetat, la rândul lui rusul nu e amenințat de nimeni cu nicio distrugere, cu excepția câtorva eroi ucrainieni adevărați, care luptă pentru dreptate și reușesc să lovească Rusia, însă nu atât încât să simtă și rusul cu adevărat pe pielea lui ce face el în țara altuia. Lumii libere îi e frică de Rusia, iar Rusia știe asta. De aceea rușii distrug și își vor întinde pustiirea până când vor da de o forță capabilă să-i oprească.
„Luciditatea ne obligă la claritate și la pragmatism”.
Sunt total de acord cu afirmația dumneavoastră, domnule profesor. Dar mă tem.
1) Noi nu avem, nici măcar, politicieni, darămite oameni de stat. Ei există, dar lipsesc cu desăvârșire. Sau altfel spus, ca vânzătorul de măsline al lui Caragiale: „este (masline) dar s-a terminat”. S-au cam terminat de pe la N. Iorga. Dar chiar și atunci erau putini.
2) Aveti idee de logică și claritate la condcători de maniera celor care ne conduc?
3) Am fost, și din nefericire rămânem, un popor ambigu, învățat să alegem cea mai ușoară formă de apărare. Vom vedea cum vom ieși acum din clasicul „cur în două luntri”.
Mă tem, că dacă Ucraina va deveni Vietnamul de Sud al Europei, România va face ce știe ea mai bine (conducatorii ei!). Va întoarce armele pentru cuvântul care mi-a iesit prin piele:STABILITATE. Pentru a-și conserva pozițiile de (vai!) „demnitate”.
Și mă rog (in chilie) ca Ucraina să devină Coreea de Sud, pentru ca poporul român să traiască în liniște. Conducatorii, oricum, au dus-o și o duc bine în oricare dintre situații.
UE, UK și celalte tari NATO au o alta poziție în privința păcii, decât Rusia si agenții ei.
Se exagerează puterea Rusiei judecând inductiv istoria recentă: dacă în WW2 a fost așa, atunci ACUM va fi tot așa. Este o capcană politică menită să inspire frică. Nu, condițiile s-au schimbat, raporturile de putere/ forță sunt altele. Rusia și Europa NU mai sunt ce au fost, sunt mult mai slabe. Și SUA a pierdut mult din relevanța globală, acum încearcă doar să-și mențină influența( dar nu prea reușește).
Repet ce am mai spus: orice Pace este o înfrângere pentru Rusia! Și Putin știe asta. În toate variantele pe termen mediu și lung Rusia pierde. Acum Rusia joacă la intimidare, dar numai unui ageamiu ca Trump îi este frică de Rusia. Europa, cu expertiza pe care o are, ar trebui să fie mai agresivă (în sens diplomatic). Indiferent cum va fi „pacea”, Europa va fi marea câștigătoare fiindcă „se va extinde” până la Nipru(deocamdată…). România+Moldova vor fi și ele câștigătoare.
Nu vă temeți, Rusia se topește singură ca lumânarea…
Buna Ziua
uresese, in 24 decembrie 1979 a Invadat Afghanistan, unde urese, ca atunci, atat in 24 februarie 2022( are cremlin o pasiune pentru cifra 24) a arat Lumii „Valorile „profund ortodoxe la Bucha si Irpin. Evident nu se opresc aici, aceste „valori” ortodoxe. Ziua de 24 decembrie 1979 este O Zi a Mortii, nu A Nasterii pentru uresese.
” În cele din urmă, victoria Ucrainei se defineşte prin capacitatea ei de a-şi păstra suveranitatea pe termen mediu şi lung, chiar în condiţiile acceptării, de facto, a unor pierderi teritoriale”
..sa fi spus, acum doi, trei ani, ca Ucraina poate accepta pierderi teritoriale ar fi fost o blasfemie. Intre timp pozitiile se nuanteaza. Sa vorbesti de suveranitate in situatia acceptarii de pierderi de teritoriu pare o contradictie in termeni. Pe ce esti suveran? Pe bucata de pamant pe care altii stabilesc ca esti stapan.?..Poate ca da. Palestinienii din Gaza nu-si permit nici macar atat.
Si este vina Ucrainei ca „palestinienii” nu-si „permit” sa aiba o tara? Finlanda a acceptat pierderi teritoriale si au ajuns departe. Rusia va nu fi aici forever, o sa crape si ei cum au crapat si alte imperii.
**ambiguu.
Ucraina ca sa existe in continuare trebuie sa se dezvolte ca societate, respectiv sa adopte „un model de business de succes”. Ori acest lucru se poate realiza exclusiv (!) daca Ucraina se va integrata economic cu UE (capital, firme, investitii, institutii). Iar ca acest lucru sa se in intample e nevoie de securitate asigurata (rezistenta si protectie la razboi efectiv si razboi hibrid), iar aceasta inseamna integrarea deplina in NATO (acea parte vestica care ramane, pierderea restului e taxa pe prostie/ticalosie) cu trasarea unei demarcatii (cu caracter de linie rosie autentica, adica umbrela nucleara) fata de statul rus. Orice altceva e poveste, semnatura Rusiei, a SUA si a statelor europene fara aceste doua integrari nu valoreaza nici cat hartia de sub ele. Deci dl. Stanomir si stimati cititori e vorba de fapte clare nu vorbe (aceste lucruri nu am citit sa fi fost spuse nici de prof. Kotkin si nici de vreo alta personalitate academica sau politica vestica in mod explicit (!)). Ucrainei i s-a refuzat existenta unei umbrele nucleare proprii prin memorandumul de la Budapeste fara sa i se ofere o alta. Nu inteleg de ce se mai si insista cu redarea istorica ca Ucraina prin memorandumul de la Budapesta a intrat intr-um schimb ce parea echitabil de tip garantii scrise contra securitate. Ucraina a fost santajata (!) sa accepte o propunere „de nerefuzat”, la care ea in mod normal nu s-ar fi bagat. Razboiul Rusiei cu vestul nu a incetat niciodata, a avut intensitati conjuncturale diferite, dar cine vrea gaz ieftin etc. nu va recunoste niciodata acest lucru. Daca atunci cand vestul, prima perioada dupa anii ’90, cand a detinut avansul si autoritatea maxima nu a fost capabil sa ofere ce trebuia, cum ar putea sa o faca astazi fara minimul de integrare in Nato si EU? Daca stie cineva raspunsul rog mult sa raspunda la aceasta intrebare (pentru un raspuns calificat din partea d-lui prof. Stanomir as fi deosebit de recunoscator). Multumesc.
Știm că prima victimă a unui război injust este adevarul. Războiul criminalului puțin nu face excepție. Adevarul despre Ucraina, „mama tuturor orașelor ortodoxe rusești”, este ținta primă a dementului dictator. Adevărul este că fără Ucraina, fără istoria, cultura și aura de legenda a Kievului, Colosul cu picioarele de lut este schilod. Acest adevăr nu-l poate nega niciun om cu mintea lucidă. Drama poporului ucrainean continuă, de secole, și este departe de deznodământ. A face profetii, negând adevarul despre cruzimea eternă, nevindecabila, a muscalilor, este o copilărie. Orice locuitor cu rădăcini adânci în mastodontica intinsoare-inchisoare dă unui străin impresia de mujic abrutizat, închistat, lipsit de scrupule și de credință. În el trăiesc, chiar daca inconștient, lașitatea morală, barbaria asiatică, ura și supunerea oarbă. E adevarat, ploua cu drone peste România, Republica Moldova, Polonia etc. Și e drept, Paul Miranda a zis că Romania e un pământ tragic unde totul sfârșește în comic, in zeflemea…Putin comite acte cu consecinte grave, pentru că patima omicida este ceea ce-l definește. Păgâna Rusie, deși rămâne un blestem de moarte, are multi admiratori, că se numesc georgescoizi, aiuristoizi, comunistoizi, sau, mai nou, ancoizi.